Cinemateca - Rubliov, Tom Jones și Povestirile din Canterbury

Am vizionat în ultimul timp mai multe filme de cinematecă.

Primul a fost Rubliov filmul lui Andrei Tarkovski la recomandarea unui prieten. Am găsit un sit cu filmul întreg și traducere românească, mai bună decât cea în engleză de pe Youtube. Este o imagine artistică a Rusiei Moscoviei la începutul anilor 1400. Ce frapează este prezența tătarilor stăpâni ai Cnezatului Moscovei timp de 300 de ani. Asta poate explica și moștenirea de sălbăticie de care dă și azi dovadă armata rusă. Impresionant și episodul construirii clopotului, simbol la credinței. 

Al doilea film a fost Tom Jones, este adevărat că acea copie nu prea era de calitate. Este filmul lui Tony Richardson inspirat pe romanul de secol XVIII al lui Henry Fielding. Este un roman picaresc avându-l în centru pe copilul adoptat de un moșier englez, interpretat de tânărul din acea vreme Albert Finney. Mai apare și iubirea lui, Sophie Western (Susannah York). Filmul este un șir de amoruri ale lui Tom Jones cu diverse, dar regizorul pudic nu insistă asupra scenelor de amor. Filmul are un final fericit, Tom Jones este salvat de la spânzurătoare de viitorul socru, moșierul Western interpretat de un actor popular în anii 60, Hugh Griffith.

Ultimul film pe care-l menționez este Povestirile din Canterbury. Este opera lui Pier Paolo Pasolini. Pasolini este în actualitate prin apariția unora din scrierile sale. Am văzut mai demult filmele lui foarte controversate, Teorema, Decameronul sau Salo. Filmul se bazează pe primul scriitor de limbă engleză important Geoffrey Chaucer. Este un film care aduce cu Decameronul cu diverse episoade erotice, în care regizorul nu se ferește să arate sexul. Este cu actori importanți precum același Hugh Griffith, dar și cu  neprofesioniști. Este despre dragoste, sex pe bani, inclusiv sex homosexual. Prinși, cel cu bani scapă, în schimb cel sărac sfârșește ars pe rug. Pe lângă sex mai mai sunt povești despre trădare și înșelăciuni. Apare la un moment dat și iadul ca în viziunile apocaliptice ale lui Hieronymus Bosch și Brueghel.

S-a terminat și anul cultural artistic. 

Am audiat concerte bune al Filarmonica Pitești, cu tineri soliști, premiați la diverse concursuri interne și internaționale. 

Am vizionat și câteva expoziții de artă la galeria Metopa Pitești ale artiștilor locali. 

Am văzut grămezi de filme și seriale pe streamurile de pe internet. Finalul de an a oferit multe din aceste seriale de acțiune, spionaj sau polițiste.

Am donat biblioteca mea istorică muzeului Brătianu de la Florica. Am citit mai multe cărți bune. Aș menționa cărțile lui Salman Rushdie, roman și eseuri. Au mai fost o grămadă de cărți polițiste. Aș menționa pe Mick Herron cu seria lui Slow Horses, acum ecranizate in seriale. Am mai citit și cărți despre istorie în care menționez Dansul Natașei care se ocupă cu evoluția marii culturi ruse în secolul XIX și începutul secolului XX. 

Sper ca și în 2023 să am parte de filme și seriale bune, de cărți interesante și de concerte bune. 

La Mulți Ani!

Sfârșit de an

Mâine se termină anul 2022!

A fost un an ciudat cu bune și cu rele.

Începutul anului a marcat sfârșitul pandemiei de Covid. Da! Dar eu am făcut o formă ușoară cu frisoane și nas care să-mi curgă chiar de ziua mea pe 10 februarie și m-a ținut vreo 10 zile. Iată că în final de an epidemia de Covid s-a resuscitat în China, locul de unde a pornit și sunt infectate zeci de milioane de persoane. Autoritățile comuniste au luat măsuri stricte de stopare a răspândirii care au trezit furia și revolta populației și au trebuit să mai îndulcească restricțiile. Pandemia zici că s-a terminat, dar continuă. În România s-au înmulțit bolile virale cu febră, nas înfundat și dureri musculare. 

Evenimentul cel mai nefericit a fost însă declanșarea agresiunii lui Putin împotriva Ucrainei. Dacă Europa a mai fost zguduită de războaie inter-iugoslave ele s-au petrecut în granițele fostei Iugolavii, de data asta s-a petrecut o agresiune împotriva unui stat independent. Rusia mai agresase Ucraina în 2014, dar reacția lumii a fost slabă. Putin vedea o plimbare prin Ucraina, cu ocuparea Kievului și instalarea unui guvern marionetă. Putin și armata rusă au avut o surpriză de proporții, au dat de o armată bine pregătită cu reacții armate foarte puternice, cu un președinte eroic și hotărât, Volodimir Zelenski. Agresiunea avea loc sub pretextul stupid de denazificare a Ucrainei, păi Zelenski este evreu! Reacția Europei și a Statelor Unite ale Americii a fost hotărâtă prin sprijinul militar pentru Ucraina. Polonia și România s-au distins prinajutorul militar și al ajutorării refugiaților din Ucraina, femei și copii. A fost decisă înarmarea armatei ucrainene cu armament modern care a decis schimbare balanței de putere. Dacă la început porțiuni importante din Ucraina a fost ocupată de agresorul rus, ulterior acesta a fost respins. Am citit atunci opinia unor experți militari de ocazie de pe contributors.ro  cum nu a fost în stare ucrainenii să respingă pe ruși, mai bine tăceau! Armata ucraineană a fost în stare, a distrus impresionanta coloană de tancuri care se îndrepta spre Kiev și i-a obligat pe ruși să se retragă înapoi în Belarus, unii reușind să agite praful radioactiv de la Cernobîl unde unii ruși s-au îmbolnăvit. S-a obținut o mare victorie în zona Harkovului, rușii s-au retras de la Herson, singurul oraș mare ocupat de ruși. Agresiunea rusă a mai reușit să creeze o mare solidaritate a Europei și SUA. SUA a reușit în Războiul din Coreea să salveze Sudul, care a devenit una din cele mai industrializate și dezvoltate state ale lumii. Apoi a încercat să salveze Vietnamul de agresiunea comunistă, cheltuind miliarde de dolari și cu prețul vieții a 30000 de militari americani. Alte miliarde de dolari și vieți americane au fost irosite în Orientul Mijlociu, unde specificitatea Afganistanului nu a permis o democratizare de tip occidental și cu nereușita parțială din Irak sau din Siria. Iată că acum dolarii americani sunt cheltuiți cu folos, armata ucraineană este pregătită să facă față agresorului rus, pentru că își apără patria. Este cumva o repetare a situația agresiunii împotriva Finlandei comisă de Stalin în 1939. Ruios a suferit pierderi îngrozitoare, aproape 100000 de morți și răniți, pierderi imense de echipament, nava amiral a Mării Negre Moskva scufundată. După acest război armata rusă și Rusia devine o putere de mâna a doua. Sunt pe de altă parte surprins de voci de la noi care blamează pe Zelenski, de parcă el ar fi declanșat acest război, ba cedări de teritoriu din partea Ucrainei. Păi, de abia așteaptă Putin la cedări. Sunt unii care sunt speriați de ruși de parcă ar năvăli peste noi, când ei se retrag din Ucraina. Finalul de an a adus și prima vizită a lui Zelenski la Washington la invitația lui Biden. Președintele Biden, care este contemporan cu Vietnamul, cu toate că nu a fost trimis acolo din motive medicale,  a înțeles foarte bine miza acestei lupte a Ucrainei de apărare îmmpotriva agresiunii lui Putin. Rusia va fio înfrântă și va deveni o putere de mâna a doua, chiar dacă cu arme nucleare.

În acest context am citit un articol interesant al lui Sever Voinescu și care crează dileme, intitulat Românism și antiromânism! Românismul este un  concept de secol XIX citând pe V. A. Urechia. Eu aș completa că românismul s-a definit în lupta pentru identitate națională din secolul al XVIII-lea prin Supplex Libellus Valachorum, memorandum adresat de episcopii unit și ortodox ai Ardealului împăratului Austriei. Românismul este forma de patriotism specific românesc de afirmarea națională. Nenorocirea comunistă și pervetirea sentimentelor naționale într-un naționalism tâmp a îndepărtat pe mulți de patriotism. Eu sunt optimist văzând reacția generală a Românilor privind agresiunea rusă din Ucraina.

Cel mai important eveniment sportiv s-a petrecut în Qatar. Complet nespecific, Campionatul Mondial de Fotbal s-a petrecut la începutul iernii, el desfășurându-se normal vara. A fost controversat prin alegerea Qatar, o țară mică, dar foarte bogată, cu un islamism foarte tradițional. S-au investit în stadioane și infrastructură 200 de miliarde de dolari! Campionatul mondial a fost însoțit de probleme cu lipsa de siguranță la muncă și decese în Qatar, cu mite și șpăgi imense la FIFA, dar și la Parlamentul European. Fotbalul a fost de cea mai înaltă calitate. Nu au câștigat cele două mari favorite, Brazilia, sau Franța, echipele cu cele mai mari vedete. Franța a ajuns în finala cu Argentina. Meciul a fost la dispoziția Argentinei condusă de Messi la apogeu de carieră, dar în ultimele 30 de minute s-a produs resurecția Franței prin efortul lui Mbappe care a egalat la 2-2. Au urmat prelungirile. A înscris Argentina, dar a egalat Franța din nou prin Mbappe. La penaltiurile de departajare, Argentina a ieșit victorioasă și campioană mondială!

La noi se guvernează în coaliție cu PNL-PSD-UDMR, o coaliție ciudată și cu multe frustrări din partea electoratului, într-un an cu mari probleme. În plus a mai fost și rănirea orgoliului național prin refuzului Austriei să accedem la Schengen. S-au resuscitat vechile suspiciuni istorice, bine documentate în cartea Habsburgii, ungurii și românii a lui Vasile Stoica, mare om politic din maternul meu Avrig, cu rol important în unirea Ardealului cu România, militant al drepturilor noastre în SUA în timpul Primului Război Mondial, diplomat de carieră, care a sfârșit  normal în pușcăriile comuniste!

Să sperăm într-un an 2023 mai bun!

Anul Nou cu sănătate și bucurie!

Quichotte de Salman Rushdie

Quichotte este ultimul roman, apărut înainte de abominabilul atac asupra lui Salman Rushdie în Statele Unite. Cei de la premiul Nobel au preferat să dea premiul la care era îndrituit prin opera și ca semn de solidaritate al scriitorilor unei ilustre necunoscute franțuzoaice pe motive că este progresistă. Deh, se poartă.

După cum recunoaște chiar Salman Rushdie romanul l-a scris sub impresia lui Cervantes, fondatorul romanului modern, dar și a lui Massenet, autorul operei muzicale Don Quichotte. De la ultimul păstrează și denumirea Quichotte, adică pe românește Qișot, nu ca în spaniolă Qihote.

Eroul romanului este un anume Smile, comis voiajor, care, la fel ca eroul lui Cervantes de prea mult privit la televizoarele din moteluri a luat-o razna. Și a găsit Dulcinea în prezentatoarea tv Salma R. După cum spunea Marin Preda un țăran la București caută alți țărani, eroii lui Rushdie caută indieni în America unde se desfășoară romanul. Și are de unde, indienii sunt la conducerea unor importante firme IT și de altă natură. 

Smile este abordat undeva prin Denver de șeful lui care îi era văr și care era tot un Smile, miliardar și proprietar al unei firme de medicamente numită SPI, pronunțat spai adică spion. Numele lor de fapt derivă un Ismail!

Salma R este evident tot indiană, fiică și nepoată de artiste de mare succes la Bollywood, ajunge la Hollywood unde are o carieră de succes, dar renunță și devine vedetă tv. Smile, comis voiajorul face pentru ea o obsesie și îi scrie sub pseudonimul Quichotte. 

Și începe un periplul picaresc pe de-a latul Americii să ajungă la mare lui iubire. Septuagenarul Quichotte își imaginează un fiu care se întrupează și-l numește Sancho. Pentru a-și atinge scopul, iubirea doamnei Salma R trebuie să treacă prin mai multe încercări, prin mai multe văi ale plângerii, ca în basmele noastre. Una foarte amuzantă este sosirea într-un orășel din New Jersey unde la motelul domnului Jonesco află că acolo oamenii se transformă în mastodonți. Este o transmitere evidentă și recunoscută la Rinocerii lui Ionesco! La New York el trebuie să o revadă pe sora lui poreclită Human Trampoline - Trambulina umană, care era o mare militantă pentru drepturile oamenilor, pentru că și indienii sunt subiect de rasism sunt oamenii maro, după culoarea pielii.

Ei bine, în paralel avem de a face cu povestea asemănătoare a Autorului, Author care trăiește în America și are un fiu cu probleme de adaptare. Are și el o soră Sister stabilită în Anglia și judecătoare, măritată cu un judecător englez având o fiică Daughter, căreia îi plac romanele de spionaj ale unchiului Author. Și ei sunt certați pe moștenirea din Bombay, locul de unde originează toți eroii romanului. Motivul împăcării celor doi este faptul că Author îi poate procura din America un spray sublingual cu fentanyl, un opioid puternic, care să aline durerile lui Sister, aflată în faza dureroasă a unui cancer terminal. 

Quichotte, pe de altă parte creația Autorului era comis voiajorul lui SPI care producea acest spray. Smile miliardarul îl acostează pe Quichotte și îi înmânează acestuia doze de spray pe care urmează să le vând lui Salma R, dependentă de acest opioid. Si așa Quichotte își îndeplinește visul de a o vedea pe iubirea imaginației lui. 

Quichotte se reunește cu sora lui Human Trampoline cu care se certase pe moștenirea  din Bombay. 

Însă se petrec lucruri uimitoare în New York și în lume, lumea se distruge, cum prevedea Evel Cent, un alt miliardar, evident indian care spune că el a descoperit un portal care îi va duce pe oameni într-un pământ paralel.

În romanul cu aer de basm se petrec tot felul de lucruri uimitoare, cu indieni din Bombay, oarșul natal al lui Salman Rushdie. Rushdie face apel la tot felul de trimiteri la cultura populară, muzica pop rock, filme, dar și la Newton și Einstein. 

Mă bucur că Rushdie se pare că s-a refăcut și va publica un nou roman în 2023.

Amsterdam, The Forgiven, France

 

Cele trei nume sunt titluri de film interesante, chiar foarte interesante!

Primul, Amsterdam este un film american care se desfășoară în interbelic. De fapt începe în 1918 în Franța în timpul războiului, într-o unitate americană compusă din soldați negri. Generalul Meekins îl desemnează pe medicul Burt Berendsen (Christian Bale) comandant. Negrii îl respinseseră pe vechiul comandant ca rasist. Dar Berendsen este potrivit, este jumate catolic, jumate evreu, deci dintre cei nu prea acceptabili în comunitatea americană WASP albi, protestanți. El leagă o puternică prietenie cu Harold Woodman (Jon David Woodman, fiul lui Denzel Washington!) și ambii sunt răniți de șrapnel, Berendsen își pierde ochiul drept. Ei sunt îngrijiți de o frumoasă asistentă medicală franceză, care este de fapt americană Valerie Voze (Margot Robbie). Toți pleacă la Amsterdam unde se afla un englez care furniza ochi de sticlă, pentru cei care și-l pierduseră. De fapt vânzătorul de ochi lucra împreună cu un american ambii fiind în serviciile secrete ale Marii Britanii și SUA. După război revin în New York, Berendsen își deschide un cabinet care ajuta pe veterani, iar Harold devine avocat. Ambii sunt angajați de fiica lui Meekins care murise suspect. Suntem în 1933. Și de aici o întreagă intrigă polițistă, în care sunt implicați niște mari afaceriști care urmăreau răsturnarea lui Roosevelt și instituirea unei dictaturi. Asta prin intermediul unui general celebru, Gil Dillenbeck (Robert de Niro), prieten al lui Meekins. Acesta este momit de acest grup ca să preia puterea, dar Dillenbeck nu le face jocul și puciul nu se mai produce. Evenimentul a fost real spun cineaștii, pentru că este prezentată declarația unui general american care fusese atras într-o tentativă de puci. Este vremea când celebrul aviator Lindenbergh, simpatizant a lui Hitler fusese implicat în alegerile prezidențiale împotriva lui Roosevelt și le-ar fi câștigat, subiect dintr-un roman al Lui Philip Roth. Filmul este filmat în sepia ca să pară de epocă, în genul filmelor cu Philip Marlowe, detectivul lui Raymond Chandler. Este un film frumos, patriotic, cu un amor imposibil între un negru și o albă în interbelic. 

Al doilea film, The Forgiven este despre ciocnirea civilizațiilor. Se petrece azi în Maroc, unde este invitat doctorul oncolog David Henninger (Ralph Fiennes) împreună cu soția Jo (Jessica Chastain) scriitoare americană pentru copii. Invitația aparține altui medic, putred de bogat din aristocrația britanică Matt Smith (Richard Galloway) care și-a construit o proprietate undeva în Munții Atlas. Smith este homosexual declarat și trăiește legătura cu americanul Dally sfidând servitorii marocani. La proprietatea lui Smith sunt invitați tot felul de indivizi și individe din așa numitul jet set să petreacă un weekend în deșert. Henninger este bețiv și pe drum accidentează și omoară un tânăr magrebian care vindea fosile. Tânărul nu era un candid, ura necredincioșii și voia să-i omoare. Poliția marocană închide cazul, dar apare tatăl lui Driss, Taheri care îi cere lui Henniger să-l însoțească la locul de baștină unde o să-și îngroape fiul. Henniger acceptă toți pariază că va fi ucis, nu este, este iertat și se întoarce la proprietatea lui Smith. Are un moment de penitență și-i mărturisește șoferului Anuar care visează să ajungă în Suedia că este vinovat.  Pe drumul de întoarcere apare alt tânăr cu fosile de vânzare care îl amenință cu pistolul și Henninger îi cere imperativ să-l omoare, ceea ce face. Cred că asta ține de protestantism, de credința că greșeala nu poate fi iertată. Trist și inexplicabil final.

Cel de-al treilea film este probabil cel mai interesant și incitant. Este despre manipulare, fake news. Se numește France după numele protagonistei, France de Meurs (Lea Seydoux, o mare actriță frumoasă și inteligentă). Francezii demonstrează încă odată că ei au inventat cinematograful. France este o jurnalistă, reporteriță de mare succes la televiziune. Filmul este interesant și că președintele Macron a acceptat să apară în film fiind interpelat într-o conferință de presă de presă. France nu se sfiește să facă reportaje în zone de război în Magreb și Orientul Mijlociu, să fie în pericol să fie ucisă. Filmul arată cum ea manipulează imaginile ca să iasă în avantaj, chiar dacă este în pericol. France are probleme merge la psihiatru, este în criză cu soțul, fiul Jo îi creează probleme. Așa că pleacă în Elveția la un sanatoriu. Este iarnă și se apropie de Paul, un tânăr profesor de latină care nu știe ce celebritate este ea. De fapt este jurnalist care se deghizează în pacient și o seduce.  Ca rezultat scrie un articol despre ea, care o distruge moral și-l alungă cu toate că acesta recunoaște că este îndrăgostit definitiv de ea. France face un reportaj cu cei care trec Mediterana pentru a ajunge în Europa. Este manipulare aici pentru că ea nu se află în barca cu refugiați, ci într-un iaht al jurnaliștilor, lucru revelat spectatorilor dintr-o eroare tehnică. Este detestată, dar și apărată. Și se întâmplă un accident fatal, soțul și fiu mor într-un accident de mașină. Acest lucru nu mi-a plăcut în film, pe France o pasc tot felul de nenorociri. În final face un reportaj despre un monstru sexual care omoară o fetiță și France ia un interviu soției monstrului. În final apare Paul cu care pare a se reconcilia și asistă amândoi la distrugerea la nervi a unei biciclete de către un individ, nu este clar dacă cumva este bicicleta lui Paul? Cum am spus filmul nu a corespuns a ceea ce mă așteptam, dar te incită și merită văzut. 

Sunt filme bune, care chiar merită văzute.

Identity de Francis Fukuyama

 

Identity: The Demand for Dignity and the Politics of Resentment, adică Identitate - Cerința pentru demnitate și politica resentimentului, scrisă în 2018 este titlul complet al ultimei cărți de Francis Fukuyama, tradusă în limba română.

După cartea lui foarte optimistă de la începutul anilor 90, Sfârșitul istoriei, în care Fukuyama anunța optimist triumful democrației și al capitalismului. Acum trebuie să recunoască că s-a cam înșelat. Și a devenit foarte stringentă politica identitară. 

Omul ar avea un sine interior, unul exterior și spiritualitatea definită de grecescul thymos. Aceste însușiri umane au evoluat în istorie. Omul are nevoie să se simtă liber și egal cu alții și asta a evoluat din antichitate până azi. Dacă până la Revoluția Franceză oamenii se împărțeau în stăpâni și supuși, atunci s-a impus cele trei însușiri ale societății libertate, egalitate, fraternitate! Deci demnitatea și identitatea umană îi privea ca egali pe oameni în fața legilor. Tot atunci s-a dezvoltat identitatea națională. Ea pornește de la faptul că oamenii care trăiesc în comunități tradiționale ajungând în marile orașe cosmopolite simt nevoia identității, de unde apare naționalismul. Naționalismul s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea și a condus la apariția statelor naționale.

Dacă emigranții care ajungeau în Statele Unite până la mijlocul anilor 50 ai secolului trecut doreau să fie americani, să adopte limba și obiceiurile acestei țări, iată ci în ultimul timp s-au dezvoltat politici identitare. Oamenii nu mai vor să fie americani, ci unii vor să fie africani americani, alții latino, iar minoritățile sexuale vor să le fie recunoscute identitatea. Comunitățile venite din afara Europei vor să le fie recunoscute identitate în special cei de religie islamică, care vor să impună și majorității regulile lor. Asta a condus la ură și resentimente.

Fukuyama îndeamnă la reținere și militează pentru echilibru identitar.

Mozart

Am primit de curând un link cu un documentar francez privind viața și opera lui Mozart. Chiar cu cunoștințele mele precare de franceză l-am urmărit cu mare interes timp de 2 ore. Erau unele lucruri pe care le știam, altele nu. Documentarul face apel la multe scene din filmul Amadeus. Așa că am decis să-l văd/revăd?

Filmul Amadeus este inspirat  de piesa lui Peter Shaffer, la rândul lui inspirat de opera lui Pușkin: Mozart și Salieri, poem dramatic despre invidia dintre compozitorul curții de la Viena și Mozart. Filmul este o poveste tristă despre un compozitor genial și problemele sale de la Curtea Imperială de la Viena a lui Iosif al II-lea. Este interesant că actorul Tom Hulce care-l interpretează în film pe Mozart, pare a fi actorul unui singur rol important. Filmul regizat de marele regizor ceh Milos Forman a luat toate premiile posibile. Culmea că este filmat în vremea comunismului la Barandov în Cehoslovacia de unde Milos Forman plecase în SUA. 

Salieri se exprimă despre Mozart că ar fi pitic. Într-adevăr Mozart era mic de statură, ar fi avut 1,5 m, dar avea un mare succes la femei. Câștiga foarte mult, dar cheltuia la fel de mult. Și așa a murit sărac, îngropat la cimitirul săracilor într-o groapă comună. Un individ de la noi, pafarist, mare expert și forumist îl considera ca fiind modelul capitalismului victorios. 

Despre geniul mozartian se spune că a compus în cei 35 de ani de viață, cam cât ar fi putut compune în 60 de ani. Mozart avea o viteză incredibilă de compunere, se pare că vedea compoziția muzicală complet de la începutul scrierii ei, și așa a produs atâtea bijuterii muzicale. A scris de toate, compozițiile extraordinare pentru pian și orchestră, muzica din Concertul nr. 25 pentru pian și orchestră a inspirat muzica Imnului Național al Franței, preluat de compozitorul care a colaborat cu Rouget de Lisle care a compus Marseillase. Însă descoperind operele lui Mozart, ele cred că sunt culmea compoziției muzicale mozartiene. 

Am văzut pe scena Filarmonicii Pitești o punere în scenă simplă a operei Cosi fan tute. Însă opera care m-a entuziasmat pur și simplu a fost Le Nozze de Figaro - Nunta lui Figaro. Muzica este încântătoare ariile și duetele de o rară frumusețe. Spectacolul pe care l-am văzut era de Royal Covent Garden Opera de la Londra, transmis în direct la cinema. Apoi a, revăzut o versiune de la Festivalul Mozart de la Salzburg cu Ana Netrebko. Am văzut de asemenea o înregistrare cu altă operă celebră mozartiană, Don Giovanni care are niște duete extraordinare. De curând am văzut și o versiune prescurtată pentru copii la Opera Comică pentru copii din București a operei Die Entfuhrung aus dem Serail, cântată însă în românește.

Din repertoriul mozartian am văzut o punere în scenă prin 2003 la Aix en Provence la un festival Musique dans la Rue, dar nu mai îmi reamintesc nimicdespre Die Zauberflote - Flautul fermecat. Așa că m-a hotărât să o revăd. Este ultima operă a lui Mozart, scrisă în anul morții sale, în 1791. Este o operă care ar conține simboluri masonice de care Mozart și Schikaneder, autorul libretului erau legați. A fost prezentată prima oară la Teatrul Freihaus-Theater auf der Wieden, dirijată chiar de Mozart. Opera este și cu pasaje vocale, instrumentale, dar și vorbite, în limba germană. Opera o parte comică prin personajul păsărarul Papageno, o parte misterios sinistră cu Regina Nopții, mama personajului Pamina de care se îndrăgostește prințul Tamino. Apoi altă parte misterios întunecată a magului rege Sarastro, care îi trece pe cei doi îndrăgostiți prin ritualuri cu trimitere la masonerie. În fine este și o parte horror cu maurul negru Monostatos, care o răpește pe Pamina și o vrea de iubită. Personajul este acum complet inacceptabil din punct de vedere al corectitudinii politicii și a Black Lives Matter. Tot horror este și Regina Nopții care-și îndeamnă fiica Pamina să-l omoare pe Sarastro, care i-ar fi răpit moștenirea de la soțul decedat. Finalul este fericit, Papageno își găsește jumătatea, pe Papagena, Pamina și Tamino trec cu bine încercările la care-i supune Sarastro și se reunesc fericiți.

Versiunea văzută de mine a fost de la Scala din Milano din 1995, cu Pamina - frumoasa soprană Andrea Rost și cu dirijorul Ricardo Muti, dar și cu românca Adina Nițescu. Am insistat cu această operă pentru că mi s-a părut cea mai complexă din creația lui Mozart.

Chiar ultima sa compoziție rămâne Recviemul, parcă compus să-i celebreze moartea! În film Mozart îi dictează lui Salieri ultimele note, care se pare că au fost într-adevăr scrise de altcineva!

Cele două genii Mozart și Beethoven sunt legate prin faptul că ambii sunt compozitori germani,  ambii pitici și ambii cu necazuri în amor, dar și ambii geniali. Mozart este german pentru că Salzburg unde era născut Mozart era un principat condus de un prinț episcop, în cadrul Imperiului German. Ulterior a devenit parte a Austriei. 

Voi reasculta cu plăcere tot ce a compus geniul mozartian.

Volpone la Teatrul Alexandru Davila

Am fost martorul celei de-a treia premiere pe care o văd în această toamnă la Teatrul Alexandru Davila. Dacă primele două puneri în scenă erau inspirate din schițele și momentele lui Ion Luca Caragiale această piesă aparține dramaturgiei universale. Piesa Volpone a fost scrisă de Ben Jonson, un dramaturg contemporan cu Shakespeare. Ben Jonson a făcut studii universitare, Universitatea Cambridge, spre deosebire de contemporanul său ale cărui studii erau precare. Este interesant că la una dintre piesele lui Jonson a fost actor și Shakespeare.

Opinia mea este că Volpone este o piesă inspirată de commedia dell'arte italiană. Este o piesă care se întâmplă la Veneția și Volpone (Vulpea) este un senior venețian escroc care vrea să înșele pe alții.

Sluga sa este Mosca (Musca) și mai are servitori și pe piticul Nano și pe Androgyno.  Volpone se dă bolnav și împreună cu Mosca pun la cale înșelarea altor nobili lacomi și proști, pe Voltore (vulturul), pe Corbaccio (Corbul) un bătrân zgârcit care are un fiu Bonario și pe Corvino (cioara) care are de soție pe frumoasa Celia. Se observă că nouă ne este ușor să pricepem numele italiene ale personajelor. La toți Mosca la spune că vor fi moștenitorii averii lui Volpone. Pe imbecilul de Corvino Mosca îl pune să îl oblojească pe muribundul Volpone cu soția, devenită astfel femeie ușoară. Volpone mai este inoportunat de Lady Ar fi, o englezoaică urâtă și proastă. Observ că alte două personaje au fost omise,  englezii soțul, Sir Politic Ar fi și Peregrine. Probabil din motive de lungime, pentru că piesa a ținut două ore și un sfert.

În final Volpone vrea încă o păcăleală, el este mort și Mosca devine moștenitor, dar Mosca se ia în serios și Volpone în fața completului de judecători se revelează și Mosca este pedepsit ca și ceilalți lacomi care voiau moștenirea lui Volpone. Regizorul are ideea ca pe judecători să-i facă travestiți lubrici și libidinoși. Că doar un servitor este Androgyno. 

Punerea în scenă a  lui Bogdan Cioabă fost foarte reușită, cu o scenografie și costume la fel de inventive ale Cristinei Ciucu, actorii au fost autentici plini de energie și ritm. 

Regret că nu am siguranța numelor actorilor pentru personaje, așa că îi puteți vedea pe afiș, probabil în ordinea distribuției piesei.

Spectacolul care s-a desfășurat în sala de studio Liviu Ciulei a avut și o redistribuire a scaunelor spectatorilor, diferită de cea obișnuită pe care o știam, dar și aceasta face parte din punerea în scenă.

Campionatul mondial de fotbal Qatar 2022 Finalul jocurilor pe grupe

Iran SUA 0-1

De aseară 2 decembrie s-au terminat jocurile din cele 8 grupe și am aflat echipele care vor lupta în optimile eliminatorii. Surprizele au continuat și am trăit dezamăgiri privind fotbalul european.  Cert este că toate echipele cu pretenții la titlul mondial au luat bătaie! Halal echipe cu pretenții. Cea mai mare dezamăgire a fost echipa Germaniei. Înainte de ultimul joc cu Costa Rica aveau șanse de calificare. Celălalt joc era Spania Japonia. Japonia fusese învinsă surprinzător de Costa Rica, iar Spania și Germania făcuseră 1-1. Ceea ce s-a întâmplat a fost infarct. La pauză era 1-0 Spania Japonia și Germania Costa Rica 1-0. Însă în repriza a doua la un moment dat era ceva de coșmar, Spania era condusă de Japonia cu 2-1, iar Germania cu 2-1 de Costa Rica. În acel moment dat erau calificate Japonia și Costa Rica! Germania a revenit și a învins cu 4-2, dar spaniolii cinici au rămas cu 1-2 cu Japonia că le convenea locul doi! Și așa a ieșit Germania, pentru că a subapreciat Japonia care i-a învins în primul meci. 

Ale două mari dezamăgiri au fost Danemarca a terminat pe ultimul loc în grupă cu 1 punct, egalul cu Croația și Belgia, învinsă de Maroc, prilej cu care marocanii din Bruxelles au dat foc la niște mașini de bucurie. Belgia a adus marocani în anii 50 pe motiv că erau vorbitori de franceză, când valonii erau la putere și minoritari. Azi sunt tot minoritari, flamanzii sunt în majoritate, și marocanii  au jucători în națională care sunt născuți în Belgia. Asta nu-i o problemă, pentru că tinerii descendenți marocani nu se integrează, nu merg la școală, fac trafic de droguri, sau ajung radicalizați teroriști.

O altă dezamăgire a fost Serbia. Este o echipă cu mari jucători și la propriu și la figurat, dar nu alcătuiesc o echipă, argument valabil și pentru Belgia! În comparație  Elveția nu are mari vedete, dar este o echipă. Au fost conduși în ultimul meci de Serbia, au revenit și au bătut cu 3-2. În celălalt meci Brazilia se făcea de râs, luând bătaie de la Camerun. 

Deschamps a alcătuit o echipă de rezerve si a fost condusă cu 1-0 de Tunisia. În finalul meciului au egalat, jocul s-a reluat de la mijloc, dar VAR a anunțat un ofsaid și golul a fost anulat. Franța zicea că face contestație. 

Ieri a mai trăit o dramă și Uruguay. Era 2-0 în meciul cu Ghana, era calificați, dar Coreea de Sud egalează și ia conducerea cu Portugalia și se califică pentru că Uruguay trebuia să marcheze încă un gol. Televiziunea era cu ochii pe Suarez care trăia drama din plin!

S-au calificat în ordinea jocurilor din optimi:

Olanda SUA (surpriză!)

Argentina Australia (altă surpriză!)

Franța Polonia

Anglia Senegal (echipă africană!)

Japonia Croația

Brazilia Coreea de Sud

Maroc Spania

Portugalia Elveția

Un pedagog de școală nouă la Teatrul Alexandru Davila

În continuarea programului de promovare al creației clasice naționale Teatrul Alexandru Davila recidivează cu o premieră din schițele lui Caragiale: Un pedagog de școală nouă. 

Trebuie să amintesc că Teatrul Alexandru Davila a mai lansat o premieră din schițele lui Caragiale, Lasă nene că se mai și exagerează. Această nouă adaptare a regizorului Daniel Bucur se centrează pe schițele care îl au erou pe Marius Chicoș Rostogan, pedagogul ardelean care vine din Imperiu cu Metoda Intuitivă a lui Peștaloțiu (Pestalozzi), pătrunsă în Ardeal prin intermediul lui Stefan Ludwig Roth. Caragiale ironizează metodica pedagogilor ardeleni, dar începuturile educației școlare românești din Vechiul Regat este opera ardelenilor, dacă ne gândim doar la Gheorghe Lazăr, fondatorul Liceului Sava din București. 

Din motive știute regizorul a făcut apel la actrițe în travesti, cu o singură excepție. Marius Chicoș Rostogan este interpretat de un actor cu o perucă a la Einstein. Mai apar în afară de elevi și mamele elevilor, doamne bine în costume de epocă, inspectorul într-o interpretare a la Dandanache, dar și femeia de serviciu un fel de rezoneur al spectacolului. În afara momentelor dramatice, regizorul a mai avut idea introducerii unor momente cântate și a unor evenimente coreografice. Este un spectacol gen cabaret muzical.

Actorii și-au dat silința să fie comici, ceea nu este greu pentru a interpreta elevi obraznici, mai dificil a fost pentru actorul principal care-l interpretează pe Rostogan pentru folosi accentul tipic ardelean. Asta mi-am amintit de inimitabilul Rostogan interpretat de Florin Piersic, care-l posedă natural. Dar acesta poate fi un detaliu, nimeni nu-i perfect!

Spectacolul a avut loc sâmbăta la ora 11.30 la matineu, destinat în mod special copiilor care erau numeroși în sală. O doamnă în spate explica copilului ei diverse expresii acum anacronice. Cred că spectacolul este valabil și pentru publicul matur amator de Caragiale. Și aștept punerea în scenă a unei comedii clasice de Caragiale.