marți, 30 octombrie 2018

Serile Lipatti cu Răzvan Dragnea

În această seară de toamnă caldă şi târzie la Şcoala de Arte şi Meserii s-a întâmplat încă o seară deosebită a proiectului Serilor Lipatti. 

Ce este special în acest proiect de cultură muzicală şi nu numai este prelegerea pe care o ţine muzicologul Saviana Diamandi în debutul recitalului muzical. 

Doamna Diamandi ne-a prezentat programul serii. 
Pentru că ne află la Centenar doaman Diamandi a prezentat personalitatea unei mari pianiste Maria Foitino, prietenă cu Dinu Lipatti şi una din interpretele care au marcat pianistica românească.
Saviana Diamandi

Debutanta Karina Uţă, moldoveancă din Piatra Neamţ şi dedicată pianistă, acum studenta lui Viniciu Moroianu ne-a prezentat două piese de muzica contemporană am spune chiar dacă asta este contemporană mai ales cu Centenarul României Mari. 

Prima piesă a fost Pavana lui Enescu, iar a două piesă a fost Suita op. 14 a lui Bartok. 
Karina Uţă
Din nou trebuie să spunem că Bartok a fost un mare compozitor maghiar dar şi culegător neobosit de folclor românesc. În prima parte doamna Diamandi a văzut măsuri de dans popular românesc.
Interpretarea tinerei pianist a fost răsplătită cu vii aplauze.
Răzvan Dragnea
Pentru recitalul propriu zis doamna Diamandi ne-a prezentat programul lui Răzvan Dragnea.
Am aflat că pe pianistul Dragnea doamna Diamandi l-a remarcat încă de copil când era profesoară la şcolile de muzică din Bucureşti.

Prima piesă din recital a fost o prelucrare după Bach făcută de Busoni pentru pian Chacone din Partita BWV 1004.
A urmat partea grea a recitalului Sonata în si minor de Liszt. De aceea se mai numeşte această muzică muzica grea! Pentru că Liszt aici depăşeşte epoca şi scrie o muzica pentru secolul XXI! 

A urmat Studiul transcedental nr. 4 în re minor Mazeppa de Liszt.  Doamna diamandi a ilustrat această piesă muzicală şi cu imagini din pictura romantică a secolului XIX cu pedeaps datpă lui Mazeppa de către regele Poloniei pentru o iuvbire interzisă cu soţia unui magnat polonez. Mazeppa este mai celebru ca hatman al Ukrainei cautând independenţa acestui teritoriu şi din acest motiv declarat trădător al Rusiei. El a fost asociat cu Carol al XII-lea, regele Suediei şi inamicul lui Petru cel Mare!

În pauză îi spuneam doamnei Diamandi că am o amintire despre Liszt din Luxemburg unde pe o clădire este o placă memorială care spune că acolo a concertat Liszt. Şi din vorbă în vorba am aflat cât de mică este lumea! Liszt a concerta şi în Principate dar nu are o placă memorială, în schimb este un film despre turneul lui Liszt numit Vis de iarnă al cărui realizator este Nicolae Opriţescu, fratele doamnei Diamandi. Opriţescu este regizorul filmului Sezonul pescăruşilor interzis de Ceauşescu, unde operator a fost bunul meu prieten Petrică Petrescu, plecat mult prea devreme dintre noi. 

În final Răzvan Dragnea ne-a mai oferit şi Sudiu tablou op. 39 nr. 9 în re major de Rahmaninov. Dioaman Diamandi ne-a spus că ei îi sugerează o pădure toamna, pe cînd compozitorul sugera tabloul unui marş oriental. 
Interpretarea lui Răzvan Dragnea a fost excepţională şi răsplătită cu vii aplauze de asistenţă.

Şi apoi a urmat ritualul covrigului şi paharului de vin cu care boierii sunt serviţi după muzică bună!

Afara ploua liniştit o ploaie caldă de vară!

luni, 29 octombrie 2018

Duelul celor două viori ediţia 2018

Şi în acest an am avut astă seară 29 octombrie 2018 am avut plăcerea să-i revedem pe cei trei artişti implicaţi în proiectul "Duelul viorilor", Liviu Prunaru cu vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru cu vioara Guarneri şi pianistul Horia Mihail, arbitru la pian.

Primii au apărut pe scenă au fost Liviu Prunaru şi Horia Mihail care au interpretat Polonaise brillante de Wieniawski. 
După aceea pe scenă Gabriel Croitoru şi Horia Mihail au interpretat Melodii lăutăreşti de Sarasate. 
Prunaru şi Mihail
 În finalul acestui recital ambii violonişti împreună cu pianistul au interpretat Toamna şi Iarna de Astor Piazzola. 

Croitoru şi Mihail
Apoi spre marea mea plăcere am urmărit un potpuriu de melodii compuse de Frolov care trec de la baroc la ragtime şi jazz. Apoi am ascultat compoziţii de Şostakovici apoi tangouri celebre.
Croitoru, Mihail şi Prunaru
A fost un program variat cu nuanţe de cafe concert care au bucurat publicul meloman care are şansa unei vieţi muzicale de excepţie acum în Piteşti.
Cu artiştii

duminică, 28 octombrie 2018

Istoria popoarelor din sud-estul Europei în epoca modernă 1789 -1923 de Nicolae Ciachir

Această carte este reeditarea cărţii balcanologului român Nicolae Ciachir privind istoria vecinilor noştri din Balcani începând cu epoca modernă. 

De la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX se produce trezirea conştiinţei naţionale, fenomen ce are loc şi în Peninsula Balcanică. Acest teritoriu sud est european se află în stăpânirea Imperiului Otoman. Sub loviturile Imperiului Austriei la începutul secolului al XVIII zona centrului Europei este eliberată de stăpânirea otomană Ungaria şi Transilvania intră în stăpânirea acestui imperiu şi porţiuni însemnate din Balcanii de vest, Voivodina sârbă, Croaţia, Dalmaţia, dar şi ulterior Bosnia Herţegovina. În tot secolul al XVIII-lea şi în secolul al XIX-lea o altă putere imperială, Rusia îşi proiectează puterea asupra Balcanilor cu pretextul să-şi apără coreligionarii ortodocşi.

Popoarele balcanice se aflau din secolul al XIV-lea sub stăpânirea otomană, grecii, bulgarii şi sârbii împărtăşeau aceeaşi soartă fiind paşalâcuri, stăpânii feudali erau turci, paşale, spahii sau ieniceri, sau alţi demnitari. Românii aveau o soartă mai bună având autonomie, restrânsă foarte mult în epoca fanariotă. 

Din acest motiv la începutul secolului al XIX în 1804 izbucneşte în Serbia o răscoală lungă care a ţinut vreo 10 ani. Explicaţia ar fi că sârbii erau exploataţi nemilos de ienicerii care îi înlocuiseră pe spahii şi pentru că sârbii erau folosiţi în serviciul armatei otomane şi aveau cunoştinţa armelor. Răscoala a fost condusă de membrii a două familii din care se vor alege regii Serbiei, Karagheorghe şi Obrenovici. Aceştia erau negustori de porci şi se îmbogăţiseră. După acest episod Imperiul Otoman este obligat să cedeze autonomia Serbiei şi să-şi retragă stăpânii turci ai pământului. 

După acest episod sângeros izbucneşte Revoluţia lui Tudor la 1821 în Valahia. Tudor luptase în războaiele anti otomane cu oltenii care se angajaseră ca panduri în armata rusă. 

Concomitent izbucneşte Eteria, răscoala grecilor care doreau independenţa ţării lor. Din păcate Tudor cade victimă maşinaţiunilor eteriştilor care sunt zdrobiţi de turci. 

Revoluţia grecească continuă pe teritoriul Greciei de azi şi ţine până în 1829 când Grecia devine independentă, cu capitala la Atena. Teritoriul Greciei independente era mult mai redus, lipseau Tesalia, Epirul şi Mai ales Macedonia. Această provincie a fost disputată atât de greci, dar şi de bulgari cât şi de sârbi. 
La greci se visa Grecia Mare - Megalo Idea

După Unirea Principatelor se conturează o nouă putere balcanică, România, care-şi obţine independenţa după Războiul ruso-turc, din 1877 - 1878. Rezultatul a fost Tratatul de la San Stefano care crea o Bulgarie Mare cu ieşirea la Marea Egee şi la 80 de km de Marea Adriatică, Macedonia fiind-i cedată ei. Acest lucru a trezit mari nemulţumiri şi Mariel Puteri au semnat în Tratatul de la Berlin cu o Bulgarie mult redusă, fără Rumelia Orientală, Macedonia revenea Turciei înapoi. 

Serbia îşi câştiga independenţa, recunoscută şi Muntenegrului care era cu o autonomie foarte largă din 1796.  

Grecia dobândeşte Tesalia şi Epirul în 1885, Serbia şi Muntenegrul cresc teritorial. Austria preia în regim de suzeranitate Bosnia şi Herţegovina care sunt anexate în 1908. 

În 1912 1913 au loc Războaiele Balcanice  între Turcia pe de o parte, Grecia, Serbia şi Bulgaria care devenise independentă din 1908 şi în care Turcia pierde aproape toată parte europeană, rămânând o mică porţiune în jurul Constantinopolului şi a Mării Marmara până la Dardanele. 

Bulgaria a încercat din nou  să ocupe toată Macedonia şi are loc al Doilea Război Balcanic între Grecia şi Serbia pe de o parte dar şi România care face acum jocurile în Balcani.
Ea se alege cu Cadrilaterul de la Bulgaria, prilej de mare ură a bulgarilor faţă de români. Aici este clar că România trebuia să ia toată Dobrogea din 1878 şi nu mai exista acest contencios, de fapt asta o spun şi memoriile Regelui Carol I. 

Pacea se face la Bucureşti unde nu mai dictează Marile Puteri pentru prima dată în Balcani. 

Situaţia actuală a graniţelor din Balcani se lămureşte după Primul Război Mondial. 
România îşi îndeplineşte aspiraţiile făcând România Mare dar nu în Balcani, ci înspre răsărit cu Basarabie şi în Europa Centrală cu Transilvania Banatul Şi Bucovina. 

Slavii de sud se reunesc într-o singură ţară a Balcanilor de Vest Iugoslavia, cu Serbia, Macedonia, Croaţia, Bosnia Herţegovina şi Slovenia. Din păcate această uniune se destramă total după căderea comunismului, pentru că slavii din aceste teritorii deşi împart o limbă comună,  nu au o identitate naţională comună. 


Grecia îşi îndeplineşte idealul naţional preluând Macedonia de sud cu Salonic şi Creta. Încearcă să anexeze şi zona din Asia Mică Smirna dar sunt învinşi de turcii conduşi de Mustafa Kemal Ataturk. 
Apare şi statul albanez independent la care se uitau vecinii hrăpăreţi, din Grecia, Serbia şi Italia. 

Două naţiuni din Balcani nu au reuşit în această perioadă să-şi obţină un stat propriu, macedoneni slavi şi aromânii. Macedonia a devenit un stat independent abia în 1992. Ei afirmă o identitate proprie cu toate că bulgarii spun că sunt de ai lor şi la fel şi sârbii.
Aromânii răspândiţi în aceste state au avut un statut minoritar şi după Primul Război Mondial au emigrat masiv în România aşezându-se în Dobrogea şi Cadrilater.
Din păcate, grecii mai ales, dar şi bulgarii şi sârbii nu-i recunosc ca minoritate. 

Mai există o minoritate masiv românească pe Valea Timocului în Serbia. Legat de această minoritate în discuţiile pentru Pacea de la Bucureşti România conform memoriilor lui Marghiloman au studiat posibilitatea unui fel de coridor spre Egee prin Timoc, între Bulgaria şi Serbia de azi, o idee complet nerealistă.
Dar şi cedarea Cadrilaterului în 1940 a fost o idee proastă, după mine, chiar dacă ar fi rămas bulgarii cu un dinte pe noi. Silistra era mai românească decât bulgărească şi Balcicul a rămas în istoria picturii româneşti inclusiv Castelul Reginei Maria. 


Cartea este interesantă, dar tributară epocii când a fost scrisă, pe vremea comunismului. 





vineri, 26 octombrie 2018

Vă plaCello

Este ultimul proiect al lui Răzvan Suma care ne propune doi artişti care cântă la violoncel. Celălalt artist este Adrian Mantu, mai puţin cunoscut la noi în ţară pentru că de mai mulţi ani activează în Irlanda. 
Ambii au fost discipolii maestrului Marin Cazacu, după cum am aflat la sfârşitul spectacolului şi de atunci i-a legat o strânsă prietenie. 

Şi aşa s-a născut acest proiect care se finalizează astăzi 26 octombrie la Piteşti. 
Spectacolul a fost deosebit pentru că nu am mai audiat muzica a două violoncele, două viori sunt mai comune cum vom avea plăcerea să-i auzim luni pe Prunaru şi Croitoru.
Şi cei care au audiat acest recital a două violoncel au trăit momente de mare intensitate muzicală şi intelectuală. 
Răzvan Suma şi Adrian Mantu
Prima piesă din concert a fost prelucrarea violoncelistului Dotzauer pentru două violoncele a celebrei arii La ci darem la mano din opera Don Giovanni de Mozart. 
Adrian Mantu

După această superbă muzică din repertoriul clasic cei doi violoncelişti s-au îndreptat spre baroc prin francezul Jean Barierre cu Sonata nr. 10 în sol major pentru două violoncele

A urmat un alt mare compozitor şi violoncelist clasic Luigi Boccherini care a scris Sonata pentru două violoncele în do major G74, dedicată regelui Spaniei care era un dedicat violonist. 
Răzvan Suma

Pentru finalul recitalului cei doi artişti au interpretat Suita op 16 pentru două violoncele de violoncelistul David Popper, o piesă mai dificilă şi mai tehnică. 

Generoşi artiştii ne-a mai fermecat şi cu un bis din repertoriul Duo-ului croat de violoncelişti combinat cu o piesă de inspiraţie populară românească. Recunosc că am aflat acum despre acest duo de succes prin SUA.

A fost un regal muzical care a bucurat melomanii piteştenii.
Cu Adrian Mantu şi Răzvan Suma
Cum am mai spus şi artiştilor în final am început săptămâna muzicală piteşteană cu un recital tot pentru violoncel dar şi pian şi am terminat cu muzică de violoncel. 

A fost o săptămână plină de muzică de cea mai înaltă clasă!

joi, 25 octombrie 2018

Romantismul muzical rus

Sub semul acestui curent a stat programul muzical din astă seară oferit de pianistul Horia Maxim şi dirijorul Radu Postăvaru care a condus orchestra Filarmonicii Piteşti.

Înainte de a consemna seara muzicală piteşteană din 25 octombrie 2018 aş vrea să spun câte ceva despre cultura rusă.

În finalul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea Rusia cunoştea un ferment cultural nemaiîntâlnit.
Rusia care se impusese Europei doar prin forţa armelor, a războaielor anti-otomane şi prin victoria asupra lui Napoleon trecea la o nouă etapă.
Atunci s-au atins culmile culturii ruse. Scriitori geniali precum Tolstoi sau Dostoievski dădeau un nou sens literaturii, poeţi extraordinari precum Blok, Esenin, Maiakovski defineau o nouă avânt intelectual şi artistic, pictori care au revoluţionat această artă, precum Chagall sau Kandinsky, mari balerini şi cele două teatre din Moskova şi Sankt Petersburg, dar mai ales muzica rusă prin Ceaikovski, Rahmaninov, Stravinski, Prokofiev şi Şostakovici marchează cel mai important fenomen al muzicii din epocă.
Toţi aceşti intelectuali sperau într-o lume nouă, mai bună, mai liberă, mai democratică.
Revoluţionarii intelighenţiei ruse credeau că sunt voinţa poporului prin Narodnaia Volia, care comitea atentate ca să silească democratizarea societăţii ruse.
Dar a venit 1917 cu revoluţia rusă a lui Lenin şi Stalin care sunt exact materializarea sinistră a demonilor lui Dostoievski care au oferit cel mai devastator regim al secolului XX, comunismul sovietic.
Toate iluziile au eşuat în conformism, mizerie, crimă, strivirea omului obişnuit şi hăituirea intelectualului creator.
Horia Maxim
Revenind la programul din această seară prima piesă a fost Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în do minor, op. 18 de Serghei Rahmaninov. Frumuseţea acestui concert a trezit un mare interes atât muzical, dar a fost folosit în multe filme ac suport sonor. 

Pianistul Horia Maxim acompaniat de orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Radu Postăvaru au reuşit să creeze atmosfera nostalgic melancolic rusă pe care o transmite această compoziţie muzicală.
Pianistul Horia Maxim a reuşit să redea frumuseţea acestei capodopere a genului cu mare talent şi dăruire, acompaniat cu atenţie de orchestra dirijată de Radu Postăvaru. 
Interpretarea lui Horia Maxim a trezit entuziasmul melomanilor piteşteni care au aplaudat frenetic interpretarea. 
Generos, Horia Maxim ne-a oferit  la  bis un preludiu tot de Rahmaninov.
În partea a doua a concertului dirijorul Radu Postăvaru a dat măsura talentului şi rafinamentului său muzical în felul în care a condus orchestra în interpretarea Simfoniei a 5-a de Ceaikovski.
Compozitorul spunea că s-a lăsat pradă sorţii în compunerea acestei simfonii, care are de toate, tema pregnantă dramatic triumfătoare cu care începe şi care domină apoi aproape toată simfonia, momente vesele de vals, altele nostalgic melancolice. Am detectat şi măsuri din Uvertura 1812 cu eroismul perioadei. 
Interpretarea a trezit aplauze frenetice din partea publicului meloman piteştean. 
Radu Postăvaru
O seară superbă de muzică de cea mai bună calitate. 


Dar este doar un început, mâine auzim violoncelele lui Suma şi Mantu, iar luni viorile lui Prunaru şi Croitoru alături de pianul lui Horia Mihail.
Împreună cu Radu Postăvaru şi Horia Maxim 



miercuri, 24 octombrie 2018

Vosganian la o lansare de carte

Astă seară, 24 octombrie 2018 la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu a fost invitat Varujan Vosganian să-şi lanseze ultima sa carte de povestiri, Statuia Comandorului

A întârziat motivat pentru că făcuse parte din echipa ALDE care a fost la Palatul Cotroceni cu preşedintele României.

Sala a fost mai mult goală, spre surprinderea mea. Să fie de vină poziţionările politice ale lui Vosganian?
Denisa Popescu, Vosganian, Jean Dumitraşcu, Lucian Costache
A fost însă şi o clasă de elevi de la Liceul Economic, veniţi probabil cu profesoara lor de Limba şi Literatura Română.

Cartea conţine patru povestiri scrise de Varujan Vosganian pe la 27 de ani şi care nu au putut fi publicate atunci de redactorul de carte Mircea Ciobanu pe motiv de cenzură, cu toate că nu conţineau cuvinte critice pentru aceasta, dar atunci nu s-a putut.
A apărut la Editura Ararat în 1994, fără răsunet atunci.
Acum volumul este publicat de Polirom, pentru că şi statură scriitoricească a lui Vosganian este cu totul alta.

Cartea a fost prezentată de Denisa Popescu,  de profesorul Costache şi apoi de Jean Dumitraşcu. Acesta din urmă s-a referit în primul rând la amintirile sale de jurnalist faţă de politicianul Vosganian. A prezentat însă meritele acestuia la buna funcţionare a Uniunii Scriitorilor, unde cu ajutorul lui Vosganian, aceasta supravieţuieşte onorabil în condiţii economiei de piaţă. 

A luat cuvântul în final Varujan Vosganian. Pe lângă faptul că este un politician versatil ca orice armean, el este acum unul din cei mai importanţi scriitori contemporani.  Acesta a fost şi motivul pentru care am fost prezent la întâlnire în pofida criticilor unor prieteni.
I se poate reproşa imoralitatea unor poziţionări politice, a trădării unor principii, dar nu i se poate nega inteligenţa, calitatea discursului, este unul dintre cei mai buni debateri parlamentari. 

Teza lui Vosganian a fost că noi românii nu am fost pregătiţi pentru post comunism, eram prea bine fixaţi în mizeria existenţei noastre care însemna în primul rând cum facem rost de mâncare. După conferinţă i-m replicat că singurii pregătiţi de schimbarea sistemului comunist au fost polonezii şi că se văd azi rezultatele. 


În rest a făcut din nou o pledoarie subtilă de justificare a atitudinilor sale de politician. Acum rămâne probleme dacă-l crede cineva. Eu unul nu-l cred!

marți, 23 octombrie 2018

Camino Island de John Grisham

Camino Island este un roman al lui John Grisham, celebru autor de best sellers. Grisham a reuşit începând cu 1989 să scrie anual romane de succes care au fost şi ecranizate. 
Acest roman este un omagiu adus scriitorului. Grisham  a reuşit să scrie romane de succes privind mediul juridic. El este de fapt avocat, absolvent al unei facultăţi de Drept şi genul său se numeşte legal thriller. Statul de drept este unul din pilonii fundamentali ai sistemului politic al democraţie americane. Chestiunile juridice sunt marginale în acest roman. 

Este un roman dedicat scriitorului. După ce am citit acest roman am înţeles de ce americanii dau un mare credit ideii de creative writing care se studiază în universităţi. 

Romanul debutează cu un furt spectaculos, o echipă de hoţi coordonati de un hacker reuşesc să fure manuscrisele romanele lui Scot Fitzgerald, autorul lui Marele Gatsby, multiplu ecranizat. Este considerat cel mai important romancier al secolului XX.
A studiat la Princeton University şi aceasta  a colecţionat manuscrisele romanelor sale.  

Sunt prinşi doi dintre hoţi, dar manuscrisele au dispărut împreună cu alţi hoţi. 

Firma de asigurări începe să cerceteze cazul şi o tânără romancieră este abordată de o doamnă care este  în această firmă. Ea este nepoata proprietarei unei case din Camino Island, o insulă fictivă undeva pe malul Atlanticului în sudul Floridei.
Aici este un librar, Bruce Cable care colecţionează cărţi şi manuscrise vechi.
El se pare că a reuşit să cumpere manuscrisele furate. Pentru a le recupera este angajată de firma de asigurări o romancieră, Mercer Mann, prin o doamnă elegantă din lumea bună să afle dacă Cable a cumpărat manuscrisele.

Romanul mi-a plăcut pentru că omagiază marii romancieri americani din care îşi trage seva şi Grisham.
El face o descriere nemiloasă a sistemului best sellers, cu romane de tot felul di care citesc şi eu, poliţiste, de spionaj, dar şi de dragoste care se vând la kilogram. 

FBI depistează pe hoţi şi-i prinde. 
Mercer se cuplează cu Cable care-i arată manuscrisul lui The Great Gatsby şi ea îl denunţă.
FBI însă nu depistează nimic şi ulterior în Franţa lui Princeton University i se propune contra cost să recupereze manuscrisele.
Cable reuşeşte să rezolve afacerea în care Mercer a avut rolul ei. 


Cu excepţia episoadelor de amor romanul este citibil.  

Serile Lipatti - Cavassi şi Moroianu

Proiectul Serile Lipatti continuă cu o seară de excepţie, azi 23 octombrie.

Doamna Saviana Diamandi a început lecţia sa de muzică pentru melomanii piteşteni cu evocarea unuia din violonceliştii români de excepţie ai celei de-a doua jumătate a secolului XX, cu Radu Aldulescu.
După acest moment am audiat bucăţi ale pieselor care vor fi  interpretate în această seară.
Saviana Diamandi
Doamna Diamandi a pornit de la barocul muzical care izvora din Contrareforma catolică, avându-l pe muzicianul exemplar Bach, care era de fapt un protestant!
Andra Mărgineanu
Am audiat astă seară muzică deosebită pornind de la preclasici până la romantici, impresionişti şi moderni. Doamna Diamandi ne-a exemplificat cu muzică şi imagini impresioniste ale lui Monet pe muzică de Debussy, sau Goncearova, emula rusească a lui Chagal !

Am audiat şi muzica excepţională a ruşilor primei jumătăţi a secolului XX, eşuată în proletcultismul stalinist prin marele compozitor Prokofiev.

După această lecţie de muzică în care Schumann este urmaşul barochistului Bach am urmărit recitalul muzical.

La început am audiat programul propus de tânăra şi talentata Andra Mărgineanu. Această talentată muziciană am remarcat-o în pauza dinaintea recitalului cum stătea cuminte aşteptând să fie invitată.

Pianista Andra Mărgineanu ne-a propus Bach, Debussy şi Prokofiev.
În program era invers, cu Debussy şi Prokofiev, dar am recunoscut studiile impresioniste ale lui Debussy, asezonate de doamna Diamandi cu imagini din picturile lui Claude Monet.
De abia după aceea am audiat sunetele vijelioase ale lui Prokofiev.

Şi a urmat recitalul a doi maeştri virtuozi Dan Cavassi la violoncel şi Viniciu Moroianu la pian. 
Dan Cavassi şi Viniciu Moroianu
Au interpretat piese care au marcat muzica începând de la baroc la muzica contemporană, Ecless, baroc englez, Enescu la 17 ani scriind muzică pentru violoncel şi pian, Respighi cu Adagio  con variazioni, după aceea romanticul Schumann cu o piesă superbă, urmaşa barochismului bachian şi în final cu Sonata lui Prokofiev. 
Artişti ne-au oferit ca bis o bijuterie numite Salut d'amour de Edgar Elgar, temă muzicală în film.
Melomanii prezenţi au aplaudat cu mare entuziasm prestaţia artiştilor.

Iar după a urmat trataţia cu covrigi şi cu vin. Vinul roşu din Domeniul Bogdan este un cupaj extrem de reuşit şi asta adaugă ceva deosebit sentimentului de excepţional al proiectului Serilor Lipatti!
Îi aşteptăm pe aceşti artişti excepţionali să revină la Piteşti!

Cred că a fost un eveniment de excepţie în viaţa muzicală piteşteană. 









duminică, 21 octombrie 2018

Informer serial BBC

Informer - este noul serial al BBC care are în prim plan terorismul.
De la Mike am aflat că succesul serialului 
Bodyguard a fost de mare răsunet.
Nu ştiu dacă acesta este de acelaşi succes de public dar dezbate aceleaşi probleme.

În ultimul timp continentul european a fost lovit de mai multe atentate teroriste teribile, Franţa, Belgia, Germania au fost lovite de acţiuni cu caracter terorist care au produs foarte multe victime, în special în Franţa.

Marea Britanie, Anglia în special au fost lovite şi ele de acest flagel, atentate teroriste la Manchester şi la Londra. Asta în ciuda faptului că Marea Britanie este despărţită de continent de Marea Mânecii care ar trebui să fie un obstacol important. 

Povestea acestui serial se învârte în jurul a două personaje principale: ofiţerul anti-terorism al Poliţiei Britanice Gabe Waters (Paddy Considine) şi informatorul său tânărul Raza Shar, un tânăr pakistanez născut în Marea Britanie. 

Raza intră în atenţia poliţiei pentru că la un party cu prietena englezoaică aceasta ia un drog care o duce la spital. Raza este şantajat de Gabe cu acest eveniment, dar şi pentru că soţia tatălui său se pare că a intrat în Marea Britanie ilegal, aceasta nefiind de fapt mama lui şi a fratelui. 

Serialul începe cu un incident armat într-o cafenea care aparent nu are nicio legătură cu cei doi protagonişti. Se înregistrează morţi şi răniţi, unul este un tânăr african care recuperează şi înapoiază telefonul pierdut de o tânără în metrou, ulterior aflăm că era soţia lui Gabe. 

Intriga este foarte neclară, se foloseşte argoul, o engleză de texte pe smartfon.

Raza se împrieteneşte cu africanul Dadir, fratele lui Yousef, care este găsit împuşcat. Şi acesta se pare că colabora cu poliţie anti terorism şi Raza este trimis să găsească urmele unui terorist periculos sosit în Anglia, după un atentat cu multe victime la Rotterdam.
Raza devine omul unor dubioşi albanezi kosovari care se pare că sunt şi jihadişti musulmani. El livra bani în străinătate prin sistemul hawala, sistem bancar islamic.

Serialul dezvăluie şi viaţa secretă a lui Gabe  înainte de căsătoria cu Emiliy (Jessica Raine) cu care are o fetiţă. Jessica mi-era foarte cunoscută din alt serial britanic, Last Frontier, unde interpreta o soţie adulteră, ea fiind o femeie tip ochi alunecoşi, inimă zburdalnică, ca să-l cităm pe Caragiale!
Gabe fusese sub acoperire în medii foarte rău famate şi trecutul apare prin revederea cu un prieten din acele vremuri.
În acţiunile lui Gabe el este ajutat de tânăra şi inteligenta poliţistă Holly Morten (Brel Powley), care cade răpusă în incidentul de la cafenea.

Pentru că, după ce cu ajutorul lui Raza teroriştii sunt anihilaţi, incidentul armat de la cafenea este provocat de nebunia temporară a fratelui său mai mic, care confiscase un  pistol de la un alt radicalizat islamic şi în loc să-l arunce îl foloseşte în acest incident tragic şi întâmplător. 

Mi-a plăcut interpretarea actorilor, în special a celui care-l interpretează pe Raza – Nabhaan Rizwan.


Filmul merită să fie vizionat!



vineri, 19 octombrie 2018

Two Kinds of Truth de Michael Connelly

Am reuşit să citesc ultimul? roman din seria Bosch a lui Michaele Connelly. 
După cum v-am mai spus am devenit un fan al serialului inspirat din romanele lui Michael Connelly cu personaj central detectivul din Los Angeles, Hieronymus Bosch.

Dacă în serial Bosch este un tip acum pe la 55 de ani, prin actorul Titus Welliver, personajul romanelor lui Connely este cam de vârsta mea, un baby boomer, născut la sfârşitul anilor 40, începutul anilor 50, deci spre 70 de ani!
Bosch a cunoscut iadul din Vietnam, în serial este veteran din primul război din Golf. Fiica este tot Maddie, studentă în California, mama dispărută ca în serial.

În acest roman detectivul Bosch, deja pensionar al LAPD a găsit un post de detectiv în San Fernando Police Department, folosind din plin experienţa acumulată la LAPD. San Fernando este un district din marele Los Angeles.

Ca de obicei şi în serial, Bosch face faţă la două evenimente absolut diferite. 

Ca detectiv SFPD Bosch trebuie să rezolve crima întâmplată la o farmacie din zona, plină de hispanici numită chiar La Farmacia, ca în română. Tatăl şi fiul, farmacişti hispanici sunt ucişi de nişte gangsteri cu feţele acoperite, dar sunt înregistraţi video. Acum în America este foarte greu să nu fi depistat de camerele video care sunt peste tot!
Bosch află că Esquivel Jr. fiul făcuse o plângere împotriva unui medic care făcea prescripţii enorme de medicamente care au efect de droguri. Crima este legată de o mafie a acestor medicamente, folosite de persoane care deveniseră dependente de opiacee. 

În acelaşi timp Bosch primeşte vizita unui procuror DA , Kennedy şi a doi poliţişti care studiau un caz vechi din 1987, rezolvat de Bosch despre un violator şi ucigaş. Acesta arată proba ADN că nu era el criminalul, ci alt violator, mort între timp. 

Ca să rezolve primul caz Bosch acceptă să intre sub acoperire ca homeless care are nevoie de medicamente cu droguri care sunt adunaţi de mafia armeano rusă şi puşi să cumpere medicamente pe prescripţii false, cum depistase Esquivel Jr. De fapt cei de la DEA Drug Enforcement Agency urmăreau pe un anume Santos care conducea afacerea. 

Se dovedeşte că ruşii îl rezolvaseră pe Santos şi preluaseră afacerea. Îi strângeau pe drogaţi, îi închideau într-un campus unde era şi o pistă de avion, care îi transporta unde trebuiau să cumpere medicamente subvenţionate de stat! 

Un articol din LA Times îl deconspiră pe Bosch şi cei doi ruşi criminali vor să-l arunce din avion. Te pui cu Bosch, îl omoară pe unul iar celălalt sare de frică din avion căzând de la mare înălţime. 

Pentru cazul vechi îl ajută fratele vitreg, Haller, avocat. Da, Bosch are un frate de tată!
Ei depistează că un angajat corupt de la LAPD a pus proba DNA în probele din cutia violatorului. Acesta fusese corupt de avocatul violatorului, care fusese avocatul celălalt violator mort între timp. Afacerea se lăsa cu mari despăgubiri de milioane de dolari pentru eroarea făcută de poliţiştii LAPD. 

Totul este dat în vileag şi Bosch este din nou exonerat şi va mai rezolva ceva cazuri la SFPD.


Merită să mai face pauze de poliţiste după Jurnalul lui Nemoianu de 600 de pagini cartonat!





Tineri solişti la Filarmonica Piteşti

În seara de joi 18 octombrie am avut o surpriză plăcută. Orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de maestrul Tiberiu Oprea a avut invitaţi tineri care au dovedit o maturitate în interpretare pieselor prezentate.
Concertul a debutat cu Aida Popa, fetiţa din clasa a III-a la violoncel care a interpretat Concertul pentru violoncel şi orchestră în re major RV403 de Vivaldi. Deşi nu era mult mai înaltă decât instrumentul ea a dovedit talent şi siguranţă interpretativă.
Aida Popa
A urmat Alexandru Manolache, elev în clasa XII-a care a interpretat Concertul pentru pian şi orchestră în do major nr 13 KV415. Tânărul pianist a dovedit maturitatea pentru a interpreta un concert strălucitor cum este muzica lui Mozart. La bis Alexandru Manolache a prezentat Tocata lui Enescu, piesă superbă care a impresionat publicul.
Alexandru Manolache
În partea a doua a concertului violistul Alexandru Spânu, elev la Dinu Lipatti Bucureşti  a interpretat dificilul Concert pentru violă şi orchestră de Cecil Forsyth.


Alexandru Spânu
A urmat partea forte a concertului, tânăra studentă medicinistă şi pianistă Iulia Toma s-a încumetat să interpreteze Concertul pentru pian şi orchestră în re minor de Edvard Grieg.
Acest concert mă duce cu gândul la concertul pentru pian al lui Ceaikovski. Este interesant că îl precede fiind scris în 1867 faţă de 1874 al lui Ceaikovski. 
Iulia Toma
Concertul lui Grieg este una din culmile romantismul. Pe când Ceaikovski este imperial, Grieg este grav, pianul foloseşte notele grave profunde creînd un sentiment de încordare şi întunecare romantică.
Interpretarea a fost de bună calitate şi orchestra condusă de dirijorul Tiberiu Oprea a acompaniat foarte mulţumitor soliştii.

A fost o bucurie concertul din seara trecută!

miercuri, 17 octombrie 2018

Buimac pe cinci continente de Virgil Nemoianu

Am continuat jurnalul de călătorii al lui Virgil Nemoianu cu partea a II-a, Buimac pe cinci continente.
În această parte sunt înregistrate călătoriile lui Virgil Nemoianu prin Statele Unite şi apoi pe cele prin lume ocazionate de conferinţele ICLA. Aceasta este International Comparative Literature Association unde Nemoianu deţine funcţii importante, secretar al acestei asociaţii. 
Virgil Nemoianu s-a impus în domeniul său în special prin lucrările în domeniul analizei perioadei romantismului din secolul XIX, a aşa zisului romantism german Bidermeier. 

Călătoriile la aceste congrese ICLA îl duc în afara Americii prin Africa de Sud, China chiar în exotica insula Tahiti. 

Virgil Nemoianu este poliglot, se exprimă curent şi scrie  în engleză, franceză, germană, dar şi în italiană, spaniolă şi chiar portugheză. 

Este un pasionat cititor de ziare în aceste limbi cât au mai fost pe hârtie, este pasionat de cuvinte încrucişate. 
Ce ne aseamănă este pasiunea pentru galeriile de artă şi pasiunea cititului. Nemoianu citeşte orice, cărţi de specialitate, romane, inclusiv poliţiste! Nemoianu iubeşte lumea catolică, admiră catedrale din Franţa Italia, sau Spania. 

Vizitele sale în galeriile de artă sunt amănunţite, admiră pictura religioasă, dar şi peisajele flamande şi olandeze. 

Este un mare cârcotaş, nu-i plac francezii, nici italienii pe care-i admira până să vadă Italia, toţi sunt urâţi. Dar nici el nu scapă criticii, se vede prea gras, are probleme medicale. 
În Barcelona a fost jefuit şi este extrem de pornit pe acest splendid oraş.
Toate hotelurile sunt cu camere prea mici pentru gustul său, se simte tot timpul furat de hotelieri şi de cei de la care închiriază case în Franţa şi Italia. 

Sunt foarte frumoase periplurile acestea franco italiene pentru că s-au intersectat cu ale mele.

Este foarte snob, admiră aristocraţie, cade în admiraţie pentru prinţul Thurm und Taxis care are în proprietate castelul Duino unde Reiner Maria Rilke şi-a scris poeziile, admiră până şi pe un marchiz japonez care are relaţii cu familia imperială. 
Evită să descrie periplurile româneşti, îi evită pe români, este supărat că au invadat Europa. 

Dar sunt şi pagini superbe despre tablouri, privelişti, oraşe şi cărţi.

I-am citit cartea cu interes şi plăcere.