joi, 28 aprilie 2016

Concert de Paşte cu Corul de Copii Radio

Corul de copii
Astă seară am avut parte de o prezenţă angelică Corul de Copii Radio condus de Voicu Popescu.
Corul, cvintetul şi Voicu Popescu
Corul a fost sprijinit de pianista Magdalena Faur şi de organista Simona Săndulescu, dar şi de soprana Andreea Novac şi mezzosoprana Andreea Irimescu. 
Andreea Novac şi Andreea Irimescu
Pentru interpretarea suitei Stabat Mater de Pergolesi corul a fost acompaniat de un cvintet, vioara I, vioara II-a, violă, violoncel şi contrabas.
Voicu Popescu
Concertul a fost deschis de piesa O sacrum convivium de Lalluette.
Magdalena Faur, Andreea Novac, Andreea Iftimescu, şi Simona Săndulescu
A continuat cu faimoasa şi superba piesă a lui Bach, Jesus bleibet meine Freude din Cantata a147.
A urmat Adagio de Albinoni cu acompaniament de orgă.
Şi a urmat piesa de rezistenţă a concertului Stabat mater cu pian, orgă, soliste şi cvintret de coarde.
În final s-a cântat Dixit Dominus de Galuppi.

A fost o seară magică care precede marea sărbătoare de Paşte.

marți, 26 aprilie 2016

ROH Lucia di Lamermoor la Cinema Trivale

Lucia di Lamermoor (Diana Damrau)
Aseară am avut plăcerea ultimei reprezentaţii de operă de la Royal Opera House Covent Garden la Cinema Trivale în acest sezon. Pentru că în acest sezon mai ar fi o reprezentaţie cu Werther, dar sunt plecat.
De Lucia di Lamermoor se leagă nişte amintiri. Este prima operă pe care am urmărit-o pe scenă, dar nu la Operă, ci la casa de Cultură Piteşti, unde am văzut această operă prin 1976, deci acum 40 de ani.


Nu îmi mai aminteam nimic din subiect aşa că a fost o mare plăcere să o urmăresc. 
În primul rând este o extraordinară plăcere să vezi un spectacol de la ROH de la Londra în direct. Este în primul rând punerea în scenă a vizionării care este o specialitate englezească. Eşti introdus în atmosferă londoneză de la Covent Garden, reportera transmite din restaurantul ROH, aseară a fost invitat directorul operei Kasper Holten, un danez. Directorul artistic este un italian Antonio Papano, deci ROH este extrem de cosmopolită.
Sunt date apoi reportaje din timpul repetiţiilor şi interviuri cu artiştii.
Edgardo (Castronovo) şi Lucia (Damrau)
Povestea Luciei di Lamermoor este inspirată dintr-un roman de Walter Scott, din Highlandul scoţian, o poveste de dragoste pe schema shakespeariană a lui Romeo and Juliet

Povestea a fost transformată în operă de Gaetano Donizetti în 1835 şi este una din marile opere italiene. Lucia di Lamermoor (Diana Damrau) este îndrăgostită de Edgardo (Charles Castronovo), duşmanul de moarte al fratelui Luciei, Enrico (Ludovic Tezier). Enrico îi promite mâna Luciei bogatului Arturo (Taylor Stayton). Înşelată de scrisori false ca aparţinând lui Edgardo, Lucia acceptă măritişul. Lucia însă înnebuneşte şi-l omoară pe Arturo şi apoi se sinucide. Edgardo descoperă acest lucru şi se sinucide şi el.
Enrico (Tezier) şi Lucia (Damrau)
Punerea în scenă la ROH aparţine lui Katie Mitchell. Muzica lui Donizetti este de o mare frumuseţe, soprana de coloratură Diana Damrau, o nemţoaică care a început studiile cu o profesoară româncă la Wurzburg are o voce excepţională, dar este cam planturoasă pentru rol. În pofida numelui tenorul Castronovo este un newyorkez de origine siciliană, iar baritonul Tezier este o altă foarte bună. O apariţie exotică este basul coreean Kwangchul Youn în rolul Raimondo.Cel mai puţin mi-a plăcut punerea în scenă a lui Mitchell, care o chinuie pur şi simplu pe eroina principală, cântă aproape dezbrăcată şi plină de sânge ca apoi să se sinucidă într-o cadă. Sper că apa din cadă era caldă, bârrrr!

A fost un spectacol deosebit prin vocile marilor artişti, pasajul nebuniei realizat cu orga de sticlă şi atmosfera specială de la Covent Garden.

În timp ce eu priveam cu plăcere spectacolul de la Londra, la Opera Naţională Română din Bucureşti lucrurile nu stau bine de loc. Este o adevărată răscoală împotriva Alinei Cojocaru şi a partenerului ei Johann Koborg, în care s-a implicat dirijorul Tiberiu Soare şi nu se mai pot vedea spectacole acolo!



luni, 25 aprilie 2016

Note de lectură

Ieri, 24 aprilie 2016 în paralel am început lectura a două cărti:
The Rise and Fall of Ancient Egipt de Toby Wilkinson şi 
Century Trilogy - Fall of Giants de Ken Folett.

The Rise and Fall of Ancient Egipt 
Primele mele amintiri despre Egiptul antic le am din clasa a V-a, de la 12 ani. Îmi aduc aminte de primul rege care a unificat Egiptul de Sus şi pe cel de Jos, Menes, nu de nume care mi-a revenit citind cartea de istorie. Atunci am învăţat şi cât este volumul unei piramide L pătrat X H supra 3. 
De fapt carte mi-a recomandat-o Mac, după ce citisem o aiureală a unui egiptean despre Isus şi legătura Sa  cu Vechiul Egipt.
Cartea începe cu o introducere povestind cea mai spectaculoasă descoperire despre Egipt realizată de Howard Carter şi anume Mormântul faraonului Tuthankamon. Carter era de fapt artist gravor dar a fost atras de Egipt şi cu sprijinul lordului Carnarvon a început săpăturile în Valea Regilor.
Istoria Egiptului începe în preistorie cu 5000 de ani înainte de Cristos. Atunci ploile care udau platourile înalte din zona primei cataracte a Nilului s-au mutat mai la sud spre platourile Etiopiei.
Crescătorii de vite au fost obligaţi de deşertificare să se retragă spre valea Nilului şi aşa a început coagularea unui stat. Agricultura era posibilă datorită revărsărilor Nilului şi pe porţiunea îngustăa văii fluviului şi aceasta a făcut posibilă dezvoltarea primului stat centralizat care se perpetuează şi azi în modernitate.  Statul incipient a început în Egiptul Superior şi prima atestare a unui stat unificat este o spatulă care este chiar la intrarea în Muzeul de Antichităţi din Cairo. Pe această spatulă sunt sculptate scene cu primul faraon Narmer sau Menes după denominaţia grecească. Acesta este primul faraon al prime dinastii şi a trăit în jur de 2950. cam cu această spatulă începe istoria pentru că pe ea sunt gravate cele mai vechi hieroglife.
Faraonii erau consideraţi zei vii şi de aceea după moarte erau îngropaţi în morminte fastuoase ca acele al lui Tuthankamon. Se pare că la începuturi se comiteau şi sacrificii umane, faraonul fiind îngropat împreună cu cei apropiaţi.

Century Trilogy - Fall of Giants

Tot ieri am început să citesc şi acest roman. Eram curios pentru că am citit mai multe cărţi despre declanşarea Primului Război Mondial. dar acum aera un roman aplicat la această perioadă.
De fapt romanul se întinde pe un secol şi eu sunt de abia la început. Mărturisesc că am abandonat Egiptul Antic pentru că romanul este mai palpitant într-un fel.
la început este o suită de nume şi de familii care sunt în roman, americani, englezi, ruşi, germani, dar şi personaje istorice.
Cartea începe într-un orăşel minier din Wales şi protagonişti sunt fratele şi sora Billy şi Ethel Wiliams.
Billy devine miner ca tatăl care era acum lider sindical şi Ethel devine de tânăra şef servitoarelor lordului Fitzherbert. Acesta este putred de bogat datorită pământurilor sub care se află bogatele resurse de cărbune cedate unei firme de exploatarea cărbunelui. 
În mină are loc o explozie şi Billy devine eroul salvării ortacilor. În acelaşi timp la contele Fitzherbert se afla în vizită regele George al V-lea. 
Aş mai sublinia că Billy, părinţii lui, toţi minerii erau extrem de credincioşi, explicabil pentru meseria de miner.
Ca şi faptul că tineri galezi practicau cu multă păcere rugbyul, tradiţie care-i face mari jucători şi azi.

De fapt este o imagine a societăţii britanice şi hăul care se întindea între muncitori şi cei bogaţi, nobilimea engleză. Autorul este neîndurător cu aceştia, este o imagine realistă a exploatării nemiloase, a unui capitalism sălbatic cu o mină condusă de indivizi lacomi care nu cheltuiesc pentru securitatea minerilor. 
Lordul Fitzherbert este căsătorit cu frumoasa blondă Bea, o prinţesă rusă. Autorul nu scapă ocazia să sublinieze diferenţele dintre aristocraţii ruşii nemiloşi cu supuşii şi englezii mult mai liberali în aceste relaţii.  Se pare că se înfiripă o poveste de amor între Fitzherbert şi frumoasa brunetă Ethel, nepoata unei frumoase italience a cărei familie a ajuns la minerit în Wales.

vineri, 22 aprilie 2016

The Night Manager

În conversaţia cu prietenul meu Valeriu de la New York acesta mi-a recomandat să văd un serial, The Night Manger.

Este un serial englezesc inspirat de un roman de John le Carre, apărut în 1993. Scenariul este actualizat pentru anii 2015.

Totul începe în 2011de la Primăvara Arabă din Egipt unde la un hotel de lux este un tânăr englez recepţioner de noapte, night manager, Jonathan Pine (Tom Hiddleston).

Acesta este abordat de Sophie Alekan, amanta unui tânăr bogătaş egiptean, Hamid, care îi transmite nişte documente secrete care conţineau date privind un transfer ilegal de arme, coordonat de un bogătaş englez venal şi periculos, Roper (Hugh Laurie). Documentele ajung la Londra la Angela Burr, şefa unui birou britanic de control al traficului de arme. Sophie este găsită ucisă şi Jonathan care îi devenise amant jură să o răzbune. 

Pentru acest lucru Jonathan ghidat de Angela Burr se introduce în anturajul lui Roper după o falsă tentativă de răpire a fiului său unde erou devine Jonathan.

Şi astfel Jonatahan devine un fel de James Bond, în genul personajului întruchipat de Daniel Craig, adică agent de teren care acţionează într-un ambient foarte periculos. Pentru că partenerii lui Roper sunt oameni din MI6 britanic şi din CIA, care fac tot ce le stă în putinţă să o blocheze pe Burr şi pe partenerul ei american de la o agenţie similară, Joel Steadman (David Harewood). În grupul restrâns al lui Roper, Jonatahan este suspectat de maiorul Corcoran (Tom Hollander), prietenul lui Roper cu apucături pidosnice. În acelaşi timp amanta lui Roper, Jed, superba şi frumoasa actriţă polono-australiană de 1,90 m!, Elisabath Debicki se îndrăgosteşte de Jonatahan şi ei trăiesc şi mai periculos. 

Serialul se întinde pe 6 episoade de o oră. Este extrem de bine realizat într-o atmosferă de suspans şi tensiune.


Îl recomand celor care vor să-l vadă, se găseşte pe net!

joi, 21 aprilie 2016

Şcoli naţionale la Filarmonică

Delia Diacomescu
În această seară de 21 aprilie am urmărit un concert cu piese ale unor diverse şcoli naţionale.
Delia Diaconescu şi Mircea Holiartoc
Prima piesă a concertului a fost Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor , op.47 de Jean Sibelius. Este singurul concert dedicat viorii scris de compozitorul finlandez, şi propriu zis nu poate intra la categoria de muzica unei şcoli naţionale, fiind mai degrabă a repertoriului universal. Este o piesă care cere virtuozitate solistului violonist şi o bună corelaţie cu orchestra.
Ei bine tânăra şi talentat violonistă Delia Diaconescu s-a achitat foarte bine de părţile solistice fiind bine acompaniată de orchestra Filarmonicii Piteşti bine condusă de dirijorul Mircea Holiartoc.
Lumea a aplaudat îndelungat pe artistă şi Delia Diaconescu ne-a oferit un bis. În pauză am avut plăcerea unei fotografii cu solista stabilită în Italia şi cu dirijorul, ca ulterior să stau de vorbă cu tatăl domnişoarei Diaconescu şi să aflu cu plăcere că este originară din Vultureştiul muscelean şi nepoata scriitorului Mihai Diaconescu. Bravo ei şi mândrie pentru noi!
În partea a doua a concertului dirijorul Mircea Holiartoc şi orchestra ne-au oferit un potpuriu de piese de mare popularitate care sunt expresia sentimentelor naţionale ale compozitorilor.
Astfel am ascultat Rapsodia ungară nr.2 de Franz Liszt, apoi două dansuri slave Furiant şi Starodavny de Dvorak, ca să încheie cu două piese de Manuel de Falla, Dansul ritual al focului din Amorul vrăjitor şi Dans spaniol din La Vida breve.

Am audiat sonorităţile focoase ale ceardaşului, melodiile folclorice cehe şi strălucirea dansului spaniol cu două bisuri.

Lumea a plecat acasă bine dispusă.

marți, 19 aprilie 2016

Recital Horia Mihail cu Chopin

Horia Mihail
În această seară am trăi magia unui mare muzician romantic Frederic Chopin interpretat de marele pianist Horia Mihail.

Horia Mihail nu ne-a propus doar muzica lui Chopin ci ne-a povestit despre muzica lui Chopin.
Ne-a explicat despre cele patru mazurci o muzică inspirată de folclorul polonez, apoi după aplauzele prilejuite de interpretare ne-a prezentat următoarele piese două nocturne despărţite de Fantezia impromptu interpretată de Horia Mihail în clasa a VI-a! Aceasta este o piesă superbă şi extrem de cunoscută. Horia Mihail ne-a povestit că nocturnele au fost inventat de un compozitor irlandez numit Field, care i-a criticat compoziţiile lui Chopin. Rezultatul? Chopin este marele maestru al nocturnelor, iar irlandezul acoperit de praful uitării. 

A urmat un nou set de patru mazurci şi apoi două valsuri în final cu o baladă şi ca bis din nou o nocturnă. 

Maestrul Mihail s-a plâns că i se dezacordează pianul şi că scârţâiturile uşilor l-au deconcertat.


Cu toate astea am trăit magia unei muzici superbe interpretate de un pianist de excepţie.

vineri, 15 aprilie 2016

Postwar de Tony Judt

Această carte este capodopera istoricului englez Tony Judt, congener, născut în 1948 şi decedat în 2010.

Tony Judt este un istoric cunoscut şi românilor pentru articolul său, Romania at the bottom of the heap, din New York Review of Books care a stârnit multe reacţii nervoase la noi. Erau destule erori de informare istorică, dar citit după ce România a acces în UE nu mai pare aşa de denigrator.

Să revenim la carte.

Am citit-o în original, în format PDF pe tabletă. Dar la final din cauza resurselor reduse ale tabletei am finalizat-o pe telefon. Este o carte imensă şi aşa mi-a luat multe zile să o citesc şi să o rumeg. Este cartea istoriei Europei postbelice.

Europa după dezastrul produs de Al Doilea Război Mondial era într-o situaţie teribilă, jumătatea de est a căzut sub cizma bolşevică a lui Stalin.
Şi Tony Judt încearcă să creioneze această istorie la dublu, Vest şi Est.
Primele capitole sunt dedicate refacerii postbelice.
Germania iese din acest război înfrântă şi complet distrusă. Se petrece un miracol datorat poporului german, dar şi a Planului Marshal care a injectat în economia Europei o grămadă de dolari americani.

Germanii sunt alungaţi din toate teritoriile cele care revin Poloniei şi Uniunii Sovietice, Prusia de Est, Silezia, dar şi din Cehoslovacia, Iugoslavia şi Ungaria. Autorul pune greşit şi România pe această listă, dar la noi în 1945, sub baionetele bolşevicilor etnici germani sunt trimişi la muncă în Donbass până prin 53-54. Germanii sunt extremi de bine văzuţi în mitologia românească drept care a făcut ca Iohannis, membrul acestei minorităţi mai mult în estincţie să fie azi preşedintele României.

Europa se reface miraculos şi părinţii Europei Unite, Maurice Schumann din Franţa, Alcide di Gasperii din Italia, Adenaeuer din Germania fondează Comunitatea cărbunelui şi oţelului, care este începutul Uniunii Europene de azi. La ea nu cuplează Marea Britanie, un motiv fiind că domnii în cauză erau catolici, iar britanicii protestanţi.

Societatea europeană postbelică este o societate cu economie capitalistă, dar cu   puternice forme de asigurare socială, învăţământ, şomaj, pensii şi asigurări medicale.
Este exact societatea pe care au minţit comuniştii care o creează în Est. Am trăit un şoc în Germania de vest în 1990 când pentru un beţiv comatos într-o mică localitate germană au venit imediat două salvări şi o maşină a poliţiei!

În acelaşi timp comunismul creează Cortina de Fier spre Est faţă de Vest, pentru că peste tot unde Stalin şi bolşevicii lui impun comunismul acolo. Noi românii ştim bine procesul.

Un alt eveniment important este pierderea coloniilor, sau independenţa acestora. Marea Britanie gestionează mult mai bine decât Franţa acest fenomen. Franţa trece prin două războaie coloniale pe care le pierde în Vietnam şi în Algeria.

Urmează apoi anii 60!
În această perioadă apare generaţia care s-a născut în timpul sau după război şi care diferea complet de generaţia părinţilor, oameni care suportaseră nenorocirile războiului, care munciseră să refacă ţările afectate de război şi care dovedeau un mare conformism comparabil cu copiii lor posbelici.
Este şi generaţia mea. Peste tot în Est şi în Vest s-a produs o mare deschidere a şcolii şi a educaţiei superioare care au devenit accesibile unui număr mult mai mare de copii şi tineri. Mulţi din colegii mei de liceu şi facultate erau şi din mediul muncitoresc, nu numai din mica burghezie, funcţionari, liber profesionişti, intelectuali. În România după anii 60 nu s-a mai blocat accesul în învăţământul superior al celor cu origine socială dubioasă. Fenomenul era egal similar în Est cât şi în Vest. Evaluând acum din acest punct de vedere sincronizarea unor fenomen aflu că primii bluejeans Levi's s-au vândut la Marche au puces la Paris în 1960. Eu mi-am cumpărat prima pereche de Wrangler de la nişte suedezi în 1968 şi nişte Levi's second hand de la un coleg. Ce am mai cusut la ei între picioare, unde materialul se rodea foarte repede! Generaţia mea era complet occidentalizată, în decursul liceului tot ce era legat de obsedantul deceniu, anii 50 a devenit anacronic. Eu şi colegul meu Vasile Georgescu eram îndrăgostiţi de limba engleză care ne deschidea orizonturi diferite de clasica franceză. Generaţia mea s-a lecuit de comunism şi după experienţa Primăverii de la Praga, chiar dacă cei cu 10 ani mai mari au aflat filtrat de Revoluţia Maghiară de la Budapesta din 56.  Nu mai puteam fi minţiţi, iar Tezele din iulie 1971 n-au avut decât efectul să ne depărteze şi mai mult de minciuna comunistă. Am trăit şi decembrie 1968, cu demonstraţia de Crăciun, care i-au făcut pe activişti să-i trimită pe studenţi în vacanţă în această perioadă.
Fenomenul era similar în Vest şi a condus la Mai 68 în Franţa şi la marea contestaţie a Războiului din Vietnam, război împotriva comunismului dar foarte rău receptat în SUA şi în toată lumea.
A fost şi o perioadă de mare creativitate culturală, atunci s-a inventat muzica generaţiei mele pop rock cu Beatles şi Jimmi Hendrix.
În România au fost marile experimente teatrale ale lui Ciulei şi Pintilie, literatura scăpată realismul socialist, cu Nichita Stănescu şi Marin Sorescu şi de ce nu cu controversatul Adrian Păunescu în poezie, romanul  cu Marin Preda, Nicolae Breban, D. R. Popescu, Fănuş Neagu sau expatriatul Petru Popescu, pe care l-am cunoscut personal în studenţie.
Am dedicat aceste rânduri amintirilor personale, pentru că atunci în 1965 s-a făcut tranziţia de la dictatorul criminal Gheorghiu Dej la mai tânărul Ceauşescu care a părut o speranţă, mai ales dup refuzul de a implica România în invazia Cehoslovaciei în 1968.
Toate iluziile reformatoare au dispărut în iulie 1971.

Au urmat anii 70.
În Europa de vest a continuat dezvoltarea Pieţei Comune, unde s-a alăturat şi Marea Britanie în 1974 şi ulterior şi după democratizarea statelor mediteraneene şi Grecia, Spania şi Portugalia.
Dar în aceeaşi perioadă s-au dezvoltat în aceste state democratice mişcări marginale teroriste de stânga radicală Rote Arme Fraktion în Germania, Brigate Rosse în Italia, dar şi terorismul basc şi IRA irlandeză.
Apoi a apărut resurgenţa teroristă palestiniană. Asta poate fi legată de şocul petrolier după Yom Kipur, războiul arabo israelian din 1973, care a produs creşterea preţurilor la carburanţi. Asta a determinat şi o revoluţie industrială. Industriile clasice au început să devină anacronice, mineritul cărbunelui şi industria siderurgică au intrat în faliment antrenând şomaj în Ruhr, în Walonnia belgiană, în nordul Franţei şi în Marea Britanie. Noile industrii cereau aceste produse primare în cantitate mai mică, de asemenea consumul de carburanţi s-a micşorat, implicând şi închiderea unor rafinării. Privind retrospectiv atunci dementul de Ceauşescu a decis în România dezvoltarea demenţială a combinatelor siderurgice li de utilaj greu şi a industriei petrochimice, lovită în 1979 de revoluţia lui Komeini din Iran.  Acest lucru poate explica nebunia anilor 80 când pentru a plăti aceste industrii ineficiente şi energofage Ceauşescu a înfometat pe români.
Anii 70 - 80 au marcat şi o stagnare morală şi falimentul sistemului comunist condus de Uniunea Sovietică a lui Brejnev.

În anii 80 revoluţia industrială mai ales în domeniul digital produsă în SUA s-a repercutat şi în Europa occidentală.
Dar anii 80 sunt importanţi prin evenimentul epocal al alegerii unui papă polonez în 1978.  Combinată cu revoluţia Războiului Stelelor lansată de preşedintele Reagan a erodat cumplit fundamentul sistemului comunist european şi sovietic. Dacă în 1977 s-a lansat Carta 77 în Cehoslovacia care a adus în prim plan pe dramaturgul Vaclav Havel, în 1970 prin grevele de la Şantierul Naval din Gdansk s-a lansat unul din eroii prăbuşirii comunismului electricianul Lech Walesa cu sindicatul Solidarnosc. Toate aceste evenimente au contribuit la mirabilul an 1989 dar şi faptul că din 1985 în fruntea partidului comunist sovietica a venit un personaj complet atipic Mihail Gorbaciov. Acesta a lansat reformarea comunismului cu Perestroika şi Glaznosti care au erodat şi mai mult comunismul care se prăbuşeşte în 1989, prin negocieri şi cedări şi în sânge doar la Bucureşti.

Anii 90 au marcat un fenomen cu totul nou, marxismul a fost aruncat la gunoi, comunismul s-a dovedit un mare dezastru şi ţările din est s-au întors la democraţie şi capitalism. Unele au luat măsuri radicale, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, altele mai lent şi neconvingător precum România.
În acelaşi timp Europa de vest a decis transformarea Pieţei Comune în Uniunea Europeană prin acorduri şi tratate de integrare a sistemelor financiare şi economice, monedă comună, Euro şi mai ales primirea ţărilor din Est care este marele succes la acestui proiect. Probabil că asta se vede cel mai bine într-o ţară ca a noastră, chiar dacă nu peste tot, în toate regiunile, dar pregnant în Bucureşti, Timişoara, Cluj şi de ce nu Piteşti cu uzina Dacia, cel mai mare succes industrial românesc.

Noul secol care este în carte analizat doar până în 2005 descrie evenimentele şi fenomenele integrării Estului European în Uniunea Europeană.

Ultimul capitol se ocupă de o problemă sensibilă şi controversată, cea a receptării Holocaustului.
În primii ani acest lucru nu se discuta în Germania, cea vinovată de această monstruozitate, dar puţin şi voalat în Franţa şi Italia.
În Est problema era la fel de ocultată. În Polonia se plângeau pierderile populaţiei etnice poloneze sau a polonezilor pur şi simplu, a elitei ucise la Katyn de către NKVD cum s-a dovedit după 1989.
În Ungaria vina era aruncată pe ocupaţia germană, fără a se lua în considerare cooperarea maghiarilor.
În România problema era şi mai complicată. Procesul de exterminare al evreilor s-a petrecut în zonele anexate de URSS în 1940 şi ulterior eliberate de români în 1941, unde populaţia evreiască a fost trimisă în Transnistria pe motiv de cooperare cu ocupantul sovietic, sau abominabila represiune din Odessa, unde ca pedeapsă a atentatului şi exploziei Cartierului General al Armatei Române, evreii în majoritate absolută au fost capturaţi şi arşi de vii. Mai trebuie amintit şi pogromul din 1940 de la Iaşi şi altele de mai mică dimensiune în zona Moldovei de Nord. Evreii ardeleni de sub ocupaţia ungurească după diktat au pierit la Auschwitz, iar cei din zona din restul României au fost obligaţi la confiscarea averii, munci degradante, dar au scăpat cu viaţă. 
După cum se vede nicăieri povestea Holocaustului nu este bine primită. Dar trebuie să ne cunoaştem istoria cu bunele şi relele ei.


Şi Postwar al lui Tony Judt este un prilej foarte bun, pentru că mulţi suntem strict contemporani cu evenimentele cuprinse în carte şi am trăit această istorie.



Sunt un suporter fericit! Liverpool Dortmund 4-3

Legătura mea cu echipa de fotbal Liverpool este veche. De când Petrolul echipa mea de suflet a devenit în 1966 campioană şi a făcut un meci magnific la Ploieşti 3-1, cu campioana Angliei, în acel moment campioană mondială!
De atunci îi simpatizez pe liverpoodlians, ca să nu folosim expresia neaoşă, cu conotaţii sexuale.
Am avut ocazia anul trecut să ajung în Liverpool, nepoata Iulia, care lucrează în Manchester era entuziasmată de oraş. Şi avea de ce, m-am convins cu ochii mei. Ne-am cazat seara de duminică chiar în centrul oraşului care se află pe malul estuarului Mersey, în apropiere de cele trei clădiri maiestuoase, care amintesc de gloria maritimă a Marii Britanii. Pe vârful unei tronează semnul păsării mitologice Liver, pe care aici la noi am denumit-o cormoran, de unde şi echipa cormoranilor! 
După ce am vizitat cheiul transformat în zonă de distracţii am început să căutăm alt loc mitologic The Cave, unde s-a lansat The Beatles. Se află în zona de baruri Temple Street. Ca să ajungem acolo am întrebat un grup de tineri care amabili ne-au indicat direcţia. Fericit le-am spus că sunt suporterul lui Liverpool şi brusc s-au întunecat la faţă, erau suporterii lui Everton, cealaltă echipă din Liverpool. De fapt şi recepţionerul mi-a mărturisit că ţine cu Man United!

Mi-am tras o poză la The Cave şi ne-am oprit la o bere de lângă hote. Am m-ai făcut vizite dimineaţa la marile biserici ale oraşului, cea anglicană şi cea catolică a numeroşilor irlandezi trăitori în Liverpool. Din păcate traseul nu a cuprins şi Anfield Road!

 Dar să revin la meciul magnific de aseară.
Liverpool venea după un promiţător 1-1 la Dortmund şi aveam speranţe de calificare, mai ales că Jurgen Klopp era fostul antrenor al lui Dortmund şi îi ştia bine pe nemţi. Însă Dortmund ne-a ucis rapid speranţele. După 9 minute era 2-0 pentru Dortmund. Aşa s-a terminat repriza. A urmat repriza a doua şi Origy marchează repede, 1-2 Liverpool Dortmund. Reus a marcat apoi şi iar speranţele erau departe rău! 1-3 Liverpool Dortmund. Însă ce a urmat a fost o nebunie de fotbal, ambele echipe alergau de parcă era vorba de supravieţuire. Marchează Coutinho şi face 2-3, apoi Sako spre final egalează, 3-3! Mai erau momentele de prelungire şi vine golul înscris cu capul lui Lovren.
Klopp este într-adevăr un vrăjitor!


Sper ca Liverpool să câştige Europa League.

joi, 14 aprilie 2016

Din nou concert de muzică rusă

Daniel Goiţi
Şi în această seară de primăvară am avut la Filarmonica Piteşti un program complet de muzică rusă, dar cu alţi protagonişti.
Prima piesă a fost Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în do minor, op.18. Protagonistul acestui concert a fost maestrul Daniel Goiţi, iar la pupitru s-a aflat dirijorul Alexandru Iosub, prietenul al acestei filarmonici. Concertul lui Rahmaninov este unul din cele mai frumoase piese dedicate pianului. Interpretarea concertului de către Daniel Goiţi a fost magnifică. Am simţit în muzică amprenta lui Ceaikovski, confirmată de maestrul pianist. La aplauzele entuziaste ale publicului Goiţi ne-a oferit un bis cu Preludiul lui Enescu.
În partea a doua orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Alexandru Iosub a interpretat Suita simfonică Şeherazada de Nicolai Rimski Korsakov. Am audiat o muzică impresionistă plină de imagini care ne evocă celebrele poveşti ale Şeherazadei, Marea şi corabia lui Sindbad, Povestirea fantastică a prinţului Kalender, Prinţul şi prinţesa, şi Sărbătoare în Bagdad. Sunt pasaje superbe de vioară şi de fagot şi muzica este strălucitoare.
Orchestra şi dirijorul Alexandru Iosub
 A fost o seară deosebită muzicală!

miercuri, 13 aprilie 2016

Un meci magnific


Aseară am văzut un meci deosebit: Real Madrid - Wolfsburg.
De la început trebuie să remarc tactica aplicată de echipa germană. Jucătorii echipei germane, în special brazilieni (sic) au respectat indicaţiile antrenorului atacând echipa spaniolă (cu doi, trei spanioli de fapt!) din terenul acesteia. Ideea era ca madrilenii să nu fie în stare să pregătească şi să se apropie de poarta echipei germane. Toţi jucătorii germani au respectat aceste indicaţii tactice. Şi totuşi au părăsit terenul învinşi cu 3-0 şi eliminaţi!
Care este cauza? 
În primul rând valoarea extraordinară a jucătorilor de fotbal ai lui Real. Aici s-a putut vedea de ce astfel de echipe ajung în zona rarefiată a semi-finalelor şi finalelor. O echipă disciplinată şi foarte bine aşezată a părăsit terenul învinsă într-un meci în care scorul putea fi mult mai mare!
În primul rând trebuie remarcată prestaţia excepţională a lui Ronaldo, a fost unde trebuie la primele două goluri, iar lovitura liberă a avut noroc, dar norocul ajută doar pe cei îndrăzneţi. Cred că este o prostie ca Real să renunţe la acest jucător fantastic!
După ce obiectivul a fost atins madrilenii au trecut la ruperea jocului, dar şi la contra-atacuri devastatoare.
Cu mare tristeţe pot spune că doar echipe precum Real Madrid, Barcelona, Bayern, şi echipele engleze pot pretinde să câştige European Champions League. Jucătorii lui Wolfsburg sunt buni, dar atât! Şi nu-i suficient, trebuie să fie şi fotbalişti geniali.


Aştept cu nerăbdare meciul din această seară tot din Madrid între Atletico şi Barcelona!

marți, 12 aprilie 2016

Vintilă Horia

De câtva timp primisem un link la un documentar de spre Vintilă Horia. Acest scriitor a fost recent subiect al unor scandaluri ocazionate de faptul că primarul Segarcei, locul unde se născuse Vintilă Horia Caftangioglu se decisese să-li acorde titlul de cetăţean de onoare al localităţii. Am aflat că de fapt iniţiativa venise în urma unui mare chef organizat de autorităţile din Segarcea în memoria fiului celebru şi udat cu licorile celebre ale locului. La această iniţiativă au sărit în sus cei de la Institutul Wiesel, care nu puteau accepta comemorarea unui legionar şi fascist notoriu. Vintilă Horia a constituit şi subiectul unor mese rotunde organizate de Rareş Bogdan cu jurnalişti ignoranţi şi nepotriviţi cu consecinţa că Oana Stănciulescu a fost declarată neo-legionară şi s-a organizat un protest scris la iniţiativa numirii sale în conducerea TVR.
Mărturisesc că nu am citit nicio carte de Vintilă Horia, dar mă interesa personalitatea acestui scriitor celebru premiant Goncourt, de fapt singurul român onorat cu acest premiu, ce atrăsese admiraţia lui Mirea Eliade. Faptul că apăruseră Memoriile scriitorului, într-o ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă m-a făcut să-l contactez pe directorul Bibliotecii Judeţene Argeş ca să organizeze o conferinţă susţinută de Bădiliţă, locuitor al zonei de aici. Directorul s-a declarat extrem de reticent la iniţiativă aşa că l-am contact pe conferenţiar şi acesta mi-a spus că ar veni în Piteşti, dar nu la Biblioteca Judeţeană. Eu sper să găsesc pe cei de la Centrul Cultural ca să organizeze ei această conferinţă.

Să revin la documentar. Marilena Rotaru a făcut un lucru extraordinar luând un interviu lui Vintilă Horia, probabil înainte de decesul acestuia în 1992. De fapt cred că cei ca ea, sau precum Liiceanu care l-a intervievat pe Cioran au făcut un serviciu  deosebit memoriei româneşti pentru că au imortalizat prezenţa unora din cei mai importanţi intelectuali români din diasporă. Este frustrant că nu avem interviuri video cu Eliade de exemplu.

Ascultându-l pe scriitor mi-a revenit automat în mintea vocea lui Vintilă Horia, o voce uşor nazală, cu o sonoritatea plăcută şi specială. Şi cred mai mult ca sigur că l-am auzit pentru că a fost invitatul Europei Libere, prin Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, iar mărturie stă un alt interviu radio din 1974 luat de Mircea Carp, de la acest post. Cred şi-mi aduc aminte vag că am citit, eram în 1960 într-a patra sau a cincea în România Liberă despre afacerea Vintilă Horia şi premiul Goncourt. Pelicula reţine finala în doi, cu un alt scriitor francez, aşteptând verdictul juriului Goncourt. Editorul de la Gallimard l-a anunţat pe scriitor după obţinerea premiului că Ambasada RPR, cum se numea atunci România îl invită pe scriitor la ambasadă, lovindu-se însă de refuzul net al scriitorului.  Şi ca urmare securitatea pune la cale un complot de defăimare al scriitorului. Vintilă  Horia a fost un om de dreapta, a scris la reviste precum Sfarmă Piatră, a fost apropiat de Nichifor Crainic, mentorul său de la Gândirea, are şi articole encomiastice dedicate lui Mussolini şi Hitler. Explicaţia era că fusese numit ataşat de presă la Roma în 1940. Dar între aceste articole fotocopiate din revistele vremii, securitatea a introdus, după spusele Monicăi Lovinescu, articole bătute la maşină care făceau apologia legiunii şi antisemitismului, care nu-i aparţineau. Ironia sorţii face ca să fie demis de la postul de la Roma chiar de guvernul legionar! Este numit ulterior în diplomaţie la Viena. Atunci apare şi o informaţie falsă din zona SSI că ar fi fost legionar. Acelaşi serviciu secret reexaminează şi-l exonerează pe Vintilă Horia de acuze. Se pare că tatăl său fusese numit într-o instituţie coordonată de legionari şi că un văr al său a fost cu adevărat legionar. Era o confuzie de persoană, prenume diferite dar acelaşi nume, Caftangioglu.  

Documentarele, de fapt sunt două îi prezintă viaţa şi activitatea şi este evocat de diverşi. Este şi un bătrân fost coleg de liceu, Dumitrescu, poet care fusese acuzat la cadre că avea legături cu Vintilă Horia, el şi alţi prieteni spunea că-l iubesc pe Horia şi ei, tâmpiţii au înţeles codoşlâcuri homosexuale.
Este evocat de Pan Vizirescu cu care fusese coleg la Ministerul Propagandei condus de Crainic. O amintirea interesantă o face şi conu’ Alecu Paleologu, care-l cunoscuse în 1938 la Universul Literar şi îi lăsase o excelentă impresie. L-a revăzut în 1990 la Paris când Paleologu a fost ambasadorul golanilor! Impresia era din nou excelentă, toţi vorbesc de vocea lui specială, erau de data asta doi oameni bătrâni, dar rămăseseră tineri în idei. 

Apoi sunt personalităţi argentiniene şi spaniole care l-au cunoscut, inclusiv un Stan Popescu, profesor şi preşedinte al unei asociaţii de economişti din Argentina. Evocările sunt unanime în a sublinia personalitatea de excepţie a lui Vintilă Horia, inclusiv admiraţia lui Werner Heisenberg, Horia având preocupări în domeniul filosofiei ştiinţei. 
Dar argumentele cele mai puternice în favoarea lui Vintilă Horia le fac profesorii mei de etică şi est-etică de la Europa Liberă, Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu. Ierunca spunea despre Horia că a fost un om de dreapta, maurassian, nu o dreaptă agresivă şi criminală ca cea legionară, ci spirituală.
Deci orice ar spune defăimătorii mărturiile celor doi rămân ca adevăr indiscutabil!

De aceea este necesar să analizăm personalităţile noastre intelectuale şi culturale cu toate impulsurile nereprimate şi nu totdeauna inteligente ale tinereţii, dar trebuie să-i punem la locul potrivit în galeria marilor personalităţi care cinstesc  numele de român.

Şi Vintilă Horia face parte cu multă cinste din galeria marilor noastre personalităţi şi a le ignora este mai mult decât o crimă, este o greşeală!

Vă ofer şi linkul cu documentarele dedicate lui Vintilă Horia

joi, 7 aprilie 2016

Concert de muzică rusă

Orchestra
În această seară orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Tiberiu Oprea ne-a oferit muzică a unor mari compozitori ruşi.
Prima piesă din program a fost Concertul nr 2 pentru pian şi orchestră în sol major având-o ca solistă pe Andreea Butnaru.
Concertul este obscurizat de faima Concertului nr 1 pentru pian .şi orchestră. Are deosebit solourile pentru vioară şi violoncel din partea a doua a concertului care transform piesa într-un trio. Finalul concertului aminteşte de acelaşi prim concert al lui Ceaikovski. Interpretarea doamnei Butnaru a fost fără cusur şi lumea a aplaudta cu însufleţire. Nu am avut imagini de la această piesă pentru că mi sa blocat iar telefonul meu smart care este cam silly!  Noroc că în pauză am fost la cumnatul meu Paul care mi l-a repus în funcţiune!
Tiberiu Oprea şi Orchestra Filarmonicii Piteşti
Am prins şi jumătatea părţii a doua cu Simfonia a 2-a de Alexandr Borodin. Este o piesă inspirată din istoria Rusiei cu opera sa Cneazul Igor şi poartă puternice influenţe ale muzicii populare ruse.

Orchestra a răspuns foarte bine indicaţiilor dirijorului Tiberiu Oprea şi lumea a aplaudat performanţele muzicienilor.