marți, 24 mai 2016

John Banville şi Mihail Sebastian

Mihai Sebastian
Ocazia traducerii romanului De două mii de ani de Mihail Sebastian în limba engleză îi prilejuieşte o cronică în New York Review of Books lui John Banville, prestigios scriitor irlandez.
Am citit mai demult romanul şi nu mi-l amintesc cu exactitate. El a fost celebru la jumătatea anilor 30 pentru prefaţa scrisă de Nae Ionescu romanului în care acesta interzice evreilor asimilarea în cultura autohtonă.

Banville depistează în roman personaje cu cheie care îi reprezintă pe Nae Ionescu, Mircea Eliade sau Emil Cioran.
Şi acesta ne aduce aminte de trecutul deochiat şi ruşinos al României interbelice. 
De fapt cronica lui Banville se intitulează  Surrounded by Jew-Haters - Înconjurat de care urăsc evreii.
Atmosfera interbelică era otrăvită de antisemitism. Culmea că Mihail Sebastian a fost angajat la Cuvântul, ziar cu orientare de dreapta şi-l idolatriza pe Nae Ionescu profesorul şi mentorul său, ideolog al autohtonismului xenofob cu accente antisemite.

Atât în roman cât mai ales în Jurnal, personalităţi de primă mărime ale culturii româneşti apar într-o lumină extrem de dezavantajoasă şi din păcate reală. Şi îl vedem alături de Eliade şi Cioran pe Camil Petrescu!
Singura figură luminoasă rămâne Eugen Ionescu!

De fapt Banville face aluzii mai ales la Jurnalul său tradus de mai demult în engleză pe care îl pune în categoria mărturiilor de tipul Jurnalul Annei Frank sau a Amintirilor lui Viktor Klemperer.

De fapt citind despre aceste lucruri de apucă o ruşine cumplită!
Epoca idolatrizată de noi a avut şi aceste accente absolute care te umple de oroare. De fapt au mai răzbătut ceva şi în epoca adolescenţei mele şi acum sunt resuscitate pe internet tot felul de anti-semitisme absolut jenante.
De ce? Pentru că azi putem compara comunităţile islamice care emigrează din Orientul Mijlociu, locul unde se află şi Israelul, patria de azi a evreilor. Pe când evreii din diaspora urmăreau asimilarea, tendinţele Islamului este de a asimila cu anasâna Occidentul.

Contribuţia evreilor a fost esenţială în dezvoltarea României moderne şi meritele sunt incontestabile, iar felul în care guvernul Antonescu a tratat pe concetăţenii de religie iudaică este complet inacceptabil. 
După ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de către sovietici în 1940 şi a unor excese a unor evrei bolşevizaţi, antisemitismul a devenit visceral şi sinistru în România. 
Când aceste teritorii au fost reocupate de România au apărut represiuni sângeroase în aceste regiuni cu mutarea în lagăre de muncă în Transnistria, care împreună cu pogromul de la Iaşi din 1941 şi represaliile absolut inacceptabile de la Odessa unde la case pline cu prizonieri evrei li s-a dat foc! 

Este contribuţia românească al Holocaust  care umple de ruşine istoria noastră recentă şi care nu are justificări, oricâte s-ar căuta. 


Însă putem privi astăzi fără complexe şi remuşcări aceste evenimente triste, fără însă să nu le reamintim din când în când, pentru că fac parte, vrem nu vrem din istoria României.

Manhattan Night

Am văzut un film interesant şi aşa am descoperit un nou scriitor american, pe Colin Harrison.
Romanul său intitulat Manhattan Nocturne a fost ecranizat de regizorul Brian Decubellis sub numele de Manhattan Night.

Este un filme serie noire în care personajul principal este şi povestitor la persoana I-a. Este un roman în stilul Dashiell Hamett, scriitorul care are un nume de premiu pe care Harrison l-a primit.

Este o poveste de azi în New York, în Manhattan. Jurnalistul Porter Wren (Adrien Brody) este abordat la un party organizat pe Hobbs (Steven Berkoff), proprietarul publicaţiei unde lucrează de un tânără splendidă Caroline Crowley. Rolul este interpretat de frumoasa blondă australiană de origine poloneză Yvonne Strachovsky. Se pare că Australia a devenit o sursă de femei frumoase la Hollywood. Caroline  a fost căsătorită cu regizorul Simon Crowley, un tip ciudat şi controversat care a fost găsit mort şi hăcuit într-un şantier al unei clădiri demolate.

Wren a avut multe succese rezolvând cazuri aparent nerezolvabile unde inclusiv poliţia s-a declarat neputincioasă. Caroline îl invită pe Porter la ea să-i arate document privind moarte soţului său.

De fapt Caroline vrea să-l seducă pe Porter şi reuşeşte. Porter are procese de conştiinţă, este căsătorit cu o doctoriţă chirurg şi are doi copii mici.

Hobbs îl cheamă la el şi-i pune în vedere să găsească urgent o înregistrare în care Hobbs face dragoste cu Caroline, şi care îi este trimisă periodic ca element de şantaj. Caroline îi mai pune la dispoziţie mini-cartele SIM cu înregistrări făcute de Simon Crowley.

Oamenii lui Hobbs năvălesc la Porter în casă şi-i rănesc băieţelul ca ameninţare. Porter reuşeşte să dea de cartela lui Hobbbs. Era însă extrem de nelămurit de ce Hobbs îşi dorea această înregistrare care ar fi dovedit că un bătrân ca el mai poate! Înregistrarea îl lămureşte de ce, Hobbs fusese bătut şi rănit în tinereţe de nişte bandiţi în Marseille şi devenise impotent. Caroline îi mărturiseşte că în copilărie la 10 ani îşi dorise cu ardoare un cal şi îl rugase pe tatăl ei vitreg să îl dăruiască. Ce îi spune mai departe lui Hobbs nu se mai aude explicit pe înregistrare. 
De fapt acest lucru este cheia întregii afaceri şi a morţii lui Simon. 

Porter reuşeşte să găsească explicaţia acestei întâmplări şi o ameninţă pe Caroline să dispară şi să nu-i mai inoportuneze familia.

Filmul are ritm şi tensiune bună dar nu este totuşi la nivelul la care m-aş fi aşteptat.

Recomand filmul pentru realizare, pentru actori şi mai ales pentru povestea din el.

sâmbătă, 21 mai 2016

Note de lectură: Un om din est de Ioan Groşan

După atâta lectură în engleză iată că mai citesc şi ceva în limba maternă.

Am profitat că am ajuns la Biblioteca Judeţeană şi am luat două cărţi. 

Prima pe care am citit-o într-o singură zi, ieri, este cartea lui Ioan Groşan, Un om din est.

Titlul poate fi înşelător, se deosebeşte omul din este de ceilalţi mai ales din vestul european, pe care îl subînţelege autorul.

S-ar putea să fie adevărat şi unificator pentru estici, care în locul minciunii oficiale propovăduite cu cinism estici să caute alternative. De fapt şi Milan Kundera are în romanele lui ceva asemănător. Substitutul libertăţii exterioare este goana după sex, şi beţiile până la pierderea de sine!

Mai este un mesaj important, să ne despărţim de trecutul comunist râzând!

Pentru că asta se întâmplă în roman, aventurile erotice ale celor doi protagonişti.
Ion Cucerzan profesor la o şcoală generală dintr-un orăşel ardelean din centru-sudul transilvan este un om cu aspiraţii de critic literar. Colegul lui de catedră este Iuliu Borna, maramureşean, cu notaţii autobiografice visează să devină scriitor, romancier.
Ambii sunt absolvenţii universităţii de la Cluj şi ambii ar vrea să cucerească lumea literelor, dar este complicat, rămân profesori la această şcoală amărâtă şi fantazează despre literatură sau trec la acţiuni erotice. 

Cucerzan a fost crescut de Hilde tante, o săsoaică măritată cu un unchi al lui care a făcut inclusiv Canalul, părinţii lui murind într-un accident.

Cucerzan sau Nelu Sanepidu este un erotoman, chiuleşte din greu de la şcoală acoperit de Iuliu şi este mai tot timpul deplasări erotice, descrise într-un caiet trimis lui Iuliu, cândva după 1990, de undeva din Occident unde a plecat.
Cuceririle sale sunt de tot felul, fruntaşe în producţie, învăţătoare bovarice, intelectuale rasate precum superbă directoare de la Banca Naţională, dar şi femeia cu coadă metodistă la Casa Studenţilor cu care discută filozofie şi teozofie. Legătura dintre cei doi este făcută de difuzarea la Casa Studenţilor a filmului Reconstituirea al ui Lucian Pintilie care-l marchează extrem de puternic pe criticul erotoman.

Epopeic este episodul din Zalău unde un fost coleg îi prezintă pe Tit Livia Porolissa Pop, de fapt Tiţa, poetă şi cofetăreasă. Este fiica profesorului Pop, latinist şi naţionalist care locuieşte într-o casă unde a stat poetul Adi Endre în adolescenţa transilvană.
Pop detestă pe unguri, ca să sfârşească într-o ciudă admirativă faţă de realizările culturale ale maghiarilor şi să cânte acompaniat de soţie o melodie ungurească, s-a dus dracu tot naţionalismul! Normal Nelu Sanepidu finalizează actul erotic în patul imperial de oaspeţi cu Tiţa de unde o uşcheşte dimineaţa în corul de sforăieli al marelui Pop!

Cea mai frumoasă tânără este Vianda, tânăra doctoriţă din Capitală repartizată la şcoala lor, care este cucerită în schimb de Iuliu care o atacă frontal, precum porcuşorii din pârăul de lângă oraş.

Atmosfera micului burg ardelean are specificul său imperial cu români, amestecaţi democratic cu unguri şi ultimii saşi care nu au emigrat încă. Aici poţi constata deosebirile de atmosferă a prozatorilor ardeleni faţă de cei din sud, întruchipaţi de figura dominatoare a lui Marin Preda, amintit în roman.

Aşa că mai apare şi Wili Schuster, inginer silvic, combinat cu Sari neni, unguroaică ce-i poate fi mamă şi care este şefă de alimentară. Wili este un pocherist înrăit şi trişor care-l curăţă regulat pe Borna de salariu. Wili a fost turnat în studenţie că joacă pocher şi aşa a fost obligat să scrie scrisori de mulţumire marelui conducător, devenind un specialist a acestor encomioane.

Mai apar şi profesorul de biologie Grigore Samsaru care brusc înainte de Decembrie 1989 îşi doreşte să se facă membru de partid, ironizat de soţia lui Codruţa, dar şi un cerb imperial descoperit de Wili.

Cerbul lui Wili este anunţat la centru şi apare şi marele conducător care să-l vâneze. Samsaru este selectat între gonaci de secretara de partid Szekely şi acesta vine acolo îmbrăcat ca la nuntă şi-şi face praf costumul. În locul cerbului imperial dispărut marele conducător împuşcă cerbul Gogu Şchiopu, ultimul cerb semi domesticit al pădurilor din zonă. La cheful care urmează, generalul organizator de vânători îl chinuie pe securistul Dobre obligându-l să mănânce rinichi, acesta nesuportând acest fel.
Samsaru se îmbată şi sfârşeşte în pielea goală într-o cameră din cabană călare pe secretare Szekely cu satisfacţia că funcţionează mai mulţumitor decât cu nevasta Codruţa. 

Iuliu Borna este chemată de securistul Dobre şi luat la refec pentru o povestire publicată care seamănă izbitor cu vânătoarea prezidenţială şi cheful de după. Iuliu îi explică faptul că a scris-o mult înainte de eveniment, dar constată cu stupoare că ceea ce scrie el se îndeplineşte după, inclusiv certificându-i paginile despre acest interogatoriu şi obişnuita înjurătură finală a securistului.

Finalul devine mai melancolic Iuliu pleacă al Bucureşti să o caute pe Vianda dispărută într-un tren care ajunge la Bucureşti exact în seara de 21 decembrie 1989.

Din păcate romanul se termină exact acum cu promisiunea unul volum 2, care încă nu a apărut!

Ioan Groşan îşi dovedeşte calităţile de mare comediograf, dovedit pe vremuri în Ars Amatoria publicată de Viaţa Studenţească.


Mi-aş dori şi volumul 2, dacă ar apărea!

Concert aniversar al Filarmonicii Piteşti

Orchestra Filarmonicii Piteşti condus de Tiberiu Oprea
Joi 19 mai la Filarmonica Piteşti a avut loc un concert extraordinar prilejuit de împlinirea a 9 ani de funcţionare neîntreruptă a acestei instituţii.
Este unul din marile succese culturale ale Piteştiului această instituţie muzicală, care în curând va avea sediul propriu.
Ştefan Popov
Pentru a sărbători adecvat acest eveniment în faţa melomanilor piteşteni s-a desfăşurat cantata scenică Carmina Burana de Carl Orff. Această creaţie muzicală se bazează pe 24 de poeme medievale cântate exclusiv în latină. 
Mediana Vlad
La reuşita acestei întreprinderi orchestra condusă de primul ei dirijor, Tiberiu Oprea avut aportul corului Operei din Craiova şi contribuţia a trei solişti, soprana Mediana Vlad, tenorul Stefan Popov şi contratenorul Cezar Ouatu.
Cezar Ouatu
Lumea a aplaudat furtunos interpretarea de excepţie a acestei opere muzicale complexe.

Aniversarea Filarmonicii Piteşti a fost chiar un eveniment.


vineri, 20 mai 2016

Note de lectură Century Trilogy - Winter of the World

Al doilea volum al trilogiei secolului trecut are loc la sfârşitul primei jumătăţi de secol XX.
Este un roman de spionaj, adică cu spioni, dar şi un roman de dragoste gen Strada Hanovra.
Personaje principale a acestui roman sunt fii şi fiicele personajelor din primul roman.
Primele scene ale romanului au loc în Berlin în 1933, când nazişti şi Hitler preiau puterea în Germania.
Aici se întâlnesc Loyd Williams, fiul lui Ethel Beckwith, deputată laburistă în Londra East End, ca de altfel şi fratele ei Billy Williams deputat laburist de Aberowen, Wales. 
Loyd, fiul bastard al lordului Fitzherbert, doreşte să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de germană şi vine în vizită la Maud von Ulrich, sora lordului Fitz, măritată cu contele german ajuns un respectabil deputat social democrat! La ciocnirile dintre social democraţi şi cămăşile brune îl cunoaşte pe Volodya, fiul lui Lev Peşkov, dar crescut de fratele său Grigori, ajuns general şi ataşat la ambasada sovietică din Berlin. Von Ulrich au doi copii, Eric care este tentat de nazism şi Carla care îi detestă. Von Ulrich este ucis în bătaie de Gestapo.

Scena se mută la Bufallo, unde Daisy, fiica cea mare a lui Lev Peşkov visează un măritiş cu un tip din aristocraţie burgheziei din Bufallo. Lev a ajuns putred de bogat din contrabanda cu whisky, bootlegger, şi este şi proprietarul unui studio cinematografic la Hollywood. Respinsă pleacă la Londra unde merge cu Eva Rotmann, fiica doctorului evreu berlinez, prieten al familiei von Ulrich. Daisy este curtată de Loyd student la Cambridge, dar ea se mărită cu fiul lui Fitz, Boy Fitzherbert.

Loyd pleacă cu vărul său să lupte de parte republicanilor în Spania, unde cunoaşte comportamentul ticălos al ofiţerilor bolşevici, care-i împuşcă vărul şi părăseşte scârbit Spania lămurit ce înseamnă comunismul. Aici îl reîntâlneşte pe Volodya, ajuns ofiţer de informaţii al Armatei Roşii, care nu poate face nimic bun din cauza NKVD, securitate bolşevică.

Volodia revine la Berlin unde îl recrutează pe Werner Mark, fiul unui bogat industriaş german, de care este îndrăgostită Carla. Werner ajunse aghiotantul unui general la ministerul aerului şi îi dă data de izbucnire a agresiunii împotriva URSS. Apoi Carla, care este infirmieră devine o vajnică anti-nazistă şi convinge un ofiţer să devină agent şi furnizează informaţii preţioase pentru sovietici. Drept mulţumire la asediul Berlinului, soldaţii sovietici o violează în grup şi devine mamă, dar se căsătoreşte cu Werner, revenit din prizonieratul sovietic. Fratele Eric ajuns asistent medical, ajunge să fie martor al unor execuţii făcute de SS în Rusia şi devine anti-nazist şi pro-comunist. După revenirea din prizonieratul sovietic Eric devine comunist şi se angajează în Miliţie!


Loyd pe de altă parte este luat prizonier în dezastrul din Franţa în mai 1940, dar evadează şi ajunge în Spania şi se reîntoarce în Marea Britanie. Este trimis la palatul Ty Gwyn, devenit centru de instrucţie. Aici o reîntâlneşte pe Daisy care se îndrăgosteşte nebuneşte de Loyd. Boy Fitzherbert este afemeiat şi se încurcă cu prostituate şi mariajul lui Daisy este un eşec.
Loyd este trimis agent secret în Franţa pentru a facilita repatrierea piloţilor căzuţi în Franţa ocupată de nazişti. Aici este martor al decesului pilotului de elită care era Boy şi care îi binecuvântează relaţia cu fosta lui soţie. Loyd află la Aberwoen că este de fapt descendent Fitzherbert, datorită asemănării izbitoare cu bunicul său, tatăl lui Fitz şi mama sa recunoaşte eroarea tinereţii. 

În SUA Greg, fiul lui Lev Peşkov cu amanta Marga ajunge la Harvard şi apoi este recrutat de armată şi devine adjunctul generalului Groves, responsabilul proiectului Manhattan. Aşa că Greg descoperă între fizicienii implicaţi în proiect diverşi trădători pentru sovietici. În roman paradoxal nu apar şi alţi care să spioneze de exemplu pentru englezi sau americani. 
Fratele său Volodya care se căsătorise cu Zoya, o fiziciană implicată în cercetări nucleare, se lămurise ce este cu Stalin şi cu imensele sacrificii cauzate de prostia lui. Aşa că după război soţia lui este arestată şi este trimis în SUA unde reuşeşte să obţină planurile bombei cu plutoniu de la un fizician german implicat în proiect, cunoscut în 1933 în Berlin şi cu opinii de stânga. El şi soţia lui sunt arestaşi şi sfârşesc pe scaunul electric, întruchipând de fapt pe soţii Rosenberg. Cel care depistează trădarea este chiar Greg, fratele de tată a lui Volodya! Volodya se lămureşte în SUA de propaganda imbecilă şi vede cât de bine trăiesc americanii. 

Finalul romanului are loc în Europa, după renaşterea Germaniei cu introducerea Deutsche Mark care declanşează dezvoltarea acestei ţări în ruine, în pofida şantajului sovietic al lui Stalin.


Este o carte bine scrisă, cu un stil direct şi pasionant.


vineri, 13 mai 2016

Note de lectură - The Rise and Fall of Ancient Egipt de Toby Wilkinson

După cum spuneam mai demult am început acum aproape 3 săptămâni lectura acestui tratat de istorie.
Egiptul Antic este statul cu cea mai îndelungă existenţă, aproximativ 3000 de ani. A avut şi momente când a fost cucerit de hicsoşi popor semit pe la 1650 î Cr., apoi a fost cucerit de libieni care şi-au instalat propria dinastie pe la anul 1000 î. Cr., apoi a devenit satrapie persană fiind cucerit pe la 500 î. Cr. ca să dispară după stăpânirea romană.

Singurele stat care se poate compara ca vechime sunt China, care a fost cucerită şi ea de străini, dar şi de Japonia care a avut o existenţă independentă cu 1000 de ani î. Cr.
În Europa state ce existenţă îndelungată şi care au rămas independente sunt în primul rând Anglia, Franţa, apoi Imperiul German cu urmaşul Imperiu Habsburgic, Spania, şi cele două imperii cel Otoman, şi cel Rus după ce au stat 3 secole sub stăpânirea tătarilor.

Revenind la Egiptul Antic, el este un dar al Nilului, acum 5500-6000 de ani, clima s-a schimbat în zona Egiptului Superior de lângă prima cataractă. Zona era bătută de ploi acolo existând zonă verde de savană unde erau crescători de animale. Dar ploile s-au mutat mai al sud spre Podişul Etiopian şi oamenii s-au strâns pe Valea Nilului unde revărsările fluviului permiteau dezvoltarea agriculturii. Din acest motive statul dezvoltate pe această zonă şi cel din zona inferioară a Egiptului Inferior s-au reunit sub Narmer sau Menes (greceşte) cam în anul 3000 î. Cr. Acest faraon întemeietor reuneşte toată vale şi delta Nilului într-un singur stat. Dar ca să existe un stat el trebuie să fie administrat. Şi ca să fie administrat trebuie înregistrate recoltele de grâne, numărul de animale. Şi din acest motiv a apărut scrisul şi istoria, pentru că documentele scrise mai vechi nu sunt. În Orientul apropiat în Sumer au fost oraşele stat care foloseau cuneiforme şi în Egipt hieroglifele. 

Egiptul este o civilizaţie extraordinară de mari constructori, matematicieni şi astronomi.. Pentru că singura minune a lumii antice care rezistă şi azi sunt piramidele. Prima este piramida în trepte lui Djoser din Sakkara. Au urmat piramidele clasice prima şi cea mai mare este a lui Khufu - Keops, care a fost cea mai mare şi înaltă construcţie până la Turnul Eiffel, având 146 de metri şi orientare geografică şi astronomică precisă. Ea a fost construită de echipe de constructori nu de sclavi cum se acredita. De fapt toată viaţa lui, timp de două decenii, faraonul Khufu şi-a dedicat-o construcţiei piramidei. Şi aici începe explicaţia acestor monumente. Ele erau dedicate faraonului care era un zeu în viaţă şi care îşi pregătea monumentul pentru viaţa de apoi.
âCu timpul s-a renunţat la piramide şi mormintele s-au construit în Valea Regilor în Egiptul Superior. Dar şi aceste morminte erau bogat împodobite având extrem de mult aur îngropat acolo. Asta a fost nenorocirea lor pentru că dinastiile libiene au început jefuirea lor sistematică pentru întreţinerea armatelor de mercenari, la sfârşitul anilor 1000 î. Cr. Doar mormântul lui Tuthankamon a scăpat nejefuit şi astăzi lumea admiră ce însemna un monument funerar în Egiptul Antic, s-ar părea că ar mai exista şi alte morminte ascunse, nedescoperite încă. 

Alte moment celebru al Egiptului este bătălia din Orientul Apropiat a faraonului Tutmoses al III-lea cu regele Kadeşului la Megiddo, care a rămas în Biblie ca bătălia Armageddonului.  

Alt faraon faimos de la 1250 î. Cr este Ramses al II-lea care a purtat o mare bătălie tot în Orientul Apropiat cu Imperiul Hittit la Kadeş.
Ramses al II-lea a fost un alt mare constructor, monumentele sale stau şi azi mărturie. Tot în vremea lui se petrece şi Exodul biblic neconsemnat în analele egiptene, cum de fapt nu sunt însemnări despre Isus. Evreii au plecat de fapt în bejenie, nefiind în sclavie, ei erau angajaţi cu simbrie în Egipt.

Un alt moment important este cucerirea lui Alexandru cel Mare, întemeierea Alexandrie marele port la Mediterană şi ultimei dinastii de faraoni de origine greacă, Ptolemeii.

Istoria Egiptului se termină cu Regina Cleopatra, amantă a lui Caesar şi a lui Marc Antoniu, învins de fondatorul Imperiului Roman Octavian.


Şi aşa se termină glorioasa istorie a Egiptului Antic. Egiptul Antic are în el toate formele spre care vor evolua şi statele moderne, atât imperiile multinaţionale cât şi statele naţionale.

joi, 12 mai 2016

Un concert special

Matei Varga
 În această seară de mai cam ploioasă am avut parte din nou de un concert special.
Petre Zbârcea şi orchestra
În deschiderea concertului de astă seară de la Filarmonica din Piteşti orchestra a interpretat sub conducerea dirijorului Petre Sbârcea Concerto grosso op.17 nr.1 de Filip Lazăr, compozitor şi pianist român stabilit la Paris şi decedat timpuriu în perioada interbelică.

A urmat însă momentul de vârf al serii, din nou pianistul Matei Varga acompaniat de orchestra condusă de Petre Sbârcea ne-a oferit versiunea sa  a Concertului nr.2, op. 21 pentru pian şi orchestră în fa minor de  Chopin.
Este un concert plin de melancolie şi tristeţe dar şi cu izbucniri tipice spiritului mândru şi revoltat al polonezilor. Matei Varga a dat măsura marelui său talent reuşind o interpretare de excepţie. Lumea a aplaudat cu entuziasm interpretarea şi Varga ne-a acordat cu generozitate un bis cu acorduri din Chopin.

Bisul lui Matei Varga
https://youtu.be/MCvaEIGUWIw 

În partea a doua Petre Sbârcea a condus orchestra filarmonicii pentru interpretarea Simfoniei a 4-a Italiana în la major de Mendelssohn Bartoldy. Este o muzică vesele şi plină de viaţă care a încântat publicul. Maestrul Sbârcea a realizat o bună interpretare reuşită fără a face apel la partitură stârnind nelămurire unui vecin din spate. Unii din muzicieni au o minte capabilă să reţină aceste note.

Lumea a aplaudat cu plăcere pentru că melomanii piteştenii au trăit momente speciale.
Eu cu maestrul Petre Sbârcea şi Matei Varga

marți, 10 mai 2016

Recital Matei Varga

Matei Varga
Pe pianistul Matei Varga mi-l amintesc de la începutul anilor 2000, când a fost invitat la emisiunea lui Florin Călinescu şi a depistat că orga orchestrei lua o notă falsă. Era doar un tânăr pianist de viitor!


Am trăit frustrarea că nu l-am putut audia la noi. Şi iată că, stabilit în America, Matei Varga vine la Piteşti în dublă ipostază de solist de recital şi de solist în concert.


Azi ne-a oferit un recital de trei sonate de Beethoven, Sonata 30 în mi major, op. 109, Sonata 31 în la bemol major, op.110 şi Sonata 32 în do minor, op. 111.

Rugămintea lui Varga a fost să nu aplaudăm decât la sfârşitul recitalului.

Matei Varga a evoluat la Carnegie Hall, dar m-am lămurit şi cu această scenă, am ascultat concertul pentru pian al lui Ceaikovski în interpretarea lui Evgheni Kissin şi la finalul primei părţi s-a aplaudat ca la Rio de Janeiro, unde asta este normal, dar nu la New York!
I-am mărturisit artistului că eu am fot martor al concertelor de la Ateneu la sfârşitul anilor 60şi începutul anilor 70 şi în sală erau sfincşi ai muzicii născuţi înainte de 1900 care dădeau tonul aplauzelor, nimeni nu îndrăznea să aplaude înainte!


Cei care au fost prezenţi au fost martorii unui eveniment deosebit în viaţa muzicală piteşteană!

Vernisaj Ion Pantilie

Carmen Oprescu şi Ion Pantilie
Pe Ion Pantilie îl ştiu demult, de la începutul anilor 90. El este fiu de chiabur, cum se spunea şi era un militant al retrocedării pământurilor furate de comunişti. El şi fratele lui Gheorghe Pantelie, dispărut prea devreme, din păcate! au avut talent pentru artă, pentru pictură.

Şi uite că de Ziua Naţională a României, pentru că 10 Mai este într-adevăr această zi importantă a Independenţei de Stat a ţării noastre, Ion Pantilie îşi lansează activitatea sa din ultimul timp.
Şi nu am scăpat ocazia să fiu prezent. la acest vernisaj au fost prezente şi prezenţi doamne şi domni care sunt din elita acestui oraş.

Am avut plăcerea să mă revăd cu multe persoane care sunt în crema intelectuală a  acestui oraş, profesori, rectorul Universităţii Piteşti, mari specialişti ai economiei româneşti.
Mi-a făcut plăcere să-l revăd pe colegul de bridge şi filarmonică,Sandu Crişcotă, dar şi pe domul Mihai Georgescu, un strălucit manager al Arpechim Piteşti, aflată acum în moarte clinică.


Comentariul critic l-a făcut doamna Carmen Oprescu, fostă colegă la Liceul Lipatti din Piteşti. 


Ion Pantilie este un pictor care este tentat de abstracţionism, de Vasarely sau de de alţi corifei ai artei moderne.
Panourile sale ne propun aceste abstractizări ale trăirilor contemporane.

Nu pot să nu-mi amintesc de o pictură de tinereţe a artistului care este în colecţia sa proprie şi în atelierul din Târgul din Vale.
Cea mai amuzantă amintire cu Ion Pantilie este cea din 2001, când am ajuns în Luxemburg pentru prima dată împreună cu Edi Poroşnicu şi plimbându-ne ne-am întâlnit eu şi Adriana cu Ion şi Andu Pantilie (fiu, fizician nuclearist şi coleg cu mine la ICN), veniţi acolo din Nancy!


Concluzia Luxembourg este prea mic ca să nu se întâlnească piteştenii!

joi, 5 mai 2016

Anotimpurile la Filarmonica Piteşti

Orchestra de cameră a Filarmonicii Piteşti
În această seară melomanii piteşteni au avut surpriza şi plăcerea să urmărească un concert realizat de Orchestra de cameră a Filarmonicii Piteşti.

Şi programul a fost generos, orchestra condusă de concert-maestrul orchestrei filarmonicii Mădălin Sandu a interpretat în prima parte a programului Anotimpurile lui Vivaldi. 

Această piesă muzicală este probabil una din culmile barocului muzical şi probabil cea mai cântată. Vivaldi ar fi fost poate cel mai mare compozitor la acestei perioade, dacă n-ar fi fost cantorul din Weimar şi Leipzig, Bach!


Orchestra de coarde formată din instrumentişti piteşteni a fost completată de interpreta de teorbă - lăuta clasică Olivia Iancu şi de Radu Titi la clavecin.
Interpretarea a fost generoasă şi artiştii au fost viu aplaudaţi şi ne-au oferit şi un bis.

În partea a doua a concertului aceeaşi orchestră ne-a oferit în contrast Anotimpurile la Buenos Aires (Portenos cum este alintată capitala Argentinei!) de Astor Piazzola. Muzica lui Piazzola a făcut celebru tangoul argentinian într-o versiune foarte simfonică.  Şi apropo de Piazzola, un critic literar era foarte intrigat de acest compozitor de care nu auzise încă, sper că a auzit între timp. Piazzola nu lipseşte acum din repertoriul marilor orchestre.


O seară frumoasă în care forţele interpretative ale Piteştiului şi-au dovedit calităţile.

marți, 3 mai 2016

ArgEnTango cu Piazzola

Mariano Castro, Răzvan Suma, Omar Massa, Analia Selis şi Rafael Butaru
În această seară am avut plăcerea prezenţei la Filarmonica Piteşti a turneului efectuat de cei care au pus pe picioare un nou proiect de muzică argentiniană. 
Analia Selis
Muzica argentiniană este Piazzola genialul compozitor carea  a reinventat tangoul alături de susţinătorul lui marele scriitor Jorge Luis Borges.

Muzicienii care au realizat acest proiect sunt vocalista de origine argentiniană Analia Selis, care vorbeşte o simpatică şi frumoasă limbă română, soţul ei, marele violoncelist Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, alt argentinian, bandeonistul argentinian Omar Massa şi nu în ultimul rând ttânărul şi talentatul violonist Rafael Butaru.

S-a cântat muzică de Piazzola , s-au cântat tangouri, Analia Selis ne-a tradus versurile şi ne-a cântat apoi în castiliană.

Un spectacol superb şi foarte reuşit!

luni, 2 mai 2016

Note de lectură: Century Trilogy - Fall of the Giants

Cum am spus am citit în această săptămână primul roman din Trilogia Secolului - Căderea Giganţilor în engleză în original.

Ken Folett încearcă să facă un tablou al Europei dinaintea , din timpul  şi după Primul Război Mondial 1914 – 1918, Marele Război.
Este genul de roman pe care îl găsim şi în literatura autohtonă în romanele lui Vintilă Corbul despre acea epocă.

Romanul se petrece în Marea Britanie, Rusia, Germania, dar şi SUA şi în Franţa pe câmpurile de luptă. Romancierul încearcă să stabilească cauzele acestui prim război nimicitor din Europa soldat cu moartea a 10 milioane de oameni.

Titlul se referă la dispariţia celor trei imperii care dominau centrul Europei, Germania, Austro-Ungaria şi Rusia. Dar şi la momentul în care după acest război importanţa aristocraţiei devine nesemnificativă.
Este interesant că acest fenomen este european, inclusiv în România Mare, Partidul Conservator al marii boierimi dispare şi el odată cu reforma agrară din 1921 şi dispariţia marii proprietăţi.
Singura ţară importantă în care aristocraţia nu mai conta era Franţa care devenise republică după Revoluţia Franceză. În Marea Britanie, aristocraţia a condus această ţară posesoare a celui mai întins imperiu colonial cum o descria şi Barbara Tuchmann în Trufaşa Citadelă, carte tradusă şi la noi.
Ideologia romancierului este mai degrabă de stânga după cum o arată cartea. Romanul descrie prăpastia care se căsca între această clasă insignifiantă numeric, dar care posedă proprietăţi imense şi ceilalţi, muncitorii, dar şi clasa mijlocie. Folett are o mare ciudă pe aristocraţii britanici, extrem de bine educaţi, dar plini de aroganţă şi prejudecăţi. Vina lor maximă este cea din timpul războiului unde un comandant precum Douglas Haig a dus la moarte un milion de tineri britanici prin decizii iresponsabile.
Pentru că spune unul din eroii romanului, tânărul miner Billy Williams doar cei din aristocraţie puteau deveni ofiţeri şi aşa incompetenţa se manifesta din plin. De fapt cele mai importante personaje sunt Billy şi sora lui Ethel, subretă la palatul Tyi Gwin din Wales care se încurcă cu contele Fitzherbert şi rămâne gravidă.
Ethel pleacă la Londra intră în activitatea sindicală este alături de Maud, sora lui Fitzherbert o militantă sufragetă pentru drepturile femeilor.

Finalul romanului este semnificativ pe culoarele palatului Westminster sediul Parlamentului Britanic se întâlnesc Ethel Beckwith prin căsătorie, nou aleasă în parlament din partea Partidului Laburist împreună cu fiul Loyd, bastardului lui Fitzherbert şi însuşi contele Fitzherbert cu fii săi şi trebuie să le facă loc celor doi.

De fapt şi Ethel şi Billy, erou al Marelui Război sunt ambii în parlament pe lista laburistă. Este într-un fel revanşa faţă de vanitosul aristocrat. Acesta este rănit în război şi a avut o foarte bună comportare dar a fost parte a deciziilor greşite. Căsătorit cu prinţesa rusă Bea reunesc împreună şi tot ce este mai rău privind aristocraţia, dispreţul faţă de supuşi, aroganţa şi ignoranţa faţă de evoluţia realităţilor politice. Pentru aceasta Fitzherbert se implică în contrarevoluţia albilor şi merge cu un corp expediţionar în Siberia în sprijinul Albilor. Acţiunile ilegale ale britanicilor sunt transmise de Billy sorei lui Ethel care publică articole în sprijinul bolşevicilor. Este prins de Fitzherbert şi condamnat la puşcprie militară pentru 10 ani, dar eliberat după război la presiunea opiniei publice radicalizate din Marea Britanie.

Bea şi fratele său Andrei sunt şi mai răi decât corespondenţii britanici prin tratamentul odioos aplicat ţăranilor de pe moşii.

Şi aici se face legătura cu cei doi fraţi Peşkov fii unui ţăran de pe aceste moşii care este spânzurat de tatăl celor doi prinţi. Mama celor doi fraţi Grigori şi Lev, părăsesc împreună moşia şi pleacă la Sankt Petersburg şi se angajează la marea uzină Putilov. Mama moare împuşcată în timpul Revoluţiei din 1905. Grigori are grijă de fratele mai mic şi visează să strângă bani să emigreze în America.
Grigori o salvează din mâna unor poliţişti pe Katerina, care în schimb se îndrăgosteşte de Lev şi rămâne gravidă cu el.
În ziua în care Grigori se pregătea să ia vaporul spre SUA. Lev îl imploră să-i dea biletul şi paşaportul pentru că omorâse un poliţist. De fapt cel mai simpatic personaj al romanului este acest Lev, un mare afemeiat, escroc la jocurile de cărţi şi un mare iresponsabil. Lev ajunge cu vaporul la Cardiff în loc de New York şi se angajează la mina din Wales ca spărgător de grevă. Continuă să facă escrocherii la cărţi până când apare un acolit al lui care devenise diacon la biserica ortodoxă rusă din Cardiff şi care-l dă în vileag.
Lev reuşeşte să scape prinzând trenul de Londra, ajutat de Billy Williams. Lev pleacă cu vaporul în America şi se angajează la bogătaşul Vyalov din Buffalo. O seduce pe Olga, fiica lui Vyalov, care era logodită cu tânărul Gus Dewar, consilier al Preşedintelui Woodrow Wilson. Gus se învârtea în cercurile înalte ale aristocraţiei europene, unde îi cunoştea pe Fitzherbert, dar şi pe Walter von Ulrich fiu de conte german, care se îndrăgostise de Maud, sora lui Fitzherbert.
Ei se căsătoriseră în secret în ajunul războiului. Personajul Walter este cel mai simpatic aristocrat. Este erou în război, expert în spionaj, facilitează revenirea lui Lenin în Rusia. După război se reuneşte cu Maud la Berlin şi trăiesc la limita sărăciei. 
Revenind la Lev acesta se încurcase cu o artistă al cabaretul unde este manager şi îi face un copil şi ei. Este depistat de Vyalov şi obligat să se înscrie voluntar în armata americană. Ajunge cu un corp expediţionar la Vladivostok în Siberia unde ajută pe amiralul Kolceak. Este făcut prizonier de bolşevici şi se reîntâlneşte cu fratele său Grigori, ajuns comisar politic şi membru în Comitetul Central al partidului Bolşevic. Acesta îi refuză oferta lui Lev să meargă cu el în America. pentru că Lev se umpluse de bani prin contrabandă în Siberia cu whisky din rezervele armatei. Lev este trimis de frate peste linia de război înapoi la Albi şi se reîntoarce în America.
Intră în conflict din nou cu socrul şi-l omoară în bătaie, fuge în Canada de frică. Tocmai se declanşase prohibiţia şi Lev întrevede soluţia de contrabandă cu Whisky din Canada, îşi vinde maşina pe un camion şi o umple cu lăzi de whisky cu care se reîntoarce la Bufallo unde o convinge pe Olga să spună că tatăl ei a murit de atac de cord dup ce-i explică afacerea de bootlegger.
Grigori se căsătorise cu Katerina şi devine un personaj important în revoluţia bolşevică, se mută la Moscova şi duce o viaţă de potentat. Constată derapajele dictaturii proletariatului, dar tace din gură şi încearcă să-şi salveze prietenul Konstantin din ghearele CEKA unde se angajaee şi Pinsky, sinistrul poliţist care o agresase pe Katerina.  

Vraja dictaturii bolşevice la care aderaseră toţi muncitorii din Europa este ruptă de filosoful Bertrand Russel care vizitase Rusia bolşevică şi văzuse că represiunea devenise mai sălbatică decât pe vremea ţarismului. De această iluzie mai era tentat doar Bernie Beckwith, soţul lui Ethel, care este înfrânt la alegeri din partea laburiştilor. Doar Ethel, soţia lui este mai realistă şi mai dotată pentru a fi un lider.

Romanul se termină cu speranţa într-o lume mai bună.

Este o carte bine scrisă, cu personaje extrem de bine conturate, dar este în principal un roman de aventuri.


Iau o pauză, o să citesc acum istorie si după ce termin cu Egiptul Antic o să reiau restul de romane din trilogie.