marți, 24 iunie 2014

61 Hours de Lee Child

Este un frig de crapă pietrele şi într-un autocar care vine din Seattle cu pensionari la plimbare prin South Dakota a urcat şi Jack Reacher. Autocarul are un accident şi pasagerii sunt recuperaţi de poliţia din orăşelul Bolton unde se află şi o închisoare federală. 
În apropiere s-au pripăşit nişte motociclişti care se ocupă cu fabricarea metadonei drog sintetic. 
O doamnă în vârstă a văzut tranzacţia dintre un motociclist şi un traficant rus şi este martorul care-l poate băga în puşcărie. 
Reacher se implică în a-i ajuta pe poliţiştii oraşului ca martora, doamna Janet Salter, absolventă de Oxford, Marea Britanie şi bibliotecară la Yale să rămână în viaţă.
Motocicliştii cu droguri sunt cazaţi în preerie undeva unde se află o fostă instalaţie militară, din vremea Războiului Rece şi părăsită. Ar fi poate vreun siloz de rachete intercontinentale de care nu duce lipsă acest stat nordic american? Sau poate altceva care a fost transformat în laborator de droguri. 
Jack Reacher intră în contact telefonic cu Susan Turner, noul comandant al unităţii de poliţie militară 110 pe care o condusese pe vremuri maiorul Jack Reacher, pentru a afla rostul acele instalaţii militare părăsite. Domnişoara Turner este personaj principal într-un roman ulterior!
În acelaşi timp împreună cu Comandantul Holland şi adjunctul lui, Petersen trebuie să-l depisteze pe ucigaşul plătit trimis de un baron al drogurile mexican, numit Plato, care trebuie să o elimine pe doamna Janet Salter şi pe avocatul care transmitea ordinele lui Plato. 
Reacher se lămureşte cine este ucigaşul, află ce este cu instalaţia militară, pe un ger teribil. 
Afacerea se termină cu o explozie şi un incendiu enorm din care Reacher scapă ca Lee Child să scrie următorul său roman din ciclu.
Un singur lucru nu prea mi-a fost clar, ce reprezentau cele 61 de ore, probabil timpul petrecut în Bolton pentru a rezolva afacerea? 

Acesta este numărul 14 din serie!

duminică, 22 iunie 2014

Germania - Ghana 2-2, sau să nu te iei după primul meci!

Am văzut azi ambele meciuri, Argentina - Iran şi Germania  - Ghana.
la primul m-am ofticat deplin, recunosc că ţineam cu Argentina. Iran a făcut un meci mare, antijoc perfect, nici argentinienii nu au fost într-o zi bună. ba chiar Iranul a avut ocazii mari de gol. Antrenorul Queiroz a avut on tactică tipică pentru echipe mai slab cotate erau trei linii de apărare, iar Messi avea în permanenţă doi iranieni pe cap. Meciul a fost o capodoperă tactică, prietenii au zis că a fost un meci urât, dar ce să-i faci când te aperi cu toate resursele. 
A venit minutul 91 şi a fost geniul lui Messi şi s-a făcut 1-0 pentru Argentina şi m-am bucurat!

A venit şi meciul Germania - Ghana. Mulţi spun că Germania va fi campioană mondială, după ce portughezii au fost zdrobiţi. cu 4-0.
Uite că a venit meciul cu Ghana, cu o primă repriză albă şi cam la fel şi fotbalul, cam inodor. A urmat o repriză a doua extrem de spectaculoasă. A deschis scorul Germania, dar au egalat ghanezii şi au luat conducerea cu 2-1. Şi m-am bucurat, pe nemţi am boală, pentru că nu-i poţi bate şi nici Ghana nu a reuşit, a fost egalată!
Campionatul ăsta de fotbal din Brazilia, unde se spune că este sportul naţional, am văzut meciuri spectaculoase  şi fotbal de calitate.
Iulian nu-i de acord, mai ales că nu se uită la meciuri, sau le nimereşte pe cele mai slabe!


Cât despre viitoarea campioană mai este până atunci şi nimic nu-i sigur!

sâmbătă, 21 iunie 2014

Franţa - Elveţia 5-2

















Nu despre rezultat vreau să vorbesc, ci despre echipa Eleveţiei!

Franţa, fostă putere colonială are destui africani în echipă, dar elveţienii?

Ei bine dacă te uiţi la elveţieni te-ai aştepta să vezi nemţi, francezi sau italieni, parcă ăştia sunt etnicii din cantoanele elveţiene? 

Dar dacă te uiţi la echipa lor de fotbal vezi că este o selecţionată iugoslavă, cu majoritate kosovară.

Francezii n-au învins Elveţia, ci Kosovo! 

vineri, 20 iunie 2014

Without Fail de Lee Child

Acest roman a fost tradus şi în româneşte cu titlul care reflectă originalul: Să nu greşeşti.

Este numărul 6 din seria Jack Reacher şi a apărut în 2002.

Jack Reacher este abordat de E. M. Froelich o tânără de la Secret Service, serviciul de pază şi protecţie american şi care se ocupă şi de falsificarea banilor.
Începutul mi s-a părut cunoscut, nu ştiu dacă am citit traducerea, dar îmi amintesc doar de fratele lui Reacher Joe, care lucra la Secret Service la problemele de falsificare şi care murise în acţiune. 
Poate că şi alte romane dinainte povesteau de acest episod. 
E. M. Froelich se dovedeşte a fi fost iubita fratelui, părăsită de acesta cu un an înainte de moartea lui violentă. 
Ce-i propune Froelich?
Să analizeze cum poate fi ucis Vicepreşedintele ales al SUA, care era în responsabilitatea acestei tinere. Raţiunea acestei acţiuni era apariţia unor scrisori de ameninţare la adresa acestuia. 
Pentru a face această analiză de teren şi situaţii care să-i pună vicepreşedintelui ales Armstrong, Reacher o caută pe Neagley, fost sergent în Irak - Desert Storm, varianta 1990. Amândoi prezintă un raport lui Froelich şi şeful ei, Stuyvesant (ca marca de ţigări!) cu situaţii care care puteau să ducă la asasinarea lui Armstrong.
Sunt angajaţi de Secret Service să dea de prezumtivii asasini. 
Şi ei încep o analiză dificilă şi plină de acţiune a acestei tentative de asasinat. Froelich se îndrăgosteşte de Reacher în amintirea fratelui mort. 
Desfăşurarea acţiunii este dramatică şi finalmente Reacher şi Neagley rezolvă problema, iar dumneavoastră urmează să o citiţi.

Eu o am romanul sub formă PDF şi îl citesc la PC având şi suportul unui dicţionar on-line, dar engleza lui Child este simplă şi precisă.


joi, 19 iunie 2014

Concert Cu Alexandru Ganea şi cu Răzvan Dragnea

Dirijorul Alexandru Ganea, o prezenţă obişnuită la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Piteşti a revenit astă seară şi ne-a oferit un program deosebit.
Răzvan Dragnea
Prima piesă care a deschis concertul a fost Kikimora de Anatoli Liadov, compozitor romantic rus contemporan cu Ceaikovski care a a lucrat şi pentru Diaghilev. Piesa are inspiraţii folclorice, Kikimora este un fel de Muma Pădurii!
A urmat apoi Concertul pentru pian şi orchestră în mi bemol major nr.1 de Franz Liszt. Solistul concertului a fost Răzvan Dragnea.

Acest concert pentru pian a fost urmarea unei îndelungi gestaţii muzicale. L-a început în 1830 şi l-a finalizat în 1949, dar a fost prima dată interpretat în 1855.
Cu Răzvan Dragnea

Bartok spunea despre acest concert că "este realizarea perfectă a unei sonate ciclice cu temă comună tratată cu variaţiuni". Cred că este unul din cele mai frumoase concerte pentru pian, scrise de un pianist virtuoz şi cu gândul la Beethoven.
Răzvan Dragnea a avut o interpretare perfectă a unui concert care solicita mari calităţi interpretative. 
Pianistul a fost îndelung aplaudat şi ne-a oferit cu generozitate şi un bis.
Vă ofer şi un mic fragment


Lizt – concert ptr pian şi orchestră nr1


În parte a doua orchestra condusă de dirijorul Alexandru Ganea ne-a oferit Simfonia a 8-a a lui Antonin Dvorak. Este o piesă cu multe motive populare dar şi cu un final extrem de vivace cu solemnitatea violoncelelor şi răspunsul marţial al suflătorilor.
Orchestra a fost în formă bine condusă de dirijor.



 A fost o seară muzicală reuşită. Şi pentru mine şi final de sezon, pentru că nu voi mai participa la ultima joi a stagiunii.

luni, 16 iunie 2014

Worth dying for de Lee Child

Un roman de Lee Child.
Suntem cu Jack Reacher prin Nebraska.
Şi tipul opreşte la un motel, unde stă la bar un doctor care se îmbată. Telefonul sună şi doctorul este solicitat să o trateze pe o doamnă. Iniţial doctorul refuză, dar apoi este luat de Reacher ca şofer şi doamna Eleanor Duncan este tratată pentru nasul lovit de soţul ei Seth. 
Reacher se informează unde se află Seth. Ajunge la cârciuma respectivă şi-i sparge nasul lui Seth, drept pedeapsă la agresiunea împotriva soţiei. 
Şi aşa începe povestea celor trei Duncan, care controlau comitatul prin firma de transport a cerealelor. Dar Fraţii Duncan nu transportă doar cereale, ei sunt implicaţi în traficul ilegal a unor bunuri de care sunt interesaţi tipi din Las Vegas. Este o chestie piramidală, primul în contact cu Fraţii Duncan este Rossi, un mafiot, deasupra lui un libanez, mai sus fiind un iranian.
Pentru a rezolva problema întârzierii transportului în zonă sunt trimişi doi mafioţi clasici italieni, apoi doi libanezi şi doi iranieni.
Dar Reacher le strică planurile!
Sunt dezgropate secrete vechi de douăzeci şi cinci de ani, transportul preţios este o surpriză şi acţiunea este pasionantă.    
Am mai citit un roman, care cred că este cel care urmează şi care loc tot prin Nebraska.
Pentru că Reacher vrea să ajungă în Virginia, dar până acolo tot dezgroapă secrete murdare.


sâmbătă, 14 iunie 2014

Păcate originare de Don Winslow

Acest roman, cu titlul original Power of the Dog este o frescă, o epopee a luptei  Agenţiei DEA împotriva drogurilor.

Am înţeles că romanul este rezultatul unei ample documentări. A apărut în româneşte în două volume, având peste 800 de pagini.

Lupta împotriva drogurilor este întruchipată de Art Keller, un american din San Diego a cărui mamă este mexicană.
Romanul începe din  1975 din vremea când Keller era angajat a forţelor speciale în Vietnam.
Revenit în patrie se angajează la DEA. Aici începe lupta împotriva traficului de droguri din Mexic. Câmpurile de mac, producătoare de heroină sunt distruse. Dar în loc de heroina mexicană lorzii drogurilor încep traficul cu cocaina columbiană.

Romanul are şi partea lui de conspiraţie. CIA în luptat împotriva sandiniştilor nicaraguani şi a tuturor gherilelor comuniste. Pe lângă faimoasa Iran Contras a locotenent colonelului North, CIA organizează şi traficul de droguri din Columbia în scopul obţinerii de bani pentru lupta împotriva partizanilor comunişti. 
Personajul negativ şi diabolic este Sal Scachi, fost agent în Vietnam care controlează toate ticăloşiile inclusiv şi Mafia din New York. 

Asta este acuzaţia principală a romanului, că Administraţia Reagan în isteria sa anticomunistă  a folosit inclusiv pe baronii drogurilor împotriva gherilelor comuniste din America Centrală şi de Sud. Toate acestea au condus la o îngrozitoare şi generalizată corupţie a administraţiilor guvernelor republicilor de la sud de Rio del Norte, în frunte cu Mexicul. 

Cred că acesta este unul din motivele pe care Administraţia americană de azi cere României controlul corupţiei!

Romanul spune că aceasta este şi creaţia intereselor subterane ale SUA!

Un alt personaj principal este Adan Barrera, cel care moşteneşte de la unchiul său Federacion, organizaţia criminală mexicană  care tranzitează cocaina columbiană în SUA.
De fapt romanul are în marea lui majoritate descrierea luptei lui Art Keller cu clanul Barrera. Lupta lui este obstrucţionată de birocraţia americană şi de implicarea vinovată a CIA în problema drogurilor. 

Alt personaj important sete Sean Callan, un tânăr din cartierul irlandez din Manhattan, care la 18 ani îl ucide pe omul Mafiei şi principal interlop irlandez, ca să devină împreună cu amicul să Mickey O'Bop killerii irlandezi al Mafiei newyorkeze, distruse ulterior de către faimosul procuror Giuliani, devenit şi primar al New Yorkului. Acest Callan devine unul din marii killeri angajat în America Centrală de baronii drogurilor.

În fine un personaj feminin care învârte totul în carte este superba blondă Nora Hayden. Prostituată de lux din San Diego, devine amanta lui Adan Barrera, dar este atrasă de implicarea socială a Cardinalului Parada care vrea să-i salveze pe mexicani de flagelurile drogurilor şi sărăciei. Parada este ucis de narcotraficanţi şi din acest motiv Nora începe să-l urască de moarte pe Adan Barrera şi devine informatoarea lui Art Keller.

Finalul romanului este trist, răii mor sau sunt în puşcării, dar flagelul drogurilor continuă! 

Nu am lăsat cartea din mână şi o recomand cu căldură şi dumneavoastră!

Incredibil, dar adevărat, Spania Olanda 1-5!


Acum patru ani am ţinut în finala Mondialului cu Olanda, şi Iulian, prietenul meu a zis că sunt piază rea, a câştigat Spania!


Astă seară am fost tot împreună la grădină şi am ţinut cu Spania!

Sunt o piază rea! Olanda a jucat incredibil şi a răsturnat situaţia în repriza a doua. Cineva spunea că noi am luat de la olandezi doar patru goluri.

Van Persie şi cu Arie Roben au fost eroii acestui rezultat extraordinar.

Vinovaţii acestei catastrofe sunt Sergio Ramos şi Casillas, exact cei care au contat în semifinala retur Bayern - Real şi când Robben a fost nul!
Unii spun că Olanda este candidată serioasă la titlul mondial! 
Să avem răbdare

joi, 12 iunie 2014

Salieri şi Mozart

Miruna Didu
Astă seară Filarmonica Piteşti ne-a oferit muzică clasică.

O alăturare controversată, dată fiind povestea rivalităţii celor doi compozitori. 
Adrian Petrescu
Mozart a fost geniu muzical, Salieri doar un compozitor cu relaţii la curtea imperială. Mai în vârstă cu 6 ani decât Mozart, Salieri a trăit mult mai mult, 75 de ani.
Am fi tentaţi să spunem şi la ce i-a folosit?
Mozart a trăit doar 35 de ani dar muzica lui încântă şi azi prin melodicitate şi prospeţime. 
Muzica lui Salieri a îmbătrânit odată cu el.


Am ascultat în deschiderea concertului de astă seară piesa Concert pentru flaut, oboi şi orchestră de Antonio Salieri.
Soliştii au fost flautista Miruna Didu, fostă colaboratoare a Filarmonicii Piteşti şi Adrian Petrescu într-o dublă ipostază de oboist şi de dirijor al orchestrei.

Am ascultat un concert care aminteşte mai mult de baroc decât de clasicul care se contura în a doua parte a secolului XVIII.
Interpretarea a fost aplaudată generos de public şi soliştii ne-au oferit un piesă de trio compus de Adrian Petrescu în care fagotistul Ionuţ a fost invitat. Am ascultat motivele populare din Mocioriţă şi altele.

În partea a doua a concertului am ascultat Simfonia nr. 36 Linz de W. A. Mozart. Este o compoziţie scrisă în oraşul care-i poartă numele în doar patru zile şi audiată acolo. Este o simfonie care anunţă simfonismul beethovenian, mai ales în prima parte. Audierea unei piese mozartiene este o plăcere pentru orice meloman, aşa că a fost o mare bucurie pentru melomanii piteşteni.


luni, 9 iunie 2014

Cea mai frumoasă poveste de Adrian Cioroianu

Pe la începutul lui aprilie 2014, mai precis pe 3, când vremea era încă frumoasă Adrian Cioroianu şi-a lansat ultima sa carte de istorie la Piteşti.

Este compusă din mai multe pastile de două pagini, fiecare privind chestiuni ale istoriei moderne româneşti.

Cea care m-a interesat îndeosebi a fost privind datarea Zilei Independenţei României. Faptul că ministrul de externe Kogălniceanu a declarat în cameră acest lucru pe data de 9 mai 1877 a fost făcut special pentru ca şeful statului domnitorul Carol I să declare solemn a doua zi, pe 10 Mai Independenţa. Kogălniceanu nu era nici măcar prim ministru, care ar fi dat o oarecare legitimitate acestei date!
Acest lucru este folosit de istoriografia comunistă şi perpetuată până azi pentru a falsifica o dată importantă în istoria modernă a României. Majoritatea istoricilor spun că această zi trebuie declarată zi naţională, nu 1 Decembrie care a fost finalizarea reunificării unor teritorii româneşti. Şi clima ne indică această zi. Să sperăm că raţiunea va învinge nişte prejudecăţi reziduale.

Sunt multe evenimente ale istoriei contemporane prezentate în volum pe care eu le-am trăit în direct în vremea dictaturii comuniste.

Am o problemă, pe care nu mi-o explic, Nu am fost martor direct al vizitelor preşedinţilor De Gaulle şi Nixon.
De Gaulle a vizitat România în mai '68. Eram înainte celei de-a doua sesiuni de examene din anul I. Probabil că politica nu mă interesa în mod  deosebit şi din acest motiv cred că nu am ajuns pe străzile Bucureştiului să-l văd pe general.
Îmi reamintesc că politica mi-a intrat în viaţă odată cu invazia sovietică a Cehoslovaciei, din 21 august 1968.  Atunci am devenit ferm antisovietic şi vag anticomunist.
În decembrie pe 24, 1968 am fost şi eu la ajunul studenţesc, dar m-am oprit la Drept la căminele Universităţii. A doua a zi s-a organizat om şedinţă de blamare a acţiunilor studenţeşti. Eu am avut obrăznicia să justific acţiunea studenţilor. Se pare ca am devenit persoană non grata pentru Secretariatul facultăţii şi al decanului Zarea. Noroc că învăţam destul de bine aşa că mari repercusiuni nu am avut. Ne-am ales atunci însă cu vacanţa de Crăciun!

Un alt episod de istorie recentă pe care l-aş comenta a fost cel din 15 Noiembrie 1987. În acea zi am fost la pescuit la Budeasa. Seara parcă am fost să votez la ultimele alegeri din comunism!
A doua zi m-am întâlnit cu braşoveanul Nicu Fotă care era extrem de surescitat.
Am aflat de la el cum s-au desfăşurat protestele muncitoreşti din 15 Noiembrie. Cum au fost aruncate tablourile din Judeţeana de Partid şi caşcavalul (produs care se găsea foarte greu!) activiştilor!
Dar cel mai dramatic episod mi l-a povestit Nicu despre acţiunea în forţă a autorităţilor.
Au intervenit pentru prima oară trupele speciale dotate cu scuturi şi pulane, cum a fost apoi la Revoluţie.
Cel mai cretin episod a fost cu o tanchetă care intrat în piaţă să răspândească pe demonstranţi, s-a învârtit pe acolo până s-a defectat, stârnind hazul protestatarilor. Până şi represiunea era organizată ca pe vremea lui Ceauşescu, adică prost, cum a rămas tradiţia la multe lucruri înfăptuite de semenii noştri.
Am găsit şi nişte inadvertenţe în carte. Domnul Cioroianu susţine că americanii au bombardat Universitatea şi Teatrul Naţional. Eu ştiu şi peste tor se scrie că a fost opera represiunii germane după actul de la 23 august de întoarcere a armelor împotriva fostului aliat!
De asemenea apar nişte erori de aritmetică, dar astea se pot trece cu vederea, vârste calculate greşit, etc. 

Cartea este interesantă pentru că aminteşte nouă de vârsta a treia prin ce am trecut, iar cel mai tineri cum era în comunism! 


duminică, 8 iunie 2014

După Roland Garros

S-a terminat al doilea turneu de mare şlem!
Pentru noi românii a fost un moment important ieri, după 1979 aveam din nou o jucătoare de tenis în finala acestui turneu, pe Simona Halep.
A fost un mare moment de solidaritate pentru românii atât de divizaţi, toţi am ţinut şi ne-am agitat sperând să câştige Simona. 

N-a fost să fie, în final a câştigat frumoasa, şireată şi experimentată, Maria Şarapova şi nu talentata noastră jucătoare. 
Ca să devină o mare jucătoare, Simona trebuie să câştige un turneu de mare şlem, pentru că istoria reţine pe câştigători, nu pe finalişti.
Simona a avut puterea psihica să întoarcă în tie break scorul şi să joace setul decisiv. Totul s-a jucat la 2-1 pentru Simona, cu break pe serviciul Şarapovei, la 3-1 pentru Simona poate câştiga ea. Nu este numai talentul, ci şi pregătirea psihică, care face marii campioni. Să sperăm că Simona va deveni o mare campioană.



S-a terminat şi finala masculină!
A câştigat pentru a noua oară Nadal! El este un fenomen! 
Este interesant că este epoca a trei mari jucători: Roger Federer, care deja este trecutul, probabil că nu va mai putea reveni să câştige vreun turneu de mare şlem. Pentru că cei doi giganţi ai momentului sunt Nadal şi Djokovic. Azi a câştigat Nadal pentru că greşit mai puţin decât Djokovici. Eu mă bucur, pentru că sunt fan Nadal.

Aşteptăm Wimbledon!

Acum se desfăşoară Formula 1 la Montreal. Este o luptă neinteresantă între cei doi piloţi de la Mercedes, Rosberg şi Hamilton. Favoritul, meu Alonso este pe trei la general al mare distanţă. Ferrari nu mai este în stare de o maşină performantă.
Văd că Hamilton nu se abţine, şi-a cam stricat maşina!


sâmbătă, 7 iunie 2014

La baltă în primele zile de vară

Astăzi de dimineaţa pe la 5.30 eram coborât din blocul aşteptându-l pe Dan, prietenul şi partenerul meu de baltă.

Mă dotasem cu cizmele şi nu degeaba după ploile abundente locul nostru obişnuit era plin de noroi şi a contat că am avut cizmele. Vreau să vă spun că am stat unde am stat toată vara trecută nu în locul exact opus de pe celalalt, din ieşirea precedentă.

Ziua era splendidă şi îmi legam o grămadă de speranţe după prima ieşire care  a prea fost formidabil.
Îmi luase nada de succes, aia roz şi aşteptam să vină crapul.
Am pus două undiţe pe care le-am încurcat mereu, care au adus o contribuţie importantă, la captura  de caraşi şi câteva babuşti.

Am pus şi o lansetă pe boiles şi m-am pus pe aşteptat. Au atacat nişte caraşi mititei.
Prietenul Dan

Şi pe 9 am observat cum lanseta telescopică cu boiles s-a întins brusc am pus mâna pe ea şi am simţit că vine greu, era un crap mai mare. 
În câteva minute îl adusesem la mal şi Dan m-a ajutat cu minciogul. 

L-am scos şi era un crap mare, frumos şi longilin. La cântărire am văzut că avea cam 2,7 kilograme!

Am mai avut un scandal cu o altă lansetă credeam că este tot unul voinic dar era un crap fără solzi la jumate de kil. A mai atacat unul şi mai mic pe care l-am restituit bălţi în sistemul catch and release, ca să mai crească.

La final tot mărunţişul a revenit lui Darius băieţelul lui Dan. A cântărit şi el captura şi erau 4 kilograme, aveam şi eu porţia mea de vreo 2 kile!

Julvenicul


Aşa că astăzi pot să spun că sunt mulţumit!


joi, 5 iunie 2014

Concert de cinci stele

Aşa spun cei de la România Muzica la evenimente deosebite.

În această săptămână am fost favorizaţi. Melomanii piteşteni au avut ocazia să să-i urmărească pe marţi pe Tomescu şi pe Kunz cu In the mood for Prokofiev, iar astă seară am avut noi prilejuri de mulţumire.
În această seară de joi, 6 iunie Filarmonica Piteşti a avut doi invitaţi: pe dirijorul rus Vladimir Onufriev şi pe tânăra pianistă Daria Ioana Tudor.
Onufriev şi-a făcut studiile la Nijni Novgorod (fostul Gorki!) şi este dirijor la Arhanghelsk, deci este un om al Nordului!

Daria Ioana Tudor
Daria Ioana Tudor este o tânără ploieşteancă cu studii în oraşul natal şi la Bucureşti, are numai 17 ani, dar este de o siguranţă ieşită din comun.


Programul oferit de invitaţi a fost special, Beethoven şi Ceaikovski!

Concertul a fost deschis de orchestra condusă de Vladimir Onufriev Uvertura Egmont de Beethoven. Beethoven s-a inspirat din piesa lui Goethe pentru această muzică. Personajul tragic, contele Egmont din Ţările de Jos a fost executat de Filip al II-lea şi moartea sa dramatică a declanşat revolta olandezilor şi a condus la independenţa faţă de Spania. Muzica este solemnă şi pătrunzătoare, iar dirijorul a reuşit să redea cu ajutorul orchestrei atmosfera gravă a piesei.


A urmat Concertul pentru pian şi orchestră  nr. 3 în do minor de Beethoven având ca solistă pe Daria Ioana Tudor. Este concert scris în 1800 de compozitor şi dedicat Prinţului Ferdinand de Prusia, având reminiscenţe din  Concertul nr.24 a lui Mozart.
A fost o piesă remarcabil interpretată de tânăra pianistă, acompaniată atent  de orchestra condusă de Onufriev. Sala a izbucnit în aplauze frenetice al finalul piesei entuziasmată de frumuseţea gravă a interpretării. Beethoven a avut în tânăra pianistă o interpretă potrivită. Sper ca această tânără, ploieşteancă de a mea să aibă un viitor frumos! 


În partea a doua dirijorul rus ne-a oferit specialitatea casei, Ceaikovski!
Şi fiind un om din nord ne-a oferit Simfonia nr.1 în sol minor - Reverii de iarnă.
Este o compoziţie despre sufletul rus, despre imensitatea albă a iernii ruse, este o meditaţie gravă despre oameni şi natură.
Onufriev a reuşit cu succes să dea tempoul potrivit orchestrei şi interpretarea a fost o reuşită.
Cred că acest moment a fost unul din cele mai reuşite ale stagiunii primăvara  - vară 2014 şi melomanii piteşteni au de ce să fie mulţumiţi.
 
Jean Dumitraşcu, Daria Tudor, Vladimir Onufriev, eu şi Silviu Deaconescu

Avem o masă critică de spectatori care fac din Piteşti un punct pe harta muzicală a României.

Tenis sau fotomodele?

Genie Bouchard şi Maşa Şarapova în 2002 şi în 2014
Mă uit la semifinala dintre Maria Şarapova şi Eugenie Bouchard şi sunt fermecat!
Pe terne sunt două zeiţe, două femei extrem de frumoase. În sport nu prea contează cum arată o sportivă, este chiar invers proporţional cu calităţile sportive. Ei bine în tenis poţi vedea femei de o frumuseţe răpitoare. Astăzi după amiaza se întâlnesc aceste sportive care pot pot dezavantaja şi fotomodele care umblă pe catwalk. Când te uiţi la ele vezi nişte picioare care nu se mai sfârşesc! 

Interesant şi prevestitor este poza din 2002 a acestor fete, Maşa avea doar 15 ani, iar Genie doar 8.

Iată că peste ani sunt tenismene de top, sunt cele mai frumoase sportive ale momentului, Eugenie face prezentări de modă pentru casa Şarapovei.

Nu ştiu cine va câştiga, n-are importanţă,  dar în finala de la Roland Garros va fi o foarte bună tenismană, dar şi o superbă femeie!

miercuri, 4 iunie 2014

Farul de PD James


Când m-am apucat să citesc romanul Farul eram ferm convins că autorul este un el, ca să aflu de pe net că este o ea, Phyllis Dorothy James, nonagenară, face 94 de ani anul ăsta!
Este baroneasă, înnobilată pe viaţă şi membră a Camerei Lorzilor (mai corect House of Lords, care nu-i chiar acelaşi lucru!).
P D James este o demnă urmaşă a Agathei Christie. 
Scrie romane poliţiste în acelaşi stil. Au englezii nişte specificităţi că le recunosţi atmosfera şi mentalităţile de la o poştă.

În roman acţiunea se petrece pe mica insulă, Combe, din largul Cornwallului, spre vest în Atlantic. Insula a fost proprietatea familiei Holcombe, a cărei descendentă, Emily s-a stabilit acolo. Această insulă a fost transformată într-o zonă turistică fiind construite mai multe cabane - cottage şi un conac central, mansion. Pe insulă se află singurul născut în acest loc, Nathan Oliver, un romancier celebru. El este împreună cu fiica, Miranda şi cu secretarul şi corectorul său. Fiica se îndrăgosteşte de secretar şi hotărăşte să se mărite cu el, împotriva voinţei tatălui. La cina de la conac scriitorul are un conflict puternic cu doctorul Yelland pe o temă scrisă de romancier. A  doua zi este găsit spânzurat de farul insulei. 
Pentru rezolvarea crimei sunt trimişi trei poliţişti de la New Scotland Yard sub conducerea lui Adam Dalgliesh, personajul emblematic al romanelor poliţiste ale lui PD James. Numele mi-a adus aminte de Kenny Dalglish, faimosul jucător şi antrenor de la FC Liverpool! Ideea era că insula ar fi trebuit să devină reşedinţă de vară pentru miniştrii britanici.
Între timp mai are loc o crimă în acest spaţiu închis. 
Se petrec multe în roman inclusiv îmbolnăvire cu gripa păsărilor SARS!
Sunt multe trimiteri literare, inclusiv numele romanului, inspirat din cel al Virginiei Woolf, To the lighthouse. Este citat şi un vers din Auden, iar atmosfera este cea a romanelor Agathe Christie.

O altă observaţie este legată de numele de familie ale personajelor. Ele sunt englezeşti, britanice, deosebite de cele americane, unde există şi melting potul cultural şi numele americane sunt diferite cu toate că britanicii predomină, să fie şi abundenţa irlandeză?


Oricum romanul este o plăcere la lectură!

marți, 3 iunie 2014

In the mood for Prokofiev

Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz
În această seară la Piteşti s-a petrecut un important eveniment muzical.
Am fost invitaţi să-i ascultăm pe doi mari muzicieni.
Alexandru Tomescu este probabil cel mai talentat violonist al momentului. El cântă pe vioara Stradivarius aparţinând lui Ion Voicu şi care este folosită de un violonist român care a câştigat dreptul de  cânta cu ea.
Alături de Tomescu a evoluat pe scenă Eduard Kunz, german din Rusia, la Omsk în Siberia. Are studii strălucite la Moscova şi apoi în Marea Britanie şi este considerat între cei 10 cei mai promiţători pianişti din lume.
Concertul s-a deschis cu Sonata nr 1 op. 80  în fa minor pentru vioară şi pian.
Această piesă este un chin pentru violonist, pentru că Prokofiev dorea o interpretare care să-l facă pe meloman să sară în sus şi să spună că autorul bucăţii este nebun! Este o piesă neagră, dureroasă, scrisă în vremea războiului, când durerea şi disperarea predominau. 

Ei bine interpretarea celor doi virtuozi a fost perfectă.
Probabil că şi Prokofiev ar fi fost mulţumit de interpretarea lui Tomescu.

Aş mai face un comentariu, după această piesă trebuie să fii într-o stare specială când audiezi Prokofiev deci să ai o predispoziţie să fii in the mood!
Sala a aplaudat furtunos interpretarea!

Mă opresc aici pentru că probleme urgente m-au silit să nu audiez complet concertul şi am plecat la pauză.
Oricum sosirea lui Tomescu şi a lui Kunz este o onoare pentru melomanii piteşteni. 
Mi l-aş dori pe Kunz într-un recital cu orchestra!


luni, 2 iunie 2014

Festivalul de Cor Vivaldi Piteşti 30 mai 1iunie 2014

Armonia Brăila
Acest festival muzical a început n obositoarea pentru mine vineri 30 mai. Nu am avut ocazia decât să văd doar două coruri Armonia din Brăila condusă de preotul Ioan Păvăloiu şi Credo al Fundaţiei Sf. Gheorghe din Piteşti condusă de preotul Gheorghe Neacşu din parohia noastră a Catedralei din Piteşti.
Credo Piteşti
A trebuit să mă duc apoi la Mike Godoroja.
Corul de Copii din Mioveni
În ziua de sâmbătă 31 mai au evoluat pe scena Casei de Cultură din Piteşti Corul de Copii din Mioveni, apoi corurile Armonia din Plopeni, Prahova condus  de Gheorghe Mutu, Corul Preot Ion Ionescu din Topoloveni condus de Ioan Isăroiu.
Corul din Topoloveni
În final am audiat Corul Bărbătesc de Cameră din Ptui, Slovenia, condus de o doamnă, Nina Lorber! Acest cor câştigase trofeul concursului de  coruri. Ptui este cel mai vechi oraş sloven, a făcut parte din Carinthia şi se numeşte în germană Pettau. 
Corul din Ptui
Este aşezat pe cursul superior al râului Drava, afluent al Dunării la Belgrad.
Corul a arătat un înalt profesionalism.

Şi celelalte coruri nu au fost mai prejos şi merită felicitaţi organizatorii, orice act artistic din oraşul nostru merită consemnat!