Harmonia Mundi recital cu Diana Jipa și Ștefan Doniga

Diana Jipa și Ștefan Doniga

Astă seară am urmărit recitalul violonistei Diana Jipa și a pianistului Ștefan Doniga, un turneu sub denumirea Harmonia Mundi în memoria marelui om politic român Nicolae Titulescu de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani. A fost o surpriză plăcută, Ștefan Doniga se află pentru prima oară la Pitești, Diana Jipa a mai fost oaspete a Filarmonicii Pitești. 

Ștefan Doniga și Cristina Păiuș Nuică

Domnul Doniga  a invitat-o pe scenă pe doamna Cristina Păiuș Nuică istoric, specialist în Titulescu care a prezentat personalitatea marelui european interbelic care a fost un campion al păcii la Liga Națiunilor al cărei președinte a fost.

Și pentru că Titulescu a militat pentru pace și înțelegere între națiuni programul pregătit de cei de doi artiști a fost de la compozitori din toate etniile care au trăit în România.

Programul a început cu Impromptu concertant pentru vioară și pian de George Enescu. Înaintea fiecărei piese Ștefan Doniga făcea o prezentare a compozitorului care urma să fie interpretat.

 A urmat Sonatina nr.1 pentru vioară și pian op.12 de Walter Mihail Klepper, șvab din Lugoj care la origine a fost strungar! Așa erau vremurile glorioase ale comunismului stalinist din începutul deceniului 6. Pentru că finalmente Klepper a urmat studii muzicale și din 1983 a emigrat în Germania Occidentală.

Piesa care a urmat aparține basarabeanului Eugen Doga și s-a intitulat Balada pentru vioară și pian.

A urmat Patru dansuri  clasice românești pentru vioară și pian de Hilda Jerea compozitoare de origine evreiască, care a fost în anii 50 președinta Uniunii Compozitorilor din România. 

Piesa următoare a aparținut lui Theodor Rogalski, compozitor de origine poloneză și intitulată Baladă pentru vioară și pian.

Piesa care a urmat a fost Mica suită pentru vioară și pian de Mihail Jora, cu origini armenești unul din marii noștri compozitori și fondator al Orchestrei Radio.

Alfonso Castaldi, compozitor de origine italiană  a fost autorul Elegiei, piesă în aranjamentul Dianei Jipa.

Iată că a fost și un compozitor maghiar de faimă universală, Bela Bartok, născut la Sânnicolau Mare care era să devină cetățean român, un mare folclorist al muzicii populare românești. Din creația lui Bartok a fost interpretată piesa Șase dansuri populare românești. De această piesă am auzit prima dată în Italia, la Siena, în 2003. Un tânăr dirijor indian student  la Academia Chigiana cu care stăteam în pensiunea Ciompi (vezi răscoala din Florența) m-a rugat să-i traduc titlurile celor șase dansuri. I le-am tradus cu excepția piesei Poarga care de fapt era Poarca, jocul românesc cu bâte. De asemenea Ștefan Doniga ne-a relatat despre invitația lui Enescu pentru Bartok să fie membru de onoare al Societății Compozitorilor Români. Și cum a memorat compoziția lui Bartok pe tren și a doua zi a cântat-o liber fără partitură!

Piesa finală din concert a fost Hora Staccato prelucrată de Jascha Heifetz a lui Grigoraș Dinicu, compozitor de origine romă.

Totuși a fost și un bis, Balada lui Porumbescu!

O foarte plăcută seară muzicală.

Lasă nene că se mai și exagerează - spectacol după Caragiale la Teatrul Alexandru Davila Pitești

Trecând pe lângă teatrul Alexandru Davila Pitești am văzut pe afiș o premieră cu titlul de mai sus spectacol inspirat după I. L. Caragiale. Ca vajnic caragialist m-am dus astăzi să văd acest spectacol. Știam la ce să mă aștept pentru că însăilările dramatice după schițele lui Caragiale mi-au încântat copilăria cu Birlic, Finteșteanu, Giugaru, Beligan, Marcel Anghelescu, apoi monstrul Caragiu, Marin Moraru, Cotescu, Rebengiuc, Mariana Mihuț.

Surpriza pe care ne-a oferit-o regizorul Bogdan Cioabă a fost un spectacol muzical dramatic. Au fost secvențe din schițe pe care le-am văzut anterior, ca de exemplu Două loturi, Petițiune, sau Căldură mare.

Ei bine actorii piteșteni s-au străduit să intre în pielea lui Lefter Popescu, al lui madam Protopopescu, al feciorului din dialogul absurd din strada Pacienții nr. 11 bis. 

N-a lipsit nici replica atât de actuală cu nevoia României de a avea: O tiranie ca-n Rusia!

Cum am mai spus, am urmărit momente muzicale, mai ales din repertoriul interbelic, cu un pianist și un violonist, care au susținut partea instrumentală cu cântăreți și apoi momente de balet, cu fete frumoase și talentate care ne-au bucurat și interesat când au dansat French Cancan! N-a lipsit nici cupletul lui Ionescu de la Iunion cu agațamentul pentru: o botină/din cea mai fină. 

Finalul a fost ca-n spectacolele de estradă spectaculos cu tara bum tara și cu versurile care amintesc de Paris și bonjour ca să se localizeze: Vino nene la Pitești/Unde viață ca-n povești. Și ca să completez și eu la aceste versuri: Lasă nene că se mai și exagerează!

Oricum un spectacol reușit, care ne arată cât de actual este Caragiale!

PS 

Ca să-mi strice ziua de teatru în Piața Primăriei era organizat un protest dubios cu iz de AUR.

Languages of the Truth 2003 -2020 de Salman Rushdie

Această carte am început-o înainte de atentatul care s-a produs la viața acestui important scriitor. Pentru că este o culegere de eseuri, de luări de cuvânt, de prezentări a unor expoziții. Sunt aici lecții ținute la universitatea americană Emory University. Sunt eseuri literare, este o comparație între cei doi mari scriitori contemporani  Cervantes și Shakespeare. S-ar putea că Shakespeare să fi citit s-au auzit de Cervantes, sunt doar presupuneri. Interesante sunt două dintre contribuțiile finale din carte The Unbieliever's Christmas și Pandemic: A Personal  Engagement with Coronavirus,  adică Crăciunul unui necredincios și Pandemia: O relație personală cu Coronavirus.

În primul eseu Rushdie își povestește experiența sa ca musulman cu Crăciunul creștin. Întâmplarea face ca Rushdie să fi făcut studiile primare la o școală englezească din Bombay, iar apoi la Colegiul Rugby din Anglia. Așa că era familiar cu cântecele Crăciunului ca: Venite fideles și altele. Copii săi, dar și ai surorii sale nu au nicio problemă să serbeze această mare sărbătoare creștină mai ales când primești cadouri. 

Interesantă este experiența sa cu Covid. Rushdie și-a amintit că a avut două momente critice cu sănătate. S-a îmbolnăvit de febră tifoidă și era să moară pentru că nimic nu îl vindeca și atunci când medicul familie i-a spus tatălui său că doar un nou tip de antibiotic poate să-l însănătoșească. Și tatăl său l-a găsit și s-a vindecat. A doua oară a făcut o dublă pneumonie în 1984 și a scăpat. Și așa în 2020 a venit pandemia și a făcut Covid. Norocul lui Rushdie este că a făcut o formă mai ușoară și a avut anticorpi, înainte de a apărea vaccinurile anti covid. Aceste momente critice din viața lui nu anunțau cu nimic din oribilul atac la viața lui comis de un imbecil fanatizat. Așa că amenințarea lui Komeini a devenit o realitate. Și asta pentru că Rushdie a fost amenințat pentru curajul romanului său Versetele satanice considerat de nebuni islamici ca blasfemiator.

Rushdie este extrem de sensibil la rasism și la orice formă de ură și xenofobie mai ales că are amintirile din Colegiul Rugby. Și atunci cu tot covidul moartea lui George Floyd a declanșat valul de proteste la care a aderat și Rushdie. 

Aș mai menționa evocarea actriței Carrie Fisher celebră pentru rolul ei din Princess Leia din Star Wars cu care Rushdie a avut o frumoasă prietenie până la decesul actriței. 

Este o carte interesantă pentru că Rushdie este un mare scriitor și un rafinat cunoscător al literaturii.

 

Preda Adevărul ca o pradă de Bogdan Răileanu

Urmăresc România Literară de la apariția de acum 54 de ani din 1968. Revista și-a dovedit pe deplin utilitatea pentru că aici găsesc recomandări de lectură. Așa am găsit această carte: Preda Adevărul ca o pradă. Titlul parafrazează cartea lui Marin Preda cu caracter autobiografic  Viața ca o pradă. 

La Editura Polirom s-a lansat inițiativa unor biografii romanțate a unor personalități culturale. Printre acestea este și cartea tânărului scriitor Bogdan Răileanu cu titlul de mai sus. Acesta este absolvent de Jurnalism  și a mai scris povestiri și romane. Cronica din România literară este foarte pozitivă și asta m-a determinat să cumpăr și să citesc cartea.

Recunosc că de mult nu mai citisem un roman românesc, chiar dacă acesta este o biografie romanțată. Cel puțin în prima parte Bogdan Răileanu are talentul să scrie în genul lui Preda, fără să fie Marin Preda. Indiscutabil, Marin Preda este cel mai important romancier român postbelic. Citind cartea mi-am dat seama că i-am citit cam tot ce a scris. Preda este romancierul țăranului din sud, sau din zona extracarpatică. Eu, cel puțin citind Moromeții la sfârșitul liceului am debordat de entuziasm, pentru că reciteam viața mea la țară la Aluniș Prahova în vacanțele de vară. Trăind apoi în zona pe care o descrie Preda, târgul de la Pitești fiind un obiectiv important al lui Pațanghel, tatăl romancierului am revăzut imagini ale Moromeților. 

Dacă prima parte a biografiei lui Preda o regăsim și în cartea scriitorului, Bogdan Răileanu are inteligența și deschiderea să recreeze pagini vii din viața matură a lui Marin Preda, devenit un scriitor de primă mână. Este interesant că Marin Preda este tot timpul sub ochii securității, inclusiv prin prietenul din tinerețe Sergiu, devenit securist. O problemă care nu este clarificată nici în carte, nici din informațiile pe internet este dacă a fost membru de partid. Pentru că e clar că cel puțin în prima parte a vieții și când era deja un scriitor renumit Preda a refuzat să devină membru PCR. Securitatea l-a urmărit și a încercat să intervină în viața lui. Inclusiv moartea lui ridică foarte multe semne de întrebare și nu este exclusă implicarea securității  în moartea sa. 

În roman apare figura importantă a poetei și primei lui soții Aurora Cornu acre a descoperit manuscrisul Moromeților și l-a încurajat să-l rescrie și să-l publice. Apariția Moromeților a fost un eveniment al anului 1957 proiectându-l pe Preda în rândul scriitorilor importanți. Trebuie să mărturisesc entuziasmul meu la lectura cărții sale Viața ca  o pradă în 1977, unde apare figura lui Virgil Ierunca, neîmpăcatul critic al regimului comunist din România de la microfonul Europei Libere, pe care eu am ascultat-o neîntrerupt.  

Pentru mine Marin Preda a fost cel mai liber scriitor din perioada comunismului românesc. El a avut luciditatea să descrie societatea românească așa cum era, un scriitor pentru care realismul socialist a dispărut din creația lui, când a devenit un scriitor important. Chiar dacă începuturile de scriitor l-au obligat să facă compromisuri. Dar și atunci se vede marea sa putere de creație și autenticitatea. 

Cartea de față reflectă destul de autentic personalitatea acestui scriitor extrem de important pentru perioada comunistă.

O recomand și eu cu căldură spre lectură!

The Capture seria nr. 2 - un serial despre deep fake

The Capture a fost serialul care m-a surprins foarte tare. Este despre manipularea prin imagine. A apărut și seria a doua transmisă la BBC. Ce mă surprinde este că pentru prima serie s-a datat 2017, dar s-a transmis la BBC în 2019, iar seria a doua făcută în 2019 s-a transmis acum în 2022.

Personajul principal al seriei a doua este Isaac Turner (Papa Essiedu), ministrul securității în cadrul Home Office - Ministerul de interne al UK.  Turner este nigerian african căsătorit cu o femeie albă care a avut o carieră politică spectaculoasă. Este desemnat pentru analiza unui sistem de recunoaștere facială și câștigătorul este o firmă chinezească. Turner este tentat să respingă oferta pentru că China este un potențial adversar. Și dintr-o dată pornesc un șir inexplicabil de deep fakes. Invitat de Kadija Khan, prezentatoare vedetă a BBC, emisiunea este înlocuită de hackeri care îl pun într-o postură jenantă pe Turner cu declarații rasiste de la un negru! În acest mod proiectul firmei chinezesc cade. Cine-i interesat? Pare că sunt firmele americane de IT!

Și pe fir intră DCI Rachel Carey, prezentă și în seria precedentă. Ea lucrează acum pentru antiterorismul britanic într-o divizie condusă de DSU Gema Garland. Rachel bănuiește că se fac manipulări teribile și se înregistrează diverse evenimente. Rachel află că divizia antitero este în posesia unui program Correction care produce deep fakes manipulatoare de imagini. 

Un anume Gregory Knox, CEO de la o firmă de analiză politică și IT, implicat în proiectul firmei chineze este salvat de la ucidere de un detectiv care este rănit și apoi ucis, prieten al lui Rachel. Totul pare de neînțeles, este o atmosferă de tensiune și frică! 

Rachel depistează figura unui dintre asasinii detectivului, iar Knox îl revelează ca un agent rus! 

Inclusiv programul Vanguard al diviziei antitero este piratat și se apelează la Frank Napier, omul CIA care a fost implicat în porcăriile din seria primă. 

Frank Knox este în posesia unui program care manipulează imagini și poate determina opțiunile politice ale alegătorilor pe baza datelor din rețelele de socializare Facebook, Instagram, Twitter, etc. El îi demonstrează lui Turner că ei au fost cei care au manipulat deep fake și îi propun să devină cei care îi aranjează traseul politic. 

Rachel depistează manipulările lui Knox și vrea să-l aresteze, dar asasinii  vin să o ucidă și pe ea. Rusul este împușcat ca să arate că rușii sunt implicați de celălalt asasin, omul CIA se pare? Pentru că Rachel este capturată și adusă la sediul CIA din Londra. Aici sub conducerea șefei lui Rachel, Garland o operațiune deep fake, un interviu luat lui Turner de către Kadija Khan, care să-l stopeze pe Turner. Knox simte pericolul și fuge și totul ia o turnură complet surprinzătoare. 

Serialul este un avertisment cum pot fi folosite rețelele de socializare în scopuri manipulatoare extrem de periculoase. De fapt am mai citit un roman cu Jason Bourne tot pe această temă.

Acest serial arată cât de buni sunt britanicii să facă seriale thriller.

 

După 20 de ani de Alexandre Dumas

 

După cum mi-am propus, am reluat lectura acestei celebrei trilogii a lui Alexandre Dumas-Pere. 

După 20 de ani se petrece exact în anul 1648, după 20 de ani de la evenimentele din primul roman al seriei D'Artagnan. Cred că l-am citit prin liceu și-mi aminteam vag de el.

Perioada istorică este importantă. 1648 marchează finalul primul război european Războiul de 30  de ani încheiată cu Pacea din Westfalia. Franța îngrijorată de puterea imperială germană combinată cu cea spaniolă intră în război. Se alege în final cu anexarea Flandrei, a Lorenei și Alsaciei, teritorii care dau hexagonul Franței de azi. Prințul Conde învinge infanteria spaniolă Tercio invincibilă până atunci la Rocroi și Lens. 

În Franța este perioada copilăriei lui Ludovic al XIV-lea, el are fix 10 ani. Atunci izbucnește Fronda, revoltă a nobilimii împotriva absolutismului regal și a Parlamentului burghezilor din Paris. Franța era condusă de cardinalul Mazarin, favorit al reginei Ana de Austria. 

Peste Canalul Mânecii Anglia este în război civil. Charles I se războiește cu Parlamentul englez care are conducător militar per Oliver Cromwell. 

Și Dumas îi bagă pe D'Artagnan și cei trei mușchetari Athos, Porthos și Aramis în acțiune. 

D'Artagnan este locotenentul mușchetarilor regelui, deci la ordinele lui Mazarin. Mazarin știa de isprăvile legendare ale celor 4 mușchetari și îl abordează pe D'Artagnan. El promite că îi mobilizează pe ceilalți trei mușchetari. Dă de Porthos care a ajuns bogat și ar vrea să fie înnobilat baron. Dar Aramis ajuns abate la o mânăstire de iezuiți și prin relațiile cu cei din Frondă nu acceptă propunerea lui D'Artagnan. La fel Contele de la Fere este adept la Frondei, dar vrea să-l lanseze pe tânărul Raoul viconte de Bragelonne în cariera militară. Raoul este de fapt fiul lui, făcut cu ducesa de Chevreuse, șturlubatica amantă a lui Aramis, ochi alunecoși, inimă zburdalnică. Și Aramis în final obligă nășirea fiului ducesei de Longueville de către tânărul rege Ludovic, fiu al lui Aramis. 

Până la urmă cei patru ajung să se implice în evenimentele din Anglia. D'Artagnan și Porthos se duc în Anglia ca measageri ai lui Mazarin la Cromwell, iar Athos și Porthos ca trimiși ai reginei Henriette soția lui Charles I. Ei încearcă să-l salveze pe regele Angliei, dar nu reușesc, Dumas nu schimbă contrafactual istoria, dar descrie aventurile celor 4 mușchetari în încercarea lor de salvare al regelui Angliei.  Nu reușesc și Mordaunt face pe călăul care-i taie capul lui Charles I!

Factorul perturbator în roman este Mordaunt! Mordaunt este fiul lui Milady de Winter. Cine este tatăl? Pare a fi contele de Winter, dar Dumas pune un semn de întrebare și pare a fi fiul lui Athos cu Milady care-i fusese primul ei soț. 

Cei patru mușchetari îl iau prizonier pe Mazarin și-l silesc să semneze tratatul cu Parlamentul. De asemenea, Porthos primește de la regina Ana de Austria baroniatul. D'Artagnan primește gradul de căpitan al Mușchetarilor regali. Athos nu vrea nimic dar D'Artagnan aranjează ca vicontele de Bragelonne să intre în armata regală.

Și cu aceasta se termină al doilea roman al trilogiei. 

Romanul este scris alert, frumos și plăcut. Mi-am făcut mare plăcere să-l recitesc.