marți, 20 august 2013

At any price


Un film american inspirat parcă din Rebreanu.

Am văzut filmul acesta şi nu-mi pare rău.
Ca român, cititor al clasicului Rebreanu pot să spun că acest film este o variantă americană a lui Ion!
Filmul talentatului americano-iranian Ramin Bahrani are loc în Iowa.
Este locul unde Jack Reacher işi rezolvă problemele din A wanted man! Numai că aici e vremea primăverii, verii, toamnei.
Iowa este patria porumbului, locul unde se cultivă şi recoltează cel mai mult porumb din lume!
Henry Whipple (Denis Quaid) este fermierul american, care iubeşte pământul, care ar face orice, ca Ion al nostru să-şi mărească proprietatea şi veniturile. 
Wipple are doi fii, cel mare şi iubit a plecat de la fermă, şi nu se mai întoarce. Cel mic Dean (Zack Efron) este un puştan răzgâiat, mare alergător de curse auto, care este în stare să comită infracţiuni pentru a-şi procura echipamente pentru curse. După ce are revelaţia pericolului într-o cursă auto, Dean se reîntoarce la fermă şi vrea să-şi ajute tatăl. 
Henry este tot timpul în competiţie cu un alt mare fermier Jim Johnson (Clancy Brown). Ferma lui Henry are cam 150000 de hectare (1500 Km pătraţi!). Henry are necazuri cu furnizorii de seminţe, şi se pare cu în afacere este băgată familia Johnson. 
Tractorul lui Henry are GPS şi un computer, el împreună cu fiul lui şi tatăl o altă versiune de Ion pot exploata această fermă enormă.
După o încăierare cu fiul lui Johnson, Brad, Dean îl omoară din greşeală. Tatăl, Henry îl ajută să ascundă cadavrul. Lumea îl caută disperat pe Brad, nu mai apare!
Henry şi fiul său sunt acum legaţi printr-o crimă pe care o bănuieşte şi soţia, Irene (Kim Dickens), dar este solidară cu familia ei. Fiul reuşeşte să reobţină un contract cu Decatur de la Johnson, Henry redevenind cel mai important fermier din Iowa.
Finalul îi găseşte pe toţi la Sărbătoarea clienţilor Whipple, când se recoltează porumbul şi când Henry îi aduce pe aceştia la un grătar şi distracţie.   
Lumea este mulţumită, fiul mulţumeşte tatălui pentru încredere, viaţa merge înainte. 
Şi totul este construit pe un secret sinistru! Al lăcomiei pentru pământ şi avere! Trist final!
Mă gândesc că n-o să treacă mult timp şi o parte din cei care zi sunt ţărani şi mâne vor fi fermieri. Satele americane sunt orăşele agricole, nu există nicio tradiţie rurală europeană. În curând o parte din România va fi la fel, fără folclor, fluiere, doine, mândruţe şi bădiţă. Romînia agricolă va aparţine descendenţilor lui Porumboiu sau Ion Nicolae, fermierul şi bogătaşul de la Zimnicea!




Alte două romane de Lee Child

Cum am mai consemnat sunt acum în posesia mai multor romane thriller, scrise de Lee Child.
Dacă pe Gone Tomorrow o găsisem în Grecia, acum am toată colecţia Jack Reacher.
Romanele scrise de Child sunt, după părerea mea, la bază nişte scenarii care se pot face filme.
Child are imaginaţie şi romanele lui te ţin cu sufletul la gură.
Am citit încă două romane pe laptop, deşi lectura este destul stânjenitoare, dar sunt şi avantaje. 
Am laptopul pe măsuţa de lângă canapea, îmi pun nişte perne de sprijin şi citesc pe formatul PDF 200%, care-mi permite să citesc chiar şi fără ochelarii de vedere. Trebuie să dau pagina cu mouse-ul sau cu săgeţile, comod este cu mouse-ul, pentru că am poziţia cea mai confortabilă! 
Ca fond sonor îmi pun bebop jazz, sau mde la Sky.fm şi am apoi un dicţionar on-line foarte complet hallo.ro, care-mi traduce anumite cuvinte care nu-mi sunt cunoscute. Pentru că lectura este simplă şi nesofisticată, înţeleg în proporţie  cam de 95%, doar curiozitatea mă face să caut anumite cuvinte, unele au însă o semnificaţie care reiese din context. Avantajul internetului este colosal. Child spune că personajele folosesc diverse tipuri de arme de foc, iar ca să le vizualizez, le găsesc imediat pe internet. 
Anumite repere geografice americane îmi stârnesc curiozitatea şi le pot găsi tot pe internet. Avantajele internetului sunt absolut fabuloase!
Aşa am reuşit să citesc o carte de Child cam în două zile, cred că este o performanţă!

A Wanted Man


Acesta este ultimul roman Jack Reacher din 2013 (între timp Child a mai scris unul!).
Reacher face la miezul nopţii autostopul pe o şosea din Nebraska, dorind să ajungă în Virginia. Este luat de o maşină în care se află doi bărbaţi şi o femeie. Poliţia face baraje şi controlează maşinile, dar ei nu sunt opriţi.
De fapt cei doi bărbaţi au fost implicaţi într-un omor. După toate aparenţele, după crimă ei au răpit maşina femeii şi pe ea. 
Reacher este invitat să conducă maşina care se îndreaptă spre Chicago, de unde Reacher poate lua un autobuz spre Virginia.
În timp ce şofează are un schimb de priviri cu femeia care-i comunică prin clipiri în Morse! El află că este răpită şi Reacher să hotărăşte să acţioneze. 
La un moment dat, după ce au intrat în Iowa, bărbaţii îi comandă să meargă pe o şosea lăturalnică. Ajung la o benzinărie unde Reacher încearcă să telefoneze la FBI despre răpire. 
Între timp la locul crimei în orăşelul din mijlocul Americii se fac investigaţii conduse de competentul şerif Goodman ajutat şi de agentul FBI Julia Sorensen de la Omaha. 
Sorensen primeşte înregistrarea apelului către FBI prin e-mail. Minunile tehnicii fac ca orice lucru să fie primit sau transmis imediat. Smart phone-ul a devenit un instrument preferenţial şi în criminalistică, sau mai ales acolo. 
Maşina cu cei patru ajunge la un motel unde se hotărăsc să se oprească. Reacher este victima unei încercări nereuşite de împuşcare din partea unuia dintre oamenii răi. Aceştia fug iar Reacher ajunge în contact cu Sorensen care se deplasează după maşina fugarilor. După întâlnirea cu Reacher, Sorensen continuă împreună urmărirea,  dar maşina este arsă de infractori cu femeia răpită. 
După ce se fac investigaţiile asupra maşinii arse apare o surpriză, victima arsă este unul din bărbaţi. 
Şi totul se amestecă şi apar nişte terorişti islamici care sunt în legătură cu cei doi, victima găsită în micul oraş din Mid West fiind un om de la CIA, cu sarcini ]n Orientul Mijlociu. 
Acţiunea continuă, dar este sub nivelul lui Gone Tomorrow.
Ideea principală a acestui roman şi celui menţionat mai sus, scrise după 2001 este că legea Patriotic Act poate determina arestări şi deţineri arbitrare între care unul din cei vizaţi este ...Jack Reacher!
Oricum cititorii lui Child sunt mulţumiţi, încă un caz complicat este rezolvat extrem de neortodox de către Jack Reacher.

Killing Floor


Acesta este primul roman din seria Jack Reacher, scris de Lee Child şi încununat cu mai multe premii ale romanelor de acţiune. Aflu aşa că există Anthony Award, Barry Award, Dily Award, Ian Fleming Steel Dagger Award Theakston's Old Peculier Crime Novel of the Year Award. Romanele lui Child au fost propuse şi la National Book Award, secţiunea Crimă - Thriller.
Romanul acesta a fost tradus în româneşte la Humanitas, în colecţia de romane thriller. Romanele traduse aici sunt de cea mai bună calitate şi eu am încercat să le cumpăr, este adevărat, la preţ redus. Nu s-au prea vândut, ceea ce este curios, dar şi explicabil prin faptul că preţul cărţilor este ridicat!  Titlul românesc este Capcana Margrave.
Jack Reacher a fost eliberat din armată de 6 luni. Fusese timp de 13 ani poliţist militar şi se distinsese în activitate primind toate medaliile, inclusiv Puple Heart, care înseamnă că a fost rănit în misiune!
El opreşte absolut aiurea în micul orăşel Margrave din sudul Georgiei, pe drumul dintre dintre Florida şi Atlanta, prin faptul că un ghitarist negru Blind Blake a murit aici acum 60 de ani! 
Orăşelul Margrave pe care l-am căutat pe internet, este invenţia lui Child.
Reacher este arestat de poliţia  Margrave că ar fi împuşcat un necunoscut. Cercetările sunt declanşate de competentul detectiv Finlay, negru din Boston, care şi completat studiile de Criminalistică la...Harvard!!!!
Ajutat de Reacher, Finlay îl cheamă la interogatoriu pe Hubble, al cărui celular se afla în pantoful victimei. 
Romanul este scris în 1998, apăruse deja telefonul mobil, îi vedeam pe studenţii de la University of Chicago, în 1995, la prima mea vizită în SUA, cum răspundeau la nişte cutiuţe dotate cu o antenă ca de tranzistor. 
Hubble, un prosper bancher recunoaşte că ar fi criminalul, cu toate că în momentul crimei era cu totul în altă parte. 
Singura persoană amabilă şi simpatică din postul de poliţie este frumoasa poliţistă Roscoe, care va deveni iubita lui Reacher.
Hubble şi Reacher sunt trimişi la Închisoarea Corecţională din Warburton. Aici sunt băgaţi într-o celulă, unde, ulterior, află că era în zona vieţaşilor! Dimineaţa la deschiderea celulelor un negru imens îl agresează pe Hubble, dar este făcut inofensiv de un cap în gură al lui Reacher. Toţi deţinuţii se umplu de respect la această performanţă. În spălătorul puşcăriei are loc a doua agresiune făcută de Clanul Arienilor, puşcăriaşi albi rasişti, care sunt din nou neutralizaţi de Reacher, expert în bătăi de pe vremea poliţiei militare. Era o eroare, cel agresat şi omorât trebuia să fie Hubble. Comandantul adjunct al puşcăriei trimite intervenţia paznicilor, dar unul din arieni este definitiv scos din joc, adică mort! 
Cei doi sunt eliberaţi din puşcărie pe baza faptului că nu se adeveresc acuzaţiile. 
În puşcărie Reacher află de la Hubble că în Margrave are loc o conspiraţie în care cei implicaţi sunt atât de feroce că ucid în chinuri pe trădători. Reacher află că victima este chiar fratele său, fost expert al Spionajului Militar şi devenit angajat la Ministerului Finanţelor. Asta îl determină să se implice în rezolvarea enigmelor.
De fapt conspiraţia este pusă la cale de bogătaşul Kliner, cu fabrici de bumbac pe Misissipi, care au poluat fluviul, mutat la Margrave, pe care l-a cumpărat cu primar cu tot, bătrânul Teal, urmaş de plantatori, din speţa Gone with the wind!
Schema este simplă, dar ingenioasă, Kliner este falsificator de bani. El strânge cu ajutorul lui Hubble, bancnote de 1 dolar, pe care le spăla cu înălbitor şi le retipăreşte în Venezuela ca bancnote de 100 de dolari!
Kliner strânsese cu ajutorul lui Hubble, în depozitul din Margarve peste 40 de milioane de bancnote de 1$! Deci falsifica nu mai puţin de 4 de bilioane sau  miliarde $!!!
Reacher cu ajutorul lui Roscoe, Finlay şi Hubble distruge depozitul lui Kliner şi-i termină la propriu pe toţi criminalii, poliţiştii corupţi, unul fiind tipul de la FBI, Picard, prietenul lui Finlay, alt mare ticălos negru, la propriu!

Romanul este pasionant şi merită să-l citeşti!








  

duminică, 18 august 2013

Poziţia copilului


Trăim acum un val de simpatie pentru filmul românesc.

Prietenul meu, Iulian spune că este aceeaşi reacţie pe care au avut-o lumea când s-a lansat neorealismul italian.
La noi acest fenomen s-ar numi minimalismul cinematografic românesc.
Cinematograful clasic este pe ducă, în Piteşti există unul singur care cred că n-are decât câţiva spectatori pe săptămână, dacă îi are!

De ce avem acum filme foarte premiate, dar care însă nu fac săli pline?

Pentru că cineaştii tineri care au crescut cu modelul cinematografic dezvoltat de Lucian Pintilie, continuat de Mircea Daneliuc care a creat o şcoală în condiţii de libertate postdecembristă. 
Avem o şcoală de actorie de excepţie, nu degeaba se intra extrem de greu la IATC, maximum o pilă sau două pe promoţie. 
Există o experienţă regizorală de teatru formidabilă. În aceste condiţii au apărut câţiva regizori tineri care fac acum filme care primesc premii.
Câţiva regizori sunt de mare calibru. Cristi Puiu, apoi Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi acum Călin Peter Netzer care cu Poziţia Copilului primeşte al doilea mare premiu de prestigiu în lumea filmului.
Netzer primeşte Marele Premiu Ursul de Aur de la Berlin!
De ce acest premiu? Pentru că este o poveste credibilă, pentru că arta copiază viaţa, pentru că atmosfera este autentică, pentru că actorii români sunt excepţionali.
Povestea este de actualitate, nu mai este o poveste din trecutul comunist, ca la Cannes-ul lui Mungiu.
Povestea este a relaţiei dintre mamă şi fiu. Mama, Cornelia este personalitate dominatoare, interpretată de o actriţă de mare calibru Luminiţa Gheorghiu, colegă de generaţie cu mine.
Întâmplările au loc într-o societate românească acum segregată de avere. 
Fiul mamei dominatoare, Barbu comite un accident grav, omoară un copil pe şoseaua dinspre Slobozia spre Urziceni, la Bucu. Actorul care-l interpretează pe Barbu este Bogdan Dumitrache, care mie personal nu mi-a plăcut, n-are dicţie, nu este din selecţia aia din vremea IATC. Fiul îşi urăşte mama, s-a combinat cu o femeie cu un copil şi nu vrea să aibă cu familia nicio relaţie. Accidentul îi aduce împreună. Este o relaţie oedipiană între mamă şi copil, care te duce cu gândul la sexualitate, probabil şi asta îi accentuează reacţie de respingere a fiului. 
Mama Cornelia este scenografă, căsătorită cu chirurgul Aureliu Făgărăşanu (Florin Zamfirescu) fac împreună un cuplu de noveau riche, cu relaţii în politică şi în lumea bună bucureşteană, unde apare inclusiv soprana Leontina Văduva. 
Barbu este doctorand în chimie, are banii făcuţi de părinţi, dar este exasperat de grija pe care i-o poartă mama. Mama împreună cu  cumnata Guţa (Nataşa Raab) se ocupă să-l facă basma curată pe fiu respectiv, nepot. Agentul de poliţie care instrumentează cazul are nevoie de o intervenţie la chestiuni de arhitectură şi Cornelia care este la bază arhitectă şi-i promite ajutorul. Cornelia ia legătura cu martorul care poate schimba încadrarea. Acesta este interpretat de un actor care s-a specializat în roluri de ticălos şi care a fost şi în Palme d'Orul lui Mungiu, Vlad Ivanov. Ivanov face un rol scurt dar extrem de plin. Scena negocierii dintre martor şi mama, Cornelia este de fapt unul dintre cele mai importante ale filmului. Martorul este un ticălos, un gherţoi tipic al vremurilor noastre. L-a ţinut şi blocat în spatele SUV-ului Mercedes pe Barbu cu un Audi A4 încă de la de la Ţăndărei. Exact la ieşirea din Bucu a accelerat la 110 Km/oră observând că nişte copii sunt gata să traverseze şoseaua, lucru pe care Barbu nu avea cum să-l observe. Rezultă că accidentul îl are pe acest individ ca vinovat moral. Discuţia se desfăşoară ca între gangsteri, dar Cornelia nu este persoana care să fie şantajată. 
Finalul îi duce la familia semi-urbană a copilul omorât de Barbu. Cornelia începe să argumenteze şi să plângă în faţa părinţilor şi aceştia acceptă bani sub forma mitei mascate pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare. 
În final Barbu se duce la tatăl victimei şi acesta îi strânge mâna într-o disperare generoasă. 

Trăim într-o Românie caragialiană, cu un final de dramă şi de tragedie scrâşnită "pupat Piaţa Endependenţii". 



vineri, 16 august 2013

Probleme cu dreapta şi cu cultura

Am găsit în revistele mele preferate Dilema Veche şi România Literară două reacţii la un articol scris de Costi Rogozanu pe platforma on-line CriticAtac.

Cea mai înţepată şi cumva arogantă vine de la domnul Mircea Vasilescu redactorul şef al Dilemei vechi, iar cealaltă este mai aplicată şi cumva paternalistă  venind de la mentorul multora dintre tinerii care contribuie la CriticAtac, adică Nicolae Manolescu, profesorul acestora din vremea studiilor.

Nu citesc această platformă păstrând o mefienţă a ideilor de stânga, sunt, am fost şi voi rămâne un om de dreapta, fie că unii m-ar suspecta de altceva. Oricum orientarea mea politică a fost de dreapta. Am fost din  ianuarie 1990 membru PNŢCD,  din octombrie 1991 membru PAC şi prin fuziunea cu PNL, pe care am susţinut în faţa liderului PAC acelaşi Nicolae Manolescu, membru al liberalilor.

Cred că singurul partid de dreapta mare şi important rămâne PNL, prin decesul simbolic al PNŢCD.
Celelalte partide auto-proclamate de dreapta sunt mai mult sau mai puţin vlăstare răsărite din trunchiul jalnic al FSN, care numai de dreapta nu era!

Dezvoltarea capitalismului românesc a trăit sub forma excelent găsită chiar de un om de stânga, Ion Iliescu, a "capitalismului de cumetrie"! Majoritatea securiştilor şi a unor activişti de partid au devenit bogaţi, agresivi şi nesimţiţi sub mincinoase guvernări zise de stânga, care cultivau lenea necisnstea şi iluzia subvenţiilor
Capitalismul românesc poartă amprenta mentalităţii comuniste, a impunităţii celor care dau tunuri şi se îmbogăţesc neruşinat. 
Adevărul despre România l-am trăit da abia sub guvernarea CDR, care s-a sacrificat, în frunte cu PNŢCD, pentru a scoate economia de sub regimul administrării de stat, care favorizează necinstea şi lenea. 
Roadele dezvoltării capitaliste în România le-am cunoscut de abia în guvernarea liberală a lui Tăriceanu. Atunci oamenii au început să simtă beneficiile capitalismului, într-o formă populară practicată şi de Margaret Thatcher în perioada finală a guvernării sale.
În această perioadă preşedintele Băsescu a avut ingenioasa idee de a transforma PD în partid de dreapta a micului şi vioiului său  său partid, care a cancerizat pur şi simplu liberalismul, dând impresia competenţei. Aceasta falsă competenţă s-a dovedit din plin din 2010 când PD cu L rupt din PNL a guvernat sub Boc, dar de fapt după ideile lui Băsescu. Ideologia băsesciană este a unui capitalism sălbatic de tip secol XIX, în care oamenii nu contează, drepturile lor putând oricând fi anulate. La ideile de dreapta au aderat fără socoteală şi mulţi intelectuali prestigioşi, fără a medita la tipul de ideologie practicată de Băsescu. 
Catastrofa s-a conturat în momentul când austeritatea a fost aplicat fără cap, idei, cu incompetenţi şi de oameni care aveau acelaşi sentiment de impunitate creat de stilul de guvernare pesedist, care au furat în acelaşi stil ticălos şi nesimţit.
Guvernarea băsesciană s-a apropiat de stilul lui Ceauşescu din deceniul 9, care l-a trimis direct la peretele târgoviştean binemeritat!

Cred că intelectualitatea română care s-a proclamat de dreapta la începutul anilor '90 era de fapt anti-comunistă, majoritatea acestor intelectuali prestigioşi, erau sau sunt legaţi de sistemul de stat prin profesii, şi surse de venit. Pentru că profesiunile intelectual umaniste nu produc venituri din sistemul privat. Excepţie fac doar câţiva autori prestigioşi, care pot trăi din cărţile pe care le scriu. Şi în plus ei sunt şi profesori universitari la Universităţile de stat, pentru că cele din sistemul privat sunt deocamdată nişte fabrici de diplome, fără valoare!

Au apărut tineri de dreapta care nu mai sunt foarte dependenţi prin sursele de venit neapărat de sistemul de stat, dar sunt încă puţini. Ce este paradoxal, este faptul că sunt acum o seamă de tineri intelectuali, umanişti în primul rând, care pe deasupra sunt plătiţi în sistem privat şi au devenit promotori ai ideilor de stânga. Idei de stânga, bine! Dar idei marxist leniniste, asta te pune pe gânduri! Pentru că aceşti idioţi nu au trăit aplicarea ideilor acestea pe pielea lor, ci s-au petrecut pe pielea părinţilor şi bunicilor. 
Şi atunci înţeleg oroarea lui Nicolae Manolescu.

Rogozanu pune egalitate între un mod cultural degradat care este fenomenul manelist şi cultura adevărată, cultura, pur şi simplu!
Nu, manelele care sunt populare nu pot fi subvenţionate, cine vrea să le asculte să dea bani pe ele!
Cultura are nevoie de subvenţii pentru că ea contribuie la educaţie superioară a oamenilor. Subvenţionarea manifestărilor culturale este obişnuită în Europa Occidentală, doar în America de Nord masa critică a iubitorilor de cultură din  upper middle class poate subvenţiona cultura.
Am mereu pe această temă discuţii cu prietenul Iulian care vede o pierdere de bani în funcţionarea Filarmonicii din Piteşti.
Mă bucur că Pleşu şi Dilema veche sunt subvenţionaţi în  Festivalul revistei de la Alba Iulia. Dacă şi Ministerul Culturii şi alte instituţii culturale cu bugete dau bani pentru acest eveniment este foarte bine!

Aceste evenimente sunt de cea mai bună calitate.

Dacă se doreşte gâdilarea vulgului la evenimente zis culturale, unde ni se serveşte kitsch sau cultură degradată atunci trebuie să spunem: NU!

marți, 13 august 2013

Gone Tomorrow de Lee Child

Acest roman l-am început să-l citesc în Grecia! Am citit cam 75 de pagini format paperback. Acasă am încercat să dau de el. Mi-am rugat prieteni de afară să mi-l procure.

Dar, în final, un bun prieten mi l-a procurat în format PDF. Ştiu că am mai citit romane în acest fel, tot stilul thriller, Dan Brown.
Mult mai comod este să am o tabletă sau un kindle, dar mă descurc cu lap-topul.
La ora asta cred că Lee Child este printre cei mai buni autori de romane de acţiune, thriller.

Personajul emblematic al lui Child este Jack Reacher. Acesta este poliţist militar american, ulterior pensionat. Este curios că acest englez scrie romane care se petrec în SUA!

A apărut pe ecrane primul Jack Reacher, dar cu Tom Cruise în rolul principal. Lumea spune că actorul nu corespunde cu personajul lui Lee Child care este de fapt un tip înalt de cel puţin 1, 90 m. Cred că Hollywoodul este în căutarea unui personaj care să aibă viaţa lungă a lui James Bond al lui Ian Fleming, s-ar putea ca Reacher să fie acesta! 
Romanul începe pasionant. Reacher este într-un metrou newyorkez după miezul nopţii. 

Aici vreau să fac o mică digresiune. Am fost de trei ori în metroul newyorkez, odată ziua şi de două ori.... după miezul nopţii. Metroul newyorkez nu-i un loc plăcut, staţii neîngrijite, murdare. Oamenii sunt de tot felul, pentru că NY este unul din cele mai diverse etnic oraşe din lume. Era să mă rătăcesc şi să merg exact în direcţia contrară, dar un newyorkez m-a ajutat foarte amabil şi politicos să-mi iau tichet şi să merg unde trebuie. Cu toate că noaptea nu este plăcut să mergi într-un mijloc de transport de acest fel, am mers în apropierea unui hispanic cu o cicatrice la gât care-l făcea cam sinistru, lumea din metrou, inclusiv el erau liniştiţi şi adânciţi în propriile gânduri. 

Reacher depistează o femeie care ar corespunde listei Mossad ca fiind un terorist sinucigaş. Începe să parlamenteze cu ea şi aceasta scoate din sacoşa ei un pistol.... cu care se sinucide!
Reacher dă o depoziţie unei tinere poliţiste, Theresa Lee, aflată în schimbul de noapte. Apoi este interpelat şi de oamenii de la FBI. Este deja dimineaţa şi după aceea întâlnire este interpelat de patru indivizi care spun că sunt o echipă privată de investigatori. Reacher îşi dovedeşte abilităţile de luptător de stradă şi-i pune într-o situaţie penibilă pe cei patru indivizi. De la aceşti indivizi aude numele senatorului Sansom şi de jurnalista Lila Hoth.

Reacher îl întâlneşte ulterior la o cafea pe Jacob Mark, fratele sinucigaşei Susan, poliţist de meserie în New Jersey. Sora lui era angajată la Pentagon, la Resurse Umane.  De la Jacob află că Susan este divorţată şi are un băiat student în California şi jucător de fotbal (american, evident!) de mare perspectivă. Reacher doreşte să afle de ce s-a sinucis Susan şi începe să investigheze. 
Intră în contact cu senatorul Sansom, care neagă orice legătură cu Susan, cu toate că făcuse parte în tinereţe din Delta Force şi fusese multiplu decorat. De asemenea, numele Hoth nu-i spune nimic! Este abordat apoi de Lila Hoth care locuieşte la Hotelul Four Seasons din centru New Yorkului împreună cu mama ei, Svetlana. Lila îi explică că este ucraineancă şi mama ei, Svetlana fusese comisar politic într-o unitate militară la Berlin în 1983. Ea explică că Svetlana a cunoscut un militar american al cărui prenume era John şi că acesta ar putea fi Sansom, căpitan în Delta Force. Până la urmă Lila mărturiseşte că unitatea Svetlanei ar fi fost în Afganistan, de fapt! Şi acolo era împreună cu soţul, lunetist şi fratele ei  cercetaş. Ei ar fi fost capturaţi de mujahedinii afgani şi super puşca lunetistului sovietic ar fi ajuns la căpitanul John Sansom, infiltrat în Afganistan. Lunetistul şi cercetaşul sunt daţi pe mâna mujahedinilor de către căpitanul Sansom şi omorâţi în chinuri groaznice. Svetlana şi fiica Lila vor să discute cu Sansom de ce s-a întâmplat aşa şi din acest motiv au abordat pe Susan Mark.
Reacher le spune că treaba se încheie aici, el este american şi patriot şi nu le poate ajuta. Lucrul îl repetă lui Sansom. 

Reacher revine la hotel şi constată că Lila şi mama ei Svetlana au dispărut de parcă nici nu ar fi fost cazate acolo. În schimb este interceptat de indivizi ce par a fi de la FBI şi împuşcat cu o doză de somnifer. Se trezeşte închis într-un subsol şi interogat împreună cu Theresa Lee şi Jacob Mark. Toate acestea par a fi justificate în cadrul Patriotic Act, unde cetăţenilor li se neagă orice drept fiind suspecţi de terorism. 
Reacher reuşeşte să anihileze echipa de investigaţie şi interogatoriu şi-i eliberează pe ceilalţi doi. 
Scapă şi este liber şi are revelaţia cu totul a fost o farsă. De fapt subiectul investigaţiei familiei Hoth şi motivele senatorului Sansom sunt cu totul altele. Toţi vor să pună mâna pe un stick de memorie, dat de sinucigaşa Susan, pe care Reacher nu-l are!
Restul nu mai are rost să-l povestesc, oricum totul este altfel de cât mă făcuse autorul să cred!
Romanul este scris alert cu o engleză simplă, fără înflorituri. 

Eu am ocazia să consult şi un dicţionar on line pentru anumite cuvinte, pe care nu le ştiu. De exemplu ştiam de o trupă engleză de teatru numită Cheek by Jowl. Ei bine am găsit traducerea expresiei ca: Nas în nas pe româneşte.

Ceea ce contează este acţiunea! Aşa că l-am citit ieri până pe la 1 noaptea, când m-am lămurit care era de fapt obiectul disputei între diverse părţi disperate să recupereze stick-ul de memorie.

Cartea este antrenantă se citeşte cu sufletul la gură! O recomand!


luni, 12 august 2013

Filme de acţiune

Pentru că este vară continui să mă uit la filme, în primul rând de acţiune, thriller, de spionaj, poliţiste.


The Phantom


The Phantom este un film thriller de spionaj, catastrofic.
În vremea Războiului Rece un submarin sovietic clasic cu motoare Diesel dar cu rachete nucleare este programat pentru o ultimă cursă. Pe vas sunt instalaţi tipi de la KGB conduşi de securistul Bruni (David Duchovny). Căpitanul Demi (Ed Harris) este însărcinat cu această misiune. El a scăpat dintr-o situaţie gravă doatr prin faptul că este fiul unui erou al Uniunii Sovietice. Misiune secretă KGB este verificarea unei instalaţii secrete: Fantoma. Aceasta poate copia zgomotul produs de orice altă navă. Testele sunt reuşite, dar misiunea adevărată  este lansarea unei rachete nucleare împotriva flotei americane. Ideea este că submarinul face parte din navele care sunt livrate apoi Marinei chineze şi aşa să dea impresia declanşării unui conflict nuclear între China şi SUA.
Demi şi echipajul se opun, racheta nucleară este stricată de un ofiţer şi acţiunea lui Bruni este ratată, căpitanul Demi arestând kaghebistul. Datorită vânătorii făcute de un alt submarin sovietic, szbmarinul Diesel este avariat şi se salvează doar skipper - secundul. Vasul este recuperat de americani dar prea târziu! SUA şi URSS au păstrat secretul acestei misiuni! Final!


White House Down


Acest thriller este din seria eroic patriotică (Olympus Has Fallen) în care Casa Albă este subiectul unei acţiuni teroriste. Datorită curajului agentului Cale (Channing Tatum) şi al fiicei sale Emily, preşedintele negru Sawyer (Jamie Foxx) este salvat.
Ce mă pune pe gânduri la aceste aiureli hollywoodiene este că sediul celui mai puternic om din lume este vraişte. Oricine poate ocupa Casa Albă, chiar dacă în acest caz este Şeful Serviciului Secret de Pază al preşedintelui.
O altă gafă de proporţii este prezentarea la tv a fiicei Emily ca aceea care a fotografiat şi filmat cu telefonul pe terorişti. Este clar că într-o acţiune de acest tip cu primejdie pentru martori aceştia nu sunt dezvăluiţi pentru a nu fi în pericol!


RED 2




În fine un film de acţiune şi spionaj plin de umor. Este un sequel (urmare) al lui RED (retired extremely dangerous). Agentul CIA pensionar Frank ( Bruce Willis) continuă aventurile. Acu este o treabă lăsată de izbelişte din vremea Războiului Rece. CIA a plantat o bombă nucleară ???! la Kremlin şi a uitat-o acolo. Ea trebuie recuperată şi Frank este ajutat de Marvin  (John Malkovich), care murise cică! Intră în joc şi agentul MI6 Victoria (Helen Mirren) şi savantul genial şi nebun Bailey (Anthony Hopkins) este eliberat din scunzătoarea MI6 şi dus la Moscova să-şi amintească unde a pitit bomba. O găsesc în subteranele Kremlinului, este o bombă cu mercur roşu (echivalentă cu una nucleară...fâs!!!). Bailey o recuperează cu ajutorul agentului CIA nebun Horton şi intenţionează să o ducă la Londra să o explodeze!!

Bailey acţionează că un tip foarte şiret, îi îmbrobodeşte pe toţi, dar în final Frabk îi lasă bomba în avionul care decolează cu Bailey spre alte zări. Se produce explozia în aer, departe, civilii nu sunt în pericol!
Mission accomplished!



Am terminat şi romanul thriller catastrofic al lui Robert Ludlum, titlu original Lazarus Vendetta, scris cu Patrick Larkin şi tradus cam prost în româneşte.

Slab, slab, foarte slab comparabil cu romanele lui din anii 70-80. Totul este grosier, lipsit de credibilitate. Doar că poate constitui baza unui scenariu de film de acţiune! 

duminică, 11 august 2013

Prietenie absolută de John Le Carre


Recunosc că ăsta nu-i primul roman al lui John Le Carre pe care-l citesc. Am făcut rost de un roman în original pe la sfârşitul anilor 70, nu-i mai ştiu titlul. Cert era că personajul emblematic era agentul britanic Smiley.
Erau romane de spionaj ale Războiului Rece. 
Iată că acesta este un roman scris în 2003, după prăbuşirea comunismului.

Personajele principale sunt prietenii Ted Mundy şi Sasha, titlul original fiind Absolute Friends

Eduard (Ted) Mundy este englezul exemplar. Născut în India colonială chiar când aceasta devine independentă şi se desparte în Pakistan şi India, ca fiu al maiorului Mundy şi al unei doamne din aristocratica familie Stanhope, această moare la naştere împreună cu sora geamănă a lui Ted. Ted copilăreşte în Lahore şi alte localităţi ale Pakistanului musulman. Ted este crescut de o doică autohtonă, care-l învaţă fundamente islamice. Ted şi maiorul sunt obligaţi să părăsească Pakistanul, maiorul fiind dat afară din armata pakistaneză pentru beţie. Ted învaţă la şcoli publice pretenţioase şi urmează studii universitare la Oxford. Întrerupe studiile şi pleacă să studieze în Germania. Învăţase germana de la un profesor oxfordian, Mallory, de fapt evreul german Madelbaum. În Germania nimereşte în perioada frământărilor de la sfârşitul anilor 60, ai militanţilor anti-Vietnam şi anti-capitalism. Capitaliştii sunt porcii nesimţiţi, denumire dată de noul său prieten Sasha care locuieşte într-una din clădirile delabrate de lângă zid.  Saha este fiul diform din naştere al unui pastor prizonier în Rusia, revenit în  Germania de Est şi fugit cu familia în nordul Germaniei în Schlezwig Holstein unde promovează acţiuni ale dreptei extreme vest-germane. În ciuda tatălui Sasha este un lider al radicalilor germani apropiat de faimosul Rudi Dutschke şi faimoasa preoteasă a extremismului stângist vest german Ulrike Meinhof! 

Antrenat în mişcări de protest, Ted ia o bătaie cruntă de la poliţia vest-germană, dar este salvat de Sasha, care-l prezintă drept englez autorităţilor şi se oblojeşte la spitalul militar britanic. Aici este expediat de vice-consului din Berlin, domnul Amory.

Ted revine în Anglia dar nu-şi termină studiile, peregrinează prin SUA la Taos, New Mexico, unde se alătură unui alt cuplu radical.

Reîntors în Anglia îşi înmormântează tatăl şi află realitatea despre mama sa, era Nell, slujnică irlandeză la familia Stanhope. De aceea face un drum până la Lahore, în Pakistan să identifice mormântul mamei. 

Ted se îndrăgosteşte de profesoara Kate, cu care se însoară şi vor avea un copil. Reuşeşte să prindă un post la British Council. Devine însoţitor al unor delegaţii culturale britanice, inclusiv în Est. Pleacă cu o trupă de teatru de adolescenţi englezi.  

La Weimar are surpriza să-l revadă pe Sasha. Acesta trecuse Zidul ca să dea urmare radicalismului şi credinţelor sale. De fapt Saha a devenit agent STASI, dar... este agent dublu! Sasha se convinge rapid de esenţa minciunii comuniste şi decide să lucreze împotriva comunismului pentru britanici. El îi dă un lot de filme fotografice care conţin documente secrete ale comunismului. Reuşeşte să le treacă peste frontiera Berlinului de Vest şi documentele ajung la Amory, de fapt agentul Arnold. 

Şi aşa Ted ajunge agent al MI6, cu acoperirea perfectă de funcţionar la British Council. Este considerat un agent model, un spion de mare perspectivă face un stagiu de pregătire la Edinburgh, după care este trimis din nou în Germania de Est pentru a fi abordat de spionajul STASI şi a deveni agent dublu cu ajutorul lui Sasha. Şi aşa Sasha prin intermediul lui Ted alimentează lumea  liberă cu informaţii împotriva comunismului.  Da, dar nu pentru americani! Sasha continuă să fie antiamerican ca în tinereţea sa radicală. Kate devine o militantă importantă laburistă, cu perspectiva de a deveni parlamentar. Mariajul lor se destramă, Ted nu-i omul care să o mai satisfacă în ambiţiile ei, Jake, fiul lor se depărtează de el. Kate nu este lămurită de ce Ted nu avansează în British Council, motivaţia ar fi lipsa studiilor, dar ea nu ştie că soţul său este spion emerit şi postul său este o perfectă deghizare pentru a călători cu delegaţii britanice în Est. 

Vine vremea lui Gorbaciov şi semne că comunismul este pe ducă. Se prăbuşeşte Zidul, Sasha revine la radicalismul său, nu vrea reunificarea germană. 

Prăbuşirea comunismului îi trimite la pensie pe amândoi. Ted revine în Germania şi fondează o şcoală de engleză pentru manageri în Heidelberg care dă faliment din cauza ticăloşiei partenerul Egon. Ted dispare la Munchen unde se  combină cu turcoaica Zara. Aceasta are un fiu Mustafa făcut cu soţul, un bandit turc băgat la puşcărie. Ted o salvează pe Zara de la prăbuşire, care îi devine amantă şi apoi soţie şi se împrieteneşte cu fiul Mustafa. 

Şi deodată apare Sasha. Care îl reintroduce în acţiuni secrete. De fapt ambii sunt victime ale unei conspiraţii menite să-i facă pe guvernanţii germani să accepte intervenţia americană în Irak. 

Şi aşa Ted şi Sasha sunt prinşi în plasa lui Jay Rourke, ex agent CIA, cu care Ted avusese de a face în vremea Războiului Rece şi un provocator Dimitri care-l atrage pe Sasha în acţiuni ce par a fi anti-globaliste, dar de fapt sunt acţiuni de terorism cu culoare islamică. De fapt Ted fusese avertizat de Amory că au intrat într-un joc extrem de periculos pus la cale de complexul militaro-industrial american dornic de confruntare care să-i maximizeze profiturile, unde  Rourke şi Dimitri joacă foarte periculos. El le dă două paşapoarte false cu care să dispară. Prea târziu! 

Finalul este trist, Ted şi Sasha pier într-o falsă acţiune anti-teroristă.   Memoria lor este murdărită sunt declaraţi nişte radicali extremişti, Ted având şi simpatii islamiste!
Arnold postează pe internet adevărul despre Ted şi Sasha, eroi ai Războiului Rece!
Le Carre are aici clar simpatii anti americane, anti Bush, anti Blair!
Romanul este pasionant, foarte bine scris. Este exact la polul opus la romanelor de spionaj tip Ludlum, patriotice, bune doar de scenarii de filme hollywoodiene.

Le Carre este şi el la originea unor filme de spionaj, cu un aer mult mai intelectual, care solicită inteligenţa.

Ca să răspund unui prieten citirea acest roman nu a fost de loc pierdere de vreme. Mi-a trezit empatii, dar eu rămân credincios opiniilor mele, care nu sunt şi ale  lui Le Carre!   

Îl recomand pentru genul de literatură de bună calitate combinată cu adrenalina romanului de spionaj.

Constat că atuci când am căutat cartea pe internet, am foct trimis la filmul Constant Gardener, care s-ar baza pe romanul Absolut Friends al lui Le Carre. Mi-l amintesc, dar nu are nicio legătură cu romanul citit!

joi, 8 august 2013

Hai Petrolu' - Pohta ce-am pohtit!

Sunt anumite lucruri simple care te fac fericit! De mic mergeam la stadion la Petrolul Ploieşti.. I-am văzut pentru ultima oară câştigând campionatul când terminam clasa a X-a. Am văzut la televizor formidabilul meci cu Liverpool 3-1! Dar astea-s demult, cam de 40 de ani! 
Petrolul a fost în această perioadă o echipă amărâtă, a câştigat prin '95 cupa României. A fost prin B a revenit în A. Stadionul vechi a fost dărâmat şi s-a construit unul nou frumos şi modern, deh au avut pile politice!
Dar ceva s-a întâmplat îmbucurător pentru ploieştenii ahtiaţi de fotbal, echipa merge mult mai bine în ultimul an cu pretenţii mari interne şi pe afară. 
Într-un moment când mari echipe sunt distruse, sau au fost călcate în picioare de nişte conducători buni doar de puşcărie, precum inubliabilul oier al Stelei credincioase (teul din Steaua are formă de cruce!)  iată că se întâmplă pohta ce şi-o doreşte orice fan român., în pofida unor adversari dificili, toate cele patru echipe româneşti sunt în play-off-ul celor două competiţii continentale. 
Primii care ne-au mulţumit au fost cei de la Steaua, s-au calificat marţi chiar dacă cu un meci egal cu Dinamo Tbilisi. La fel era previzibilă calificarea Astrei Giurgiu după victoria din Slovacia de la Trencin. Au făcut şi ei un egal 2-2!
Însă urmau cele două ofuri şi Pandurii şi Petrolul aveau nevoie de victorii în deplasare!
Minunea a început să se contureze la Tel Aviv, unde Pandurii după ce au fost conduşi cu 1-0 au terminat victorioşi cu 2-1 şi s-au calificat.
Urma echipa noastră a microbiştilor ploieşteni de pe toate meridianele într-un meci decisiv cu Vitesse Arnhem, reprezentata unui din cele mai puternice campionate europene. S-a produs miracolul şi în prima repriză pe un contraatac au marcat Bougema. A urmat a doua repriză care m-a umplut de nervi, Petrolul părea echipa mai sigură şi au ratat cu seninătate, ca până la urmă să fie egalaţi de olandezi. De nervi am trecut pe altceva şi după ce am dat pe meci am aflat că un apărător a fost eliminat. Cu toate că eram în inferioritate tot ai noştri erau mai periculoşi. Eu eram ferm convins că să piardă în prelungiri. Meciul era pe terminate a mai fost un atac şi atacantul nostru a fost faultat la marginea careului. Timpul meciului se terminase, după executarea loviturii libere se fluiera finalul! Şi delăsătorul Gicu Grozav, pe care îşi vine să-l strângi de gât prin lejeritate a executat fooooormidabil şi a înscris.


Avem patru echipe în playoff, rezultat deosebit pentru halul în care se află fotbalul românesc!
Hai Petrolu'!

Hai România!

Un crap şi mai mulţi ciortani

Gata de acţiune
Ieri, 7 august  am plecat cu vecinul Dan de la X la pescuit la balta noastră.
Aşteptând crapul la umbră
La propunerea lui Dan am plecat în jur de cinci dimineaţa din Piteşti şi am ajuns  pe baltă când începea să se lumineze. 
Dan cu undiţa 
După ce am verificat un loc mai în aval de locul nostru obişnuit ne-am oprit la locul dintre sălcii. Eu mi-am rezervat locul de lângă pomişor, iar Dan s-a aşezat în dreapta mea, la vreo 15 metri.
În aşteparea giganţilor că Dan scotea doar boarţe
Ora crăpatului de ziuă a fost favorabilă pescuitului la plută. Am început să prind câteva babuşte şi cărăşei. 
Pescar relaxat
Am început să montez noile dispozitive cumpărate cu multe ace pe care puneam porumb în lapte. Nu am aşteptat mult şi am avut o trăsătură nespecifică. 
Juvelnicul
Bambina s-a lăsat în jos am înţepat şi am recuperat. Când s-a apropiat de mal am văzut că era un crap de mărime bună, cam la trei kile. Dan de abia a desfăcut minciogul nici nu a extins coada şi a încercat să-l recupereze. Cu chiu cu vai l-a agăţat cu mâna şi l-a scos. 
Sortând peştii din juvelnic
După care a început dansul. Am mai scos încă cinci ciortani între o jumate şi un kil şi am ratat cel puţin vreo şase - şapte. Îi vedeam cum fac volta la 30 de metri şi cum unii reuşeau să scape de ac, alţii îi aduceam la mal şi îi slăbeam din neatenţie şi reuşeau să găsească drumul spre libertate. 
captură pescărească
Mai m-au deranjat şi nişte caraşi prinşi la boabă şi probabil un crap care a smucit momeala cu viermuşi, dar a scăpat din cauza acului mic. Treptat la plută trăgea numai boarţa, iar Dan se muncea admirabil să scoată peştişori din ce în ce mai mititei. 
La un moment dat am plecat să inspectez pe alt pescar şi când m-am întors un crap îmi încurcase firele, aşa că a trebuit să mai scurtez nişte fire. 
Crapul
Cu ce am prins eu mărunţiş şi cu patru ciortani Dan făcuse cel puţin 5-6 kile de peşte. Eu am oprit doar crapul cel mare şi unul cam spre kil.
A fost un soare zăpăcitor, noroc că m-am tras la umbra salciei şi am suferit doar de prea puţină apă…rece! 

Dar ziua a fost un succes, atâtea trăsături nu am mai avut de mult!

marți, 6 august 2013

Cărţi poliţiste

După cum  observ postarea privindu-l pe Pacepa a stârnit multe comentarii. Obiectul opiniilor mele era cameleonismul unui Tismăneanu, care vrea să facă dintr-un "securist care a defectat în lumea liberă" un mare patriot.
Subiectul a stârnit varii comentarii, pentru care mulţumesc la prieteni. Eu nu am o părere bună despre  securişti, fie că erau spioni, visau ei să ajungă un fel de James Bond, fie ăştia de la intern care poate erau mai sceleraţi, nu erau patrioţi pentru că apărau pe Ceauşescu, nu România şi pe români. Doresc un singur exemplu de securist patriot! Pacepa nu a fost în niciun caz, ci un pragmatic care a simţit mai devreme că Ceauşescu o să se ducă în mama lui!

Dar pentru că a venit vara uite am citit câteva romane poliţiste. Chiar dacă Niki Manolescu spune că romanele, cărţile adevărate sunt cărţi greu de citit, nu ca astea poliţiste cu o tramă şi mijloace simple sau modeste!
Hai să  mai citim şi literatură de asta!

Falsificatorii realului de Antoine Bello

Acest roman cu spioni mai bine zis decât poliţist este extrem de interesant ca idee. Autorul lui este francez crescut prin Statele Unite.
Ideea romanului este că ar exista o organizaţie foarte obscură care angajează agenţi care să construiască cazuri care falsifică realitatea. Eroul romanului este un islandez Sliv Darthunguver, care intră în această agenţie şi ia un premiu pentru un dosar în care boşimanii ar fi victima guvernului botswanez pentru că locul unde stau în deşertul Kalahari este o zonă diamantiferă şi ar vrea să-i alunge şi să-i extermine. Organizaţia pare a lupta pentru cauze juste. Sunt cazuri de deformare cum ar fi fost cu căţeluşa Laika din satelit primul animal care să facă un zbor orbital, sau cazul cu victimele de la Timişoara, romanul are loc în anii 90. Nu prea este clar care sunt scopurile acestei organizaţii, la un moment dat pare că pentru a face lucrurile,reale nu se ezită să se comită crime.
Romanul nu este de tipul palpitant, au loc tot felul de evenimente care nu te lămuresc ce-i cu această Corporaţie de Falsificare a Realului (CFR). Aşa că nu rămâne decât să citiţi romanul!


Cercul Matarese de Robert Ludlum

Am reluat lectura unui din cei mai prolifici şi citiţi autori de romane de spionaj. Pe la sfârşitul anilor 80 făceam rost de aceste romane printr-o sursă care ieşea afară. Le citeam cu sufletul la gură pentru că şi termenul de înapoiere era foarte strict!
Robert Ludlum este celebru pentru ciclul de filme Bourne cu Matt Damon. Dacă în romanul lui Ludlum Bourne era un agent pe urmele lui Carlos prin anii 70-80, personajul lui Matt Damon este un agent CIA scăpat de sub control dar care se luptă cu alte probleme, trădări din interiorul  CIA!
Titlurile romanelor lui Ludlum sunt celebre de asemenea, sunt substantivele Ludlum. Deci titlul are un substantiv la care se adaugă alt substantiv care este un nume de persoană cu sens de atribut.
Şi romanul Cercul Matarese este un roman al deceniului 8  când exista SAVAKul iranian şi era încă la putere şahul.
Romanul Cercul Matarese este un roman de tipul James Bond, cu spioni. Aici se confruntă doi superagenţi un kaghebist Taleniekov şi un american Scofield, care sunt declaraţi trădători şi trebuie eliminaţi din cauza manevrelor obscure ale Cercului Matarese, un conclav organizat în 1911 de un corsican contele Guillame Matarese care doreşte destabilizarea lumii şi stăpânirea ei.
De fapt toate romanele lui Ludlum introduc o destabilizare de guvern, de agenţii secrete care să creeze haos.
Ce este foarte interesant pentru Occidentul acelor ani este faptul  că apăruseră tot felul de organizaţii teroriste: Brigăzile roşii în Italia, Baader Meinhof în Germania de Vest, IRA în Irlanda de Nord şi partidele comuniste care puteau oricând destabiliza aceste ţări. Se pare că finanţările acestora se făceau şi cu banii KGB. 
Dar iată că aceşti factori nu au destabilizat Occidentul, ci dimpotrivă, s-a prăbuşit comunismul!
Ce m-a amuzat este că kaghebistul fugar Taleniekov poate intra şi ieşi când vrea el din URSS, cam poveste prostească, chiar dacă ăsta era un securist versat!
Şi niciun securist care-l ştiu nu prea seamănă cu ăştia, poate doar Caraman care a reuşit să infiltreze NATO!

În rest se citeşte cu plăcere!