joi, 31 decembrie 2015

The War That Ended Peace de Margaret MacMillan

Această carte este dedicată preliminariilor izbucnirii primei mari conflagraţii a secolului XX, Marele Război, cum i s-a spus sau Primul Război Mondial. Cartea este prilejuită şi de trecerea unui secol de la acest prim război devastator european şi apoi mondial.
Doamna Margaret Mac Millan este un distins istoric de la Oxford de origine canadiană, care deţine şi deţinut posturi de maximă importanţă şi prestigiu la această celebră universitate.
Cartea începe cu Marea Expoziţie Universală de la Paris din 1900 şi epilogul este ce s-a întâmplat cu eroii acestei mari conflagraţii după terminarea ei în 1918.
Europa s-a bucurat de un secol de pace după Războaiele Napoleoniene, întreruptă de conflicte de scurtă durată. la Mijlocul secolului XIX a fost Războiul Crimeei, Războiul Franco German, care determină formarea celui De-al Doilea Reich şi pierderea Alsaciei şi Lorenei de către Franţa, apoi conflictul din 1877 Ruso-Turc, pentru noi Războiul de Independenţă, sau războiul Anglo Bur extraeuropean, precum şi Răscoala Boxerilor din China. 
Europa era dominată de cele 7 mari puteri.  
În primul rând puterea dominantă era Marea Britanie care se afla şi în posesia celui mai mare imperiu colonial care l-a cunoscut lumea,, aproape un sfert de lume era sub stăpânire britanică. Anglia sau Marea Britanie se afla într-o izolare cam nesănătoasă. La Sfârşitul secolului XIX se petrecut în Sudanul de Sud incidentul de la Fachoda între francezi şi englezi, în Asia interesele britanice se aflau în pericolul exercitat de Rusia, Imperiul Ţarist care stăpânea parte nordică a Asiei, dar  şi teritorii din Asia Centrală, unde se întâlnea cu cele britanice, Persia-Iranul de azi, Afganistan, chiar şi în China, unde Rusia plănuia să se extindă în Manciuria. Tocmai aici Rusia intră în conflict cu Japonia care avea aceleaşi interese şi asta determină prima alianţă a Marii Britanii cu Japonia. Japonia intră în conflict cu Rusia şi are loc în 1904 o mare bătălie navală în Strâmtoarea Ţuşima unde flota rusă este distrusă de cea japoneză. În acelaşi timp este învinsă şi la Port Arthur în Manciuria. Aceste înfrângeri ruşinoase declanşează prima revoluţie rusă din 1905. 
În acelaşi timp în Europa Franţa căuta revanşa cu Germania, care se dezvolta rapid şi devenise cea mai mare putere industrială a Continentului European. Pentru a contracara Germania Franţa se aliază cu Rusia. Germania care avea cea mai puternică şi bine pregătită armată din Europa realizează că va trebui într-un conflict să lupte pe două fronturi. În acest scop se aliază cu Austro-Ungaria, celălalt imperiu central european şi Italia în Tripla Alianţă.
Franţa începe să facă demersuri ca să se apropie  de Marea Britanie. Acesta ca să iasă din izolare începe demersurile de apropiere de Franţa care îi convinge să-şi rezolve disputele cu Rusia şi aşa ia fiinţă Antanta Cordială sau Tripla Antantă. 
Un motiv serios de apropiere franco britanică a fost campania declanşată de Germania prin amiralul Tirpitz de a construi o flotă de război comparabilă cu a Marii Britanii. 
Cei primi 14 ani sunt marcaţi de diverse incidente care puteau declanşa marea conflagraţie, precum incidentele din Maroc între Germania şi Franţa în 1906 şi apoi în 1911.
Un alt motiv de tensiune a fost prilejuit de anexarea Bosniei în 1908 de către Austro Ungaria care a declanşat tensiuni cu Rusia protectoare slavilor din Balcani, dar mai ales cu naţionalismul sârb. 
În 1911 Italia a cucerit Libia de la muribundul Imperiu Otoman, iar în 1912 se declanşează Primul Război Balcanic în care aliatele Serbia, Bulgaria şi Grecia declară război Imperiului Otoman şi împart rămăşiţele europene, Macedonia şi Tracia. Nemulţumiţi de anexiunile bulgare care obţinea ieşire la Marea Egee în 1912 se produce al Doilea Război Balcanic în care Grecia şi Serbia declară război Bulgariei. Întră în război şi România şi Bulgaria este înfrântă şi pierde ieşirea la Egee la Grecia şi Cadrilaterul la România. 
Niciunul din aceste incidente nu a declanşat o conflagraţie generală. 
Motivul a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. moştenitorul Austro Ungariei la Sarajevo în Bosnia de către Gavrilo Prinkip, un naţionalist sârb. Culmea că acest atentat s-a produs asupra unuia din moderaţii austrieci, care detesta din suflet Ungaria şi dorea realizarea unei confederaţii dunărene în care slavii de sud să fie mai bine reprezentaţi.
Împinşi de militari, în primul rând Conrad, seful Statului Major al armatei Austro Ungare se fabrică u  ultimatum care conţinea chestiuni inacceptabile care vizau independenţa Serbiei. Culmea că acest ultimatum a fost la început respins de Primul Ministru al Ungariei Tisza, care se temea că în caz de conflict va pierde Transilvania la România. Dar de ce te temi nu scapi. Serbia a refuzat ultimatumul. Rusia a declanşat mobilizarea generală, această fiind declanşată şi de Austro Ungaria şi Germania. Franţa a început şi ea mobilizarea generală şi marea Britanie a fost convinsă de faptul că Belgia neutră era agresată de Germania. 
Războiul are cauze în primul rând generate de naţionalismul de secol XIX.
După înfrângerea Germaniei, Imperiul Austro Ungar s-a prăbuşit. precum şi Imperiul Ţarist sub loviturile revoluţiei bolşevice a lui Lenin. Şi Imperiul Otoman se prăbuşeşte pierzând posesiunile din Orientul Mijlociu şi devenind un stat cu o singură minoritate kurzii, pentru că armenii fuseseră eliminaţi prin genocid. Turcia se modernizează sun conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk. Apar noi state precum Iugoslavia şi Cehoslovacia, se reface Polonia şi cea mai câştigată este România Mare cu Transilvania, Bucovina şi Basarabia de la ruşi. 

Margaret Mac Millan face analize comparative cu situaţii contemporane. De exemplu ea învinuieşte în primul rând pe capii armatei pentru declanşarea războiului. Comparativ o juma de secol mai târziu Kennedy negociază cu URSS şi nu declanşează operaţiuni militare împotriva Cubei care puteau conduce la un război nuclear, cum presau generalii.
Apoi ea discută despre terorismul politic care a însângerat sfârşitul secolului XIX şi începutul celui XX. Erau totuşi izolaţi, au picat victime capete încoronate, împăratul Rusiei, împărăteasa Sisi, primi miniştri şi nefericitul Franz Ferdinand, motivul declanşării războiului general. 
Surprinde cum politica se făcea într-un cerc restrâns. Cu toate că partidele socialiste prinseseră aripi şi în Marea Britanie, şi în Germania sau în Franţa, doar un cerc restrâns de aristocraţi. Cei mai influenţi erau miniştrii de externe şi ambasadorii marilor puteri. O altă influenţă foarte serioasă cu consecinţe dezastruoase o exercitau şefii militari ai statelor majore care sunt vinovaţi de acest război.
Naţionalismul este cel mai periculos vehicul în declanşarea războaielor, Serbia nu a învăţat nimic şi iată că azi este mai redusă teritorial decât în 1914!
Cartea a fost tradusă în limba română şi prezentată de Lucian Boia la Editura Trei. A rezultat un volum masiv. Eu am avut acces la ediţia originală în englezeşte care are peste 500 de pagini. 
O recomand celor interesaţi de istorie.


P.S. Asta este ultima mea postare pe 2015. Cu acest prilej vă urez un An Noua cu sănătate şi multe realizări.

sâmbătă, 26 decembrie 2015

The hateful eight de Quentin Tarantino

Am văzut deja ultimul film al lui Quentin Tarantino. Este al optulea după cum titrează chiar în debutul filmului. Am citit că s-a certat cu Disney pe motiv că i s-a blocat distribuţia lui din motive de Star Wars.
Filmul este un western de iarnă care se petrece în Wyoming după Războiul de secesiune. O diligenţă care fuge de viscol este oprită de un cavalerist afro-american. Este maiorul Marquis Warren (Samuel L. Jackson) care este vânător de recompense, cu accentul său specific de americană de negri. În diligenţă se află doar John Ruth the Hangman - Călăul (Kurt Russel) care a capturat-o pe Daisy Doumergue (Jennifer Jason Leigh), o faimoasă infractoare pe care o duce la Red Rock să fie spânzurată. Ruth acceptă să-l ia pe Warren, dar dezarmat, inclusiv cele trei cadavre de bandiţi pe care le ducea la Red Rock pentru recompensă.  Ca apoi să fie opriţi de Charles Mannix (Walton Goggins), viitorul şerif din Red Rock, veteran confederat căruia îi murise calul, acesta cu puternicul accent sudist. Cei patru ajung la hanul lui Minnie (habedashery) o altă afro americană. Aici dau de Senior Bob care este un mexican pe post de ajutor care le spune că Minnie este plecată cu soţul Sweet Dave la mama ei. 
În han se mai află doar generalul confederat Sandy Smithers pe care Warren îl întâlnise pe câmpul de luptă la Baton Rouge. Mai erau în han cowboyul Joe Gage (Michael Madsen) şi englezul Oswaldo Mobray (Tim Roth), viitorul călău din Red Rock.
Viscolul a devenit aşa de puternic că trebuie ca uşa să fie bătută în cuie.
Ce se va întâmpla la han şi de ce sunt 8 odioşi rămâne să vedeţi voi în cele 2 ore şi 45 de minute. 
Ca de obicei în filmele lui Tarantino, acesta este împărţit în capitole, unele descriu evenimente petrecute înainte de a se întâmpla acţiunea în desfăşurare.

A ieşit un film tensionat şi extrem de dur, un western adevărat, notat cu 8,2 de către imdb.

duminică, 20 decembrie 2015

Turneul Henning Kraggerud - Răzvan Dragnea pentru Serile Lipatti

Iată că neobosita doamnă Diamandi ne-a mai oferit un cadou de Crăciun în cadrul Festivalului Serilor Lipatti. 
În mod normal Serile Lipatti ne oferea recitaluri cu pianişti, însă acum am avut ocazia să audiem un duet de muzicieni.
Astă seară, pe  20 decembrie la Piteşti au poposit doi interpreţi de excepţie, violonistul Henning Kraggerud din Norvegia şi pianistul Răzvan Dragnea
Saviana Diamandi
Violonistul Henning Kraggerud are o carieră de excepţie cu recitaluri în Norvegia, dar şi internaţionale prin marile capitale ale Europei dar şi în SUA la New York, fiind considerat unul din cei mai buni violonişti ai momentului din ţara lui Grieg.
Pentru recitalul de astă seară a fost acompaniat de tânărul şi talentatul pianist Răzvan Dragnea, un invitat obişnuit al Serilor Lipatti.

Ca de obicei doamna Saviana Diamandi a făcut o scurtă prezentare a programului care urma să fie audiat.
A fost un program deosebit, vioara Guarneri a lui Kruggerud a sunat foarte bine în ambianţa Sălii Mari a Teatrului Davila din Piteşti.
 
Henning Kraggerud şi  Răzvan Dragnea
Programul a debutat cu Sonata pentru vioară şi pian nr.32 K 454 în si bemol major de Mozart. 
Acestă frumoasă piesă are o poveste interesantă. A fost scrisă pentru violonista de mare virtuozitate Regina Strinasacchi el urmând să fie pianistul. Mozart nu a mai avut timp să transcrie partea pentru pian, care era doar la el în cap, dar a încercat să înşele publicul cu o foaie goală în faţă. Doar împăratul Josif al II-lea s-a prins datorită binoclului.
Este o piesă de mare rafinament şi cei doi interpreţi au reuşit să o redea cu multă acurateţe şi aplomb.

A urmat apoi o piesă romantică Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian de Brahms. Este ultima sonată scrisă de Brahms. Din nou cuplul Kruggerud - Dragnea ne-au oferit o interpretare plină de dramatism.

După pauză am audiat o piesă scrisă chiar de Henning Kruggerud Postludiile nr. 10 şi 18 din ciclul Echinox. Este o piesă modernă dar cu intonaţie clasică.

În final am audiat Sonata în la major de Cesar Franck. Acesată piesă este considerată una din cele mai frumoase piese pentru vioară şi pian şi a fost dedicată de compozitor lui Eugene Ysaye. 
Interpretarea a fost din nou la o cotă de cel mai înalt nivel.

Fericiţii melomani piteşteni au avut parte de o seară de muzică de excepţie. 
A fost finalul cel mai potrivit pentru stagiunea muzicală a oraşului Piteşti, care ne plasează între oraşele conectate la evenimente culturale de mare prestigiu, nicidecum un oraş provincial!


vineri, 18 decembrie 2015

Anacronic
























Nu am discutat în opiniile despre filmul Eclipsa, dar cred că merită o discuţie separată.
Revăzând filmul am avut o senzaţie puternică de vetust.
De ce?
Pentru că interioarele caselor erau la fel cu ce poţi vedea azi, era o periferie modernă a Romei cu blocuri de locuinţe pentru clasa mijlocie, burghezia care-şi revenise după războiul devastator şi ocupaţia nazistă.
Ce te izbea ca extrem de anacronic era însă mediul comunicaţional.
Era vremea telefoanelor alea negre şi mari cu disc care scârţâia când formai numărul, muzica era furnizată de un pick-up, sau de la un radio, am văzut chiar un cadru cu un televizor de anii 60, stins. 
Ca să aibă linişte Alain Delon scoate din furcă toate telefoanele de al biroul de bursă unde lucra. Gestul mi s-a părut amuzant şi sfâşietor de anacronic!
La Bursa din Roma afişajele pentru valoarea acţiunilor erau mecanice, însă cu aceeaşi gălăgie specifică bursei. Acum bursa este plină de ecrane imense care transmit continuu date bursiere cuplate cu informaţii de spre bursa de aiurea.

Progresul covârşitor l-au realizat în ultimii 50 de ani electronica şi tehnologia informaţiei.

Acum cu un telefon inteligent smartfon ai aproape toate beneficiile pe care le ofereau separat alte dispozitive electronice unele deja anacronice şi revolute.
Este telefon, propriu zis, ştii cine te caută, doar unii îşi ascund identitatea, este calculator sau mai bine zis computer, este radio, este pick-up, este televizor, este aparat foto şi în plus ai acces la internet lucru complet necunoscut până acum cam 20 de ani. 
Progresul în această tehnologie este atât de evident că până şi treburi care erau fantezii în filmul SF Star Trek, cu astronauţi care vorbesc la telefon cu alţii fără a avea evidenţa unui aparat este acum comună, tot datorită telefoanelor inteligente.

Suntem acum în posesia unor aparate şi dispozitive care erau de domeniul fantasticului acum 50 de ani, dar n-am rămas cumva aceeaşi oameni, la fel de anacronici?


joi, 17 decembrie 2015

Concert de Crăciun la Filarmonica Piteşti

Dirijorul Leonard Boga şi Orchestra Filarmonicii Piteşti
Iată că stagiunea de toamnă a Filarmonicii Piteşti 2015 a ajuns la final. Şi evident cu un concert festiv de sărbătorile Crăciunului.
A fost un concert vocal simfonic. Orchestra filarmonicii condusă de Leonard Boga a deschis de un marş, Cavaleria uşoară de Suppe care ne-a introdus în atmosfera de secol XIX la Viena. 
Soprana Renata Vari
Au urmat apoi şi arii din opere şi operete nu numai clasic vieneze.
Soprana Renata Vari a interpretat Heia in der Bergen din Silvia de Kalman.
A urmat polca Tunete şi fulgere de Straus jr. 
Tenorul Liviu Iftene
Tenorul Liviu Iftene a interpretat aria Una furtiva lagrima a lui Nemorino din Elixirul dragostei de Donizetti.
Mezzsoprana Florentina Onică
Mezzosoprana Florentina Onică a cântat L'amour est un oiseau rebelle din Carmen de Bizet.
Orchestra a interpretat apoi valsul Dunărea albastră a lui Strauss jr.
Renata Vari ne-a interpretat Ceardaşul Rosalindei din Liliacul de  Strauss jr.
A urmat apoi din nou Florentina Onică care a interpretat Chanson boeme din Carmen de Bizet.
A urmat o interpretare splendidă a lui Lifiu Iftene Nessun dorma din Turandot de Puccini.
Orchestra ne-a desfătat cu nemuritorul vals al lui Ivanovici Valurile Dunării.
Vari şi Onică
Florentina Onică şi Reanta Vari au interpretat Barcarola din Povestirile lui Hoffman de Offenbach.
Vari şi Onică
Renata Vari şi Liviu Iftene au interpretat în duet Vis de dragoste din Silvia de Strauss jr.
A urmat hitul de Crăciun şi Anul Nou Marşul  Radetzky ali Straus Sr. unde lumea aplaudă ritmic. Radetzky a fost un mareşal austriac de origine cehă care a învins pe italieni la Custozza în 1848 şi marşul îi este dedicat pentru această victorie.
În final cei trei artişti lirici au interpretat Cupletul şampaniei din Liliacul de Strauss jr. 
Generoşi artiştii împreună cu orchestra condusă de Leonard Boga ne-au oferit şi un cuplet din Traviata.

Pentru Filarmonica din Piteşti a fost un mare succes de public, sala a fost plină până la refuz şi a aplaudat generos. Un final frumos pentru Filarmonica din Piteşti care din ianuarie 2016 îşi va desfăşura activitatea la sediul propriu din fostul cinema Bucureşti.

P.S.
Luni la Biblioteca Judeţeană s-a lansat un DVD şi o carte de spre Corala D. G. Chiriac şi cu acestă ocazie în frumosul hol Art Deco a cîntat corul coordonat de Silviu Deaconescu.
Corala D. G. Chiriac

miercuri, 16 decembrie 2015

Eclipsa de Michelangelo Antonioni

Azi am revăzut un film de Antonioni, Eclipsa. Cred că au trecut cam 46 de ani. Eram student prin anul I sau II şi un cinefil înrăit. În acelaşi timp eram la curent cu tendinţele în cinematografie citeam revistele despre cinema şi Antonioni era într-o perioadă de glorie. L-am revăzut cu interes şi am testat dacă îmi mai aduc aminte de ceva de atunci. Căutam şi caut şi acum semnificaţia numelui dat acestui film. Probabil că este dată de situaţia de criză în care se află eroina filmului Vittoria. 
Ce mai îmi mai aduc aminte este vântul care bate în salcâmii din periferia Romei. Aceiaşi imagine mi-o reamintesc şi în filmul Blow up!
Filmul este parte a unei trilogii L'aventurra, La Notte şi L'eclisse. Aflu că Monica Vitti (Vittoria) din acest film a fost timp de  zece ani muza şi companioana lui Antonioni şi că în prezent suferă de Alzheimer.

În film nu se întâmplă prea multe. Vittoria se desparte de Riccardo (Francisco Rabal) şi trece printr-o criză. De ea se îndrăgosteşte Piero (Alain Delon) care este agent de bursă şi care lucrează şi în favoarea mamei Vittoriei.

Cel mai interesant lucru în film sunt interioarele, dar şi exterioarele din periferia Romei. Sunt clădiri noi cu apartamente elegante burgheze. Riccardo stă într-un apartament unde poţi vedea multă artă modernă, pictură abstractă, care se poate revedea şi în apartamentul Vittoriei. Dar apartamentul lui Pieră, sau mai precis al părinţilor lui Piero este mai clasic, sau să zicem baroc cu mobilă Biedermeier şi picturi din perioada clasică şi fotografii din perioada interbelică.
Izbeşte apoi spaţiile goale din periferia modernă a Romei nu se prea văd maşini. Este căutat sau încă nu este aglomerarea de automobile pe care o vedeam în filme contemporane cu Lino Ventura în Paris?


Filmul a luat şi Premiul Juriului la Cannes în 1962.  
Surpriza este jocul extrem de matur al tânărului Alain Delon, avea ceva peste 25 de ani! 
Oricum filmul mi-a trezit nostalgiile tinereţii şi asta a fost cel mai puternic sentiment pe care l-am trăit revăzând filmul.

luni, 14 decembrie 2015

Moarte subită de J. K. Rowling

Am luat această carte de la Biblioteca Judeţeană. Nu ştiu de ce, credeam că este o carte poliţistă, sau aşa îmi aminteam. Parcă citisem că ar fi scris-o întâi sub un pseudonim. Oricum ceea ce credeam eu nu s-a dovedit adevărat.
J.K. Rowling este una din scriitoarele contemporane cele mai de succes. Seria Harry Potter i-a adus un succes extraordinar. Îmi amintesc de un film în care o şefă de multinaţională cerea pentru fiica ei ca o carte din serie care încă nu apăruse pe piaţă, dacă cel pus la test era în stare să o procure.
Oricum am rămas extrem de surprins şi captivat de romanul englezoaicei J. K. Rowling.
Este un roman despre un subiect extrem de frecvent în romanul englezesc: ipocrizia şi făţărnicia!
Este una din temele predilecte ale romanul englezesc.
Romanul se petrece în Anglia contemporană într-o mică localitate unde trăiesc oamenii din Middle Class lângă un oraş Yarvil, care caricaturizează problemele marilor oaşe engleze falimentate de industriile clasice, minerit sau siderurgie. 
Pe scena romanul apar mai multe familii de vârstă mijlocie al căror copii sunt la vârsta adolescenţei, în jur de 16 ani.
Totul este declanşat de moarte subită a avocatului Barry Fairbrother, soţul lui Mary şi a patru copii toţi aflaţi la vârsta adolescenţei. Fairbrother este un entuziast, el doreşte să ridice Fields, o periferie a micului Pagford, unde trăiesc multe familii din ajutoare sociale. Fairbrother este un membru activ al Consiliului Parohial care conduce comunitatea, un fel de Consiliu local de primărie. Liderul Consiliului Parohial este Howard Mollisson, negustor de coloniale şi delicatese, soţia lui este Shirley. Alături de ei este fiul lor, avocatul Miles şi soţia lui Samantha având două fete adolescente. Samantha este plină de frustrări ar fi dorit o altă viaţă şi se înăbuşă în micul Pagford. 
Moartea lui Faibrother declanşează aspiraţia a mai multora de a-i lua locul. Unul este directorul adjunct al liceului Winterdown, Cubby Wall cu soţia lui Tessa şi fiul lor întinecatul Andy - Fats Wall. Altul este Simon Price cu soţia lui Ruth şi fiul lor Andrew captivat de personalitatea întunecată a lui Fats. Evident cel mai cu şanse este Miles, fiul lui Howard Mollison.
Mai apar şi Kristal Weedon, fiica lui Teri o drogată şi prostituată care locuieşte în Fields împreună cu frăţiorul Robbie şi în care Fairbrother a văzut un talent nativ la echipa de canotaj 8+1 rame, echipajul şcolii Winterdown care le bate pe concurentele de la şcoala St. Anne, un liceu mult mai de fiţe. Altă familie importantă este a medicilor Jawanda, indieni sikh, generalista Parninder şi soţul chirurg cu fiica lor Suckhvind, membră a echipajului de canotaj, o fată nu prea frumoasă şi chinuită de tot felul de porcării postate pe internet de mizerabilul Fats Wall.
Pe lângă aceştia mai apare asistenta socială Kay, mama frumoasei adolescente Gaia Bowden. Kay a lăsat Londra ca să se alăture iubitului ei avocatul Gavin.
Concurenţa dinte aceste personaje este  boicotată de adolescenţii care, cu talente de hackeri  se implică în postări pe site-ul Consiliului Parohial unde dezvăluie secrete dezavantajoase de spre părinţii lor. 
Toate aceste conduc în final la drame şi tragedii pe care ei nu le pot percepe din motive de lipsă de înţelegere şi confruntări cu părinţii.
Cel mai tenebros rămâne Fats Wall care consumă droguri şi se încurcă cu Krystal.
Romanul este foarte bine scris şi se citeşte cu mult interes Mărturisesc că a fost o mare surpriză pentru mine oferindu-mi mari delicii la lectură şi frustrarea că rar am citit romane de acest nivel ale unor autori contemporani români.

Recomand romanul cu căldură şi sunt sigur că vor fi satisfăcuţi. 

vineri, 11 decembrie 2015

Cavalleria Rusticana/Pagliacci la Covent Garden

Vă mărturisesc că nu eram un amator de operă în tinereţe. Am fost la concerte la Ateneu şi Sala Radio dus de amicul meu Valeriu D. La Opera n-am fost, ba da doar o dată prin 72 dar la turneul lui Peter Brook cu Royal Shakespeare Company, deci la teatru!
De când la Piteşti s-a inaugurat Filarmonica am devenit un asiduu spectator, aici s-au produs şi spectacole de operă care mi-au deschis interesul. Aşa am descoperit pe internet câteva producţii de la Festivalul Mozart din Salzburg având-o protagonistă pe formidabila  Ana Netrebko.

Sunt de 41 de ani în Piteşti, dar prefer manifestările culturale care nu au aerul provincial, parohial cu se spune mai nou. Pe vremuri mergeam la Bucureşti şi puteam fi prezent al spectacole pentru că era trenul de Piteşti de la 11 seara. Pe de altă parte pizmuiam pe parizieni şi pe alţii când doamna Monica Lovinescu spunea la Europa Liberă de marile succese artistice ale unor artişti români, precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, dar şi Andrei Şerban sau despre spectaculoasele puneri în scenă a unor spectacole de operă de către Petrika Ionescu.â Internetul care a globalizat lumea şi aşa numai dacă vrei rămâi în parohia ta, rămâi provincial.

La noi la Piteşti antidotul este în primul rând filarmonica, festivalul Serile Lipatti, sau întâlnirile culturale de la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, unele dintre ele! Mai se întâmplă şi Festivalul de Teatru de Studio.

Este însă în ultimul timp o ofertă la care snobilimea piteşteană ar trebui să dea năvală şi aceasta este Cinema Trivale! Pentru că acest cinematograf multiplex a ales să se ocupe şi de cultura de cel mai înalt nivel. Aici s-a putut urmări Festivalul Enescu şi în această toamnă se pot urmării în direct producţiile de la Royal Opera House Covent Garden, Londra. Poţi fi la curent cu unele din  realizările artistice de cel mai înalt nivel din lume în schimbul unui preţ modic.
 
Final dar şi început de operă
Aseară am fost să văd din nou operă de la Londra. Mărturisesc că eram nelămurit, cum adică două opere? Poate că dacă una nu se făcea din cauze obiective, probleme cu unul dintre solişti, probabil că se prezenta cealaltă operă.
Lămurirea a venit la spectacol. Era de fapt un spectacol coupe, se prezentau ambele opere care erau scurte într-un act de cam o oră fiecare.
Ambele opere sunt scrise la sfârşitul secolului XIX făcând parte din curentul verismo. Opera verismo era opera care aveau ca subiecte viaţa oamenilor obişnuiţi şi se pare că a fost inaugurată de Verdi.  Până atunci opera se inspira din subiecte clasice, cu regi, nobili, sau subiecte biblice sau antice.

Pietro Mascagni scrie o Cavalleria Rusticana, operă scurtă plină de dramatism despre dragoste înşelată, gelozie şi vendetta într-o mică localitate siciliană. 
Platanias şi Antonenko
Protagonist este Turiddu (tenorul leton Alexandrs Antonenko), care înainte să fie luat la armată era îndrăgostit de Lola (soprana iatliană Martina Belli). 
Westbroek şi Antonenko
Reîntors din armată o regăseşte măritată pe Lola cu negustorul Alfio (baritonul grec Dimitri Platanias).Turiddu se cuplează cu Santuzza (soprana olandeză Eva-Maria Westbroek). Santuzza din gelozie îl asmute pe Alfio şi şi acesta îl omoară pe Turiddu, fiind plâns de Mama Lucia (soprana italiană Elena Zilio).
Belli
Muzica condusă de bagheta directorului muzical Antonio Pappanno a sunat magnific şi datorită geniului lui Mascagni. Solistele şi soliştii au fost excelent aleşi. Antonenko este masiv şi dramatic, Platanias este mai îndesat şi rău prevestitor, Belli este o brunetă plină nerv şi vino încoace, Westbroek este planturoasă exact tipul de femeie care trăieşte din frustrări şi gelozie. 
Regia operei este absolut de excepţie. Tânărul regizor Damiano Michieletto a făcut o punere în scenă extrem de sugestivă. Acţiunea are loc în jurul brutăriei - Panificio din mica localitate siciliană aparent aparţinând mamei Lucia şi lui Turiddu. Scena cea mai copleşitoare are loc când oamenii sunt în procesiunea cu statuia Sfintei Fecioare cu ocazia sărbătorii de Paşte. Ei bine statuia Sfânta Fecioară o avertizează ameninţător pe Santuzza pentru că se pregăteşte să-l trădeze pe Turiddu. În interviul luat în pauza spectacolului Westbroek a povestit şocul când a văzut pusă în scenă această idee a regizorului.
Este interesant că în prima operă Cavalleria Rusticana apare anunţul în sat al viitoare reprezentaţii cu Pagliacci iar din figuraţie fac parte doi solişti care vor apărea în următoare operă. 
Pappano
 Pagliacci - Paiaţe a fost scrisă de Ruggero Leoncavallo sub impresia succesului lui Mascagni cu Cavalleria Rusticana. Este se pare inspirată dintr-un eveniment real. Are la bază tot o poveste de dragoste, ură şi gelozie. 
Opera are şi un prolog interpretat de Tonio. Aici clovnul Canio este extrem de gelos pe Neda soţia lui care este îndrăgostită de Silvio, alt actor. Gelozia lui Canio este alimentată de Tonio, prieten al lui Canio, un tip urăt şi ticălos, un fel de Iago, care la rîndul lui este atras carnazl de Neda, pe care chiar încearcă să o violeze. În nebunia lui Canio îi ucide pe Neda şi pe Silvio. În Paiaţe sunt reţinuţi ca solişti Antonenko în rolul lui Canio şi Palatanias în rolul ticălosului Tonia. Figuranţii din Cavalleria Rusticana soprana italian Carmen Gianattasi este Neda şi baritonul grec Dyonisios Sourbis.
Gianatassi şi Antonenko
Scena operei este acum sala de spectacole a satului unde se va pune în scenă Pagliacci. oamenii vor veni de la slujba de  Vespere de la biserică să vadă spectacolul. Este interesant că într-un intermezzo muzical doar al orchestrei, pe scenă apare preotul care ascultă confesiunea vinovată a Santuzzei din opera precedentă.
Platanias şi Gianatassi 
În ambele opere rolul corului format din ţăranii satului este extrem de important. 
Sourbis şi Gianatassi 
Spectacolul a fost la fel de reuşit ca şi opera precedentă.

Spectatorii de la Covent Garden au aplaudat cu însufleţire spectacolul iar noi cei de la cinema am urmărit un spectacol de mare clasă. 
Platanias, Gianatassi şi Antonenko
Ce am mai remarcat, acelaşi profesionism de mare clasă a prezentării spectacolului de către britanici, şi interesant, imagini din marele restaurant al Operei Covent Garden unde se poate lua o gustare sau un pahar de şampanie în pauza spectacolului. Nu de alta, dar Canio – Antonenko se servea de o sticlă de Glenfiddich malt whisky ca să-şi potolească gelozia!

Tango cu Analia Selis la Filarmonica Piteşti

Analia Selis
Ieri seara 10 decembrie a sosit la Filarmonica Piteşti cântăreaţa argentiniană Analia Selis, însoţită de pianistul argentinian Mariano Castro. Analia Selis a mai fost oaspetele melomanilor piteşteni atunci însoţită soţul ei violoncelistul Răzvan Suma. De această dată însă Analia Selis a fost acompaniată şi de orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Jozsef Horvath.
Mariano Castro
Cântăreaţa a debutat cu faimosul tango Zaraza, cântat alternativ în spaniolă şi apoi în româneşte. Ea ne-a delectat şi cu alte melodii româneşti: Mână birjar şi Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara. Doamna Selis are un încântător accent atunci când cântă în româneşte.
Unul din cele mai plăcute momente pentru mine a fost atunci când a interpretat Milonga Sentimental. Era o melodia pe care am auzit-o prima oară la pragul dintre copilărie şi adolescenţă interpretată de Sarita Montiel într-un film argentinian care se chema parcă Chantecler adică Cabaret ce se petrecea evident în Argentina!
Nu a lipsit Astor Piazzola cu Cadenza Piano şi Oblivion cu concursul lui Mariano Castro acompaniat de orchestra Filarmonicii. De altfel Mariano Castro a fost autorul aranjamentele muzicale din această seară.
În final doamna Selis a interpretat şi El Choclo un tango celebru făcut faimos de Nat King Cole cum şi-a amintit amicul Sandu C.
Lumea s-a bucurat, a aplaudat cu multă plăcere şi a fost multă lume. 
Este vremea sărbătorilor de Crăciun, şi concertul de astă seară a creat buna dispoziţie specifică acestei perioade.

Mulţumim Analia Selis!
Jozsef  Horvath, Analia Selis, Mariano Castro

luni, 7 decembrie 2015

Societatea Feudală - Formarea legăturilor de dependenţă de Marc Bloch

Am luat cartea asta de la bibliotecă şi mărturisesc că suspectam că am mai citit-o. Verificarea am făcut-o pe net şi constat că aşa este! Am citit-o cu vreo trei ani în urmă şi am recenzat-o pe net că mi-a apărut când căutam o copertă pentru volum. Recunosc că nu îmi mai aminteam nimic de ea.
Dar am să fac din nou o recenzie a cărţii.
Deci cine este Marc Bloch? Este unul dintre cei mai importanţi istorici francezi unul din reprezentanţii Şcolii Analelor care au produs un nou curs privind studierea istoriei. Mai aflu că a luptat în Rezistenţa franceză, fiind evreu alsacian şi a fost împuşcat de nazişti în 1944.

Cartea este un tratat de istorie, mai degrabă aş spune că un tratat de istoria dreptului în societatea feudală apuseană.

Este interesant că după Carol cel Mare urmează două secole de frământări şi instabilitate declanşate de ultimele năvăliri barbare în Occident, al vikingilor şi al ungurilor.
Spre anul 1000 societatea occidentală se stabilizează iar relaţiile dintre rege, seniori, supuşi se instituţionalizează. Marc Bloch urmăreşte pentru dezvoltarea relaţiilor feudale Franţa,. Anglia, Germania, Italia, deci ceea ce înseamnă societatea occidentală care a declanşat evoluţia fără precedent a omenirii.
De fapt cartea lui Marc Bloch este un tratat de istoria evoluţiei dreptului în Occident.
Se analizează relaţiile dintre rege şi seniori, vasalitatea, dependenţa de unul mai puternic, seniorul sau regele. În cam două secole până la 1200 aceste relaţii se instituţionalizează prin acte. De remarcat că limba documentelor este latina care este cunoscută doar de clerici. Cu timpul documentele se fac şi în limbile vernaculare şi atunci se produce o aşezare a dreptului şi a relaţiilor dintre supuşi şi seniori şi dintre seniori şi vasalii lor.
Remarca lui Bloch este interesantă privind evoluţia dreptului în Anglia, Magna Carta care este superioară celui de pe continent  şi care construieşte superioritatea societăţii engleze ulterior prin formarea imperiului şi capitalismului.
Mărturisesc că am citit-o cu greu pentru că autorul insistă asupra diferenţelor dintre societăţile medievale occidentale şi descrie relaţiile sociale în fiecare societate medievală apuseană.

Nu este totuşi tipul de carte scrisă de Fernand Braudel, care este mai literar.
Chiar dacă nu am scris iniţial despre asta am să o fac acum.
Citind cartea am încercat să fac comparaţie cu situaţia din centrul şi estul Europei.
Aici nu a existat principiul ereditar pentru regi, poate doar în primă fază la ungurii arpadieni. marii boieri români, ruşi, magnaţii polonezi şi unguri decideau asupra celui care devenea rege. Codurile de legi s-au făcut târziu la noi doar începând pe vremea fanarioţilor. Domnul dispunea cum dorea, chiar dacă în anumite situaţii ţinea cont de cutume. dar judecata era însoţită de mult subiectivism şi bun plac. Relaţia dintre senior, boier şi ţărani a fost şerbia, iobăgia, rumânia care s-a menţinut până aproape de secolu XX în Rusia. În România între ţărani şi boieri domina la sfârşitul secolului XIX regimul învoielilor. Aici dreptul românesc nu prea distingea între domeniul funciar boierilor şi al ţăranilor din acest motiv răscoale şi reforma agrară din 1921 care a dat pămân ţăranilor în virtutea acestei cutume.
Toate aceste probleme arată cât de întârziată a fost societatea central şi est europeană faţă de Occident în primul rând pe motiv de lege, tribunale şi judecători specializaţi, nu domnii sau boierii sau în anumite cazuri otomanii! De aici şi diferenţele de dezvoltare economică care se resimt şi azi.

joi, 3 decembrie 2015

Un american la Filarmonica Piteşti

Orchestra şi dirijorul Robert Gutter
Astă seară melomanii piteşteni au avut oaspeţi, în primul rând dirijorul american Robert Gutter, dar şi oboistul italian Alberto Cesaraccio.
Alberto Cesaraccio
Oaspetele american aflat la o vârstă serioasă, 77 de ani a dovedit o energie şi vigoare ieşită din comun.
Programul a fost deschis de Uvertura la Rosemunde de Franz Schubert, o piesă plină de ritm din repertoriul romantic.
A urmat apoi Concertul pentru oboi şi orchestră în si bemol major, WQ 164. Fiul lui Bach trăitor la Berlin la curtea strălucitului rege al Prusiei Frederic cel Mare a scris muzică barocă târzie care merge spre clasicism.
Solistul Alberto Cesaraccio a interpretat cu dăruire şi acurateţe acest concert susţinut de orchestra de coarde condusă de Robert Gutter. 
Robert Gutter
 În partea a doua a concertului orchestra condusă de Robert Gutter a interpretat Suita pentru orchestră nr.3 în sol major op. 55 de Ceaikovski. Este o lucrare complexă cu influenţe populare şi cu pasaje meloancolice dramatice dar şi vesele.

A fost o plăcere să fim audiotorii acestui concert.
Cu Alberto Cesaraccio

marți, 1 decembrie 2015

Make me de Lee Child

Make me este cel de-al 20-lea roman din seria Jack Reacher. De când l-am descoperit pe Child într-un roman în Grecia a devenit autorul meu preferat în genul thriller. 
Singurul romancier care se apropie de calitatea acestui romancier este Tom Wood cu seria Victor  the Asassin. Şi pe Tom Wood tot din Grecia, astă vară în Skiatos, l-am descoperit şi-l citeam în excursia spre insulele britanice.
Am reuşit să mai citesc şi alţi romancieri din genul thriller dar nimic nu se compară cu seria Jack Reacher. A trezit şi interesul cineaştilor şi deja s-a turnat un film avându-l ca protagonist pe Jack Reacher interpretat de Toma Cruise şi urmează să fie făcut al doilea film. Este adevărat că Tom Cruise nu corespunde cu personajul lui Child, acest ar fi un tip de 1,96 cm şi peste 100 de kile, cam ca preşedintele Iohannis!

Jack Reacher este un fost poliţist militar, plecat din armată care hoinăreşte prin SUA. 
Acest roman se petrece tot prin pustietăţile din preeria nor americană în Oklahoma într-un orăşel numit  Mother's Rest. Aici la trenul de dimineaţa de la ora 7.00 coboară Jack Reacher. Este atras de numele oraşului şi caută explicaţia numelui ciudat, un memorial, o placă ceva care să amintească de o femeie aflată în drumul spre Vest de pe vreamea celor care au colonizat America! Nu găseşte nimic, dar o întâlneşte pe Michelle Chang, o chino-americană fostă agentă FBI, actualmente detectiv particular, care-şi caută un partener de mărimea lui Reacher, dispărut în această localitate. Şi de aici începe misterul!

Nimeni din oraş nu-i poate explica care este originea acestui nume al oraşului. 
Reacher i se alătură lui Chang în misterul dispariţiei detectivului lui Keever din Oklahoma City. Problema este că în zonă nu funcţionează doar telefoanele mobile şi comunicaţiile se fac doar prin telefonul fix sau cel cu monede. Cm ciudat că în mijlocul Americii să existe zone albe pentru celular, dar aşa este romanul. De fapt câteva din romanele lui Child se petrec în această zonă a SUA prin Mid West unde oameni  sunt mai puţini dar teritoriile sunt vaste.  

Reacher descoperă în camera închiriată de Keever o hârtie pe care era scris un număr de telefon şi însemnarea 200 de morţi! Reacher şi Chang încearcă să contacteze numărul de pe hârtie de la telefonul cu monede aflat la magazinul de echipamente pentru irigaţii dar răspunde poşta vocală. Cei doi pleacă la Oklahoma City să cerceteze casa lui Keever. Ajung să contacteze şi persoana care răspunde la numărul de telefon Acesta este redactorul ştiinţific al ziarului Los Angele Times. Totul este un blocaj total, acesta nu a fost contactat de Keever, dar aparent acesta a scris ceva care a trezit interesul detectivului. Cei doi investigatori ajung la Los Angeles să stea de vorbă cu Westwood, redactorul ziarului.  După ce aceştia se reîntorseseră la Mother's Rest au fost întâmpinaţi cu ostilitate de cei de acolo şi proprietarul ranchului din marea de grâul  care înconjura oraşul convoacă pe notabilii oraşului pentru a se apăra de curiozitatea investigatorilor. Proprietarul, omul cu blugi călcaţi şi părul coafat angajează un grup interlop de pe internet de ukrainieni ca să-i supravegheze pe investigatori. 
Reacher şi Chang care deveniseră deja amanţi se întâlnesc cu Westwood şi încep să investigheze de către cine a fost contactat acesta insistent la telefon ca apoi acesta să-i blocheze. Dau de nişte numere de telefon celular cumpărate cu abonament fix şi care nu au mai fost folosite. După chestii complicate dau de numele unui anume Mc Cann din Chicago care se pare că-l contactase insistent pe Westwood. Cei doi pleacă astfel la Chicago să dea de Mc Cann. Urmăritorii celor doi primesc ordinul ca aceşti investigatori să fie lichidaţi înainte de a-l contacta pe Mc Cann. Mc Cann făcea voluntariat la Librăria din Chicago. În drum spre aeroportul din Los Angeles, în taxi, Reacher remarcă o limuzină în care vede un tip care parcă ar fi vrut să-i contacteze. Aceasta este lovită din spate de un Ferarri şi taxiul pierde din vedere limuzina, un şir de astfel de fapte trezeşte suspiciunea lui Reacher şi o roagă pe Chang să închidă celularul care pare a fi urmărit. Cu toată opoziţia doamnei de la Biblioteca unde face voluntariat Mc Cann, investigatorii ajung să găsească apartamentul lui Mc Cann. Apartamentul era deschis şi nimeni în el, doar un şir de computere şi laptopuri. la ieşirea din apartament sunt abordaţi de Hakett killerul pus să-i omoare. Reacher reuşeşte să-l imobilizeze şi să-l bage în comă. Dar când o iau pe vecina lui Mac Cann ca să o chestioneze la o cafenea află de la televizor că Mac Cann a fost găsit mort în parcul de lângă bibliotecă. Pe acesta Hakett îl anihilase deja. Doamna în vârstă, vecina lui Mc Cann, care lucrase ca cercetătoare ştiinţifică la University of Chicago le explică despre drama lui Mc Cann care a avea un fiu Michael care suferea de o depresie acută şi care dispăruse. Problemele lui Michael îl făcuseră pe Mc Cann să caute pe internet cauzele depresiei fiului său şi să-şi construiască reţea complicată de internet. Investigatorii află de la această doamnă că Mc Cann avea o soră măritată în Phoenix, Arizona cu doctorul Lair şi care era foarte apropiată de fratele său Peter. Aşa că cei doi pleacă spre Phoenix. Reacher are o conversaţie cu grasul, şeful ukrainian al grupului interlop de pe telefonul lui Hakett, avertizându-l că vine după el, acesta având sediu chiar în Phoenix.  Ajung în Phoenix chiar când familia Lair pregătea nunta fiicei lor, sora lui Mc Cann fiind măritată acest doctor Lair foarte bine situat acolo. Cei doi află de la sora lui Mc Cann despre depresia foarte gravă a lui Michael, despre faptul că ea îl angajase pe Keever să afle unde a dispărut Michael. Exact când avea discuţia loc familia Lair este atacată de trei killeri care doresc să o omoare pe sora lui Mc Cann şi pe investigatori. Evident că prin manevre iscusite şi periculoase, Reacher îi anihilează pe cei trei criminali, iar apoi dau de clubul grasului şi Reacher îl omoară şi pe şef.
Deci angajaţii rancherului din Mother's Rest erau neutralizaţi, dar misterul dispariţiei lui Michael nerezolvat. Din relatarea doamnei Lair investigatorii află că Michael era bântuit de gânduri de sinucidere şi că dispariţia sa este legată de acest lucru.
Acum intervine jurnalistul Westwood care îi duce pe investigatori la un prieten din Palo Alto expert în căutări în Deep Web, unde sunt site-uri secrete care ar fi legate de dispariţia lui Michael.  Iată că Lee Child se adaptează cu acest roman la actualitatea strict tehnologică a momentului, cu telefoane inteligente şi cu internetul care ascunde multe secrete. Cei trei ajung la San Francisco şi la Palo Alto, acesta inventase un motor de căutare sofisticat găseşte un site foarte ascuns  care făcea reclamă la Mother's Rest pentru sinucidere asistată.  Asta ar  fi explicaţia dispariţiei lui Michael, gândul sinuciderii.
Reacher şi Chang se reîntorc la Oklahoma City pentru a pregăti rezolvarea enigmei Mother's Rest. Prin mijloace neortodoxe Reacher face rost de arme şi de bani de la nişte traficanţi de droguri. Au arme şi bani să pregătească asaltul final şi rezolvarea enigmei de la Mother's Rest.
Reacher face o examinare pe Google şi ajunge la concluzia că banii de care dispune rancherul de la Mother's Rest nu i-ar fi permis să plătească operaţiunea lor de anihilare, că sinuciderea asistată nu era cheia, ci altceva îi procura resurse serioase. 

Misterul este rezolvat de abia în final când Reacher, Chang şi Westwood iau cu asalt Mother's Rest şi anihilează afacerea dubioasă şi află că de fapt numele localităţii vine din limba indienilor din zonă şi cp ar însemna locul în care creşte răul!
Roman este bine condus, misterul domină până la final. Eu vi l-am povestit în mai puţine cuvinte şi evident mai lipsit de simţ literar.

Cine a avut răbdare să mă citească poate va fi tentat să-l procure şi să despere enigmele rezolvate de Reacher.