sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Darkest Hour - Ziua Decisivă

Darkest Hour tradus aiurea la noi ca Ziua decisivă este un film istoric care vine după Dunkirk, celălalt film despre dezastrul de pe continent produs de atacul forţelor hitleriste contra Franţei, prin invazia Olandei şi Belgiei. 

Dacă filmul Dunkirk este un film de război privind retragerea trupelor britanice de pe plaja de la Dunkerque, Darkest Hour este unul psihologic şi priveşte evenimentele care se declanşează după numirea ca prim ministru a lui Winston Churchill. 

Marea Britanie se afla în cea mai neagră perioadă a istorie sale moderne. Franţa se prăbuşea sub asaltul Panzerelor naziste iar corpul expediţionar britanic era înconjurat pe plajele de la Dunkerque.

Marea Britanie se află singură fără aliaţi, după prăbuşirea Poloniei, a Norvegiei şi Danemarcei şi iminenta prăbuşirea a Franţei, Belgiei şi Olandei. Practic insula britanică rămânea fără apărare. 

De capacitatea lui Churchill se îndoiau atât Regele George al VI-lea cât mai ales cei doi nemernici care duseseră politica conciliatoare faţă de Hitler, fostul prim ministru Neville Chamberlain şi lordul Halifax.

Pus în faţa anihilării corpului expediţionar britanic Churchill şovăie. Are ideea de a mobiliza toate bărcile de pe malul sudic al Marii Britanii pentru a-i transporta pe soldaţi înapoi pe insulă. Pentru asta sacrifică brigada britanică din Calais care să atragă trupele naziste. 

În acelaşi timp este presat de cei doi cu negocieri de pace prin intermediul lui Mussolini. 

Regele care se îndoia şi el şi era sfătuit să se exileze în Canada ajunge la concluzia rezistenţei cu orice preţ. 

Şi apare scena cea mai emoţionantă a filmului. Churchill se dă jos din maşina personală şi ia metroul. Iar londonezii îl asigură că vor lupta până la ultima suflare împotriva invadatorilor.

Filmul se termină cu discursul din Parlament în care îndoitul Churchill declară rezistenţa cu orice preţ împotriva lui Hitler. 

Cam asta a fost istoria celor mai grele momente prin care a trecut atunci Marea Britanie în ultimele zile ale lui Mai 1940.

M-a surprins cutuma care probabil nu se mai practică acum, în momentul învestirii ca prim ministru Churchill pupă mâna regelui şi în film  regele îşi şterge mâna la spate...hahaha!

Actorii sunt de prima mână şi sunt englezi, excepţie culmea fiind Ben Mendelsohn interpretul Regelui George care este australian, deci totuşi Queen subject!

Rolul principal îl are Gary Oldman care-l interpretează pe Churchill. Mă gândesc cât s-au trudit machiorii să-l îngraşe pe actor să semene cu personajul istoric.
Un alt rol foarte bun  îl face superba Kristin Scott Thomas în soţia lui Churchill şi tânăra Lily James în rolul dactilografei personale a lui Churchill.


Un film foarte reuşit care trebuie neapărat văzut de cei interesaţi de istorie.


vineri, 26 ianuarie 2018

Din nou Mozart

În seara de 25 ianuarie la Filarmonica Piteşti a fost din nou un program Mozart.
Spectatorii au avut şi ocazia să-şi cumpere abonamente muuuult mai scumpe ca anii trecuţi!

Cum spunea cineva în muzica Dumnezeu a fost Bach, Fiul a fost Mozart, iar Sfântul Spirit (Duh) a fost Beethoven!

Ei bine noi am avut plăcerea muzicii lui Mozart. Mozart scrie o muzică luminoasă, proaspătă, armonioasă crea exaltă plăcerea vieţii. 
Orchestra Filarmoicii Piteşti condusă de Cristian Oroşanu
Ca mai toţi din epocă, Haydn, Beethoven şi Mozart scria muzică la comandă. Dar punea geniu în ea.

În această seară programul a început cu Uvertura la opera Nunta lui Figaro în interpretarea Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Cristian Oroşanu.
Am avut privilegiul în 2016 spre 2017 să urmăresc live punerea în scenă a operei Nunta lui Figaro de la Covent Garden cu Erwin Schrott, bariton uruguaian, la cinema TRIVALE. A fost splendidă! Apoi am văzut pe You tube înscenarea de la Salzburg cu Ana Netrebko în rolul Susanei.
Muzică de la Fiul lui Dumnezeu al muzicii!
Ioan Dragoş Dimitriu şi Cristian Oroşanu
Cristian Oroşanu
A urmat Concertul pentru pian şi orchestră în re minor, nr.20, KV 466. Pe wikipedia am citit că piesă aceasta o prefera Stalin, după spusele lui Barenboim! Concertul i-a plăcut şi lăudat tare, Leopold, tatăl lui Mozart. Prima parte are un aer trist aproape funebru, dar partea a două este mult mai luminoasă.
Împreună cu pianistul Ioan Dragoş Dimitriu
Solistul concertului a fost tânărul pianist Ioan Dragoş Dimitriu, care a studiat la Viena. Interpretarea sa a fost extrem de reuşită.
Ca bis ni s-a oferit gluma muzicală mozartiană Tartina cu unt.

După pauză orchestra condusă de Oroşanu a dat glas Simfoniei în mi bemol Major, nr 39. Această simfonie face parte din pachetul ultimelor 3 simfonii mozartiene pe care dirijorul Nikolaus Harnocourt le consideră un întreg. Pentru că introducerea simfoniei are aerul unei uverturi şi pentru că piesa nu conţine o coda.


Dirijorul Oroşanu şi orchestra s-au străduit să redea strălucirea muzicii mozartiene şi au reuşit în bună parte fiind vii aplaudaţi.


duminică, 21 ianuarie 2018

The Rooster Bar de John Grisham

După lectura solicitantă din Fire and Fury a lui Michael Wolff mi-am permis un moment de relaxare.
Şi aşa am apelat la un best sellers din lista NY Times
Citesc prima dată un roman al lui John Grisham. Grisham a devenit celebru datorită ecranizării romanelor sale în filme blockbuster. Firma, Clientul, Scrisoarea Pelican, E timp pentru a ucide sunt filme după romanele lui. 

Subiectul romanelor lui Grisham este justiţia, în special problemele avocaţilor.

Într-o postfaţă a autorului se specifică că romanul chiar dacă este o ficţiune este inspirat din sistemul de învăţământ la Drept în SUA. Şi aşa am aflat că şi în America există universităţi putrede de tip Spiru Haret în România, cu deosebiri.
Facultatea de Drept Foggy Bottom din Washington DC este imaginară. Ea este o universitate cu standarde sub cele din Washington DC şi care pregătesc studenţi submediocri.
Diferenţa este aceasta că standardele studenţilor sunt scăzute şi ei sunt mediocri. Nu se dau diplomele pe veresie, testul este examenul de Barou, la care trec cam 50% dintre absolvenţi.

Dreptul se studiază timp de 3 ani după ce în prealabil ai făcut 3 ani de colegiu (sistemul Bologna), deci absolventul de drept este cu grad de Master în Drept. Prezenţa la cursuri este obligatorie, lipsa duce automat la exmatriculare. 

Problema cea mai interesantă despre sistemul universitar american este că studenţii prin Departamentul Educaţiei pot apela la burse care trebuie returnate după ce eşti angajat. Astfel un student în 3 ani de Drept acumulează datorii cam de 200000$ ce trebuie plătiţi din salariu, când eşti angajat.
De aceea studenţii apelează la firme de avocatură ca interni şi cu speranţa de a fi angajaţi. 

În Baroul Washington DC activează circa 200000 de avocaţi. Această cifră enormă este datorată faptului că Washington DC este capitala SUA şi sunt extrem de multe oportunităţi privind litigii juridice. De asemenea ministerele angajează jurişti, apoi sistemul judiciari, procurori-prosecutor sau judecători. 

Având în minte această imagine de ansamblu a sistemului juridic din capitala SUA se desfăşoară romanul The Rooster Bar.

Personajele principale ale romanului sunt trei: Mark, Todd şi afroamericana Zola. Ei sunt studenţi la Drept, la Foggy Bottom, în ultimul semestru, urmând să dea examenul de absolvire şi apoi, mai important, examenul la Barou pentru avocatură.  
Cei trei sunt cocoşaţi de datoriile provenite din bursele care urmează să le restituie după angajare.  

Cei doi tineri sunt avertizaţi de Zola că prietenul lor Gordon Tanner are mari probleme. Zola este de origine senegaleză, părinţii ei ajungând şi trăind ilegal în SUA. Ea s-a născut în SUA după sosirea lor şi este americană cu toate drepturile.
Zola s-a combinat cu Gordon - Gordy în pofida faptului că el este logodit şi pe cale să se însoare.

Cei doi tineri ajung la apartamentul prietenului Gordy care este foarte slăbit şi preocupat. Acesta, s-a descoperit că are comportament bipolar şi urmează un tratament la care însă a renunţat în ultimul timp. Gordy le prezintă o schemă rezultat al unei investigaţii făcute care arată că un miliardar numit Shackley este proprietarul Facultăţii de Drept Foggy Bottom şi a alte 7 facultăţi de drept şi scoate profituri foarte frumoase din bursele studenţilor, cam 20 milioane de dolari pe an. De asemenea are multe afaceri off-shore, Banca Swift care face tot felul de malversaţii împotriva clienţilor. 

Gordy este păzit de prieteni, dar dispare şi este găsit de prieteni la Poliţie pentru condus sub influenţa alcoolului. Este prezentat la judecată la secţie Delicte de Trafic, DUI şi aici sunt abordaţi de un avocat care lucrează cash şi care preia şi să rezolve cazul lui Gordy.

Gordy este adus acasă, dar fuge din nou şi se aruncă de pe un pod în Potomac şi moare înecat.
Cei trei sunt afectaţi de moarte prietenului lor, dar incidentul cu delictul lui Gordy le dă o idee.  Aşa că renunţă la studii, chiar dacă erau în ultimul semestru şi devin falşi avocaţi pentru cu delicte de trafic. Observă că nimeni nu te întreabă de licenţa de avocat şi toţi lucrează cu cash, care nu lasă urme. Chiar încep să rezolve mai multe cazuri. Pe Zola o pun să încerce să găsească în spitale cazuri de malpraxis medical care în SUA înseamnă foarte mulţi bani. Unul din cei rezolvaţi, un negru, pentru delictul de depăşire de viteză le prezintă un văr care are o problemă, fiul lui a murit la două zile după naştere.
Ei apelează la un expert medic de malpraxis şi află că acest caz poate însemna 2 milioane de dolari.
De aici li se trag toate necazurile, pentru că ei vor să rezolve cazul pasându-l apoi la un avocat specializat în malpraxis, ei având un procent din caz. Află că ei au întârziat de data de prescriere şi pot fi daţi în judecată pentru neglijenţă. Intră într-o mare turbulenţă, sunt luaţi la ochi de alţi avocaţi şi sunt acuzaţi de practicarea ilegală a avocaturii. 
După aceste incidente periculoase pentru viitorul lor, ei apelează la ultima schemă, descoperită de prietenul Gordy.
Aşa că pun la cale o operaţiune de tipul celei din filmul cu Robert Redford şi Paul Newman, The Sting - Cacealmaua.
Cel vizat este escrocul miliardar Shackley. Şi începe o acţiune contra-cronometru. Shackley este abordat şi şantajat cu dezvăluiri în presă a malversaţiilor sale.

Cacealmaua funcţionează dar toate încep să ia viteză, sunt audiaţi pentru practicarea ilegală a avocaturii, Shackley pune BI pe urmele lor. Reuşesc să se umple de bani şi părăsesc SUA. Zola plecase deja în Senegal unde părinţii şi fratele ei fuseseră deportaţi de Serviciul de Imigrări. 

Ajung şi ei în Senegal şi cumpără un bar pe una din plajele căutate de turişti pe care-l redenumesc The Rooster Bar, unde aveau adresa firmei lor false de avocaţi în Washington DC.


Recunosc că am citit-o cu sufletul la gură, într-o zi, curios să văd cum se prăbuşeşte totul în jurul eroilor romanului, care termină cu bine la barul lor de pe plaja africană!

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Fire and Fury de Michael Wolff

Cartea aceasta a stârnit vii polemici în SUA chiar înainte de apariţie.
A fost imediat hackerită şi am primit-o cadou din Canada.

Este scrisă de jurnalistul Michael Wolff şi titlul este inspirat de exprimarea preşedintelui Donald Trump privind Coreea de Nord care va primi Fire and Fury (Foc şi Furie) dacă îndrăzneşte să provoace America.

Este o carte privind epopeea primul an de prezidenţie a nopului preşedinte american, Donald Trump.
Donald Trump este cel mai curios preşedinte, el nu are niciun pic de experienţă administrativă, comparat de exemplu cu Ronald Reagan, actor de meserie, dar guvernator al Californiei ani de zile.  
Ciudăţenia acestei alegeri este că Donald Trump este primul miliardar american care ajunge în această poziţie. Un alt singur miliardar, David Rockefeller a mai deţinut postul de vicepreşedinte cu Gerald Ford, ambii nealeşi, dar a fost descurajat  să candideze pentru că era foarte bogat. 
Şi iată că acum acest miliardar a fost ales, fiind popular în special în Zona Rust Belt, zona de nord este a SUA unde se afla industria de construcţii de maşini. 

De unde această popularitate bruscă la Donald Trump printre oamenii simpli? 
Pentru că a folosit sloganuri care au mers la inima acestui electorat. De fapt acest tip de ideologie folosit îl are ca autor pe Steven Bannon. Steven Bannon a preluat conducerea campaniei lui Donald Trump în vara lui 2016, după ce Corey Lewandowsky (la fel ca numele celebrului atacant polonez de la Bayern)a fost dat afară.
Singura însuşire folositoare a lui Trump era experienţa lui în televiziune cu celebru reality show, The Apprentice. În fapt autorul spune că Trump nu urmărea să fie ales, el îşi dorea să îşi mărească popularitatea media, folositoare în afacerile sale imobiliare. Pentru Trump alegere lui ca preşedinte a fost o imensă surpriză. Soţia sa Melania a izbucnit în plâns. Ea nici nu locuieşte la Casa Albă, ci în Trump Tower în New York. Locul ei l-au luat fiica sa Ivanka şi ginerele Jared Kushner.  

Donald Trump a fost permanent sub trei influenţe în activitatea lui de preşedinte.

Cel  mai important a fost Steven Bannon exponent al alt-right, extrema dreaptă populistă. El este şeful site-ului Breitbart News care răspândeşte această ideologie apropiată de fascismul american, de populismul cel mai scârbos, dar sprijinit de miliardarul Mercer şi fiica lui. Bannon stă la origine EOs (Executive Orders)  privind imigraţia din ţările musulmane, sau retragerea SUA din Tratatul de la Paris privind încălzirea globală.

A doua influenţă o exercită cuplul Ivanka-Jared supranumit Jarvanka. Donald arată în acest mod că nu ţine cont de conflictul de interes având membri apropiaţi de familie în conducerea executivă a SUA.

Ultima influenţă în deciziile lui a fost exercitată de şeful său de cabinet, Reince Priebus. Acesta, de extracţie umilă, era preşedintele National Republican Comitee, organismul de coordonare al Partidului Republica (GOP). Priebus fusese expert în colectare de fonduri electorale.  
Rolul lui este extrem de important el filtrând accesul la preşedinte. Dar şi Bannon şi Jarvanka, în virtutea legăturii de familie nu ţineau cont de Priebus. Aşa că el este primul care părăseşte Casa Albă şi este înlocuit cu generalul Kelly, care este un om al ierarhiilor şi vrea să facă ordine la Cabinetul Oval.

Al doilea obligat să plece a fost Bannon care a intrat într-un conflict puternic cu cuplul Jarvanka. El a dezavuat demiterea lui Comey, şeful FBI, care începuse să verifice implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale. Era urât de familia Kushner, că-l băgase pe Kushner senior la puşcărie.
În locul lui Procurorul General Sessions numeşte investigatorul Muller care este actualmente pe urmele celor din jurul lui Trump. De fapt Bannon a dezavuat şi acuzat de trădare pe Jared Kushner şi Donald Jr Trump care s-au întâlnit cu o avocată ucraineană care era în legătură cu Putin şi urma să furnizeze detalii devastatoare privind pe Hillary Clinton.  Aici stă toată lupta lui Trump cu presa care-l dezavuează complet, în special CNN şi New York Times pe care i-a acuzat că furnizează fake news, ştiri care îl pun într-o lumină proastă pe Trump. Este clar că nu toate ştirile şi analizele sunt neutre ci în majoritate partizane.

Principalele defecte sunt narcisismul lui Trump care are impresia că este un geniu, imposibilitatea de a fi strunit, comunicarea pe Twiter ce determina reacţii ale economiei, incapacitatea de a citi memorandumuri măcar de o juma de pagină. 

Finalul este prin octombrie când Bannon pregăteşte alegerea unui extremist de dreapta Roy Moore pentru postul de senator de Alabama în locul lui Sessions.
Trump susţinea pe candidatul republican.
Niciunul nu va fi ales, ci un candidat democrat. Asta arată reculul intern al politicilor lui Trump într-un stat cu tendinţe republicane. 

Cartea nu este total negativă la adresa lui Trump dar revelaţiile privind opiniile lui Bannon au declanşat vii discuţii.


Pentru mine a fost prilejul să mă scufund în detalii privind politica americană.


joi, 18 ianuarie 2018

Mozartiana cu Theo Wolters

În această seară la Filarmonica Piteşti am avut plăcerea să audiem un concert dirijat de simpaticul dirijor olandez Theo Wolters. 
Programul a fost Mozart complet. 

Concertul a debutat cu Simfonia nr 34 în do major. Aceasta este genul de simfonie festivă cu tobe şi trompete şi are numai trei părţi.

A urmat Concertul pentru flaut harpă şi orchestră. Ca mai toate concertele lui Mozart ele sunt rezultatul unei comenzi al ducelui de Guines, care era flautist şi fiica lui harpistă. Mizerabilul de duce francez nu i-a plătit compoziţia.  Concertul este foarte frumos pentru că alăturarea celor două instrumente solist este foarte surprinzător. Solistele au fost la flaut Leonie Wolters nepoata de frate a lui Theo Volters şi la harpă o cunoştinţă mai veche, Miruna Vidican.
Orchestra condusă de Theo Wolters
Au fost călduros aplaudate şi ne-au oferit ca bis o bijuterie muzicală Meditation de Massenet.
Theo Wolters
În a doua parte a  concertului a fost interpretată de orchestra condusă de Theo Wolters Simfonia nr.35 în do major supranumită Haffner. Această simfonie este rezultatul comenzii familiei Haffner cu ocazia înobilării. Este una dintre cele mai frumoase simfonii cu accente solemne potrivite momentului. 

Leonie Wolters şi Miruna Vidican
 A fost o foarte frumoasă seară muzicală.
Cu Miruna Vidican

Leonie Wolters, eu şi Theo Wolters






marți, 16 ianuarie 2018

Pasager în trenul terorii - The Commuter


Sunt un mare amator de filme cu Liam Neeson.
Cu toate că am mai spus regret că producătorii nu l-au distribuit în rolul Jack Reacher al seriei după romanele lui Lee Child, el corespunzând prin înălţime mai degrabă cu eroul acestor romane.

De câtva timp, în special în seria Taken, Liam Neeson a dovedit reale calităţi pentru roluri în film de acţiune cu tensiune maximă, cam cum erau filmele lui Bruce Willis din seria Dye Hard.

Aşa că m-am dus să văd filmul în prima lui proiecţie de vineri 12 ianuarie.

Filmul este la fel de bine realizat, este tot un film de acţiune care te umple de adrenalină. Şi eu, dar şi amicul Radu V. care l-a văzut ulterior a trebuit să se relaxezez o perioadă, să-şi revină după vizionare.

Filmul este destul de simplu realizat. Este într-un tren care leagă un mare oraş de periferii, un metropolitan. Ce m-a enervat este că imaginile sugerau New York, cu Central Station, ca în final să aflăm că s-a petrecut în periferiile oraşului Chicago. De fapt filmările s-au făcut la New York.

Michael Mac Cauley, este un irlandez emigrat în SUA, care fusese ca orice irlandez, poliţist, de 10 ani intrase în domeniul asigurărilor de viaţă  locuieşte în periferii şi este zilnic navetist într-un metropolitan.

Într-o zi află că este concediat şi asta îl supără tare pentru că trebuie să aibă bani pentru fiul care urmează să devină student.

Nu are curaj să-i spună soţiei că a fost concediat şi se întoarce spre casă foarte supărat. I se fură smartfonul şi în tren este abordat de o străină (Vera Farmiga)  care-i propune să câştige 100000 de dolari identificând un anume Pryne.

Tipa dispare şi MacCauley descoperă avansul de 25000 de dolari ascunşi într-o toaletă. Pe măsură ce începe şi continuă cercetările se întâmplă tot felul de lucruri şi MacCauley observă că este urmărit atent şi ameninţat că dacă nu se supune, familia va avea de suferit.  Filmul continuă într-u suspans continuu cu un final catastrofic şi cu surprize.

Îl recomand amatorilor de filme şi romane de acţiune.

Şi apropo’ de romane de tip Lee Child, avantajul filmului este spectaculozitatea unor filmări de scene de acţiune cu mijloace tehnice.

luni, 15 ianuarie 2018

De Ziua Culturii Române cu Alex Ştefănescu

Frumoasă iniţiativa, se pare ca aparţinând lui Eugen Simion ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să fie declarată Ziua Culturii Române.
 Astăzi am avut plăcerea să-l avem oaspete pe criticul literar Alex Ştefănescu la Biblioteca Judeţeană Argeş.
Am aflat că, de fapt  Alex Ştefănescu fusese invitatul studenţilor de la Universitatea Piteşti invitat de poetul şi profesorul Mircea Bârsilă. Aşa că directorul Octavian Sachelarie a profitat şi l-a invitat şi la Biblioteca Judeţeană să conferenţieze şi cu piteştenii. 
Octavian Sachelarie

După cuvântul de deschidere al directorului Sachelarie şi a unor oficiali, Micea Bârsilă l-a introdus pe Alex Ştefănescu să ne vorbească despre Mihai Eminescu. Alex Ştefănescu a publicat o carte, Eminescu, poem cu poem în care s-a înhămat la dificile misiune să descurce semnificaţiile poemelor eminesciene. El a făcut şi o precizare preţioasă, sunt supuse analizei poemelor antume, pentru că cele postume nu poartă acordul poetului, sunt încă scrieri de atelier. 
Mircea Bârsilă

Alex Ştefănescu are darul cozeriei şi timpul a trecut foarte plăcut. Chiar de la început s-a războit cu anumiţi contestatari ai poeziei şi operei eminesciene, cu Cărtărescu?!!! cu poeţi tineri care-l cred depăşit şi cu istoricul Lucian Boia.
Ştefănescu ne-a povestit că inclusiv contemporani apropiaţi ai lui nu l-au înţeles, soţia lui Slavici, Mitte Kremnitz, cumnata lui Maiorescu şi cumva şi iubita poetului.

A şi ironizat obsesia comuniştilor care ştiau din Eminescu doar Împărat şi Proletar şi asta doar cuvântul proletarului. Ştefănescu spune că în poem apar şi opinia împăratului şi apoetului care duc spre alte direcţii poemul. Inclusiv ne-a povestit de neghiobia emisă de C. T. Popescu  care tot pe baza cuvântării proletarului, Eminescu ar fi ateist!
Alex Ştefănescu
La întrebarea mea despre opinia sa privind faptul că Eminescu ar fi la originea ideologiilor extremiste româneşti, vehiculată şi de Ion Negoiţescu, Alex Ştefănescu a afirmat că Eminescu a fost un mare român şi patriot şi naţionalist care nu se poate spune că s-a opus progresului tehnic sau că era xenofob, ca unul care a studiat la Viena şi Berlin în medii cosmopolite.


Şi încă odată trebuie să subliniez cât de îndatoraţi suntem noi românii lui Iosif Vulcan, ardelean din Oradea, care l-a rebotezat pe poetul Mihai Eminovici, Eminescu!




vineri, 12 ianuarie 2018

A început stagiunea 2018 la Filarmonica Piteşti

Joi 11 ianuarie s-a inaugurat stagiunea 2018 a Filarmonicii Piteşti. Pentru că încă nu s-au fixat preţul abonamentelor la Primăria Piteşti am intrat pe bază de bilet. Biletele au crescut şi ele ca preţ. Noroc că pensionarii plătesc jumate de preţ altfel, sala ar fi fost goală. 

În primul concert am avut plăcerea să o vedem pe tânăra violonistă Simina  Croitoru care a interpretat două piese muzicale în acompaniamentul orchestrei Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Tiberiu Oprea. Simina Croitoru este fiica violonistului Gabriel Croitoru, a studiat la Weimar şi acum este cadru didactic la UNMB.
Surpriza a fost şi echipamentul nou al artiştilor orchestrei, domnii în frac cu coadă, iar doamnele în rochii negre de seară. 
Simina Croitoru

Piesa de debut al concertului a fost Poem pentru vioară şi orchestră op. 25 de Amedee-Ernest Chausson. A fost dedicat lui Eugene Ysaye. Este o muzică melancolică şi sentimentală inspirată de un poem de Turgheniev.  
Orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Tiberiu Oprea  
Următoarea piesă interpretată de violonistă a fost Melodii lăutăreşti de Sarasate. Ascultând muzica atât de frumoasă m-au izbit sonorităţile  populare maghiare, eu fiind convins că era inspirată de muzica gitanos. Nu! Este muzică scrisă de Sarasate sub influenţa lui Liszt şi se cheamă Zigeunerweisen. Şi am aflat în pauză de la domnişoara Croitoru că Sarasate a scris muzică inspirată şi din muzica populară românească!
Cu Simina Croitoru

Simina Croitoru ne-a încântat şi cu un bis cu piesa Lăutarul de Enescu.

În partea a doua a concertului am audiat Suitele 1 şi 2 Carmen de Bizet. Este muzica transpusă pentru orchestră a celebrei opere Carmen a lui Bizet. 

Lumea a aplaudat cu căldură interpretarea artiştilor.

Să sperăm în muzică bună pe scena Filarmonicii Piteşti.


La Mulţi Ani!


joi, 11 ianuarie 2018

Un serial - La Mante şi un film - Lady Bird

La Mante
Serialul franţuzesc La Mante - Călugăriţa mi-a fost recomandat de prietenul meu Valeriu D.

Recunosc că după ce am văzut primul episod, am rămas o noapte să-l văd integral. Are şase episoade de aproape o oră. 

Subiectul filmului este poliţist, în Paris a apărut un ucigaş în serie, care reproduce crimele făcute cu 25 de ani în urmă de La Mante - Călugăriţa. Este denumirea date unei insecte care după ce se reproduce îşi omoară masculul. 
Interpreta Călugăriţei este frumoasa actriţă Carole Bouquet, una din fetele Bond de pe vremea lui Roger Moore. Chiar la 60 de ani şi-a păstrat trăsăturile rasate.

Pentru rezolvarea noilor crime copycat la Mante se propune a ajuta poliţia. Ea pune o condiţie comisarului Feracci, la rezolvarea crimelor să fie implicat şi fiul ei, Damien. Fiul de 10 ani la arestarea criminalei a devenit între timp poliţist şi lucra sub acoperire. La Mante îşi schimbase numele ca fiul să nu sufere. 

Damien acceptă cu greutate să lucreze cu mama sa şi încep să elucideze crimele. De fapt are ocazia să descopere multe lucruri teribile din trecutul întunecat al mamei sale.

Marele cârlig al serialului este că te pune pe piste false în descoperirea criminalului, sunt mai mulţi care par a fi comis crimele. 

Damien este căsătorit cu frumoasa Lucie (Manon Azem), divorţată cu o fetiţă, dar nu vrea să aibă un copil care să moştenească genele blestemate ale mamei sale. De fapt Jeanne, mama sa comisese aceste crime ca să pedepsească nişte nenorociţi cu deviaţii psihice şi sexuale, în special pedofili (că tot este de actualitate!). 

Finalul este extrem de surprinzător şi pasionant şi serialul merită văzut.

Lady Bird 

Este filmul care a primit un Golden Globe la Hollywood pentru interpreta principală Saoirse Ronan.

Văzându-l mi-am reamintit de filmul de acum o jumătate de veac American Grafitti a lui George Lucas. Şi acolo ca şi aici era vorba de liceeni în ultima clasă care se pregăteau să pătrundă în maturitate. Acolo erau băieţi care vor ajunge să moară sau să fie afectaţi de războiul din Vietnam.

În filmul lui Gretei Gerwig este vorba de o tânără liceană în ultimul ei an de şcoală în Sacramento în 2002-2003 care visează să plece la studii la o universitate din Ivy League de pe Coasta de Est. 

Este fiica unei familii sărace cu tatăl aflat în şomaj, dar care are aspiraţii care trec de posibilităţile materiale ale familiei. Ea vrea să scape din provincialul Sacramento pentru cosmopolitul New York.

Lady Bird studiază într-un liceu catolic cu disciplină severă, Christine "Lady Bird" fiind o nărăvaşă. Vrea să facă arte şi este implicată într-un musical pus în scenă în liceu. Se implică într-o relaţie, şi află că tipul este gay, descoperă cu altul sexualitatea. Iar când împlineşte 18 ani se duce şi cumpără ţigări şi băutură.


Filmul este simpatic prin interpreta principală Saoirse Ronan (ce prenume imposibil irlandez!) care-şi merită premiul.