miercuri, 30 noiembrie 2016

Note de lectură: Night School de Lee Child

Iată că la puţin timp de la vizionarea celei de  a doua ecranizări din seria Jack Reacher, Jack Reacher: Never Go Back cu Tom Cruise am citit ultimul roman din serie apărut anul acesta în noiembrie, Night School
Vrem nu vrem acum imaginea lui  Reacher este Tom Cruise, nu un actor de tipul Liam Neeson.

Night School este un nou roman de aventuri cu Jack Reacher în centrul acţiunii.

Ne întoarcem în 1997, pe când Reacher era încă serviciul militar activ, ca maior de poliţie militară MP. Se ştie că Reacher este imediat în până în 2000 este reformat şi părăseşte serviciul militar activ.
Dar acum Jack Reacher este tocmai decorat pentru o misiune unde altundeva decât în Bosnia unde îi executase pe doi criminali de război sârbi într-o acţiune strict secretă. 

Imediat după decorare este convocat la generalul Garber, o veche cunoştinţă a romanelor Jack Reacher şi în prezenţa unui subofiţer este trimis la un curs de perfecţionare în domeniul cooperării între diverse instituţii americane.

Suntem undeva în Virginia lângă Washington DC şi aici întâlneşte pe încă doi tipi trimişi la acelaşi curs. Unul este White de la CIA şi celălalt Waterman de la FBI. Şi ei fuseseră în mod similar trimişi la acest curs cu martori de faţă.

Această convocare urma să-i scoată pe cei trei din activităţile şi să-i facă invizibili. 
Motivul le este explicat de Consilierul Preşedintelui de Securitate Naţională Ratcliffe şi de adjuncta lui, Marian Sinclair. 

CIA avea plantat într-un apartament în Hamburg un tânăr iranian care locuia cu alţi trei saudiţi. Aceştia făceau parte dintr-o celulă teroristă. Iranianul aude conversaţia dintre un saudit şi un mesager care vine din Pakistan unde se afla conducerea probabil Al Queda, Bin Laden. Sauditul negociase cu un american pentru o afacere pentru care cerea 100 milioane de dolari!!! 

De fapt romanul este prologul evenimentelor din nine eleven 2001!

Iniţial Sinclair, care va conduce efectiv operaţiunea de anihilare a acestei acţiuni cu impact terorist crede că este vorba de un program de computer destinat să provoace haos prin trecerea în mileniul 3, 2k. Dar este un dead end.

Reacher presimte că este vorba de ceva legat de armata americană. Şi încep să verifice dezertorii şi găsesc că unul este dispărut de 4 luni. Sunt extrem de intrigaţi ce poate costa atât de mult, doar ceva de tipul o bombă atomică, dar o exclud. 

Fac săpături în continuare în Hamburg şi află ceva despre viaţa dezertorului Wilkes şi despre poveştile spuse de un concubin al mamei sale care a servit în Germania la începutul anilor 50. Îi tot povestea despre un erou texan Davy Crockett.

Recher ajutat de subofiţerul Neagley, o tânără extrem de capabilă şi inteligentă încep să caute prin Hamburg pe dezertorul ascuns sub o identitate falsă germană. De fapt acelaşi dezertor este căutat şi de şeful detectivilor locali, Griezman (ca fotbalistul francez!) pentru uciderea unei prostituate de lux. 

Pe fir intră şi un grup de neonazişti care frecventau barul unde are loc întâlnirea dintre Wilkes şi saudit şi de unde el făcuse rost de noua sa identitate de la un falsificator.

Evident că tinerii skin heads intră în conflict cu Reacher care le administrează în două rânduri o mamă de bătaie soră cu moartea, tipică ala Reacher. Dremmler, negustor angro de pantofi, şeful neonaziştilor este şi el pe urmele lui Wilkes având relaţii în poliţia hamburgheză. 

Ca să lămurească ce a furat Wilkes,  Reacher  îl caută pe fostul concubin al mamei lui Wilkes, dar acesta este găsit în Germania într-un cărucior cu un cancer la cap şi ajuns aproape o legumă. Reacher îi cere atunci lui Sinclair să-l convoace pe comandantul trupelor de paraşutişti americane din Germania unde servise acest tip ajuns în cărucior.

Acesta, ajuns general cu două stele este forţat să spună adevărul despre războiul rece de la începutul anilor 50. Americanii de frica forţelor terestre sovietice care puteau invada Germani de vest prin coridorul Fulda Nurenberg concepuseră nişte bombe atomice de dimensiuni mici portabile, duse de paraşutişti. De dimensiuni mici, dar cu capacitate bombei de la Hiroshima! Aceste dispozitive nucleare cu numele Davy Crockett au fost realizate de Laboratorul Livermore California şi expediate în Germania. Printr-o întâmplare nefericită au fost expediate un număr de bombe, dar o ladă conţinând 10 bombe s-au pierdut din evidenţă. Wilkes se pare că a regăsit această ladă şi s-a apucat de afaceri.

Mesagerul teroriştilor contactează pe Wilkes şi confirmă tranzacţia printr-o bancă din Zurich. Reacher reuşeşte să depisteze unde Wilkes avea ascuns un microbuz cu bombele într-un depozit într-o zonă părăsită din docurile din Hamburg. Împreună cu Neagley ajung la depozitul de unde aud horcăituri. La Wilkes ajunseseră deja neonaziştii care subtilizaseră deja transportorul şi-l răniseră grav pe Wilkes.

Reacher îşi dă seama că Griezman avea un coleg care făcea jocul neonaziştilor şi află numele lui Dremmler de la detectiv, care îi ştia orientarea. Ajung la depozitul de pantofi Dremmler şi depistează microbuzul, dar constată că un dispozitiv era lipsă. Aşa că intră în birourile lui Dremmler şi îi arestează acoliţii. Acesta recunoaşte că au acţionat nişte manete, care îi stârnesc suspiciuni lui Reacher ca ar putea fi pus în funcţiune. Nu se întâmplă, acţionarea se pare că era complicată şi recuperează bomba. 

Rămas singur cu Dremmler are o discuţie despre consecinţele nazismului  pe care acesta l-ar vrea reînviat, aşa că finalmente îl împuşcă!

Bombele sunt recuperate, mesagera prinsă la docuri le dă informaţii despre conturile teroriştilor şi CIA mai face rost de 600 de milioane de dolari!

Evident că apare şi un intermezzo erotic, matura Sinclair pune ochii pe mai tânărul Reacher şi combină utilul cu plăcerea erotică.

Reacher mai primeşte o medalie care nu-i va fi de niciun folos în viitorul imediat, după cum ne povesteşte autorul Lee Child. 

Pentru că doar vreo 5 romane sunt din vremea serviciului activ, în rest sunt acţiuni ale unui singuratic care rezolvă probleme de tip poliţist sau cu implicaţii teroriste în aceşti ani ai secolului 21.






vineri, 25 noiembrie 2016

Recital de pian la patru mâini Enescu 135

Eugen Dumitrescu şi Corina Răducanu
În această seară am reîntâlnit cuplul de pianişti Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu.

Cei doi pianişti au mai fost oaspeţii Filarmonicii Piteşti şi interpretarea lor a stârnit aplauze.

În această seară cei doi pianişti ne-au oferit un program Enescu, de la a cărui naştere s-au făcut 135 de ani!

Prima piesă din program a fost Rapsodia nr 2 în re major într-o versiune de Marius Sireteanu.

După această piesă foarte cunoscută a urmat o piesă inedită, descoperită la Muzeul Enescu şi prezentată în premieră la Piteşti, Suita pentru pian la patru mâini. Piesa a fost scrisă prin 1898 pe când Enescu era în adolescenţă. Este o piesă influenţată de impresionismul francez.

A urmat Rapsodia nr 1 în la major, cunoscută şi emoţionantă în orice versiune interpretativă care poate sta cu cinste şi onoare lângă imnul naţional.

La cererea publicului cuplul ne-a mai oferit un bis cu Dimineaţă de iarnă la Istanbul de Fazil Say, pianistul meu preferat.


La ieşire am văzut-o şi pe moştenitoarea cuplului în vârstă de 7 luni, probabil o viitoare pianistă!

joi, 24 noiembrie 2016

Muzică germană la Filarmonica Piteşti

În această seară programul a fost al compozitorilor germani iar oaspeţii au fost ieşeni.
Orchestra filarmonicii condusă de dirijorul George Hariton a interpretat Simfonia a X-a pentru coarde de Felix Mendelssohn Bartoldy.
Este o piesă scurtă de introducere într-un concert.
George Hariton şi Filip Papa
A urmat Concertul pentru violoncel nr.1 în re major de Joseph Haydn. Acest concert l-a avut solist pe maestrul Filip Papa.
Compus pentru un prieten violoncelist, Weigl a fost interpretat la curtea prinţului Eszterhazy.
Pierdut a fost regăsit la Muzeul Naţional din Praga în 1961. Este una din capodoperele violoncelului, o bijuterie muzicală cu pasaje absolut magnifice ale instrumentului solist, interpretate cu mare virtuozitate de maestrul Filip Papa. 

În parte a două a concertului am audiat Simfonia nr.36 Linz de Mozart în interpretarea orchestrei condusă de George Hariton.

Face parte din ultimele simfonii şi a fost scrisă special pentru concertul de la Linz şi păstrează frumuseţea şi eleganţa muzicii mozartiene.


Lumea a aplaudat pe interpreţi şi orchestra şi a plecat după o seară de muzică frumoasă şi luminoasă.
George Hariton, eu şi Filip Papa

miercuri, 23 noiembrie 2016

Note de lectură: Mânăstirea din Parma de Stendhal

Am reuşit să termin după vreo 55 de ani romanul lui Stendhal  Mânăstirea din Parma.
Îmi aduc aminte vag că am început să-l citesc pe la 10-15 ani şi că am citit doar relatarea bătăliei de la Waterloo. De ce nu am continuat să-l citesc, nu ştiu? Citindu-l acum parcă mi-aş reaminti ceva, dar sunt aproape sigur că nu l-am citit în întregime.

Îmi amintesc că Radu Cosaşu îşi numeşte una dintre mătuşile sale Sanseverina. Eram convins că era un nume articulat, dar de fapt este titlul de ducesă al Ginei sora marchizului del Dongo, contesă de Pietranera, ulterior, ducesă de Sanseverina şi finalmente contesă Mosca. Nu îmi dau seama de ce şi-a denumit Cosaşu mătuşa cu acest nume. Pentru că opinia mea este că Sanseverina este o nemesis pentru nepotul ei de frate, Fabricio del Dongo.

Volumul pe care l-am citit datează din 1960, luat de la Biblioteca Judeţeană Argeş, apărut în editura ESPLA şi intitulat Mănăstirea din Parma. Probabil ca să se conserve trimiterea la â din a? Interesant că în caseta tehnică a cărţii sunt nume evreieşti, nu plecaseră încă toţi evreii din România. Notele cărţii respiră ideologie comuniste chiar dacă este un roman istoric, amprenta aia bolşevică este indelebilă. mai ales că Dumnezeu este transcris întotdeauna cu literă mică! Şi limba este acolo limba romînă!

Romanul este un roman istoric. Pentru că relatează evenimente de acum 200 de ani. Pentru autor sunt însă evenimente contemporane. Stendhal a fost militar în armatele napoleoniene. 
Relatarea bătăliei de la Waterloo este un procedeu modern de proză, Stendhal revoluţionând tehnica romanescă. Nu mai este relatarea unui Alexandre Dumas tatăl care este un fel de Dumnezeu care veghează asupra unei scene de război. Relatarea lui Fabricio del Dongo este a unui observator la firul ierbii, chiar dacă la un moment dat însoţeşte cortegiul mareşalului Ney ca apoi să treacă pe lângă alaiul împăratului Napoleon. Ce se desprinde cu claritate din relatarea este dezordinea finală a armatelor franceze care se retrag în derută. Bravii francezi sunt îngroziţi de eventuala şarjă a cazacilor, renumiţi pentru cruzimea lor.

Romanul se ocupă apoi de Fabricio, un fluşturatic care este păzit cu o iubire nu tocmai maternă de mătuşa lui ducesa Sanseverina. După ce urmează studii teologice la Neapole, Fabricio revine la Parma unde se stabilise ducesa Sanseverina ca să aibă legături pasagere, din care i se trage nenorocirea de a-l ucide pe un anume Giletti,amantul unei actriţe în legitimă apărare. Fabricio este judecat şi condamnat pe nedrept de juraţii de la curte din Parma şi apoi atras la Parma de adversarii contelui Mosca, prim ministru al principatului Parmei şi amantul Sanseverinei unde este arestat şi băgat în închisoarea din turnul Farnese. Este instructiv şi mai interesant acum să urmăreşti un astfel de roman dispunând de internet. Am cercetat unde se află turnul Farnese şi acesta este construcţie imaginată de Stendhal, turnul Frnese fiind altfel şi cu destinaţie civilă. Parma a fost un ducat independent desprins din Marele Ducat de Milano prin secolul al XVI-lea şi ajuns pe filieră spaniolă fief al familiei Bourbon. Interesant este că noi românii am avut o legătură directă cu acest principat, Regina Ana, soţia Regelui Mihai fiind prinţesă Bourbon Parma!

În roman în continuare Stendhal face un psihologism romantic şi romanţios din povestea de dragoste care se dezvoltă în închisoare între Clelia, fiica comandantului puşcăriei generalul Conti şi Fabricio. Toate eforturile amoroase sunt supravegheate şi torpilate de mătuşa Sanseverina. Apare şi episodul romantic al evadării lui Fabricio din turn, pe corzi de mătase ajuta de Clelia. 

Spre final acţiunea romanului se înteţeşte şi azi noapte am stat să citesc până la capăt ultimele 70 -80 de pagini scrise cu literă mică.

Ca în romanele romantice eroii mor, Clelia care devine iubita arhiepiscopului Fabricio del Dongo şi îi dăruieşte un copil, ambii mor probabil de tuberculoză, apoi moare Sanseverina şi finalmente şi eroul romanului Fabricio del Dongo.

Alt amănunt interesant este că mânăstirea din Parma apare de abia în ultimele rânduri ale romanului, ca loc de retragere şi meditaţie al lui Fabricio del Dongo.


Este un roman interesant, mai complex decât relatările romaneşti ale lui Dumas, de exemplu.

PS Am pozat coperta cărţii după care am citit romanul stendhalian din 1960. Deh, cu smartfonul se poate!

luni, 21 noiembrie 2016

Festivalul de teatru ultima zi

Duminică 20 noiembrie s-a încheiat festivalul de teatru de la Piteşti.
Au mai fost prezentate încă două piese de teatru, iar la final s-au dat şi premiile festivalului.

Sunset Limited de Cormack McCarthy Unteatru Bucureşti 
Şerban Pavlu şi Richard Bonovzcki
Prima piesă a zilei a fost Sunset Limited. Este o piesă scrisă de Cormack Mc Carthy. Acest scriitor de frunte american are un premiu Oscar cu ecranizarea romanului No Country for Old People
Piesa cu doi actori este conform autorului un roman în formă dramatică. Personajele sunt Black un fost puşcăriaş born again christian -un creştin evanghelic renăscut şi White profesorul agnostic care vrea să se sinucidă, în versiunea dramatizării româneşti făcută de Andreea şi Andrei Grosu la Unteatru, trupă independentă din Bucureşti. 
Piesa este şi un film regizat Tommy Lee Jones cu Black Samuel L Jackson şi White regizorul Tommy Lee Jones.
În versiunea românească discuţia are loc pe un peron de metrou şi Black este actorul Bovnoczki, un blond roşcat şi White brunetul Şerban Pavlu, exact invers.
Discuţia este plină de simboluri, este un dialog despre credinţă, bogat în înţelesuri.

Am urmărit piesa pe scena Sălii Mari a Teatrului Davila îndreptaţi spre unul din pereţii tehnici ai sălii.
Interpretarea a fost convingătoare şi am descoperit un actor necunoscut, Richard Bovnoczki de mare expresivitate. Este băimărean şi a lucrat cu Dan Puric ca să treacă apoi la teatru propriu zis lucrând cu toţi marii regizori ai prezentului.

Mărie Mărie spectacol realizat de Teatrul Radu Stanca Sibiu


Acest spectacol pus în scenă de Gabriela Neagu care o interpretează pe Maria Tănase şi cu ajutorul Denisei Pintiuţă în rolul fetei în Casă Angela încercă să refacă destinul artistic al acestei extraordinare cântăreţe de muzică românească. Spectacolul se desfăşoară şi sub forma unui interviu video luat de jurnalistul interpretat de Radu Nechit şi de Maria Tănase interpretată de Gabriela Neagu cu scene de viaţă şi cântece interpretate de actriţă în stilul marii noastre artiste.
A fost un spectacol reuşit pentru că aceste cântece pot să dea dimensiunea simţirii româneşti de care suntem mândri, nu de gargara debitată de personaje politice de cea mai tristă amintire.


În final s-au dat premii şi cele mai multe le-a luat Teatrul din Râmnicu Vâlcea, inclusiv pentru cea mai bună interpretare a actriţei a superbei actriţe care este Ana Maria Arsu.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Festivalul de teatru Respiră Teatrul Anton Pann Rm Vâlcea

Ca de obicei trupa de la teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea pune în scenă piese interesante care solicită spectatorul, dar şi actorii.
Piesa s-a produs în studioul de teatru Liviu Ciulei al Teatrului Davila. 

Respiră - Lungs este o piesă a unui tânăr dramaturg britanic probabil scoţian, Duncan Macmillan.
Este o piesă în cuplu, problemele de cuplu, al tinerilor conştienţi de realităţile contemporane legate de ecologie.
Cei doi tineri interpretaţi de Maria Simona Arsu şi de Olimpiu Blaj se hotărăsc să aibă un copil. Cuplul are probleme, el caută un job serios, pentru căî este preocupat de muzică, cântă prin cluburi, ea face un doctorat. 
Ea rămâne gravidă dar pierde copilul, cuplul se înstrăinează, se despart, el se încurcă cu alte femei. 

Ei se reîntâlnesc, flacăra se reaprinde şi ea îl anunţă că va fi din nou mamă. 
Încep problemele copilul creşte, merge la şcoală, devine matur, el are probleme se operează, moare şi ea mai trece pe la mormânt să-i pună flori.


Este o piesă alertă, simpatică, specataorii râd şi se distrează, se vorbeşte fără perdea despre sex, fără a fi deranjant doar pentru o spectatoare care s-a plâns, dar poate nu ştia adagiul latin Naturalia non sunt turpia - lucrurile naturale nu sunt ruşinoase.

Calitatea piesei este accentuată de talentul celor doi tineri actori, care sunt foarte talentaţi şi ea este pe deasupra şi foarte fumoasă. 
 
Am avut o seară plăcută şi ne-am simţit bine


Serile Lipatti la Ateneu

Orchestra Filarmonicii Bucureşti condusă de  Boian Videnoff
Iată că în fine s-a produs un eveniment la Serile Lipatti.
Din discuţia cu doamna Saviana Diamandi am înţeles că nouă conducere a judeţului nu prea este interesată de cel mai deosebit eveniment cultural al judeţului, Serile Lipatti de la Conacul Fundăţeanca, Leordeni.
Aici noi cei din Piteşti am putut audia mari muzicieni români şi străini în ambianţa feerică a pădurii din jurul Conacului Lipatti. Păcat!
Plamena Mangova
Şi iată că lumea merge înainte şi Serile Lipatti ne invită la Ateneu. Am ajuns 20 de piteşteni la Ateneu să urmărim un concert cu un program deosebit. Protagoniştii de vineri seara 18 noiembrie au fost tânărul şi talentatul dirijor bulgar Boian Videnoff şi pianista bulgară Plamena Mangova. Doamna Mangova este o prezenţă a Serilor Lipatti, ea acompaniind pe violonista Mihaela Martin într-un recital de anul trecut de la Ateneu.

Şi programul a fost cu adevărat un regal. 

Orchestra Filarmonicii Bucureşti condusă de Videnoff a deschis concertul cu Uvertura Coriolan op. 62 a lui Beethoven. Este inspirată de piesa lui Henric Joseph von Collin mai degrabă decât de piesa lui Shakespeare. Este o piesă cu care orice concert de ţinută debutează.

A urmat Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în si bemol minor op. 23 de Ceaikovski. Este unul din culmile concertului pentru pian care au fost vreodată create şi are o măreţie şi un dramatism excepţional. Introducerea şi finalul sunt teme extrem de frecvent întâlnite şi audiate. Mie acest concert mi se pare că l-a inspirat şi pe Grieg pentru concertul său pentru pian. 
Solista concertului Plamena Mangova a descifrat strălucit acest concert bine acompaniată de orchestra Filarmonicii Bucureşti condusă de Videnoff. Interpretarea a fost îndelung aplaudată de melomani şi doamna Mangova ne-a oferit bis o nocturnă de Chopin şi o piesă a unui argentinian. 

În parte a doua a concertului orchestra condusă de Videnoff ne-a oferit Simfonia a 3-a op. 90 în fa major a lui Brahms.
Această frumoasă simfonie brahmsiană şi-a cunoscut celebritatea pentru partea a treia popularizată de filmul Aimee vous Brahms cu Ingrid Bergman şi Anthony Perkins.

Audiţia la Ateneu este deosebită datorită calităţilor acestei săli de muzică şi noi piteştenii mai aşteptăm ca să avem sala de muzică a filarmonicii locale la un nivel onorabil.
Plamena Mangova Saviana Diamandi şi cu mine
Îi mai mulţumesc odată doamnei Diamandi că ne oferă aceste prilejuri deosebite.

PS De câte ori revăd Sala Ateneului îmi amintesc de figura aristocratică a lui Mircea Şeptilici tronând în loja din stânga scenei. Acest descendent de vechi boieri moldoveni şi actor de spumoase comedii franţuzeşti, care l-au dus la sfârşitul vieţii în Canada, la Montreal a fost implicat şi în afacerea Tămădău în 1947 care l-a băgat în puşcărie cu ceilalţi lideri PNŢ în frunte cu Iuliu Maniu, care îmi creşte stima pentru această legendă a artei dramatice româneşti.

joi, 17 noiembrie 2016

Mozart + Ceaikovski

În această seară am reuşit să ajung şi la Filarmonică, noroc că piesa începută la 6 seara s-a terminat la timp să ajung în sala Filarmonicii de vizavi.
Tiberiu Oprea şi Marian Ioan Olariu
Programul a fost extrem de frumos s-a început cu Mozart şi s-a terminat cu Ceaikovski. 
Aş putea că a fost un program perfect.

În debutul programului am ascultat Concertul pentru flaut şi orchestră nr. 2 în re major de Mozart. Acest concert nr.2 este adaptarea unui concert de oboi. 
Orchestra de coarde şi de oboaie şi corni condusă de dirijorul Tiberiu Oprea şi având ca solist Marian Ioan Olariu au redat în toată splendoarea muzica geniului de la Salzburg.
Vreau să spun că acest concert a sunat superb. cum am spus şi acum câtva timp flautul este un instrument favorit al lui Mozart şi noi am avut parte la Piteşti în ultimele trei concerte la acest instrument din săptămâna trecută. 

A urmat apoi un alt concert al lui Mozart Concertul nr 2 pentru vioară şi orchestră în re major. Aceeaşi orchestră condusă de
Oprea şi Cristina Anghelescu
Tiberiu Oprea având-o ca solistă pe doamna Cristina Anghelescu o apariţie îndrăgită în oraşul nostru.
Concertul este unul de tinereţea lui Mozart având aceleaşi sonorităţi graţioase care au încântat melomanii.

În partea a doua a concertului am audiat Serenada pentru orchestră de coardă în do major op.48 de Ceaikovski.
În prima parte a concertului Ceaikovski face un omagiu geniului mozartian  care favoriza serenada. Valsul din partea a două este atât de cunoscut a a devenit temă de balet pentru Balanchine.
Ultima parte are un caracter evident popular.

Interpretarea a încântat auditoriul şi a fost intens aplaudată.
Mariana Ioan Olariu, eu şi Cristina Anghelescu

Festivalul de Teatru - Aniversarea Teatrul Eminescu Botoşani

Aniversarea este o piesă scurtă de olandezul Joeren van Den Berg. 
Suntem într-o familie şi Mama - Daniela Bucătaru serbează 45 de ani de viaţă şi toată familia formată din Tată -Sorin Ciofu, şi cei doi copii la sfârşitul adolescenţei Jurgen-Răzvan Amitroaei  care zdrăngăne la chitară şi fiica Esther-Alexandra Vicol butonează la smartfon.
 De fapt această comedie neagră urmăreşte cum se face ţăndări această familie şi ipocriza este devoalată în primul rând de fiu care se prinde că tatăl s-a încurcat cu prietena  mamei Thea-Gina Pătraşcu. 

Tatăl nu se descurcă cu noile sisteme inteligente, mama povesteşte cu Thea ce fericiţi sunt toţi că ea a făcut 45 de ani. 
Relaţiile se degradează şi Jurgen este cel care declanşează criza care plutea în aer.
 La succesul piesei contribuie actorii şi ideile regizorului Erwin Şimşensohn dar şi scenografia inteligentă a Iulianei Gherghescu.

A fost o reală plăcere să urmăresc piesa care s-a desfăşurat cu tot cu spectatori pe scena Sălii Mari a Teatrului Davila.


Seară de Jazz

Miercuri seara la aula Universităţii Piteşti din bulevardul Republicii profesorul Baidan ne-a oferit plăcerea unei seri de jazz. Surpriza a venit de la Iaşi unde cuplul Mihaela Gârlea voce şi Cristian Gârlea pian sunt profesori de muzică la Universitate., loc şi unde profesorul Baidan şi-a făcut studiile.
Surpriza a fost foarte plăcută deoarece nu-i ştiam pe cei doi interpreţi de jazz. 
Cristian şi Mihaela Gârlea
Probabil că fiind universitari se rezumă la iaşi şi împrejurimile Moldovei. Oricum Iaşi este un centru muzical importanat în zona jazzului şi al rockului. Doamna Gârlea posedă o voce foarte potrivită pentru acest gen de muzică, iar acompaniamentul lui Cristian Gârle a fost subtil şi a fuzionat perfect cu vocea. 
 
Baidan
Nu că ne-au cântat şi ne-au încântat. Cuplul a organizat şi un master class cu tineri piteşteni care ne-au cântat la rândul lor: Doris Dună, Sever Sonitaru şi Marian Stoian, Amalia Geantă, Iuliana Radu şi Mădălina Stan.

A fost o seară foarte reuşită.