Cumetrele la Teatrul Alexandru Davila

Această piesă scrisă de Michel Tremblay în 1965 a fost pusă în scenă de regizorul Attila Vizauer și este ultima premieră înainte de încheierea stagiunii la Teatrul Alexandru Davila.

Este nominal o comedie, dar este o comedie tristă. Are 12 personaje, exclusiv femei. Este despre iluzia pe care o oferă societatea de consum. Doamna Germaine Lauzon a câștigat 1 milion de timbre pentru promoții publicitare și și-a invitat prietenele să lipească timbrele pe plicuri în iluzia că va câștiga diverse obiecte de uz gospodăresc. Prietenele ei sunt niște femei ipocrite, minate de diverse probleme, în primul rând un mariaj nereușit. Sunt habotnice și bisericoase de formă și criza se declanșează când apare în casă și sora cea mică a femeilor Lauzon, Pierette Guerin, care este vânzătoare la un bar de noapte, respinsă de Germaine și familia ei. Aceasta s-a încurcat cu un derbedeu care a părăsit-o. În final doamna Lauzon constată că prietenele ei au încercat să o fure de timbre și le dă afară. Cea mai dramatică situație este o tinerei Lise Paquette, prietena fiicei lui Germaine, Linda care a rămas gravidă. Ea va fi ajutată de Pierette care îi va recomanda un medic care să întrerupă sarcina. Invenția regizorală este monologul fiecăreia care se petrece în fața unei camere tv care se reproduce pe ecranul care este zidul din spatele scenei. În aceste monologuri personajele își varsă năduful și neîmplinirile. Un alt personaj interesant este bătrâna Olivine Dubuc, confinată într-un cărucior, fostă balerină care în pauze își amintește trecutul de artistă. Ea a fost adusă de nora ei pentru că nu mai pot să o țină la azilul de bătrâni, pentru că nu mai are dreptul la taxe.

Toate sunt fascinate de jocul de bingo!

O scenă amuzantă este a uneia dintre prietenele lui Germaine care a fost în Europa cu vaporul ți își amintește cum vorbeau așa frumos francezii franceza, ea fiind din Quebec!

Piesa este o comedie, dar o comedie tristă și scrâșnită. Actrițele au fost în rol și au avut o interpretare convingătoare.

Distribuție:

Germaine Lauzon – Mirela POPESCU 
Linda Lauzon – Andreea DRUGULESCU
Rose Ouimet – Paula CHIRILĂ / Gabriela ROȘU
Lisette de Courval – Daniela BUTUȘINĂ / Aura FLOROIU
Marie-Ange Brouillette – Adriana DRUGULESCU / Tudorița POPESCU
Des-Neiges Verrette – Cornelia NICULESCU
Thérèse Dubuc – Daniela MARINACHE / Cristina Ionela MUSCALU
Olivine Dubuc –  Olga PODARU
Angéline Sauvé – Alina DIACONU / Andreea BOTESCU BOȚÎRCĂ
Rhéauna Bibeau – Mirela DINU / Cristina DUMITRU
Lise Paquette – Luana LUTE (colaborator)
Pierrette Guérin – Ramona OLTEANU

Regia artistică |  Attila VIZAUER
Scenografia |  Roxana RĂDUȚ și Andrei RĂDUȚ
Coregrafia |  Vava ȘTEFĂNESCU

Caseta tehnică:

Regizor tehnic |  Gabriel BUCĂTARU
Lumini |  Cătălin CĂLIN
Sunet |  Eduard IORDACHE
Sufleor |  Narcisa MAZILU
Recuzită |  Magdalena MARTINAȘ
Cabină |  Constanța MIU
Mânuitori decor |  Gabriel SIMION, Nelu CIOC, Florin DIACONESCU, Marius NICOLAE, Costi MAREȘ.

The Landscapes of History de John Lewis Gaddis

John Lewis Gaddis estre un distins istoric specializat în istoria Războiului Rece. Acestă carte: The Landscapes of History - How Historians Map the History - Priveliștea istoriei - cum istoricii cartografiază istoria este o carte de filosofia istoriei. 

Pentru a sugera acțiunea istoriei, Gaddis folosește pictura lui Caspar David Friedrich, Călătorul deasupra mării de ceață. Pictura prezintă un tânăr așezat cu spatele în tablou privind spre un peisaj acoperit de ceață. Cam așa acționează și istoricii, încearcă să refacă istoria din fapte, documente disparate care înfășoară evenimentele într-o ceață. 

Pentru a-și argumenta opiniile Gaddis se folosește de istoricii Marc Bloch fondator al Annalelor franceze și britanicul E H Carr. 

Ideea principală a lui Gaddis este că istoria poate să încerce să analizeze trecutul, dar nu poate prevedea viitorul cum au pretenția științele sociale. Am remarcat și eu citind The Economist cum se încerca a se pune într-o paradigmă de tip  matematic diverse fenomene sociale, cu pretenția de a le analiza evoluția și implicit a le estima tendințele, deci viitorul.

Istoria după Gaddis este imprecisă nu este o știință tare, precum matematica sau fizica, poate folosi diverse științe, precum biologia, paleontologia, așa că poate reconstrui trecutul, dar imperfect. 

Studiind Războiul Rece reflectarea unor evenimente istorice poate nemulțumi pe cei care au fost implicați în evenimente pentru că poate nu seamănă cu ce au crezut și trăit ei. 

De aceea istoria este exact ca acel călător care nu poate distinge cu exactitate peisajul din fața lui.

Singur Viața lui Mihail Sebastian de Tatiana Niculescu

Doamna Tatiana Niculescu continuă seria de biografii romanțate cu cea a lui Mihail Sebastian. Născut Iosef Hechter la Brăila în 1907 absolvă liceul și ia bacalaureatul cu șef de comisie, concitadinul și filosoful Nae Ionescu. Nae Ionescu este unul dintre cei mai controversați intelectuali interbelici. Cei mai mari intelectuali români ai perioadei sunt emuli ai lui Nae Ionescu. Și aici îi includem pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica și ...Mihail Sebastian. După terminarea liceului Mihail Sebastian urmează cursurile facultății de drept din București, dar nu are posibilități să stea în București. Devine jurnalist la Cuvântul lui Nae Ionescu. Se apucă să scrie, romane și piese de teatru. După mine este ultimul dramaturg român important. Scrie Jocul de-a vacanța dedicat lui Leny Caler, actrița de care era îndrăgostit. Are probleme privind erosul. Pleacă la Paris să facă un doctorat, dar nu poate finaliza că nu mai are resurse financiare. Devine foarte apropiat de Mircea Eliade și de Camil Petrescu, ambii însă antisemiți, Eliade apropiat de Legiune. Dar viața culturală și socială a României interbelice era dominată de puseurile antisemite. Mihail Sebastian suferă în urma atacurilor fizice și jurnalistice. Constată că Nae Ionescu se apropie prea tare de Legiune și Corneliu Codreanu, dar rămâne la Cuvântul. Scrie romanul De două mii de ani și îi cere lui Nae Ionescu o prefață. Cartea este dedicată condiției evreilor în România și Ionescu este iritat că apare în roman sub numele Ghiță Blidaru și scrie o prefață antisemită, care determină pe Sebastian să scrie Cum am devenit huligan. Multe din informațiile cărții provin în principal din Jurnalul scriitorului apărut după 1990. El descrie atmosfera irespirabilă a antisemitismului românesc, care este o rușine și o pată. La finalul anilor 30 apar și legile rasiale, Sebastian predă la o școală evreiască, însă pogromurile și lagărele din Transnistria pătează istoria României în vremea războiului. Se apropie de comuniști, scrie un articol Armata Roșie vine în ziarul ilegal România liberă. După august 1944 este jurnalist al România liberă, dar este scârbit de nivelul comuniștilor români și demisionează.

În timpul războiului scrie piesa Steaua fără nume care se joacă cu mare succes la Alhambra cu un pseudonim, din cauza prigoanei rasiale. Ultima piesă a lui Sebastian Ultima oră se pune în scenă după moartea dramaturgului. Aceasta survine în 1945, Sebastian fiind călcat de un camion. Piesa lui Sebastian este un subiect de actualitate azi, când mari bogătași și afaceriști sunt corupți. 

Cartea este bine scrisă și este o alternativă la Jurnal și la alte cărți despre Sebastian.

Magul de la Kremlin de Giuliano da Empoli

Am citit cu interes romanul francez al acestui scriitor de origini italiene, Giuliano da Empoli. Îmi fusese recomandat de un prieten parizian.

În genere este ceea ce mă așteptam. Autorul folosește aici relatarea celui care i-ar fi fost un consilier foarte apropiat al lui Putin, numit Vadim Baranov. Aș relua ceva care mi-a mai sărit în ochi, Putin a copilărit în Leningrad, azi Sankt Petersburg pe strada Baskov. Căutând pe internet numele ar fi de origine bulgaro-slavă Bațco, precum localitatea lipită de Pitești.

Acest Vadim Baranov a fost consilier de imagine al președintelui Putin. Baranov era fiul unui important intelectual sovietic, președinte al Academiei URSS și nepot al unui fost aristocrat rus. Asta nu prea se potrivește, pentru că aristocratul ar fi trebuit să fie cam de 100 de ani la prăbușirea URSS. Vadim a lucrat în trustul media al lui Boris Berezovski, el venind dinspre teatrul experimental de mare succes în epoca Gorbaciov și post sovietică. Berezovski îl abordează pe Putin atunci încă șeful FSB, serviciul secret intern al Rusiei să preia puterea în Rusia. Putin replica că este mulțumit de postul său, dar Berezovski îi atrage atenția că puterea politică îl poate schimba. Romanul mai descrie și capitalismul sălbatic al epocii Ielțîn al anilor 90, când tineri dotați au acaparat marile bogății ale Rusiei. Exemplar este Mihail Hodorkovski, cu care Baranov era prieten și care îi răpește iubita Xenia. El devine cel mai bogat om din  Rusia dezvoltând Yukos, cea mai modernă și occidentală companie de energie din Rusia. Putin, după ce preia puterea, prima țintă o constituie oligarhii și Hodorkovki intră la pușcărie. Putin continuă tradiția secretomaniei bolșevice și a instrumentului de represiune CEKA. Putin pune stăpânire pe bogățiile Rusiei și a oligarhilor care trebuie să i se supună. Foarte bine este documentat jaful pe care îl comit oamenii lui Putin siloviki, care jefuiesc Rusia în numele lui Putin se regăsește în cartea șui Edward Lucas, Joc dublu.

Rusia lui Putin este un stat securist, nu mai există controlul partidului bolșevic și Putin este ca stăpân absolut pe urmele lui Stalin, pe care îl admiră și invidiază. Obsesia serviciilor secretă a unor  jurnaliști este o exagerare, România este un stat democratic, care a demonstrat că marii cleptomani șl oligarhi au ajuns la pușcărie.

În momentul când Putin a ajuns la controlul deplin al Rusiei și după Olimpiadă se debarasează de Baranov și începe proiectul agresiv și nebunesc de preluarea a fostelor bucăți ale imperiului ruso-bolșevic, în speță Ucraina.

Este un roman bine scris și care se pare că descrie coerent regimul putinist.

Aș mai spune ceva. Ca de obicei agitatul Sorin Ioniță a publicat un articol agitat, isteric și bezmetic despre pericolul pe care l-ar reprezenta acest roman. Este un dobitoc!

Englezul din Gara de Nord de Tatiana Niculescu

Cum te poate înșela poza de pe coperta unei cărți! Pentru că romanul Tatianei Niculescu nu are nimic de a face cu poza de pe coperta cărții, care prezintă o poză din filme romantice de război. 

Romanul este povestea romanțată a lui Brian Spencer, întâlnit de o jurnalistă în Gara de Nord de unde pleca spre Iași și apoi spre Ucraina în 2022 să contribuie ajute Ucraina în războiul cu invadatorii ruși. 

De fapt este dedicat englezului/brtitanicului care este dedicat acțiunii de voluntariat, acțiuni care au contribuit la edificarea celui mai mare imperiu colonial din lume. Spencer nu și-a cunoscut tatăl, alt voluntar în Forțele Aeriene Regale și doborât deasupra Iugoslaviei în 1944, cu mormântul la Belgrad. Englezul avea experiența războiului din începutul anilor 90 din Iugoslavia în Bosnia și Kosovo. Nu se temea să scoată cadavrele din fântâni menite să otrăvească apa, aruncate fie de sârbi, fie de adversarii bosniaci, sau kosovari. Și așa Brian Spencer om născut în 1940 crede că mai poate fi dec folos ucrainenilor.

O altă parte a romanului se ocupă de războiul mondial. Este vorba de vizita la Moscova a premierului Churchill unde s-au negociat celebrele procente din țările balcanice. Romania era 90% a sovieticilor, iar Grecia 90% a britanicilor. Oricum Stalin l-a păcălit pe Churchill, pentru că țările unde a năvălit Armata Roșie bolșevicii au impus comunismul, fie că au fost aliate cu Hitler, precum Români, Ungaria, sau Bulgaria, fie victime precum Polonia și Cehoslovacia. În contexte apare apoi Tito și partizanii comuniști sârbi care au fost sprijiniți de anglo-americani.

Este un roman dezamăgitor pentru așteptările mele, dar salvat de finalul melodramatic al romanului.

Changing Places de David Lodge

După ce am tot citit romane thriller și de spionaj am abordat genul literar și am căutat un roman englezesc. Am găsit pe internet Changing Places de David Lodge, tradus și în românește cu titlul: Schimb de dame. Romanul este scris în 1975 și se petrece undeva la finalul anilor 60 și începutul anilor 70. În lumea occidentală, în special în SUA și Marea Britanie se petrecea revoluția sexuală, a drogurilor, a muzicii rock pop. 

Subiectul este din mediul universitar din lumea anglo-saxonă. David Lodge are umorul sec englezesc și ironia acidă tipic englezească. Doi profesori, unul Philip Swallow de la Universitate Rummidge (probabil Birmingham?) și Morris Zapp de la Euphoria State (probabil Berkeley San Francisco?) fac schimb universitar timp de șase luni. În final se combină cu nevasta celuilalt, de unde și numele traducerii în română.

Suntem cum am zis la finalul anilor 60 cu războiul din Vietnam și cu proteste în Marea Britanie în mediul universitar. Swallow se implică într-un protest al studenților universității Euphoria, este arestat și este scos pe cauțiune de Desire Zapp și în cele de urmă se combină cu ea. 

Zapp intră în negocierile dintre studenții protestatari de la Rummidge  și conducerea universității are mare succes și se combină cu soția lui Philip Swallow, Hilary. 

Aflăm din roman că era mai simplu să faci un bachelor - licență în SUA decât în Anglia. 

Cei doi profesori sun mai ocupați cu protestele studenților decât cu predatul. Zapp în Anglia face tutoriale, adică un fel de meditații cu trei studenți.

Cele două cupluri află de combinațiile erotic sexuale ale membrilor cuplurilor și se întâlnesc pe teren neutru la New York, unde finalul este deschis, rămân combinați sau revin la cuplurile maritale?

Este un roman simpatic plin de umor și situații comice neprevăzute.

Terminal List și In the Blood - A Thriller de Jack Carr

Jack Carr este un romancier care a fost inițial militar în forțele speciale SEAL în Irak ți în Afganistan. După ce s-a retras din armată și s-a apucat de scris. Primul lui roman a fost Terminal List a fost un mare succes care a fost ecranizat. Eu am citit cartea In the Blood - Thriller și în prefață autorul amintește de romanul ecranizat. Așa că am lăsat cartea și am căutat serialul pe care l-am urmărit. Începusem să-l văd dar nu mi s-a părut că merită. 

Eroul romanului și serialului Terminal List este Jack Reece. Jack Reece (Chris Pratt) este ca și autorul militar SEAL. El este locotenent comandor într-o unitate specială și este prins într-o ambuscadă în Siria (În roman este în Afganistan) și este singurul supraviețuitor. Reece își dă seama că sunt victimele unui complot. Unitatea lui fusese supusă unui experiment medical care să elimine efectele PTSD (Post Traumatic Stress Disorder). Acesta creează puternice efecte psihice celor supuși unor puternice presiuni psihice și fizice în situații de război. Dar medicamentul administrat provoacă efecte secundare cancer cranian. Reece este hotărât să-i elimine pe toți cei vinovați. Șefii firmei de medicamente vor să-l elimine și pe Reece și organizează uciderea soției și a fiicei cu sicario, criminali mexicani. Și Jack Reece începe să-i elimine pe toți. Începe cu cei din firma de medicamente, pe asasinul mexican, apoi cu comandanții superiori care ordonaseră distribuirea medicamentului echipei, amiralul Pillar. În final el o atacă pe ministrul apărării (DoD) doamna Hartley (Jeanne Tripplehorn). Ea, care acceptase acest tratament aplicat soldaților, se sinucide. În toate acțiunile Reece fusese ajutat de Ben, un agent CIA. Finalul este extrem de surprinzător și merită urmărit serialul.

Între timp Jack Carr a mai scris romane în care este personaj principal Reece. Aș că ultimul este In the Blood - A Thriller.

În acest roman Jack Reece este abordat de CIA pentru a rezolva o problemă. În Africa în Burkina Faso un avion de pasageri Air France este doborât de niște teroriști coordonați de sirianul Nizar Katam și ex legionarul Le Drian, fugit din Franța. În acest avion se afla o agentă Mossad de origine americană și Mossad și CIA sunt în fierbere și vor să investigheze cazul. Reece o cunoscuse în Irak cu ani în urmă și o salvase de la moarte la un atac sinucigaș. Katam este capturat de africani și Reece merge în elicopterul care îl aducea pe Katam la o bază specială. Însă un militar african încearcă să-l împuște pe Reece. Elicopterul aterizează forțat și Katam scapă. Reece pleacă în Israel să vorbească cu sora agentei cum promisese în Irak. Aici este victima unui nou atac terorist organizat de agenți sirieni. În cursul acestui atac este omorâtă și sora agentei Mossad. De fapt Reece era urmărit de șeful SVR care îl asasinase și pe tatăl lui Reece. Ca să dea de Katam, Reece pleacă în Italia la Torino unde Abelard, un fost agent Mossad care era într-un cărucior în urma unui atentat la Berlin în timpul Războiului Rece. Acesta se ocupa cu diverse acțiuni dubioase și-l coordona pe Katam. Și aici un alt fost agent șpețnaț organizează un alt atentat împotriva celor doi care să semene cu un atentat terorist jihadist. Aș află Reece cine îl urmărea. În final Reece pleacă în Muntenegru să-l execute pe Katam. Scenele din această confruntare mi-a amintit de Victor The Assassin al lui Tom Wood. Finalul este la Moscova când șeful SVR este pedepsit de Abelard pe care îl împușcase în coloana vertebrală. Finalul romanului este surprinzător și dă ocazia unei continuări.