Am fost curios când a apărut ultimul roman
a lui Mircea Cărtărescu să-l cmpăr ca să-l citesc. Este un roman apărut la
Humanitas în condiții deosebite și costă mult, 100 de lei! Este și un
roman gros, de 620 de pagini. L-am procurat ulterior prin Libris doar cu 76 de
lei.
L-am citit cu interes și plăcere și după
ce am încheiat lectura am reluat unele opinii ale unor critici literari privind
romanul. Unele erau entuziaste ca în Observator cultural sau
mai reticente, dacă nu critice din România Literară. Împărtășesc
unele opinii pozitive, cât și am reticențe față de roman.
Este un roman de aventuri de dimensiunea
unuia ca Toate pânzele sus al lui
Radu Tudoran, dar și unele romane istorice privind epoca fanariotă și
începuturile modernității românești.
Mircea Cărtărescu pornește de la o
scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri care vede o asemănare între
împăratul Tewodros al II al Etiopiei și unei slugi de a lui Ghica de la curtea
din Ghergani, conac pe lângă care trecem cu trenul în drum spre București de la
Pitești.
De aici Cărtărescu construiește un roman
de aventuri biografic ficțional al personajului Tudor de la curtea lui Ion
Ghica. Acesta este fiul unui ișlicar și al unei slujnice grecoaice, Sofiana.
Romanul este scris la persoana a II-a, mod
mai complicat, dar aflăm în final că este opera arhanghelilor care veghează
asupra personajului central al romanului. Acest este fundamental un om rău,
diabolic. Ajunge la curtea de la București pe post de ajutor de umplut
ciubucele boierilor. Crescând ajunge un bărbat puternic care se încurcă cu
haiducii lui Iancu Jianu. Dar atunci o vede și rămâne etern îndrăgostit de
Stamatina, fiice voievodului Dimitrie Ghica.
Ca să scape de urmărirea poterelor Agiei
trece Dunărea și ajunge în arhipelagul Egeei, unde devine sub numele Theodoros,
alături de prietenii lui, tătarul Ghiuner și pictorul zugrav Sisoie pirați
foarte periculoși.
Theodoros dă într-o insula de familia lui
Ghica cu fetele lui, incluzând-o pe frumoasa Stamatina. Ea respinge avansurile
lui Theodoros pentru că este vrăjită de un Zburător. Și așa legenda Zburătorului lui Ion Heliade Rădulescu
pătrunde în roman combinată cu Luceafărul
eminescian,
Theodoros îi scrie aventurile din insule
mamei, mințind că ar fi un negustor de succes. Este prins de turci, bătut și
chinuit și trimis în Samos, unde beiul Ion Ghica se ocupa de stârpit pirații,
și acesta îl face scăpat.
Ei caută în insule după denumire literele
ce alcătuiesc numele Savaoth al lui Dumnezeu la evrei, după sfaturile unui
bătrân telal evreu. Ultima literă H din insula Hydra îl îndrumă pe Theodoros
către Aksum în Etiopia. Ei bine, se știe că toți împărații Etiopiei s-ar trage,
conform legendei din Menelik, fiul regelui Solomon și a reginei din Saba.
Cărtărescu descrie povestea pe larg povestea biblică și apoi ficțiunea că Chivotul Legământului, piesă legendară
a puterii date evreilor de Dumnezeu. Acesta era o ladă de lemn de salcâm,
acoperită cu aur și cu un capac pe care erau doi heruvimi de aur cu aripile
acoperind capacul. În Chivot s-ar fi aflat Tablele
Legii în piatră scrise de Dumnezeu și date lui Moise, mana cu care s-au
hrănit evrei în pustie și bastonul lui Aaron care a înflorit și a dat fructe de
migdal. Acesta este subiectul filmului lui Spielberg, Riders of the Lost Ark cu Harrison Ford în rolul principal. În
roman s-ar afla undeva în Etiopia.
În Etiopia se atașează de un descendent al
familiei imperiale, a cărui mamă vinde leacuri contra limbricilor. Îl omoară pe
acesta și îi ia locul. Devine cu ajutorul englezilor un comandant de oști care
îi învinge pe toți și ajunge împărat al Etiopiei sub numele Tewodros al II-lea,
înlăturând pe Iohannis la III. Cărtărescu nu scapă prilejul să-i scrie așa numele,
după actualul președinte. În Wikipedia este cu grafia Yohannes al
III-lea.
Devine un dictator sângeros, care omoară
fără socoteală, închizând la ocnă și pe misionarii străini, în special englezi.
Ceea ce declanșează riposta engleză și o armată condusă de Robert Napier,
ulterior baron de Magdala, după numele capitalei Etiopiei îl învinge. Tewodros
se sinucide cu pistolul dat de regina Victoria.
Dar finalul romanului este Judecata de Apoi a lui Tudor - Theodoros
- Tewodros făcută sub supravegherea lui Dumnezeu.
Romancierul are un moment de mare ironie
când scrie mamei Sofiana despre poezia care este traficată în Arhipelag, ca și
cum ar fi marfă de contrabandă.
Romanul este olfactiv descriind duhorile
Bucureștiului și ale Dâmboviței, sau prin temnițe. Sunt descrieri dure ale unor
bătălii cu creieri și mațe scoase.
Mi s-au părut cam excesive dedarea la
preacurvie, la împreunări păcătoase.
De asemenea mi s-a părut cam iritant și
ciudat uzul drogurilor, afionul - opiul la boierii valahi. De asemenea și faptul
că inclusiv românii simpli s-ar fi dedat la droguri rezultate din cânepă. Am
copilărit în Ardeal unde cânepa era ceva obișnuit, toți aveau în curte
tocători, dar era folosit fuiorul ca element textil. Poate unii băieți mai
fumau frunze de cânepă, dar și de porumb. Nicio legătură cu drogatul!
Scriitorul folosește în exces un limbaj
arhaizant ca să sune că începutul secolului XIX. Preferam limbajul contemporan.
Una peste alta a ieșit un roman reușit și
interesant.
