Filmul francez în Dix pour cent

În copilărie în afară de filmele sovietice  în România mai pătrundeau filme italiene din neorealism și filme franceze, în special de filme despre fabuloasa istorie a Franței, pusă în valoare în special de romancierul Alexandre Dumas, cu marii ei actori, Gerard Philippe sau Jean Marais. 

Atunci lipseau filmele din zona anglo-saxonă, dra au început să apară prin 1962, comediile cu Norma Wisdom și westernurile clasice.

Acum că a venit vorba despre film inventatorii cinematografului au fost francezii frații Lumieres. Îmi place în continuare filmul francez, am dedicat câteva postări filmelor din anii 60 ale lui Lino Ventura, Alain Delon, sau Jean-Paul Belmondo.

Scormonind prin IMDB am dat de filmele lui Jean Reno și am găsit că joacă în serialul Dix pour cent sau în engleză cum se poartă Call my agent. Este un serial care s-a întins pe patru sezoane între 2015-2020. Titlul de 10 % arată cât câștigă un impresar de la angajamentele unui actor, regizor de film sau teatru. Serialul a fost o adevărată surpriză pentru că prezintă filmul francez prin prisma impresarilor, a problemelor care trebuie să le rezolve și dacă merită procentele. Le merită din plin! În serial apar una sau mai multe vedete franceze și nu numai în fiecare episod. Cred că cele mai reușite au fost episoadele în care au apărut Juliette Binoche, Monica Belucci, Sigourney Weaver. Culmea că Jean Reno apare chiar în ultimul episod. Suntem introduși în atmosfera specială și strălucitoare a Festivalului de la Cannes, sau a Premiilor Cesar. Am aflat că renumita Nathalie Baye are o fiică cu Johnny Hallyday, frumoasa actriță Laura Smet. Apare și o actriță de care nu auzisem Cecille de France, o belgiancă.

Personajele principale sunt cei patru impresari și asistenții- secretarii acestora care lucrează pentru agenția ASK - Agenția Samuel Kerr. Acesta moare în concediu în Brazilia și cei patru trebuie să se descurce fără el. 

Cea mai importantă este Andrea Martel (Camille Cottin). Este agresivă, dar reușește să rezolve situații aparent imposibile. Pe deasupra este lesbiană, dar filmul francez reușește ca această orientare este acceptabilă, spre diferență de cele americane unde aceste orientări sunt mai agresiv prezentate.  La fel este și asistentul gay Herve (Nicholas Maury). 

Pe de altă parte este impresarul Gabriel Sarda (Gregory Montel), care este băiatul bun, care le rezolvă pe toate. 

Personajul negativ este impresarul Mathias Barneville (Thibault de Montalambert). Tot timpul la costum, elegant, aristocratic pune la cale tot felul de scârboșenii.

Ultima  este Arlette (Liliane Rovere) cu o vârstă înaintată, dar și cea mai înțeleaptă, acompaniată de cățelul ei Jean Gabin!

Importanți sunt și secretarii-asistenți ai impresarilor. De Herve, asistentul lui Gabriel am amintit, mai este Noemie (Laure Calamy) care finalmente devine amanta șefului Mathias Barneville, apoi ultima dar nu cea din urmă, Camillle Valentini (Fanny Sidney). Ea este fiica lui Mathias cu o coafeză din Cannes, făcută la participare la Festival. Camille vine din Cannes să-și vadă tatăl și printr-un concurs de împrejurări devine asistenta Andreei.  La fel de însemnată este mulatra Sofia Leprince (Stefi Celma) telefonista agenției cu aspirații de actriță.

Soția lui Kerr se hotărăște să vândă agenția concurenței Mediastar. Însă printr-un concurs de împrejurări Hicham (Assad Bouab) un fost coleg al Andreei și tânăr întreprinzător în IT cumpără agenția. Într-un episod de amor în trei Andrea lesbiana rămâne gravidă cu Hicham și, convinsă de partenera ei păstrează fetița care îi va crea o grămadă de inconveniente profesionale. 

Prin agenție se perindă actori celebri ai filmului francez pentru care impresarii trebuie să le rezolve hachițele, să-i convingă că partenerii sau regizorii din fil,me nu sunt potriviți, sau că scenariile nu li se potrivesc. Viața personală a impresarilor se amestecă cu probleme actorilor. Totul are naturalețe și realism, este stilul foarte elegant și rafinat francez. 

Ultima serie încheie serialul. Agenția este trădată de o angajată venită de la concurență care le răpește vedetele. Și cei patru pleacă, neuitând să închidă lumina!

 

Sânziana Mircea la Filarmonica Pitești

Sânziana Mircea

Am pus acest titlu pentru că această foarte talentată pianistă este o mare surpriză prezența ei la un concert la Filarmonica Pitești. În această seară a fost însoțită de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri. Programul a fost clasic vienez pentru că întâmplarea face ca în această zi de 27 ianuarie să se fi născut acum 266 de ani Mozart. 

Aș că în prima parte a concertului s-a cântat Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor KV 466 de Mozart. 

La pian, cum am spus a fost prezentă Sânziana Mircea iar orchestra Filarmonicii Pitești a fost dirijată de Gian Luigi Zampieri. Concertul nr. 20 este unul din cele mai frumoase concerte ale lui Mozart. Eu îl prefer pe nr. 21, cum a mărturisit și Sânziana Mircea la finalul concertului, sau concertul nr. 25 care a inspirat Marsilieza.  Interpretarea a fost excelentă, cu o mare siguranță și controlul pianului. A fost bine acompaniată de orchestra condusă de Zampieri. Am remarcat și eu că dispariția ecranelor și formatul redus al secției de coarde sunt acoperite de suflători.

Zampieri

Aplauzele entuziaste au determinat-o  pe Sânziana să ne ofere un bis cu o creație personală împreună cu o tânără pianistă locală, elevă la Liceul de Artă Lipatti la 4 mâini și apoi încă o piesă personală cântată doar de Sânziana Mircea. 

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia în re major 104 London a lui Haydn. Am audiat ultima lui simfonie bine interpretată de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Zampieri. 

A fost o seară de muzică încântătoare. 

Silverview de John le Carre

Silverview este ultimul roman al lui John le Carre, maestrul englez al romanului de spionaj. Romanul cred că a apărut după decesul scriitorului. El a fost montat și redactat din manuscrisele lui John le Carre de către fiul său Nick Cornwell. De fapt acesta este numele său de familie real, le Carre este pseudonimul literar. Fiul a vrut ca acest roman să ajungă sub ochii cititorilor. Când citesc pe John le Carre îmi dau seama că citesc literatură de foarte bună calitate. Le Carre are alt stil față de redactările autorilor de thrillere, este mai sofisticat, mai literar! Am citit și o traducere în română a unui roman de John le Carre care a fost extrem de prost tradus, traducătorul cred că era cu cunoștințe grosiere de engleză literară. Așa că le citesc în original.

Este un roman scurt, doar 185 de pagini.

Personajul principal este Edward Avon, ca râul pe care se află Stratford upon Avon, orașul nașterii lui Shakespeare, cum spune personajul. El este de fapt un imigrant de origine poloneză cu un trecut foarte sulfuros. Cu ajutorul lui Julian, un tânăr broker din City, care s-a retras într-un mic orășel din estul Angliei, deschizând o librărie descoperim personalitatea lui Eduard Avon. Edward Avon este fiul unui fascist polonez, care a reușit să-l trimită cu mama lui în Elveția în timpul războiului. Edward s-a educat în Franța și Anglia devenind un vajnic comunist. După aceea a intrat în serviciul secret britanic. Ajunge ca diplomat acoperit la Belgrad în timpul războaielor iugoslave. Face acolo o pasiune pentru o familie de bosniaci musulmani. În timpul atrocităților soțul și fiul sunt uciși și ea este salvată de Edward, care era îndrăgostit de ea. Edward îl cunoștea pe tatăl lui Julian cu care fusese coleg de școală. El se căsătorise cu Deborah, o arabistă de excepție, care era și ea în serviciile de spionaj. Cuplul Avon aveau o fiică, pe Lily. Deborah are un cancer terminal și se pregătește de final. Edward îi face niște propuneri interesante de promovare  a librăriei. Dar de fapt el făcea spionaj pentru fosta bosniacă ajunsă lideră pe la terorismul palestinian. Așa că este mirosit de  MI5 și pe urma lui este un anume Stewart Proctor. 

Ce se va întâmpla în roman urmează să aflați dacă acest roman vă pică în mână.

Fiesta latino americană la Filarmonica Pitești

Ramiro Arista

În această seară de 20 ianuarie la Filarmonica Pitești am avut ca invitat un dirijor argentinian Ramiro Arista. Interesant că acest dirijor lucrează în greu încercata Ucraină la Lviv. 

Dirijorul argentinian ne-a oferit un program muzical al Americii Latine, plin de nerv și ritm. Este interesant că Astor Piazzola a fost primul argentinian care a reușit să facă din muzică din genul ușor, tangoul, muzică simfonică! Și normal că maestrul Arista ne-a oferit și două piese din Piazzola: Tango del angel și faimosul Libertango! 

Programul a debutat cu Danzon no 2 de Artură Marquez, a urmat Dios nunca muere de Macedonio Aleala, Piazzola.

După aceste piese vigurosul dirjor a început să ne vorbească în spaniolă și sala a dat de înțeles că pricepe, doar sunt mulți cu rude plecate la muncă în Spania. Evidemnt că a venit vorba și de fotbal, de Maradona și celebre cluburi de fotbal. 

A urmat în program un frumos cântec de spre munți: Suite Acuarela Andina de Carlos Ortega Salina. Generos, Arista ne-a adus pe meleaguri braziliene cu Brasil de Ary Barroso.  A urmat un celebru cântec cunoscut din pop El condor pasa de Daniel Alomi Robles.  A urmat fata din Guantanamo - Cuba Guantanamera de Joseito Fernandez. A urmat El Sanjuaanero și în final din Columbia: Atlantico (Cumbia Columbiano). Au urmat bisuri cu Cucarcha și alte melodii latino.

Melomanii au bătut din palme și au aplaudat frenetic.

Supercupa Spaniei

Acest spectacol sportiv care este Supercupă Spaniei merită consemnat!

Modric

Formatul este cu patru echipe: Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Sunt campioana Spaniei, locul 2, câștigătoarele supercupei anterioare. Evenimentul se ține din rațiuni financiare în Arabia Saudită, în acest an la Riad. 

Semifinalele au fost: Real Barcelona 3-2 în prelungiri și Atletico-Athletic 1-2. Așa că finala care s-a jucat aseară a fost între Real Madrid și Athletic Bilbao. Trebuie să spun că meciul după cum s-a desfășurat avea deja un câștigător Real Madrid care a învins cu 2-0! 

Omul meciului a fost din nou Luca Modric. Acest croat de numai 1,72  m la aproape 37 de ani este de o vigoare ieșită din comun. A și dat primul gol, completat de cine altcineva decât Benzema cu un penalti. Un alt erou al meciului a fost portarul Courtois. El a răpit satisfacția bascilor de a da și ei un gol din penalti. A apărat senzațional șutul lui Raul Garcia cu piciorul. A fost chiar apărat, nu ratat de basc care l-a executat destul de bine.  Cupa a fost ridicată de Marcelo, care a fost introdus în teren de Ancelotti să guste și el din cupa victoriei în calitate de căpitan la final de carieră. 

Real Madrid trece printr-un moment foarte bun, este în fruntea clasamentului, cu șanse să câștige campionatul. Ancelotti a venit în momentul potrivit ca antrenor. La Real Madrid antrenorii se uzează rapid, vezi Zidane care a câștigat trei Champions League la rând. Venirea lui Mbappe va accentua forța lui Real împreună cu un Vinicius care este unul din revelațiile fotbalistice. Cultivat de Zidane el dă acum calitatea în care au crezut antrenorii lui Real. Dar Florentino Perez trebuie să se gândească și la înlocuitorii liniei de mijloc care este la o vârstă ridicată. Atât Kross, cât și Modric sunt deja trecuți de pensie și trebuie jucători noi!

Și ceva despre Liverpool

Vorbind de fotbal trebuie să amintesc și de Liverpool. A avut la mijlocul săptămânii trecute meciul cu Arsenal, terminat 0-0. S-a văzut clar lipsa africanilor Salah și Mane. Chiar dacă duminică au învins pe Brentford se vede lipsa acestor atacanți. Între timp s-a consumat și derbiul Manchester City - Chelsea cu victoria celor care conduc în clasament și vor fi și mai greu de ajuns din urmă. Pare că au scăpat în campioni? Se vedem!

Stupiditatea Lacium

Remarcam stupiditatea reclamei Lacium cu cel 50 de miliarde de bacterii. Ei bine au renunțat la miliarde! Cred că li s-a atras atenția privind stupiditatea reclamei.

Concert de Anul Nou la Pitești

Azi ar cam fi Anul Nou pe stil vechi! Așa că Filarmonica din Pitești a organizat un Concert de Anul Nou.  Este de fapt concertul de deschidere al stagiunii de iarnă vară 1922. Și cum concertele de anul nou respectă o cutumă vieneză sunt cântate în primul rând compoziții ale familiei Strauss, dar nu numai. În plus în această seară Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul permanent Constantin Grigore a avut ca invitată pe soprana basarabeană Daniela Bucșan, Tânăra de peste Prut și-a completat studiile în România cu o bursă a statului nostru la Universitatea de Muzică București din 2013. Daniela Bucșan are o voce bună și a contribuit la succesul de public al concertului. 

Daniela Bucșan și Constantin Grigore

Concertul a început cu Uvertura la opereta Liliacul și a continuat cu Polca Tik Tak, Ungarischer Kronungmarsch (Marșul de încoronare al Ungariei), Ohne Sorgen Polka Schnell ( Fără griji, polka rapidă), Valsul Dunărea albastră,  toate de Johann Strauss. S-a mai cântat valsul Patinatorii de Emil Waldteufel și Vals de Haciaturian, Uvertura la My Fair Lady de Loewe. Între aceste bucăți orchestrale s-au inserat și compoziții vocale cu Daniel Bucșan care a cântat o arie din Voievodul Țiganilor, aria Pepitei Diabolo din Vânt de libertate de Dunaevski, Meine Lippen, sie kussen so heiss ( buzele mele, care sărută fierbinte), arie din Romeo și Julieta de Gounod.

Finalul a fost în stil vienez cu Radetky Marsch.  Ce notorietate a dat acestui obscur general ceh din Imperiul Austriac nemurit de Johann Strauss. 

Acest tip de concert a stârnit o polemică între melomanii piteșteni dacă acest tip de concert este de muzică simfonică. După mine este! Pentru că referința Concertul de Anul Nou de la Viena se desfășoară la Musikverein, una din cele mai bune săli de muzică din lume, cu orchestra Filarmonicii din Viena, condusă de cei mai prestigioși dirijori din lume. Pentru un dirijor este o încoronare de carieră să fi invitat să conduci Filarmonica din  Viena de Anul Nou. Muzica este din genul Vienei clasice, muzică frumoasă și plăcută pe vremea când Viena era capitala muzicală a lumii!

Sper să mai audiez astfel de concerte și la Pitești!

 

Pentru un pumn de dolari de Sergio Leone capodopera westenului spaghetti

Pentru un pumn de dolari este primul western spaghetti și am curajul să spun că a fost o capodoperă. Este făcut în 1964, se fac aproape 60 de ani de la apariție. Eu l-am văzut prin 1968 la Cinematograful Feroviar, păcat că a fost distrus! 

Aș face câteva considerații despre regizor. Sergio Leone s-a născut într-o familie de cineaști, are puține filme, doar 7, dar toate sunt despre America, westernuri și capodopera filmului cu gangsteri Once upon a Time in America. Leone face parte dintre acești cineaști și intelectuali italieni filo-americani, într-o Italie cu cel mai puternic partid comunist din Europa. Erau mulți actori și cineaști italieni proamericani, însuși Leone în film și-a luat un pseudonim american, Bob Robertson. Este cunoscut actorul italian care și-a luat iun pseudonim american Bud Spencer și a jucat sub acest nume.  Filmul este vorbit în engleza americană. Leone a avut grijă ca actorul principal să fie un american, Clint Eastwood, iar acest film i-a adus celebritatea, a mai jucat și în alte filme ale lui Leone, a devenit un regizor cu premii Oscar, iar acum celebrul actor are acum peste 90 de ani!

Subiectul este tipic western american, de aici și succesul  lui. Un pistolar singuratic ajunge într-un orășel mexican de frontieră cu SUA. Aici își disputau întâietatea două a familii: Baxter și Rojo. Dacă actorul principal este american, restul sunt europeni. Leone a avut inspirație să distribuie în omul rău, Ramon Rojo un actor italian de geniu, Gian Maria Volonte, În paranteză, Volonte era comunist! 

Joe - Eastwood declanșează un război între cele două familii pentru controlul orașului. În prealabil, Ramon Rojo, omorâse cavaleriști americani și ucide un escadron de cavaleriști mexicani care dădeau un sac de bani pentru arme americane. El salvează pe o femeie luată sclavă sexuală și îi redă copilul și soțul. În final, Joe are o confruntare tipică din westernuri cu Rojo. El folosește un fel de vestă antiglonț dintr-o bucată de metal, ascuns de poncho. După ce rezolvă pe bandiții orașului pistolarul pleacă pentru că se prevedea o confruntare între armata mexicană sa-și recupereze banii și americanii armele. 

Westernul spaghetti respectă canonul de la Hollywood, dar este altceva. Filmul beneficiază de experiența cinematică europeană, se filmează în prim plan, în stil expresionist și au și contribuția compozitorului Ennio Morricone pentru ambianța muzicală extraordinară.

Merită să fie revăzut!

Niște seriale

Azi am să vă recomand niște seriale. Le prefer pe cele cu subiecte de acțiune, mistere, politice dar am să încep cu un altfel de serial.

Emily in Paris

Am amintit de acest serial, între timp am văzut și sezonul 2.  Este un serial despre Paris având ca personaj principal pe Emily, o tânără din Chicago, interpretată de Lily Collins, fiica celebrului cântăreț pop. Ea este trimisă de firma ei la Paris la o firmă de publicitate pentru calitățile ei în domeniul rețelelor sociale. Emily este o influencer de fapt și pozele ei de pe Instagram, etc declanșează creșterea vânzărilor unei firme. Sunt firme de modă celebre. Emily se îndrăgostește, normal! În Orașul Iubirii! Este un Paris frumos al piațetelor, de genul Place du Marchee Sainte Catherine, de lângă Rue de Rivoli, descoperită de mine într-un film american, evident și văzută la prima descindere la Paris în 1995! Aici în serial este o piațetă Place de l'Estrapade, de lângă Jardin Luxembourg și Pantheon. Sunt multe încurcături amoroase și la serviciu, la firmă. Firmă care este făcută praf de venirea șefei americane, care nu înțelege nimic din stilul francez, sofisticat.

Cypher

Acest serial este genul mystery. Îmi părea că l-am mai văzut, dar nu-mi aminteam, dar revăzându-l îmi reaminteam după fiecare episod.

FBI din Los Angeles este după un grup de criminali, care aveau un document criptat care conținea nume a unor persoane care erau ucise. De decriptare documentului se ocupă un criptograf, recent divorțat al cărui punct slab era chiar fiica lui. Tipul descoperă un nume și ajunge acolo când persoana era deja ucisă și este injectat care duce la o stare ca și cum ar fi fost mort. Estre îngropat , se trezește și iese din mormânt și continuă să decripteze nume. Fiica este răpită de complotiști., dar va fi eliberată și unii dintre complotiști arestați. Finalul este în coadă de pește pentru că ultimul episod nu a mai fost difuzat, dra se vorbește despre un nou sezon. Să vedem!

The Tourist

Acest serial australian este tot genul mistery. Personajul principal Irlandezul este pe șosea și se petrece ceva în genul primului film al lui Steven Spielberg Duel pe autostradă. Este urmărit de o autocisternă, lovit și se trezește la spital cu o amnezie. Nu-și mai aduce aminte nimic! Este chestionat de o polițistă de la circulație, simpatică și cam grăsuță. Apoi găsește un bilet în buzunar care îi cerea prezența la o ospătărie - diner într-un anume orășel. Aici dă de o tânără mulatră frumoasă care îl scoate din cârciumă chiar când se petrece o explozie.  Cu ajutorul ei începe să-și aducă aminte cine este. Și află că este încurcat într-o afacere de droguri, coordonată de un grec cam nebun. Finalmente rezolvă cazul cu ajutorul polițistei. 

The Equalizer

Filmele cu Denzel Washington au inspirat acest serial, având acum în rolul principal pe Queen Latifah, tot o persoană de culoare. Ea este o fostă agentă CIA, pe acre cei de acolo o vor înapoi, dar ea refuză. În schimb cu ajutorul unui genial hacker șți a partenerei lui, lunetistă și specialistă în chestiuni militare rezolvă cazuri pe care poliția nu este în stare. Mă miră că are o cotație foarte slabă, pentru că serialul are umor și este bine făcut. Fie care episod este independent, nu are continuare. Am văzut deja câteva episoade și sper să le văd pe toate.

Furia

Nordicii au devenit experți în filme polițiste, cum de fapt ei au și autori de romane polițiste foarte bune!

Acest film făcut de norvegieni în colaborare cu germanii are un caracter de thriller politic. Norvegia a avut cea mai teribilă amintire privind terorismul de extremă dreapta cu nenorocitul de Brejvik. Și în acest serial tot de terorism de extremă dreapta este vorba. 

Asgeir, un polițist sub acoperire care a fost implicat în neutralizarea unei bande de interlopi ruși este mutat într-un orășel din Norvegia, împreună cu fiica lui, mulatră de 7 ani. Actorul este cu alură de baschetbalist, are 1.97m!Acolo el dă de o celulă de extremă dreapta care este condusă de doi frați. Își bagă nasul în afacere și-l împușcă pe unul din frați. În celulă este infiltrată  o tânără, Ragnar, autoarea unui blog anti islamic. Celulă este abordată de către un neamț. Acesta face parte din o altă celulă teroristă de extremă dreapta din Germania. Scopul acestora este să destabilizeze alegerile parlamentare germane și să permită ascensiunea unui partid de extremă dreapta cu nuanțe naziste care să scoată Germania din UE. Acești teroriști sunt finanțați de cine alții decât javrele rusești putiniste. Fratele terorist norvegian pune la cale un plan diabolic. Sunt sparte rețelele de comunicare ale unor teroriști musulmani din Europa. Și teroriștii de extremă dreapta se dau musulmani și pun la cale destabilizare scenei politice germane. Fără milă este ucis liderul partidului de extremă dreapta ca atentat terorist musulman, asta pentru că acest lider era prea moale și trebuia să ajungă șef adjunctul lui. Pun la cale un luarea unei școli ca ostatici ca și cum ar fi musulmani și o ucid pe fiica ministrului de interne, profesoară la acea școală. Acțiunea teroristă este rezolvată de cei doi agenți norvegieni. Filmul este foarte tensionat, actorii sunt foarte naturali. Singurul lucru puțin credibil este acțiunea acestor extremiști de dreapta. De obicei Europa a fost victima acțiunii terorismului musulman, cu excepția nefericită a Norvegiei. 

 

Vă urez vizionare plăcută!

Românii și Europa Mediană de Ovidiu Pecican

 

Această carte: Românii și Europa Mediană

- Contribuții la tipologia culturală a Europei de Ovidiu Pecican merge pe urmele unor preocupări mai vechi a unor intelectuali români, Drăghicescu, Rădulescu Motru, care încearcă să definească pe români prin modele comportamentale, psihologice, mentalități. 

Ovidiu Pecican în calitatea lui de ardelean încearcă să extindă analizele românismului în contextul Europei Centrale - Europei Mediane.  Și pornește de la o observație interesantă. În timp ce în nordul și vestul Europei Populațiile sunt compacte în Europa Centrală populațiile, neamurile se amestecă și întrepătrund. Și încearcă în acest eseu să contextualizeze pe români. De la ungurul Bibo extrage ideea că cetățeanul acestei părți de Europa trăiește o stare de isterie. Mai este și personajul emblematic al lui Hasek, Șveik care reprezintă omul care face pe prostul ca să treacă prin mari încercări. Șveik este reluat și de literatura altui ceh, Hrabal. 

Ei bine în România, Vechiul Regat, România Mare, România Comunistă și cea post comunistă personajul emblematic rămâne Mitică al lui Caragiale! Analizându-i pe români Pecican definește pe români care evoluează în parametrii definiți de cei patru clasici ai literaturii române: Caragiale prin Mitică mahalagiul și mitocanul, Eminescu, românul excepțional, Creangă țăranul mitic și Slavici pe ardeleanul aspirațiilor burgheze central europene. Pentru a-și documenta aserțiunile Pecican face apel la diverși eseiști  care se referă spiritul românesc. Din cauza centralității capitalei București, spiritul muntenesc devine predominant în fața moldovenismului lui Eminescu, Creangă, ulterior Sadoveanu și anterior Alecsandri. Multe din caracteristicile definitorii ale românului le găsește în câteva eseuri aparținând prozatorului Petru Popescu, romancier de mare succes al anilor 70. Din păcate Popescu a emigrat, rămas în Occident, SUA și nu mai este în actualitate literară românească, chiar dacă a făcut o tentativă de revenire printr-un roman cu aer autobiografic. 

Pecican , folosind ideile unor eseiști definește mahalaua ca periferie a orașului, unde s-au mutat foștii rurali, țărani. El găsește și o definiție pentru mitocan, cel care locuiește între periferie și centrul orașului, disprețuind atât pe orășeni cât și pe mahalagii. Dacă ne luăm după aceste definiții personajele comediilor bucureștene ale lui Caragiale sunt mitocani, nu mahalagii. Pentru că autorul se ocupă de Mitică și lumea lui creată de Caragiale. Ce altceva sunt jupân Dumitrache, Chiriac  dintr-o Noapte furtunoasă, Girimea, Pampon și ceilalți din D'ale Carnavalului decât mitocani nu mahalagii. Sunt acei mici întreprinzători, negustori, amploaiați la stat, sau fără ocupații precise, negustori de piei de cloșcă, cum plastic îi denumea Caragiale! 

Aceștia au reapărut în forță în postcomunism, pe fondul prăbușirii industriei falimentare comuniste. Acum mahalaua s-a mutat la sat cum se observă din Las Fierbinți, unde nimeni, cu excepția lui Brânzoi nu se mai ocupă cu agricultura, toți au pierdut locurile de muncă din zona urbană, sunt șomeri, trăiesc din ajutoare sociale sau pensii, cheltuite la cârciumă. La cârciumă și-au cheltuit pogoanele țăranii în interbelic și au apărut chiaburii, care nu dădeau banii pe băutură, cumpărau pământ. Aceste considerații sunt personale. 

Pecican definește societatea românească sub semnul lui Caragiale, a lui Mitică, dar folosește și cazurile de excepție, evidențiate de un eseu al lui Ion Vartic, prin personajul Fiesco, inspirat de dramele lui Schiller. Fiesco este personajul inadaptat în societatea în care trăiește și își dorește să iasă să părăsească acel ambient. Așa sunt caracterizați marii intelectuali interbelici, sare au părăsit cultura minoră românească ca să se afirme plenar într-o cultură majoră, precum cea franceză. Sunt cazurile lui Ionesco, Cioran, sau Eliade. Au rămas în țară suferind represiunea și pușcăria un Noica, care vrea să definească românitatea prin excepționalități de tip eminescian. 

Este o carte foarte interesantă și merită citită de cei interesați despre România, români și românitate în context european.