De obicei festivalul
de teatru ţinea până marţi seara. Anul acesta a fost o zi în plus. Şi s-au
prezentat două teatre, Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu şi Teatrul Toni Bulandra
din Târgovişte.
Ambele piese
prezentate au fost dezastre!
Prima piesă s-a
intitulat Oreste regele
sunetelor de Ioan Petru
Culianu. Probabil că această tragedie se inspiră din tragedia cu acelaşi nume Oreste scrisă de Euripide.
Apar aici personajele
mitice Pilade, prietenul lui Oreste, sora lui, Electra, mama sa Clitemnestra şi
Egist, ucigaşul tatălui său, Agamemnon. Piesa poetică, dar cam indigestă.
Opinia mea despre Culianu este proastă. Poate este şi pizma când auzeam pe Monica
Lovinescu care îl lăuda pe tânărul Culianu care excela prin Europa, în Italia,
apoi Olanda, doctorat la Sorbona, şi asistent şi discipol al lui Eliade. El
rămâne supraevaluat, şi preocupările sale privind ezoterismul nu mă încânta. În
plus i se poate reproşa şi nerozia susţinută de el că în vremea comunismului nu
s-a creat nimic important cultural în România.
Doar moartea sa
misterioasă, ucis cu un glonte într-una din toaletele Universităţii din Chicago
îi dă un aer mai special.
Cât de producţia
teatrului Toni Bulandra este rezultatul unei minţi morbide şi dezaxate, Punctum încearcă să fie un fel de distopie tip The Road al Lui Cormac McCarthy, dar totul
este o de o tâmpenie absolută, păcat de actorii care s-au muncit să
interpreteze această aiureală.
Păcat de timpul
pierdut în astă seară!
M-am răzbunat şi am
urmărit finalul recitalul de pian la patru mâini al cuplului Valentin şi Roxana
Gheorghiu, ascultând Dansuri Ungare
de Brahms şi Valurile Dunării a lui
Ivanovici, maestrul Gheorghiu este gălăţean şi sângele apă nu se face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu