joi, 25 februarie 2016

Un concert special

Tiberiu Oprea şi orchestra
Astă seară am avut un concert foarte special. 

A predominat muzica germană dar concertul a debutat cu Intermezzo din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni. Este un din cele mai frumoase şi triste piese muzicale dedicate serii de Paşti, pe care orchestra filarmonicii din Piteşti conduse de dirijorul Tiberiu Oprea a interpretat-o cu dăruire.
Bianca Manoleanu
A urmat invitata serii doamna Bianca Manoleanu, o mare artistă a liedului şi profesoară la Universitatea de Muzică Bucureşti. Domnia sa este o prezenţă constantă fie pe scena filarmonicii, fie la Fundăţeanca la Serile Lipatti împreună cu Remus Manoleanu acompaniind-o la pian, dar şi cu talentata lor fiică. 
Am avut ocazia să ascult magnificele lieduri ale lui Richard Strauss cântate la conac, dar acum acompaniată de orchestră aceste cântece dramatice şi triste au sunat parcă altfel cu acompaniamentul orchestrei. Acestea sunt Ultimele patru lieduri pentru soprană şi orchestră şi interpretarea a fost viu aplaudată.
După pauză au urmat două piese speciale. 
Prima a fost Poemul simfonic nr.3 Les Preludes a lui Franz Liszt. Marele virtuoz al pianului al jumătăţii secolului XIX nu s-a limitat la lucrări dedicate exclusiv pianului. Aceasta cred eu este o lucrare care prevestea Revoluţia de  la 1848. Are un aer grandios, suflătorii, fanfara este predominantă, o mare melodicitate şi interpretarea a fost entuziasmantă.
În final orchestra condusă de Tiberiu Oprea a interpretat Uvertura la opera Rienzi aparţinând lui Richard Wagner. Aceasta este o piesă inspirată din viaţa aventurierului medieval Cola di Rienzi care a fost aventurier care a zguduit Roma în secolul al XIV-lea. Muzica are forţa wagneriană şi interpretarea a fost din nou la un nivel ridicat pentru care trebuie felicitaţi orchestra şi dirijorul care ne-au oferit acest program deosebit.

Interesant că muzica compozitorilor propuşi au fost o perioadă contemporani, Wagner s-a căsătorit cu fiica lui Liszt şi Richard Strauss i-a urmărit la începutul carierei sale.


marți, 23 februarie 2016

Europe de Brendan Simms

The Struggle for Supremacy from 1453 to the present

Brendan Simms este un respectabil istoric irlandez la Universitatea Cambridge.
Această carte este un tratat de geopolitică a Europei dar nu numai.
Cartea a fost tradusă în româneşte, dar eu am citit-o în original, în engleză.

Brendan Simms pune problema supremaţiei în Europa funcţie de inima ei care era în secolul al XV-lea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi care este azi Germania.
Funcţie de cine domina acest centru al Europei domina Europa şi implicit lumea până în secolul XX.
Pentru că atunci a intrat în joc o mare putere extra europeană, SUA care a schimbat regulile jocului.

După căderea Constantinopolului marea putere sud este europeană care era Imperiul Otoman a avut ca ţintă ocuparea centrului european asediind în vremea lui Soliman Magnificul Viena în 1529 şi apoi în 1683 după care acest imperiu musulman a decăzut iremediabil neocupând decât o mică porţiune european din jurul Istanbului de azi.
Carol Cvintul a devenit cel mai puternic prinţ al Europei în momentul în care a devenit rege al Spaniei şi împărat al Sfântului Imperiu. Dominaţia sa a fost contestată atunci de Franţa care în vremea lui Ludovic al XIV-lea a dorit să devină stăpânul Europei, instituind o dinastie a Bourbonilor în Spania şi dominând Sfântul Imperiu.
Acesta a suferit o fărâmiţare accentuată după Pacea Westphalică din 1648 care a încheiat primul mare război european Războiul de 30 de Ani. Atunci actuala Germania a suferit cele mai mari pierderi umane şi materiale a căror urme se văd şi azi dacă observi castelele ruinate de pe valea Neckarului, unde mareşalul imperial Tilly a dus teribile bătălii şi distrugeri precum cea de la Bad Wimpfen.

A urmat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea dominaţia Europei de către Napoleon. Învins s-a ajuns la o pace care a consfinţit aranjamentele Europei până la Primul Război Mondial. Atunci împotriva lui Napoleon au intrat în luptă Marea Britanie şi Imperiul Rus  care a devenit mare putere de al începutul secolului al XVIII-lea. În centru Europei în spaţiul Sfântului Imperiu a apărut o nouă mare putere Prusia care a împărţit vechiul şi marele Regat al Poloniei cu Rusia şi Imperiul Habsburgic.

Anul 1871 marchează  victoria Prusiei împotriva Franţei şi reapariţia celui mai puternic stat european, Imperiul German, puternic economic dar şi militar care a devenit o mare ameninţare a echilibrului european. După înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial noua republică devenită al Treilea Reich sub Hitler a căutat revanşa şi a declanşat Al doilea Război Mondial pe urmele cuceririlor napoleoniene. S-a împiedicat în imensitatea rusă şi datorită forţei militare şi economice al celui myi puternic imperiu mondial SUA.
Simms revine la istoria recentă europeană postbelică unde după aranjamentul celor două mari puteri nucleare SUA şi Uniunea Sovietică au marcat 45 de ani de echilibru. URSS s-a prăbuşit după 1989 eliberând de sub dominaţie centru şi estul european. 
Azi se reface o uniunea Europeană sub dominaţia economică şi politică a Germaniei reunificate, care începe să conteste anumite decizii politice şi militare ale Europei.
În continuare însă garantul militar al  Europei rămâne SUA la politicile agresive a noi Rusii a lui Putin.

Unde s-au aflat românii aici?
Păi au fost sub forma principatelor dunărene Valahia şi Moldova monede de schimb între marile puteri ale sud estului european: Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic. La un moment dat erau oferite Vienei, dar s-au împotrivit ungurii care erau conştienţi de apariţia unui bloc etnic românesc care domina toate celelalte etnii ale imperiului. Cei mai tentaţi să ocupe principatele au fost ruşii, ultima lor ocupaţie datând din 1850, fiind tot timpul înfrânţi de celelalte mari puteri, în cazul respectiv în Războiul Crimeii.

Patriotismul şi viziunea oamenilor politici, revoluţionarii paşoptişti au dus la formarea statului român independent din 1877 şi modernizat din medievalitate de către Regele Carol I. Consecinţele Primului Război Mondial au fost favorabile pentru toate naţiunile est şi central europene, ducând la reînvierea Poloniei, la apariţia Cehoslovaciei, a Iugoslaviei şi a României Mari. Toate acestea pe fondul prăbuşirii celor trei mari imperii învecinate. 
Aventura nazistă a avut consecinţă că acest hinterland al Germaniei centrul şi estul european să fie reocupat de cizma bolşevic cu frontiere schimbate cu forţa de sovietici.

Prăbuşirea comunismului a readus fostul lagăr socialist în concertul european. 
În momentul de faţă România este un pion important pentru SUA şi NATO în rezistenţa anti rusă.

Depinde de viziunea politicienilor români să redevenim cu adevărată o ţară europeană normală. 

joi, 18 februarie 2016

Regal cu Ceaikovski

Valentin Doni
În această seară la Filarmonica Piteşti am avut un program exclusiv Ceaikovski cu invitaţi de seamă!
În deschidere am audiat Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră în si bemol minor op.23 de Ceaikovski.
La pupitrul orchestrei filarmonicii s-a aflat Valentin Doni, iar la pian s-a aflat excelentul Vlad Dimulescu, oaspete în toamnă al Serilor Lipatti.
Vlad Dimulescu
Interpretarea solistului a fost entuziasmantă, dar meritul în primul rând trebuie să fie al compozitorului. Acest concert este sfâşietor de frumos, în primul rând în introducerea şi finalul concertului. Aflu că Ceaikovski s-a inspirat din folclorul ukrainian, dar concertul are un aer măreţ, solemn, este probabil o chintesenţă a sufletului rus.
Sala a aplaudat frenetic pe pianistul Vlad Dimulescu şi acesta ne-a oferit generos un bis din Chopin.
În pauză am făcut fotografii cu mae
Cu maestrul Dimulescu
strul Dimulescu şi şi-a reamintit că am făcut împreună un selfie în toamna la Fundăţeanca. Mirat că şi reamintit de ceasta, domnul Dimulescu mi-a replicat că dacă nu ar avea memorie s-ar lăsa de meserie. Şi am realizat ce memorie prodigioasă trebuie să aibă un solist care interpretează fără note un concert. Foarte generos şi amabil mi-a dăruit un CD cu interpretările sale din Chopin.

În partea a doua a concertului orchestra filarmonicii condusă de dirijorul basarabean Valentin Doni a interpretat Simfonia a 4-a în fa minor op. 36 de Ceaikovski. Este denumite şi Soarta pentru pasajele la început cu instrumentele de fanfară. Sunt şi temele de vals şi mai ales partea de pizzicato, care mi-a reamintit de Radu Gheorghe dirijând orchestra.
Muzica simfoniei este complexă şi superbă, o adevărată încântare.
Orchestra şi dirijorul au fost la înălţime, fiind viu aplaudaţi.

Au fost momente speciale pentru cei aflaţi în sală.

miercuri, 17 februarie 2016

Două filme

Am văzut recent două filme pe care doresc să vi le prezint.

Secret in Their Eyes

Acest film mi-a amintit de un alt film argentinian despre pedeapsă. 
Este un film american cu două vedete feminine celebre Nicole Kidman în rolul procuroarei Claire şi Julia Roberts în rolul poliţistei Jess.  Ce diferenţă faţă de Pretty Woman din 1990, aici Roberts este îmbătrânită de regizor, fiind mama unei adolescente, Carolyn, care este descoperită ucisă!
Suntem prin 2003 la Los Angeles la biroul procurorului Morales unde este angajată Claire şi Jess şi detaşat de la New York agentul FBI  Ray - anglo-nigerianul Chiwetel Ejiofor pentru probleme de anti terorism. Suspectul după Ray este informatorul Marzin care le dă informaţii despre activităţile de la moscheea din LA. Morales şi poliţistul Siefert care l-a angajat îl apără pe Marzin împotriva oricăror evidenţe prezentate de Ray. Afacerea seamănă cumva cu Noptea Generalilor unde un criminal scapă pe motiv de general nazist!
Ray este definitiv îndrăgostit de Claire care însă are un iubit în Philadelphia cu care se mărită.
Ray părăseşte FBI şi devine detectiv privat. Revine după 13 ani în LA pentru că bănuieşte cu un anume Beckwith, recent eliberat din puşcărie ar fi de fapt Marzin. Îl urmăreşte pe Beckwith şi acesta, care este hoţ de maşini îl ademeneşte la un garaj ilegal unde este aproape să fie ucis dacă nu intervine poliţia. Siefert este omorât în acţiune şi Jess mărturiseşte că ea l-a ucis acum13 ani pe Marzin! Ray îi face lui Jess o vizită la ferma şi are o surpriză! 
Trebuie să vedeţi filmul!


Theeb

Acest film este un film arab care participă la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
Este un film despre evenimente din vremea Imperiului Otoman în vremea Primului Război Mondial.
Este un film cu beduini din deşert, înainte ca aceştia să devină proprietari de sonde. 
În vremea respectivă beduinii erau stăpâni de oi şi capre amărâte şi de cămile de deşert.

Micul Theeb trăieşte undeva în deşert fiind educat de fratele mai mare. Apare un arab însoţit de un ofiţer englez care umblă să răscoale pe beduini împotriva otomanilor. Fratele cele mare al lui Theeb este angajat de călăuză pentru că ştia pe unde sunt fântânile din deşert. Theeb se ia după fra'su şi îi însoţeşte până la un defileu unde este o ambuscadă a unor bandiţi asociaţi otomanilor.
Toţi sunt ucişi inclusiv fratele mai mare iar Theeb fuge şi cade în fântână. Nu se îneacă şi reuşeşte să escaladeze ghizdurile fântânii. Afară dă de o cămilă cu unul din bandiţi aproape mort. Îi dă apă şi îi scoate glontele din picior. Între cei doi se creează un fel de simbioză. 
Banditul îl ia pe micul Theeb pe cămilă şi ajung la postul otoman de lângă calea ferată unde banditul îi dă ofiţerului otoman capturile de la ofiţerul englez. Este răsplătit de ofiţer, dar micul Theeb refuză răsplata. În schimb se întoarce al cămilă găseşte pistolul englezului şi-l împuşcă pe bandit! Se justifică la ofiţer prin faptul că se răzbunase pentru moartea fratelui mai mare. Şi turcul îl eliberează să se întoarcă la ai lui.


Salut les Copains

Zilele trecute Sorin D. mi-a făcut un cadou deosebit un link la Salut les Copains.
Salut les Copains este numele unei reviste de muzică pop rock din vremea adolescenţei şi studenţiei mele. Fiind franţuzească era permisă în România anilor 60, pentru că nu era din zona imperialismului anglo saxon. A fost una din sursele de informare despre tendinţele muzicale ale epocii. Aici am citit textul explozivului Back in URSS a lui Beatles, scris şi cântat după invazia în Cehoslovacia în 1968 a ciobotelor bolşevice reunite în Patul de la Varşovia cu excepţia notabilă a României. 
Sora mea chiar a corespondat cu o franţuzoaică cu adresă în această revistă.

Eu mi-am dorit haine hippy cum purta Michel Polnareff şi mi-am făcut o jachetă din velur gros maro cu care am făcut toată studenţia! Nu semăna cu stilul flower power, dar mergea oricum. Era vremea când mi-am luat prima pereche de blugi Wrangler de la nişte suedezi în vara lui 1968 în iulie, care aveau o gaură chiar al buzunarul ăla mic!

Aşa am aflat acum de la Sandu C. că faimoasa melodie My way aparţine de fapt lui Claude Francois mort electrocutat în baie tânăr, vândută lui Paul Anka în 1967 şi transmisă lui Sinatra care a făcut-o celebră.

Ascultând melodiile vremii am fost cuprins de o mare nostalgie. Era vremea cea mai frumoasă a vieţii mele.
Repet că am avut noroc noi cei născuţi la sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50 pentru că schimbarea lui Dej cu Ceauşescu a slăbit şurubul ideologic. Aşa că am trăit cu o iluzie de libertate, mai ales la mare, unde era plin de turişti occidentali.

Că locuiam într-o cuşcă am realizat când nişte belgieni ne-au invitat în vara lui 1971 în Bulgaria, să mergem cu maşina lor şi brusc ne-am dat seama că nu aveam paşapoarte. Eram în practică la IFA şi stăteam la cămin şi am prins tezele din iulie 1971 şi fizicienii de acolo făceau mişto că n-o să mai avem parte de cărţi din colecţia Enigma de romane poliţiste, deja se interziseseră filmele Adio prietene cu Delon şi Bronson şi cel mai frumos western, Butch Cassidy & Sundance Kid!

Revenind la revistă şi mai ales la linkul respectiv am rămas surprins câtă prospeţime şi cât de frumoase sunt melodiile franceze ale vremii. Îmi amintesc de un film din perioadă cu muzică franţuzească, mai fusese Tinerii cu Cliff Richard şi The Shadows şi cam atât.

Atunci era o mare plăcere să urmăreşti la TVR şi festivalul de la San Remo. L-am revăzut zilele astea şi m-a dezamăgit. 

Muzica franceză şi cea italiană a fost potopită de supremaţia limbii engleze şi a muzicii în această limbă.
Păcat!


Oricum cu mare plăcere vă ofer acest link să ne aducem aminte când eram tineri şi lipsiţi de constrângeri.


vineri, 12 februarie 2016

Concert cu invitaţi străini

Theo Wolters şi orchestra Filarmonicii Piteşti
În seara de 11 februarie am avut un concert cu invitaţi străini, un olandez, un coreean şi un cubano rus.
Acesta din urmă seamănă frapant cu Harry Belafonte!
Edwin Kim, Mackim Fernadez Samodaiev şi Theo Wolters
În deschiderea concertului soliştii Edwin Kim la vioară şi Mackim Fernandez Samodaiev la violoncel au interpretat împreună cu orchestra condusă de olandezul Theo Wolters Dublul concert pentru vioară şi violoncel şi orchestră în la minor op. 102 de J. Brahms.
Este unul din cele mai frumoase concerte pentru că îmbină concertul pentru instrumente pentru coarde cu orchestra. Melomanii au aplaudat furtunos interpretarea de mare măiestrie şi virtuozitate.

În partea a doua a concertului am audiat în interpretarea orchestrei conduse de Theo Wolters Simfonia a  9-a - Din lumea nouă de Dvorak. Este scrisă în America şi în ea eu am recunoscut toate motivele muzicale din westernuri, care însoţesc peisajele măreţe din vestul american. Asta chiar dacă ulterior, Dvorak a negat influenţa americană a acestei simfonii.

A fost un concert foarte reuşit!


vineri, 5 februarie 2016

Traviata de la ROH la cinema TRIVALE

Cum s-a terminat concertul de la Filarmonică la Sala Sindicatelor am luat-o repede prin ploaia transformată în lapoviţă spre Cinema Trivale unde urma să se prezinte live Traviata de Giuseppe Verdi.
Producţia acestei opere celebre aparţine lui Royal Opera House Covent Garden din Londra.
Este încă o producţie care o putem vedea în direct la cinema. Am intrat în sală şi m-am pus pe aşteptat. Erau încă vreo două persoane. Am stat şi începe filmul, îmi dau seama că intrasem greşit! În sala nr. 4 a cinematografului erau spre surpriza mea cam 20-30 de persoane! Se pare că în fine piteştenii au auzit că se poate urmări în direct de la Londra producţii de mare prestigiu.
Să fie prestigiul operei sau poate şi blogul meu....hahaha...
M-am aşezat ca de obicei în primul rând, pare dezavantajos dar la operă, că nu-i film este optim chiar dacă responsabilii transmisiei au optat pentru prim planuri.
Vreau să subliniez că vizionarea unei opere în acest mod prezintă certe avantaje faţă de cei care au privilegiul să fie în sală. De ce? pentru că prezentatorul de la ROH povesteşte pe scurt ce se va întâmplă în operă, sunt reportaje de la work in progress a operei. Este formidabil şi ar putea fi aduşi tinerii care vor să se iniţieze operă.

Opera Traviata este una din cele mai cunoscute şi cântate opere ale lui Verdi. Este inspirată din faimosul roman Dama cu camelii al lui Dumas-fiul. Opera a avut un succes instantaneu şi s-a cântat peste tot. A fost primită cu scepticism la Londra victoriană care nu prea agrea povestea unei curtezane. Producţia este reluată după o reprezentaţie din 1994 realizată iniţia de Richard Eyre şi reluată de Daniel Dooner, având-o maestră de balet pe Jane Gibson. Orchestra a fost condusă de dăruitul dirijor franco canadian Yves Abel. 
De altfel toată distribuţia este internaţională. În rolul titular al Violetei Valery a cântat frumoasa şi talentata soprană rusă de la Balşoi Teatr, Venera Ghimadieva, care pare a urma cariera altei celebre soprane ruse, Ana Netrebko.
În rolul lui Alfredo Germont a fost ales Saimir Pirgu. Numele său mi-a fost tare cunoscut, era similar cu al personajului lui Mateiu Caragiale din Craii de Curte Veche! Şi într-adevăr Pirgu este un tenor albanez, mutat din copilărie în Italia, cu o voce superbă. Pentru tatăl lui Alfredo, Giorgio Germont a fost ales baritonul italian Luca Salsi. 

Este o operă lungă cu trei pauze şi cu o muzică extraordinară, aria lui Alfredo din deschiderea operei sau a Violetei din scena finală. Punerea în scenă este fidelă cu epoca şi indicaţiile lui Verdi. A fost o mare fericire să urmăresc acest eveniment muzical. 




De la preclasic la clasic

Orchestra cu dirijorul Tiberiu Oprea
Acesta a fost programul de ieri seară de la Filarmonica Piteşti. 
În deschidere orchestra condusă de Tiberiu Oprea a interpretat Suita Abdelazer de Purcell pentru orchestră de coarde. Henry Purcell este un preclasic englez din secolul al XVII-lea şi aceasta este muzică ocazională care cuprindă dansurile epocii. Finalul suitei este mai cunoscut.
Mihai Sîrbu, Petrea Gâscă şi ochestra
 A urmat apoi Concertul pentru doi corni, cembalo şi orchestră de coarde de Telemann. Acesta este un compozitor preclasic german din secolul XVIII. În epocă erau favorizate instrumentele de suflat ca instrumente soliste. Pentru că aceste instrumente solicită foarte tare pe solişti erau de lungime mică însă sunt extrem de frumoase din cauza sonorităţii nobile ale cornului. Cei doi solişti la corn au fost moldovenii Petrea Gîscă şi Mihai Sîrbu. A fost un regal de muzică preclasică şi sala a aplaudat îndelung.
Mihai Sârbu şi Petre Gîscă
În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Tiberiu Oprea ne-a oferit Simfonia nr. 40 în sol minor KV 450. Este una din cele mai cunoscute simfonii mozartiene şi face parte din triada ultimelor trei simfonii 39, 40 şi 41. Ea nu are o introducere şi nici un final.
Muzica este însă fermecătoare şi lumea a aplaudat cu dăruire.
A fost o seră de muzică care a lăsat o amintire plăcută melomanilor piteşteni.