luni, 27 noiembrie 2017

Un roman şi un film poliţiste





















Central Park  de Guillame Musso

Romanul este opera unui francez, dar după cum vedem din titlu totul se petrece în Statele Unite, adică în New York.

Alice Schaffer, o poliţistă de 38 de ani de la Poliţia Naţională franceză se trezeşte într-o dimineaţă de toamnă pe banca unui parc legată cu cătuşe de un tânăr. Are cămaşa cu pete de sânge şi un pistol Glock din care lipseşte un glonţ. Ce îşi aduce aminte este că s-a îmbătat cu două colege şi  a vrut să plece din parcarea unde se afla Audi-ul său. Îl trezeşte pe tânărul legat de ea şi află că el este Gabriel, cântăreţ de jazz american şi că a cântat la un bar din Dublin unde după show s-a făcut cui. Ambii n-au acte , portofele, nici bani Ies din desişul parcului şi văd cu stupoare că sunt în Central Park în New York şi romanul este o cursă nebună cum au ajuns acolo. Pentru asta Alice fură de la un puştan turist spaniol un smartfon. Sunt urmăriţi de poliţie, fură un Mini Morris, apoi capturează din trafic o Honda care nu iese în evidenţă. Reuşesc să desfacă cătuşele la o prietenă artistă plastică în metal, apoi opresc la apartamentul unui prieten jazzman, plecat la Tokio. Reuşesc să facă rost de bani amanetând ceasul Piaget al soţului Alicei.

Alice a fost implicată în urmă cu doi ani într-un caz cu un ucigaş în serie, care ucidea tinere cu ciorapii colanţi ai precedentei victime. Alice constată că victimele au pierdut ceva şi se duce să facă cercetări la Biroul de Obiecte Pierdute. Alice este gravidă avansat cu soţul ei, medicul Paul. Se încăpăţânează să meargă fără acoperirea la locuinţa celui care lucra provizoriu la Biroul de Obiecte Pierdute. Acesta o agresează şi îi omoară fătul. Disperat Paul în drum spre spital moare în accident de maşină. A ice scapă dar rămâne cu puternice sechele psihice. Revenind la actualitate Alice cu ajutorul unui celular cu cartelă preplătită îl contactează pe colegul ei, Seymour care îi spune că nu există niciun cântăreţ de jazz şi Gabriel mărturiseşte că este agent FBI cu sediul în Boston şi că urmăreşte un criminal în serie asemănător cu cel care a agresat-o pe Alice. Ei fac cercetări şi află că petele de sânge aparţin unui paznic de la un spital de boli nervoase din Maine. Pornesc împreună să rezolve enigmele.
Finalul romanului te lasă bouche-bee ca să folosim un franţuzism pentru că este cu totul neaşteptat. 

Crima din Orient Express în regia lui Kenneth Branagh

Acest film este o nouă ecranizare a acestui roman celebru al Agathei Christie. 

Branagh este un actor celebru pentru realizări din piesele lui Shakespeare. Au englezii un talent şi un cult în a respecta operele literare clasice, pentru că şi romanciera Agatha Christie este o scriitoare engleză clasică. 
Aşa că romanul respectă litera romanului. Are totuşi un preambul care se petrece al Ierusalim, unde Hercules Poirot rezolvă o enigmă cu cei trei preoţi ai marilor religii ale lumii, un rabin, un preot catolic şi un imam. 
Ia trenul din Istanbul şi crima se petrece în celebrul Orient Express - Simplon. Este trenul care pleacă din Istanbul, prin Sofia, apoi Belgrad şi spre Veneţia, Paris. Acţiunea se petrece în vreme de iarnă în munţii fostei Iugoslavii. 
Ce m-a impresionat este mustaţa specială a lui Poirot, este o mustaţă în furculiţă, dublă, fabuloasă. 
Branagh mărturiseşte că nu ştie franţuzeşte limba maternă a lui Poirot, dar reuşeşte convingător câteva cuvinte. Distribuţia este de excepţie cu Johnny Depp. 

Finalul filmului îl pune pe Poirot în situaţia să fie abordat de un ofiţer englez care-l invită într-o maşină care să-l ducă spre Egipt să rezolve o Crimă pe Nil, alt roman al Agathei Christie. 

Filmul este excelent realizat şi merită văzut!


sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Un recital de pian la două mâini - Emotion Piano Duo

Lea Yoanna Adam şi Denis Ivanov
Aseară pe 24 noiembrie 2017 am avut ocazia unui recital la două mâini. Am mai avut această ocazia când cuplul Roxana -Valentin Gheorghiu ne vizitează. Asta seară însă a fost un recital un pic mai deosebit. Protagoniştii acestui recital sunt Lea Yoanna Adam pianistă română stabilită demult în Franţa şi elevul acesteia, pianistul rus Denis Ivanov. Glumind puţin, pe Denis Ivanov l-am urmărit în concertul pentru mâna stângă al lu Ravel  şi aseară într-un recital la patru mâini, aşa că sperăm revenirea acestuia într-un concert/recital la două mâini.

Programul a fost deosebit, iar rafinamentul şi contopirea inspirată a celor doi pianişti a fost excelentă. 

Recitalul a debutat cu două piese de Chopin, prima fiind chiar Marea Poloneză şi o Mazurcă.

Au urmat două piese ale ultimului romantic rus, Rahmaninov, cum spunea doamna Adam, Chopin-ul rus!

Au mai fost interpretate şi piese de Cabrier pe ritmuri spaniolă. A urmat o piesă cu aer trist de Cesar Frank dedicată marii actriţe Stela Popescu, care ne-a părăsit. 

Au urmat piese ale unui compozitor rus Valery Gavrilin şi în final Rapsodia unagară nr. 2 de Franz Liszt.

Generoşi, artişti au oferit trei bisuri. 

A fost o seară deosebită pentru melomanii piteşteni.  

marți, 21 noiembrie 2017

Serile Lipatti - Final

Saviana Diamandi
Sunt încă sub puternica impresie creată de prelegerea doamnei Saviana Diamandi. Această conferinţă este ultima din acest ciclu din acest an. 

În toate aceste conferinţe de cultură muzicale doamna Diamandi a făcut legătura dintre muzică, muzica mare compusă de cei mai importanţi compozitori cu filmul. 

Ori în această seară doamna Diamandi s-a focalizat pe finalul secolului XIX care în Europa trăia mari speranţe de progres de civilizaţie. Sunt însă locuri unde artişti resimt criza care va să vină. Şi unul din aceste locuri este Viena care trecea prin Epoca Secession. Este epoca Art Nouveau din Viena, care în accepţiunea doamnei Diamandi însemna despărţirea de  cultura noului Imperiu German. Această mişcare culturală este manifestă în toate artele  şi ne este ilustrată în arta plastică prin Egon Schiele.
Egon Schiele

Este epoca decadenţei, a falimentului Imperiului Austro Ungar. Şi o altă ilustrare este în muzică de către muzica lui Gustav Mahler. Şi în acelaşi timp Thomas Mann, un scriitor german de data asta scrie o nuvelă de un succes fulminant Moarte la Veneţia. Pentru că Veneţia este un alt loc al decadenţei. 

Şi ilustrarea filmică a a acestei epoci din Moarte la Veneţia este pusă în scenă de Luchino Visconti. De fapt Visconti este şi prin descendenţa sa ilustră, strămoşii săi au fost Ducii Milanului cel mai potrivit să filmeze decadenţa aristocraţiei de la finalul secolului al XIX-lea. 
Şi Visconti foloseşte muzica lui Mahler pentru începutul şi finalul filmului său Adagietto din Simfonia a V-a. 
Ca semn al decadenţei este de fapt şi fascinaţie homoerotică a scriitor Gustav   von Aschenbach pentru efebul Tadzio. Visconti a găsit actorul perfect pentru rolul scriitorului în marele actor englez Dirk Borgarde.
Dar Moarte al Veneţia este şi subiectul unui balet al John Neumeier cu muzică din Wagner de această dată şi de asemenea Benjamin Britten a scris o operă inspirată din Moarte la Veneţia. 
Am avut ocazia să urmărim toate aceste superbe realizări artistice prin prezentările făcute de domnul Ilie Maşala. 

Şi aşa s-a terminat Festivalul Serile Lipatti în acest an aniversar. Sperăm să avem şi la anul ocazia acestui proiect.



duminică, 19 noiembrie 2017

The Midnight Line de Lee Child

Romanul The Midnight Line - Miezul Nopţii este ultimul roman al lui Lee Child dedicat personajului său Jack Reacher. 
A apărut în librării pe 7 noiembrie şi pe 17 am început să-l citesc. 
Sunt tare, nu-i aşa?

Lee Child a făcut celebru acest personaj care a devenit erou al unei serii de filme cu Tom Cruise  în rolul lui Reacher. Nimic mai deosebit ca personajul imaginat de Lee Child şi actorul din filme. Jack Reacher original este un tip voinic de 1,95 m! 

Lee Child produce câte un roman anual. Acesta este Jack Reacher nr. 22.  Romanul din 2016 The Night School era dedicat unei întâmplări din trecutul de poliţist militar, la sfârşitul anilor 80 începutul lui 90, după care Reacher este trecut în rezervă. Am văzut că romanul era citit de un englez pe plaja astă vară la Skala Potamia în Grecia.

Prezentul roman continuă cu finalul penultimului roman din 2015 Make Me.

De fapt Reacher pleacă aiurea prin America. Ia un autobuz sau face autostopul. Asta mă pune pe gânduri, se poate face autostopul acolo? Fără bani, luat mai ales de şoferi de camioane, probabil să nu adoarmă pe drum. 

De data asta Reacher ia un autobuz spre vest şi ajunge undeva în Montana la un popas al autobuzului. Observă într-un amanet un inel specific, absolvenţilor din West Point, academia militară pe care o absolvise şi Reacher. Pe el este inscripţionat SRS 2005, anul absolvirii. Este un inel mic, delicat, feminin, deci al unei absolvente de West Point. Îl cumpără în ideea să-l returneze persoanei căreia aparţinuse.

Află de la negustor că îl primise la vânzare pe nişte motociclişti care procurau bunuri dubioase. Află unde-şi făceau veacul şi se duce să afle provenienţa inelului. În prealabil îi neutralizează pe 6 dintre ei şi pe şef îl ameninţă şi obligă să-i spună de unde îl are, de la un anume Scorpio, proprietar de magazin de maşini de spălat din Rapid City, South Dakota.

Face cu un camionagiu autostopul până acolo. Începe să scruteze magazinul şi observă că un tip cu un SUV din Chicago făcea acelaşi lucru. De asemenea, Scorpio este urmărit de poliţia locală pentru lucruri dubioase nedovedite. Îi neutralizează evident cu pumnii şi acestuia gărzile, fusese avertizat de motociclist şi îl sileşte să spună de unde îl are şi acesta îi spune că de undeva de lângă Laramie, Wyoming, de la un tip Sy Porterfield.

După cum se observă prin romanele sale lui Child îi plac zonele din Vestul Mijlociu, slab populate. 
Prin contactul cu West Point află de numele absolventei Sally Rose Sanderson, care fusese veteran în Irak şi Afganistan de cinci ori cu o carieră deosebită a ieşit cu gradul de maior şi decoraţia Purple Heart arăta că a fost rănită. 

Ajunsă prin pustietăţile muntoase din Wyoming află că Porterfield murise de un an mâncat urşi. Începe cercetări în zonă împreună cu fostul agent FBI, Bramall, acum detectiv particular care fusese angajat de o doamnă Mackenzie, care rezultă că era sora geamănă a lui Sanderson.
Sanderson nu mai dăduse semn de viaţă de un an jumate. Şi finalmente surorile se reîntâlnesc. Rose fusese mutilată de explozia unei bombe ascunse într-un câine mort în Afganistan. Faţa îi este acum de nerecunoscut şi din acest motiv se ascunde.
Şi ea şi Porterfield, fost puşcaş marin au devenit dependenţi de opioide din cauza durerilor. Ei sunt clienţi ai unei reţele de droguri condusă de Scorpio. Reţeaua începe să fie destructurată de agenţia antidrog. Din acest motiv o conving pe Rose să plece la Chicago la sora ei să fie îngrijită.
În final Reacher şi Sanderson merg la Scorpio să afle cum l-a trădat pe Porterfield unui colonel medic escroc care-i tăiase accesul la opioide pentru scop medical ca să le vândă ca droguri.

Este interesant că în ultimul TIME este un articol dedicat consumului de heroină care distruge viaţa americanilor în prezent.
Şi romanul precedent citit de mine, The Force are acelaşi subiect probleme care este consumul de heroină, devenit îngrijorător. 


Romanul are ritm tensiune, este un roman Jack Reacher şi merită citit dacă ai timp liber ca mine! Hahaha!

miercuri, 15 noiembrie 2017

The Force de Don Winslow

Tot citesc la o carte de istorie economică şi mai fac ferestre ca să citesc literatură, sau dacă vreţi romane de acţiune.

Recunosc că mai caut care ar fi bestsellers. Şi uite că am nimerit un  top care situa această carte în frunte.

Am avut oarecari reţineri, citesc acum mai ales cărţi de spionaj, cu terorişti. Această carte este despre poliţişti, mai precis personajul este un poliţist din New York, North Manhattan.

Se numeşte Denny Malone, este din comunitatea irlandeză, localizată în estul Manhattanului, în Staten Island. Irlandezii newyorkezi au două meserii de bază, poliţist cum este Denny, sau pompieri cum a fost fratele mai mic Liam, mort pe Nine eleven, la Gemeni. Tatăl lor a fost tot poliţist şi a murit din cauza stresului.

Detectivul Denny Malone este king of streets from North Manhattan, împreună cu colegii săi, "fraţii" lui, italo americanul Phil Russo, afro americanul Monty şi cu alt irlandez Billy O. controlează zona ca gradul de infracţionalitate să fie scăzut. 

Lovitura vieţii lor este capturarea de heroină, bani şi uciderea lui Pena, unuia din şefii cartelului dominican din zona, Ei sunt declaraţi eroi de presă şi medaliaţi. Ei au ucis în cursul acţiunii şi pe gardienii acestuia, dar are loc pierderea lui Billy. Însă ei nu au nu declarat captura a 50 de kile de heroină şi 5 milioane de dolari. 

De aici se trage totul în roman. Zona de acţiune este Harlemul, o parte din el pentru că în zonă deja au sunt locuri unde sunt apartamente de milioane de dolari. 

Este dificil să trăieşti pe stradă, eşti în contact cu criminalii, unii cad în ispita de a face bani pentru familie, pentru universitatea copiilor. Denny nu se atinsese de banii murdari din droguri, însă era în contact cu băiţii deştepţi ai Mafiei. Aceştia erau în jargonul poliţist bani curaţi. Plicuri pline de bani de la Mafie ajungeau la suspuşi din administraţie, şefii poliţiei pentru a facilita contractele pentru sindicatele de constructori controlate de Mafie. Denny foloseşte şi este folosit pentru aceste relaţii. 
Salvează pe fiica unui miliardar din Central Park, ponderează criminalitatea. 

Cade însă în plasa FBI pentru că facilita eliberarea unui traficant dând bani unui procuror  - Assistant District Atorney. Este reţinut şi şantajat să dea în gât oficiali. Acceptă dar nu vrea să-şi toarne colegii din poliţie. Este şantajat cu familia şi devine şobolan turnător al prietenilor. Motivul este că a fost dat în gât de un tip din Mafie, care s-a predat FBI şi care i-a facilitat vinderea heroinei. O face la un alt dominican Castillo, care vrea să-l şi ucidă şi el. 

Organizează o urmărire a traficanţilor dominicani care este doar o ambuscadă în care noul lor coleg Levin un tânăr evreu cu studii de drept la NYU  este ucis, Monty este grav rănit, Russo rănit uşor. Totuşi FBI îl arestează pe Denny.

Însă New York explodează. Se pare că există un video clip în care un tânăr  negru ucis de poliţie că nu s-a supus ordinului este de fapt o execuţie. Tot Harlemul devine un coşmar, maşini distruse, incendii. 

Disperaţi primarul, miliardarii procurorii, FBI îl scot pe Denny din celulă şi îl roagă să-l convingă pe traficantul negru De Von Carter să le predea videoclipul. Denny recapătă statutul de poliţist dar este dispreţuit de colegi pentru că a ajuns turnător. Dă de prietenul său Bad Ass, un negru dependent care era informatorul lui şi care fusese crucificat de traficant. Îl duce singur la Urgenţă la spital şi acesta cu ultima suflare îi spune unde este traficantul. Traficantul acceptă să-i dea clipul dar îi spune că a făcut copii.  Îl întreabă dacă el îl ştie pe informatorul lui după numele adevărat, acesta habar n-are, se pare că-l ştia după poreclă. Şi aşa îl împuşcă. 

Se întoarce la miliardar unde toţi îl aşteaptă înfriguraţi le dă telefonul şi le spune că probabil că video clipul este dat pe marile reţele. Nu scapă ocazia să îi acuze pe toţi că sunt beneficiarii corupţiei mari, acuzând pe poliţişti de corupţie când ei ca să menţină siguranţa pe străzi mai fac compromisuri.  

Finalmente, Denny îl urmăreşte pe Castillo, elimină toate gărzile acestuia, îi împuşcă şi pe colegii lui poliţişti deveniţi oamenii lui  Castillo. Când să-l împuşte pe Castillo constată că i se terminaseră gloanţele, Castillo vrea împuşte. Grav rănit reuşeşte să-l omoare cu cuţitul ascuns în bocanci. Ia heroina şi o aruncă în Hudson.

Romanul este bine scris, te cucereşte, foloseşte din plin argoul. Autorul te plimbă de data asta prin New York. De curiozitate am căutat diverse adrese, de exemplu United Fried Chicken şi am dat de acest restaurant chiar în zona descrisă în roman.


Aşa că recomand acest roman cu poliţişti şi plin de New York şi Manhattan. 

duminică, 12 noiembrie 2017

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Teatrul Al Davila Piteşti - Ei şi de Ionesco la UNATC

În seara trecută de la 9 seara la Sala Studio a Teatrului Al. Davila din Piteşti mnu mai puteai să arunci un ac, sala era plină de oameni, inclusivv eu am văzut piesa stând pe scări. Tineri actori ne-au propus Ei şi după Improvizaţie la Alma a lui Eugene Ionescu.

Este prima piesă într-adevăr de teatru din cele văzute de mine. Pentru că este piesa unuia din cei mai importanţi dramaturgi contemporani.

Văd că piesa are cârlig la absolvenţi, pe Facebook era şi o montare a studenţilor de la Teatru din Târgu Mureş.

Probabil că montarea şi anumite adăugiri să fii fost argumentul montării după piesa lui Ionescu, ca de exemplu Bre, bre, Brecht!
Este o piesă bună, puternică, pentru că discută despre condiţia creatorului de teatru, despre teatru, evident folosind un dialog absurd.  
Ionesco este deranjat de trei indivizi curioşi să afle ce mai scrie toţi având numele Bartomlomeus. Se intitulează doctori, dar mai degrabă în costumologie, decât în teatru. 
Şi există o replică în piesă potrivită în a-i caracteriza pe cei trei Bartolomeus: Dobitocii să devină savanţi. Sunt atât de agasanţi că pe Ionesco îl ia somnul şi Bartolomeii îi confiscă caietul de manuscrise şi constată că Ionesco n-a scris nimic. 
Pe tot acest dialog absurd  în care Ionescu este costumat de Bartolomei aproape gol să o primească pe îngrijitoare apare şi această femeie aduce raţionalul inexistent în conversaţiile autorului cu criticii săi.
Piesa este foarte bine jucată de toţi tinerii actori. Ionesco este Vlad Nicolici, Bartolomeus I este Mircea Alexandru Băluţă care face şi partea sonoră a spectacolului, Bartolomeus II este Carol Ionescu şi Bartolomeus III este Kostas Mincu. Marie este interpretată de Nicoleta Moscalenco. Regia artistică aparţine Andreei Ciocârlan, iar scenografie inspirată şi interesantă este a Florentinei Burcea şi a lui Ion Ionocenţiu Ieremia. 
Am observat cu surprindere că acest spectacol nu a fost recomandat celor sub 16 ani. De ce Că Ionesco scrie piese absurde? Culmea este că spectacolul Pe jumătate cântec nu are astfel de recomandări şi acolo sunt scene cu intenţie sexuală explicită.

vineri, 10 noiembrie 2017

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Teatrul Al Davila Piteşti - Şofer/Pictor de Hillel Mittelpunkt

În această seară la festival a venit Teatrul Evreiesc de Stat cu Şofer/Pictor de Hillel Mittelpunkt.
Pentru că în distribuţie este Maia Morgenstern au fost cerere mare de bilete şi au am intrat în ultimă instanţă când spunea că nu mai sunt bilete.
Maia Morgenstern şi Lucian Iftime
Piesa este o demonstraţie de măiestrie actoricească. 

Subiectul piesei este următorul:
Mira (Maia Morgenstern)ajunge după 40 de ani înapoi la casa părintească. Motivul moartea fratelui ei. De fapt, acesta murise cu 4 luni în urmă. În casă întâlneşte pe Aaron (Lucian Iftime), prietenul fratelui ei. Află că de fapt casa ipotecată a fost răscumpărată de Aaron care locuieşte acum acolo. Mira vrea să-l dea afară, spunând că-i dă banii, dar de fapt este falită. Ea a venit să picteze şi de fapt este foarte bolnavă. 
Aaron, şofer de TIR  avusese un accident teribil de maşină, dar a scăpat şi a devenit prietenul fratelui Mirei. Mira dispare al un moment dat, dar reapare şi constată că Aaron prinsese dragul picturii. 
Mira este bolnavă, a orbit şi Aaron are grijă de ea şi el continua pasiunea pentru pictură a Mirei. 

Piesa este tensionată doar în prima sa parte, după care cam trenează. Este însă salvată de jocul excelent al Maiei Morgenstern acompaniată excelent de Lucian Iftime. 


A fost un spectacol de actor, textul nefiind totuşi la înălţimea interpretării actoriceşti. 

miercuri, 8 noiembrie 2017

House of Spies de Daniel Silva

Sunt mare amator de romane de spionaj şi de acţiune - thriller. Aşa că am găsit acest roman ca fiind printre cele mai bune ale momentului. 

Ieri când Adriana m-a trimis la Biblioteca Judeţeană să mai duc nişte cărţi donaţie, am observat că una purta numele Asasinul englez, am întrebat-o pe Adriana cine-i autorul şi ea mi-a confirmat prezumţia, era un roman de Daniel Silva, pe care l-am văzut într-o prezentare a autorului. Şi chiar mi-am reamintit ca de un roman bine scris.

Casa Spionilor  - House of Spies are avantajul că este un roman imersat în realitatea momentului, e vremea Brexit şi a alegerii unui nou preşedinte american.

Lumea stă sub semnul unor atentate sinistre organizate de un lider ISIS cunoscut sub numele Saladin.
Romanul începe la Londra unde chiar prin centru o bandă de asasini martiri ucid la nimereală. Cel care observă pe indivizi este un domn negustor de artă supravieţuitor ca sugaci al Holocaustului. El reuşeşte să salveze mai multe posibile victime avertizând de iminenţa atacului. 

Apare apoi un personaj curios sub numele Keller, fost agent MI5, care se strecurase între celulele IRA din Irlanda de Nord prevenind atacuri şi eliminând criminali periculoşi. Extras de acolo este trimis în Irak în primul război din Golf. Aici indică locul unor rachete Scud irakiene dar comandoul său este bombardat din greşeală. Supărat părăseşte Irakul şi ajunge în Corsica, unde devine asasinul unui don Orsati, şef al interlopilor din insulă. Ajunge să vorbească franceza corsicană ca un nativ. Este chemat de MI6 să se pregătească pentru acţiuni împotriva lui Saladin. 

Apoi acţiunea se mută în Tel Aviv unde apare personajul principal al romanelor lui Silva, Gabriel Allon, expert în artă, ajuns acum şeful mult temutului Office, adică Mossad. Şi el doreşte să-l elimine pe Slaadin. Reuşise să infiltreze o tânără doctoriţă în ISIS, evreică din Marseille, ca arabă şi-l îngrijise pe Saladin când acesta fusese rănit în luptele de gherilă.

Acum prin  roman se tot vehiculează ideea că această tânără frumoasă arată ca o evreică din Marseille mie îmi creează nedumeriri. Şi au am avut şi am prieteni evrei,. dar nu pot defini trăsăturile fizice ale evreilor. Este drept că de obicei eu cunosc evrei aşkenazi de aici din Europa Centrală, care sunt asemănători cu ceilalţi europeni. Dacă stau bine să mă gândesc ştiu pe un evreu sefard şi acela era mai brunet!

Allon este chemat de Seymour, seful MI6, sau spionajul extern britanic SIS. Aceşti dăduseră de un fir în Franţa, un marocan care procura arme pentru oameni lui Saladin. Keller prin intermediul lui Orsati, confiscă lotul de arme şi impersonează pe traficantul care urma să vândă armele. Keller are o discuţie în contradictoriu cu marocani şi-i elimină, dar dau de alt fir în Franţa.

Aici un mare întreprinzător Jean-Luc Martel pare a fi implicat în afaceri dubioase cu trafic de droguri. Jean-Luc este acompaniat de o foarte frumoasă englezoaică Olivia Watson, fost fotomodel, devenită proprietară a unui magazin de artă.
Allon contactează serviciile speciale de Antiterorism din Franţa şi doreşte de la francezi dosarul lui JLM. Chiar când francezii discutau cu Allon, un camion cu explozivi este detonat în sediul secret al DGSI . Allon şi colegii francezi scapă pentru că se afla în altă aripă a clădirii. 

Toate serviciile secrete montează împreună o capcană pentru JLM. În Saint Tropez un cuplu care pozează ca foarte bogat format din doi agenţi israelieni el rus, ca probabil traficant de arme şi soţia Sophie, doctoriţa din Marseille. Keller are o discuţie cu Olivia Watson şi o şantajează cu galeria de artă care este doar un mijoc de spălare a banilor proveniţi din droguri. Ea revelează pe furnizorul de droguri marocan din Franţa al lui JLM.

Keller îl capturează pe traficant şi acesta este torturat şi mărturiseşte că JLM este cel care este actorul principal al traficului de droguri haşiş din Maroc. JLM este şi el şantajat şi revelează numele furnizorului de droguri din Maroc cu condiţia ca numele lui să fie protejat de autorităţile franceze. Acest furnizor marocan intrase în afaceri cu Saladin care se ascunde undeva în Maroc în munţii Atlas şi-l obligase să facă transporturi în cantităţi foarte mari. Acestea încep să fie capturate prin revelaţiile lui JLM şi el este contactat de marocan pentru discuţii. Israelienii cumpără o casă a unui evreu refugiat în 1967 din Maroc aflată în Casablanca, căreia îi dau numele de Casa Spionilor de unde vine şi numele romanului ca centru al acţiunilor secrete din Maroc. JLM vine în Maroc însoţit de falsul traficant de arme, pentru că Saladin era interesat în a procura arme şi alte chestiuni speciale. Într-unul din transporturile de droguri francezii  găsesc şi o însemnată cantitate de cesiu radioactiv pentru o bombă murdară. 

Normal că apare şi CIA care sprijină logistic cu interceptări electronice şi cu drone. Noul CIA părea mai militarizat decât normal, Adrian Carter, spion clasic şi colegul american al lui Allon având o un rol  minor acum.

Se produce undeva în deşert întâlnirea dintre marele furnizor de droguri şi cu grupul din Saint Tropez. De undeva apar şi patru Toyote cu gaşca lui Saladin, care vrea să procure material radioactiv pentru bombe murdare. Antonov, traficantul îl refuză, Saladin are bănuieli şi intră în cortul lui Sophie pe care o recunoaşte. Aşa că banda lui Saladin fac un nor de praf şi dispar în deşert.
Drona Raptor care urmăreşte toată acţiunea are doar două rachete. Din centrul din Washington se ordonă bombardarea la nimereală a maşinilor. Este lovită prima şi a treia din convoi, dar şi cea de a patra se izbeşte în maşina distrusă şi Saladin care este acolo este rănit.

Saladin ordonase marocanului eliminarea grupului lui JLM. JLM primeşte un pistol de la marocan să încerce să provoace derută. Keller îl omoară pe LJM care o ameninţa cu pistolul la tâmplă pe Olivia Watson şi imediat anihilează grupul de traficanţi marocani. Cu ajutorul telefonului traficantului marocan identifică locul unde se afla Saladin şi echipa lui Alon şi Kell ajung la casa unde se afla acesta.  Pătrund în casă evită în ultimul moment o tânără care se avea o centură explozivă şi-l găsesc pe Saladin rănit care tocmai dădea un telefon. Allon descarcă un încărcător în Saladin şi termină acest foarte periculos terorist. 

Toată acţiunea este asumată de SUA şi Marocul acceptă cu scrâşneşte eliminarea cestui terorist extrem de periculos.

Dar pericolul nu este eliminat, în Londra un terorist se pregăteşte să se auto-explodeze cu o încărcătură radioactivă de cesiu, bombă murdară, chiar la Westminster. 
Allon şi Keller cooperează, atentatorul este identificat, Allon îl împuşcă în cap şi simultan Keller îi prinde degetul mare ca încărcătura să nu explodeze.  Bomba este dezamorsată, pericolul evitat!

Şi aşa Silva are timp să mai scrie un nou roman.


Într-un avertisment final el spune că totul este o ficţiune, dar se bazează pe acţiuni reale. După cum constatăm teroriştii folosesc acum chestiuni mai simple, camioane cu care să calce oameni. 


Telluris Associati Firenze - Iluzionistul de Matei Vişniec

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Ediţia XXI de la Teatrul Al. Davila Piteşti a continuat marţi seară 7 noiembrie 2017 cu piesa lui Matei Vişniec Iluzionistul.

În fine am urmărit în fine o piesă care mă interesează. Este un text foarte dur care creează o atmosferă sumbră, coşmărescă.

Este un one man show şi actorul Tazio Torrini are o prestaţie excelentă. 

Pe scenă vedem  două grămezi una de boarfe şi zdrenţe şi alta de pantofi purtaţi scâlciaţi cu un tanc de jucărie. Din ele izbucneşte actorul grimat doar în chiloţi şi îşi spune rolul. El este de fapt iluzionist care cu bagheta face să dispară spectatorii. Cea mai cumplită parte, cu aer orwellian este parte finală când personajul povesteşte de obligativitatea spălării creierului, existând chiar o maşină să facă asta. Jocul actorului este însoţit de un fundal sonor care te bagă-n sperieţi şi de o iluminare adecvată textului.

La un moment dat se aude o voce din off care conversează cu personajul. Interesant că această voce foloseşte limba română, cu toate că actorul îşi spune textul în limba italiană.

Şi apropo de limba italiană, se putea urmări pe fundal textul în româneşte. Pentru mine şi cred că majoritatea spectatorilor limba italiană nu a fost o dificultate, în plus că erau unele erori de traducere.


A fost un spectacol,deosebit care a marcat auditoriul şi actorul italian a fost viu aplaudat!

Serile Lipatti la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu - Le Colonel Chabert

Saviana Diamandi
Serile Lipatti au continuat de data aceasta printr-un curs de iniţiere muzicală la Biblioteca Dinicu Golescu, marţi 7 noiembrie ora 17.15. 

Doamna Saviana Diamandi a ales de această dată să ilustreze secvenţele muzicale cu scene din filme. 



Trop belle pour toi
Filmele alese au fost Trop Belle pour toi şi Le Colonel Chabert. Ambele filme au comun interpretarea de excepţie a lui Gerard Depardieu. Regizorul din primul film,  Trop Belle pour toi a ales să sublinieze anumite scene ale filmului de dragoste cu pasaje din muzica pentru pian sau cuartetele lui Schubert. Este într-adevăr o scenă când toţi aud muzica lui Schubert şi doar personajul principal, Depardieu nu o aude, sau când supărat că aude din nou această muzică temă a fiului pentru un eseu, opreşte aparatul, dar devine muzica de fond a filmului. 

Aş sublinia că filmul este regizat de actorul şi scriitorul Bernard Blier că are în distribuţie pe una din cele mai frumoase actriţe al Franţei, Carole Bouquet, una din fetele Bond, care a şi primit premiul de interpretare al premiilor Cezar. Altă actriţă cunoscută a filmului este Josianne Balasko, renumită regizoare de teatru. 
Colonel Chabert - cuirasierii

U alt film care foloseşte din plin muzica melancolic tristă a marilor autori din clasicismul-romantismul vienez este Le Colonel Chabert.  Aici regizorul Yves Angelou a ales muzica lui Schubert pentru primele scene ale peisajului după bătălia de la Eylau. Sunt acolo momentele când francezii îşi strâng cadavrele pentru a le îngropa în gropi comune. Totul se petrece într-un peisaj de iarnă grea şi muzica subliniază atmosfera de înmormântare. De asemenea scena pregătirii şi desfăşurării şarjei de cavalerie de la începutul bătăliei este dinntr-un studiu de Schuman. Scena finală a filmului este pe muzica trioului pentru pian, vioară şi violoncel a lui Beethoven.  Angelou mai are o scenă de muzică de cameră la casa contelui Ferraud unde se cîntă un trio pentru pian, vioară şi violoncel de Mozart. 

Şarja cavaleriei

Muzica extrem de pătrunzătoare a acestor mari compozitorii subliniază dramatismul scenelor filmate.
A fost o mare plăcere să urmăresc această serată muzicală.








Le Colonel Chabert de Yves Angelou

Impresionat de scenele de bătălie din film văzute la prezentarea din serile Lipatti am decis să încerc să văd întregul film. Am găsit doar o variantă exclusiv în franceză, fără subtitluri româneşti sau englezeşti.
Filmul este ecranizarea unei cunoscute nuvele a lui Honore de Balzac. 
Colonel Chabert

Colonelul Chabert, conte al Imperiului este implicat în bătălia de la Eylau. Această bătălie a avut loc în pe 8 februarie, 1897 în plină iarnă, sezon foarte nepotrivit pentru războaiele clasice pe o furtună de zăpadă. Este considerată cea mai sângeroasă bătălie a lui Grand Armee a lui Napoleon, iar rezultatul a fost nedecis.  Bătălia a fost din cadrul Războiului Coaliţiei cel Patru şi s-a desfăşurat în Prusia Orientală, în apropiere de capitala Konigsberg, azi Kalinigrad. Bătălia a fost purtată de armata napoleoniană împotriva armatei imperiale ruse sprijinită de un corp de armată prusac. 

Filmul lui Angelou începe cu scenele de după bătălie când francezii curăţă câmpul de bătaie de cadavre, strânge armele, săbii, puşti, îmbrăcăminte. Cadavrele sunt strânse să fi depuse în gropi comune. După această bătălie colonelul Chabert (Depardieu) este declarat mort. 

Ne aflăm apoi după 10 ani în 1817 când decedatul Chabert apare şi vrea să i se recunoască averea şi numele. El fusese salvat într-un spital prusac. Soţia lui, contesa Fearraud (Fanny Ardant) se recăsătorise cu contele cu acest nume şi cu ajutorul averii soţiei moştenite de la Chabert vrea să ajungă pair de France. Pentru a rezolva problema este pus avocatul Derville (Fabrice Luchini). Contesa ajunge la înţelegerea cu Chabert să-i dea anual 12000 de franci cu condiţia ca identitatea lui Chabert să fie falsă. Şi după aceea el se retrage la mânăstire cu numele Frere Jacynte. Şi Chabert îşi reaminteşte cum este moartea, întâi roşie, apoi albastră şi apoi extrem de rece. De fapt scenele cu cadavrele strânse de pe câmpul de bătaie au aceste culori şi vremea sugerează frigul, iar aparatul de filmat parcă pictează scene din Goya, totul pe muzica lui Schubert

Alt scenă extraordinară după cum am mai spus este pregătirea şi şarja de cavalerie franceză care a dus la echilibrarea forţelor care atârnau în favoare ruşilor. De pe IMDB am aflat că scenele au fost filmate în Polonia în apropierea geografică a fostei Prusii orientale.  Şi apropo de şarja cavaleriei, ultima mare bătălie dee cavalerie a fost cea dintre armata poloneză şi armata de cavalerie a lui Budionîi în războiul polono-sovieto bolşevic din 1920. Al doilea  război mondial cu tancuri şi mitraliere au trimis în anacronic cavaleria.


Un film bun, o ecranizare de mare impact vizual şi sonor.


luni, 6 noiembrie 2017

Festivalul Internaţional de Teatru de Studio Teatrul Al Davila Piteşti - Fat Pig de Neil LaBute

După cum observaţi a început săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru de Studio de la Teatrul Al. Davila din Piteşti. 

În deschiderea spectacolului regizorul Matei Varodi a prezentat juriul care va analiza şi premia spectacolele.

În această seară am urmărit pe scena mare a teatrului gradene unde la mijloc era locul unde se desfăşura acţiunea piesei. 
Matei Varodi

În această seară am urmărit piesa Fat Pig de Neil LaBute. Acest autor îmi este cunoscut din cronicile Oanei Stoica de la Dilema veche. Am înţeles că piesele sale sunt tari, sunt dure. Ceea ce este adevărat este că limbajul personajelor lui LaBute este foarte liber şi abundă în four letter word în engleză, adică referitoare la anatomie. Vreau să spun că doar limbajul a contat subiectul nu prea m-a impresionat. 
Ciprian Braşoveanu şi Oana Mogoş
Trama este simplă. Tânărul Tom care lucrează la multinaţională este atras subit de Helen, o tânără extrem de grasă. Tom este abordat la birou de amicul său Carter, un individ care freacă mai mult menta la serviciu şi descoperă această atracţie pentru care îl batjocoreşte şi ironizează. De această legătură află Jeannie de la contabilitate, o femeiuşcă cu care Tom a avut o relaţie, încheiată în prezent. Vestea o umple de nervi pe Jeannie şi îi face tot felul de scene. Tom ascunde relaţia, dar Helen face presiuni să fie văzuţi în public. Aşa că Tom şi Helen apar la o petrecere a firmei al piscinei. Sub presiunea rău voitoare a celorlalţi Tom mărturiseşte că vrea ca ei să se despartă. 
Ciprian Braşoveanu şi Vlad Volf
Piesa este foarte bine jucată de către cei patru actori tineri ai Teatrului Fanni Tardini din Galaţi. În rolul lui Helen este Oana Mogoş, Tom este Ciprian Braşoveanu, Carter este Vlad Volf, Jeannie este Flavia Călin.
Oana Mogoş şi Ciprian Braşoveanu


Regia îi aparţine Laurei Moldovan, scenografia este interesantă şi foarte reuşită şi funcţională. Am remarcat şi coreografia personajelor făcută de Elena Anghel care sugerează robotizarea şi alienarea celor care muncesc în aceste firme care îi transformă pe angajaţi în obiecte.


Oana Mogoş, Flavia Călin şi Ciprian Braşoveanu