Koana Kirița după Vasile Alecsandri

Astă seară am fost al prima premieră din acest an de la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Spectacolul a fost o adaptare  de Ionela Dănilă și Marian Stan a celebrelor vodeviluri ale lui Vasile Alecsandri dedicate personajului Coana Chirița. Spectacolul a fost pus în scenă de regizorul basarabean Sandu Grecu. Adaptarea păstrează din momentele pieselor originale, dar combină teatrul cu momente de balet care mobilizează toți artiștii teatrului. Ba chiar a apărut în centrul balerinelor o artistă solidă că partenerul trebuie să aibă antrenamente de halterofil!

Chirița încearcă să-și mărite fetele, pe Aristița și pe Calipsița, în primă instanță cu doi dubioși care sunt arestați și intră la pârnaie. Următorii pretendenți sunt mai serioși, inclusiv polițistul care arestase pe dubioși.

Următorul episod îi cuprinde pe fiul Guliță care învață franțuzește de la musiu Șarlă, dar nu știe nimic. Koana Kiritza vrea să-l însoare cu nepoata Luluța, dra planurile îi sunt distruse de Leonaș iubitul din adolescență al Luluței. 

Bârzoi, soțul Kiritzei ajunge prefect și ia de la cei care vin cu jalba peșcheșul sub forma celebrului curcan. Obicei nenorocit ajuns și astăzi la funcționarul român.

Leonaș, deghizat în femeie se logodește cu Luluța, cam în stil LGBTQ?! și reușește să se însoare cu iubita inimii sale. 

Între momentele comice sunt inserate cum am spus momentele de balet.

A fost un spectacol în stil popular ca lumea să se bucure și să se simtă bine. A fost neinspirată la început folosirea microfoanelor care cam deformau vocea.

Mi-a plăcut scenografia cu imagini din Goya privind lăcomia și răutatea.

Distribuția: Adriana DRUGULESCU, Puiu MĂRGESCU, Larisa TRĂISTARU, Cristina MUSCALU, Florin DOBRE, Ramona OLTEANU, Cătălin MIREA, Vlad POPESCU, Marius PIECA, Dan ANDREI, Gabriel GHEORGHE, George SLĂTIOREANU, Marius FURTUNĂ

Baletul: Irene DUMITRU, Loredana NEAGOE, Lorena SANDU, Lucreția PREDA, Maria POPA, Ruxandra DIMULESCU, Andreea DRUGULESCU, Daniel MARICESCU, Valentin DOBRIȚĂ, Vlad SANDU, Adrian GOLESCU, Silviu DOBRIȚĂ
Orchestra: Anton DUMITRU, Vicențiu PERNIU, Ionel DRAGOMIR, Bogdan GIUREA, Ionuț MIHALCEA, Alexandru IORDACHE, George DIACONESCU, Ștefan GILĂ, Alin PETRA, Bogdan FOLEA, Răzvan Antonio MIHĂIȚĂ.

Din distribuție mi-e cunoscută doar Ramona Olteanu, interpreta Luluței.

Cerere în căsătorie după A. P. Cehov

Astă seară am inaugurat Teatrul Victoriei care se află în fosta sală de cinema Modern Sebastian Papaiani. Cred că marele actor Papaiani ar fi fost fericit dacă ar fi aflat că sala cinema a devenit sală de teatru. De fapt trebuia să merg ieri la un spectacol, care a fost însă amânat. 

Trebuie să spun că această sală de teatru are cele mai confortabile fotolii.

Piesa este o farsă scrisă de Anton Pavlovici Cehov și se râde tot timpul.

Am cercetat despre piesă pe internet și am observat că în farsă trei personaje, tatăl Stepan Ciubukov, fiica Natalia și vecinul Ivan Lomov. Observ că mai toate punerile în scenă au înlocuit pe tată cu mama, tatăl fiind decedat. În punerea în scenă pe un perete în centru apare fotografia lui Cehov pe post de Ciubukov decedat și tot timpul când se face referire la el personajele spun: Fie iertat!

Ivan, un tânăr negustor vine la vecine să ceară în căsătorie pe fiica Natalia. Omul este extrem de emoționat și când apare Natalia în loc să o ceară în căsătorie începe o dispută pentru un teren la care atât Ivan cât și Natalia spun că le aparțin. Cearta degenerează și apare și mama și se iau și mai rău la ceartă și Ivan este alungat de cele două femei. După plecarea lui Ivan mama îi mărturisește că acesta venise să-i ceară mâna Nataliei. Disperată Natalia îi cere mamei să revină. Ivan se reîntoarce și in loc să o ceară în căsătorie începe să se certe cu Natalia cine are un câine de vânătoare mai bun. În fine, mama îl obligă pe Ivan să o ceară în căsătorie și Natalia acceptă.

Pare că totul se termină, dar mai este un final. Se petrece după câtva timp, când se fac pregătirile de nuntă. Natalia însă face nazuri și vrea să renunțe la căsătorie. Ivan îi face toate poftele și Natalia nu poate trăi decât în contradicție cu Ivan. Și așa mama Nataliei îl obligă pe Ivan să o contrazică ca să o facă fericită pe Natalia. Final!

Piesa a fost pusă în scenă de Teatrul Infinit, București cu următoarea distribuție:

Ivan - Ștefan Oprean 

Natalia - Oana Burcescu

Mama - Grațiela Popa

Piesa a fost regizată de Andrei Codarcea.

Lumea s-a amuzat sănătos, nu știam să fi fost atât de comic Cehov, și a fost o surpriză plăcută și spectatorii s-au simțit bine.

Sper să mai văd teatru la această sală nouă din Pitești.

 

Amnezia la români de Paul Goma

Am primit acest volum sub formă pdf și l-am citit între timp. De el se leagă și titlul unui jurnal săptămânal. Acest volum cuprinde articole și luări de poziție ale lui Paul Goma în anii 1985 - 1986. Sunt articole citite la Radio Europa Liberă Radio Deutsche Welle în limba română.

Citindu-l parcă am căzut în gol în amintirea în acei ani de mizerie morală, economică. Erau vremurile celor două ierni teribile care au lăsat frig în calorifere, lipsă de apă caldă și cozile infernale la mâncare. Dacă povestești astea azi nu prea ești crezut. Cei de vârsta mea au uitat, tinerii nu au trăit vremurile alea și nu cred că se putea un program tv de 2 ore în care era cădelnițat doar Ceaușescu și academiciana lui soție. Era o vreme când analfabeți conduceau România. Ce este curios este că și azi politicienii nu prea se deosebesc de politrucii de atunci, studii aproximative, doctorate luate azi pe șpăgi, atunci la ordinul partidului.

Dacă toată lumea îl înjura și blestema pe  Ceaușescu pe tăcute, acum diferența este că jurnaliștii caută doar ce este rău în România. Și acum Doamne ajută diferența este enormă. Te împiedici peste tot de chestii care oferă mâncare, covrigării, patiserii, pizzerii, autoserviri cu mâncare, umblă Glovo cu mâncare la comandă. Atunci Ceaușescu ne transformase în animale. Îmi amintesc că eram omul care stătea la coadă și culmea, tot timpul apăreau unii care veneau în față. Vremurile erau teribile, Ceaușescu exporta tot și noi alergam ca disperații după poate pică ceva. Atunci s-a inventat circulația duminica a unor mașini fără soț și săptămâna următoare doar cele cu soț. Benzina și motorina era raționalizată, era ca acum zic unii privind combustibilul.

Singurele voci care transmiteau adevărul despre Iepoca de aur a lui Ceaușescu erau aceste posturi de radio, în primul rând Radio Europa Liberă, BBC cu programe excelente, dar scurte unde lucra Edgar Șelaru, colegul meu Mihai Vasilescu, Vocea Americii, RFI Franța, sau Deutsche Welle.  Asta ne mai decomprima pentru că acolo auzeam adevărul. 

Paul Goma a fost nu doar un excelent romancier, dar și un jurnalist de atitudine pe care mi-l amintesc din emisiunile Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca. Și este bine să ținem minte și să nu uităm.

Despre viata, destin si nostalgie de Horia-Roman Patapievici

Această carte este ultima apărută la sfârșitul anului trecut a eseistului Horia Roman Patapievici. Patapievici este cea mai interesantă apariție în planul dezbaterilor de idei după anul 1990. A atras de la început atenția prin pamfletele adresate compatrioților în care își vărsa furia pentru statutul de popor vegetal (Ana Blandiana). Din acest motiva  a fost și este un personaj controversat. Nici eu nu-i împărtășesc adeziunile, mai ales cu Traian Băsescu.

Iată că în timp și-a domolit atitudinile pamfletare. S-a dovedit un foarte bun manager cultural cât a fost directorul ICR. ICR azi este caricatură, o sinecură pentru gângavi analfabeți, instituție creată pentru promovarea culturii române în lume. 

Cartea Despre viață, destin & nostalgie este o culegere de texte și eseuri scrise în ultimii 30 de ani. Este structurată în trei părți: Viața, Țară, Europa.

În prima parte apar amintiri despre începuturile culturale ale lui Patapievici, burse la Paris și în Germania, cum a debutat ca scriitor, cum l-a cunoscut pe Liiceanu care i-a promovat scrierile. În a doua parte analizează atitudinile lui Michnik, despre importanța care o dă acesta patriotismului și eroismului polonez, ca exemplu și pentru români. Vorbește și despre revoluția ca o acțiune a atitudinilor de centru , nu a extremelor. Scrie despre conservatori și liberalism. Se ocupă apoi literatură, de Jurnalul de la Păltiniș și impactul acestuia pe plan cultural. Cred că el a apărut și datorită influenței lui Constantin Noica asupra mahărilor comuniști. Face portret Monicăi Lovinescu, care a fost și pentru mine un far călăuzitor cultural și etic în vremea comunismului. Îl evocă pe Lucian Pintilie, de care îmi rămâne memoria spectacolului D'ale Carnavalului. Apoi îmi creează nostalgii evocându-l pe Alexandru Paleologu, de a cărui prietenie m-am bucurat și eu. Alt personaj extrem de simpatic pe care mi-l readuce în memorie este Conu Neagu Djuvara, autor al unor importante cărți privind desprinderea de feudalism a Românilor în preajma modernității.

În ultim aparte Europa, Patapievici discută despre uitarea de care dă dovadă Uniunea Europeană privind moștenirea creștină care a creat Europa. 

O carte ce merită a fi citită.

Două seriale meseriașe scandinave

Am văzut două seriale scandinave făcute extrem de profesionist, Advokaten - Avocatul și Gidseltagningen - Sub pământ.

Avocatul primul realizat în două serii separate se ocupă de doi frați, unul ajuns avocat și sora, ajunsă polițistă în Danemarca. Serialul are loc în cele două orașe despărțite de strâmtoarea Oresund: Copenhaga și Malmo care sunt legate de un pod care este străbătut într-o jumate de oră. Limba care este vorbită pare a fi suedeza, dar nu este mare diferență de daneză.

Cei doi frați par a nu fi biologic frați, pentru că sora este albă, însă fratele avocat pare a fi de undeva din orient fiind foarte închis la piele. Dar acesta este doar un detaliu. Sara era polițistă dar avea probleme cu drogurile, heroină și avea un copil cu un medic dec origine orientală.  Avocatul Frank Nordling (Alexander Karim) este unul de succes și este atras de avocatul suedez din Malmo Sven-Eric Wisen (Nikolaj Kopernikus) în biroul lui de avocatură. Nordling acceptă pentru că acesta pare a fi într-o legătură cu mafiotul Thomas Waldman (Thomas Bo Larsen). Acesta este bănuit că ar fi fost cel care a aruncat în aer automobilul în care se aflau părinții lui Frank și Sara Khalil (Malin Buska), tatăl lor era polițist și se pare că aflase de afacerile criminale ale lui Thomas. Nordling avea abilitatea să scoată din pușcărie pe tot felul de dubioși. Unde nu reușește este la fiica lui Waldman, Thereze (Sara Hjort Ditlevsen). Acesta moare în pușcărie foarte dubios, spânzurându-se și Nordling vrea să redeschidă poliția ancheta privind moarte ei. Waldman avea doi locotenenți, unul sârb, evident, Bogdan Nikolitch și un tânăr asasin Marcos (Johannes Lassen). Nordling reușește în final să afle cine i-a omorât părinții și cine a fost criminalul care o omorât-o pe Therese.  Serialul este inspirat de romancierul Jens Lapidus faimos pentru Trilogia neagră a Stokholmului.

Gidseltagningen - Sub pământ este un serial danez care are loc în Copenhaga. Ele are tot două serii separate și este mult mai tensionat, pentru că în ambele este vorba de acte de terorism.

În primul este vorba de răpirea de către trei teroriști a 15 călători cu metroul și aceștia sunt ascunși într-o stație nouă care nu fusese terminată. Teoria este că statul danez, ca toate alte state nu cedează șantajului terorist și nu dau bani acestora. Pentru eliberarea ostaticilor se instituie o celulă antitero TFF condusă operativ de Philip Norgaard ( Johannes Lassen). El este ajutat în negocieri de iubita lui Louise Falck (Sara Hjort Ditlevsen), actori din serialul Avocatul. Norgaard fusese luat prizonier în Irak și reușise să evadeze, alăturându-se trupelor anti tero. Celula anti tero intră în negocieri, rudele ostaticilor încep un crowd funding să strângă suma de 4 milioane de euro. Ostaticii se revoltă, dar sunt convinși să renunțe de către Norgaard. Norgaard este apelat de Partner, folosit de răpitorul din Irak, dar acesta fusese omorât deja. În final sunt strânși banii și ostaticii eliberați, cu condiția ca Norgaaard să coboare neînarmat la teroriști. Finalul este foarte fierbinte cu multe revelații.

A doua serie se petrece pe un feribot răpit de teroriști islamici. Personaj principal este June al-Baquee, daneză de origine palestiniană, care pleacă în Siria să lupte contra ISIS. Ea filmează momentul în care doi militari danezi care descoperiseră butoaie cu gaze toxice sunt uciși de forțele speciale ruse Wagner? Ea devine țintă a unui comando islamic, care avea scop să o răpească și să-i confiște telefonul vu videoclipul cu scena împușcării soldaților danezi. Este clar că rușii și-au băgat și ei coada. Norgaard care-și refăcuse viața alături de o psiholoagă, pleacă aiurea să-i urmărească pe răpitori și așa ajunge pe feribotul care circula din Helsingfors - Elsinore (Hamlet!) către Suedia Helsingborg! Teroriștii iau ostatici pe călătorii din feribot și începe acțiune de eliberarea a ostaticilor. Apare și negocierea ticăloasă a serviciilor militare daneze cu rușii ca să nu-i enerveze, vezi acum Ucraina! 

Merită văzute că sunt realizate profesionist , la fel ca acelea realizate de BBC și alte televiziuni engleze.

The Cellist de Daniel Silva

Acesta este un roman de acțiune care are aceeași obsesie, Putin! Sunt totuși romane apărute înainte de sinistra agresiune împotriva Ucrainei a lui Putin. Ultima este Magul de la Kremlin de Giuliano Da Empoli care va apărea în curând în traducere în limba română. 

Acest roman al lui Daniel Silva este din serial Gabriel Alon. 

Romanul începe cu moartea unui oligarh care era inamic al lui Putin și locuia la Londra, acesta este otrăvit cu Noviciok, folosită de spionii ruși împotriva unor adversari a lui Putin. Documentele care erau infectate cu Noviciok parveniseră de la o jurnalistă care lucra pentru presa anti Putin. Acest oligarh este descoperit de o expertă în pictură care era combinată cu un agent MI6. Jurnalista recunoaște că aceste documente anti Putin îi erau trimise în Elveția dintr-o sursă necunoscută. În investigații intră și Gabriel Allon expert în restaurări de tablouri, dar și șeful Mossad. Alon și echipa de la MI6 depistează pe cea care furniza documentele. Cumbva ultimele documente fuseseră interceptate de ruși și infestate cu Noviciok. Alon descoperă că autoarea era o tânără nemțoaică care lucra pentru cea mai murdară bancă germană care lucra pentru oligarhii ruși. Ea era și o dedicată interpretă a violoncelului, de unde și numele romanului. Interpreta celebrele Suite ale lui Bach de o manieră absolută. Alon și echipa inventează o entitate financiară unde este angajată și tânăra bancheră germană. Ei atrag pe cel mai apropiat oligarh al lui Putin cu care copilărise la Leningrad. Putin era un bătăuș care îl apăra pe Akimov, viitorul oligarh, ambii locuiau, interesant pe Aleea Baskov (ca localitate conexă Piteștiului!).  Akimov este păcălit și pierde o grămadă de bani și finalul este oarecum previzibil.

Cum arăta România postcomunistă în 1985

Cu Răzvan Dragnea și Tiberiu Oprea

Titlul este din articolele lui Paul Goma, dintr-o carte trimisă de un prieten. Paul Goma este un scriitor român cu un curaj sinucigaș, pentru că a fost primul să-l contrazică pe Ceahlăul și Făgărașul gândirii șchioape a lui lui Ceaușescu.  Manifestul trimis de el Cartei 77 a dizidenților din Cehoslovacia a fost prima manifestare majoră anticomunistă, care din păcate nu a avut ecoul  scontat de Paul Goma, pentru că scriitorii români au dovedit că sunt fricoși. Despre Goma comuniștii au inventat de toate răutățile, inclusiv acuza că ar fi evreu, Paul Efremovici Goma! Culmea că ulterior după 90, niște texte despre Basarabia l-ar fi incriminat că ar fi antisemit! 

Paul Goma a fost un scriitor român important. Confirm pentru că i-am citit și i-am ascultat la Europa Liberă romanele, în mare autobiografice. După 90 a reușit să se certe cam cu toți din exilul românesc parizian și asta i-au afectat cariera de scriitor. 

Însă din volumul Amnezia la români am cules o polemică a lui Paul Goma cu dizidentul Victor Frunză în 1985. Pe când Paul Goma voia o România în care comunismul era la lada de gunoi a istoriei, și a avut dreptate, Victor Frunză, fost profesor la Academia Ștefan Gheorghiu a politrucilor comuniști și dorea ceva care semăna cu ce a profesat Ion Iliescu în primele ore ale lui 22 Decembrie 1989. Goma prevedea că industriile care consumau resurse vor falimenta, dar soluția excedentului de muncitori  a fost că era de lucru în UE.  În concluzie Paul Goma a fost un vizionar!

A trecut și ziua mea de naștere și m-au felicitat cam toți cei care mă știu de pe Facebook și le mulțumesc din nou tuturor, era să zic tutulor, hahaha! Cu această ocazie mi-am comandat niște cărți pe 9 februarie și a doua zi, pe 10 mi-au venit chiar de ziua mea! Am acum de citit un tom gros Chestiunea Mării Negre, curs făcut de Gheorghe Brătianu la Universitatea București, un ultim roman de Gabriela Adameșteanu Voci la distanță și cartea de eseuri a lui Horia Roman Patapievici Despre viață, destin & nostalgie. Vorbind despre Patapievici el este cel mai interesant, dar și cel mai controversat eseist român care s-a afirmat după 1989. Și nu scap ocazia să deplâng ce a ajuns Institutul Cultural Român pe care Patapievici l-a condus cu mare succes la începutul anilor 2000. Acum acest ICR a ajuns o sinecură pentru diverși politruci agramați. Este o mare jignire ca să ajungă cultura română pe mâna unor gângavi. Exemplul noului director al ICR Portugalia este doveditor. Acest institut condus de Mihai Zamfir sau de intelectualul și jazzmanul Virgil Mihaiu a ajuns pe mâna unui imbecil. Ce caută la Paris Cezar Preda, să bea un rouge la bistro pe banii noștri?

Cât am fost dezamăgit de romanul Solomonarul după cum ați constatat deja! Poți fi satiric cu prezentul politic românesc, dar când vorbești de istoria modernă, vremea lui Eminescu trebuie să fie atent, prudent și reținut!

Am văzut și o seamă de filme românești. Dacă la începutul anilor 90 se făceau filme despre România sub regimul comunist: Balanța lui Pintilie, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a lui Mungiu, apoi filme despre mizerabilismul post comunist: Patul Conjugal al lui Mircea Daneliuc, acum o ardem pe comedie cum zice Pro tv. Am văzut ultimele comedii, Maiami bici, Team building, și Mirciulică. Se râde la aceste comedii unele controversate, chiar dacă la filmul cu Mircea Bravo. acesta n-are nimic de actor, e foarte neconvingător! Dar este o comedie și amenință cu o urmare. Este normal ca lumea să râdă în aceste vremuri. Dar s-a strecurat și un film despre trecutul securisto- comunist: Metronom. Trăiești cu adevărat mari frustrări, cum securiștii șantajau tineri inocenți, un prieten n-a rezistat, retrăia ce a pățit el în tinerețe!

Am văzut și o comedie americană Shotgun Wedding cu veșnica Jennifer Lopez, dar și un serial simpatic Qeens of Mystery, evident englezesc. Acum mă uit la serialul suedez Advokaten, un fel de românescul Clanul. Este după romanele lui Jens Lepidus, autor de succes despre interlopii din Scandinavia.

Am avut și parte de concerte la Filarmonică în săptămâna trecută. Joi am avut plăcerea să-l audiem pe Răzvan Dragnea la Pian interpretând Totentanz de Liszt acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea. A fost o interpretare de excepție aplaudată de public. Dragnea ne-a oferit și un bis un Studiu de Rahmaninov.

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia a 2-a de Borodin, cea mai reușită simfonie a compozitorului rus, chimist la bază!

Cu maestrul Dragnea m-am văzut la restaurant și domnia sa m-a văzut și a venit să ne salutăm, ce memorie vizuală au pianiștii!

Vineri am avut jazz! La Filarmonica Pitești. Ionut Țolea clarinet (Benny Goodman!), Victor Buștean pian, Alexandru Iordache bass, Gabriel Barani percuție!

 Duminică dimineața a nins o oră!

A fost o săptămână plăcută și interesantă!

Solomonarul de Florin Chirculescu

Solomonar - dex Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale.

Încep cu definiția care dă numele acestui roman, deci ar fi vorba de un vrăjitor?!

Anul trecut am ascultat sfatul unor critici literari și am cumpărat două romane care mi-au plăcut. La începutul acestui an urmărind Observator cultural care făcea retrospectiva anului literar 2022, mai mulți critici literari recomandau acest roman de Florin Chirculescu ca una din revelațiile literare ale anului. Bogdan Ghiu în trei numere consecutive, tot în Observator cultural dedică cronici entuziaste romanului. 

Am cumpărat romanul, are 586 de pagini în format mare și costă 70 de lei! Deci ar fi o investiție culturală?

Ei bine, pe mine romanul m-a dezamăgit! Chiar dacă l-am citit rapid, în vreo 5 zile.

Florin Chirculescu este la bază chirurg?! Dar a debutat în romane SF. Și aici în Solomonarul se vede antrenamentul anterior.

De fapt citim două romane întrețesute ca denumirea dată unei mișcări politice extremiste Crucile întrețesute? 

Este romanul lui Emin, de fapt Eminescu și un caiet al său aventurilor închipuite ale marelui poet, aici gazetar, un fel de roman ala Jules Verne, cu o societate al secolului XIX, cu aerostate și autotractate, adică automobile și un roman parodic, cu cheie al României contemporane. 

Are o calitate Chirculescu scrie ușor, nu e întortochiat și așa am putut citi romanul, nu foarte interesant.

Emin este în ultima parte a vieții. Am citit azi în România literară a doua parte a unui articol dedicat de eminescologul Nicolae Georgescu unei fotografii a lui Eminescu, cândva în ultima parte a vieții, când era declarat nebun. El scrie chiar în ianuarie 1989 un articol virulent, care nu era semnat, contra lui Gună Vernescu și acesta declanșează căderea guvernului. 

Ei bine, Chirculescu face un SF cu viața lui Emin după moarte! Moartea lui este simulată, el ar fi trăit cam cât Maiorescu, vreo 73 de ani. Obsesia lui Chirculescu este antisemitismul lui Emin, dar care ajunge cu Iuliu Popper în Țara de Foc și este în Argentina iubitul Steluței Wexler, ajunsă vedetă la Hollywood! Dar finalul lui Emin este undeva în Ucraina prin 1922, unde este prieten cu Batiușka Mahno, naționalistul, care când este naționalist, când bolșevic, este închis în Polonia, ajunge cu ajutorul lui Emin la Danzig și apoi la Berlin de unde Emin se întoarce în țară. Romanul redă și viața politică a vremii, Emin este prieten bun cu Carp și cu Titu Majoreskcu! Apar și Brătienii și Rosetti și Chirculescu derapează cam ca I. Ludo în descrierea României mici politice și a istoriei chinuite. Eram la hotarul a două mari imperii cel Austro Ungar și cel Rus și cu Imperiul Otoman în stop cardiac. Că eram la bunul plac al Austro Ungariei și Prusiei Reichul German era o realitate, dar de bine de rău oamenii politici ai vremii au reușit să mențină un anume echilibru era o realitate împreună cu Regele Carol I, Cărluță după obraznicul Chirculescu.

Al doilea roman al cărții este al realității contemporane, roman parodic și cu cheie, mai reușit. Aici Chirculescu descrie România politică de azi începând cu Revoluția din Decembrie 1989, cu cei care s-au pricopsit, în special foști securiști. Personajele principale sunt Max Murgescu, om de afaceri, cu stagiu la Grădiștea, școala de secu, bun finanțist, obsedat de un caiet al lui Emin și Louise Baghiu, jurnalistă care-l dă în gât pe Max ca tip corupt. Louise ar fi descendentă dintr-o fiică a lui Eminescu! Max este arestat de Gaftoi, un procuror fabricat de Guevara - Gelu Voican Voiculescu, dar eliberat din lipsă de probe. Este o Românie în prag de revoltă, de colaps politic, de război civil. Personaje sunt președintele Cocârț - Băsescu, primul ministru Garfield-Ponta. Apar și mișcări politice cum este Calea Dreaptă, un fel de USR care intră în război cu Sutanele Negre - AUR. La Calea Dreaptă sunt lideri un general de sec!? Pârșu –Pleșu, care i-a dat editura lui Școlici-Liiceanu. Or mai fi și alții pe care eu nu i-am depistat. Vremea este sumbră, plouă încontinuu, ca apoi să vină iarna cu nămeți imenși și lupta dementă celor două mișcări politice. Final neclar, multă acțiune, harababură, și la noi și în Europa, mai vine și Covidul.

Între cele două romane mai este și acest solomonar - cerșetor care este un fel de jidov călător prin veacuri, cu sarcini foarte neclare în roman, doar să-i dea titlul.

Un roman prea lung și un eșec lăudat de unii critici literari pe care eu nu mai dau doi bani.

O noapte furtunoasă la Sala Sindicatelor Pitești

Am mers la acest spectacol cu inima îndoită, dar spre surpriza mea a fost un spectacol foarte reușit. A fost un spectacol Caragiale și cânticele, ca la comediile lui Alecsandri, pentru că aceasta a fost una dintre invențiile spectacolului. 

Spectacolul este producția companiei independente Companiei de Teatru Concordia și prezentată la Teatrul Național I. L. Caragiale București.

Spectacolul a debutat cu un cântec și pe urmă a decurs ca în Caragiale. S-a ratat însă, după mine scena citirii ziarului Vocea Patriotului Naționale pentru că în loc să-l citească Ipingescu a fost ascultat la un radio?!

Cea mai plăcută surpriză a fost Cosmin Vîjeu în Rică Venturiano. A fost costumat ca în filmul lui Jean Georgescu, dar vocea mi-a amintit de Horațiu Mălăele. 

În rolul lui Jupân Dumitrache cântărețul Aurelian Temișan a fost convingător, a fost în rol. Ovidiu  Cuncea în Ipingescu a fost dezavantajat de costumul de stradă și nu într-unul de polițai. O surpriză a fost actorul de seriale Adrian Nartea în rolul lui Spiridon, adică june prim și în scena în care era urmărit Revent, când Jupân Dumitrache strigă: "Arde!", el apare cu o găleată aruncând apa din ea pe scenă. E cea care îmi amintește de scena din D'ale Carnavalului a lui Pintilie cu Ștefan Bănică în Iordache aruncă un lighean spre spectatori care sar, dar noroc că nu-i apă! Cu tatăl lui Adrian am copilărit verile în Avrig, având pasiunea comuna a pescuitului! În fine rolul lui Spiridon l-a jucat tânărul Radu Ștefan Bănică, care mâine face 21 de ani și pe merge pe urmele tatălui său și al bunicului. Monologul celebru a lui Spiridon în care se vaită de Jupân Titircă îl cântă la acordeon. 

Și acum damele! Monica Davidescu face o Veta foarte plină de nerv și dedicație, pentru Chiriac, evident! Monica Odagiu și ea a fost cea ce trebuie să fie Zița, dama sexi care e amorezată de Rică Venturiano. În plus ambele au cântat vocal și la pian. 

Spectacolul a fost plin de nerv, în care lumea a râs și s-a distrat mai ales la hărmăiala generală a urmăririi lui Venturiano pe binale. Și scenografia a fost ceea ce trebuie, poate costumele lui Jupân Dumitrache și a lui Ipingescu nu au prea fost pe gustul meu, în schimb al lui Venturiano a fost cel potrivit.

A fost un spectacol despre mitocani și regizat de regizorul Alexandru Nagy pentru mitocani, cred că i-ar fi plăcut și lui Nene Iancu!

Cine nu l-a văzut încă ar trebui să-l vadă, pentru că spiritul caragialesc nu a fost trădat și acest lucru este cel mai important!

Ceva despre Sala Sindicatelor din Pitești, este o hrubă înghețată și spectatorii, la fel ca mine au stat cu hainele pe ei, eu și cu căciula. Am deplorat pe artiști, în special actrițele care au jucat destul de lejer îmbrăcate, Monica Davideescu aproape în picioarele goale! M-am bucurat că erau foarte mulți adolescenți, elevi de liceu care au putea pe viu o piesă de Caragiale, bună și la școală! 

 

Mai este bună energia nucleară?

Aceasta este prima temă a jurnalului meu săptămânal. Asta pentru că am citit un articol în România literară! Acolo este vorba despre un roman de benzi desenate din Franța, unde este un gen foarte apreciat! Autorul este un foarte apreciat om de știință francez, preocupat de schimbările climatice și concluzia lui este că ar fi bine să folosim energia nucleară, care nu produce gaze cu efect de seră. Ei bine, carte a fost corectată în librării cu foi suplimentare de niște indivizi care sunt fundamentaliști ecologiști că nu e bună energia nucleară, fără acceptul editurii! 

Tema aceasta a energiei nucleare a fost dezbătută la Radio România Actualități de doamna Alexandra Andon. Primul invitat a fost Cosmin Ghiță șeful Nuclearelectrica. Rar mi-a fost dat să am asemenea frustrări ascultându-l. Omul vorbește prost, dezlânat și nu a făcut o pledoarie energiei nucleare. Se pare că n-are nicio legătură cu domeniul. La ce s-o pricepe? Faptul că dezvoltăm prima centrală de SMR în Europa ne pune într-o poziție fruntașă, putând fi cei care putem pregăti operatori în acest domeniu și din alte țări europene. Cel care a salvat această emisiune a fost Dumitru Chisăliță de la Energia inteligentă. El spune că acum avem o putere instalată în fotovoltaice egală cu cea din energia nucleară, dar energia produsă este de 8 ori mai mică, pentru că depinde de soare de zi, sau noapte, precum și eolienele de vânt. Așa că energia nucleară rămâne o soluție viabilă pentru a asigura funcționarea în regim continuu. Sunt țări europene care au respins energia nucleară, Germania voia să renunțe la ele, dar întreruperea gazului rusesc, a schimbat situația. Polonia intenționează să treacă la construcția de centrale nucleare electrice, renunțând la cărbune. deci energia nucleară rămâne o soluție, și pentru că există soluții de tratare a deșeurilor înalt active care pot fi arse în reactoarele de generația a IV-a.

Problema dificilă acum este că există ecologiști care nu înțeleg nimic, care au idei extremiste, precum cei cu ideologia identitară, woke sau cancel culture. Aceste trenduri introduc o cenzură în primul rând în universități anglo-saxone, în SUA, Marea Britanie și în Germania. 

În același timp există și extremiștii de dreapta precum cei din Congresul american, care au îngreunat și întârziat alegerea speakerului Camerei Reprezentanților. Alt right, Qanon, MAGA propagă idei periculoase, conspiraționiste, populiste. Este moștenirea lui Donald Trump.

Un articol interesant l-am citit în Observator cultural. Îi aparține lui Mircea Martin și se intitulează Miza identitară a culturii. Criticul literar este preocupat de probleme identității naționale a românilor din perioada post comunistă sub presiune globalizării în primul rând și constată cu părere de rău că miza patriotismului românilor este în pericol. Identitate națională a ucrainenilor a fost în ultimul an clar definită de agresiunea Rusiei. Ucrainenii rusofoni refuză identitate rusă, ei se consideră acum în majoritate ucraineni și rezistă cu arma în mână împotriva agresiunii. Ei bine, la articolul lui Mircea Martin au trezit reacții supărate progresiste, ba chiar cineva a făcut trimiteri la trecutul legat de Holocaust. Cred că sunt unii care confunda identitate națională, patriotismul cu naționalismul agresiv. Problema identitară este bună pentru ei la multiculturalism, identitate de sex, etc. Lipsa experienței comuniste, face ca idei revolute, falimentare, mincinoase să devină noua cenzură.

M-a amuzat o reacție tot din România literară la acuza adusă de Ion Simuț la unele atitudini din articolele lui Mircea Mihăieș. Nici mie nu-mi plac excesele lui Mihăieș, unele izbucniri sunt atât de viscerale că dau o impresie teribilă. În schimb sunt cucerit de articolele literare ale lui Mircea Mihăieș.

Eu, Răzvan Stoica și Andreea Stoica

O seară deosebită la Filarmonica Pitești! În prima parte am audiat Cele 4 anotimpuri la Buenos Aires a lui Astor Piazzolla. Cei doi soliști ai acestui concert au fost violonistul Răzvan Stoica și sora sa, Andrea Stoica. Ei au interpretat acest concert fără dirijor, cel care a condus orchestra fiind solistul Răzvan Stoica. A fost un spectacol de mare calitate. Răzvan Stoica și Andrea Stoica ne-au oferit apoi un bis ocazionat de aniversarea a 110 ani de la nașterea lui Yasha Heifetz interpretând o piesă de Fritz Kreissler orchestrată de celebrul violonist.

În parte a doua a concertului am audiat Simfonia nr. 40 de Mozart. Și acum, s-a recidivat fără dirijor, concertmaestrul Mădălin Sandu fiind cel care a supervizat desfășurarea concertului. Au abundat spectatorii care aplaudau în pauzele celor două piese concertante.