Postwar de Tony Judt

Această carte este capodopera istoricului englez Tony Judt, congener, născut în 1948 şi decedat în 2010.

Tony Judt este un istoric cunoscut şi românilor pentru articolul său, Romania at the bottom of the heap, din New York Review of Books care a stârnit multe reacţii nervoase la noi. Erau destule erori de informare istorică, dar citit după ce România a acces în UE nu mai pare aşa de denigrator.

Să revenim la carte.

Am citit-o în original, în format PDF pe tabletă. Dar la final din cauza resurselor reduse ale tabletei am finalizat-o pe telefon. Este o carte imensă şi aşa mi-a luat multe zile să o citesc şi să o rumeg. Este cartea istoriei Europei postbelice.

Europa după dezastrul produs de Al Doilea Război Mondial era într-o situaţie teribilă, jumătatea de est a căzut sub cizma bolşevică a lui Stalin.

Şi Tony Judt încearcă să creioneze această istorie la dublu, Vest şi Est.

Primele capitole sunt dedicate refacerii postbelice.

Germania iese din acest război înfrântă şi complet distrusă. Se petrece un miracol datorat poporului german, dar şi a Planului Marshal care a injectat în economia Europei o grămadă de dolari americani.

Germanii sunt alungaţi din toate teritoriile cele care revin Poloniei şi Uniunii Sovietice, Prusia de Est, Silezia, dar şi din Cehoslovacia, Iugoslavia şi Ungaria. Autorul pune greşit şi România pe această listă, dar la noi în 1945, sub baionetele bolşevicilor etnici germani sunt trimişi la muncă în Donbass până prin 53-54. Germanii sunt extremi de bine văzuţi în mitologia românească drept care a făcut ca Iohannis, membrul acestei minorităţi mai mult în estincţie să fie azi preşedintele României.

Europa se reface miraculos şi părinţii Europei Unite, Maurice Schumann din Franţa, Alcide di Gasperii din Italia, Adenaeuer din Germania fondează Comunitatea cărbunelui şi oţelului, care este începutul Uniunii Europene de azi. La ea nu cuplează Marea Britanie, un motiv fiind că domnii în cauză erau catolici, iar britanicii protestanţi.

Societatea europeană postbelică este o societate cu economie capitalistă, dar cu   puternice forme de asigurare socială, învăţământ, şomaj, pensii şi asigurări medicale.

Este exact societatea pe care au minţit comuniştii care o creează în Est. Am trăit un şoc în Germania de vest în 1990 când pentru un beţiv comatos într-o mică localitate germană au venit imediat două salvări şi o maşină a poliţiei!

În acelaşi timp comunismul creează Cortina de Fier spre Est faţă de Vest, pentru că peste tot unde Stalin şi bolşevicii lui impun comunismul acolo. Noi românii ştim bine procesul.

Un alt eveniment important este pierderea coloniilor, sau independenţa acestora. Marea Britanie gestionează mult mai bine decât Franţa acest fenomen. Franţa trece prin două războaie coloniale pe care le pierde în Vietnam şi în Algeria.

Urmează apoi anii 60!

În această perioadă apare generaţia care s-a născut în timpul sau după război şi care diferea complet de generaţia părinţilor, oameni care suportaseră nenorocirile războiului, care munciseră să refacă ţările afectate de război şi care dovedeau un mare conformism comparabil cu copiii lor posbelici.

Este şi generaţia mea. Peste tot în Est şi în Vest s-a produs o mare deschidere a şcolii şi a educaţiei superioare care au devenit accesibile unui număr mult mai mare de copii şi tineri. Mulţi din colegii mei de liceu şi facultate erau şi din mediul muncitoresc, nu numai din mica burghezie, funcţionari, liber profesionişti, intelectuali. În România după anii 60 nu s-a mai blocat accesul în învăţământul superior al celor cu origine socială dubioasă. Fenomenul era egal similar în Est cât şi în Vest. Evaluând acum din acest punct de vedere sincronizarea unor fenomen aflu că primii bluejeans Levi's s-au vândut la Marche au puces la Paris în 1960. Eu mi-am cumpărat prima pereche de Wrangler de la nişte suedezi în 1968 şi nişte Levi's second hand de la un coleg. Ce am mai cusut la ei între picioare, unde materialul se rodea foarte repede! Generaţia mea era complet occidentalizată, în decursul liceului tot ce era legat de obsedantul deceniu, anii 50 a devenit anacronic. Eu şi colegul meu Vasile Georgescu eram îndrăgostiţi de limba engleză care ne deschidea orizonturi diferite de clasica franceză. Generaţia mea s-a lecuit de comunism şi după experienţa Primăverii de la Praga, chiar dacă cei cu 10 ani mai mari au aflat filtrat de Revoluţia Maghiară de la Budapesta din 56.  Nu mai puteam fi minţiţi, iar Tezele din iulie 1971 n-au avut decât efectul să ne depărteze şi mai mult de minciuna comunistă. Am trăit şi decembrie 1968, cu demonstraţia de Crăciun, care i-au făcut pe activişti să-i trimită pe studenţi în vacanţă în această perioadă.

Fenomenul era similar în Vest şi a condus la Mai 68 în Franţa şi la marea contestaţie a Războiului din Vietnam, război împotriva comunismului dar foarte rău receptat în SUA şi în toată lumea.

A fost şi o perioadă de mare creativitate culturală, atunci s-a inventat muzica generaţiei mele pop rock cu Beatles şi Jimmi Hendrix.

În România au fost marile experimente teatrale ale lui Ciulei şi Pintilie, literatura scăpată realismul socialist, cu Nichita Stănescu şi Marin Sorescu şi de ce nu cu controversatul Adrian Păunescu în poezie, romanul  cu Marin Preda, Nicolae Breban, D. R. Popescu, Fănuş Neagu sau expatriatul Petru Popescu, pe care l-am cunoscut personal în studenţie.

Am dedicat aceste rânduri amintirilor personale, pentru că atunci în 1965 s-a făcut tranziţia de la dictatorul criminal Gheorghiu Dej la mai tânărul Ceauşescu care a părut o speranţă, mai ales dup refuzul de a implica România în invazia Cehoslovaciei în 1968.

Toate iluziile reformatoare au dispărut în iulie 1971.

Au urmat anii 70.

În Europa de vest a continuat dezvoltarea Pieţei Comune, unde s-a alăturat şi Marea Britanie în 1974 şi ulterior şi după democratizarea statelor mediteraneene şi Grecia, Spania şi Portugalia.

Dar în aceeaşi perioadă s-au dezvoltat în aceste state democratice mişcări marginale teroriste de stânga radicală Rote Arme Fraktion în Germania, Brigate Rosse în Italia, dar şi terorismul basc şi IRA irlandeză.

Apoi a apărut resurgenţa teroristă palestiniană. Asta poate fi legată de şocul petrolier după Yom Kipur, războiul arabo israelian din 1973, care a produs creşterea preţurilor la carburanţi. Asta a determinat şi o revoluţie industrială. Industriile clasice au început să devină anacronice, mineritul cărbunelui şi industria siderurgică au intrat în faliment antrenând şomaj în Ruhr, în Walonnia belgiană, în nordul Franţei şi în Marea Britanie. Noile industrii cereau aceste produse primare în cantitate mai mică, de asemenea consumul de carburanţi s-a micşorat, implicând şi închiderea unor rafinării. Privind retrospectiv atunci dementul de Ceauşescu a decis în România dezvoltarea demenţială a combinatelor siderurgice li de utilaj greu şi a industriei petrochimice, lovită în 1979 de revoluţia lui Komeini din Iran.  Acest lucru poate explica nebunia anilor 80 când pentru a plăti aceste industrii ineficiente şi energofage Ceauşescu a înfometat pe români.

Anii 70 - 80 au marcat şi o stagnare morală şi falimentul sistemului comunist condus de Uniunea Sovietică a lui Brejnev.

În anii 80 revoluţia industrială mai ales în domeniul digital produsă în SUA s-a repercutat şi în Europa occidentală.

Dar anii 80 sunt importanţi prin evenimentul epocal al alegerii unui papă polonez în 1978.  Combinată cu revoluţia Războiului Stelelor lansată de preşedintele Reagan a erodat cumplit fundamentul sistemului comunist european şi sovietic. Dacă în 1977 s-a lansat Carta 77 în Cehoslovacia care a adus în prim plan pe dramaturgul Vaclav Havel, în 1970 prin grevele de la Şantierul Naval din Gdansk s-a lansat unul din eroii prăbuşirii comunismului electricianul Lech Walesa cu sindicatul Solidarnosc. Toate aceste evenimente au contribuit la mirabilul an 1989 dar şi faptul că din 1985 în fruntea partidului comunist sovietica a venit un personaj complet atipic Mihail Gorbaciov. Acesta a lansat reformarea comunismului cu Perestroika şi Glaznosti care au erodat şi mai mult comunismul care se prăbuşeşte în 1989, prin negocieri şi cedări şi în sânge doar la Bucureşti.

Anii 90 au marcat un fenomen cu totul nou, marxismul a fost aruncat la gunoi, comunismul s-a dovedit un mare dezastru şi ţările din est s-au întors la democraţie şi capitalism. Unele au luat măsuri radicale, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, altele mai lent şi neconvingător precum România.

În acelaşi timp Europa de vest a decis transformarea Pieţei Comune în Uniunea Europeană prin acorduri şi tratate de integrare a sistemelor financiare şi economice, monedă comună, Euro şi mai ales primirea ţărilor din Est care este marele succes la acestui proiect. Probabil că asta se vede cel mai bine într-o ţară ca a noastră, chiar dacă nu peste tot, în toate regiunile, dar pregnant în Bucureşti, Timişoara, Cluj şi de ce nu Piteşti cu uzina Dacia, cel mai mare succes industrial românesc.

Noul secol care este în carte analizat doar până în 2005 descrie evenimentele şi fenomenele integrării Estului European în Uniunea Europeană.

Ultimul capitol se ocupă de o problemă sensibilă şi controversată, cea a receptării Holocaustului.

În primii ani acest lucru nu se discuta în Germania, cea vinovată de această monstruozitate, dar puţin şi voalat în Franţa şi Italia.

În Est problema era la fel de ocultată. În Polonia se plângeau pierderile populaţiei etnice poloneze sau a polonezilor pur şi simplu, a elitei ucise la Katyn de către NKVD cum s-a dovedit după 1989.

În Ungaria vina era aruncată pe ocupaţia germană, fără a se lua în considerare cooperarea maghiarilor.

În România problema era şi mai complicată. Procesul de exterminare al evreilor s-a petrecut în zonele anexate de URSS în 1940 şi ulterior eliberate de români în 1941, unde populaţia evreiască a fost trimisă în Transnistria pe motiv de cooperare cu ocupantul sovietic, sau abominabila represiune din Odessa, unde ca pedeapsă a atentatului şi exploziei Cartierului General al Armatei Române, evreii în majoritate absolută au fost capturaţi şi arşi de vii. Mai trebuie amintit şi pogromul din 1940 de la Iaşi şi altele de mai mică dimensiune în zona Moldovei de Nord. Evreii ardeleni de sub ocupaţia ungurească după diktat au pierit la Auschwitz, iar cei din zona din restul României au fost obligaţi la confiscarea averii, munci degradante, dar au scăpat cu viaţă. 

După cum se vede nicăieri povestea Holocaustului nu este bine primită. Dar trebuie să ne cunoaştem istoria cu bunele şi relele ei.

Şi Postwar al lui Tony Judt este un prilej foarte bun, pentru că mulţi suntem strict contemporani cu evenimentele cuprinse în carte şi am trăit această istorie.