marți, 21 iulie 2015

Robbie Williams la Bucureşti

Am fost martor la concertele Rollingstones şi AC/DC la Bucureşti. 

Zilele trecute a fost la Bucureşti Robbie Williams în concert live. Am avut norocul să găsesc pe net înregistrarea concertului, care a fost transmis pe Telekom tv.

Şi am avut o mare satisfacţie!
Robbie Williams a făcut un show formidabil. Pe scena a fost şi tatăl artistului care a cântat împreună cu fiul. M-a impresionat în mod deosebit câteva tributuri: We will rock you şi Bohemian Rapsody ale lui Queen şi în final melodia lui Frank Sinatra, My way.
Cred că artistul a fost impresionat de public, a discutat şi a cântat cu publicul ca şi cum ar fi fost o ţară anglofonă.

Privind acest concert observ o prăpastie între imaginea isterică de ţară subdezvoltată cum o prezintă unii jurnalişti şi anumite surse media şi de fapt cum este ţara noastră.
Cred că România este o ţară normală şi mai cosmopolită ca unii dintre vecinii noştri. 

luni, 20 iulie 2015

John Wayne şi westernul

Hellfighters

Aseară am butonat greşit, dar inspirat, am ajuns pe TVR1 unde se transmitea un film cu John Wayne.
Se numeşte Hellfighters şi a fost inspirat din viaţa unui dintre cei mai celebri stingători de incendii la sondele de petrol, texanul Red Adair. De fapt Red Adair a căpătat o faimă mondială când a reuşit stingerea incendiului de la Ekofisk, în largul Norvegiei, după aproape 10 ani în 1977, care a fost cea mai mare catastrofă ecologică din Marea Nordului.  Filmul este realizat în 1968 şi mi-a declanşat nostalgiile. Aveam 19 ani student la Politehnică în primul an. Este un film despre viaţa dură a acestor texani, îndrăgostiţi de petrol, curajoşi, care ştiu să stingă incendii şi montează prevenitoare anti-erupţie (nu anti-corupţie...hahaha). Regizorul l-a găsit extrem de potrivit pe Wayne pentru rol. Îmi reaminteam ţinutele domnişoarelor şi doamnelor, rochii cloche cu talie înaltă, păr buclat, nu apăruse încă hippy la Hollywood. Un alt actor excelent era şi Jim Hutton, actor de western, dar dispărut la 45 de ani. Personajele sunt cam înţepenite, cu excepţia lui Wayne care este natural ca orice texan (este născut în Iowa!!). Dar filmul o are în rolul feminin principal pe actriţa Katharin Ross, personajul feminin intr-un alt film al tinereţii mele. Aşa că l-am căutat pe internet şi l-am văzut cu o imensă plăcere după filmul cu John Wayne.

Butch Cassidy şi Sundance Kid

Unii critici spun că acesta este ultimul western. Pentru că au urmat doar westernurile spaghetti ale lui Sergio Leone cu pumnul de dolari şi cu Clint Eastwood şi poate Necruţătorul, un alt western mai acătării în regia aceluiaşi Eastwood. Marile filme western au fost realizate în anii 40-50-60 cu actori cult precum John Wayne, Gary Cooper, Kirk Douglas, Anthony Quinn, Henry Fonda sau Burt Lancaster.
Am urmărit cu neasemuită plăcere replicile acestei capodopere. Mortale sunt cele în care Sundance (Robert Redford) nu vrea să sară în prăpastia unde e află un râu pentru că nu ştie să înoate, sau când Butch (Paul Newman) mărturiseşte că n-a împuşcat pe nimeni. Marele şef de bandă Gaura în perete era doar cu creier, dar nu era killer. Chit că-l rade pe un contestatar cu un şut în coaie! Superbă este scena unde  Butch o plimbă pe Etta Place (Katharine Ross) pe bicicletă pe melodia Stropi de ploaie. Regizorul George Roy Hill ne prezintă şi un New York în Belle Epoque. 

Pentru cei din generaţia mea acest film capodoperă a însemnat sfârşitul liberalizării ceauşiste. Era acum 44 de ani în 1971, era în iulie, făceam practica la IFA şi subiectele la modă erau monedele care le poţi băga într-un pahar plin din filmul Adio prietene şi westernul Butch Cassidy şi Sundance Kid. Au venit Tezele din iulie după ce Ceauşescu a ajuns prin Coreea şi s-a hotărât că e gata cu liberalizarea. Victime au picat şi aceste filme, probabil că în western eroii mureau în final ca nişte eroi şi ei erau de fapt bandiţi. Şi aşa filmul care a urmat cu aceeaşi doi actori, Cacialmaua l-am văzut pe video. Pentru mine şi alţii acest western rămâne un memento al tinereţii trecute. Şi pe Redford l-a afectat rolul, a devenit celebru şi bine plătit şi a inventat un festival al cineaştilor independenţi off-Hollywood numit Sundance.

miercuri, 15 iulie 2015

În fine, pescăreală!

Da, am fost azi a treia oară la baltă. La balta cu noroc! Aşa îi spun eu, pentru că merg acolo pe bază de prietenie. Şeful bălţii mi-a zis că pot veni, i-am trimis un SMS de avertizare, dar eram anxios că pe baltă controlul îl face ta'su şi mă gândeam că va face fiţe. N-a făcut! M-a întrebat de ce nu prind crap, când a ajuns azi dimineaţă la mine.

Dimineaţa a început rău aveam trei sticle de Perlenbacher pentru consum pe baltă şi am spart una când coboram cu liftul. Îmi zic, e semn rău!  Acu nu ştiu dacă a fost.

Am ajuns la baltă pe la 7.30 şi am început să montez undiţe şi lansete. Nu prea mergea, dar am prins un caras de juma' de palmă. Şi am mai luat încă câţiva şi la undiţă şi la o lansetă. Patru lansete erau monturi pentru crap şi în fine am o trăsătură mai violentă. Era un amur de cam juma de kil. Radu s-a retras la maşină, eu stăteam la umbră şi aşteptam să mai apară ceva important. Şi a venit pe la amiază. 
Am observat că una din monturile pe boiles s-a ridicat uşor ca pe urmă să stea drept şi să zbârnâie. Am înţepat, dar era deja înţepat. Peştele era mai voinic şi l-am lucrat timp de câteva minute. A apărut, era mare, nu cum credeţi probabil, dar mare la standardele mele. L-am adus la mal credeam că pot să-l trag în iarbă, dar crapul era nervos şi a zvâcnit şi apoi l-am adus uşor spre mal şi l-am scos cu minciogul. Nota bene Trebuie să schimb minciogul, este prea mic, şi nu are coada suficient de lungă. M-am pozat cu el, Radu deja ieşise din maşină şi a observat drilul meu cu crapul. Are 2,2 kg, bun pentru mine!

Vremea a fost schimbătoare, bătea şi vântul şi nu am mai avut nicio mişcare importantă doar nişte caraşi şi mici babuşti. Am plecat la 2 d.a, de pe baltă! Fericit, luasem ceva!
Captura


luni, 6 iulie 2015

Filme, filme

Sfârşitul săptămânii a debutat cu mersul la cinema să văd un film 3D şi am văzut şi încă câteva care pot şi sper să vă stârnească interesul.

Terminator Genysis

Acest film este ultimul din seria începută în 1984 cu Arnold Schwarzenegger în rolul robotului umanoid, care a devenit de treabă. Şi aici salvează pe Sarah O'Connor care trebuie să fie mama lui John eroul luptei anti roboţi. Se întâmplă tot felul de chestii incredibile pentru că apar aceleaşi personaje la diverse vârste în acelaşi interval de timp care este imposibil fizic, dar nimeni nu se împiedică de aceste amănunte. Sunt tot felul de bătăi de explozii care te sperie când vezi că aşchii de metal zboară spre tine în 3D.

Laugh Killer Laugh
Un bandit (William Forsythe)  care s-a specializat în jafuri de diamante parchează într-o zonă unde este apostrofat de o doamnă care merge la un curs de creative writing. Banditului Fred Stone i se trezeşte brusc interesul pentru curs şi se înscrie la el sub un pseudonim şi începe să scrie povestiri cu jafurile lui Fred Stone bătute la o maşină de scris clasică. Povestirile trezesc interesul cursanţilor şi a profesorului, dar o cucereşte pe Jackie (Bianca Hunter) o femeie cam grasă dar căreia îi este dor de fiica dată soţului de care a divorţat. Activitatea literară ajunge la urechile patronului lui Fred, Tough Tony, care dă ordin să-i omoare pe Jackie şi Fred. Fred scapă şi se răzbună. După ce pleacă din spital suferă o criză de râs şi începe să râdă tot timpul el fiind un tip extrem de introvertit.
 Îi omoară pe toţi killerii lui Tony, inclusiv bossul mafiot, pe care iniţial îl împuşcă în picior ,dar îl omoară finalmente.

Relatos Salvajes -povestiri trăznite
Acest film mi-a trezit interesul pentru că apărea pe generic Almodovar, dar doar ca producător.
Eram convins că este un film spaniolesc, dar eram nelămurit, erau europeni la mutre, dar plăteau în peso şi erau republică! Filmul era de fapt argentinian. 
Sunt povestiri scurte comedii negre. 
Prima în preambulul este cu Gabriel Pasternak, compozitor nerealizat care strânge pe toţi cei care l-au nedreptăţit într-un avion pe care vrea să-l prăbuşească.
A doua povestire este cu o chelneriţă care îl vede pe un cămătar care i-a distrus familia. Bucătăreasa îi pune şoricioaică în mâncare şi chelneriţa se luptă cu cămătarul ca să nu moară şi fiul nevinovat şi bucătăreasa îl înjunghie ca s-o scape.
A treia poveste este cu un şofer de Audi care nu poate să depăşească o rablă, după ce reuşeşte îi arată degetul mijlociu. Are pană la un cap de pod şi este ajuns din urmă de rablă. Şoferul se refugiază în maşină şi celălalt îl agresează îi distruge parbrizul cu o cheie şi se cacă şi se pişă pe maşină. Finalmente reuşeşte să intre în maşină prin spate şi mor amândoi ca proşti când maşina ia foc.
Următoarea poveste este cu un expert în dinamitări care parchează greşit şi i se confiscă maşina se ceartă cu cei de la serviciu de confiscări de maşini, ajunge din cauza asta la divorţ şi se răzbună parcând ilegal maşină care explodează în parcarea celor confiscate.
Ultima este cu o nuntă evreiască în Argentina. Mireasa constată că mirele şi-a invitat o fostă amantă strică nunta se regulează cu un bucătar ca în final mirele să-i facă felul miresei pe masa unde este tortul de nuntă. Final Fericit!

Selfie
Ultimul film este românesc. N-ar fi nicio nenorocire, dar este un film produs de Media Pro, deci este o comedie cretină tipică pentru politica acestui post. 

Sunt trei fete superbe, una Olimpia Melinte în rol principal în spaniolescul Canibal sunt candidate la Bac, dar ajung la mare şi pe la Vama veche . Mai apar şi Răzvan Vasilescu şi Florin Călinescu într-o şuşă enervantă şi idioată dar te bucuri de actriţele frumoase!

joi, 2 iulie 2015

Carmen de Bizet la Cinema Trivale

Aseară 1 iulie Cinema Trivale a inugurat un program cultural, retransmiterea unei opere la cinema.
Opera transmisă  în direct a fost Carmen pusă în scenă la sala Coliseum din Londra. Avantajul vizionă rii la cinema este calitatea excepţională a sunetului, parcă te-ai afla în mijlocul orchestrei.


Ce ar aş vrea să spun despre punerea în scenă. M-a impresionat pregătirea pregătirea fizică a actorilor şi cântăreţilor, care mi-a amintit de Visul unei nopţi de vară a lui Peter Brook văzută de mine pe la începutul anilor  70 la Opera Română unde actorii erau parcă veniţi de la circ!

Calităţile muzicale ale cânăreţilor este în afara oricărei discuţii, în rolul lui Carmen soprana Justina Gringyte cu o voce bună, dar blondă şi cu ochi exoftalmici, foarte englezoaică, dar şi cu un corp perfect pentru rolul ţigăncii care trezea atâtea pasiuni. În rolul lui don Jose tenorul Eric Cutler, un brunet masiv şi bărbos, iar baritonul Leigh Melrose în rolul toreadorului Escamillo, alte două voci foarte bune.

Ce a fost interesant este că s-a cântat în limba engleză şi  montarea lui Calixto Bieito mi-a apărut ca fiind un fel de muzical precum cele celebre ale lui Andrew Lloyd Weber. De fapt toată echipa care s-a implicat în punerea în scenă a operei provenea din arealul iberic. am remarcat şi pronunţia deosebită a numelui eroinei operei Carmen, nu se accentuează pe în prima vocale ci pe e din vocala finală. De fapt eu am văzut în 2003 la Aix en Provence în săptămâna din iunie numită Musique dans la rue punerea în scenă în registru comic a operei lui Bizet numită Carmaine, tot cu accentul pe ultima vocală. 

Şi punerea în scenă a fost actualizată o Spanie de prin anii 80 cu nişte Merzane cam rablagite şi anacronice cum a apărut Pongo din Germania la începutul anului 1990.
Muzica a fost dinamică bine condusă de sir Richard Armstrong, corul a susţinut excelent soliştii şi m-am bucurat că am urmărit acest spectacol.
Vă ofer şi un pic din aria toreadorului:



miercuri, 1 iulie 2015

Păsări

ciocănitoare
      Ciocănitoarea în copac
Woody ciocănitorul mascul mai colorat

Mierla
Boboci de raţă sălbatică