duminică, 24 iunie 2018

Filme despre Operaţiunea Entebbe
















Ieri am văzut un film 2018 despre Operaţiunea Entebbe. 

Această operaţiune despre care am urmărit-o la Europa Liberă, pentru că Ceauşescu era prietenul teroriştilor palestinieni. Este operaţiunea de kommando făcută de armata israeliană de eliberare a ostaticilor din avionul Air France Tel Aviv-Atena-Paris. Operaţiunea de capturare a avionului a fost facilitată de greva personalului de securitate de pe aeroportul din Atena. Terorişti erau doi germani un neamţ şi o nemţoaică din Fracţiunea Baader Meinhof şi doi  terorişti palestinieni din Frontul Popular de Eliberare a Palestinei a lui George Habbash, mult mai radicală decât OEP a lui Arafat. Teroriştii înarmaţi cu pistoale şi grenade au luat ostatici pe piloţi şi i-au obligat să zboare la Benghazi în Libia. Apoi au continuat zborul şi au aterizat la Entebbe în Uganda condusă atunci de Idi Amin un dictator extrem de sângeros. 

Teroriştii cereau în schimbul ostaticilor eliberarea unor palestinieni arestaţi în Israel. Guvernul israelian începe să negocieze cât şi guvernul francez căruia îi aparţinea avionul. Ca gest umanitar sunt eliberaţi şi trimişi în Franţa pasagerii care nu erau evrei, fiind reţinuţi şi pasageri care nu aveau paşaport israelian dar aveau nume evreieşti. 

Israelul organizează o operaţiune de eliberarea a ostaticilor care se aflau la 4000 de km depărtare de patrie. Operaţiunea includea deplasarea a 4 avioane Hercules C130   cu 100 de militari din forţele speciale conduşi de colonelul Jonathan Netanyahu, fratele actualului prim  ministru. Avioanele se vor realimenta în Nairobi, Kenia la întoarcere. În avion care va ateriza primul la Aeroportul Entebbe se afla şi un automobil Mercedes ca al lui Idi Amin să-i înşele pe terorişti.
Operaţiunea se desfăşoară cu succes, mor trei ostatici, comandantul operaţiunii Netanyahu şi toţi teroriştii. Restul ajung cu bine înapoi în Israel.

Aceasta este acţiunea extrem de spectaculoasă care pe mine m-a bucurat foarte tare la vremea aceea. 

Aşa că am văzut filmul 7 Days in Entebbe şi nu mi-a plăcut pentru că regizorul brazilian!? a băgat nişte scene de dans, pentru că unul din militarii tineri avea o prietenă dansatoare de dans modern. În plus cei care au făcut comentarii criticau că prea au umanizat pe terorişti, în special cei germani, dar şi că terorista era interpretată de o actriţă englezoaică cunoscută Rosamund Pike. 

Din acele comentarii am aflat că mai există un film de televiziune, mult mai vechi, făcut imediat după operaţiune chiar în 1976, Raid on Entebbe. Acest film are actori de primă mână, Peter Finch în rolul lui Itzak Rabin, Charles Bronson în rolul generalului Dan Shomron, comandantul general al operaţiunii Thunderbolt, Martin Balsam în rolul unui ostatic.

Acest film făcut rapid mi-a mers la inimă fiind mult mai autentic.



sâmbătă, 23 iunie 2018

Le Redoutable - în căutarea tinereţii trecute

Văzând acest film care a rulat în sala Filarmonicii Piteşti, stând în fotoliie confortabile mi-am dat seama că filmul ăsta mi-a adus aminte de tinereţea mea. 

Este un film dedicat lui Jean Luc Godard făcut de regizorul Hazanavicius în stilul lui Godard, bazat pe cartea soţiei sale din acea vreme, Anne Wiazemski.

Actorul Louis Garrel care-l interpretează pe Godard pare că seamănă fizic cu regizorul, vorbeşte un pic sâsâit, probabil cum vorbeşte regizorul.

Am fost curios să văd cum arăta Anne Wiazemski, soţia lui Godard, dar nu am găsit nicio asemănare fizică cu actriţa Stacy Martin care o interpretează în film. Trăsăturile lui Stacy îmi amintesc de alura celebrei cântăreţe franceze Francoise Hardy, care era în vogă în epocă. Felul în care este îmbrăcată în film, cu minijupe,cum era încălţată, cum se mişca mi-a amintit pregnant de fetele din epoca 1968.
Stacy Martin
Vă voi prezenta pentru conformitate şi fotografiile acestor actriţe.
Anne Viazemski

Filmul evocă perioada turbulentă din mai 1968, cu revolta studenţilor din Paris, cu contestarea sistemului societăţii de consum, cu atracţia iresponsabilă faţă de maoism sau  faţă de guevarism.  Dacă atunci pe la începutul anului I de facultate auzeam colegi care invocau aceste figuri aşa zis revoluţionare, din snobism în primul rând.
Noi cei din Est şi probabil că mulţi şi în Vest s-au lămurit cu comunismul 
după invazia sovietică în Cehoslovacia din 21 august 1968.

Vedem un Godard radical, care susţine cauza Vietnamului, a Yemenului, a palestinienilor, acuzând pe evrei de nazism! Participă la demonstraţiile studenţilor, este contestat şi huiduit, îşi renegă capodoperele A bout de soufle, sau Pierrot le fou.

Filmul mi-a reamintit mult de A bout de soufle, cred că o face şi regizorul Hazanavicius intenţionat.  Se poartă discuţii artistice, despre film şi rolul lui, apar şi alţi regizori celebri, precum Bertolucci, sau Marco Ferreri. 

Este un film de dragoste şi gelozie. O scenă amuzantă este cea în care cuplul discută despre plăcerea maladivă a unor regizori  de a filma scene nude, ambii fiind în pielea goală şi filmaţi din faţă! Chestia nu mă miră pentru că regizorii francezi adoră aceste scene, şi în plus corpul actriţei Stacy Martin este perfect!

Ştiu că filmele lui Godard le-am văzut la Biblioteca Franceză din Bulevardul Dacia, iar cele italiene ale epocii, Zabriskie Point a lui Antonioni, Teorema (în care a jucat şi Anne Viazemski!) a lui Pasolini la Biblioteca Italiană de pe actualmente Berthelot, lângă Liceu Sfântul Sava.

Filme de acest fel după care sunt nostalgic văd că le face cinematografia franceză.

Este un film care cred că se adresează în primul rând celor ca mine, care îşi caută tinereţea de mult trecută.

joi, 21 iunie 2018

Feeria şi poezia baletelor ruseşti

Astă seară am avut ocazia să vedem un spectacol deosebit la Filarmonica Piteşti. Dirijorul Florin Totan ne-a propus o seară de muzică din opera lui Ceaikovski şi anume din baletele sale celebre. Alături de orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Florin Totan pe scenă a urcat şi actriţa Daniela Nane care a recitat din poezia rusă.

Am audiat muzica din baletele Frumoasa din Pădurea adormită, din Lacul lebedelor şi din Spărgătorul de nuci
Florin Totan
Maestrul Florin Totan în pauzele dintre piesele prezentate n-a povestit despre muzica lui Ceaikovski, despre muzicalitatea şi melodicitatea ei, despre marea muzică rusă care domină sfârşitul de secol XIX şi a primei jumătăţi a secolului XX. Maestrul Totan a vorbit şi despre cum atât muzica şi literatura rusă reflectă spiritul şi măreţia sufletului rus, făcând apel la Dostoievki, Tolstoi şi alţii. 
Florin Totan şi orchestra
Cred că este în mare parte adevărat spiritul intelighenţiei ruse este excepţional, dar între aceste culmi spirituale şi brutalitatea şi dispreţul pentru om pe care l-a exprimat revoluţia şi regimul bolşevicnu există comparaţie.
 Apoi Daniel Nane ne-a citit poezii aparţinând lui Pasternak, ale Anei Ahmatova, traducătoare a lui Eminescu, cum ne-a spus artista, din Esenin şi poezii ale poetului fondator al literaturii clasice ruse, Puşkin.
Daniela Nane este o femeie foarte frumoasă care recită cu mult talent poezie de calitate în descendenţa unor mari recitatori pe care am avut ocazia să-i ascult, Florian Pittiş, sau Ion Caramitru. 


A fost un spectacol foarte reuşit, lumea a aplaudat atât muzica cât şi poezia.

miercuri, 20 iunie 2018

The President is Missing de James Patterson şi Bill Clinton

Acest roman este ultimul scris de autorul de best sellers James Patterson. Acest scriitor american lucrează în tandem cu alţi autori. 

Specialitatea lui este romanul poliţist, cel de citit în tren, maşină, avion.

De această dată autorul este un fost preşedinte al SUA, Bill Clinton. 
Şi romanul nu mai este unul poliţist ci se poate încadra în domeniul thrillerului politic. 

În centrul romanul este preşedintele Americii, dar personajul nu seamănă cu cel care ocupă acum Casa Albă, adică Donald Trump!
Vă daţi seama că acest preşedinte aduce mai bine cu cel care putea fi Hillary, soţia  lui Bill Clinton.  Totuşi este un preşedinte, nu o doamnă preşedintă!

Preşedintele Jon Duncan al Americii se află în faţa unei probleme teribile, un virus informatic care poate distruge America. Acesta este creat de un terorist, Cindoruk, un turc fanatic care conduce organizaţia Sons of Jihad.

Preşedintele se află în acelaşi timp în faţa procedurii de impeachment  - suspendare pentru că presa a descoperit că preşedintele Duncan ar fi vorbit cu teroristul Cindoruk şi mai mult, ar fi blocat un kommando ukrainian care ar fi vrut să-l omoare pe terorist şi în cursul acţiunii un spion american şi-a pierdut viaţa.

Pentru a bloca virusul preşedintele intră în contact cu doi tineri Nina şi Augie care au făcut parte din organizaţia teroristă şi sunt genii informatice. Din nefericire Nina care a creat virusul este ucisă de o expertă angajată să-i omoare pe cei doi.

Rămâne în viaţă Augie, care împreună cu experţii informatici americani sprijiniţi de israelieni şi nemţi, dar şi de ruşi încercă să blocheze virusul. 

Aici într-adevăr apare o problemă a actualităţii stricte, am devenit atât de dependenţi de internet încât un astfel de virus poate perturba activităţile unui stat.
Acesta a devenit o realitate în SUA când anumite activităţi au fost perturbate de hackeri ruşi. 

În acelaşi timp preşedintele are de rezolvat o trădare din cercul interior al Casei Albe şi investigaţiile o indică pe vicepreşedinta SUA! Finalul aduce o lovitură de teatru! 
În ultimul moment virusul este blocat.

Se află că acţiunile teroriste au fost finanţate de o facţiune saudită care a cooperat în această afacere murdară cu Rusia care dorea SUA redusă la neputinţă. 

Finalul este apoteotic, preşedintele expulzează ambasadorul rus şi ţine un discurs avântat în faţa Congresului american care-i aduce o mare popularitate.
Discursul probabil este contribuţia  lui Clinton în acest roman.

Se observă că treaba cu ruşii seamănă cu investigaţiile care sunt duse acum în SUA privind implicarea ruşilor în influenţarea alegerilor din 2016. 


Este un roman care are toate ingredientele romanelor thriller cu preşedinţi americani, tensionat şi care face să nu laşi cartea din mână.

duminică, 17 iunie 2018

Erou la Cotul Donului - Însemnări de război 1941-1944 de Gheorghe Răşcănescu










 






















Această carte este un dar făcut de prietenul meu Dan Călinescu.
Dan este nepotul colonelului Gheorghe Răşcănescu, autorul acestor memorii de război. 
Cu Dan Călinescu am fost coleg de clasă într-a X-a şi a XI-a la Liceul Ion Luca Caragiale din Ploieşti. 

Am ajuns să-i cunosc familia, pe mama Magda şi pe tatăl doctorul Gheorghe Călinescu, inclusiv pe bunica lui maternă Maria, soţia colonelului Răşcănescu. 

Îmi amintesc că Dan mi-a povestit ceva despre faptele de arme ale bunicului său, dar acum am avut ocazia să-i cunosc faptele, extins din memoriile de război din această carte.

Cel mai şocant a fost să aflu despre momentele traumatizante ale arestării de către securitate a bunicului său în 1958. Dan şi fratele său Florin au fost martorii acestui eveniment nefericit şi cred că asta a lăsat urme adânci în memoria lor. 

De fapt cartea este omagiul pe care nepoţii l-au făcut memoriei bunicului lor. 

Gheorghe Răşcănescu a fost unul din ofiţerii şi eroii militari ai României Mari.
El a făcut cele mai importante campanii ale armatei române în est împotriva Uniunii Sovietice şi după 23 august 1944 împotriva armatelor hitleristăo-hortiste.

Batalionul său a intrat printre primele în Odessa în cursul acţiunii militare din vara lui 1941 care a dus la foarte multe pierderi umane din partea armatei române. 

A fost implicat în campania de la Stalingrad Cotul Donului în noiembrie 1942 în timpul acţiunii trupelor sovietice de încercuire a armatei germane a lui von Paulus. Aceste evenimente au fost cel mai mare dezastru militar al armatelor române în războiul din est.  
Răşcănescu  reuşit să spargă încercuirea împreună cu batalionul său salvându-şi camarazii de la prizonierat fapt pentru care a primit Crucea de Fier de la generalul von Richtofen, fratele eroului legendar din Primul Război Mondial, comandant al forţelor aeriene germane în est. 
Pentru aceste fapte a fost decorat şi cu ordinul Mihai Viteazul, cea mai importantă decoraţie de război românească. 

În primele zile de după 23 august a fost comandantul detaşamentului motorizat care a trecut munţii în zona Ghimeş în condiţii foarte grele participând la primele lupte pentru eliberarea Transilvaniei de Nord ocupată de către hortişti şi trupele germane.

Aceste fapte de arme sunt incluse în memoriile care sunt publicate în această carte, scrise şi la îndemnul nepoţilor săi, Dan şi Florin.
Cartea cuprinde şi o analiză amănunţită a acestor evenimente făcute de istorici militari.   

Gheorghe Răşcănescu născut chiar în anul 1900 a fost un militar de carieră.  Era de origine din Moldova în zona Pietrei Neamţ, locuri de legendă pentru oamenii care au fost răzeşii luptători ai lui Ştefan cel Mare, sau au rezistat asediului regelui Sobiescki, învingătorul turcilor la asediul Vienei din 1683.

Răşcănescu provenea dintr-o familie modestă din această zonă. După ce a absolvit Şcoala de Ofiţeri din Sibiu a urmat o carieră militară prestigioasă, pensionându-se în 1947 cu gradul de colonel în rezervă. A vândut bunurile de la Piatra Neamţ şi şi-a cumpărat o proprietate lângă Târgovişte, la Viforâta. 

Este arestat de către securitate, judecat şi condamnat în 1958 în urma unor denunţuri ticăloase. Este eliberat în 1960 şi ultimii săi ani de viaţă a dus o luptă pentru a-şi reprimi drepturile de pensie în urma comportamentului său eroic în ultimul război mondial.

Probabil că această secţiune este cea mai tristă din carte arătând cum se lupta un erou condamnat pe nedrept de autorităţile comuniste să-şi recapete drepturile, eforturi care i-au grăbit sfârşitul.

Mă întreb cum a reuşit regimul comunist să distrugă elitele româneşti din toate domeniile?
Mă întreb cum nu mai poţi găsi astăzi oameni cu tăria de caracter, cu curajul şi simţul onoarei cum a fost colonelul Gheorghe Răşcănescu?


Când te uiţi azi la realităţile politice şi sociale de azi te apucă tristeţea.

vineri, 15 iunie 2018

Red Alert de James Patterson & Marshall Karp

James Patterson este unul din cei mai prolifici autori americani de romane poliţiste. El scrie în general aceste cărţi împreună cu alţi autori, aici este vorba de Marshall Karp.
Romanul Red Alert este un roman cu doi poliţişti ca personaje principale, Zach Jordan şi Kylie McDonalds (ca celebrul fast food!).

Cartea mi-a trezit de o amintire personală. Eram în primăvara lui 2008, de 1 martie la New York.
Valeriu, prietenul meu m-a luat să vedem Metropolitan Museum. Acesta se află la marginea de est a lui Central Park. După aceea ne-am plimbat prin împrejurimi. Sentimentul pe care l-am avut atunci era că umblam printr-o zonă unde existau oameni extrem de bogaţi. Vedeam femei frumoase şi elegante alături de bărbaţi sportivi, grizonaţi, la fel de eleganţi şi păreau şi plini de bani.

Şi acum citind romanul lui Patterson şi Karp am aflat că mă aflam în Upper East Side New York, probabil cel mai scump cartier newyorkez şi în consecinţă din lume.

Cei doi detectivi la cam 40 de ani sunt foşti colegi de academie de poliţie, foşti iubiţi, acum, lucrând în echipă. Ei erau în brigada Red Alert special creată să vegheze la liniştea bogătaşilor din Upper Esat Side.

Cei doi primesc sarcina să depisteze pe cel care l-a ucis pe arhitectul Del Fairfax cu o bombă creată special doar să-l ucidă pe el. Acesta împreună cu Princeton Wells, constructorul Arnie Zimmer şi avocatul Hirsch erau patru miliardari newyorkezi care fondaseră firma Silver Bullet dedicată investiţiilor imobiliare. Deci nişte Donald Trumpi! Împreună cu primăriţa New Yorkului vor să pornească un proiect imobiliar pentru săracii acestui oraş. Şi după moarte lui Fairax este ucis în acelaşi mod şi Zimmer. Toat bairamul se desfăşura în hotelul Pierre din centrul New Yorkului.

Expertul FBI care cercetează cazurile le spune că autorul acestor bombe este un australian care însă este închis pentru zeci de ani în Thailanda.

În acelaşi timp cu investigaţia acestor omucideri, cei doi trebuie să rezolve şi moartea jurnalistei şi cineastei Aubrey Davenport. Davenport se dovedeşte a fi o nimfomană care practica sexul cu cruzimi şi se pare a fi ucisă de unul dintre partenerii care află că ea îi filma pe ascuns când practicau aceste modalităţi criminale sexuale. Erau vreo 30 de parteneri din lumea bună newyorkeză şi filmul ar fi provocat un scandal imens. Detectivii reuşesc să dovedească că acest criminal era chiar psihoterapeutul ei.

Pe de altă parte Zach şi Kyllie sunt căutaţi de Q, un organizator de partide de poker pe sute de mii de dolari în hoteluri de lux, care fusese jefuit sub ameninţarea armelor. Zach reuşeşte să dea de autori, suspectând că ar fi unul dintre jucători, avertizat de omul care asigura securitate acestor partide de poker şi el fost poliţist. Zach avea impresia că autorul ar fi noul iubit al lui Kylie şi se fereşte de ea în aceste investigaţii. De fapt era un alt individ, actor de comedie. 

Revenind la investigaţia principală, cei doi detectivi află că de fapt acum douăzeci de ani tinerii pe atunci bogătaşi au fost cu avionul personal al tatălui lui Wells în Thailanda să procure heroină. Pentru această afacere se combinaseră cu mafia haitiană din New York. Însă cei patru luaseră şi pe un al cincilea, un bursier de origine guatemaleză Segura.  Acesta este singurul reţinut în Thailanda pentru că la el s-a găsit heroina, pentru că cei patru plătiseră pe poliţiştii corupţi să-i lase în pace. Segura este condamnat la 50 de ani de puşcărie. 

Cei doi pleacă să investigheze în Thalanda să investigheze posibila legătură dintre Segura şi autorul australian de bombe, ambii aflându-se acolo în puşcărie. 
În Thailanda nu mai dau de Segura, pentru că fusese eliberat deja. El ajunsese cel mai mare campion de box thailandez şi fusese iertat de anii de puşcărie. Australianul confirmă ca Segura fusese ucenicul său în făcut bombe. 

Se întorc tocmai când avocatul Hirsch era pe treptele Tribunalului cu o geantă cu explozibil şi pus de Segura să mărturisească toate porcăriile pe care le-a comis. Bomba era acţionată prin telefonul celular şi Kylie blochează semnalul radiotelefonic iar Zach reuşeşte să-i taie lanţul servietei şi să-l elibereze pe Hirsch. Acesta se compromisese definitiv, este arestat şi urma să înfunde puşcăria pentru crimele comise. 

Ultimul la rând este Wells, creierul afacerii. Segura reuşeşte să intre la el în casă şi negociază cu acesta ca pentru cei 20 de ani de puşcărie să-i plătească 100 de milioane de dolari! După ce acesta face transferul Segura dispare, plecând spre Australia. 

Însă se răzbună Wells, Segura punând mafia haitiană să-l execute. 

Toate cazurile sunt rezolvate şi lumea este fericită!

Este exact tipul de roman citit pentru relaxare între două cărţi serioase.

Acum sunt pe urmele istoriei antichităţii romane.

joi, 14 iunie 2018

Concert cu Ganea

Astă seară în timpul primului meci din Campionat Mondial de Fotbal pentru că este joi ş deci concert la Filarmonica Piteşti.
Dirijorul Alexandru Ganea ne-a propus un program interesant.
Prim aparte a fost exclusiv muzică românească.
Am ascultat în interpretarea orchestrei Jocuri populare româneşti din Transilvania de Constantin Silvestri. Este muzica unui mare dirijor şi compozitor român din  prima jumătate a secolului XX.
Orchestra condusă de Alexandru Ganea
A urmat o altă compoziţie a nu mai puţin faimosului pianist Dinu Lipatti, Dansuri româneşti pentru pian şi orchestră. Orchestra condusă de Alexandru Ganea a acompaniat pe pianistul Mihai Ungureanu şi interpretarea a fost viu aplaudată.

În parte a doua a concertului orchestra Filarmonicii Piteşti şi dirijorul Alexandru Ganea au interpretat Simfonia nr. 4 în la major Italiana a lui Mendelssohn Bartoldy. Este una din cela mai cunoscute simfonie a lui Mendelssohn cu o muzică extrem de antrenantă.

Muzica a fost viu aplaudată de public.
Pianistul Mihai Ungureanu şi Alexandru Ganea


vineri, 8 iunie 2018

Bustul Doamnei Aspasia Vasiliu - directoarea Liceului Ion Luca Caragiale Ploieşti

Astăzi 8 iunie 2018 la liceul meu drag s-a întâmplat un eveniment important, prin efortul colegilor mei de promoţie, cea din 1967 am reuşit să inaugurăm bustul directoarei liceului Ion Luca Caragiale Ploieşti, Doamna Aspasia Vasiliu. A fost directoarea acestui liceu faimos din Ploieşti, din România şi cunoscut acum peste tot în lume între 1958 şi 1973.
Adriana Nicolae

Sufletul acestei iniţiative  au fost colegii mei Adriana Nicolae, Nicu Dumitrescu şi colegul şi prietenul meu din clasele VIII-XI, Valeriu Negulescu, dar şi Dora Roman.

Bustul apreciatei noastre directoare a fost realizat prin colectă publică a foştilor elevi ai acestui liceu şi a fost realizat de un fost caragialist sculptorul Constantin Ionescu.

Am reuşit să ajung la timp la Ploieşti azi la ora 11 când începea festivitatea. 
Nicu Dumitrescu
Erau prezenţi o mulţime de foşti absolvenţi ai liceului din toate generaţiile. Am avut plăcerea să-l revăd pe Marius Bâzu.

Cu Valeriu Negulescu
Dar surpriza a fost că m-a abordat un domn cu o figură vag cunoscută şi am avut revelaţia să-l revăd pe prietenul Mihai Vasilescu, promoţia 1965, absolvent de Automatică, surorile noastre fiind colege în promoţia 1970. Este stabilit în SUA, din 1980 şi locuieşte actualmente în Florida.
Cu Mihai Vasilescu
M-am revăzut şi fotografiat  cu colegi de clasă Paul Anghel şi Valeriu Negulescu, cu Dora Roman şi  Adriana Nicolae.

În pofida faptului că acest liceu faimos a dat absolvenţi străluciţi de electronică sistemul audio nu a funcţionat în parametrii şi unii dintre vorbitori nu au mai folosit microfonul, inclusiv eu. 

Nicu Dimitrescu a fost moderatorul acestui eveniment.

Au vorbit doamna directoare de azi a liceului Carmen Băjenaru.
Apoi din partea grupului de iniţiativă doamna Adriana Nicolae, care ne-a povestit cum a apărut această idee.
Văzând atâtea busturi   în holul liceului, Nicu Dumitrescu a observat că lipseşte cel al dirijorului, adică al Doamnei Directoare Aspasia Vasiliu şi aşa apărut idea bustului acestei importante personalităţi a învăţământului ploieştean şi naţional. 

A vorbit apoi unul din foştii absolvenţi, profesorul Grosescu, om de cultură ploieştean care a evocat personalitatea doamnei Vasiliu.

A urmat fostul ministru al învăţământului şi caragialist, dr. ing. Virgil Petrescu care a evocat cum a primit liceul rangul de Colegiu Naţional. 

Au luat cuvântul şi au evocat-o pe doamna Aspasia Vasiliu doamnele profesoare Aurelia Solomon şi simpatica noastră Moleculă, profesoara Olga Petrescu. 

După aceea am fost invitat să iau eu cuvântul. Recunosc că n-am niciun merit, au complotat dragii mei colegi de clasă şi promoţie. 
 Am citit întâi elogiul  scris de unul din cei mai faimoşi absolvenţi şi elev al profesoarei de literatura română doamna Aspasia Vasiliu, o legendă a acestui liceu Basarab Nicolescu. Pe care-l public ca anexă.


După aceea am rostit şi eu un mic discurs compus din amintirile legate de doamna Aspasia Vasiliu, pe care vreţi nu vreţi îl postez mai jos.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,

În primul rând vreau să le mulţumesc colegilor de promoţie, cea din 1967, pentru eforturile de săvârşi această operă de cultură şi educaţie, bustul Doamnei Directoare Aspasia Vasiliu.
Mulţumiri în special doamnelor Adriana Nicolae şi Dora Roman şi nu în ultimul rând colegului şi prietenului Valeriu Negulescu.
Datorez venirea mea la Liceul I.L.Caragiale unei alte directoare, doamna Magirescu, sfătuitoarea mamei de la Şcoala Elementară nr.1, care era situată lângă Gara de Sud, majoritatea colegilor mei de şcoală au frecventat, datorită geografiei oraşului Liceul nr. 2, doar eu şi încă un fost coleg de elementară am fost  elevi la Caragiale.
Când am ajuns la Liceul Caragiale acesta era deja legendar, datorită fibrei intelectuale ploieştene care a produs elevii liceului, a corpului strălucit de profesori şi nu în ultimul rând, datorită Doamnei Directoare Aspasia Vasiliu.  A fost în tot acel timp în top 5 al liceelor din ţară.

Şi acum vreau să vă relatez două întâmplări cu doamna directoare.
Eram elev în clasa a X-a şi stăteam în banca de la geam  împreună cu colegul Adrian State. Ca să nu fac prostii citeam pe sub bancă un roman poliţist. Adrian şi Pif Vasile Tifigiu se tot înghionteau. Profesorul Simache dintre toţi mă observă pe mine şi nervos mă dă afară din oră, însoţindu-mă cu caracteristicile epitete de basamagiu, căuzaş, etc. Eu trecând pe lângă catedră îmi dau cu palma peste frunte nedumerit că eu sunt cel dat afară. Am ieşit şi m-am retras la veceu.  N-am fumat în liceu, de abia din anul doi de facultate şi de 22 de ani am abandonat acestui nociv obicei. Aproape imediat a apărut Adrian S. şi m-a chemat înapoi în clasă.

Profesorul Simache m-a interpelat: „ Credeam că vrei să te sinucizi?” pe mine mă pălea un râs homeric interior. Şi supărat ne-a trimis pe amândoi la doamna Directoare.
Eu devenisem foarte nervos şi îi reproşam lui Adrian că pe mine mă mai chemaseră cu părinţii şi mă temeam de consecinţe nefaste.
Apare doamna directoare, subţire, în bluza albă imaculată, cu cozi împletite, încruntată şi ne abordează:
Ce aţi făcut la Olimpiadă?
Un mare supin de uşurare m-a trecut, luasem şi eu şi Adrian câte 20 de puncte maxim la Olimpiadă!
Aşa că a fost doar o simplă mustrare.
Iar următoarea amintire este la aniversarea de 125 de ani de la fondarea liceului în decembrie 1989. 
Am revăzut-o şi salutat-o pe doamna directoare  Aspasia Vasiliu şi când ne-a văzut a exclamat:” voi sunteţi din promoţiile  care nu aveau nevoie de meditaţii ca să intri la facultate”. Era epoca când meditaţiile atinseseră paroxismul. Vă imaginaţi ce satisfacţie şi mândrie am trăit!

Vreau să vă spun în încheiere că atunci când am dat examen la facultate m-am ferit să dau la o specialitate care m-ar fi făcut profesor.
De aproape 10 ani sunt profesor asociat la UPB.  Şi vă mărturisesc câtă satisfacţie îmi provoacă această  meserie. Am coordonat mai mulţi absolvenţi la lucrarea de licenţă şi am avut satisfacţia să promoveze onorabili acest examen.  Erau dintre cei mediocri sau întârziaţi, dar s-au descurcat şi asta m-a umplut de satisfacţie.
Şi mi-am dat seama câtă satisfacţie trăiau profesorii noştri când reuşeam, la facultate şi în viaţă.
Multe lucruri am învăţat de la profesorii noştri dar cea mai importantă lecţie pe care ne-au predată a fost să fim oameni!

Au fost premiaţi elevii Nicolae Bonifate care termină acum liceul şi Ştefan Cristian Petre un elev de viitor.  

După aceasta au vorbit din partea familiei Vasiliu au vorbit nora, Lucia Vasiliu şi nepoata Cristina Vasiliu. 

A urmat festivitatea de dezvelire a bustului a acestei mari doamne a învăţământului ploieştean. 

Am încheiat pozându-mă cu colegi, apoi în faţa ferestrelor unde se afla la primul etaj clasa XI-a AR. 

Pe drum m-am mai pozat cu strada Ion Grigore, profesorul meu de matematică, apoi cu Nichita Stănescu şi pe bulevard la bustul mentorului liceului nostru Nenea Iancu Caragiale.
Din păcate realităţile de azi întrec cu mult în rău cele din vremea lui şi Caţavencu lui Caragiale este mult mai simpatic decât sinistrele figuri din Parlamentul de azi.  































Anexă
Omagiu Doamnei Aspasia Vasiliu


Misterul Ploieştiului cred că sălăşluieşte într-un miracol, straniu şi poate singular, în istoria României contemporane. Un loc - liceul "Ion Luca Caragiale" - a devenit, în lungul anilor, un focar de concentrare a unor dascăli cu totul ieşiţi din comun. Ei nu erau numai profesori de o anumită specialitate, ci, de asemenea, maeştri de viaţă. Cu discreţie şi cu delicateţe, ei ghiceau tulburările noastre de adolescenţi, întrebările noastre existenţiale şi chiar problemele noastre materiale şi ne ghidau întotdeauna spre sus, spre stele, spre un ideal ce părea, atunci, de neatins. Cu alte cuvinte, ei au operat în noi o veritabilă iniţiere prin cultură. Doamna Aspasia Vasiliu, profesoară de limbă şi literatură română şi directoare a liceului, era printre aceşti maeştri de viaţă.
Era o femeie frumoasă şi de mare fineţe. Îmi aduc aminte îngrijorarea sa când, într-o teză, mi-am exprimat pesimismul privind viaţa ca un laborator fără o adâncă noimă. M-a chemat la ea acasă pentru a mă convinge de contrariul acestei viziuni.
Doamna Aspasia Vasiliu se bucura de faptul că obţineam, în acelaşi timp, premiul I la olimpiadele naţionale de matematică şi literatură. Am obţinut Medalia de Aur la prima olimpiadă internaţională de matematică, desfăşurată la Braşov, în 1959. Dar consider că prima mare izbândă personală a fost obţinerea, în anul 1960, a Premiului I la olimpiada naţională de literatură, cu o lucrare despre Eminescu, preşedintele juriului fiind Perpessicius. Aveam o mare veneraţie pentru Perpessicius şi am fost cuprins de o imensă bucurie văzând că un critic şi istoric de talia lui apreciază viziunea mea despre Eminescu. Mărturisesc că în lucrare includeam şi ideile mele pesimiste despre care discutasem cu Doamna Aspasia Vasiliu.
Am avut mai multe discuţii personale cu Doamna Aspasia Vasiliu despre Lucian Blaga, într-o vreme în care era periculos să te interesezi de opera lui Blaga.  Blaga a exercitat o mare influenţă asupra adolescentului de atunci după ce am descoperit, la vârsta de 16 ani, opera sa poetică şi filozofică, pe atunci interzisă. După absolvirea liceului, i-am scris Doamnei Aspasia Vasiliu o lungă scrisoare la data de 15 octombrie 1965 şi care a fost publicată, sub titlul „Lucian Blaga - O vizită la Lancrăm în 1965” in cartea mea „De la Isarlîk la Valea Uimirii”.
Părinţii mei spirituali, în timpul adolescenţei mele, au fost Doamna  Aspasia Vasiliu  şi profesorul meu de matematică Ion Grigore. Doamna  Aspasia Vasiliu şi Domnul Ion Grigore rămân în memoria mea ca fiinţe de lumină, un cuplu mitic şi protector al liceului nostru.


Prof. Dr. DrHC Basarab Nicolescu
Membru de Onoare al Academiei Române


PS .  Fotografii le vedeţi pe Facebook.

joi, 7 iunie 2018

Concertul tinerelor talente

În această seară la Filarmonica Piteşti orchestra condusă de dirijorul Tiberiu Soare a acompaniat elevi foarte talentaţi la muzică.

Concertul a fost deschis de tânărul harpist Andrei Olaru-Florea de la liceul George Enescu Bucureşti care a interpretat Introducere şi Allegro de Maurice Ravel.

A urmat Andreea Alexandra Apana de la Liceul Marin Sorescu Craiova, soprană care a cântat Verdi Pratii, aria lui Ruggiero din opera Alcina de Haendel.
Andrei Olaru Florea
Tânara flautistă de la Piteşti, Maria Gabriela Turcescu-Socaciu a interpretat Fantezia pastorală ungară pentru flaut de  Franz Doppler.


Andreea Iulia Dobre  soprană de la Liceul Lipatti Piteşti a interpretat cunoscuta aria Habanera L'amour est un oiseau rebelle din Carmen de Bizet.


Tânărul Andrei Măndescu de la Piteşti a interpretat cunoscuta arie No piu andrai din Nunta lui Figaro (Fluturaş nu mai ai aripioare!) de Mozart. Tânărul cu o voce baritonală bună, a contat şi Mozart şi a fost viu aplaudat.
Maria-Gabriela Turcescu-Socaciu
A urmat surpriza acestui concert, Gabriela Raluca Hartoc a interpretat partea I a Concertului pentru vioară  şi orchestră de Saint Saens. Vioara ei a sunat foarte profesionist ca şi cum fetiţa din clasa a VII-a ar fi fost un artist consacrat.
Gabriela Raluca Hartac
A urmat parte a III-a a a aceluiaşi concert de Saint Saens în interpretarea lui Alin Ţanea de asemenea foarte reuşită.
Alin Ţanea
După o scurtă pauză a apărut un Alexandru Dumitru, băieţel în clasa a IV-a carea interpretat foarte frumos Concertul pentru pian şi orchestră de Haydn.
 
Alexandru Dumitru
A urmat soprana Ştefania Rădulescu de la Piteşti care a interpretat aria Berthei di Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino. 
Ştefania Rădulescu
În final a cântat pianistul Theodor Dumitru, fratele puştanului care a a interpretat foarte bine Concertul nr. 1 în mi minor de Chopin. 

Theodor Dumitru
 A fost o seară foarte reuşită şi plăcută.