luni, 30 septembrie 2013

Pământul de sub tălpile ei de Salman Rushdie

Am terminat azi 30 septembrie romanul lui Salman Rushdie început acum o lună când reveneam în România.
Este un roman voluminos de 780 de pagini tradus cu măiestrie de Antoaneta Ralian.
Romanul acesta, declarat de unii ca o capodoperă a lui Rushdie este în primul rând un roman de dragoste.
Este romanul iubirii dintre Ormus Cama şi Vina Apsara, personajele principale ale cărţii.
Este un roman povestit de Rai, cu care Ormus împarte originea de indieni din Bombay.
Vreau să vă spun că aveam o idee geografică greşită! Situam Bombay pe coasta sud estica a Indiei, unde este de fapt portul Madras. Bombay este portul Indiei de pe coasta nord-vestică la Marea Arabiei. Este portul unde corăbiile englezeşti ajungeau şi plecau cu bogăţiile Indiei.
Romanul este şi povestea de dragoste pentru un Bombay interbelic unde s-a născut autorul.
Dar Salman Rushdie împărtăşeşte în acest roman dragostea sa pentru Anglia şi pentru New York, noile sale patrii după ce a părăsit India şi unde a fost primit şi adăpostit de ura fanatismului religios.
Ormus este fiul lui Sir Darius Cama, avocat din Bombay şi a lui Lady Spenta Cama. Darius şi Spenta erau parşi, iranieni care arată cosmopolitismul acestui imens oraş, poartă a Indiei. Darius Cama era un loialist entuziast al Coroanei Britanice şi a fost foarte amărât de independenţă şi separarea în India şi Pakistan. Există şi din partea britanică un cult pentru Perla Coroanei, era o mândrie aparte să faci serviciul militar sau civil în administraţia Indiei. Aici s-au practicat cricketul care este sport naţional pentru indieni şi pakistanezi,  polo pe iarbă, sau snookerul, biliardul englezesc cu băgat bilele în pungile din colţurile mesei.
Celălalt fiu al Bombayului este Rai, fiul familie Merchant şi mai mic cu 10 ani decât Ormuz. Al treilea personaj şi cel mai important este Vina Apsara. Ea provine dintr-o familie de indieni stabiliţi în SUA,  şi care ajunge, prin forţa împrejurărilor, în Bombay. Ormuz şi Rai se îndrăgostesc simultan de această fată superbă, care avea vârsta între ei. Ormuz arată un talent muzical deosebit şi vocea Vinei este perfectă. Ambii devin vedete ale muzicii rock în Anglia şi apoi se mută în America. Vina devine femeia lui Ormus doar după ce împlineşte 17 ani. Ea refuză să se mărite cu Ormus şi duce o viaţă extrem de dezordonată. Rai devine amantul Vinei, dar şi un fotograf renumit. Toţi sunt în culmea gloriei în New York în Manhattan. 
Vina se mărită cu Ormus, finalmente, însă amantul ei secret rămâne Rai. 
Vina continuă viaţa aiurea şi începe un turneu singură, fără prea mare succes în Mexic, urmată de Rai, amantul gelos. Din cauza unei catastrofe Vina dispare înghiţită de pământ în Mexic. Cultul post mortem al Vinei devine o nebunie pe scena rock. Ormus îi prezintă lui Rai o casetă cu o impersonatoare formidabilă a Vinei, Mira Celano, de descendenţă italiană. Rai o cunoaşte pe Mira,îi devine amant şi o convinge să colaboreze cu Ormus. Succesul noii trupe de rock are loc doar după ce Ormus recunoaşte că Mira nu este Vina.
Ormus este ucis în apropierea apartamentului newyorkez de o necunoscută ce ar semăna cu Vina. Şi aşa se termină voluminosul  roman al lui Rushdie cu un album de succes dedicat lui Ormus de Mira.
Inventivitatea lui Rushdie nu are egal, relevă cunoaşterea muzicii rock, inserează personaje fictive pe lângă celebrităţile deceniilor 7-10 a anilor 1900. De asemenea evenimentele politice ale epocii sunt amestecate, Kennedy nu moare la Dallas, dar dispare de pe scena politică, Indira şi fiul supravieţuiesc unor atentate şi a accidentului de avion, dar tot mor din cauza atentatelor sikh.
Romanul are multe poveşti, este dificil de citit, dar merita satisfacţia să-l duci la capăt!

duminică, 29 septembrie 2013

Duelul viorilor la Piteşti

Gabriel Croitoru şi Horia Mihail
Sâmbătă 28 septembrie la Piteşti a mai avut loc un eveniment muzical, care poate fi încadrat în Festivalul Enescu, Duelul viorilor.
Am mulţumit protagoniştilor că Piteştiul nu a fost uitat în acest turneu.
În primul rând am putut vedea parcat în faţa Sălii de la Sindicate noul LOGAN MCV având sigla turneului, dat de sponsorul Dacia!
Cei doi violonişti sunt Gabriel Croitoru, care cântă cu un Guarneri del Gesu, pe care a cântat George Enescu, iar Liviu Prunaru pe un Stradivarius. Cei doi talentaţi violonişti sunt acompaniaţi la pian, ca de obicei de Horia Mihail.
Programul a debutat cu două piese interpretate de Gabriel Croitoru: Meditaţie de Ceaikovski şi Dans spaniol de Sarasate. 
A urmat Liviu Prunaru cu Cantabile şi vals de Paganini şi Dans spaniol de de de Falla- Kreisler, cumva în oglindă cu Croitoru.
A continuat Gabriel Croitoru cu Studiu de vals de Saint Saens- Ysaye şi superba Ciocârlie a lui Grigoraş Dinicu.
Liviu Prunaru şi Horia Mihail
În contrapunct a cântat Liviu Prunaru Albumblatt de Wagner şi Souvenir de Moscou de Wieniawski.
Vreau să vă spun ceva important, în pofida problemelor acustice ale Sălii Sindicatelor, cele două viori ale lui Gabriel Croitoru şi a lui Prunaru au sunat fabulos. S-ar putea ca şi viorile să aibă rolul lor, dar cred că în primul rând contează măiestria interpreţilor!
În partea doua a concertului am ascultat pe cei doi violonişti împreună, fără pian, interpretând Grand Duo pentru două viori de Charles de Beriot. Piesa fiind destul de lungă şi în trei părţi am aplaudat după prima parte. Domnul Croitoru ne-a atras atenţia asupra acestui lucru, iar domnul Prunaru ne-a permis să aplaudăm şi după a doua parte!
Finalul a fost Serenade pentru două viori şi pian de Sinding. 

În sală se afla şi doamna Simona Popa, cu soţul, fiica lui Radu Gyr şi mama dirijorului Radu Popa, coleg cu Gabriel Croitoru!
Prunaru, Mihail şi Croitoru
La sesiunea foto l-am felicitat pe Liviu Prunaru pentru prestaţia de la Festivalul Enescu cu Concertgebow din Amsterdam, unde este concert maestru şi a avut pasaje solistice în O viaţa de erou de Strauss.


A fost o mare încântare pentru melomanii piteşteni să audieze acest eveniment muzical.

Horia Mihail, Liviu Prunaru, eu, Gabriel Croitoru şi Jean Dumitraşcu


joi, 26 septembrie 2013

Festivalul Enescu la Piteşti cu Maxim Quartet

Maxim Quartet
În această seară am avut o mare bucurie la Piteşti! Festivalul Enescu a poposit şi la noi sub forma Maxim Quartet!
Maxim Quartet este un proiect al pianistului Horia Maxim şi este inedit ca instrumente. În cuartet mai sunt, în afară de pianistul Horia Maxim, Mihaela Anica la flaut, Săndel Smărăndescu la contrabas şi ţineţi-vă bine, acordeonistul Fernando Mihalache. Formula inedită ne-a oferit un program muzical care a stat sub zodia melancolic romantică. Iar acordeonul mi-a amintit de Astor Piazzola, chiar dacă nu a intrat în program! 
Pe parcursul spectacolului artiştii au fost însoţiţi de mascota prezentată de Fernando sub forma un porc roz! Horia Maxim a fost cel care ne-a introdus în piesele care urmau a fi interpretate cu umor şi bună dispoziţie.
Am audiat pe rând Scherzo din Păstrăvul lui Schubert, Vals, Marionete şi Pas d'Action de Glazunov, un Rondo alla Munchausen de  talentatul compozitor român Dan Dediu.
A urmat Dansul orelor de Ponchielli, Tangoul lui Stravinski, Soirres de Vienne de Liszt-Schubert, Valsul din Lacul lebedelor.
A urmat muzică românescă cu basarabeanul Eugen Doga,  Vals şi Toccata lui Paul Constantinescu pe care Maxim o interpretase la pian  marţea trecută.

În final am mai ascultat un Andante din Olah şi un  aranjament din melodiile de filme felliniene La Strada, Amarcord şi 8 şi 1/2 de italianul Nino Rota.

A fost un program popular de mare respiraţie artistică, încântând auditoriul!

Jean Dumitraşcu, Săndel Smărăndescu, Horia Maxim, Mihaela Anica, Fernando Mihalache şi cu mine

miercuri, 25 septembrie 2013

Concert vocal la Conacul Lipatti

Ieri seară am revenit la conacul de la Fundăţeanca.
Era mai multă lume ca de obicei, am înţeles că era vorba de elevii de la Liceul Lipatti din Ploieşti aduşi de profesoara lor, soprana Andra Bivol.
Ca de obicei doamna Saviana Diamandi, ne-a ţinut o pasionantă introducere la muzica pe care urma să o ascultăm în această seară şi care era definită ca fiind sub zodia romantismului!
Programul a debutat cu o tânără speranţă a pianului, Ieronim Gugu.
Saviana Diamandi
Ieronim ne-a oferit ca primă piesă Sonat op. 22 în si bemol major de L. Van Beethoven, parte a doua din care vă ofer un fragment:
Beethoven


Ieronim Gugu
A urmat apoi Mephisto Waltz nr. 1 de Franz Lizt, inspirat di opera lui Goethe din care am spicuit un fragment:
Liszt


Camelia Clavac
A urmat programul principal al serii susţinut de soprana Camelia Clavac acompaniată la pian.
În prima parte a programului doamna Clavac a interpretat cântece de inspiraţie populară a unor prestigioşi compozitori români, Paul Constantinescu, Marţian Negrea, Achim Stoia şi Tiberiu Brediceanu - Doina stăncuţei din opera La seceriş din care vă prezint un mic fragment:
Brediceanu 


A urmat un program de arii din opere de Gounod, Donizzeti, şi Verdi care au stârnit vii aplauze din parte auditoriului.
În final am fost invitaţi la paharul de vin şi la patiserii savurate de melomanii mulţumiţi.
O altă seară deosebită la conacul Lipatti!
eu şi Dan...un viitor pianist!





duminică, 22 septembrie 2013

La baltă în septembrie

balta
Am stabilit cu Dan-Ilie, vecinul de la X să mergem la balta noastră promiţătoare, sâmbătă.
Totul spunea că o să avem rezultate, sâmbătă se anunţa o zi cu soare, solunarul spunea că-i lună plină şi că rezultatele la pescuit vor fi excelente. M-am aprovizionat cu porumb verde, nadă specială şi momeli. Atât de surescitat am fost că am avut insomnii.
eu şi lansetele
Am plecat pe la 6 spre balta din apropierea Piteştiului. Abia se crăpa de ziuă. 
A ajuns pe baltă la locul nostru. Apa scăzuse din cauza secetei şi plută trebuia pusă la minim. 
e bună şi o bere!
Am pregătit undiţele cu plută am aruncat pumni de nadă cu porumb, aveam destui! Şi rezultatul n-a întârziat! După ora 7 pluta de la o undiţă s-a scufundat şi am scos un ciortan cam de trei sferturi de kil cu o râmă. Mă şi vedeam cu juvelnicul plin! A mai tras o babuşcă şi apoi au apărut reginele la plută. Am montat 6 lansete la greu în larg. 
captura
Vremea a devenit mizerabilă, bătea un vânt rece şi erau nori, prognoza nu s-a adeverit. Pescuitul a fost mai mult decât dezamăgitor  şi am mai prins până pe la 2 d.a. doar câţiva caraşi. Ăştia s-au mişcat doar când a mai apărut soarele.
Am verificat pe la vecini, erau destul de numeroşi! Unii prinseseră un amur de vreo două kile, iar pe malul opus unul ceruse minciogul, deci fusese vreun ciortan, în rest nimic!
A fost cea mai dezamăgitoare zi de pescuit de anu' ăsta!
Se pare că proprietarii îl hrănesc peştii pentru week end! Dar să nu am eu trăsătură de crap la fund în toată sesiunea, nu înţeleg.
Dan, un om relaxat!
Probabil că şi vremea rece şi apa la fel au contribuit la eşec!

Să vedem la anul balta mea preferată!
aduceţi microscopul!

vineri, 20 septembrie 2013

Remember Enescula Filarmonica Piteşti

Eugen şi Corina
În seara de 19 septembrie la Filarmonica Piteşti  am avut oaspeţi Duoul Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu, adică Remember Enescu. Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu sunt doi distinşi pianişti şi ne-au oferit un program de piese interpretate la patru mâini.
Corina şi Eugen
Programul a debutat cu Poemul simfonic nr. 3 Preludiile care au ca inspiraţie un poem de Lamartine.
A urmat o piesă foarte populară scrisă pentru copiii Godebski  de către Marice Ravel, Ma mere l'Oye (mama mea, gâsca). Este o piesă de mare prospeţime cu 5 tablouri.
A urmat o altă piesă de Ravel celebră, Boleroul care a trezit aplauze entuziaste.
Finalul recitalului a fost din Enescu, cele două Rapsodii Române ale marelui nostru compozitor, interpretate la pian la două mâini. Această frumoasă operă muzicală a fost interpretată pentru noi piteştenii şi de cuplul Valentin şi Roxana Gheorghiu. De câte ori ascult Rapsodia Română am sentimentul că ascult Imnul României, este expresie excepţională a simţirii româneşti. Nu degeaba o folosea Radio Europa Liberă pe vremuri!

A fost o seară frumoasă pentru melomanii piteşteni!


marți, 17 septembrie 2013

Din nou la Conacul Lipatti

Fundăţeanca
De astăzi 17 septembrie şi până la 23 octombrie vom fi oaspeţii serilor Lipatti la conacul Fundăţeanca al marelui pianist român.
Am retrăit farmecul locurilor, aerul curat, şi acompaniamentul pianului, obosit în opinia solistului, de lătrături de câine sau de gâgâit de gâşte.
Ambientul acestui conac, şi condiţiile de audiţie a sălii de muzică ne-au prilejuit o adevărată desfătare aristocratică! 
Conacul Lipatti
În această seară am avut privilegiul alături de cei care au venit la Fundăţeanca să-l asculte pe Horia Maxim.
Ca de obicei doamna Saviana Diamandi ne-a făcut o prezentare a programul pe care urma să-l audiem.
Pianistul şi-a alcătuit astfel programul care a conţinut aproape doar bisuri, adică bijuterii muzicale scurte!
Saviana Diamandi
Programul a conţinut inclusiv compozitori români şi Horia Maxim a reunoscut povara pe care o are atunci când ne-a interpretat Bouree de George Enescu, gândindu-se la interpretarea lui Dinu Lipatti!

Horia Maxim a început cu Pasacaglia lui Haendel.

A continuat cu piesa susmenţionată a lui Enescu, după care am ascultat Preludiu op. 32 de Rahmaninov. Am audiat apoi o piesă clasică din vremea Regelui Soare scrisă de Daquin, Le Coucou (cucul).


Ilie Maşala
A urmat bijuteria muzicală celebra piesă Claire de lune a lui Debussy. Sentimentul de melancolie şi de linişte este fascinant. Piesa a fost executată cu mare rafinament şi sala a fost vrăjită. Vă ofer şi un pasaj din această frumoasă bucată muzicală. 



A urmat apoi Studiu revoluţionar de Chopin care este o piespă foarte cunoscută pentru dramatismul ei şi este larg folosită în cinema pentru a sublinia emoţia şi criza.



Horia Maxim







După aceste frumoase bucăţi muzicale au urmat Cutia cu muzicuţă de Iusceanu şi Toccata (Joc dobrogean) de Paul Constantinescu, o altă cunoscută piesă muzicală cu inspiraţie folclorică şi care cere o măiestrie interpretativă deosebită.

Au urmat apoi Andante de Mozart, Studiu op.8 de Skriabin, Mazurca lui Chopin, Cancion y danza de Mompou şi în final, Studiu op. 25 de Chopin.

Trebuie să le fim recunoscători pentru acest eveniment artistic doamnei Saviana Diamandi şi domnului Ilie Maşala, care se străduiesc să ofere melomanilor piteşteni şi nu numai momente de mare respiraţie artistică cu Serile Lipatti de la conacul Fundăţeanca din Leordeni.
A urmat paharul de vin Conu' Alecu (care i-a amintit prietenului meu Radu Vişinescu de neuitatul Conu' Alecu Paleologu!) şi patiseriile oferite de sponsorii evenimentului!


O seară care poate stârni invidia celor care nu au fost prezenţi!












duminică, 15 septembrie 2013

Serbia în finala Cupei Davis


De ce scriu postarea asta?

Pentru că seminfinala Cupei Davis a avut loc în Serbia cu Canada.
Au învins sârbii cu greu!
Dar să vedem jucătorii canadieni:
Milos Raonic, născut la Podgorica Muntenegru, cam sârb, că muntenegrenii oare ce sunt?
Vasek Pospisil,
născut în Canada,dar clar nume de ceh!
Frank Dancevic, născut în Canada, dar clar de origine iugoslavă!
Daniel Nestor, ăsta-i clar născut la Belgrad!

A fost o întâlnire sârbo-sârbească, sau iugoslavă!

Ştiam că frumoasa şi măreaţa Canadă este primitoare, este o ţară de emigranţi, dar uite că la tenis au năvălit sârbii, este adevărat, aia bunii sunt încă în Serbia!

vineri, 13 septembrie 2013

Lecturi în tren


Lecturi din tren

Trenul în varianta vagonului de dormit ar putea fi locul potrivit unde să faci lectură. Între Bucureşti şi Viena sunt vreo 900 de kilometri, distanţă şi timp care să te fac să parcurgi o bucată importantă dintr-un roman. Totul ar fi perfect în varianta în care trenul se mişcă, dar în situaţia în care un tren staţionează indefinit lectura poate deveni chinuitoare. Dar te poate scoate şi din starea de agitaţie a necunoaşterii motivului de ce trenul stă de-a-n boulea!  Respectivele lecturi le-am finalizat şi-n alte părţi, nu numai în tren!

Un spion desăvârşit de John Le Carre

Acest roman îl luasem în ideea că citesc un roman cu spioni. Le Carre este unul dintre maeştri acestui tip de roman. Eroarea mea era că îl confundam cu un roman de acţiune, gen Lee Child, sau mai vechiul Robert Ludlum.
John Le Carrre este romancier englez şi romanul lui este extrem de englezesc. Este şi un roman gros cu multe pagini. 
Ce se întâmplă în acest roman? 
Romancierul ne evoca biografia unui spion...englez, evident!
Şi o ia din copilărie, adolescenţa lui Magnus Pym. Numele mi-l evocă pe Gordon Pym, eroul romancierului american Edgar Allan Poe, dar aici se opreşte asemănarea, doar prin numele de familie.
Magnus este fiul lui Rick. Rick este fundamental un escroc, care reuşeşte să îmbrobodească multă lume.
Revenind la prima parte a vieţii lui Pym, acesta coiplăreşte în preajma celui De-al Doilea Război Mondial, învăţând germana cu o refugiată, amantă evreică a tatălui său.
Magnus devine student la Oxford, studiind limbi străine şi pleacă după război la un stagiu în Berna, Elveţia, pentru a se perfecţiona în germană. Aici cunoaşte pe omul care-i va marca viaţa, pe Axel. Axel era un tip înalt şi subţirel, care ar fi fost născut la Calrsbad, adică Karlovivary, Cehoslovacia, dar fi fost soldat în trupele naziste. Ar fi luat identitatea altui soldat german, fiind arestat şi bătut rău de americani, din cauza acelei identităţi false. Axel se refugiase la Berna, unde avea mare succes la dame, dar îl atrage foarte tare şi pe tânărul Magnus. Axel are încurcături şi cu Poliţia elveţiană şi dispare.
După ce absolvă Oxfordul, Magnus face stagiul militar prin Austria ocupată de cele patru mari puteri, sovieticii retrăgându-se de abia în 1955. Aici intră în serviciile speciale unde interoghează transfugi de dincolo de Cortina de Fier, inclusiv români! Prin intermediul Belindei, prima sa femeie, o refugiată cehă, intră în contact cu un ofiţer de securitate cehoslovac, care este ....amicul său Axel! Axel îi furnizează secrete militare în ideea că cehoslovacii îi urăsc foarte tare pe sovietici. Da, dar rămâne un dar! Şefii lui Axel, ca acesta să fie bine acoperit, vor şi ei secrete NATO. Şi aşa Magnus devine agent dublu!
După stagiul militar face un curs intensiv în Scoţia de spionaj şi după aceea intră în diplomaţie ca acoperire pentru activitatea sa de ofiţer de informaţii. În acel moment escrocul de  Rick, taică-su vrea să devină deputat din partea liberalilor, dar nu reuşeşte.
Magnus cu titlul de Sir, oare de la ta’su? colindă lumea ca diplomat şi spion, întâlnindu-l pe Axel în diverse locuri. Magnus se însoară cu Mary au un băiat care ajunge la adolescenţă, când Magnus decide să dispară.
Restul romanului este dedicat căutării încordate a ascunzătorii lui Magnus de către şeful lui direct Jack Brotherhood.
Finalmente dau de el, dar Magnus decisese se sinucide, pentru că se descoperise activitatea lui dublă.

Franny şi Zooey de J. D. Salinger
Aceasta este a treia carte de Salinger pe care o citesc. Salinger este autorul cult al literaturii americane post-belice.
Franny şi Zooey este o carte ce cuprinde o povestire scurtă, Franny şi nuvela Zooey.
Aceste două personaje sunt frate şi soră, făcând parte din familia new-yorkeză evreiasco-irlandeză Glass.
Familia Glass cu 7 copii au fost toţi remarcaţi la concursul radio din anii 30 "Ce copil deştept!"
În prima parte frumoasa Franny are o întâlnire cu un student de la Yale, care este complet ratată pentru că Franny îşi pierde cunoştinţa.
În partea a doua facem cunoştinţă cu Zooey fratele mai mare al lui Franny, care este actor. Acesta citeşte o scrisoare de la fratele mai mare Buddy, plecat din New York şi imposibil de găsit de către îngrijorata sa mamă.
Zooey îşi oferă serviciile surorii sale Franny care trece printr-o criză religioasă. Analiza sa cu iz psihanalitic este foarte dură cu sora sa.
Copii sunt catolici, ca mama lor, grăsana Bessie, care trăieşte doar cu gloria trecută a copiilor ei!
Cam asta este cartea!

joi, 12 septembrie 2013

Le Deuxieme Souffle

Un film francez a la americaine

Datorită întâmplării că un amic mi-a recomandat un site de filme on-line am reuşit să văd un film pasionant.
Este un film regizat de un clasic francez Jean-Pierre Melville care era înamorat de filmul american cu gangsteri. Şi a reuşit câteva din reperele filmului francez cu bandiţi. Pentru că filmele lui Melville sunt foarte originale şi au avut la dispoziţie nişte actori extraordinari. Şi aici vorbesc de Jean Gabin, Lino Ventura, Alain Delon, Jean-Paul Belmondo.
Filmul este filmat în alb-negru, interioarele sunt sărace şi vetuste, toţi bărbaţii sunt îmbrăcaţi foarte clasic, cu pălării, ca în clasicele cu Humphrey Bogart. Atenţie filmul este în premieră în 1966, când genul ăsta de îmbrăcăminte cam ieşise din uz, suntem în plină revoluţie Beatles! Maşinile sunt de toate felurile dar sunt câteva enorme americane care accentuează sentimentul că asistăm la un film american.
Acum despre film!
Gu- Gustave Minda ( Lino Ventura) evadează din puşcărie. Îşi regăseşte iubita Manouche şi plănuieşte să fugă în Italia. La Marsilia este abordat de un vechi amic Paul Ricci (Raymond Pellegrin) care îi propune un jaf, reuşit, dar cu poliţişti morţi. Gu este prins în capcană de comisarul Blot (Paul Meurisse), arestat şi torturat de comisarul Fardiano. Evadează şi-l pune pe Fardiano să scrie mărturisiri pentru presă şi Justiţie că Gu nu a trădat, cum apăruse în presă. După care-l omoară!
Finalul este plin de împuşcături. Gu îi lichidează pe ticăloşii cu care intrase în jaf şi pe ticălosul frate al lui Paul, Jo Ricci (Marcel Bozzuffi, formidabil actor de negativi mort prea devreme) este rănit şi apoi împuşcat mortal de oamenii comisarului Blot. Înainte de a muri în braţele lui Blot îi dă carnetul confesiunii lui Fradiano şi pronunţă numele Manouche.
Şi aici este scena cea mai dramatică a filmului. Apare Manouche  care-l întreabă dacă a zis ceva Gu. Blot răspunde lui Manouche că nu a zis nimic. Spectatorul este scârbit, Blot este un mare ticălos, vrea să-l înfunde pe Gu, acum când el este mort şi cu blamul că a şi-a turnat partenerii!
Dar  uite că Blot trece pe lângă jurnaliştii strânşi a locul schimbului de focuri şi lasă să-i cadă carnetul dat de Gu şi le spune acestora ca-i un document de al lor! Blot, totuşi nu-i un ticălos!

Merită să-l vedeţi, n-o să vă pară rău!

Concert de deschidere la Filarmonica din Piteşti în toamna 2013

Astă seară s-a petrecut primul concert al stagiunii 2013-2014 la Filarmonica din Piteşti.
Petru această seară dirijorul Tiberiu Oprea a ales un program care să satisfacă o largă diversitate de gusturi.
Astfel orchestra a omagiat bicentenarul Wagner Verdi.
Prima piesă interpretată de orchestră a fost Preludiu la actul III din Lohengrin. 

Concertul s-a terminat cu Uvertura la Forţa Destinului de Verdi. 
Concertul a continuat cu Uvertura la Liliacul de Johann Strauss. 

Apoi a urmat un program spumos din operete vieneze cu soprana Mediana Vlad şi baritonul Ştefan Popov.
S-au cântat arii din Kalman, Johann Strauss, Lehar şi frumosul cântec interpretat de Popov, Wien , Wiena nur du allein de Rudolf Sieczynski. Pentru mine s-a potrivit, pentru că mi-a retrezit nostalgia sejurului vienez petrecut cu două săptămâni în urmă. Viena este prin excelenţă capitala muzicii!


A fost o seară plăcută care a entuziasmat publicul prezent.

luni, 9 septembrie 2013

Malkovich

Stau încă sub impresia unui spectacol extraordinar, pe care ni l-a dăruit Festivalul George Enescu şi mai mult ca sigur Holender, prin relaţiile lui vieneze.
Cred că a contat foarte mult influenţa lui Holender că nu îl ai tot timpul la dispoziţie pe un actor ocupat precum Malkovich, care vine de la Hollywood, New York, sau Chicago, unde face teatru! 
Am văzut Infernala comedie, un spectacol teatral cu muzică pus în scenă de Michael Sturminger cu concursul orchestrei Wiener Akademie,dirijate de Martin Haselbock. Clou-ul spectacolului a fost formidabilul actor John Malkovich. Malkovich, acompaniat de sopranele Laura Aikin şi Bernarda Bobro. Sturminger a realizat un spectacol teatral în care Malkovich interpretează rolul unui criminal în serie din Viena care omoară femei. Cele două soprane cântă arii în contrapunct cu Malkovich din Vivaldi, Mozart, Haydn, Beethoven, dar sunt şi actriţe chinuite cu o anumită plăcere sadică de acest formidabil actor de teatru. 
Acum mi-am dat seama ce înseamnă un actor de mare clasă, rostirea lui foarte clară, cu o engleză cu inflexiuni vieneze, doar asta-i cerea rolul! dar şi buna sonorizare pe care o are Sala Ateneului! Această proprietate mi-a permis să-l ascult pe Malkovich, care din când în când ne-a mai tras uzualul four letter word!
A fost un experiment aplaudat viguros la sfârşit de spectatori, fiind chemat pe scenă şi regizorul. 

Spectacolul l-am putut urmări on line pe enescu.tvr.ro! Însă mi l-am trecut pe ecranul televizorului că să-l văd mai bine. Sonorizarea a fost impecabilă şi filmarea în HD.

Genul ăsta de spectacole pe care unii dau o grămadă de bani să-l vadă, mi-l dă acum internetul, asta da revoluţie!

Mărturisesc că nu l-am văzut de la început, am prins la jumătate pe CINEMAX ecranizarea celebrului roman al lui Dino Buzzati Il deserto dei tartari din 1976, cu Jaques Perrin în rolul principal al ofiţerului Drogo, cu Gassman, Tritingnant, Noiret, Fernando Rey, Max von Sydow şi alţi. Pelicule cred că fusese re-prelucrată pentru că imagina era extrem de bună, HD! Şi aşa am pierdut vreo 30 de minute din montarea de la Ateneu.

Spectacole experimentale cum am văzut astă seară mă dădeam în vânt după ele la începutul anilor '70, Nocturn la Ţăndărică, etc. şi de aceea l-am gustat cu o nespusă plăcere şi m-a bulversat! 


Aştept şi o replică românească cu un Caramitru.