duminică, 29 noiembrie 2015

Marginalii la festivalul de teatru

A trecut şi acest festival. Chiar dacă nu am făcut evaluările imediat am să le fac acum!
Este singura posibilitate pentru mine care să iau pulsul tendinţelor din teatrul contemporan.
Teatrul de studio este o specie de teatru care se poate juca în tot felul de locuri neconvenţionale cu o scenografie minimalistă. Piesele aparţin unor dramaturgi, dar multe sunt creaţia regizorilor care se inspiră după evenimente contemporane.
Am văzut un singur spectacol memorabil Antisocial al Teatrului din Sibiu. Au fost şi câteva comedii reuşite. În primul rând aş da o notă bună actorilor care s-au străduit să redea dorinţa regizorilor. Am observat şi lipsa de inspiraţie a acestora în alegerea textelor dramatice, faptul că nu au fost în stare să scurteze unele dialoguri care au lungit inutil spectacolul. Nereuşita în aceste spectacole sau eşecul li se datorează lor în întregime.
Am primit observaţia că mă ocup de fenomenul cultural piteştean. Prin forţa lucrurilor nu port să fiu conectat la fenomene culturale de răsunet naţional,  sau internaţional. 
Iată că Cinema Trivale mi-a oferit această ocazie. Am putut urmări Festivalul Enescu, comentat atunci în septembrie şi două spectacole de opera venite de la Londra, Carmen de la Liceum şi Il nozze de Figaro de la Covent Garden. Remarc că aceste transmisiuni arată calitatea spectacolelor dar şi talentul de transmisie live al englezilor.
Am avut ocazia să urmăresc la Biblioteca Judeţeană câteva personalităţi culturale naţionale, Ana Blandiana, Vintilă Mihăilescu, Nicolae Manolescu, etc. Aici trebuie felicitat directorul Sachelarie care a reuşit invitaţii speciale, care spre să continue. 
Cel mai important eveniment cultural piteştean rămâne Filarmonica Piteşti cu Jean Dumitraşcu care reuşeşte invitarea unor personalităţi muzicale româneşti dar şi din străinătate. 
Pentru iubitorii de muzică este şi festivalul anual Serile Lipatti care se desfăşoară în principal la Conacul Fundăţeanca, un eveniment de răsunet naţional. Îi datorăm mult noi melomanii piteşteni doamnei Saviana Diamandi.

Aşa că în Piteşti nu domneşte chiar o linişte patriarhală şi se pot găsi evenimente culturale care nu sunt doar parohiale.
Să sperăm la o şi mai bună conectare la realitatea culturală a Piteştiului!


War of the world - Războiul lumilor de Niall Fergusson

Cartea masivă a lui Niall Fergusson, 650 de pagini are numele inspirat de romanul de science fiction al lui H. G. Wells scris şla sfârşitul secolului XIX. În acest roman lumea este invadată de marţieni. 
Cartea face analiza secolului XX cel mai teribil secol al războaielor.
După mai bine 100 de ani de pace europeană de la Războaiele Napoleoniene, în 1914 izbucneşte Primul Război Mondial. După o lungă perioadă de prosperitate şi globalizare economică în care Imperiul Britanic a jucat un rol foarte important izbucneşte războiul ca o lovitură de trăsnet. Incidentul declanşator este actul terorist al lui Gavrilo Prinkip de la Saraievo când această îl ucide pe Prinţul Moştenitor Ferdinand al Austro-Ungariei. De fapt războiul izbucneşte în cel mai slab şi descompus imperiu european. Pentru că Europa era dominată de mai multe imperii, Imperiul Britanic,Imperiul Rus, Imperiul multinaţional central european al Austro -Ungariei, Imperiul German şi Franţa imperiului colonial. ca britanic istoricul Niall Fergusson argumentează că Imperiul Britanic nici nu trebuia să se implice, dar agresiunea germană împotriva Belgiei a determinat intrarea în război a Marii Britanii.  Cum remarcă Fergusson, acest război nimicitor a determinat trecerea de la imperiile multinaţionale la statele naţionale. Pe rămăşiţele celor trei imperii învinse Germania, Austro Ungaria şi Rusia copleşită de bolşevism apar Polonia, Cehoslovacia, statele baltice, vremelnic Ukraina, Georgia şi Armenia. 
Este interesantă şi analiza Primului Război Mondial. Dacă Germania reuşeşte să obţină victoria pe trei fronturi răsăritene, cu Imperiul Rus, cu România, cu Serbia, ei sunt învinşi pe frontul principal cel vestic. Cu toată forţa armată care invadează Franţa aceast rezistă, reîmprospătându-şi resursele şi cu ajutorul corpului expediţionar englez, iar din 1917 cu intervenţia SUA.
Autorul face şi o analiză a rezultatului acestui război, cu teritoriile pierdute de Germania în favoarea Poloniei, în care ar fi existat consistente minorităţi germane. Ironia face ca Germania să piardă şi mai mult teritoriu în detrimentul Poloniei după Cel De-al Doilea Război Mondial, când Stalin redesenează complet harta Poloniei şi o transformă într-un stat naţional, practic fără minorităţi. De unele, precum evreii avuseseră grijă în primul rând Hitler.
Pentru că Hitler declanşează Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul acuză falimentara politică de conciliatorism a guvernului britanic Chamberlain, care a cedat începând din 1936 la pretenţiile lui Hitler. Autorul spune că dacă britanicii ar fi intervenit militar din 36-37-38 ar fi stopat pe Hitler.
Ce este absolut îngrozitor este cum în această prima jumătate de secol, Europa dar şi Asia s-au transformat în imense abatoare umane. 
Fergusson subliniază că Al Doilea Război Mondial nu a izbucnit în 1939, ci mai devreme în Asia, când japonezii agresează China, ocupă Manciuria şi apoi declanşează un război împotriva Chinei presărat cu nenumărate acte teribile de ucideri şi violuri  în masă.
Revenind la Europa, sunt foarte cunoscute execuţiile în masă din pădurea Katyn a armatei şi elitei poloneze de către sovietici. Dar procesul acesta are un precedent în Polonia ocupată de Hitler care începe să ucidă sistematic nobilimea, intelectualii şi ofiţerii polonezi, pentru a transforma acest spaţiu într-o viitoare zonă de colonizare germană, polonezii de rând rămânând să devină sclavi. Sunt puse în practică tot felul de teorii rasiale, unii dinte polonezi intrând în anumite categorii care se apropiau de aşa zisă rasă ariană.
Autorul nu uită să spună şi despre crimele lui Stalin care au terorizat Uniunea Sovietică, care a produs victime echivalente cu cele pierite în război.
Fergusson se ocupă şi de războiul din Extremul Orient şi arată uşurinţa cu care s-au predat englezii la Singapore unei armate japoneze inferioare numeric.
Se analizează şi faptul cum de, în faţa evidenţei, atât germanii cât şi japonezii au luptat cu disperare până la victoria finală a Aliaţilor. La germanii a acţionat şi un cod al onoarei şi disciplinei, dar şi temerea că dacă vor fi luaţi prizonieri  vor fi executaţi, cum făcuseră ei cu prizonierii sovietici, de aceea preferau predarea la americani în speranţa unui tratament uman. La japonezi acţiona codul samurailor în care era cea mai mare dezonoare să te predai, mai bine te sinucideai. 
Fergusson continua cu analiza postbelică a celui De-al Treilea Război Mondial, adică Războiul Rece. Acesta a fost cald doar în anumite zone acţionând prin interpuşi. Acum se confrunta Blocul condus de SUA şi cel sovietic. SUA şi-a dat seama de valoare confruntării dintre cele două puteri comuniste China şi URSS în deceniul 8 reluând relaţiile cu China, redând Republicii Populare Chineze locul al ONU de mare putere.
Este o carte deosebite care încearcă să explice cruzimea şi nebunia în care a intrat lumea în secolul trecut ucigând în proporţii imense semeni de ai lor.
De această nebunie nu au scăpat nici românii, care în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial au comis crime ne neiertat împotriva evreilor, Pogromul de la Iaşi,  Transnistria, sau represaliile din Odesa unde au dat foc la case pline cu evrei arestaţi. Propaganda era că evreii au pactizat cu sovieticii în Basarabia şi Bucovina de Nord. Chiar dacă au existat unele manifestări de acest gen, acestea nu scuză actele comise. Fergusson povesteşte cum românii interziceau refugiul evreilor bogaţi din Basarabia în România la ocupaţia sovietică.

Cartea a fost tradusă în româneşte şi este o meditaţie asupra răului care există în oameni. Freud încearcă să-i explice acest lucru lui Einstein, dar asta nu explică îndeajuns cum în jur de 100 de milioane de oameni au pierit în aceste războaie în cursul secolului XX.


miercuri, 25 noiembrie 2015

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Seara dezamăgirilor crunte

De obicei festivalul de teatru ţinea până marţi seara. Anul acesta a fost o zi în plus. Şi s-au prezentat două teatre, Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu şi Teatrul Toni Bulandra din Târgovişte.
Ambele piese prezentate au fost dezastre!
Prima piesă s-a intitulat Oreste regele sunetelor de Ioan Petru Culianu. Probabil că această tragedie se inspiră din tragedia cu acelaşi nume Oreste scrisă de Euripide.
Apar aici personajele mitice Pilade, prietenul lui Oreste, sora lui, Electra, mama sa Clitemnestra şi Egist, ucigaşul tatălui său, Agamemnon. Piesa poetică, dar cam indigestă. Opinia mea despre Culianu este proastă. Poate este şi pizma când auzeam pe Monica Lovinescu care îl lăuda pe tânărul Culianu care excela prin Europa, în Italia, apoi Olanda, doctorat la Sorbona, şi asistent şi discipol al lui Eliade. El rămâne supraevaluat, şi preocupările sale privind ezoterismul nu mă încânta. În plus i se poate reproşa şi nerozia susţinută de el că în vremea comunismului nu s-a creat nimic important cultural în România.
Doar moartea sa misterioasă, ucis cu un glonte într-una din toaletele Universităţii din Chicago îi dă un aer mai special.

Cât de producţia teatrului Toni Bulandra este rezultatul unei minţi morbide şi dezaxate, Punctum încearcă să fie un fel de distopie tip The Road al Lui Cormac McCarthy, dar totul este o de o tâmpenie absolută, păcat de actorii care s-au muncit să interpreteze această aiureală.

Păcat de timpul pierdut în astă seară!
M-am răzbunat şi am urmărit finalul recitalul de pian la patru mâini al cuplului Valentin şi Roxana Gheorghiu, ascultând Dansuri Ungare de Brahms şi Valurile Dunării a lui Ivanovici, maestrul Gheorghiu este gălăţean şi sângele apă nu se face.


marți, 24 noiembrie 2015

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX -Seara de ajun

Această seară a fost seara comediei. Trupa teatrul Regina Maria din Oradea ne prezintă comedia Seara de ajun - The Night Before Christmas a scoţianului (aoleu, era să zic englezului!) Anthony Neilson şi regizată de Ovidiu Caiţa şi în scenografia Oanei Cernea.

Este o comedie cu luzeri care se petrece în seara de ajun. Gary (Răzvan Vicoveanu), proprietarul unei magazii cu lucruri cam dubioase îl convoacă pe amicul Simon (Alin Stanciu). 
Alin Stanciu, Andrei Sabău, Mihaela Gherdan
Gary creşte şi fumează cânepă (i-am cam simţit mirosul), dar este amator şi de alte droguri. Gary a capturat un spiriduş (Andrei Sabău) sau aşa declară el. Simon este şi mai incredul decât Gary, cât nu fumat cânepă. Încep să-l chinuie pe spiriduşul - elf până intră în scenă şi Cherry (Mihaela Gherdan), amanta lui Gary şi prostituată de meserie. Acesteia, Gary îi promisese lui Cherry o păpuşă cow boy pentru fiul ei, dar acesta îl ascunde ca să-l dea fiului lui cu fosta nevastă, care-l părăsise.
Elful le promite că le satisface câte o dorinţă dacă îl eliberează ca să distribuie jucării copiilor. Dobitocul de Simon rămas fără ţigări vrea un pachet care se găseşte în geanta de scule de spărgător a spiriduşului. 
Mihaela Gherdan, Răzvan Vicoveanu, Alin Stanciu
Cherry îşi doreşte păpuşa cow boy, elful zice că a creat-o dar nu este în această magazie, dar Simon ştie unde a ascuns Gary păpuşa. 
Tot certându-se cei trei observă că elful nu mai răsuflă. Speriaţi îi fac respiraţie gură la gură şi în fine elful îşi revine. Era dorinţa lui Gary! 
Aşa că fericiţi îl eliberează pe elf se droghează cu cocaină şi pleacă să sărbătorească Crăciunul.
În final în magazie apare elful, sau aşa zisul elf care fură păpuşa cow boy. 


Final la o comedie în care actorii au fost excelenţi şi au jucat cu multă naturaleţe personaje din Marea Britanie pe care românii noştri îi pot întâlni de când au năvălit pe insulă.

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Secretul atomic

Crina Svoboda
Astăzi prima piesă s-a jucat pe scena Sălii Mari a Teatrului Davila. Este o producţie a Teatrului Coquette din Bucureşti. Această trupă a mai fost oaspete a festivalului de teatru de studio de la Teatrul Davila. Regia aparţine tot lui Ingrid Bonţa iar una dintre actriţe este cunoscută din producţiile anterioare. Este vorba de Ruxandra Bălaşu.
Ruxandra Bălaşu
Comedia Secretul atomic este scrisă de Lucia Verona şi face referinţe la actualităţi politice. De fapt este o comedie interpretată de un ventrilog, sau ventrilogă - Crina Svoboda care manipulează o marionetă şi actriţă.
Este interesant că marioneta aduce foarte clar cu fostul preşedinte Băsescu care invită pe preşedinta aleasă interpretată de Ruxandra Bălaşu.
Preşedinta aleasă doreşte să afle de la preşedintele care pleacă secretul atomic.
Preşedintele o invită să deschidă seiful şi acolo găseşte numai chestii inutile, după aceea este invitată la un pahar de tărie. Cea mai simpatică scenă este când această îi oferă viitoarei preşedinte maşina de tradus. Aceasta are trei moduri, limbaj comun, limbaj de lemn şi limbaj diplomatic. După ce fac câteva teste la o frază exprimată de viitoare preşedinte limbajul comun o redă ca o înjurătură.
După tot felul de inutilităţi şi mult whisky, palincă şi vişinată viitoarea preşedintă află secretul atomic. Acesta nu există pentru că el este o marionetă, o sosie, adevăratul preşedinte a murit la vânătoare şi sosia nu a aflat secretul militar sau atomic!
De fapt este o parabolă privind conspiraţionismul care ne spune că cei care fac politică sunt doar păpuşi manipulate de forţe obscure. În acest sens actriţa ventrilog aruncă păpuşa preşedinte şi manipulează acum o păpuşă femeie.

Problema pusă în registru comic este totuşi foarte serioasă, sunt forţe obscure care nu ţin  seama de opţiunile democratice ale electoratului. După reacţiile media româneşti se pare că suntem în plină conspiraţie. Adevărul este însă un pic mai complicat.

luni, 23 noiembrie 2015

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Ghidul sinucigaşului

În această seară a Teatrul Davila s-a jucat pe scena Studioului Liviu Ciulei piesa Ghidul sinucigaşului, producţia Teatrului Ariel  din Râmnicul Vâlcea.
Luminiţa Erga
Este o piesă cu o scenografie elaborată o cameră de zi dintr-un apartament cu picturi pe pereţi şi un fel de perdea care se deschide şi închide.
Subiectul piesei este dependenţa de televizor, o boală foarte răspândită la români. 
Gabriel Popescu
Piesa debutează cu un pasaj filmat. Oameni urcă într-un autobuz care merge printr-un oraş de blocuri (Râmnicu Vâlcea?) pe o melodie interpretată la trompetă, tipică filmelor poliţiste cu Alain Delon. Pe imaginile filmate seara din   autobuz curge genericul piesei Ghidul sinucigaşului
Apoi între scenele piesei curg imagini filmate din autobuzul care străbate oraşul.
O femeie singură - Luminiţa Erga ajunge acasă şi dă drumul la televizor, apoi primeşte un telefon de la mama sa. Subiectul emisiuni gen dispute între pseudo dive şi papiţoi, vipuri de periferie, manelişti, etc.

În scena următoare femeia constată disperată la reîntoarcerea acasă că i-a dispărut televizorul! Sună la 112 vine un poliţist - Gabriel Popescu care culege probe şi amprente. Tipul face cercetări, femeia este disperată se pileşte pentru că a dispărut singura ei distracţie şi între ea şi poliţist se încheagă un fel de relaţie, ambii sunt singuri, ambii amatori de emisiuni cu pseudo-vedete, ambii sunt divorţaţi. 
Femeia devine din ce în ce mai disperată, chiar vrea să se sinucidă dar primeşte vestea cea bună, televizorul a fost recuperat. Este vremea Revelionului şi poliţistul o vizitează pe femeie şi brusc după ce poliţistul mărturiseşte că a fost tentat de sinucidere şi finalul forţat conduce la deznodământul sinucigaş al ambilor. Este un final cam forţat faţă de evoluţia piesei. Păcat! că piesa are ritm şi este bine scrisă.

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Antisocial



Ultima piesă a serii a fost un eveniment aşteptat. În primul rând că sala Studio a Teatrului Davila a fost plină al maxim, nu se mai găseau locuri, eu am stat pe scăară dar s-a liberat un loc şi am văzut piesa în condiţii bune. 

Piesa este o producţie a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu. Se ştie că acest teatru este în centru manifestărilor care a făcut din Sibiu capitală europeană, că la Sibiu are loc un festival internaţional de teatru de anvergura celui din Avignon, sau Edinburgh.

Despre piesă citisem deja în Dilema veche la rubrica Oanei Stoica, mare promotoare de teatru contemporan.


Antisocial este o producţie inspirată de o întâmplare dintr-un liceu clujean, când elevi din clasa a XII_a se decid să facă un grup secret pe Facebook unde îşi bat joc de profesori. Un profesor intră pe saitul grupului şi provoacă scandalul care ar fi condus la exmatricularea a nu mai puţin de 200 de elevi, cam tot liceul. Luminiţa Puiuleţ şi sponsorizaţi de BRD au pus înscenă acest spectacol sub numele de Antisocial. Pe scenă iau loc în jurul unei mese 7 tineri actori masteranzi la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Aceştia sunt: Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Călin Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Maria Tomoiagă. Citindu-le acum numele nu pot să nu remarc că în discuţii interpreţii folosesc numele lor de familie, ca şi cum ar fi numele unor personaje.
Am remarcat la discuţia la care am fost invitaţi după spectacol accentul indelebil al copilăriei de Sibiu al actorilor care acum se aude de la cea mai înaltă tribună prezidenţială.

În prima scenă cei 7 elevi manipulează smartfonurile foarte concentraţi pentru că sunt pe cale să fie exmatriculaţi, ei vor să afle cine a trădat şi a permis profesorului să intre pe saitul grupului. Limbajul este dur şi vulgar cum din păcate se aude acum şi în public. 
Scena următoare este cu aceeaşi actori în ipostaza de profesori puşi să decidă cum vor fi pedepsiţi elevii. Liceul de elită trebuie să salveze cumva aparenţele. Se remarcă fractura între elevi şi profesori, cu o singură excepţie a unui profesor care priveşte pe elevi ca nişte parteneri. Aici probabil stă marea dilemă a învăţământului de azi relaţia profesor elev şi în a treia ipostază care urmează în a treia scenă a piesei aceea de elevi. Aici un părinte cu posibilităţi materiale a dispus să mituiască pe profesori sau să dea în judecată liceul ca elevii să nu mai fie exmatriculaţi.
Ultima scenă se reîntoarce la elevii deja pedepsiţi care sunt în stare să se ia la bătaie pentru că unul a trădat.

Piesa pune întrebări la care noi toţi, societatea românească trebuie să răspundă. Este clar că cei în vârstă. profesori, părinţi nu mai sunt în stare să reacţioneze potrivit la manifestările de independenţă ale adolescenţilor care trăiesc în epoca internetului, a socializării pe computer şi a însingurării şi alienării extraordinare generate de mediul virtual.

Extrem de interesante au fost discuţiile după a celor rămaşi în număr mare la întâlnirea cu regizorul Bogdan Georgescu. A luat cuvântul, părinţi, profesori, elevi, şi alţii, inclusiv subsemnatul.


Este clar că acesta este un eveniment teatral cu implicaţii sociale.

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Vermine radiante



Ieri 22 noiembrie primul spectacol al festivalului a fost Vermine radiante de Philip Ridley, producţie a Teatrului Anton Pann, Râmnicu Vâlcea.
Ana Şuşca
Piesa în debutul ei părea ofertantă cu o atmosferă kafkiană. Unui cuplu i se oferă o casă, unde ulterior au loc fenomene ciudate tip horror. Piesa alunecă într-o confuzie care o goleşte de sensuri.
Szasz Reka şi Andrei Brădean
Moderatoarea, domnişoara Di - Ana Şuşca se remarcă prin picioarele perfecte care le expunea în spatele decorurilor şi prin atitudinile extrem de lascive în timp ce cuplul Jill - Szasz Reka şi Olli - Andrei Brădean trece prin emoţii şi prin tot felul de aventuri bizare. L-aş remarca pe Andrei Brădean pentru performanţele sportive, căţărare pe decoruri, salturi mortale care mi-au amintit de producţia lui Peter Brook văzută de mine prin 72 la Operă Română unde actorii erau adevăraţi trapezişti. 

Păcat de actori pentru că piesa nu a fost ceea ce am crezut la început.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Animalul acest om ciudat

Piesa din această seară pe care am văzut la studioul Liviu Ciulei are titlul Animalul acest om ciudat scrisă de Mircea M Ionescu, dramaturg descoperit târziu, care a fost prezent şi la reprezentaţie.
Ionel Cugia şi Otilia Pescariu
Cel mai interesant este că această piesă a fost pusă în scenă în Serbia, dar în Banatul Sârbesc la Vârşeţ, de teatrul STERIIA, secţia românească şi l-am urmărit în limba română!
Pot spune de la început că nu am detectat accente în rostirea actorilor sau regionalisme şi m-am bucurat că românii acolo pot vorbi o română curgătoare. 
 
Scena ligheanului
Piesa este o parabolă destul de poetică privind pe copii bolnavi SIDA.
 Monica Baldovină Cugle şi Otilia Pescariu
Femeia în blugi (Otilia Pescariu) se luptă pentru existenţa unui spital în care mai sunt 18 copii/adolescenţi bolnavi de această boală necruţătoare. Demersurile sale nu au ecou la autorităţi, ministrul sănătăţii, primul ministru (Ionel Cugia). În scena confruntării cu premierului cu fata în blugi, regizorul Iulian Ursulescu, aminteşte o scenă celebră din D'ale Carnavalului a lui Lucian Pintilie realizată la Bulandra pe la sfârşitul anilor 60. Acolo în prima scenă Iordache (interpretat de  Ştefan Bănică), ajutorul lui Nae Girimea  se spală pe picioare şi-şi bagă degetul arătător printre degetele de la picioare, după care acesta aruncă conţinutul ligheanului spre spectatori, lumea ferindu-se de stropi, evident ligheanul este gol! Aici ligheanul are apă, iar actorul pregetă dacă să azvârle spre spectatori apa.
 Monica Baldovină Cugle, Otilia Pescariu, Neda Grubişa şi Aneta Gaşpăr
În piesă mai apare personajul din administraţie (Monica Baldovină Bugle), apoi doi bolnavi, unul în scaunul cu rotile (Neda Grubişa) şi fata cu chitară (Aneta Gaşpăr). Spectacolul are ritm este însoţit de o muzică de ambient ameninţătoare. Actorii sunt convingători, cu toate că Otilia Pescariu mi s-a părut cam prea patetică, dar poate aşa i-a cerut rolul şi regizorul. Ionel Cugia are naturaleţe unui mafiot ajuns ministru, sau chiar prim ministru, iar Monica Baldovină Cugle este excelentă în administraţia obtuză tipic românească. Pentru că ambientul piesei este România dea zi, prim ministrul Ionel Cugia acoperindu-se cu un imens tricolor care îi foloseşte de prosop pentru şters picioarele.

Un spectacol reuşit şi antrenant.

vineri, 20 noiembrie 2015

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - După noi, Apocalipsa

Ciprian Braşoveanu, Dan Căpăţână şi Aureliu Bâtcă
Piesa care a urmat astă seară a fost  După noi, Apocalipsa o producţie a Teatrului Fani Tardini, scrisă de o gălăţeancă, Katia Nanu şi regizat de Cristian Gheorghe
Piesa are trei personaje domnul Foarte Deputat (Ciprian Braşoveanu), domnul Incompatibilu' (Dan Căpăţână) şi domnul Suspendatu' (Aureliu Bâtcă).
Ciprian Braşoveanu şi Aureliu Bâtcă
Suntem la Parlament cu personaje care ne murdăresc ecranele televizoarelor. Ei sunt cei care au ajuns în cel mai înalt for al democraţiei româneşti şi scopul lor este să profite de această poziţie. Doi însă aui probleme, tinerelul Incompatibilu', la prima lui prezenţă în parlament s-a pomenit că este incompatibil, şi-a băgat nevasta în biroul parlamentar. Suspendatu' a produs un accident şi a primit o pedeapsă cu suspendare. Ei apelează la Foarte Deputat ca să scape de pedepse.
Dan Căpăţână şi Ciprian Braşoveanu
Mă gândeam cine este la ora actuală cel mai vechi parlamentar român, cineva mi-a spus că ar fi Hrebenciuc, dar el este deja la puşcărie, cam ieşit din parlament şi pe internet am găsit că ar fi şi Bogdan Niculescu Duvăz din 1990.
Domnul Foarte Deputat are vechime, a schimbat partidele, precum, de exemplu Duvăz ca să rămână la putere. El cere mită celor doi, dar Suspendatu' după ce îi dă mita îl ameninţă cu DNA. Ceilalţi doi sar să-i ia telefonul şi-l cam strâng de gât cât să-l omoare. Incompatibilu' este disperat şi-l lasă pe cel Foarte Deputat să găsească soluţia. Este simplu, s-a spânzurat ce propria cravată  având depresia determinată de accidentul provocat. Se anunţă 112 dar şi paparazul ca să relateze sinuciderea. 
Viaţa merge înainte şi lumea rămâne la fel ticăloasă şi coruptă.

Nu pot să nu remarc jocul interpretului acestui Dandanache de tip nou, domnul Foarte Deputat, actorul Ciprian Braşoveanu.

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Ediţia XIX - Mame şii fiice

Sevastian Tudor şi Emil Boroghină

Sunt interesat de teatru din studenţie. Îmi amintesc cu colegul şi amicul Gigi Lucaciu m-a luat la Teatru Nottara prin toamna lui '67 şi plăcerea a rămas. Văzusem şi ceva piese la Teatrul din Ploieşti în liceu dar am ratat pe Caragiu starul teatrului.
Acum este o ocazie pentru mine să văd care este starea teatrului contemporan. Citesc rubrica Oanei Stoica de la Dilema veche care promovează teatrul experimental şi asta m-a făcut curios să văd acest festival de câţiva ani pentru că este teatru cu resurse minimaliste şi actori puţini.

Festivalul a fost deschis la ora 17, azi 20 noiembrie printr-o cuvântare a directorului teatrului Davila, Sevastian Tudor, la Sala Studio Liviu Ciulei.. Au mai vorbit regizorul teatrului din Kraguevac, Serbia şi preşedintele juriului Emil Boroghină. Am aflat că Festivalul a fost inaugurat în 1980, dar a ţinut doar 3 ediţii. A fost reluat în anul 2000.
A urmat apoi piesa dramaturgului rus Alexandr Mardani. Aveam un interes special pentru că piesa era tradusă de amicul meu, Cristi Sabău şi de Iulia Guţu, tovarăşa lui de viaţă basarabeancă şi bibliotecară la Colegiul IC Brătianu.
Daniela Butuşină Foursin şi Ramona Olteanu
Piesa reflectă situaţii contemporane valabile atât în Rusia dar şi la noi. 
Piesa debutează cu sosirea în apartament a Ritei o doamnă între două vârste, Rita interpretate de Daniela Butuşină Foursin. Rita vorbeşte la telefon cu mama ei şi fiica care este studentă. Se pare că Rita se ocupă afaceri imobiliare, fostă profesoară de franceză.  
Ramona Olteanu
Apare o tânără care este Katia (Ramona Olteanu), studentă la medicină trimisă de bossul Gleb să joace rolul fiicei pentru un client. 
Uşor, uşor ne lămurim că vor avea oaspete un bărbat şi că treaba este de fapt prostituţie. Între cele două femei domneşte o neîncredere reciprocă, pentru că Katia este combinată cu un tinerel şi pentru că nu ştie nimic despre ea. În partea a doua a piesei în apartamentul răvăşit cele două femei sunt disperate pentru că acest client cu care s-au distrat, sau la distrat a murit asfixiat cu o pernă de către tânăra Katia. Cele două complotează cum să scape de cadavru. 
 
Şi pleacă să cumpere apă minerală. Mortul se trezeşte din beţie şi pleacă şi când se reîntorc acestea răsuflă uşurate că au scăpat de crimă. Rita mărturiseşte că în noua sa îndeletnicire a fost împinsă de rakeţi şi mafioţi pentru că a accidentat cu maşina pe cineva şi a trebuit să plătească despăgubiri accidentatului intrând în contact cu interlopii. Katia are o poveste asemănătoare, studentă fii d trebuie să-şi susţină material studiile şi meseria de curvă este cel mai simplu de făcut.  
Când să se despartă uşurate la uşă se aud bubuituri şi cele două femei cad secerate sub gloanţele mafiote. 
 
Piesa este interesantă cu subiect poliţist, dar suferă de lungimi care puteau fi evitate.


Radu Gheorghe sau Ucenicul vrăjitor

Radu Gheorghe
Mulţi amatori de muzică visează să ajungă să dirijeze o orchestră.
Pentru actorul Radu Gheorghe acest vis a ajuns o realitate. În seara de 10 noiembrie la Filarmonica Piteşti orchestra a fost dirijată de Radu Gheorghe, este adevărat că la locul concert-maestrului ca primă vioară se află dirijorul Radu Gheorghe. Din colaborarea lor şi a orchestrei Filarmonicii Piteşti a ieşit un spectacol inedit.
Radu Gheorghe a mărturisit că s-a inspirat din show-ul lui Danny Kaye, mare actor comic de la Hollywood. 
Muzica aleasă a fost de largă respiraţie, de concert popular ce a amintit de Concertul de Anul Nou de la Viena.
Pasajele muzicale interpretate cu tragere de inimă de către orchestra piteşteană au fost întrerupte de gagurile actorului mim Radu Gheorghe.
Am urmărit astfel  polcile lui Johann Straus jr. Noua Polcă Pizzicato, La Vânătoare, Tunete şi fulgere, sau a lui Josef Straus, Polca Annei
Constanţa Filip
Cu contribuţia Constanţei Filip s-a interpretat şi Polca Fierarului cu o nicovală şi două ciocane. S-a mai cântat şi Toreadorii din Carmen de Bizet.
Finalul primei părţi a fost o melodie de Lennon, Mac Cartney.
După pauză s-a început cu faimosul Bolero al lu Ravel, unde actorul a găsit o tânără din sală care a intrat perfect în rol de dansatoare dar şi pe doamna Rucăreanu de la categoria senioare în retragere.
S-a mai cântat Uvertura la Liliacul de Strauss jr, Marşul din Aida de Verdi, un country song Pops Hoe-Down, Adagio din Simfonia Destinului de Beethoven şi pasaje din Rapsodia română nr. 1 a lui Enescu. Aici putea totuşi să lipsească scălâmbăiala cabotină a lui Radu Gheorghe.
S-a mai cântat şi faimoasa Simfonie a Despărţirii de Haydn în care instrumentiştii părăsesc pe rând orchestra. Se pare că această parodie muzicală a scris-o Haydn dedicând-o lui mecena prinţul Eszterhazy care uitase să plătească instrumentiştii orchestrei.  
Actorul este dotat cu calităţi de muzician aşa că având peruci au cântat la viori împreună Vivace din Dublul Concert de Bach Radu Gheorghe şi Tiberiu Oprea, lucru care arată o educaţie muzicală a actorului.  
În final ca la Viena s-a cântat Marşul Radetzky în care lumea bate din palme. 

A fost o seară reuşită şi mărturisesc că de mult nu am mai râs atât de mult!