marți, 28 februarie 2017

Note de lectură: Minciunile femeilor de Ludmila Uliţkaia

Din întâmplare am urmărit un final de emisiune Garantat 100%, unde realizatorul se întreţinea cu scriitoarea rusă Ludmila Uliţkaia. Este recomandată ca fiind printre cele mai citite scriitoare ruse contemporane. Este născută în 1943 în Urali având şi ascendenţe materne evreieşti. A făcut Genetică fiind apoi concediată de la Institutul de Genetică pentru activitate samizdat. Face apoi ştiinţe sociale şi se apucă de scris devenind una din cele mai traduse şi premiate internaţional scriitoare ruse.

Cartea de faţă este de povestiri şi a fost tradusă acum 10 ani. 

Sunt povestiri axate pe femei. Uliţkaia este atrasă de sud de Crimeea unde se întâmplă prima povestire. Personajele principale ale acestor povestiri se numesc Jenia şi Maşa. 

În primele două povestiri sunt relaţii dintre femei şi copii lor şi dificultatea de  decela adevărul de minciună.

Cea mai simpatică povestire se referă la prostituatele  ruse din Elveţia. Jenia o traducătoare de germană este abordată de un cineast elveţian, Michel care vrea să realizeze un documentar despre prostituatele venite din Rusia. Ajunge cu Michel la Zurich şi acesta o introduce la un cabaret unde lucrează rusoaice. 
Toate au o poveste standard, erau fericite cu un tată ofiţer de marină card moare într-un accident şi mama se recăsătoreşte cu un alt bărbat agresiv care o violează şi de aceea fuge de acasă. Ajunse în Elveţia decid că după ce lucrează o perioadă la cabaret să se retragă prin căsătoria cu un bancher elveţian. Totul este o minciună, pentru că devenind familiare cu Jenia îşi destăinuieşte adevărata viaţă. Toate le admiră pe Liuda, un fel de vedetă a strip teasului care s-a realizat prin legătura cu un, evident bancher elveţian. De fapt şi Liuda are aceeaşi biografie neagră, şi elveţianul italian este căsătorit, iar ea este o epavă beţivă. Jenia le expune lui Michel şi producătorului său însemnările şi Michel entuziast vrea un film artistic pe baza scenariului Jeniei pentru Hollywood. Jenia revine la Moscova şi află ulterior că Michel a murit de supradoză era un drogat! Deci mint şi bărbaţii. 

Ultima povestire are în prim plan tot pe o Jenia, combinaţie evreo poloneză, care ajunge şefa unei edituri şi care este tapată de două prietene Lilia Apotekman şi Galia care trece la iudaism din ortodoxă devenind Hava. Ambele nu au decât o singură grijă să o tapeze de bani pe Jenia. Când pleca spre aeroport Jenia suferă un accident de maşină grav, abia supravieţuieşte dar Lilia o bombardează cu telefoane, tot ea se victimizează.

Femeile iubesc, fac copii, sunt înşelate, divorţează, se recăsătoresc, abandonează primul mariaj şi revin la cel vechi.

Este viaţa oamenilor obişnuiţi din Rusia de azi. 

vineri, 24 februarie 2017

Scena muzicală piteşeană: Concert de flaut şi harpă

Matei Ioachimescu şi Leonard Boga
Aseară la Filarmonica Piteşti a revenit unul dintre tinerii artiştii care ne vizitează când revine în turneu în România. Este vorba de flautistul Matei Ioachimescu, cu serioase studii al Viena, de data asta a fost însoţit de harpista slovenă Tina Zerdin.
Matei Ioachimescu şi Tina Zerdin
În deschiderea concertului flautistul Matei Ioachimescu a fost solistul Fanteziei pentru flaut şi orchestră Carmen de Bizet prelucrată de Borne. Orchestra condusă de tânărul dirijor Leonard Boga l-acompaniat pe flautist într-o prelucrare a celebrei opere a lui Bizet şi interpretarea lui Ioachimescu a fost ca de obicei strălucitoare.
Orchestra
A urmat harpista Tina Zerdin a fost solista Suitei din filmul ET de John Wiliams este o muzică de film bine ritmată.
Leonard Boga
În final cei doi solişti Ioachimescu şi Zerdin au interpretata ca bis un Divertissment pentru flaut şi harpă de Jaques Ibert.

În parte a doua a concertului orchestra condusă de Leonard Boga a interpretata Simfonia I-a în sol minor - Vis de Iarnă de Ceaikovski. Are elemente de folclor care se văd mai ales în partea a treia a simfoniei şi a fost interpretată cu ocazia bicentenarului lui Petru cel Mare.
Matei Ioachimescu, eu şi Tina Zerdin
 A fost o seară reuşită şi antrenantă.


marți, 21 februarie 2017

Duty and Honor de Grant Blackwood

Acest roman recent, apărut în 2016 face parte din seria Jack Ryan a lui Tom Clancy, cunoscut romancier de thriller. Unele au fost ecranizate precum Patriot Games. El au în centru pe Jack Ryan un analist de informaţii şi spionaj. Tom Clany s-a stoins din viaţă în 2013 şi iată că sunt scriitori care-i continuă opera.
În acest roman Jack Ryan a ajuns preşedintele SUA, dar personajul principal este Jack Ryan jr. fiul preşedintelui.
Acesta continuă munca tatălui său în informaţii secrete, fiind angajat de o firmă cu acoperire legală de avocatură şi audit, dar care este dedicată informaţiilor secrete. Ryan jr. a fost trimis într-un concediu prelungit pentru nişte prostii comise. 

Şi aiată că la în parcarea unui Supermercado este atacat de un tip cu un cuţit, cu aer de homeless. Jack evită pe atacator şi acesta finalmente se loveşte de zidul de beton al parcării .şi reuşeşte să fugă pe autostradă unde este călcat de o maşină. La lupta dintre Jack şi atacator este martor cineva care apoi pleacă fără comentarii. Ryan depistează c atacatorul ca şi celcare-l urmărise erau germani şi urmrind pe martor într-un parc acesta este împuşcat cu sânge rece de un alt tip cu care se întâlnea. Acesta îl răneşte şi pe un tânăr care-l urmărea pe asasain. Ryan reuşeşte să-l rănescă pe asasin şi acesta fuge. Îi cercetează maşina şi îi găseşte paşaportul care poartă numele de Moeller, alt german!
Tânărul se dovedeşte un tânăr belgian, Efrem Lekkel reporter de investigaţii, fiu al unei ziariste celebre. El pornise o investigaţie care urmărea ce se întămplat cu un militar Renne Alemand, dispărut într-o misiune în Africa. El se pare că fiusese răpit dar reapare în vremea unui atentat terorist la Lyon. Toate aceste ivestigaţii îl conduc la Moeller. Lipsit de paşaport Moeller este urmărit de Jack şi Efrem,dar acesta reuşeşte să fie recuperat de un avion particular şi părăseşte SUA.
Acţiunea se mută apoi în Germania la Munchen, apoi la Zurich în Elveţia şi Jack Ryan află de un complot pus la cale de Rostock, un general german în retragere şi proprietar al unei firme de securitate foarte influente. Soţia acestuia a pierit într-un atentat terorist ăn Afganistan şi după aceea Rostock doreşte să declanşeze unui război împotriva terorismului. Pentru asta aîncercat atragerea mareşaului francez Alemand, dar nu a reuşit şi de aceea l-a răpit pe fiul Renne în scop de şantaj. 
Acţijunea se sfâreşşte în Namibie, fostă colonie germană unde Ryan, Lekkel şi Alemand îi anihiliază pe oamenii lui Rostock î frunte cu Moeller.  Dar de ce voiau să-l omoare pe Jack Ryan jr. Asta se poate afla citind romanul. 
Dacă la înceoput romanul este plin de suspans apoi pelteaua se întinde şi nu mai are ritm. Dacă v-a plăcut Tom Clancy pueţi lectura şi acest nou roman.

Acest roman recent, apărut în 2016 face parte din seria Jack Ryan a lui Tom Clancy, cunoscut romancier de thriller. Unele au fost ecranizate precum Patriot Games. El au în centru pe Jack Ryan un analist de informaţii şi spionaj. Tom Clancy s-a stins din viaţă în 2013 şi iată că sunt scriitori care-i continuă opera.

În acest roman Jack Ryan a ajuns preşedintele SUA, dar personajul principal este Jack Ryan jr. fiul preşedintelui.
Acesta continuă munca tatălui său în informaţii secrete, fiind angajat de o firmă cu acoperire legală de avocatură şi audit, dar care este dedicată informaţiilor secrete. Ryan jr. a fost trimis într-un concediu prelungit pentru nişte prostii comise. 

Şi iată că la în parcarea unui Supermercado este atacat de un tip cu un cuţit, cu aer de homeless. Jack evită pe atacator şi acesta finalmente se loveşte de zidul de beton al parcării, dar reuşeşte să fugă pe autostradă unde este călcat de o maşină. La lupta dintre Jack şi atacator este martor cineva care apoi pleacă fără comentarii. Ryan depistează că atacatorul ca şi cel care-l urmărise erau germani şi urmărind pe martor într-un parc acesta este împuşcat cu sânge rece de un alt tip cu care se întâlnea. Acesta îl răneşte şi pe un tânăr care-l urmărea pe asasin. Ryan reuşeşte să-l rănească la rândul lui pe asasin dar acesta fuge şi scapă. Îi cercetează maşina şi îi găseşte paşaportul care poartă numele de Moeller, alt german!

Tânărul rănit se dovedeşte a fi un tânăr belgian, Efrem Lekkel reporter de investigaţii, fiu al unei ziariste celebre. El pornise o investigaţie care urmărea ce se întâmplat cu un militar francez, Renne Alemand, dispărut într-o misiune în Africa. El se pare că fusese răpit, dar reapare în vremea unui atentat terorist la Lyon. Toate aceste investigaţii îl conduc la Moeller. Lipsit de paşaport Moeller este urmărit de Jack şi Efrem,dar acesta reuşeşte să fie recuperat de un avion particular şi părăseşte SUA.

Acţiunea se mută apoi în Germania la Munchen, apoi la Zurich în Elveţia şi Jack Ryan află de un complot pus la cale de Rostock, un general german în retragere şi proprietar al unei firme de securitate foarte influente. Soţia acestuia a pierit într-un atentat terorist în Afganistan şi după aceea Rostock doreşte să declanşeze unui război împotriva terorismului. Pentru asta a încercat atragerea mareşalului francez Alemand, dar nu a reuşit şi de aceea l-a răpit pe fiul Renne în scop de şantaj. 

Acţiunea se sfârşeşte în Namibia, fostă colonie germană unde Ryan, Lekkel şi Alemand îi anihiliază pe oamenii lui Rostock în frunte cu Moeller.  Dar de ce voiau să-l omoare pe Jack Ryan jr.? Asta se poate afla citind romanul. 
Dacă la început romanul este plin de suspans, apoi pelteaua se întinde şi nu mai are ritm.

N-am înţeles cum acest fiu prezidenţial nu este păzit de Secret Service, iar în timpul romanului nu face apel la tatăl lui, preşedintele care dispune de resurse extrem de mari, CIA, FBI pentru a rezolva cazul. Cum n-am înţeles nici legătura acţiunii cărţii cu titlul ei.


Dacă v-a plăcut Tom Clancy puteţi lectura şi acest nou roman.

vineri, 17 februarie 2017

Doar cu buletinul la Paris - încă o comedie amară

Am văzut acest film cu întârziere, văd că este deja din 2015.
Iniţial am crezut că este o comedie. Dar nu este. Şi Şerban Marinescu s-a aliniat la trendul filmelor româneşti, să descrie viaţa oamenilor simpli din frumoasa noastră ţară. 

Norocul cineaştilor români stă în actori, chiar dacă generaţia aia de aur, a lui Toma Caragiu, pe care am prins-o nu mai este, are însă urmaşi serioşi.

Eroul principal este Niţă Drăgan, profesor de franceză la Ciorogârla, dar care face suplinire la toate de la matematică, la religie şi sport.  El este excelent interpretat de Mircea Diaconu.

Jupânul localităţii este evident primarul interpretat la fel de natural de Ion Săpdaru. Ce m-a intrigat este că într-o secvenţă vorbea ruseşte cursiv. Şi aşa am aflat că este basarabean de loc, de pe malul stâng al Nistrului, adică transnistrean.

Profesorul care pare a fi văduv locuieşte într-un "superb" apartament la etajul ultim al unui bloc de patru etaje din Bucureşti, pentru care arhitectul o fi fost decorat de Ceauşescu. Este genul confort trei, adică precum oala de noapte cu mânerul pe interior, gen care abundă în România moştenire de la pingelică.

Primarul i-a promis că-l ia pe Niţă la Paris. Acesta tot economiseşte bani pe care-i transformă în Euro. 
Dar blocul este imaginea nefardata a patriei noastre dragi. Vecinul de palier din garsonieră, pensionarul Petria, umblă cu mâinile într-un manşon, şi se laudă sau vaită că el a fost în Piaţa Universităţii, nu este clar când, după perioada cam friguroasă pare să fi fost în 2012. Se lamentează nostalgic după Ceauşescu???? Se plimbă dimineaţa, după cum spune, făcând 20 de lungimi de bloc şi se conversează cu domnul Gigi, fost universitar care nu scoate o vorbă în timpul filmului. 

Primarul îi spune în ultimul moment că nu-l poate lua în autocar, pentru că trebuie să-şi ia amanta secretară, doar cu bacalaureat, dar pe care a făcut-o profesoară de engleză,  pe bază că a trăit cu un fotbalist englez?!!!! Secretarea este ameninţată de soţia primarului cu care are 4 fete, dar care rămâne acasă să-şi ia gândul că nu divorţează de primar. 

În fine în listă apare şi familia administratorului interpretat de Răzvan Vasilescu, un escroc care face trafic de aur, bijuterii şi ce se mai cere împreună cu soţia (Cecilia Bîrbora), altă escroacă şi cam curvă. Soţia este încurcată cu un gigolo (Nicodim Ungureanu) actorul cu moacă perfectă de jmeker. Soţia administratorului fuge cu amantul care o lasă într-o benzinărie, plecând cu geanta ei cu bijuterii sfeterisite şi trebuie să se întoarcă smerită la soţ.

De fapt totul se centrează pe episodul în care Patria îl determină pe profesorul Niţă să suie pe acoperişul blocului unde se află afumătoare improvizată a administratorului unde Petria bănuieşte că s-ar afla şobolani. De fapt acolo se ascunde un băieţel vagabond. Profesorul începe să arunce cârnaţii administratorului, acesta anunţă poliţia, profesorul se blochează pe acoperiş. Se dezlănţuie circul, vine poliţia, vine şi senatorul zonei ajuns independent, demagogul perfect (Florin Zamfirescu). Apar televiziunile care-i iau interviu profesorului de pe acoperiş. Secretara primarului vede nebuneala mediatică pe tabletă şi îi cere primarului să se întoarcă să-l ia pe profesor la Paris. Se votează şi toţi vor să continue şi un tinerel îi face propuneri serioase matrimoniale secretarei şi amândoi coboară să se întoarcă la Bucureşti. 

Profesorul Drăgan este invitat la poliţie unde un ofiţer civil îi ia o declaraţie, în timp ce joacă cărţi la computer şi pariază la telefon pe un meci de fotbal. Citindu-i declaraţia o rupe şi-l pune pe profesor să scrie din nou şi să mărturisească că i-a tras-o puştiului. Profesorul este revoltat îi spune că nu este pedofil şi scrie din nou aceeaşi declaraţie. Apare şi comandantul care ameninţător îi spune să scrie că dacă declaraţia nu se va dovedi adevărată va suferi consecinţe penale. 

Profesorul se reîntoarce acasă şi dă de puştiul care fugise în timpul scandalului de pe acoperiş pe care-l invită în casă.
Scena finală ni-l arată pe profesor uitându-se la borcanul gol unde se aflau economiile lui în valută. Puştiul nu era decât un mic infractor!

Şi profesorul Drăgan calculează că dacă face 10 ani economii o să adune banii pentru excursia la Paris!

joi, 16 februarie 2017

Scena muzicală piteşteană: Muzică la harpă şi de balet

Miruna Vidican
Programul în această seară a avut o compoziţie interesantă, în prima parte s-au cântat compoziţii cu instrument solist harpa şi în partea a două muzică de balet. Ce a unit întreg programul a fost că bucăţile interpretate au aparţinut compozitorilor francezi de la sfârşitul secolului XIX.
Primele două compoziţii cu o orchestră de coarde redusă condusă de dirijorul Tiberiu Oprea şi cu doamna Miruna Vidican la harpă. Piesele interpretate au fost Dans sacru şi dans profan pentru harpă şi orchestră de coarde de Debussy şi Feeria de Michel Tournier.
Cum am spus muzica din parte doua a concertului a fost muzică de balet. 
Tiberiu Oprea şi MirelaVidican
Dirijorul Tiberiu Oprea a mărturisit că muzica aleasă este dedicată fetiţei sale care se joacă la harpă supravegheată de doamna Vidican şi face balet. 
Orchestra
Am urmărit trei piese extrem de frumoase, de antrenante şi de strălucitoare.
Prima piesă a fost Balet din opera Faust de Gounod.
A urmat Baletul Copelia de Leo Delibes, compozitor specializat în muzică de balet.
În final s-a cântat Suita de balet Cidul de Jules Massenet, o piesă plină de ritmuri spaniole susţinute de castaniete şi tamburine.


Lumea a aplaudat cu multă însufleţire acest program frumos şi antrenant.

marți, 14 februarie 2017

The Cairo Affair de Olen Steinhauer

The Cairo Affair este a doua carte de Olen Steinhauer pe care o citesc. El este unul din maeştrii noului roman de spionaj. L-am descoperit ca scenarist al serialului Berlin Station şi am aflat apoi că a făcut scenariul şi la The Tourist cu Angelina Jolie şi Johnnie Depp. 

Spre deosebire de clasicele romane din vremea Războiului Rece spionajul contemporan era până de  curând fixat pe combaterea terorismului islamist, dar după resurgenţa agresivă a Rusiei se pare că ne vom reîntoarce la temele lui Le Carre.
The Cairo Affair este scrisă în 2014 şi într-un fel prevesteşte temele din Berlin Station. 

Titlul romanului poate fi tradus şi ca Afacerea din Cairo, dar şi ca Amorul din Cairo. Citind cartea am constatat că ambiguitatea acestui cuvânt se aplică în ambele sensuri.

Totul se învârte în jurul staţiei CIA din Cairo. Tehnica literară a autorului este să reflecte evenimentele prin mai multe personaje, fiecare cu părerea lui, procedeu aplicabil unui roman de spionaj în care adevărul se reconstituie din mai multe cioburi.

Personajul principal al romanului este Sophie Kohl, soţia consulului adjunct SUA, Emmet în Cairo. Ambii s-au cunoscut cu 20 de ani în urmă la Harvard.
Evenimentele romanului basculează între actualitate, suntem în martie 2011 şi în Egipt avusese loc Primăvara Arabă, la putere ajungând militarii după îndepărtarea lui Mubarak. 

Dar amintirile călătoriei cuplului Kohl în luna de miere Europa cu 20 de ani în urmă îi urmăresc pe cei doi. Sophie şi Emmet ajung la Praga şi apoi pleacă spre Budapesta. Tocmai în Iugoslavia vecină se declanşase procesul de fărâmiţare a acestui stat în epoca post-comunistă.  Din curiozitate  cei doi iau trenul şi ajung la Novi Sad unde se ataşează de un grup de tineri sârbi cu vederi foarte liberale, în care iese în evidenţă Zora Balasevic, o tipă cam de 35-40 de ani care îi conduce în zona de război de la Vukovar. Formula de adresare a Zorei mi-a sărit în ochi, ea foloseşte formula: draga Sofia! Ceea ce arată influenţele slave ale limbii române!
Ceea ce s-a întâmplat acolo nu ne este imediat dezvăluit, dar consecinţele acestei aventuri apar în actualitate. Emmet care a intrat în diplomaţie imediat după călătoria de nuntă ajunge să ocupe postul diplomatic de vice consul la Cairo chiar în perioada Primăverii Arabe, în 2010. 

În Cairo apare de niciunde Zora Balasevic, care este lucrează pentru spionajul iugoslav (ce mai rămăsese din Iugoslavia). Ea încearcă să-l şantajeze pe Emmet, dar acesta refuză net.  Între timp din plictis Sophie se încurcă cu adjunctul şefului de staţie CIA, Stan Bertolli. Acesta constată că sunt scurgeri de informaţii din ambasadă şi îl bănuielile converg spre Emmet. Nu acţionează, dar îl sfătuieşte pe şefului lui, Wolcott să ceară transferul lui Emmet la Budapesta, chiar dacă asta o să-l lase fără amanta Sophie.

Sophie şi Emmet sunt la Budapesta de câteva luni şi într-o bună zi iau masa la un restaurant sofisticat din centrul Budapestei, când deodată Emmet îi spune că a aflat de infidelitatea lui Sophie chiar de la Stan Bertolli. Pe când Sophie încerca să se eschiveze  aude urletul unei femei de la o masă alăturată şi vede un killer cum îi ameninţa soţul pe care-l împuşcă imediat şi dispare. 
Sophie este disperată, este interogată de un agent de la securitatea ungurească care o informează că Emmet fusese contactat anterior de un analist CIA de origine libiană, Jibril. Jibril pusese la cale o operaţiune de înlăturare a lui Moammar Kaddafi, numită Stumbler. El este consiliat de Emmet să nu încerce să bage oamenii CIA pe fir, care să confişte revoluţia libiană cu consecinţe neprevăzute. Jibril plecase după întâlnirea cu Emmet spre Cairo.

Aşa că Sophie reuşeşte să scape de supravegherea ambasadei SUA şi pleacă incognito la Cairo. Ea vrea să reîntâlnească pe fostul amant Stan Bertolli şi eventual pe Zora. Zora însă părăsise Cairo, după plecarea cuplului Kohl. Bertolli făcuse cercetări şi aflase că Zora lucra pentru alte servicii, nu pentru cel iugoslav.
De fapt în tot romanul este vorba de trădare şi minciună. Din asta trăiesc spionii. Însă în roman apare că CIA este cea mai slabă agenţie, ungurii sau egiptenii deţinând informaţii pe care americanii nu le au. 

Bertolli are revelaţia cine trăda secretele ambasadei americane, dar este executat de un anume Khalil, care se dădea agent FBI, fiind de fapt un egiptean crescut în SUA şi care executa ordinele lui Busiri, şef al spionajului egiptean. 

Jibril ajunge la Cairo şi pleacă în Libia însoţit de John Calhoun, un negru imens, fost militar american, angajat al unui serviciu de protecţie care lucra pentru CIA. În cursul traseului spre Tripoli, sunt opriţi de oamenii lui Kaddafi şi în schimbul de focuri Jibril este ucis. John se reîntoarce la Cairo să raporteze nenorocirea, trupul lui Jibril fusese deja preluat.  

Omar, adjunctul lui Busiri, prieten cu Jibril intră în contact cu Sophie, recomandat de soţia lui Jibril. El o ascunde pe Sophie şi depistează că secretele americane ale operaţiunii Stumbler ajunse la securitatea egipteană erau trădate de cineva către Kaddafi, probabil pe bani grei. Din acest motiv liderii expatriaţi libieni sunt ucişi, la fel ca Jibril, Emmet care îl consilia pe Jibril şi în final Bertolli care are revelaţia trădării în ambasada americană. Finalmente, Omar identifică trădătorul din securitatea egipteană, îl capturează şi o transformă pe Sophie în călăul acestui trădător. Un fel de final de Cei Trei Muşchetari pe dos!

Romanul este bine condus, cel mai iritant este că nu afli motivul şantajului  Zorei asupra cuplului Kohl, pare să fi fost un menage a trois, dar ipoteza se dezumflă.

Romanul nu are umbre sau neclarităţi cum au romane de acest gen, afli până la urmă care sunt toate motivaţiile personajelor.
Este un roman bine de citit pe plajă, în avion, sau când ai nevoie de o lectură relaxantă. Este categoria Best Seller







sâmbătă, 11 februarie 2017

I.... comme Icar - un film extraordinar!

Căutând un film după un roman pe care-l citeşte Adriana am căutat un site cu film clasice şi am dat de acest film.

Aveam ceva informaţii şi am citit pe internet dar filmul l-am văzut pentru primă oară acum.

Este genul thriller politic şi este inspirat de asasinarea preşedintelui Kennedy.

Într-o ţară fictivă, dar aducând chiar cu Statele Unite preşedintele Marc Jarry de curând reales este ucis de un asasin folosind o puşcă cu lunetă. 

Regizorul Henri Verneuil ni-l prezintă pe prezumtivul asasin Daslow, evident o anagramă a numelui asasinului lui Kennedy, Oswald. Acesta se află pe terasa unui bloc cum primeşte un telefon să găsească o puşcă cu lunetă cu care urma să comită asasinatul. Daslow trage, dar constată că încărcătorul este gol. În acelaşi timp preşedintele Jarry este împuşcat. Daslow aruncă puşcă vrea să coboare dar un individ deschide liftul şi-l împuşcă. Poliţiştii alertaţi îl găsesc pe Dalow mort cu un pistol lângă el ca şi cum s-ar fi sinucis. 

Asasinatul este analizat de o comisie compusă din mari demnitari ai statului ajunge la concluzia că Daslow a fost asasinul. La acest punct de vedere agreează 4 dintre demnitari, dar Procurorul General Henri Volney are dubii şi nu semnează raportul.
De aceea este însărcinat să pornească o nouă anchetă. Şi Volney ajutat de colaboratori descoperă conspiraţia. 

Poate cea mai interesantă parte a filmului este parabola privind supunerea oamenilor la autoritate, care pot derapa în crimă şi genocid, aşa cum au fost fascizarea Germaniei şi represiunea comunistă.
Daslow fusese supus unui test la laboratorul de psihologie a unei universităţi, test care a avut loc cu adevărat la Universitatea Yale. Două persoane sunt invitate la laborator contra a 6 dolari să fie supus unui test. 

Unul este examinator şi celălalt este examinatul. Examinatul este pus într-un scaun cu legături la instalaţia electrică şi dacă greşeşte răspunsul, examinatorul îl pedepseşte cu un şoc electric. Daslow a fost supus acestui test şi-l chinuie pe examinat la un şoc aproape de tensiunea maximă. De fapt totul este fals. Cei de genul lui Daslow vor fi întotdeauna examinatori, iar examinatul este un actor care mimează că este supus şocurilor, pentru că nu există nicio legătură între pupitru şi scaun. De fapt se testează cum se supun oamenii autorităţii şi sunt în stare să devină torţionari. Acest lucru explică dictatura de orice fel, fascistă, comunistă şi acesta este motivul pentru care acest film nu a fost distribuit în România. Lucrurile sunt valabile şi azi, privind oamenii obişnuiţi care sunt dispuşi să execute orice ordine fără a-şi face scrupule.

Dar să revin la film!

După filmul unui amator  Procurorul identifică 9 martori. Află că 8 dintre ei care au dat mărturii comisiei ce nu au fost consemnate în raport au decedat în condiţii suspecte. Al nouălea nu s-a prezentat dar este convins să vină la biroul lui Volney să dea declaraţii.

Aici are loc o scenă extrem de tensionată. Martorului i se indică să dea un telefon de la un post public  şi i se spune că va fi detectat locul unde se află şi o maşină albă îl va lua. E noapte, apare în schimb o maşină neagră din care coboară un tip, martorul încearcă să se ascundă de frică. Tipul trece pe lângă cabină să întâmpine o femeie. Este o întâlnire amoroasă.
Martorul ajunge la Volney este trecut în programul de protecţia martorilor şi este pus să-l identifice pe adevăratul asasin la care se uitau toţi aflat în acelaşi bloc dar la etajul II. Din pozele indicate martorul nu-l identifică pe asasin, dar identifică un tip, un anume Palma care deschide o umbrelă neagră chiar în momentul premergători asasinatului. Acest Palma este un exilat hondurian implicat în chestii infracţionale dar eliberat de Serviciile Secrete. De fapt Palma se întâlneşte cu asasinul, un italian şi acesta încearcă să-l şantajeze. Este evident împuşcat. Este identificat şi cel care îl eliberase pe Palma, acesta este şeful serviciilor speciale, Mallory. Unul din oamenii lui Volney intră cu forţa în apartamentul lui Mallory şi găseşte o casetă care ar conţine date privind complotul. Volney descoperă că Palma a mai fost implicat în alt atentat împotriva şefului altui stat.
Ultima înregistrare spune de organizaţia Minos care va organiza operaţiunea Icar. E dimineaţă foarte devreme, Volney află că preşedintele statului este la o conferinţă la Geneva şi că şeful serviciilor secrete tocmai a fost demis şi în locul lui este numit Mallory.
Volney îi cere lămuriri soţiei privind semnificaţia lui Icar. Şi ea îi reproduce legenda, cum Minos la închis pe Icar în labirint şi a reuşit să evadeze cu aripi lipite cu ceară. În zbor s-a apropiat prea mult de soare şi s-a prăbuşit. În acest moment Volney este împuşcat de un lunetist şi observăm cum cineva întră în biroul lui Volney. Conspiraţia a reuşit!

Probabil că în acest film Yves Montand face unul din cele mai bune roluri din filmele pe care le-am văzut. Mi-a adus aminte pregnant şi de Z, film care m-a impresionat extrem de tare, până la lacrimi, când l-am văzut la sfârşitul anilor 60, având acelaşi mesaj împotriva dictaturii şi bunului plac al puterii de stat. Era interzis inclusiv să porţi părul lung, probabil că asta a fost şocul pentru tinerii români din acea perioadă plină de interdicţii. 


Filmul te îndeamnă la meditaţie.

vineri, 10 februarie 2017

Scena muzicală piteşteană: Capriciile lui Paganini cu Florian Rago

Florian Rago
În această zi importantă pentru mine, că azi este Sfântul Haralambie, dar mie prietenii îmi spun Joe de la Gheorghe şi nu Harry, cum ar fi fost dacă îmi dădeau părinţii acest prenume, pentru că este ziua mea de naştere!
De dimineaţa am ascultat ca de obicei România Muzical. Pe la 10.00 dau pe internet pe Accuradio de muzică clasică. Întâmplarea a făcut să primesc un fişier cu imagini ale personalităţilor din anii 50. Aşa că am trecut pe muzica anilor 50, Chubby Checker, Elvis Presley, The Platters, etc.

Dar seara la Filarmonica Piteşti mă aştepta ceva special. Violonistul englez Florian Rago ne oferea în recital cele 24 de Capricii ale lui Paganini.
Aceste compoziţii muzicale sunt dovada înaltei tehnicităţi şi virtuozităţi  a violonistului Paganini.
Florian Rago a cântat primele 11 capricii şi după aceea a făcut pauză reluând programul cu Capriciul 12, cunoscuta bucată muzicală denumită şi Râsul Diavolului. Recitalul s-a terminat cu Capriciul 24 Tema con variazioni. A fost o interpretare entuziasmantă şi lumea a aplaudat îndelung. Tânărul violonist după enormul efort al interpretării ale Capriciilor paganiene a oferit cu generozitate şi un bis cu o piesă de Bach. Suspiciunea mea privind interpretul a fost confirmată de violonist.

Am petrecut o seară minunată de muzică.

joi, 9 februarie 2017

Scena muzicală piteşteană: Florian Rago

În această seară am avut o foarte frumoasă surpriză a unui tânăr violonist britanic, Florian Rago. Un nume interesant şi foarte unbritish cu toate că virtuozul are un aer foarte british. Este originar din Leicester (oraşul campioanei de fotbal engleze), tatăl fiind de origine italo-venezueleană. Am aflat de ce ne vizitează. Logodnica, o foarte elegantă şi rasat brunetă este ....româncă!
Orchestra Filarmonicii Piteşti
Programul serii a început la Filarmonica Piteşti cu Uvertura la Oberon de Carl Maria von Weber în interpretarea orchestrei conduse de dirijorul Alexandru Iosub de la Craiova. 
Alexandru Iosub
A urmat punctul forte al serii în care violonistul Florian Rago a interpretat acompaniat de orchestra condusă de Alexandru Iosub  Concertul nr.1 pentru vioară şi orchestră în re major, op. 6 de Niccolo Paganini. Impresia mea a fost că Paganini a scris un concert cu orchestra interpretând o  uvertură de operă italiană pe fondul căruia virtuozul violonist îşi exhibă tehnica diavolească.
Şi tânărul Florian Rago a interpretat foarte bine rolul lui Paganini.
Eu, Florian Rago şi Jean Dumitraşcu
În partea a doua a concertului orchestra condusă de Alexandru Iosub a interpretat Simfonia a 4-a în dom minor Tragic, D417. Această simfonie în tonalitate minoră revelează tragismul existenţei compozitorului.

A fost o seară deosebită care a umplut de bucurie pe melomanii piteşteni.
Autografe

luni, 6 februarie 2017

Manchester by sea - un film de Oscar

Ce sare în ochi este titlul filmului care aminteşte de Anglia. 
Suntem în Massachusets unde toponimia este tipică pentru ceea ce se numeşte Noua Anglie. De fapt aici se află şi Cambridge unde este faimoasa u
niversitate Harvard!

Este un film trist, parcă făcut de un regizor al noului val românesc.  Este un film cu oameni obişnuiţi cu dramele şi tragediile lor. 
Personajul principal este Lee Chandler (interpretat impecabil de Casey Affleck fratele mai mic al mai celebrului Ben), un american irlandez, trăitor în Boston unde munceşte ca îngrijitor reparând ţevi sparte şi uşi defecte şi curăţând gunoiul. Lee află că fratele lui Joe Chandler (interpretat ce coincidenţă! de  Casey Chandler) a murit de inimă. El îl lasă pe Lee ca tutore al fiului adolescent, Patrick. Şi aşa Lee revine în Manchester să îndeplinească voinţa fratelui. Joe când era bolnav a fost părăsit de soţia lui şi mama lui Patrick. care a dispărut. Şi aşa toate responsabilitatea cade pe capul lui Lee.  Lee vrea să se reîntoarcă la Boston şi aflăm că de fapt se consumase o tragedie. Lee, beat şi drogat pleacă după băutură la un magazin pe jos la o depărtare de o juma de oră. Între timp casa lui ia foc şi ard cei trei copii ai săi, salvată fiind doar soţia. Este extrem de afectat,vrea să se sinucidă cu pistolul unui poliţist şi este părăsit de soţie.
Şi iată-l în actualitate cu Patrick care acum este un adolescent gagicar, rulează vreo două trei fete, joacă hochei şi n-are de gând să plece din Manchester unde-i sunt prietenii. În plus este ataşat de barca de pescuit a tatălui, care era pescar de meserie. 
În final după o încercare nereuşită de a se ataşa de mama lui, care este o creştină renăscută Patrick rămâne cu unchiul care îl va pasa unui prieten de familie dispus să aibă grijă şi de Patrick.

Un film trist cu oameni obişnuiţi.

Două lozuri - un film românesc

Două lozuri este titlul unei comedii recente româneşti care ar porni de la schiţa celebră a lui Caragiale Două loturi regizată de Paul Negoescu
Singura asemănare între cele două opere artistice este titlul, să zicem. 
Acest Două lozuri care a mai fost ecranizat cu Birlic prin anii 50 este actualizat la realitatea anilor 2016.
Personajul principal este Dinel (Dorian Boguţă) un mecanic auto, genul total luzăr. Nevasta este plecată în Italia cu o complicaţie amoroasă cu patronul. Nu poate ieşi din ea doar dacă Dinel îi trimite 1500 de Euro. Nasol, că un client nici nu vrea să-i plătească.
Prietenii lui Dinel sunt nelipsiţii din filmele de actualitate româneşti, Dragos Bucur în rolul lui Sile Grămadă şi Alexandru Papadopol în Pompiliu Borş, care pe lângă actori mai sunt şi producători. Se pare că telenovelele i-au mai înjghebenit pe aceşti actori. 
Sile este un înveterat jucător la pariuri sportive, iar Pompiliu este amploaiat la Primărie după cum se pare. Toţi se întâlnesc la un fel de diner american în traducere butic de tablă cu băuturi. 
Sile îl convinge pe Dinel să joace la loto ca să-şi rezolve problemele financiare cu soţia italiană. 
Dinel face un bilet, dar nenorocire, în bloc este agăţat de doi gherţoi infractori care îi confiscă borseta burtieră.

Are loc tragerea şi miracol numerele lui Dinel au ieşit şi cei trei nu mai pot de bucurie se vor afla în posesia unui premiu de 6 milioane de euro. Dinel îşi aminteşte catastrofa, biletul s-ar fi aflat în borsetă. Cei trei pornesc în căutarea celor doi infractori prin blocul lui Dinel. Aşa ajung pe rând la nişte vânzători de droguri, apoi la o ghicitoare care doar le ia banii, ca în final ajung la două prostituate care i-au avut pe cei doi gherţoi clienţi. Dau de adresa lor din Bucureşti şi se duc să recupereze borseta, cu aventuri pe drum. Sunt surprinşi de cei doi proprietari şi ajung să mărturisească probleme şi toţi sunt perplecşi cum a putut pierde Dinel biletul de loto. La aplecătoarea unde consumă băuturile află din ziar că biletul a fost reclamat de unul de la MAI, care-i întăreşte lui Pompiliu ideile conspiraţioniste cu serviciile , binomul, etc. 


Supărat Dinel mai bagă un bilet de loto. Surpriză! Soţia revine di Italia şi Dinel e fericit. Şi colac peste pupăză,  lui Dinel îi ies 5 numere deci un premiu de 38 de mii de Euro. Dar altă ponoasă, Dinel a lipit biletul pe uşa frigiderului şi cei trei sunt decişi să meargă să recupereze premiul cu frigider cu tot!

Survival - o carte de aventuri

Iată că evenimentele de actualitate nu m-au lăsta să scriu şi despre alte activităţi şi impresiile lăsate.
Am citit această carte de aventuri la intermezzo la cartea de istorie la care tot citesc de ceva vreme.
Din primele pagini, cartea mi-a reamintit de Căpitan la 15 ani şi de Doi ani vacanţă şi Insula misterioasă ale lui Jules Verne, sau Insula Piraţilor a lui Robert Louis Stevenson. Apropo de acesta,  am fost la Edinburgh, reşedinţa scriitorului şi am văzut în depărtare insula care i-a inspirat romanul, este în apropierea oraşului. Aceste cărţi mi-au bucurat copilăria şi adolescenţa. Surpriza a fost că am găsit acelaşi subiect în cartea lui Cris Ryan pe care-l credeam fixat pe romane de acţiune.

Survival este povestea unor tineri care ajung voluntari pe un vas cu pânze din Mările Sudului. Ei se numesc Alex, Li, Paulo, Hex şi Amber. Sunt sub comanda unei tinere de 25 de ani care este extrem de dură cu ei. Ca un gest de frondă, fură mâncare şi sucuri şi se adăpostesc pe barca de salvare a iahtului. 
Adorm fericiţi şi se trezesc singuri în mijlocul oceanului pentru că parâma care ţinea barca de salvare se rosese. 

Îngroziţi constată că sunt duşi de un puternic curent care curge de la sud la nord şi intră printre insule din Indonezia în afara căilor de comunicaţii.
Ajung în largul unei insule, dar atingerea pământului este blocată de o barieră de corali care le distruge barca. Prin înot ating pământul şi se salvează toţi.

Alex este nepotul unui ex SAS (forţele speciale britanice). Este de fapt figura autorului care a reuşit să supravieţuiască dintr-o încercuire în Războiul din Golf în 1990.  Acesta l-a dotat pe Alex cu un kit de supravieţuire. Ajunşi la mal ei se hotărăsc să exploreze insula şi depistează cărarea animalelor care duce spre o cascadă cu apă dulce. Pe insulă se află nişte animale periculoase, care stau la pânză.

Li este o tânără care este expertă în animale şi căţărări, Paulo este un argentinian care are experienţa vieţii în pampas, Hex este un expert al decodărilor cu computer, este un hacker! Iar Amber este doar fiica răzgâiată a unor oameni foarte bogaţi, care fondaseră o prosperă firmă de IT şi care pieriseră într-un accident de avion.

După ce reuşesc să găsească fructe, crabi cu care să-şi potolească foamea tinerii fac cunoştinţă şi cu monştrii care populează insula,m sunt şopârlele uriaşe Komodo! Una dintre ele îl muşcă pe Hex, care găseşte un aparat de radio aparţinând soldaţilor japonezi din Al Doilea Război Mondial cu care transmit semnalul SOS.

Situaţia lui Hex se înrăutăţeşte şi decid să exploreze insula în speranţa că vor da de civilizaţie. Ajung într-adevăr pe cealaltă parte a insulei unde găsesc un iaht care era confiscat de piraţi chinezi. Cei de pe vas erau o familie de francezi care le spun că pe vas sunt antibiotice. Cea care se decide să se strecoare pe vas este Amber, cea mai bună înotătoare. Ajunge pe vas găseşte dulapul de prim ajutor cu antibiotice şi se uită în oglindă ca să vadă o puştoaică de 14 ani afro americană. Aşa aflăm că de fapt eroii noştri erau doar nişte copii în pragul adolescenţei. Dă şi de telefonul de satelit sunând pe unchiul ei ca sunt în primejdie, dar nu primeşte răspuns pentru că în SUA era noapte. Amber are o întâlnire cu rechinii pe unul reuşind să-l lovească în ochi şi acesta să fie mâncat de ceilalţi şi cu un pirat care păzea iahtul, acesta cade în apă la rechini şi are aceeaşi soartă. Amber ajunge cu bine pe mal,  Hex este salvat şi se pregătesc să fugă însă sunt urmăriţi de piraţi. Când totul părea defavorabil şi piraţii sunt gata să-i dovedească apare un elicopter cu trupe care îi salvează. 

Happy end   şi ciclul de romane continuă cu un comandă cu numele celor cinci ALPHA force
Bine că sun avertizat că acest ciclu este pentru copii şi tineret!


Oricum lectura a fost simpatică după cum am menţionat amintindu-mi de romanele copilăriei. 




joi, 2 februarie 2017

Scena muzicală piteşteană: Total Beethoven la Filarmonică

În această seară am avut un program special din nou, pentru că s-a cântat doar Beethoven.
Şi melomanii au avut satisfacţia să constate din nou de ce Beethoven este considerat Titanul Muzicii.

În deschiderea concertului de astă seară cei doi invitaţi de astă seară pianistul Mihai Ungureanu de la Craiova şi tânărul şi talentatul dirijor sibian Constantin Adrian Grigore ne-au oferit Imperialul, Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră în mi bemol major op. 73 de Beethoven. Acest concert pentru pian este unul din preferatele mele, alături de nr. 21 şi 25 (Marseillaise) de Mozart, Concertul pentru pian al lui Ceaikovski. 
Mihai Ungureanu şi Constantin Adrian Grigore
Am avut ocazia unei din cele mai bune interpretări pe care le-am audiat la Filarmonica Piteşti. Concertul nr. 5 este un concert masculin, spre deosebire de Mozart sau Chopin ale căror concerte sunt mai feminine. Şi asta s-a datorat maestrului Ungureanu care ne-a oferit cu generozitate şi bisul cu Intermezzo de Brahms.
În partea a doua am audiat şi Simfonia nr. 1 în do  major op.21 de Beethoven. 
Este prima simfonie a titanului şi experţii spun că poartă influenţe de la Haydn şi Mozart. Eu cred că se simte deja Beethoven cu tonul său solemn şi vibrant. Partea finală a concertului este cea mai cunoscută.
Constantin Adrian Grigore şi orchestra Filarmonicii Piteşti
Dirijorul Constantin Adrian Grigore a condus cu măiestrie orchestra filarmonicii şi au realizat o interpretare de excepţie car e a fost viu aplaudată.
Eu cu maeastrul Ungureanu