luni, 27 august 2018

Istoria Imperiului Bizantin de Nicolae Bănescu vol. I

























Imperiul Creştin şi asaltul invaziilor (313-610)

Istoricul Nicolae Bănescu este unul dintre cei mai respectaţi istorici români, a fost contemporan cu Nicolae Iorga şi cu Gheorghe Brătianu. A trăit între 1878 şi 1971, aproape 100 de ani şi este cel mai important bizantinolog român.

Cartea sa Istoria Imperiului Bizantin se întinde pe două volume. Eu l-au descărcata sub formă pdf şi apoi le-am convertit în epub care mi-a creat probleme deoarece conversia nu prea reflectă forma cărţii şi se amestec notele cu textul propriu zis. Dar asta este ca să citesc comod am ales această modalitate.


Istoria Imperiului Bizantin începe cu domnia lui Constantin cel Mare şi se termină cu ce a lui Phokas 610.

Împăratul Constantin cel Mare rămâne în istorie ce împăratul care admite practicarea liberă a creştinismului, devenită religie oficială a imperiului şi sprijină ţinerea conciliilor care lămuresc dogma creştină, cel mai important fiind cel de la Niceea din 325 care lămureşte relaţia din Tată şi Fiu. Unii istorici spun că împăratul Constantin n-a fost decât un oportunist, că adversarul Maxenţiu era creştin deja. Oricum el şi mama lui Elena rămân ca sfinţi importanţi în biserica creştină.

Altă decizie importantă cu mari consecinţe este fondarea Constantinopolului pe aşezarea antică a Bizanţului la gura canalului Bosfor care uneşte Marea Neagră cu Marea Egee şi Mediterană. El va deveni capitala Imperiului Bizantin!

Cartea lui Bănescu analizează domniile împăraţilor succesivi. Nepotul lui Constantin Iulian rămâne în istorie cu epitetul de Apostatul pentru că a încercat practicarea tuturor cultelor considerate păgâne antice. iulian era un om cultivat la Universităţile Atenei aprofundând filosofia clasica platoniciană şi aristoteliană. Este un împărat curajos, mare general şi moare în luptă. Teodosie cel Mare este împăratul care lasă moştenire Imperiul Roman împărţit în două, celor doi fii, cel de Răsărit lui Arcadius şi cel de apus lui Honorius, dar şi cu influenţa Galei Placidia, împărăteasă în apus cu monument la Ravena, pe care l-am vizitat şi eu. 

Imperiul Roman avea acum capitala la Constantinopol, iar în vest Roma fusese abandonată, în favoarea Milanului, şi apoi a Ravennei, care era o capitală mai bine plasată şi greu de cucerit. Toate aceste decizii s-au luat din cauza năvălirii popoarelor migratoare, a goţilor în imperiu, venind din nordul Dunării, teritoriul României de azi. 

Cel mai important împărat al acestei perioade este Justinian (527-565). Trac la origine din Niş, Justinian decide reunificarea Imperiului Roman. Cel de Apus dispăruse prin detronarea lui Romulus Augustus în 476 de către Odoacru. 

Justinian are doi generali formidabili în Belizarie şi Narses care recuceresc Africa de vandalii germanici şi Italia de la goţi, care sunt distruşi şi alungaţi. 

Principalul inamic, Persia este învinsă şi se declară pacea în Orient.
Marea problemă a lui Justinian şi a urmaşilor sunt avarii, popor turcic şi slavii din nordul Dunării care năvălesc în Imperiul Bizantin în Tracia şi Iliria şi le slavizează, având azi popoarele iugoslave şi Bulgaria. 

Justinian este considerat ultimul împărat roman, el are o operă extrem de importantă prind codificarea juridică, dreptul roman studiat în universităţi este cel reglementat de Justinian. 

Privind învăţământul legenda primelor universităţi este legendă. Ele fiinţau în est la Atena păgână, şi la Constantinopolelele creştin şi la Beirut. După aceea vin universităţile din  vest Italia, etc. 

Justinian mai lasă un monument ce dăinuie şi azi Agia Sophia, marea biserică, model pentru arta bizantină şi pentru moscheile turceşti ulterioare. 

Ultimul împărat roman şi primul grec este Mauricius (Maurikios) care face tranziţia de la latină la greaca populară a locuitorilor din Constantinopole.

Perioada se încheie cu uzurpatorul Phokas un individ extrem de venal şi ticălos, care va trebui să facă faţă năvălirilor barbare din nordul Dunării. 


Carte extrem de interesantă şi care trebuie citită pentru că influenţa bizantină se manifestă şi azi la noi românii. 

vineri, 17 august 2018

Condor - un serial cu CIA

Cele şase zile ale condorului a fost un roman de spionaj, ecranizat într-un film de acţiunea excelent, având în rolurile principale pe Robert Redford şi Faye Dunaway.

Iată că băieţii de la Hollywood s-au gândit să facă şi un serial adaptat la zilele de azi.
În rolul principal apare Joe Turner un analist tânăr angajat al CIA într-o unitate specială. 

Aş vrea acum să dezvolt puţin despre actori. Joe Turner este interpretat de actorul Max Irons. Numele mi-a sunat cunoscut, semăna cu al excelentului actor englez Jeremy Irons. De abia azi, consultând internetul am confirmarea că este fiul acestuia şi al actriţei irlandeze Sinead Cusack. 
Tipul este şi fotomodel, dar figura lui nu-mi aminteşte de tată, probabil seamănă cu mama lui. Nu are de loc accent englezesc, cum este cel teribil al lui Jason Statham, este zic, accent de New York.

Un alt actor care apare în serial, adversar al lui Irons este Bob Balaban. Suspectez că ar fi de origine românească, cu toate că am cercetat dex online şi cuvântul ar fi de origine turcească!

Pe baza unui program dezvoltat pe când era MIT Turner detectează un posibil terorist musulman care ar dori să răspândească un virus la un meci de fotbal american.

De fapt aflăm ulterior totul este o invenţie pusă la cale de nişte descreieraţi de la CIA! 
Ca de obicei cei de la Hollywood au ca vinovaţi de serviciu pe cei din CIA, care sunt prea secreţi, fac tot felul de porcării şi nu pot fi controlaţi.
Aceşti fanatici urăsc pe musulmani şi vor să declanşeze o pandemie la Mecca. 

Turner face cercetări şi găseşte numele unor firme farmaceutice care ar fi implicate în proiecte care să producă viruşi pandemici. 

Această chestiune declanşează alarma la acest grup de fanatici din CIA şi se ordonă ca grupul de analiză să fie anihilat. 
În acest scop sunt trimişi doi killeri cu contract care-i execută pe toţi membrii grupului de analiză, cu excepţia lui Turner care scapă. 

Turner este nepotul patern al lui Bob Partridge (William Hurt), un important personaj în CIA care-l determinase pe nepotul Turner să se alăture CIA. El detectase acest grup de fanatici şi încearcă să le blocheze acţiunile.

Şeful CIA al acestei acţiuni de pandemie şi un creştin fundamentalist este Reuel Abbot (Bob Balaban) care o coordonează pe Marty Frost (Mira Sorvino) din FBI care vor să cureţe urmele acţiunii cu ajutorul unei experte killer de origine israeliană Gabrielle Joubert (Leem Lubanny, actriţa de origine palestiniană!).

Turner este urmărit de o groază de indivizi şi mai ales de Joubert ca să fie executat, dar scapă. 

Între timp un fost soldat american prins şi torturat de Al Qaida este trimis la Mecca să răspândească virusul.
Acest individ este coordonat de al om de la CIA, Nathan Fowler (Brendan Fraser) care este legătura cu firma de farmaceutice. Fowler realizează nebunia acţiunii şi îl execută pe şeful firmei, dar aceste afaceri sunt cumva parazite la acţiunea principală. 

Până la urmă Turner, ajutat de Partridge identifică pe cel care se pregătea să răspândească virusul şi individul este anihilat chiar de Joubert în hotel la Mecca. 

Happy End!

Nu! Pentru că între timp Turner dispăruse, demisionând de la CIA şi îşi găsise o iubită, la Florenţa, unde locuia. Primeşte un telefon de la Joubert care-i arată că poate fi găsit oriunde. 


Finalul este cum Turner îl detectează pe Abbot şi se pregăteşte să-şi ia revanşa într-un nou set de episoade care vor fi prezentate anul viitor, în 2019.


A Death in Sweden de Kevin Wignall

Acesta este cel de-al doilea roman scris de Kevin Wignall pe care am avut ocazia să-l citesc.
Sunt romane care sunt un fel de intermezzo la cărţi mult mai serioase!

Este la fel din genul hard boiled thriller, romane cu spioni, din genul inaugurat de Ian Fleming cu seria James Bond.
Este interesant că şi Wignall, ca şi alţi scriitori de acest gen sunt britanici, nu americani, subiectul şi aici totuşi fiind un agent de teren CIA. 

Acest roman cu titlu asemănător celui anterior referea Viena, acum titlul se ocupă de o moarte în Suedia.

În prologul acestui roman suntem în Suedia, în nordul ei. În fiecare zi o adolescentă pe nume Siri urcă în autobuz să meargă la şcoală. Cu ea urcă alt cuplu de copii şi un domn pe care-l vede zilnic urcând în autobuz. Siri are tot timpul căştile pe urechi, ascultând muzică. La un moment dat ceva se petrece şi domnul din autobuz o împinge şi finalmente o salvează pe Siri de la accidentul răsturnării unor butuci dintr-un camion peste autobuz. Ea rămâne singura supravieţuitoare, salvatorul murind strivit.

Romanul revine la personajul principal Dan Hendricks.
Tipul făcea tot felul de acţiuni comandate de CIA. La un moment dat observă că toţi cei implicaţi într-o astfel de acţiune încep să moară în condiţii ciudate. Se pare că această execuţiile  sunt comandate de Jack Brabham, fostul şef de staţie CIA din Paris, actualmente şeful CIA Berlin.
Împreună cu prietenul său Charlie reuşesc să anihileze agenţi trimişi să-i lichideze. 

Dan ia legătura cu Patrick White, seful unei secţii CIA care îl trimite în Suedia. Aici, în accidentul cu autobuzul cel care moare salvând-o pe fetiţă este un nume tip numit Jaques Fillon, care însă nu există! Aşa că se încep investigaţii şi Dan este trimis să investigheze cazul. Este ajutat în misiune de Inger, o tânără superbă de la serviciile secrete suedeze. Dan o cam place, dar Inger îl blochează spunând că este lesbiană!

Împreună încep să scotocească casa lui Fillon şi finalmente observă că în garaj, sub SUV-ul parcat se află intrare într-un bunker secret. Acolo de fapt era un centru de investigaţii al lui Fillon. Găsesc un paşaport american pe numele Jack Redford. Jack Redford are în biroul lui ca subiect de investigaţii pe Brabham.

O altă investigaţie priveşte moarte unei tinere franţuzoaice numite Sabine Merel, studentă la sculptură, moartă acum 12 ani în Paris fără a fi găsit ucigaşul. 

Dan şi Inger continuă investigaţiile şi ajung în Franţa la familie. Reuşesc să dea de urmele unui agent de securitate la o bancă care deţine o înregistrare a evenimentului. Tipul le dă înregistrarea pe care o ascunsese şi au o revelaţie. Sabine se află împreună cu...fiul lui Brabham, ajuns un respectabil congresman american. Atunci înţelege Dan de ce s-a ascuns Redford, pentru că Brabham căuta să ascundă crima fiului.

Dan şi Inger neutralizează un grup de criminali din Est care au încercat să-i omoare lângă Auxerre, unde trăia agentul de securitate. Ei devin şi amanţi, Inger minţise că era lesbiană ca să se protejeze.

Dan află de la White că prietenul Charlie a fost omorât şi torturat de către killeri trimişi de Brabham în Croaţia care îl determină să ia hotărâri importante.

O lasă în Paris pe Inger să stea la Ambasada Suediei şi să fie contactată de Patrick White căruia să-i arate înregistrarea, iar el pleacă la Berlin.
Aici se cazează la un hotel boutique chiar vis a vis de centrul de comandă al echipei lui Brabham.

Pătrunde în această clădire şi îi omoară pe toţi cei aflaţi acolo cu excepţia unui tehnician, Jason şi a unei tinere numite Callie. 

Aceasta primeşte telefon de la Brabham şi îi răspunde dând pe speaker să audă conversaţia şi Dan şi îi spune care este situaţia. 

Dan ajunge la locuinţa lui Brabham din periferiile Berlinului, în zona bogătaşilor interbelici, descrisă şi în alte romane.

Îi omoară pe toţi oamenii lui Brabham şi ajunge să rămână doar cu el. Îi spune de înregistrare şi că este terminat. La vilă ajung Patrick White şi Canale, şeful lui Brabham. Ambii ştiu care este situaţia şi se pregătesc să-l aresteze pe Brabham. Profitând de neatenţia lor, Brabham ia un pistol de la un agent mort şi-l îndreaptă spre Dan Hendricks, dar Brabham este împuşcat de Canale.

Hendricks pleacă la Geneva unde se întâlneşte cu un fost partener al lui Redford pe când lucrau la Beirut. Acesta îi arată nişte poze cu Redford împreună cu o femeie şi acesta are o revelaţie. 

Finalul este de melodramă şi ne înapoiem în Suedia. 
Hendricks recuperează testamentul lui Redford ajunge la familia lui Siri, adolescenta din prolog. Ea este fiica lui Redford şi  a Mariei, mama acesteia, prietena din Beirut! Maria murise de cancer şi este în grija bunicilor. Redford se ascunsese în apropierea ei şi avea grijă de ea, dar nu voia să se afle că este tatăl ei, dat fiind problemele unui agent secret.

Final trist pentru că nici relaţia lui Dan cu Inger se opreşte acum în Suedia la Stockholm.


Roman bine ritmat, cu acţiuni care te ţin cu sufletul la gură şi îţi declanşează pusee de adrenalină, care într-o noapte nu  m-au lăsat să dorm.

joi, 16 august 2018

Zemstva - Revanşa, un film de Andrzrej Wajda

Uitându-mă pe pozele din Polonia am revăzut statuia din Piaţa Primăriei din Wroclaw cu un personaj pe care nu-l ştiam Alexander Fredro. Am luat wikipedia şi am văzut că este un dramaturg polonez, din familie nobilă, participant la războaiele napoleoniene, când Polonia a avut speranţe de revenire a statului polonez. S-a format Marele Ducat al Varşoviei şi cam atât. Husarii polonezi au fost credincioşi lui Napoleon, dar asta  a fost, Polonia a rămas împărţită.
Fredro şi ai lui au picat în Imperiul Austriei, deci erau în sudul Poloniei. 

Este o comedie inspirată din Shakespeare, din Romeo şi Julieta în tentă comică.
De ce m-a tentat să văd ecranizarea marelui regizor polonez a fost că în distribuţie apare şi Roman Polanski, alt mare regizor polonez. Nu le-am văzut stelele în Lodz (Ugi cum zic ei)! pe trotuar

Povestea priveşte doi seniori medievali din finalul secolului XVIII şi începutul celui XIX, un paharnic şi un notar care împart un castel. Ambii se urăsc de moarte. Waclaw, fiul notarului este iremediabil îndrăgostit de Klara, nepoata paharnicului. Dar mătuşa nepoatei este văduva Hanna, pe care şi-o vrea de soţie paharnicul.
În această afacere apare şi Josef Papkin (Polanski) un fel de peţitor, dar şi el poartă sâmbetele frumoasei nepoatei Klara. Până la urmă paharnicul îl însoară pe  Waclaw cu Klara să blocheze intenţiile notarului de a-l însura cu văduva Hanna pe şi-o voia de soţie. 


Totul este bine când se termină cu bine şi am văzut un fel de Alecsandri,  dramaturg polonez!

marți, 14 august 2018

Roma bene un film văzut pe vremuri la Biblioteca Italiană

Citind blogul prolific al lui Stelian Tănase am dat de o însemnare privind pe Mao şi cărticica lui roşie pe care a găsit-o la un buchinist pe malul Senei la Paris.

Asta mi-a reamintit brusc de filmele de la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70 când Mao era la modă, în revoltele din mai 68 şi prin filmele italiene.

Şi,iarăşi brusc  mi-am adus aminte de un film văzut la biblioteca italiană, al cărui nume nu-l ştiam, dar m-am amintit că avea un rol principal Virna Lisi. Am început să caut pe IMDB şi am dat finalmente de film se numeşte Roma bene şi este în regia lui Carlo Lizzani.

Acest film este o puternică satiră socială. Este filmul unui regizor de stânga, am căutat prin biografia lui şi am dat de un documentar omagiu lui Berlinguer, şeful comuniştilor italieni în anii 80.

Pentru tinerelul care eram atunci filmul mi-a lăsat gura apă, pentru că se ocupa de înalta societate italiană romană. 

Filmul abundă de ducese, ducesa Santi (superba blondă care era Virna Lisi, a murit de cancer pulmponar la 78 de ani în  2014), soţul ei inginiere Santi, interpretat de Philip Leroy, actor francez, distribuit în filme italiene, principesa Marescalli, interpretată de superba Senta Berger, care făcea prostituţie de lux, fiind combinată cu un cardinal, interpretat de Gaston Mosquin, alt celebru actor italian de atunci. Soţul ei principele Marescalli este cam gay.

Cuplul Nino Rappi (Franco Fabrizzi) şi Vilma Rappi (Michelle Mercier) aduce în prim plan un alt cuplu de actori celebri, Fabrizzi, mare amorez, iar Mercier, Marchiza Îngerilor, serie de mare succes în epocă.
Rappi este un mic afacerist amic cu marele afacerist Santi care-l supune la un program de pregătire fizică şi prostituate care-i provoacă un atac de cord. Wilma soţia lui era şi ea un pic lesbiană, dar nu s-ar fi ferit să facă servicii sexuale în favoarea afacerilor soţului.

Mai pare şi cuplul armatorilor Teopulos, cu Irena Pappas în rolul soţiei, care nu se abţine să-şi asasineze soţul, ca să fie liberă şi preacurvească.

Filmul începe cu o serată la casa ducesei Santi, cu o defilare de maşini de lux sau motociclete Harley Davidson din care coboară tinere cu hot pants şi bluze transparente fără sutien.

Crema societăţii romane este strânsă acolo supravegheaţi de Il Commissario  Quintilio Tartamella (interpretat de alt mare actor şi regizor italian Nino Manfredi, dispărut din 2004) şi Maresciallo Vitozzi, căruia i se scurg ochii după frumuseţile care vin la petrecere.
Aceste superbe fete se scaldă într-o piscină formată din mărgele de polistiren evident doar în monochini. 

Apare şi baronul Maurizio de Vitis, hoţ care îi fură şi înghite ducesei Santi un orecchino (cercel). Este văzut şi denunţat de Rappi iar Tartamella îl serveşte cu ulei de ricin să uşureze în oliţă inelul vizibil la o radiografie. 

Santi este într-o mare afacere în China care va da de lucru la 200000 de italieni din Sud. De aici şi afaceristul chinez cu cărticica lui Mao. Ce vremuri! China cumpăra din Italia, acum este invers! 

Tartamella mai lămureşte şi cazul fals de răpire al fiului lui Santi, prilej ca aceştia să facă rost de nişte cash fără taxe. 

Iar cazul cel mai clar este al morţii armatorului Teopulos, din cauza unui scurtcircuit la radioul care cade în baia lui. Teopulos însă avea dopuri în urechi! Ca să se muşamalizeze Tartamella este promovat de ministrul de Interne şi cazul abandonat.

Este o societate depravată, coruptă, Tartamella şi Vitozzi primesc bani ca să închidă cazul răpirii.
Aceşti indivizi aruncă cu neruşinare banii pe lux şi perdiţie, parcă reproducând viaţa unora din inginerii financiari şi suporteri ai familiei tradiţionale social democrate?!! din România.

După atâta depravare, anturajul acestor risipitori de lux se îmbarcă pe un iaht cu pânze în croazieră pe Mediterana. Este extrem de cald şi toţi sar în apă să facă baie. Însă îşi dau seama că nu au lăsat o scară se poată reîntoarce pe vas şi aşa mor toţi înecaţi. 
Aşa pedepseşte regizorul pe aceşti bogătaşi fără scrupule şi morală!

Ca să revăd filmul am scotocit îndelung pe internet şi am dat finalmente de el pe You Tube în versiunea originală aşa că a trebuit să-l urmăresc cu italiana mea precară.

Era o versiunea slabă, îmi amintesc culorile din proiecţia de la Biblioteca Italiană prin 71 şi retrăiesc cu plăcere nostalgia acelor vremuri.

luni, 13 august 2018

Ce am citit în călătorie: Enemy of the State de Kayle Mills

Surpriza este că acest roman din seria Mitch Rapp nu a mai fost scris de Vince Flynn, ci de Kyle Mills.

Aflu că Vince Flynn a fost şi el învins de o boală necruţătoare şi franciza Mitch Rapp a fost preluată de acest romancier de thriller, Kyle Mills.

Romanul este dedicat relaţiilor americano saudite, înainte de vizita lui Trump în Arabia Saudită.

Este interesant că această monarhie absolută stă cu curul pe o rezervă uriaşă de petrol. Beduinii din amărâţi stăpâni de cămile şi conducători de caravane au devenit extrem de bogaţi.
Sunt vectorul de răspândire a şcolilor madrassa care propagă o religie islamică fundamentalistă, cu mare succes acum în Afganistan şi Pakistan şi furnizează o grămadă de terorişti precum Bin Laden şi a lui Al Qaida.
De asemenea este principalul finanţator al terorismului internaţional islamic. În pofida tuturor acestor probleme SUA păstrează strânse relaţii cu Arabia Saudită şi monarhia ei.

Agenţii CIA descoperă în Maroc că curierul pentru nişte bani care sunt daţi teroriştilor de la ISIS sunt aduşi de unul din prinţii familiei regale saudite. 

Preşedintele SUA, Alexander convoacă pe ambasadorul saudit la Washington şi în locul acestuia vine şeful serviciilor secrete saudite, care se comportă arogant şi ameninţător.

Exasperat preşedintele SUA îl cheamă personal la Casa Albă pe Mitch Rapp, super-agentul CIA. 
Îi dă ordin să facă ce o face dar să-l anihileze pe acest individ.

De fapt acest şef al serviciilor secrete urăşte America şi este în legătură cu ISIS cu ajutorul cărora speră să răstoarne monarhia saudită. Ca să şteargă urmele trădării sale acesta ucide pe toţi cei care au contribuit financiar la susţinerea ISIS, inclusiv prinţul, nepot al regelui.

Mitch Rapp alcătuieşte un grup de agenţi killeri profesionişti din toată lumea, o italiancă, fostă iubită, un rus şi inclusiv prietena lui, o franţuzoaică. 

Pentru că misiunea lui Rapp este secretă şi nici CIA nu are cunoştinţă, perfidul saudit ajunge să pună pe urmele lui Rapp pe un agent FBI care fusese făcut de ruşine de Rapp. Astfel Rapp devine un inamic al SUA! Acesta realizează trădarea comisă pus în faţa faptelor şi îl ajută pe Rapp finalmente să-l dea în gât pe trădătorul saudit.

Roman antrenant şi bine scris.  Toate aceste romane necesită o documentare amănunţită, pentru că trebuie să descrii locuri pe unde nu ai călcat sau ai fost pe acolo doar ca turist. 


Eu citesc aceste romane pentru că filmele care sunt făcute după aceste cărţi nu reuşesc să redea fidel tensiunea pe care o degajă acţiunile protagoniştilor.

duminică, 12 august 2018

Ce am citit în călătorie: To Die în Vienna de Kevin Wignall

Pe acest romancier l-am descoperit întâmplător. Este specializat în thrillere cu spioni, CIA, MI6, etc.
Are deja un roman ecranizat şi cel de faţă anunţă Goodreads că va fi ecranizat cu Jake Gyllenhaal în rolul principal.

Romanul de faţă scris la persoana I are în centru pe Fredie Makin. Acesta este specializat în urmărire electronică şi este angajat de CIA să-l supravegheze pe un chinez care predă ştiinţa computerelor la Universitatea Tehnică din Viena. 

Makin se întoarce acasă mai devreme decât programat şi dă de un individ care îl loveşte şi fuge, ca apoi să revină şi să încearcă să-l împuşte. Makin îl anihilează lovindu-l cu un fier de călcat. 

Află că şi chinezul este dat dispărut şi că operaţiunea este anulată de oamenii de la CIA care par a-i omorî pe toţi care au fot implicaţi în operaţiune. 

Makin face cunoştinţă cu o bătrână doamnă de origine rusă cu care chinezul obişnuia să joace şah la o cafenea. Această doamnă, profesoară de limbi orientale la Universitatea din Viena, pare a fi în legătură cu CIA, dar şi cu ruşii. 

Makin se lămureşte că omul de la CIA care ordonase execuţia celor implicaţi în operaţiunea de supraveghere a chinezului avea un interes fără legătură cu CIA. Chinezul inventase un program de calcul care introdus în sistemele de apărare cu rachete putea întârzia aceste lansări în cazul unui conflict. Ei bine, programul fusese folosit de spion pentru operaţiuni pe bursă, băgat în programele de tranzacţii le întârzia şi el putea câştig bani frumoşi din anumite tranzacţii profitând de întârzierea dată de program.

După ce scoate din joc mai mulţi oameni ai spionului are o întâlnire acesta şi Makin este surprins singur de acesta, dar salvat de bătrâna doamnă care-l împuşcă pe spionul corupt. 

Şi lui Makin îi rămâne să petreacă liniştit în Viena, lucru care mi-ar plăcea şi mie!

sâmbătă, 11 august 2018

Ce am citit în călătorie: Greeks Bearing Gifts de Philip Kerr

Normal că în periplul meu am citit şi cărţi de acţiune, thiller, de spionaj.
Unul din autorii mei preferaţi este Philip Kerr. Acesta, un autor englez care a creat un personaj Bernie Gunther, detectiv berlinez din timpul Republicii de la Weimar. Bernie a ajuns în SD lui Heydrich, dar a încercat să se ţină departe de crimele naziste. 
Cărţile lui Philip Kerr are personaje reale, criminali nazişti care sunt implicaţi în diverse acţiuni în care Bernie Gunther este pus să rezolve crime normale, nu comise de autorităţile hitleriste. Timpul acestor cărţi se împarte între perioada interbelică şi din timpul războiului, dar şi în Germania şi Europa postbelică.

Am aflat cu regret că Philip Kerr a fost victima unei boli necruţătoare, aceasta fiind penultima lui carte, ultima va apărea anul viitor.  

În romanul scris la persoana I-a Bernie Gunther se ascunde în Munchen.
Suntem în 1956 în preajma fondării Pieţei Comune, mişcare care a dus la împăcarea franco-germană. 

Gunther este abordat de avocatul Max Merten care îl pune să surprindă pe un fost general nazist şi pe un spion est-german să confişte 10000 DM de la ei care voiau să-i folosească pentru înfiinţarea unui partid politic. 

De fapt poliţistul îi împuşcă pe cei doi şi Gunther îl blochează în subsolul unde are loc crima. Se înapoiază al Mertens şi îi spune tărăşenia. Merg împreună la locuinţa generalului şi-l eliberează condiţionat pe poliţistul criminal Schrama. 

Merten îi propune lui Gunther să intre agent într-o societate de asigurare, unde îşi poate valorifica calităţile de detectiv pentru pagubele care trebuie plătite.
Gunther este trimis în Grecia să rezolve scufundarea unui vas proprietatea unui german.

Aici el află că de fapt este implicat într-o afacere cu foşti criminali nazişti în Grecia. Un ofiţer de poliţie grec este pe urmele acestor criminali. 

De fapt vasul fusese implicat în căutarea unei comori ascunse de Merten, care activase în Salonic în vremea războiului şi jefuise pe evreii aflaţi aici. Ei sunt boicotaţi şi vasul este sabotat şi scufundat de Alois Brunner alt criminal nazist cu crime în Grecia, dar neconfirmate, dar cu acţiuni criminale în Franţa în timpul războiului. Brunner se pare că colabora cu serviciile de spionaj vest germane şi ulterior s-a retras în Siria de unde nu a mai putut fi recuperat şi judecat. Acesta fusese tras pe sfoară de Merten în timpul războiului la împărţirea bunurilor jefuite de la evreii din Salonic. 

Brunner îl urmăreşte pe Bernie şi-l omoară pe căpitanul de navă. Este clar că asigurarea nu mai poate fi plătită. Gunther reuşeşte să-l predea autorităţilor greceşti pe Merten, dar realitate este că după judecare crimelor de război acesta este eliberat şi predat autorităţilor germane, pentru că Grecia voia să adere la Piaţa Comună! 

Roman interesant bine scris şi ritmat de un stilist al limbii. Şi îmbinarea realităţilor politico economice postbelice cu acţiunea fac şi mai interesant romanul.
Mai ales că şi noi am fost ahtiaţi să intră în Uniunea Europeană, urmaşa Pieţei Comune!

Titlul cărţii face trimitere la celebra zisă:
Timeo Danaos sed nula ferentes - teme-te de greci şi când fac daruri.


vineri, 10 august 2018

Ce am citit în călătorie: File rupte din cartea războiului de Gheorghe Brătianu

Această cărticică apărută cu ziarul Adevărul am urmărit-o şi am luat ziarul în mod special.

Credeam că citisem mai tot din ce scrisese Gheorghe Brătianu, dar am avut surpriza să dau de aceste pagini scrise de voluntarul de 18 ani care tocmai terminase liceul în Războiul Întregirii Neamului.

Iată că pe acea vreme nu conta că eşti fiul primului ministru şi că ai abia 18 ani. Gheorghe Brătianu s-a înscris voluntar şi a urmat şcoala de artilerie pentru ofiţeri în rezervă, devenind sublocotenent şi luând parte efectiv la acţiunile din zona Mărăşeşti, fiind şi rănit. 

Am citit cu mare emoţie aceste pagini străbătute de în înalt patriotism şi simţ al datoriei care caracterizează pe marii oameni de stat. 
Uniforma de ofiţer a îmbrăcat-o la respingerea Diktatului de la Viena, declarând: „decât dispreţul german, mai bine ura lor” pledând pentru rezistenţa armată, el căruia i se face caz pentru filogermanism de tot fel de istorici idioţi.

Dar cel mai impresionant în acest memorial este momentul din 8 august 1916 când fiul Gheorghe discută cu tatăl, Ion I. C. Brătianu despre eseul fiul privind voivozii români.

Iată ce spune autorul României Mari:

"În partea din urmă a lucrării tale ai combătut politica lui Mihai Viteazul. Admit că nu exista atunci al noi sentimentul naţional, după cum nu exista nici în alte ţări, dar valoarea lui Mihai Viteazul ca simbol al întregirii neamului rămâne întreagă. De câte ori ne gândim la Ardeal ne gândim la dânsul, el este de fapt întâia confirmare reală a drepturilor noastre asupra acestei ţări"
Şi încă ceva:
"Ai condamnat pe Mihai Viteazul pentru că n-a reuşit. Crezi că o acţiune trebuie judecată numai după rezultatele ei imediate? Uite, Revoluţia de 1848 s-a sfârşit printr-o catastrofă şi totuşi, după câţiva ani, tata şi cu tovarăşii săi s-au întors învingători şi ideile lor au triumfat!"


Măcar numai pentru spusele tatălui către fiu această carte este un îndreptar de mare patriotism!


luni, 6 august 2018

Mission Impossible - Fallout

Ieri am văzut ultima apariţia din seria Mission Impossible cu Tom Cruise în rol principal. Este într-un fel o franciză cum este şi seria James Bond. Mă întreb dacă va continua cu un alt actor în cazul în care Tom Cruise se va retrage, are deja 56 de ani. Primul film din serie unde au fost actori şi Marcel Iureş şi Ion Caramitru a fost difuzat în 1996, deci acum 22 de ani, când Tom Cruise era un actor tânăr. 

Este primul fim  din serie făcut în 3D care accentuează dramatismul unor situaţii, vezi cum obiecte grele cad spre tine, etc. 

Dar aş discuta în primul rând despre traducerea titlului în limba română care nu reflectă deloc înţelesul. Fallout este fenomenul de depunere a prafului radioactiv şi a altor reziduuri după o explozie nucleară.

Ethan Hunt, era să scriu James Bond este însărcinat să cumpere trei dispozitive cu plutoniu care pot fi folosite de terorişti pentru producerea de dispozitive explozive nucleare. 
Pus în faţa opţiunii de a sacrifica unul din membri echipei pe Luther (Ving Rhames) alege să-l salveze pe Luther, geanta cu cele trei dispozitive fiind furată de o grupare de anarho terorişti.

Pentru recuperarea dispozitivelor cu plutoniu, echipa lui Hunt se pune în mişcare, el, Luther şi Benji (Simon Pegg actor englez). În procesul de recuperare sunt ajutaţi de noua iubire a lui Hunt, Ilsa Faust (Rebecca Fergusson frumoasă actriţă sudeză scoţiană). Hunt negociază cu Văduva albă (Vanessa Kirby altă englezoaică abundă  în actori englezi de parcă ar fi James Bond) răpirea unui terorist englez Solomon Lane (Sean Harris) pentru a ajunge la un terorist foarte periculos a cărui figură care nu este cunoscută. Acţiunea echipei Mission Impossible este supravegheată de un killer profesionist, August Walker (Henry Cavill, alt englez!) trimis de şefa CIA.
Acţiunea se desfăşoară prin Paris şi apoi în Londra cu noile construcţii care amintesc de Manhattan. 

Finalul se petrece în Caşmir, dar scenele nu cred că sunt filmate acolo pentru că este periculos (IMDB confirmă totuşi că s-a filmat şi acolo!).

Este un film de aventuri antrenant, bine făcut, lung, ţine 2 ore şi un  sfert. 

Îl recomand amatorilor de thriller tip James Bond.


vineri, 3 august 2018

Excursie în Polonia şi Ţările Baltice

Cracovia Castelul  Wawel
În perioada 20 iulie - 1 august am fost într-o excursie în Polonia şi Ţările Baltice. Acest articol vrea să fie un rezumat.

Când am plănuit şi am spus asta unui prieten m-a apostrofat condescendent că ce aş putea vedea într-o astfel de excursie? Este adevărat că avusese o experienţă cu Kaunas din Lituania, pe care am avut neplăcerea să o confirm.

De ce am ales eu un astfel de excursie?

În primul rând că port o mare admiraţie pentru polonezi, un popor excepţional, războinic, care s-au luptat cu toţi vecinii cu eroism chiar când nu aveau nicio şansă. 
Polonia este cea mai estică ţară a Europei Centrale şi mult timp au avut puternice legături cu estul, cu Ukraina, cu Moldova, domnii moldoveni treceau şi plecau de la domnie prin vadul de la Hotin, pe Nistru.
Ei sunt catolici şi asta a făcut diferenţa în Est!.
Şi nu în ultimul rând am ales pentru că Lech Walesa şi papa polonez Ioan Paul al II-lea au demolat comunismul!

Excursia pe care o propunea acum Christian Tour era mult mai atractivă din punctul meu de vedere. În ofertele de anii trecuţi te opreai doar prin Cracovia şi Varşovia.

Din Budapesta unde am stat o noapte şi am traversat Ungaria şi Slovacia ca să pătrundem în sudul Poloniei. Zona este muntoasă şi am avut surpriza că ne-am fi aflat în Bavaria după cu arătau casele de vacanţă poloneze. 
Cu Papa

Aşa că am vizitat pe rând Cracovia, prima capitala istorică a Poloniei, aflată în Polonia Mică - Malo Polska. Am dormit la un hotel de coşmar fost cămin de spital! Ţeapă tipică a agenţiei de turism.

Am trecut spre Varşovia, actuala capitală, trecând pe la Czestochowa la Jasna Gora, la Madona Neagră, protectoarea Poloniei.
În Cracovia
A urmat apoi Kaunas, fost capitală interbelică a Lituaniei, un târg amărât, confirmând opinia amicului. 
Jasna Gora Madona Neagră Protectoarea Poloniei

Am oprit seara la Riga, capitala Letoniei, într-un hotel fără lift, într-un cartier delabrat şi neîngrijit, altă ţeapă a agenţiei Christian Tour, care nu se simte bine dacă nu găseşte hoteluri ieftine. În centru statuia în granit roşu a trei infanterişti marini bolşevici şi în spate muzeul eliberării sovietice a Letoniei, acum al dezrobirii de cizma sovietică, aflat în reparaţii. Ironic! În spate clădirea superbă a casei negustorilor holtei germani din Riga, refăcută acum cu fonduri UE, mai ales din Germania.
În Varşovia

De la Riga am ajuns la Tallin, Estonia, un oraş din Liga Hanseatică, unde la hotel era un internet slab şi am luat prânzul la un restaurant fără internet, distrugând mitul Estoniei digitale. 

Am făcut apoi o excursie cu feribotul la Helsinki în Finlanda. Oraşul nu mi-a lăsat o impresie deosebită. Am aflat însă că în istoria secolului XIX, ocupaţia rusă a fost culmea, un eveniment favorabil! Pentru că ruşii au promovat limba şi cultura finlandeză în detrimentul suedezei, limba aristocraţiei, care risca să deznaţionalizeze pe finlandezi.
Kaunas
Întorşi la Tallin, am plecat a doua zi spre sud. Am oprit în Letonia la Palatul Rundale, al unui aristocrat german balt, von Biron, proiectat de Rastrelli, arhitectul palatelor ţarilor de la Sankt Petersburg.
În Riga

Seara ne-am oprit la Vilnius, capitala Lituaniei. A fost un şoc comparativ cu Kaunas. Este cel mai modern oraş din zona baltică, plin de arhitectură modernă, vechiul Vilno, cu cartiere evreieşti transformate în zonă de distracţie. 

Am plecat din Vilnius a doua zi spre Gdansk. Aici am avut un blocaj chiar la intrarea în oraş din cauză că se lucra la autostradă. 
În Tallin

De fapt toată Polonia este un şantier de autostrăzi la care se lucrează neîncetat. iar cele în funcţiune, care unesc marile oraşe sunt cu nimic inferioare celor din vestul european. Şi în Lituania se fac autostrăzi, dar în Letonia şi Estonia sunt suficienţi cu şosele cu două benzi. Totul trece prin păduri de pini şi mesteceni. Este curat, nu vezi gunoaie pe margine. 
Helsinki Monmentul lui Jean Sibelius
Gdanskul lui Walesa, al şantierele navale este cam istorie şi a rămas centru istoric al unui oraş hanseatic modelat de un arhitect olandez în secolul al XVII-lea. 
În Vilnius
Aici probabil că trăiau mulţi negustori olandezi implicaţi în comerţul cu grâne. Primăria este copiată după primăria din Anvers.

Din Gdansk am plecat a două zi spre
În Gdansk cu Adi
sud la Lodz. Dar cu două opriri.
Prima a fost la Malbork sau Marienburg unde se afla fieful Cavalerilor Teutoni. Aici am vizitat castelul care este ceam mai mare construcţie de cărămidă. Teutonii i-au ţinut pe polonezi în priză şi după înfrângerea de la Grunwald, teritoriile teutone au stat sub suzeranitate poloneză până prin secolul al XVII-lea. În aceste teritorii ale Prusiei teutone trecute la luteranism s-au pus bazele statului modern german. Acum sunt parte a Poloniei cu graniţele mutate la vest de Stalin în Germania.   

După Malbork am ajuns la Torun,  alt oraş vechi hanseatic polonez, loc de baştină a marelui astronom şi om de ştiinţă Copernic! Am luat masa la un  restaurant dintr-o clădire medievală care era situată chiar în faţa străzii unde se afla casa lui Copernic!
Castelul Malbork
Seara ne-am oprit ne-am oprit în Lodz sau fonetic Oăgi, sau Ugi. Este primul oraş industrial textil al Poloniei secolului XIX. Era weekend şi pe strada mare era pietonal unde polonezii se tratau cu bere. Casele au aparţinut marilor industriaşi ai vremii una fiind a unui german şi a unii evreu, printre primii manufacturieri ai Poloniei.
Torun - Casa Copernic

A doua zi am luat-o spre Wroclaw, capitala Sileziei Inferioare. Este fondată de un cneaz ceh, Vratislav, şi nemţii îi spuneau Breslau. Odra - Oder face acolo multe canale fiind un fel de Veneţie poloneză. Silezia are părţi cehe, părţi germane şi părţi poloneze. A fost sub suzeranitatea poloneză dar zona a ţinut de Austria şi apoi a fost capturată de Friedrich cel Mare şi anexată Prusiei în secolul XVIII. A fost un oraş german cu puţină minoritate poloneză. 
Primăria este o bijuterie renascentistă. Catedrala oraşului este o fostă biserică luterană. Nemţii au fost alungaţi şi în locul lor au venit polonezi din Lvov, Ukraina şi Grodno, Bielarusia.  

Am văzut nostalgia după aceste locuri în expoziţia Lvov de la Centenar, clădire care comemora 100 de ani de la Bătălia de la Leipzig  împotriva lui Napoleon în 1813 şi la restaurante cu specific ukrainian în centrul vechi al Wroclaw-ului. 

Reîntorşi la Lodz am plecat a doua spre
În Wroclaw
Cracovia prin Katowice. Katowice este un fost oraş minier polonez, parte a Sileziei anexate de Prusia la împărţirea Poloniei. 


Katowice aşa arată viitorul de mâine!!!!
Germanii au încercat să-l reţină după 1918, dar s-au declanşat trei revolte poloneze şi Katowice a revenit Poloniei, Este un monument cu trei aripi în centru care comemorează aceste revolte. Aproape este o gură de mină transformată în muzeu. Se mai văd instalaţiile de ascensor spre tuneluri de unde se extrăgea cărbunele.
Totul arată mai bine decât în Valea Jiului.
Nu exclud însă faptul că am văzut case delabrate şi părăsite în centru. Ironic pe una scria cu litere mari Tomorow - mâine! Oare?

De la Katowice am reajuns la Cracovia pe o ploaie de vară, prima mai serioasă după o burniţă la Riga. În rest soare şi frumos. 

La Cracovia am flanat prin centrul vechi, am făcut poze la casa Papei Ioan Paul al II-lea conduşi de un polonez care ne-a zis Papamobil! hahaha...În apropiere era un monument dedicat ukrainienilor omorâţi în foametea Holodmor din anii 33 de către Stalin. 
La casa Papei Ioan Paul al II-lea

Toate aceste ţări aniversează centenarul. La Tallin erau puse pe străzi semnul cu un 1 şi lângă două cercuri vertical, dar de fapt era comprimat 100! La fel în celelalte ţări se aniversează independenţa sau noua Polonie cu o expoziţie fotă prin Cracovia cu noile unităţi poloneze care preiau puterea. 


A doua zi am refăcut drumul prin Slovacia spre Budapesta. Am revăzut câteva castele construite de mari grofi unguri, printre care şi Huniazii, într-o Slovacie aflată sub stăpânire maghiară, la fel ca Transilvania. 

Seara am oprit la un hotel bun în Budapesta de unde am ajuns pe 1 august acasă.

Frumoasă excursie cu drumuri lungi, dar interesantă şi instructivă.