Malkovich

Stau încă sub impresia unui spectacol extraordinar, pe care ni l-a dăruit Festivalul George Enescu şi mai mult ca sigur Holender, prin relaţiile lui vieneze.

Cred că a contat foarte mult influenţa lui Holender că nu îl ai tot timpul la dispoziţie pe un actor ocupat precum Malkovich, care vine de la Hollywood, New York, sau Chicago, unde face teatru! 

Am văzut Infernala comedie, un spectacol teatral cu muzică pus în scenă de Michael Sturminger cu concursul orchestrei Wiener Akademie,dirijate de Martin Haselbock. Clou-ul spectacolului a fost formidabilul actor John Malkovich. Malkovich, acompaniat de sopranele Laura Aikin şi Bernarda Bobro. Sturminger a realizat un spectacol teatral în care Malkovich interpretează rolul unui criminal în serie din Viena care omoară femei. Cele două soprane cântă arii în contrapunct cu Malkovich din Vivaldi, Mozart, Haydn, Beethoven, dar sunt şi actriţe chinuite cu o anumită plăcere sadică de acest formidabil actor de teatru. 

Acum mi-am dat seama ce înseamnă un actor de mare clasă, rostirea lui foarte clară, cu o engleză cu inflexiuni vieneze, doar asta-i cerea rolul! dar şi buna sonorizare pe care o are Sala Ateneului! Această proprietate mi-a permis să-l ascult pe Malkovich, care din când în când ne-a mai tras uzualul four letter word!

A fost un experiment aplaudat viguros la sfârşit de spectatori, fiind chemat pe scenă şi regizorul. 

Spectacolul l-am putut urmări on line pe enescu.tvr.ro! Însă mi l-am trecut pe ecranul televizorului că să-l văd mai bine. Sonorizarea a fost impecabilă şi filmarea în HD.

Genul ăsta de spectacole pe care unii dau o grămadă de bani să-l vadă, mi-l dă acum internetul, asta da revoluţie!

Mărturisesc că nu l-am văzut de la început, am prins la jumătate pe CINEMAX ecranizarea celebrului roman al lui Dino Buzzati Il deserto dei tartari din 1976, cu Jaques Perrin în rolul principal al ofiţerului Drogo, cu Gassman, Tritingnant, Noiret, Fernando Rey, Max von Sydow şi alţi. Pelicule cred că fusese re-prelucrată pentru că imagina era extrem de bună, HD! Şi aşa am pierdut vreo 30 de minute din montarea de la Ateneu.

Spectacole experimentale cum am văzut astă seară mă dădeam în vânt după ele la începutul anilor '70, Nocturn la Ţăndărică, etc. şi de aceea l-am gustat cu o nespusă plăcere şi m-a bulversat! 

Aştept şi o replică românească cu un Caramitru.