Moromeţii 2

Aseară pe 18 noiembrie 2018 la Centrul Multifuncţional Piteşti era mare îngrămădeală, sala a fost plină pentru că era difuzat filmul Moromeţii 2. Demult nu am văzut atâta îngrămădeală la o sală de cinema şi probabil că acest film va fi şi un succes de casă.

După trei decenii acelaşi regizor Stere Gulea realizează un film după volumul II al Moromeţilor scris de Marin Preda prin 1967.

Am recitit de câtva timp acest volum 2 din Moromeţii şi impresia generală nu a fost rea, confirmată şi de opiniile unui critic literar din dosarul ultimului număr din Dilema veche.

Unii  adoptă o atitudine critică pentru că volumul are multe cedări ideologice. Este în acest roman epoca perioadei colectivizării, iar o parte importantă este dedicată activiştilor de partid.

Dar se desprind două lucruri importante pe care regizorul le păstrează în film, ticăloşia politrucilor şi mai ales rezistenţa lui Ilie Moromete la transformările pe care le impune domnia comunismului. El rămâne fundamental ţăranul de la Dunăre care şi-a câştigat pământul cu arma în mână în Marele Război de Reîntregire şi nu doreşte să-l cedeze colectivului de bună voie, cum este obligat să semneze.

Pentru că suntem copleşitor o naţiune de ţărani, romancierul Marin Preda reuşeşte să-i ilustreze prin Ilie Moromete. Chiar mi se pare absolut jenant când domnişorici care frecventează liceele de azi spun că această lume le pare străină.

Dacă ar scormoni în biografia familiei ar da imediat de ţărani cel puţin printre bunici.

Eu am mai prins personal acest mod de viaţă în copilăria muntenească la Alunişul patern, situat nu departe de Slănic Prahova.

Este drept că partea maternă ardeleană nu are mari similitudini, acolo erau puternice influenţele central europene, dar în Vechiul Regat aceasta era viaţa ţăranilor, mai ales la câmpie.

Într-o discuţie purtată după film cineva era oripilată de starea acestor ţărani. Este adevărat că ţăranul de la munte ducea o viaţă mai prosperă, inclusiv în Vechiul Regat. Explicaţia era sărăcia cumplită în care trăiseră aceşti ţărani care cu o generaţie două trăiseră în bordeie săpate în pământ.

În momentul în care aceşti ţărani primiseră pământul care li se cuvenea prin Reforma Agrară din 1921 ei primiseră, doar pământul, dar nu şi instrumente moderne de exploatare agricolă. Se făcea astfel o agricultură de subzistenţă. Cerealele erau schimbate de cojanii din câmpie cu produsele mocanilor de la de la şi munte, ţuică, fructe, lemne exact în târgul Piteştilor că tot locuiască aici de mulţi ani.

Filmul dovedeşte cî peisajul cu case mici şi cam dărăpănate de paiantă încă supravieţuieşte, chiar dacă acum se construieşte din cărămidă. La fel şi drumurile de pământ neasfaltate, care se transformă în bălţi de nămol sunt obişnuite.

Tipul de ţăran exprimat de Ilie Moromete a cam dispărut. Cei din generaţia lui sunt demult pământul la care ţineau, cei din generaţie fiului Nicolae lui Moromete, se apropie de 100 de ani, deci şi eu nu mai sunt. Au rămas nepoţii lui Ilie Moromete care au migrat la oraş precum Nilă, Achim şi Paraschiv.  Şi acum sunt şi ei la vârsta pensiei. S-au întors la ţară, pământul este dat în arendă şi populează cârciumile satelor unde îşi beau pensia. Viţa s-a mai schimbat, unii trăiesc mult mai bine, în special legumicultori, precum cei de pe Oltul inferior.

Dar să ne întoarcem la film. Regizorul şi scenaristul Stere Gulea a renunţat la devenirea lui Nicolae Moromete ca activist, el urmăreşte pe autorul din autobiografia scrisă în romanul  Viaţa ca o pradă unde Marin Preda dovedeşte că va deveni un scriitor, un mare scriitor.

Şi pentru aceasta foloseşte vocea lui Andrei Pleşu pentru citate din opera lui Mari Preda.

Suntem în perioada 1945-1947 când începe consolidarea regimului comunisto-bolşevic chiar dacă tânărul Rege Mihai mai era pe tron.

Moşierul Aristide mai visează la venirea anglo-americanilor şi vrea să-l convingă pe Ilie Moromete să ia primăria.

Însă comuniştii sunt mai repezi de mână şi-l impun pe un activist care este acompaniat de Oauăbei şi Ţugurlan. Bătrânii ţărani se revoltă la impunerea cotelor şi pleacă de la arie cu tot grâul ca apoi activiştii însoţiţi de jandarmul, înlocuit ulterior de miliţian să-i oblige pe ţărani să dea cotele.

Ilie Moromete îşi împarte cele 15 pogoane copiilor, care-l făceau din ţăran mijlocaş, după nomenclatorul de atunci ţăran sărac cu trei pogoane. Lui Nicolae nu-i lasă nimic ca să obţină certificat de pauperitate ca să poată obţine bursă la Şcoala Normală unde urma să-şi termine studiile. În acelaşi timp Nicolae rezist la cântecele de sirenă ale activiştilor comunişti care-i dau să citească Lenin. Este interesat ca să-şi publice încercările literare care erau caracterizate de un redactor de la ziarul timpul ca geniale! 

Nicolae este şi martorul represiunii manifestaţiei de 8 noiembrie 1945 pentru Regele Mihai către bandele comuniste, care în propagandă spun că a fost un act diversionist al partidelor istorice PNL, PNŢ în care sunt victime nişte muncitori aduşi să spargă manifestaţia. 

Filmul se termină când Ilie Moromete este vizitat de activiştii care-l obligă să intre de bună voie la colectiv şi acesta refuză. Atunci aceştia îi confiscă căruţa calul şi vaca. Şi Moromete mai are putere să le spune să caute prin grădină şi o oaie, descendenta Bisisicăi, care i-a otrăvit copilărie lui Nicolae Moromete. 

Este un film bun care arată cu bunăstarea promisă de comunişti atunci la sfârşitul anilor 40 s-a transformat în sărăcirea excesivă a românilor, care au supravieţuit  în coşmarul alimentar al anilor 80 tot din resursele micilor gospodării ţărăneşti.

Pentru realizarea acestui film Stere Gulea a apelat la toţi mari actori ai acestor vremuri. Ilie Moromete este interpretat de Horaţiu Mălăele (Victor Rebengiuc a declinat oferta din cauza vârstei înaintate), Dana Dogaru este Catrina Moromete şi Nicolae este debutantul Iosif Paştina. Mai apar Oana Pellea, Ion Caramitru, Andi Vasluianu, Răzvan Vasilescu şi mulţi alţii. Încă odată este remarcabilă vocea lui Andrei Pleşu.

Sala de cinema a avut probleme de sonorizare, era mult mai puternic sunetul ambiental de cât replicile actorilor. Am să-l revăd la Mall?! poate acolo se va auzi.

Şi încă ceva la final.

Marin Preda a scris probabil cel mai bun roman postbelic în Moromeţii. Continuarea Moromeţii 2 a fost o replică palidă a primului volum. 

Filmul însă este  o realizare de excepţie pentru cinematografia românească.