Concert Mozart la Filarmonica Pitești

Astă seară am avut un program Mozart.

Dirijorul Tiberiu Oprea a deschis concertul cu o piesă de Arcangelo Corelli parcă pentru a face tranziția de la preclasic-baroc la clasicismul vienez. Orchestra de coarde a Filarmonicii Pitești a interpretat Gigă - Sarbandă și Badinerie de Corelli.

Apoi Tiberiu Oprea a invitat-o pe scenă pe pianista Andreea Butnaru și orchestra de coarde completată cu instrmentele de suflat au interpretat Concertul  pentru pian și orchestră nr. 21 în do major KV467 de Wolfgang Amedeus Mozart. 

Andreea Butnaru

Acest concert este pentru mine una din cele mai minunate compoziții muzicale. Atmosfera din partea doua, andante te îndeamă la visare și meditație. 

Trebuie să amintesc că datorită faptului că a fost suport muzical al unei melodrame suedeze, o poveste de dragoste nefericită, Elvira Madigan, concertul lui Mozart a primit acest supranume.

Interpretarea pianistei Andreea Butnaru a fost de cel mai înalt nivel și orchestra condusă de Tiberiu Oprea ca răspuns cu acuratețe solistei. 

Interpretarea excelentă a fost răsplătită cu vii aplauze și generoasă Andreea Butnaru ne-a oferit un bis cu o prelucrare de jazz pe tema A la Turca  a lui Mozart.

După pauză am audiat Simfonia nr 35. în re major Haffner a lui Mozart.

Este o simfonie dedicată lui Haffner cel tânăr un importnat demnitar din Salzburgul natal,  al cărui tată era primarul acestui oraș. Tânărul Haffner a fost înnobilat și Mozart a dedicat acestui eveniment această simfonie scurtă. Are prima parte și a treia foarte solemne care să corespundă momentului important celui căruia i-a fost dedicată simfonia. Muzica este strălucitoare și încântătoare fiind un reper în creația lui Mozart. 

Cu Tiberiu Oprea și Andreea Butnaru

Orchestra Filarmonicii Pitești, condusă de Tiberiu Oprea a interpretat cu dăruire această muzică fiind răsplătiți cu vii aplauze.

Filmele lui Lino Ventura

Sătul de mizeriile pe care le văd făcute de cineaștii de azi am căutat niște filme vechi având în rol principal pe Lino Ventura.

Cine a fost Lino Ventura? A fost un actor francez de origine italiană. După ce practică mai multe meserii devine actor. A fost foarte iubit de spectatori pentru rolurile sale. Avea o față de om dur, care ascundea un suflet de aur. A murit relativ tânăr la 68 de ani de un atac de cord. 

 

Am văzut cinci filme cu el.  Două au fost filmate alb negru și trei color.

În primul alb negru Classe tous risques - Marele risc are rolul unui gangster.

Un taxi pentru Tobruk este unul din cele mai bune filme de război pe care le-am văzut și-l revăd după vreo 45 de ani. Patru francezi dintr-un kommando conduși de caporalul Doudou (Ventura) atacă depozitele din Tobruk ale Afrika Korps. Mașina le este distrusă și reușesc să captureze o mașină de teren germană și pe căpitanul von Stegel (Hardy Kruger). Este un film despre absurditatea războiului. Cei cinci reușesc după aventuri, inclusiv oprirea pentru realimentare într-o bază germană, să ajungă la El Amein la 700 de km de Tobruk. Aici un tanchist vede mașina nemțească și pe von Stegel și distrug mașina și îi ucid pe ceilalți trei camarazi francezi și pe căpitan.

Am mai văzut și 2 filme în care Ventura jpoacă rolul unui comisar de poliție care-și vede periclitată cariera de către politicieni veroși sau avocați celebri. 

Sunt filmele Adieu poulet - Adio amice și Dernier domicile connue. În cest film sunt criticate autoritățile polițienești care nu-și protejează martorii. Filmul se termină cu un text din Eminescu. L-am văzut pe ecrane perin anii 70, dar nu mi-l mai aminteam.

În fine am văzut și un film enigmatic, Un papillon sour epaule. Se petrece la Barcelona în 1978, Ventura, căpitan de vapor trece prin niște situașii ciudate, fiind confundat de niște gangsteri, spioni? MI-a amintit de gara din Barcelona, care între timp a fost modernizată.

Toate filmele au în comun că se termină prost! Nu este un film american cu happy end, unde ticăloșii sunt pedepsiți.

Dara în toate filmele constați jocul impecabil, fără cusur al marelui actor Lino Ventura. 

Dacă aveți poftă de filme bune vă invit să vedeți filmele anilor 60-70. 

Vioara lui Enescu 2019 Croitoru - Mihail

Gabriel Croitoru și Horia Mihail

La Pitești am avut plăcerea și privilegiul să audiem doi artiști excelenți aflați în turneul Vioara lui Enescu 2019. Este vorba de violonistul Gabriel Croitoru care a câștigat prin concurs vioara Guarneri zisă și Catedrala care a aparținut lui George Enescu. În acest turneu Croitoru este însoțit de către pianistul Horia Mihail. Horia Mihail lucrează la pianul care-l oferă Filarmonica.

Programul a fost alcătuit din trei sonate.

Prima aparține lui Debussy  Sonata în sol minor pentru vioară și pian L. 148 și este cea mai scurtă. 

A urmat apoi Sonata în mi  bemol major pentru vioară și pian, op 18 de Richard Strauss. Este o piesă foarte lirică și plăcută.

După o scurtă pauză am audiat Sonata în la major pentru vioară și pian de Cesar Franck. Este probabil cea mai cunoscută și este foarte melodică și mi-a făcut plăcere să o ascult.

Toate piesele au fost viu aplaudate și artiștii foarte generoși ne-a oferit superba Frumosul Rozmarin de Kreisler.

A fost o seară frumoasă pentru melomanii piteștenii.

Concert la Filarmonica Pitești cu Theo Wolters

Floris Onstwedder

Înainte de a comenta concertul din această seară vreau să discut despre un articol interesant al lui Sever Voinescu din Dilema veche.

El spune că este dificil de comentat o operă de artă precum o picture, sau un concert pentru că folosim alte mijloace decât aceste opere, cuvintele sunt potrivite literaturii. Dar el agrează că putem să ne exprimăm impresiile create de o operă de artă, o pictură, sau un concert de muzică.

Eu nu am pregătire muzicală ca să descriu in tehnicile muzicale, instrumentele ci pur și simplu impresia pe care-mi lasă muzica.

În această seară l-am avut din nou la pupitru pe olandezul Theo Wolters, care este a 13-a oară la conducerea orchestrei Filarmonicii Pitești.

Și nu a venit singur, ci împreună cu trompetistul olandez Floris Onstwedder. Onstwedder pare afi elevul lui Wolters, care la bază este și el trompetist.

Prima piesă muzicală din concertul de astă seară a fost Concertul pentru trompetă și orchestră în re major de Bach/Vivaldi. Este o piesă muzicală barocă simți că te afli într-o catedrală cum este Mânăstirea din Melk și asculți muzica unor compozitori ai Contrareformei care se adresează lui Dumnezeu.

Solistul trompetist a fost acompaniat de o orchestră de coarde, iar Mădălin Sandu i-a dat replica la vioară.

Apoi într-o formula completată cu suflători a urmat Concertul pentru trompetă și orchestră în mi bemol major de Haydn. Acest concert extrem de cunoscut, il aud mereu dimineața la Radio România Muzical crează o atmosferă de iaarmaroc. 

Cu Wolters și Onstwedder

Aplauzele cu care a fost răsplătit de public i-au determinat pe dirijor și tromperit să ne ofere un Encore de Johann Strauss. 

După pauză am audiat Simfonia a 8-a de Dvorak. Este o simfonie în ritm popular creată ca urmare a cooptării lui Dvorak în Academia Cehă. A lucrat la ea undeva în Boemia și într-o perioadă de trei luni a finalizat-o. Este o mare veselie în această simfonie și creează o stare de bine spectatorilor.

O altă seară reușită s-a petrecut și melomanii au plecat acasă foarte mulțumiți.

Ambush de James Patterson - Doi în unu

Am continuat să citesc polițiste și am început cu Ambush de James Patterson. Dar surpriză! Cartea avea și un bonus un roman scurt numit Manhunt.

Ambush

Ambush - Ambuscada este un roman din seria Michael Benntt.

James Patterson este un autor de best sellers polițiste scrise de unul singur, dar mai ales în colaborare.

James Patterson este un fel de Rubens al romanelor polițiste. Rubens avea un atelier industrial de pictură, i-am vizitat casa din Anvers, avea ucenici care pictau doar mâini, sau picioare. La fel și James Patterson are colaboratori, la aceste romane este James O. Born.

Patterson are scrise o grămadă de cărți, are și meritul că încurajează cititul la copii, fapt care i-a crescut cota.

Personajul principal al acestei serii de romane este detectivul Michael Bennet din poliția newyorkeză NYPD. Este un polițist foarte capabil a cărui soție, asistentă medicală a murit de cancer. El se distinge prin faptul că are o familie compusă din 10 copii adoptați. Nu este clar dacă toți sunt adoptați, sau unii sunt copii săi naturali. Benett are o iubită Marie Catherine cu care vrea să se însoare și un bunic irlandez Seamus. Acesta emigrase din Irlanda și-și deschisese un bar, până când a luat calea bisericii și a devenit preot catolic la biserica Holy Name.

Benett împreună cu partenerul Antrole sunt atrași într-o ambuscadă în care Antrole moare din cauza unei grenade care explodează în cursul unei descinderi la un apartament.

Treaba fusese pusă la cale de o asasină profesionistă columbiană Alexandra Alex Martinez. Pentru ambuscadă Alex angajează niște dominicani să execute asasinarea polițiștilor. Alex fusese angajată de un cartel mexican de droguri pentru că Benett le deranja afacerile, inclusiv mobsterii canadieni care doreau să preia afacerile cu droguri de sinteză. Alex elimină pe canadieni, dar nu poate să-i de de capăt pe Benett. Îl mai ucide și pe un dominican rănit în ambuscade să nu dea  informații.

Bennett încearcă să dea de asasinul partenerului său și la rândul ei Alex caută informații despre polițist . 

Benett se întâlnește la bunicul Seamus cu Garcia un preot nou pe care îl îndrumă din Columbia, de la care află că a fost polițist și este la curent cu tehnicile asasinilor columbieni.

Alex află că fiica cea mare, Juliana a lui Benett este este actriță în devenire și se dă ca reprezentantă la o agenție de actori. Bennett care venise în vizită pe platoul de filmare dă de Juliana și Alex. Alex amenință că o împușcă pe Julina, dar este salvată de preotul Garcia care ia un glonte în burtă.

Bennet reușește să o anihileze și aresteze pe Alex, fiind rănit în acțiune.

La sărbătorirea ieșirii din spital a lui Garcia, un ofițer mexican îl anunță că mexicanii au renunțat să-l mai asasineze și că-l lasă în pace.

Final fericit așa că Bennet se poate duce la altar cu iubita sa unde oficiază bunicul Seamus.

Manhunt

Surpriza este că Ebook-ul avea și romanul scurt Manhunt - Urmărirea.

Aici la parada de Thanksgiving Day un truck intră în mulțime. Asasinul scapă strigând o formulă ciudată. 

Bennet și un agent FBI sunt desemnași să-l prindă. În echipă intră și o rusoaică de la ambasadă, Daria. Aceasta deoarece asasinul era originar din Kazahstan, cu rude în Moscova. Prin cercetări în comunitatea rusă Bennett găsește familia asasinului Temir Marat, un unchi rus stabilit în New Jersey și că ei erau ortodocși, nicidecum musulmani. Ceea ce strigase Marat era că este șantajat să producă acel atentat. Așa îi explică Marat lui Bennet la o întâlnire care trebuia să lămurească ce-i cu el. Însă înainte de a afla ce este cu Marat el este împușcat de Daria. 

Totul miroase a fi o înscenare pusă la cale de serviciile rusești din care făceau parte și Marat și Daria. 

Romanul se termină astfel în coadă de pește!

Target de James Patterson

Nu este primul roman de Patterson pe care-l citesc. Patterson este un prolific scriitor de romane polițiste. Iată că de un timp scrie și romane cu conținut politic. Are scris un roman împreună cu Bill Clinton: President is Missing.

Romanul debutează cu acțiunea un killer profesionist care o înmpușcă pe senatoarea Walker de California. Suspiciunile cad pe un bogătaș rus Kasimov, care violase o tânără din California și care era înrudită cu senatoarea. Un alt suspect este un interlop mexican Romero care dorea moartea lui Walker.

Pentru investigarea acestei crime politice de către FBI  este convocat Alex Cross. Acesta este personaj principal în mai multe romane. El este psiholog și profiler al FBI. De asemeenea soția lui Cross, Bree este detectivă principală în poliția din Washington DC.

Romero este surprins în momentul când vrea să fugă din capitala SUA. Din declarațiile lui Romero, înainte să fie anihilat de poliție se deduce că ar fi fost vinovat de omorul împotriva lui Walker, dar pista este anulată de declarațiile uneia din acolitele acestui criminal care declară că erau în altă parte în ziua crimei. 

În același timp este descoperit cadavrul ucigașului lui Walker, care era la rândul ei ucis de Kristina Varjan, o cunoscută asasină internațională căutată de CIA. Ea se dusese la ucigaș ca damă de escortă. 

Cross și șeful FBI desemnat să dezlege crima vin pe urmele lui Varjan și abia scapă de declanșarea unei bombe în motelul unde se afla. După explozie,  Cross găsește o Biblie pe care apăreau avataruri dintr-un joc electronic cu mare succes. Se duc în vizită la marea adunarea fanilor jocului la Atlantic City și stau de vorbă cu creatorii jocului, doi tineri drop out de la MIT și Harvard care făceau bani frumoși din aceste jocuri. O zăresc pe Kristina, dar o scapă. 

În acelși timp ni se prezintă trei alți ucigași profesioniști.

Unul este Martin Frank fost militar din trupele speciale din Afganiastan căruia îi plăcea să ucidă, omoară un tăietor de lemne și un polițist expert în arte marțiale.

Apoi sunt prezentate pregătirile unii altui killer numit Cruz care pregătește un fel de pistol cu aer comprimat alcătuit din piese care nu sunt metalice, acționat cu mâinile. 

Ultimii sunt un cuplu de canadieni care se deplasează din Canada să pregătească un atentat în Texas.

Și se declanșează nebunia.

Frank o ucide pe Secretarul de la Finanțe în New York.

La o mare adunare a tineretului din Washington este ucis președintele Hobbs și Secretarul Apărării este rănit grav de către Cruz cu pistolul lui special.

În același timp criminalii canadienii ucid în Texas pe Speakerul Camerei Reprezentanților și pe Secretarul de Stat.

Președintele Hobbs fusese ales de foarte curând pentru că fosta președinteă a SUA murise și nu desemnase încă un vicepreședinte. 

În lipsa acestor în șirul puterii este desemnat Larkin, Attorney General – Secretarul de la Justiție. Acesta instituie legea marțială. SUa sunt pe picior de război nuclear cu Rusia și China. Acestea atacaseră cybernetic SUA și SUA ripostează declanșând căsdrea energiei electrice în aceste țări.

Pe de altă parte un reporter la CNN descoperă că cel care putea deține postul de drept de de președinte ar fi fost cel mai senior membru al senatului care putea deține postul de șf al acestui organism ales în lipsa vicepreședintelui. 

Acesta este senatorul Talbot de Nevada, care preia președinția în locul lui Larkin, conform deciziei șefului Curții Supreme și anulează starea marțială.

Cross și șeful FBI dau de urma ucigașilor. Martin Frank este ucis de o tânără polițistă din New York, Bree Cross încearcă să-l depisteze pe Cruz dar acesta scapă. Cruz este rănit dar este tratat la o clinică veterinară. Este depistat din telefoanele date spre un număr din Sankt Petersburg, Russia, dar pe urmele lui Cruz este pusă Varjan să-l ucidă. 

Cei doi ajung să facă un pact pentru că Varjan identificase cine erau angajatorii ca să recupereze banii ce trebuiau plătiți pentru asasinate.

Cu ajutorul unui geniu de computere Cross și FBI luând urma banilor depistează pe cei care comandaseră asasinatele care puneau în pericol SUA. 

Finalul este surprinzător. Cruz este împșcat de Cross și Varjan este ucisă de forțele speciale. Doar canadianul scapă cu banii, care-i trebuiau să-și vindece fiul care suferea de o boală îngrozitoare. 

În final o pacientă și un doctor sunt descoperiți spânzurați cu un bilet lăsat în care asasinul spune caă nu a fost blocat, pentru că Cross primise bilete cu tîieturi de ziar în care ear rugat să-l opeească.

Apar în roman febra jocurilor pe computer, internetul obscur - dark web unde pot fi angajați asasini pe Bitcoin. 

Este un roman pe care l-am citit în final fără să-l mai las din mână din cauza curiozității să aflu cine sunt cei din spatele asasinatelor. 

Inaugurarea stagiunii de toamnă la Filarmonica Pitești cu Moroianu și Totan

Viniciu Moroianu și Florin Totan

Inaugurarea stagiunii de toamnă a fost făcută la Filarmonica Pitești având invitați pe dirijorul Florin Totan și pianistul Viniciu Moroianu și un program ofertant. 

La începutul concertului, conform unui obicei maestrul Totan ne-a făcut o prezentare a compozitorului Ludwig van Beethoven, a geniului său, a concertului nr. 5 pentru pian care urma.

A fost invitat în scenă și am audiat una din culmile compoziției pentru pian, Concertul nr 5 pentru pian și orchestră în mi bemol major, Imperialul de Beeethoven.

Este una din compozițiile în care compozitorul dă măsura geniului său. Sunt pasaje de mare gingășie și grație a sonorității pianului cu replici forte din partea orchestrei, dar și pasaje forte cu răspunsul în aceelași măsură al orchestrei și-și bine merită supranumele de Imperialul.

Interpretarea lui Viniciu Moroianu a fost deosebită, interpreta parcă ar fi în transă și a fost răsplătită cu aplauze generoase. Maestrul Moroianu a dat un bis cu o piesă de Brahms.

Am avut o discuție cu maestrul Moroianu și l-am întrebat dacă pianul din vremea lui Beethoven era altfel decât pianul de azi. El mi-a spus că pianul din vremea lui Beethoven era cu sonorități mai limitate, de abia în timpul lui Ceaikovski este la fel cu cel de azi. Așa că lui Beethoven s-ar bucura să audă pianele de azi.  

Cu maestrul Viniciu Moroianu

Și în partea a două a concertului dirijorul Totan a făcut o prezentare a compozitorului Brahms dominat de melancolie. La fel de melancolică este și Simfonia a 3-a în fa major, op. 90. 

Dominanta melancolică estre în partea a treia a simfoniei este laitmotivul filmului foarte cunoscut Aimez vous Brahms.

Orchestra a dat o interpretarea reușită compoziției lui Brahms sub conducerea lui Florin Totan foarte aplaudată. Toatan a mai dat și un bis cu Dansuri maghiare de Brahms.

A fost un început reușit de stagiune.

Greyzone un serial scandinav cu sindromul Stokholm

Greyzone este un serial scandinav. Este făcut de suedezi și danezi împreună pentru că se petrece în capitalele celor două țări. Subtitlurile par a fi suedeze, pentru că Copenhaga apare scisă probabil în limba suedeză.

Dar după cum se desfășoară lucrurile în film, între suedeză și daneză nu sunt prea mari deosebiri, cam cum or fi între rusă și ucrainiană. 

Victoria Rahbeck este o daneză care lucrează pentru o firmă care dezvoltă software pentru drone, în scopul de a mapa zone agricole, printr-un contract cu organizatia pentru agricultură FAO a ONU. 

La o prezentare la Frankfurt sunt anunțați de fuziunea cu o firmă mult mai puternică germană care are și produse cu aplicații militare. 

La această prezentare Victoria este abordată de Yiad, un fost coleg de facultate de la Universitatea din Lund care etse jurnalist.

De fapt Yiad este un terorist islamic, este sirian de origine și adus în Suedia la 10 ani. 

Yiad o capturează pe Victoria în propriul ei apartament și o pune să procure softuri de la firmă care să poate fi folosite pentru drone cu aplicații militare.

Ce mi-a plăcut la acest serial este că recunoaște că cei din serviciile de informații nu sunt zmei atoateștiutori, că scapă suspecți, că sunt cam neputincioși în anumite situații.

Ce diferență față de serialele americane cu teroriști și de spionaj unde toți sunt mai ai dracu' decât James Bond!

Suedezii au identificat un camion dubios și Eva, o polițistă suedeză la Birorul Antiterorism descoperă un focos de rachetă cu putere mare explozibilă. Ei sunt în căutarea celui de-al doilea focos care a ajuns în Suedia.

Ca să rezolve acest posibil atac terrorist, suedezii colaborează cu danezii și ajutorul cel mai de preț al Evei este Jesper un polițist acoperit danez. Jesper fusese suspendat pentru că infiltrând o rețea teroristă musulmană se îndrăgostise de sora teroristului principal cu care au un copil. Operațiunea eșuează, și iubita și copilul sunt mutați în Suedia cu date schimbate. Jesper penetrase rețele musulmane și avea o sursă sigură într-un muftiu la o moschee din Copenghaga. 

Revenind la Victoria, aceasta este obligată de Yiad și de camarazii lui teroriști în frunte cu un lider al grupării Al Sayaf să procure acele softuri necesare pentru a opera o dronă militară cu care să declanșeze un atac terorist în zonă, Suedia sau Danemarca. Victoria este șantajată cu micul Oskar, fiul ei dintr-o căsătorie eșuată. 

În cursul acestei acțiuni se întâmplă sindromul Stockhlom în sens invers, răpitorul Yiad este atras de Victoria și de fiul ei.

El devenise terorist pentru că familia lui suedeză, soție și copil fusese ucisă de un atac împotriva unor teroriști în Iordania. Yiad este declarat și el mort, se salvase, dar se radicalizeză și CIA l-a capturat și torturat.

Serialul îl prezintă în asemenea mod pe Yiad cum o terorizeză pe Vitoria că l-ai dori torturat în cea mai abject procedură. 

Teroriștii scapă de sub supraveghere, montează memoria centrală cu softurile atașate și drona care urma să distrugă Ministerul Apărării din Kopenhaga. Este deturnat de șeful terrorist, pentru că miniștrii apărării din Nord aflaseră și nu mai erau acolo și decide să lovească cel mai mai mare spital din Copenhaga. Victoria are mari mustrări de conștiință și nu mai este în stare să fixeze datele privind ținta dronei,  care sunt introduse ulterior de Yiad. 

Un terorist împreună cu Yiad pleacă din hambarul unde se afla centrul de comandă cu Victoria și Oskar care urmau a fie executați, însă Yiad îl împușcă pe terorist.

Se întoarce în hambar și șeful observă că drona deviase de la traiectorie. Își dă seama că a fost înșelat de Yiad și ordonă împușcarea lui, drone avea ca țintă pusă deYiad chiar acel hambar.  Eva și Jens în urmărirea teroriștilor dau de Victoria și Oskar care fugiseră și nu au pățit nimic.  

Happy End!

Dar nu chiar! 

Eva demisionează din Poliția Anti tero după o discuție foarte dură cu generalul, șeful executiv al serviciilor secrete și demisionează, acuzându-l pe acesta că a făcut din Yiad un terorist.

Aceste servicii nu au mamă nu au tată, sunt amorale și imorale.

O prietenă a Victoriei este omorâtă de teroriști pentru niște softuri, fără ca ei să intervină.

Victoria și Oskar puteau fi salvați bine mersi anterior, dar nu se întâmplă asta pentru că serviciile trebuiau să ajungă la dronă.

Când este interogată Victoria, ea subliniază că actul terorist fusese prevenit chiar de un terorist care a avut îndoieli umanitare în ultimul moment. 

Jens rămâne în serviciile secrete, el nu renunță încă pentru că mai sunt destui teroriști.

Aș sublinia că acte teroriste islamice au fost rare în Scandinavia, unde există o comunitate islamică mare. Asta pentru că sunt încă musulmani care știu încă din ce iad au scăpat!

Serialul este însă de nota 10+ și-l recomand cu căldură!

Dr. Jivago de Boris Pasternak, unul marile romane ale secolului XX

După cum am mai scris am revăzut pe marele ecran dramatizarea romanului Dr. Jivago făcută de regizorul David Lean.

Filmul mi-a plăcut foarte mult și am decis să recitesc romanul, care nu-mi lăsase o impresie deosebită la prima lectură. Ce eroare!

Am revitit romanul cu sufletul la gură, este unul din marile romane ale secolului XX, pentru care Pasternak a binemeritat Premiul Nobel. 

Este romanul care anunță romanele lui Alexandr Soljenițîn. 

Din acest motiv a fost interzis în URSS în vremea domniei lui Hrușciov, chiar dacă epoca stalinistă se terminase.

Este un roman polifonic, de mare respirație, este poetic, pentru că descrierea naturii la Pasternak are un rol prioritar. Este romanul imensității, a nesfârșirii Rusiei. Este un roman despre iarna rusă, albă și imaculată, stropită cu sângele inocenților. Dar cel mai important este un roman de dragoste.

Este romanul tragediei ruse care aștepta revoluția ca o izbăvire, ca o împlinire a doleanțelor privind democrația, de iluminare a poprului, a țăranilor chinuiți de autocrația țarilor și a boierimii nemiloase. Și de ce au avut parte de frustrați plini de ură împotriva burjuilor, precum apare personajul Antipov, soțul Larei, care întruchipează cumva pe liderii revoluției bolșevice, pe Lenin, sau pe Troțki. 

Jivago, tânărul gimnazist plin de elan alege să fie medic să vindece oameni, dar este interesat și despre literatură, despre destinul omului. El oscilează între cele două femei de care este egal îndăgostit, de Tonia, soția lui, care reprezintă partea credincioasă și stabilă a sentimentelor lui Jivago și Lara, frumoasa soție a lui Antipov, de care este atras ca de o gaură neagră.

Cele mai frumoase pagini sunt cele de la Varîkino, unde se refugiază împreună cu Lara și începe să scrie poezii. Am și citit poeziile sale, în ritm popular, sunt multe pasteluri ce-mi amintesc de Alecsandri, dar și poezii religioase.

Pentru că mai este o latură a romanului, a credinței în Dumnezeu, credința pe care o transmite spiritul rus. 

Jivago este medic în timpul războiului mondial unde o revede pe Lara, care este asistentă medicală, după ce o văzuse prima oară ca gimnazistă (liceană) împreună cu spiritul malefic care era Komarovki la Crăciunul antebelic.

Apoi Jivago este capturat de partizanii Armatei Roșii în taigaua siberiană care luptă împotriva armatei albilor condusși de Kolceak. Jivago detestă în mod eagl ambele armate, cu ideologia marxistă mincinoasă și cu albii care reprezintă comportamentul arogant al aristocrației ruse.

Finalul romanului este trist, fără speranță. Jivago reîntors la Moscova se atașează de Marina, fiica portarului Markel și are cu ea două fete. Tonia împreună cu tatăl ei și cei doi copii, fiul Șura și fiica Maria sunt exilați în Franța unde Jivago spră să ajungă. Moare de inimă. La moartea lui apare și Lara ritualul înmormântării este supravegheat de Evgraf, fratele vitreg, ajuns general sovietic. El împreună cu Lara aranjează manscrisele rămase de la Jivago. Lara dispare, prinsă probabil de autorități și trimiă în Gulag. 

Despre gulag vorbesc în epilog și prietenii lui Jivago, Mișa Gordon și Dudorov, care au ajuns ofițeri în armata sovietică care luptă împotriva hitleriștilor. Ambii au trecut prin Gulag, locotenentul Gordon trimis la muncă forțată i se oferă șansă să lupte împotriva fascisștilor și este trimis în linia întâi, iar maiorul Dudorov ajunsese într-un lagăr mai  facil, este reabilitat și predă la Universitate. Din discuția lor se desprinde figura spălătoresei Tania, fiica pierdută a Larei în Extremul Orient. Ea seamănă foarte tare cu tatăl ei, este remarcat de Evgraf Jivago și luată sub protecție. 

Romanul este plin de mici povestioare, destinele unor oameni care au su nu legătură cu Jivago. 

Este și romanul coincidențelor unele fericite, altele nu. 

De fapt într-un fel  romanul reflectă și povestea de dragoste a lui Pasternak cu o tânără care-i devine dactilografă.

Romanul este luat din URSS de editorul comunist italian Feltrinelli. Este publicat în 1957 și are un succes enorm care-i aduce Premiul Nobel, pe care este obligat de autoritățile sovietice să-l refuze. 

Cei care-l dau afară din Uniunea Scriitorilor sunt numele celor care mi-au otrăvit copilăria cu romane false și ticăloase de îndoctrinare în frunte cu Fadev autorul romanului Tânăra Gardă. 

Apare în limba rusă abia în 1988, în timpul lui Gorbaciov. 

Este unul din romanele care au marcat literatura rusă, este un reper ca de altfel Maestrul și Margareta a lui Bugakov, Viață și Destin a lui Vasili Grossman și mai ales romanele lui Soljenițîn, repere intelectuale de mare calibru.

Capernaum, un film deosebit

M-am convins încă odată că un film bun merită să-l vezi la cinema.

Capernaum, este un film libanez, care a spart toate recordurile de încasări.

Este câștigătorul de la Cannes în 2018. 

Numele te duce la Evanghelie, unde Iisus a făcut o minune în acest oraș situat în Israel. 

Numele întreg al filmului ar fi Capernaum - haos și speranță.

Este povestea unui băiețel de 12 ani, trăitor în Beirut, într-o familie nefuncțională, cu părinți iresponsabil care nu știu decât să facă copii. 

Zain, interpretat excepțional de expresivul  Zain Al Rafeea, refugiat sirian este un puștan care muncește în loc să meargă la școală. Ai lui trăiesc într-o mare sărăcie. Assad, fiul proprietarului pune ochii pe Sarah, sora lui și familia o mărită cu acesta, cu toată împotrivirea familiei. 

Zain fuge și o întâlnește pe etiopianca Rahil care are un băiețel de un an, pe Yonas. Rahil îl ia pe Zain la cămăruța din slumul Beirutului.

Este arestată și Zain trebuie să aibă grijă de Yonas, neștiind pe unde se află Rahil. Ajunge să-l dea pe Yonas lui Aspro cu promisunea că îl va ajuta să plece din Liban spre Suedia. 

Reîntors acasă află că nu  are acte și că Sarah a murit la naștere. Din acest motiov îl atacă cu cuțitul pe Assad și intră la pușcărie de unde telefonează la tv că vrea să-și dea în judecată părinții că nu au avut grijă de el. 

În final se obține un zîmbet din partea lui Zain pentru fotografia de buletin, primul lui act de identitate. 

Filmul este un strigăt disperat despre sărăcia în care trăiesc oamenii în Liban. Libanul fosta grădină a Orientului Apropiat a suferit venirea refugiaților paelstinieni, a ocupației siriene, a rîzboiului civil între diverse facțiuni, a militanitismului grupării Hezbolah iraniene și în ultimul timp a refugiaților sirieni.

Starea acesta dramatică a sărăciei este doar sugerată de regizoarea Nadin Labaki, o talentată și frumoasă actriță și regizoare libaneză, care este creștină maronită. Văzând sărăcia din Liban îți vine să spui că noi avem aici o viață prosperă și normală.

Un film frumos pentru dramatismul poveștii și a interpretării acestui puștan cu mare talent. 

The Balkans from Constantinople to Comunism de Dennis P. Hupchick

Am terminat de citit această carte interesantă despre Peninsula Balcanică.

Este o istorie a acestei penisnulă care își trage numele de la munții care străbat mijlocul acesteia în Bulgaria de la Vest la Est. Acești munți se numesc în turcește Balkan, adică munți împăduriți.

Geografic Peninsula Balcanică se întinde din sud în Peloponezului și se întinde până în nord vest în Slovenia în Munții Dinarici și spe nord est în Moldova, cu Basarabia. Peninsula Balcanică se mărginește la nord de munții Carpați și teritoriul Iugoslviei de azi.

Peninsula a fost locul unde în Europa a funcționat Imperiul Bizantin ca moștenitor al Imperiului Roman până în 1453 când Constatinopolul cade sub stăpânirea otomanilor.

Ei sunt cei care înlocuiesc pe bizantini, continuă să cucerească teritoriile care s-au aflat stăpânire acestora și ocupă toată Peninsula Balcanică, cu excepția celor două principate românești care rămân vasale.

Imperiul Bizantin lasă ca moștenire locuitorilor acestei peninsule credința creștină ortodoxă. Ortodoxia a evoluat diferit din motive politice ale împăraților bizantini și al Patriarhului grec al Constantinopolului față de creștinismul occidental.

Ortodoxia a fost împărtășită de greci, bulgari, sârbi, români, un procent scăzut de albanezi.

Sub influența Imperiului Carolingian și pe ruinele lui în nord vest Balcanilor se formează Regatul Croat, care împreună cu slovenii se convertesc la catolicism.

În sudul acestei peninsule se află azi Grecia, mai spre nord s-au așezat începând din secolele 6-7 au început să să se așeze slavii. Aceștia au constituit mai multe state în istoria de 1400 de ani a acestei entități geografice, Bulgaria, apoi Serbia. În secolul XIV se constituie și principatele românești Valahia și Moldova.

Autorul enumeră ca popoare originare ale peninsule pe greci, albanezi din vechii traco iliri și românii.

Despre români reține și originea lor sud-dunăreană pe urmele lui Roessler, că vin din sudul Carpaților, după ce ungurii ajung în Transilvania prin secolele XIII-XIV. 

Aici polemica este prostească din mai multe motive, pe care inclusiv istoricul Dennis P. Hupchick o documentează.

În secolul 7 se constituie statul bulgar, populație turcică vorbită dinspre Volga care se slavizează rapid în mai puțin de 100 de ani în sudul Dunării și se creștinează orthodox sub inflența Bizanțului. Acest stat se transformă în Imperiu-Țarat în secolul 8-9 și se întinde în nord până în Slovacia de azi, incluzând Transilvania și sudul Basarabiei. 

În această perioadă istorică se cristalizează și limba română, care cuprinde cam 20% de cuvinte de origine slavă. Este clar că aceste influențe sunt determinate de stăpânirea slavo-bulgară. Nu este imposibil ca alături de populația romanizată existent în Transilvania și Oltenia să migreze din sudul Dunării și populație romanizată din sudul Dunării, adusă de stăpânii bulgari. Aici se poate face o teorie că ei au fost cei care au dat o formă unică fără dialecte a românei, care puteau apărea în cele trei provincii românești. Dar aici este este clar că aceste migrații se puteau produce doar într-o formațiune statală coerentă cum era Țaratul Bulgar. Aceste migrații s-au produs cu însă clar cu mult înainte de apariția ungurilor în Transilvania la începutul secolului al X-lea. Deci mizeriile pseudoștiințifice ungurești sunt rizibile. 

Inițial când ungurii au ajuns în trecere prin nordul Transilvaniei și când au încercat să ocupe acest teritoriu au fost respinși de bulgari. Ungurii au putut să ocupe Transilvania de abia când bulgarii au fost învinși de inamicii din Imperiul Bizantin de împăratul Vasile Bulgaroctonul, care se aliase deja cu ungurii împotriva bulgarilor. Opinia mea este că după această înfrângere migrațiile valahilor în nordul Dunării au încetat. Pentru că la frontiera Dunării se afla limita Imperiului Bizantin.

Stăpânirea bulgară le lasă românilor ortodoxia în veșmânt slav, boierimea slavă care de abia în secolul XVI s-au românizat, după cum arată primul document al lui Neacșu din Câmpulung. Pentru credincioșii români preoții citeau din Biblia slavă și bolboroseau că nimeni nu înțelegea. De abia din secolul XVI evanghelia a fost citită în limba română, dar scrisă cu caractere chirilice, la care s-a renunțat în secolul XIX.

La începutul secolul al XIII-a, după ce Constantinopulul este cucerit de cruciați în 1204 renaște al Doilea Țarat Bulgar. Este interesant că liderii sunt familia Petru și Assan, sau în bulgară Asen de origine vlahă, cu fratele Ioniță care se intitulează țar al statului Vlaho-Bulgar, dar renunță la denominația vlahă, care nu avea prestigiul țaratului trecut. Ioniță înfrânge pe cruciații stăpâni ai Constantinopolului lui Villehardouin. 

În secolul al XIII-lea se reface Imperiul Bizantin, se sfărâmă Țaratul Bulgar și în nord vestul bulgarilor apare Țaratul Sârb. Toate aceste state se prăbușesc în ofensiva turcilor otomani. Este cuerită Grecia, staele bulgare sunt cucerite și ultimul este statul sârb cucerit după Kossovo Poljie în 1386. Imperiul Otoman cucerește și pe albanezi în pofida rezistenței lui Skanderbeg în secolulul XV și mai rămân, lateral pe direcția sud est - nord vest, cele două principate românești Valahia și Moldova. Ele au un statut de vasale. Valahia devine vasală din vremea lui Mircea cel Bătrân 1395, iar Moldova este vasală de la 1500 din vremea lui Ștefan cel Mare.  Autorul are o teorie că aceste principate nu au fost ocupate din cauza rezistenței armate, în special al lui Ștefan, și posibil și Vlad Țepeș și otomanii i-au obligat doar să plătească haraci în bani și produse. 

Otomanii sub Suleyman Magnificul reușesc să cucerească toată Penisnula Balcanică, inclusiv Regatul Maghiar și ajung la porțile Vienei. 

Din populațiile balcanice unii trec la islamism, bulgarii - pomacii din sudul acestei țări, albanezii în proporție de 70%, la fel cu cei din Kossovo. În Bosnia Herțegovina feudalii de origine catolică trec și ei la Islamism, azi sunt 40% bosnieci islamici. Este moștenirea otomană a Balcanilor. 

După ultimul asediu al Vienei în 1683 otomanii pierd teren și Austria recucerește Ungaria, Croația,  Voivodina sârbă și Transilvania care rămăsese vasală otomanilor cu același statut ca principatele Valahia și Moldova. Ele au fost reunite pe o periodă scurtă în 1600-1601 de Mihai Viteazul sub hegemonia austriacă. 

În secolul XIX în Peninsula Balcanică apare sub influența Occidentului renașterea etno naționalului.

Fiecare stat din Balcani își descoperă trecutul glorios sau îl inventează.

Bulagrii visează la o Bulgarie Mare, sârbii o Serbie Mare, românii o Românie Mare, care se extinde dincolo de Balcani.

Este interesant că în Croația, care era parte din Imperiual  Austriei se dezvoltă ideea Iugoslaviei, a unui stat slavilor din sud, în care-i includ apoi și pe sârbii din Imperiul Otoman.

Grecia care își câștigă prima independența față de otomani în 1829 au și ei Megalo Ideea a unei Grecii Mari. 

După 1877 România reunită din Valahia și Moldova în 1859 își câștigă independența, împreună cu Principatul Sârb,  iar Bulgaria devine principat autonom.

Toate aceste state apărute  în secolul XIX încep să-și dispute restul Penisnulei Balcanice care se mai află sub otomani. Este chestiunea Macedoniei. Această provincie istorică este în sud populată de greci, dar majoitate populației este slavă de limbă apropiată de bulgari.

Toate se tranșează în Războaiele Balcanice din 1912-1913. Inițial grecii, sârbii și bulgarii aliați înfrîng pe otomani. Bulgaria ocupă cam toată Macedonia  și Tracia de sud cu ieșire la Marea Egee. Nenulțumiți grecii și sârbii se aliază și vin și românii și îi înfrâng pe bulgari. Aceșta pierd Macedonia de sud și Tracia la greci, Macedonia de nord la sârbi și Cadrilaterul la români. 

După Primul Război Mondial românii reușesc să facă România mare cu Transilvania, Bucovina și Basarabia recuperată de la Rusia. Sârbii intră ca națiune învingătoare principală componentă în viiorul stat iugoslav.

Grecii își mai recuperează din insulele din Egee.

Bulgaria este țară învinsă nu câștigă nimic și pierde definitiv toată Tracia de sud la greci. 

Vine peste Balcani comunismul după Al Doilea război Mondial. Devin comuniste Bulgaria, Iugoslavia lui Tito și România.

Doar Grecia scapă de comunism susținuți de englezi și americani care înfrâng pe comuniști într-un război civil. 

Autorul vehiculează iar teoriile ungurești cu represiunile românești împotriva acestei minorități și încearcă să-I bage pe germani în aceeași ciorbă, ei avînd un prestigiu clar și în fața noilor autoriăți românești din România Mare. Germanii părăsesc Transilvania în vremea comunismului. Ungurii nu au suferit nicio deznaționalizare românească, ba la începutul comunismului au avut un avantaj față de români prin Ardeal, i-au maghiarizat pe șvabii din Satu Mare.

În schimb în Balcani grecii nu au admis minorități elenizând pe toți slavii.

Sârbii i-au declarat pe macedonenii slavi ca sârbi, cu toate că limba lor era mai bulgară, decât sârbă și i-au antagonizat pe croați. Din acest motiv după 1991 Iugoslavia s-a sfărâmat. Ei vorbesc practic aceeași limbă, dar sunt națiuni diferite. 

Cu toate că sunt chestiuni discutabile privindu-ne pe noi, cartea este interesantă și consolidează teoriile mele privind originea românilor din arealul balcanic sub influența slavo bulgară.