miercuri, 30 aprilie 2014

M-a răzbunat Atletico Madrid!

N-am scris despre Liverpool - Chelsea!
Liverpool, echipă superbă de atac a luat bătaie de la Chelsea, cu noroc nebun de partea lui Mourinho!

Să iei gol pe o eroare comisă de cel mai bun liverpoodlian Steven Gerard este tipică la norocul lui Special One. 

Dar ulciorul nu merge de mai multe ori la apă. Norocul lui Mourinho s-a consumat la Liverpool.

Astă seară Chelsea a condus, londonezii nu au băgat autobaza în poartă şi au luat gol la finalul reprizei.
În repriza a doua schimbările l-au trădat pe Mourinho, Eto a comis fault în careu şi Diego Costa a făcut 1-2!
Aşa că golul lui Ardaf Turan nu a mai fost o surpriză, 1-3!

Aşa că Madridul are cele două echipe în finala Champions League!







Thousand times good night

Filmul Thousand times good night mi-a reamintit un film la fel de puternic, The Bang Bang Club
Sunt filme despre o meserie extrem de periculoasă, a fotografului de război.

Filmul acesta, care m-a impresionat foarte tare, la un moment dat. A debutat însă greu, cu toate că primele scene erau extrem de puternice.

Irlandeza Rebecca Thomas (Juliette Binoche)  pozează ritualul taliban al pregătirii unei fecioare care va deveni o bombă vie. 
Este întâi băgată într-o groapă de mormânt, apoi spălată şi pregătită să ia burka martirelor. Este îmbrăcată cu centura de explozivi şi cuie care urmează să explodeze. 
Fotografa o acompaniază pe martira în devenire în maşina care o duce într-o aglomeraţie. Reuşesc să treacă de un cordon de militari şi ajung în piaţă. Aici la un control militar şoferul o ia la fugă disperat, Rebecca coborâse deja dar a rămas în piaţă şi începe să strige disperată ca lumea să fugă că este o bombă. 
Cu toate că suflul bombei o loveşte din plin, după câteva momente de ameţeală continuă să pozeze oameni disperaţi care cheamă ajutor, oameni morţi, confuzie şi disperare. Rebecca îşi revine la un spital în Dubai unde este recuperată de soţul biolog marin irlandez.
Tipul este disperat de profesia soţiei, care o poate omorî oricând şi să lase orfane cele două fetiţa ale cuplului. 
Cea mare, Steph de vârsta liceului este şi eu tentată de meseria mamei. 
Cu toate că promisese să se lase este căutată de un prieten norvegian să fotografieze taberele de refugiaţi din sudul Sudanului în Kenia.   Convins că afacerea este sigură şi neprimejdioasă îşi ia fiica în Africa, Steph fiind implicată într-un proiect care priveşte Africa. 
În tabără unde mama şi fiica fac fotografii apar insurgenţi care încep să tragă la întâmplare. Cele două sunt imediat avertizate să revină la maşinile ONU şi să plece. Rebecca o trimite pe Steph la maşină, dar ea rămâne să fotografieze cu riscul să fie lovită de gloanţe. Apare şi  armata regulată şi focul se intensifică, dar Rebecca fotografiază în continuare!
Revenite acasă Steph este extrem de şocată de acea situaţie pe care a filmat-o cu aparat dat de mama sa. Tatăl vede pe computerul fiicei scena şi îşi alungă soţia!
Steph finalizează proiectul care cuprinde fotografiile din Africa, realizate de mama sa şi spună că este mândră de activitatea mamei, care se reconciliază cu fiica.
Finalul o surprinde pe Rebecca din nou la Kabul urmărind aceeaşi scenă de pregătire unei noi martire, mult mai tinere, practic a unei fetiţe, care trezeşte revolta fotografei şi le cere oprirea acestei demenţe.

Filmul este emoţionant şi bine făcut, se pare că meseria de fotograf în zone de pericol acţionează ca un drog care produce dependenţă!

Juliette Binoche face un rol de mare forţă dramatică, binemeritându-şi premiul Oscar!

Unde cred că scenariul este nerealist este acolo că unui european alb i se permite să fie martor la un astfel de eveniment, care ar putea fi dezvăluit autorităţilor din motive de conştiinţă!

Cvartetul Gaudeamus şi o chitară clasică

Cvartetu Gaudeamus şi Bogdan Mihăilescu
În seară de miercuri 30 aprilie 2014 la Filarmonica Piteşti am avut ca invitat cvartetul braşovean Gaudeamus şi chitaristul Bogdan Mihăilescu.
Cvartetul Gaudeamus cuprinde pe Lucia Neagoe la vioară, Raluca Irimia la vioară, Leona Varvarichi la violă şi Sebastian Vîrtosu la violoncel.

În acest mod s-au putut interpreta cvintete de coarde şi chitară. Primele două piese aparţin lui Boccherini, un compozitor italian contemporan cu Mozart., deci ar trebui să fie un compozitor clasic. Părerea mea este că este mai apropiat de genul galant, baroc. 
S-au interpretat Cvintetul nr 6 în sol major şi Cvintetul nr. 5 în re major. A fost o plăcere să ascultăm aceste compoziţii elegante, fiind influenţat în muzica dedicată chitarei de muzica populară spaniolă.

După pauză am ascultat Cvintet pentru 2 viori, violă şi violoncel de Joseph Schnabel. Să nu-l confundăm cu Artur Schnabel! Este tot un compozitor clasic şi muzica sa este asemănătoare cu a lui Boccherini.
În final am ascultat muzică argentiniană unde chitara este foarte apreciată ca prin toate muzicile de influenţă spaniolă. Am ascultat Suita argentiniană Tangata de Agosto şi lumea a aplaudat ca să avem şi un bis din muzica de inspiraţie spaniolă a chitarei.
O seară de muzică frumoasă, păcat că lume a fost puţină!



marți, 29 aprilie 2014

În orice meci al lui Bayern ţin cu ăilalţi!

Astă seară aşteptam cu emoţie meciul de la Munchen. Turul de la Madrid se terminase cu 1-0 pentru Real Madrid şi Bayern dominase categoric dar terminase învinsă. Bavarezii se lăudau cu infernul de la Munchen de pe Allianz Stadion.
Antrenorul Ancelotti lăuda la conferinţa de presă calităţile betonului italian, brevetat de argentinianul Herera la Internazionale Milano şi pe care îl aplică cu succes la Madrid, acum!

Realitatea pe teren a fost complet diferită. Bayern a fost condusă cu 3-0 de către RealMadrid!

Două goluri cu capul centrate din lovituri directe de Sergio Ramos şi un gol de contra-atac clasic Bale cu pasă şi finalizare a lui Ronaldo!

Kako katastrofa, kako drama! cum se lamenta sârbul iugoslav la un meci în care Anglia   bătea cu 4-1 Iugoslavia. 
Full disaster! Comentariu englezesc!


Să vedem cu cine va juca Real finala?

P.S. 
Aoleu! Ronaldo marchează din lovitură liberă este Bayern - Real 0-4!

Extraordinar meci!

vineri, 25 aprilie 2014

Recital de pian şi vioară cu Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru

Gabriel Croitoru şi Valentin Croitoru
În această seară de vineri 25 aprilie, 2014, nu 2011!!!m greşit a apărut pe programul de  sală am avut plăcerea de a a audia doi maeştri ai instrumentelor, pe Valentin Gheorghiu, un pianist special şi un talentat violonist Gabriel Croitoru.














Concertul este prilejuit de lansarea uni CD întegistrat ca Casa Radio la începutul anului.


Valentin Gheorghiu este un longeviv care-şi păstrează prospeţimea interpretării şi a cărui tuşă face din pian un instrument vrăjit. Pe de altă parte Gabriel Croitoru ne-a încântat cu viara sa Guarneri aparţinând lui Enescu.
Recitalul de astă seară a fost dedicat sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven.
S-au cântat trei sonate compuse de titanul de la Bonn, Beethoven. Sonatele cântate au fost:
Sonata pentru vioară şi pian în re major op.12, nr.1
Sonata pentru vioară şi pian în fa major op.24, nr.5, Primăvara
Sonata pentru vioară şi pian în sol major op.12, nr.8.
Melomanii piteşteni câţi au fost s-au bucurat de acurateţea şi frumuseţea interpretării ale celor doi maeştri.

Concert cu Tiberiu Oprea

Radu Sinaci
Joi seara, pe 24 aprilie pe scena Filarmonicii Piteşti a revenit dirijorul titular, Tiberiu Oprea.
În prima parte orchestra la acompaniat pe violoncelistul  Radu Sinaci la interpretarea Concertului nr.1 pentru violoncel şi orchestră de Saint Saens. Dedicat violoncelistului belgian Aguste Tolbecque, este un concert structurat într-o singură mişcare şi denotă talentul marelui compozitor, fiind considerat unul din cele bune concerte pentru violoncel. Este un concert scurt dar plin de calităţi muzicale, iar Radu Sinaci a surprins sala prin măiestrie şi siguranţa interpretării.
Radu Sinaci ne-a oferit un bis surpriză. Împreună cu doi violoncelişti din orchestră ne-au oferit o melodie populară din Banat de mare frumuseţe, făcând tranziţie spre parte a doua a concertului, după cum a spus dirijorul Tiberiu Oprea.
După pauză orchestra ne-a delectat cu 11 dansuri ungare compuse de Brahms. Mai mulţi compozitori din Imperiul austriac central european şi multinaţional s-au inspirat din folclorul popoarelor din acest imperiu. Astfel Dvorak şi Smetana au pus bazele şcolii naţionale cehe, Brahms a valorificat ceardaşurile ungureşti, iar Bartok a compus dansuri româneşti din Ardeal.
În final dansul nr.1 şi nr 5 au stârnit aplauze prelungite.

Melomanii din Piteşti au fost din nou încântaţi!

miercuri, 23 aprilie 2014

Recitindu-l pe Marin Preda - Risipitorii


Recunosc că acest roman nu am apucat să-l citesc. Ceea ce ştiam despre el erau însemnările şi crochiurile apărute în jurnalul lui Marin Preda editat de Eugen Simion.
Mai înţelesesem că romanul a avut mai multe ediţii până să ajungă la forma definitivă.
Citirea acestui roman mi-a produs o cruntă dezamăgire. L-aş rezuma astfel:


Roman cu activişti de partid şi şedinţe de partid

Romanul pare cel mai fals din ce a scris Preda, pare scris la comandă, să dea satisfacţie politrucilor literaturii.
Primele personaje ale romanului sunt fraţii Sterian, Petre, Toma şi Anghel, activişti de partid proveniţi din acel mitic loc al epocii dejiste: Atelierele Griviţa. Petre Sterian are,  sau mai bine a avut o meserie specifică de activist, a fost cazangiu. Chivu Stoica şi încă câţiva din cei din Biroul Politic condus de Dej avuseseră această meserie.

Apar şi fiul Vale şi fiica Constanţa lui Petre.
Petre ajunge după pensionare preşedintele Consiliului Popular dintr-o comună suburbană bucureşteană unde pune bazele unei Gospodării Agricole Colective convertite pe vremea lui Ceauşescu în CAP, aceeaşi nenorocire pentru agricultură dar cu alt nume.

Vale este inginer metalurg este repartizat la fosta Malaxa şi pune bazele unei brigăzi a tineretului la un cuptor Siemens Martin, poveşti cu oţelari, care mi-au intoxicat copilăria şi Teatru la Microfon, când nu erau dramatizate piese de teatru din repertoriul naţional şi universal. Şedinţele de partid decid totul, Vale devine pemerist şi un bun cap de familie. 

Sora lui, Constanţa are o traiectorie mai complicată, termină liceul foarte greu, dar reuşeşte să devină profesoară şi este repartizată să facă alfabetizare, chestie complicată, pentru că ajunge prin ţigănii şi zone periculoase.  
Constanţa se mărită intempestiv cu doctorul George Munteanu, un mare arivist. Probabil că şi familia, Constanţei şi poziţia în PMR au contat. Munteanu o părăseşte rapid, obligând-o pe Constanţa la un avort şi se recăsătoreşte cu fiica unui adjunct de ministru şi pleacă cu noua soţie la Roma ca ataşat cultural.
Aici prin doctorul Munteanu intrăm în lumea medicilor. Apare prietenul lui Munteanu doctorul Sârbu, ambii psihiatri. Cred că această lume îi ajunge cunoscută lui Preda la începutul anilor '50 când a avut delicate probleme psihiatrice.
Constanţa suferă un şoc şi este internată la spitalul doctorului Sârbu şi diagnosticate şi tratată foarte bine de doctorul Drăghici!
Doctorul Sârbu este victima unor combinaţii interesate ale lui Munteanu.
Dar şi Munteanu îşi termină cariera diplomatică rapid. Este rechemat în ţară, socrul este trimis la munca de jos, iar Munteanu este şi victima unor denunţuri făcute de personalul ambasadei, securişti imbecili şi resentimentari (asta nu o spune Preda, este părerea mea!).
Revenirea lui Munteanu la spitalul unde lucrase este un dezastru, are loc o şedinţă de partid, de unde Sârbu a plecat intempestiv din cauza unei migrene. Şedinţa condusă şi de preşedintele raionului de partid se termină foarte prost pentru Munteanu, este acuzat că a protejat o fostă şefă de lucrări, Zane, care a dat afară nişte asistente, că a acuzat pe nedrept un doctor Strihan, foarte bun de cosmopolitism, Strihan cita medicina anglo americană!
Ca rezultat al şedinţei Munteanu are o tentativă de sinucidere, este adus la spital şi declarat mort de profesorii din spital, dar datorită eforturilor doctorului Drăghici, ajutat de Sârbu este salvat.
Munteanu se justifică  apoi lui Sârbu că atitudinea lui  faţă de Zane era că aceasta era protejată de un foarte puternic personaj care înjura în Consiliul de Miniştri, cum îmi amintesc că a făcut ulterior un personaj real care a ajuns între timp preşedinte. De frica acestuia o proteja pe această doamnă.
Mai apare şi Gabi, vărul lui Vale şi el inginer care se îndrăgosteşte de Mimi, o economistă, care este dintr-o veche familie burgheză. Fratele ei este arestat pentru terorism şi împuşcat. Aşa răzbat ecourile obsedantului deceniului sinistru cu oameni băgaţi şi exterminaţi în puşcării. Gabi se desparte de Mimi, dar socrul Toma o vizitează pe posibila noră şi speră la o împăcare.
Unde Preda îşi arată forţa este însă în subtilele analize ale doctorilor psihiatri, conflictele  dintre ei sunt foarte bine descrise şi dau măsura marelui prozator.
Romanul este însă încărcat de inutilele chestii politice, false şi sinistre cu activişti de partid numiţi, nu aleşi, cum azi sunt acei denumiţi abuziv baroni. Aceştia pot avea surpriza ca să nu mai fie aleşi, sau mai rău să intre în puşcărie! 

Romanul pare neterminat şi m-a dezamăgit profund!


duminică, 20 aprilie 2014

Liverpool - greu se ia titlul în Premier League

Azi mi-am reamintit că se joacă în Premier League!
Este Paşti, dar peste tot se joacă fotbal.
Ieri Vaslui a făcut scorul campionatului, pe vremea aia urâtă a bătut Coron Braşov cu 8-1!
Dar ieri s-a petrecut în Anglia cea mai mare surpriză a actualei ediţii, ultima clasată Sunderland bate la Londra pe Chelsea cu 2-1! Este prima înfrângere pe Stamford Bridge a lui Mourinho. 
Înfrângerea norvegienilor-vikingi, aceea ce poartă numele stadionului, acolo i-au bătut anglo-saxonii lui Harold, dar au pierdut la Hastings împotriva normandului William the Conqueror.
Norvegienii vikingi au fost ieri Chelsea şi anglo-saxonii lui Harold cei de la Sunderland!
Şi la fel Liverpool parcă ar fi trupele normandului William Cuceritorul !
Astăzi Liverpool a câştigat a 11 oară consecutiv cu Norwich în deplasare cu scorul 3-2 . 
Dar ce meci!
Părea că Liverpool este câştigătoare fără probleme, conduceau din minutul 11 cu 2-0!
Dacă este ceva spectaculos, atunci ăsta  este fotbalul britanic, ei l-au inventat ei îl practică în cea mai spectaculoasă manieră. 
Aşa că s-a făcut 1-2, marchează Norwich, şi s-a făcut apoi 2-3! 
În ultimele 15 minute ale meciului am tremurat serios, retrogradaţii de la Norwich parcă aveau jăratic în ghete cum era calul lui Făt Frumos!
A fost un meci superb şi Liverpool este în proporţie de 90% campioana Angliei. 
Are duminica viitoare meci cu Chelsea pe Anfield Road, dar este la 5 puncte de ei!

Liverpool este campioană şi sunt fericit, chiar dacă Petrolul echipa mea de suflet şi din copilărie nu mai este ce credeam să fie astă toamnă!

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Manolescu şi studenţii lui - o dispută literară

Am citit de câteva săptămâni observaţiile critice ale lui Nicolae Manolescu privind câteva din cărţile unor tineri critici.

Aceşti tineri sunt produsele şcolii de literatură a lui Manolescu, în primul rând, de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Domnul Manolescu este şocat de utilizarea unor instrumente ale criticii literare care îi par prea exotice şi cam stângiste după gustul unui spirit conservator. La trei sferturi de veac nu poţi fi altceva!

Chiar dacă nu sunt cu expertiză în domeniu cred că tinerii emuli ai lui Manolescu au acces mult mai larg la noi metode critice care sunt elaborate prin mediul cultural american, mai ales în universităţi. Acolo predomină un sentiment de vinovăţie faţă de popoarele supuse colonialismului, sunt derapaje privind feminismul care se înscriu într-o atmosferă foarte liberală (în aproximaţie americană!) care este de fapt stângistă şi foarte stângistă.

Această cale a fost părăsită în Europa, mai ales după falimentul comunismului, dar supravieţuieşte bine mersi în zona academică americană. 
Inclusiv unii din neoconservatorii care au apărut ca ciupercile, originează tot din stânga. 
Exemplul este un academic american de origine românească, convertit le neoconservatorism şi care vine din acea zonă troţkistă, spun unii avizaţi, dar care acum, din păcate! nu mai este capabil decât să alcătuiască liste de autori în care se auto-introduce.

Diversitatea surselor pe care el facilitează internetul şi pe care seniorii de genul lui Manolescu şi alţi în care mă includ nu au cunoştinţe pentru a-l utiliza, îi avantajează pe aceşti tineri care au crescut cu computerul în multitudinea sa de variante.
Cred că mulţi dintre cei care au preocupări umaniste nu realizează importanţa internetului şi că sunt efecte care suplinesc lipsa de lectură pe suportul tradiţional de hârtie.
Tinerii de azi sunt mult mai informaţi decât generaţiile precedente. Asta însă nu suplineşte supleţea şi adâncimea gândirii.
Probabil că domnul Manolescu nu are sursele de inspiraţie ale noilor critici, el a rămas la Thibaudet, nu are acces la aceste noi cărţi privind tendinţele contemporane din evaluarea critică a literaturii, se bazează pe memorie, care te poate trăda la această vârstă.

Eu de exemplu încerc să mă verific pe internet la anumite informaţii şi câteodată sunt trădat de propria superficialitate şi primesc corecţiile cititorilor mei. Nu-i nicio nenorocire!
Domnul Manolescu are încă fineţea instrumentului său critic are intuiţia valorii literare.

Şi eu sunt un conservator şi nu am nicio încredere în noile romane sau noua poezie, apărute după 1990. Am citit câte producte care erau orice, dar nu poezie. Şi la notorietatea acestor indivizi a contribuit şi promovarea prin mult lăudatul ICR al lui Patapievici, care i-a stipendiat pe unii autorii fără pic de valoare literară. De asta se cam feresc să o spună chiar aceşti tineri critici, care-i replică lui Manolescu acum.

Unul dintre ei, pentru care am consideraţie, Paul Cernat derapează încântat, când pe forumul Observatorului Cultural un neica nimeni, un anume Michael Shafir, zis export politolog, sau cam aşa se exprimă la dărâmarea statuii culturale ale lui Manolescu. I-am şi replicat că a scăpat ocazia să rămână filosof!

În pofida observaţiilor şi cusurgiei unora dintre tinerii literaţi, Nicolae Manolescu este stejarul criticii literaturii române, iar ei sunt încă nişte puieţi, care încă stau la umbra impunătorului arbore!


Recital de muzică pascală

Irina Iordăchescu
Scriu cronica în dimineaţa de Sâmbăta Mare înaintea Paştilor a unui concert care a avut loc în Joia Mare.
Filarmonica Piteşti ne-a oferit un recital având protagonişti trei artişti vocali şi o pianistă.
Soprana Irina Iordăchescu, împreună cu mezzosoprana Cristina Iordăchescu Iordache şi tenorul Mario Vasiliu acompaniaţi de Verona
Cristina Iordache
Maier la pian ne-au oferit superbe melodii sacre dedicate evenimentelor pascale.
S-a cântat Ave Maria în variantele Bach/Gounod, Giulio Caccini, Schubert şi Mascagni. 
A fost interpretată faimoasa jelanie a Marie în Stabat Mater de Pergolesi, cât şi de Vivaldi, apoi Quando corpus morietur de acelaşi Pergolesi şi Sposa, son disprezzata de Vivaldi.
S-a cânta Panis angelicus de C. Franck, Ombra mai fu de Haendel, Ave verum de Mozart.
Apoi cântăreţii ne-au oferit şi recitaluri din arii faimoase:
Mario Vasiliu
Il canto de Mignon de Frontini, Notte de Respighi şi Aprile de Tosti.
Irina Iordăchescu ne-a oferit cunoscuta O, mio babbino carro din Gianni Schicchi de Puccini şi Ebben ne andro lontana de Catalani.
Duetul Iordăchescu Vasiliu au interpretat altă piesă foarte cunoscută Lippen schweigen (buze mute) din Văduva veselă de  Lehar.
În final I Iordăchescu  şi C. Iordache au interpretat în duet Barcarolle de Offenbach.


Puţinii melomani adunaţi, este totuşi Săptămâna Mare au fost răsfăţaţi de frumuseţea melodiilor impresionante, cu aer de sacralitate a unor compozitori dăruiţi de Dumnezeu. 
Irina Iordăchescu a fost într-o formă de zile mari, mult mai bine şi pregnant decât data trecută. La fel putem spune că şi Cristina Iordache şi Mario Vasiliu nu au fost mai prejos.
Acelaşi lucru putem spune şi de acompaniamentul discert şi potrivi al pianului doamnei Verona Maier.

Am trăit bucuria sufletului în aceste momente deosebite ale reculegerii şi sărbătorilor!

Paşte fericit! 



marți, 15 aprilie 2014

Legături de sânge - Blood ties

Un film remake după un film franţuzesc din 2008 Liens de sang, regizat de , actorul care a jucat un rol principal.
Filmul a fost prezentat la Cannes şi observ că nu a fost premiat.

Filmul mi-a plăcut foarte mult. Mi-a adus aminte de A fost odată în America a lui Sergio Leone, iar un comentator de pe IMDB afirma că ăsta este filmul despre gangsteri al anilor 70, nu American Hustle. Adevărul că localizarea filmului în Brooklin, New York aminteşte şi de filmele lui Scorsese.

Povestea este a doi fraţi care apucă pe drumuri opuse, unul ajunge ganster, iar celălalt poliţist.
Filmul începe cu ieşirea din puşcărie a fratelui cel mare Chris, interpretat senzaţional de Clive Owen. Este aşteptat de fratele cel mic Frank, poliţistul, interpretat la fel de convingător de Billy Crudup şi sora lor mai mică.
Toţi trei se îndreaptă spre spitalul unde tatăl, interpretat de James Caan ieşea din convalescenţa unei intervenţii de cancer la plămâni.

Chris încearcă să-şi refacă viaţa lucrând într-un atelier auto, fiind găzduit de fratele său Frank. Se alege doar cu o iubită care-i va deveni soţie, Natalie (Mila Kunis)
Frank arestează pe soţul fostei sale iubite, superba Vanessa ( Zoe Saldanha), un gangster care înfundă puşcăria. Frank şi Vanessa reîncep legătura şi Vanessa îi explică fostului că-l părăseşte.
Chris revine la vechile obiceiuri, fiind un asasin cu sânge rece care ucide chiar un adolescent picat în locul nepotrivit. 
Chris se implică într-un jaf bănuit de fratele său Frank, care-l şi răneşte în cursul acţiunii şi nu poate însă să-l ucidă când acesta fuge de la locul faptei cu o maşină. Colegii îl bănuiesc pe Frank că-şi acoperă fratele şi acesta renunţă la meseria de poliţist.
Chris se însoară cu Natalie şi smulge promisiunea fratelui său ca va fi naşul copilului lui în pofida animozităţilor care-i despart.

Între timp Chris începe o afacere cu prostituţie, condusă de fosta soţie Monica (Marion Cotillard) cu care are doi copii de la care i se trage şi arestarea finală.

În copilărie Frank îşi reaminteşte cum a fost pus de fratele mai mare să ţină de şase când pregătea cu amicul său o spargere. Sunt văzuţi de un vecin care anunţă poliţia, Frank nu-i avertizează şi copiii infractori sunt arestaţi. 
Frank primeşte un pont de la un fost coleg că Chris a fost identificat ca autorul jafului şi  îi dă acestuia un telefon la care nu răspunde, doar îi transmite semnalul cu trei bătăi, pe care trebuia să-l dea în copilărie.
Între timp Chris află că banditul ieşit din puşcărie, ex soţ al Vanessei este pe urmele cuplului care vrea să părăsească New York prin Grand Central. Urmărit de poliţie reuşeşte însă să-l omoare pe bandit, înainte ca acestă să-i împuşte pe Frank şi Vanessa.    
Filmul se termină cu Chris arestat de poliţişti privindu-şi ca de obicei, ironic fratele!

Filmul trăieşte din plin epoca, costumaţia, maşinile acelea americane imense .
Suntem în 1974. Epoca este marcată şi de marile succese al vremii: Sugar baby love al lui The Rubbets sau de The Doors, cântate la pickup!

Asta mi-a accentuat nostalgia şi mi-a răscolit amintirile tinereţii!

Un film care nu trebuie ratat!





duminică, 13 aprilie 2014

Sunt un suporter fericit!

Pentru că Liverpool este aproape campioană!

Astăzi a fost cel mai greu meci al cormoranilor! Meciul cu Manchester City!
Se comemora şi catastofa de pe Hillsborough, păţită de suporterii lui Liverpool acum 25 de ani!

Meciul a fost formidabil! 
Pentru că a fost echilibrat şi dramatic!
Liverpool conducea la pauză cu 2-0 şi se părea că se încheiaseră conturile. Dar Manchester City revine formidabil şi egalează la doi. Aşa că şansele lui Liverpool pentru titlu se micşoraseră.
Dar eroarea lui Company, pentru că din erori a egalat şi  City face un luft, mingea ajunge la Coutinho şi acesta marchează sec, 3-2 pentru Liverpool.

Scorul rămâne neschimbat, deşi Henderson vede roşu şi Skrtel face un henţ îngrozitor, din fericire invizibil pentru arbitri.

Liverpool are 77 de puncte, 93 de goluri marcate! Are 7 puncte peste Manchester City, 5 peste Chelsea şi şanse mari să termine campioana Angliei!

Şi pentru că bucuriile nu vin singure, s-a întâmplat şi la noi în campionat!
Steaua ia prima bătaie de la Vaslui, echipă în grevă care risca să joace cu juniorii. Dar aşa se întâmplă în fotbal. Şi obraznicul lăudăros de Regekampf ia o palmă morală de la o echipă cu probleme. Au avut neghiobia să-i acuze pe vasluieni că i-au păcălit ci indecizia privind formula echipei.
Şi în fine, după o mulţime de egaluri, Petrolul, echipa mea de suflet termină victorios cui Gaz Metan, 2-0! 


Aşa că, măcar la fotbal am parte de satisfacţii!

joi, 10 aprilie 2014

Concert la Filarmonica Piteşti cu ....File de Poveste

Da, trebuie să fiu autocritic! Nu ca în şedinţele de pe vremuri, dar am lipsit cu cronica evenimentelor muzicale din ultimele săptămâni.

Acum două săptămâni s-a petrecut un recital Gershwin şi am retrăit vremurile de la începutul secolului trecut în America. Era vremea rag-time a pianului cu intonaţii ritmice. Cele două doamne pianista Viorela Ciucur şi soprana Sorina Munteanu, costumate adecvat ne-au răsfăţat cu bucăţi celebre din creaţia primului compozitor american care a exploatat muzica autohtonă, a jazzului negrilor din New Orleans.



Săptămâna trecută ne-a onorat Pianul călător al lui Horia Mihail, de data asta în postura lui Christian Zacharias interpretând concerte la pian de Mozart împreună cu orchestra locală a Filarmonica Piteşti şi în calitate de dirijor.


Ei bine, astă seară Silviu Deaconescu, simpaticul creator al obişnuitului nostru program de sală al Filarmonicii loco, cum se exprimă colorat unul din melomanii piteşteni, dar şi violist într-o perioadă ne-a oferit un program de primăvară dedicat probabil Simfoniei Lalelelor. 
Alexandra Niţu
Silviu Deaconescu










Cu directorul Jean Dumitraşcu care este într-o perioadă de convalescenţă, domnul Silviu Deaconescu şi propus şi a apărut într-o postură absolut inedită: de dirijor al unui concert de tip popular, folosind resursele locale.
Larisa Nicolae
Casandra Băleanu








A fost şi muzică preclasică, s-a cântat Vivaldi, Concert de flaut şi orchestră cu solista Casandra Băleanu, Concertul pentru fagot şi orchestră cu solista Alexandra Neaga. În final s-a cântat Primăvara cu toţi soliştii implicaţi, cu violonistul şi concert maestrul Mădălin Sandu, cu micuţa violonistă de 12 ani Larisa Nicolae, cu naista Gina Sandu şi flautista Casandra Băleanu.  
Alexandra Neaga
Concertul a fost deschis cu faimoasa melodie Do-Re-Mi din Sunetul Muzicii de Rodgers interpretată de mezzosoprana Alexandra Niţu, care a revenit  cu Yo soy Maria de Piazzola.
S-a mai cântat Csardasul lui Monti cu solistul la trombon Ciprian Partenie, Balada pentru vioară şi orchestră a lui Ciprian Porumbescu cu solistul Mădălin Sandu.
Gina Sandu ne-a interpretat la nai O suită din Ardeal cu renumita Mociriţă printre altele şi Ciobănaşul singuratic, celebra şi trista melodie a lui Gheorghe Zamfir. 
Micuţa violonista Larisa Nicolae ne-a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră a lui Kreisler Pugniani.
Tango
Cel mai inedit moment s-a petrecut când solista Alexandra Niţu a interpretat un tangou şi dirijorul Deaconescu  i-a dat replica în duet şi au şi dansat împreună. 
A fost un melanj de muzică, lumea s-a simţit bine, e primăvară.
Dacă cineva a retrăit vechile manifestări ante-decembriste vom spune la fel ca Edward al III-lea:

Honni soit qui mal y pense!

Am trăit însă o mare dilemă, pe parcursul concertului l-am zărit şi pe renumitul Cornel, omul bun la toate al Filarmonicii şi consilierul meu în probleme de pescuit pe Argeş, pescar mai ales cu trombonul. 
Luase loc în orchestră, e drept un pic mai ferit! Nu ştiu la ce instrument cînta.
Să fi fost trombonul cu care mă ademeneşte să dau la peşte pe Argeş, şi eu prind doar peturi şi rădăcini?
Dar ce importă! 
Cornel este un fel de brand al acestei orchestre şi noi melomanii ne bucurăm împreună cu el la reuşitele frumoasei noastre iniţiative culturale argeşene (inclusiv Muscel!).
Să ne bucurăm, aşadar!

marți, 8 aprilie 2014

Cireşii în floare

Cred că primăvara asta a venit prea devreme!
Mai ales dacă te iei după Rondelul nopţilor de mai a lui Macedonski:

Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a înflorit!


Liliacul a înflorit!

Cireşul de la Mansion Pub adică intreprinderea unde doctorul Vişinescu şi cu mine semnăm condica de prezenţă