luni, 9 iunie 2014

Cea mai frumoasă poveste de Adrian Cioroianu

Pe la începutul lui aprilie 2014, mai precis pe 3, când vremea era încă frumoasă Adrian Cioroianu şi-a lansat ultima sa carte de istorie la Piteşti.

Este compusă din mai multe pastile de două pagini, fiecare privind chestiuni ale istoriei moderne româneşti.

Cea care m-a interesat îndeosebi a fost privind datarea Zilei Independenţei României. Faptul că ministrul de externe Kogălniceanu a declarat în cameră acest lucru pe data de 9 mai 1877 a fost făcut special pentru ca şeful statului domnitorul Carol I să declare solemn a doua zi, pe 10 Mai Independenţa. Kogălniceanu nu era nici măcar prim ministru, care ar fi dat o oarecare legitimitate acestei date!
Acest lucru este folosit de istoriografia comunistă şi perpetuată până azi pentru a falsifica o dată importantă în istoria modernă a României. Majoritatea istoricilor spun că această zi trebuie declarată zi naţională, nu 1 Decembrie care a fost finalizarea reunificării unor teritorii româneşti. Şi clima ne indică această zi. Să sperăm că raţiunea va învinge nişte prejudecăţi reziduale.

Sunt multe evenimente ale istoriei contemporane prezentate în volum pe care eu le-am trăit în direct în vremea dictaturii comuniste.

Am o problemă, pe care nu mi-o explic, Nu am fost martor direct al vizitelor preşedinţilor De Gaulle şi Nixon.
De Gaulle a vizitat România în mai '68. Eram înainte celei de-a doua sesiuni de examene din anul I. Probabil că politica nu mă interesa în mod  deosebit şi din acest motiv cred că nu am ajuns pe străzile Bucureştiului să-l văd pe general.
Îmi reamintesc că politica mi-a intrat în viaţă odată cu invazia sovietică a Cehoslovaciei, din 21 august 1968.  Atunci am devenit ferm antisovietic şi vag anticomunist.
În decembrie pe 24, 1968 am fost şi eu la ajunul studenţesc, dar m-am oprit la Drept la căminele Universităţii. A doua a zi s-a organizat om şedinţă de blamare a acţiunilor studenţeşti. Eu am avut obrăznicia să justific acţiunea studenţilor. Se pare ca am devenit persoană non grata pentru Secretariatul facultăţii şi al decanului Zarea. Noroc că învăţam destul de bine aşa că mari repercusiuni nu am avut. Ne-am ales atunci însă cu vacanţa de Crăciun!

Un alt episod de istorie recentă pe care l-aş comenta a fost cel din 15 Noiembrie 1987. În acea zi am fost la pescuit la Budeasa. Seara parcă am fost să votez la ultimele alegeri din comunism!
A doua zi m-am întâlnit cu braşoveanul Nicu Fotă care era extrem de surescitat.
Am aflat de la el cum s-au desfăşurat protestele muncitoreşti din 15 Noiembrie. Cum au fost aruncate tablourile din Judeţeana de Partid şi caşcavalul (produs care se găsea foarte greu!) activiştilor!
Dar cel mai dramatic episod mi l-a povestit Nicu despre acţiunea în forţă a autorităţilor.
Au intervenit pentru prima oară trupele speciale dotate cu scuturi şi pulane, cum a fost apoi la Revoluţie.
Cel mai cretin episod a fost cu o tanchetă care intrat în piaţă să răspândească pe demonstranţi, s-a învârtit pe acolo până s-a defectat, stârnind hazul protestatarilor. Până şi represiunea era organizată ca pe vremea lui Ceauşescu, adică prost, cum a rămas tradiţia la multe lucruri înfăptuite de semenii noştri.
Am găsit şi nişte inadvertenţe în carte. Domnul Cioroianu susţine că americanii au bombardat Universitatea şi Teatrul Naţional. Eu ştiu şi peste tor se scrie că a fost opera represiunii germane după actul de la 23 august de întoarcere a armelor împotriva fostului aliat!
De asemenea apar nişte erori de aritmetică, dar astea se pot trece cu vederea, vârste calculate greşit, etc. 

Cartea este interesantă pentru că aminteşte nouă de vârsta a treia prin ce am trecut, iar cel mai tineri cum era în comunism! 


18 comentarii:

  1. Se pare ca ma cenzurati cand vreau sa spun ceva despre falsul istoric cu regalitatea! E a treia oara cand nu pot sa comentez. Felicitari, domnule „democrat”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În primul rând semnzi o anonimă ca-n Scrisoarea Pierdută!
      Nu cenzurez pe nimeni!
      De vină este sistemul în care postezi care poate determina incompatibilităţi.
      Referitor la monarhie doar educaţia cretină comunistă te-a programat.
      Istoria noastră este o istorie a sistemului monarhic, voivodal până în secolul XIX.
      Nu avem nicio tradiţie republicană, republica ne-a adus-o cizma sovietică şi nu trebuie să ne mândrim cu ea.
      Dacă politicienii români ar avea tărie şi caracter ar trebui să revenim la monarhie!
      Franţa şi SUA au decis în secolul XVIII, Grecia, Italia, Portugalia în secolul XX.La fel şi Germania şi Austria după înfrângerea în Primul Război Mondial.Iugoslavia, Bulgaria şi Albania după cel de-al Doilea Război Mondial în condiţiile specifice. Ungaria a fost monarhie cu regentul Horty, Cehoslovacia şi Polonia, Finlanda s-au declarat republici după ce au fost parte al unor imperii, dispărându-le statalitatea.
      Noi n-am avut această dorinţă sau posibilitate să reb'nunţăm la monarhie, ne-au obligat comuniştii!

      Ștergere
    2. Mihai Vasilescu11 iunie 2014, 10:35

      Joe, mi se pare foarte interesanta argumentatia ta, cu anumite lucruri bine punctate. As adauga impresia mea ca, la noi, nici macar pasoptistii n-au prea fost "republicani".
      Am insa o critica (prieteneasca): anonimul de mai sus ti s-a adresat la persoana a doua plural. Era mai bine sa-i fi raspuns si tu la fel. O politete rece are de obicei mai mult efect in controverse, cu exceptia cazurilor cand oponentul ar fi.... unul ca Vadim.

      Ștergere
    3. Îmi însuşesc critica!
      Nu-mi place anonimatul şi poate din acest motiv am folosit exprimarea asta directă!
      Poate însă să nu ştie să se posteze cu numele, simplu dacă faci un mic efort!

      Ștergere
  2. Universitatea si multe alte cladiri, inclusiv masacrul din Grivita cand cu covorul de bombe pentru ruperea moralului au fost USAF. Teatrul National a fost Luftwaffe dar nu ca repercursiune (cu exceptia distrugerii aripii de jos a Palatului Regal, unde este acum Sala Palatului) ci din cauza unei bombe ratacite din cele cateva lansate asupra Telefoanelor (obiectiv pur militar). Au participat doar cateva avioane ce au si fost evacuate odata cu ocuparea aeroporturilor de catre Armata Romana. Nu a existat o aviatie de bombardament in Romania.

    M
    Ca adaugire: majoritatea pilotilor de lupta romani au fost doborati in atacurile inutile asupra B17 americane. Cred ca am reusit sa doboram doar una sau doua Fortarete. Dar nu din vina pilotilor si nici a echipamentului. B17 zburau prea sus si in formatie si nu prea aveai ce sa le faci. Cand Bazu a plecat in Italia pe 24 sau 25 August FW190 lui a fost facut praf de un american care a vrut sa il incerce. Nu l-a putut controla (avionul era cel mai bun vanator al WWii, dar era foarte fin in comenzi; de aici si agilitatea sa in dog fight). Asa ca Bazu s-a intors cu un P pe care inainte nu zburase nici un minut...M

    RăspundețiȘtergere
  3. S. Demetrescu9 iunie 2014, 17:25

    1. Ziua națională nu se alege în funcție de starea vremii sau de părerile unor pseudoistorici etc. Desigur însă că pot exista păreri diferite. Dar și în Franța sau SUA în Iulie e prea cald iar căderea Bastiliei a fost numai un vax.
    2. Cioroianu este doar un politruc (din tipul de după Dec. 1989) reacționar și monarhist declarat, doar atît. Pe criterii politice a fost numit și decan la Facultatea de Istorie, facultate devenită un cuib al impostorilor și nu odată al activităților antiromânești.
    3. Tocmai faptul că s-a manipulat data declarării independenței în 1877 pentru a coincide cu data nașterii lui Carol I este nepermis, penibil, chiar odios. Dacă era născut pe 15 Mai s-ar fi amînat pînă atunci ? De aceea ziua de 9 Mai este corectă și faptul că a fost folosită în vremea comunismului nu poate fi un argument contra.
    După cum și declararea juridică a sfîrșitului celui de al doilea război mondial este tot 9 Mai și nu 8 Mai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carol I este născut pe 20 aprilie!
      1. Venirea sa în România s-a întâmplat pe 10 Mai 1866. Era normal ca Independenţa să corespundă cu această dată semnificativă cum a fost şi încoronarea ca rege!
      Idiosincrazia ta republicană nu te face să gândeşti normal şi echilibrat!
      2. Declaraţiiile importante ale unei ţări le fac sefii de stat, monarhii, preşedinţii, primii miniştrii în sistemul republicii parlamentare. Un ministru de externe nu poate face o declaraţie care să fie luată în seamă de istorie.
      3. 9 mai este data impusă de sovietici, pentru că atunci s-a realizat ceremonia de predare faţă de ei, faţă de americano-englezi s-a făcut pe 8 mai.
      Demetrescu trăieşti în imbecilitatea manipulatorie bolşevică pe care am suferit-o în parte şi eu în anii 50. Eu m-am lecuit însă, tu eşti în în zodia istoriei lui Roller!
      Zilele naţionale sunt în perioade în care se poate defila, face chermeze şi distracţie. Regele Mihai a foct inspirat că a făcut-o pe 23 August şi javrele comuniste făceau defilări şi crenvuşţi. Defilai şi pe 7 noiembrie cu frig şi vreme proastă, îţi aminteşti?
      Noi am pus-o pe 1 Decembrie când este în plin Postul Crăciunului! Recunoaşte că este o mare idioţenie!!!!

      Ștergere
    2. 1. URSS a făcut foarte probabil deliberat o amînare de cîteva o ore pentru a primi capitularea la 9 Mai ora 0.43 (cred că ora Berlinului). Dar vrei-nu vrei din punct de vedere strict juridic rămîne 9 Mai ca zi a capitulării totale (și asta am vrut să menționez).
      2. Confuzia mea între 20.04 și 10.05 nu schimbă datele problemei. Tot o manipulare a fost, tot o alegere ridicolă a zilei naționale. Iar data este departe a de a fi fost semnificativă, majoritatea populației nu a privit cu simpatie un rege venetic.
      3. Din zece ani în opt pe 1 Decembrie temperatura la București este peste zero grade; iar defilarea este foarte simplistă și scurtă, am fost și eu martor. Nu cred că a durat mai mult de o oră prin 2012, nu îmi amintesc exact cînd am fost. Și nu are legătură cu vreun post !

      Ștergere
    3. Eşti atât de marcat de educaţia cretină comunistă că nu poţi ieşi din ea!
      După tine criminalii comunişti or fi fost nişte eroi, nu ajunşi la putere pe tancurile ruseşti!
      Aici este marea ta eroare, îl crezi pe Roller, nu pe Brătianu, Giurescu şi pe alţi istorici autentici

      Ștergere
    4. Chiar că nu înțeleg ce legătură are comunismul și Roller aici: tot ce nu convine intereselor sau prejudecăților tale este comunist sau sovietic? Ca mai bătrîn eu îmi amintesc că pe vremea școlii toți cei care spuneau ceva ce părea a nu conveni politicii PCR erau catalogați ca avînd concepții burghezo-moșierești, dacă nu chiar fasciste ! Tu procedezi la fel, dar din sens opus și cu aceeași părtinire irațională. Lumea nu este doar alb și negru, nici măcat logica modernă nu a rămas agățată numai de da și nu, plus și minus ! Și dacă te referi mereu la compromis (cînd nu trebuie) de ce nu îl aplici chiar tu ?

      Ștergere
    5. Păi toate aiurelile astea pe care le proclami sunt izvorâte din educaţia comunistă de care nu eşti în stare să te dezbari, de la maistrul Roller şi asociaţii!!!!
      Monarhia este o idioţenie, republica este bună asta este lozinca prostească impusă de comunişti, nu alţii ne-au adus republica pe cap!
      Parcă nu ai văzut cu ce preşedinţi ne-am potcovit!
      Excepţie de normalitate a fost doar Constantinescu.
      În monarhii regii domnesc şi poporul guvernează!

      Ștergere
  4. @Demetrescu: Aveti dreptate cu 1. Inclusiv gluma cu Bastilia. Nu stiu daca s-a manipulat 10 mai. Fapt este ca dupa trecerea Prutului e catre trupele rusesti la sfarsitul lui Aprilie (fapt necontrolabil e catre politicienii romani) si bombardamentele turce asupra Brailei si Reni (atunci oras romanesc nu ocupat de atat de draga Ucraina a lui Joe) din 27-28 Aprlie (iarasi necontrolabil). Ruperea relatiilor cu Turcia a avut loc pe 29 Aprilie. Pe 9 mai (la cca 2 saptamani, pentru a permite trupelor Ruse sa acopere Dunarea (deh, ca atunci si acuma, stateam in spatele unuia mai tare) s-a aranjat ca un parlamentar sa lanseze o interpelare Guvernului pe tema juridicitaii ruperii relatiilor si a schimburilor de focuri de peste Dunare cu turcii. Kogalniceanu, ca inistru de externe a raspuns si a constata (nu a proclamat !, atentie) existenta beligerantei cu Turcia si a concluzionat pe linie de consecinta ca Romania a devenit Independenta. Adevarata proclamare are loc pe 10 Mai oata cu actul oficial.Acum, este adevarat ca argumentatiile lui Joe pro-monarhie nu au pic de substrat. Mai mult, monarhia opare o solutie in comparatie cu alternativele prezente. Monarhia are tarele ei cunoscute, care de altfel au dus si la diaparitia ei totala, fiind inlocuita cu o Presedentie pe viata cu urmas selectat doar dintr-o singura familie. Asta ofera o liniste intrena prin lipsa luptelor electorale si o garantie per se impotriva unor derapaje anti-democratice. Dar ca intotdeauna, conteaza omul. Romania a avut si un Carol I si un Mihai I dar a avut si un Carol II. Ultimul era un fel de Basescu de epoca, cu aceleasi tare si fixatii, dar cu o inteligenta si educatie superioare. Iar afirmatia ca Mihai a ales 23 August este sideranta. Lovitura a fost pripita pe 23 August pentru ca pe 22 August Rusii sparsesera frontul Romanesc intr-un mod catastrofal (una din marile victorii tactice ale razboiului) si Antonescu pleca pe Front sa incerce a salva ce mai era de salvat. In plus Rusii nu mai aveau nimic in fata si coborau din Moldova cu camioanele, nici macar cu tancurile mai incete. Asa ca Antonescu a fost practic oprit pe scari mergand spre masina ce il ducea pe front si rugat sa vina in cabinetul Regelui unde a fost arestat, fiind fara garzi. Asa ca nu Mihai a ales ziua ci Rusii ce au atacat si Romanii ce nu au rezistat. M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credeam că eşti om serios!
      Cu ce ne lăudăm cu Republica de al Ploieşti a lui Candiano Popescu? Erou al Războiului de Independenţă!
      Uită-te la monarhii şi la republicile eşuate!
      Inclusiv a noastră.
      N-avem pic de tradiţie republicană, te faci că plouă când uiţi că republica ne-a fost dăruită de cizma sovietică.
      Mihai I a fost un erou, am salvat Ardealul astfel.
      În rest, apă de ploaie, Antonescu a fost un dezastru, cu trecerea Nistrului şi mai ales cu Transnistria şi evreii.

      Ștergere
    2. Mihai I a fost doar un tembel din naștere, fiul lui Manos din garda regelui Greciei care o ardea pe Elena de cînd era mică - de aia căsătoria cu Carol II a fost grăbită, nașterea a fost prematură, de aia Carol II practic a repudiat-o cînd s-a văzut înșelat și a revenit la prostituata sa evreică. Măcar Carol II a fost capabil de o pasiune, chiar dacă ordinară. Comuniștii probabil habar nu aveau, astea le spune Pamfil Șeicaru precum și alții așa că trebuie să renunți la psihoza anticomunistă prin care explici toate relele. Astea sunt păreri de țărăniști de ăia bătrîni (dacă mai există) și care și-au pierdut uzul rațiunii. Unii zic că a mai făcut un copil cu un italian, ducele d'Aosta (nu am cum să confirm). Iar lovitura de palat/trădarea de la 23 August este rodul acțiunii țărăniștilor (vezi memoriile lui Ion Hudiță) aliați tocmai cu....comuniștii (că Brătianu era deja senil iar Titel Petrescu o nulitate), la cererea mult lăudaților aliați (blestemați fie în vecii vecilor). Proclamația a fost scrisă de ciudatul comunist L. Pătrășcanu, ceilalți complotiști fiind fie prea proști, fie dorind ca altul să scoată castanele din foc. Iar arestarea lui Antonescu a făcut-o Bodnăraș cu echipa lui comunistă (care ulterior i-a predat rușilor care mi se pare că nu îți plac), nu lașii din partidele zise istorice care ca deobicei s-au fofilat crezînd că vor scăpa de judecata istoriei. Iar Mihai I (rege ilegal, nu a depus probabil jurămîntul în 1940 - nu am răbdare să verific acum) a fost ca întotdeauna o marionetă în mîinile camarilei, nu erou, nu salvator, cu rol hotărîtor etc. Dacă nu semna îl detronau ăia cu trei ani mai devreme. Iar Antonescu a făcut desigur numeroase greșeli (dar cine nu ar fi făcut atunci ?) dar rămîne un erou comparat cu politicienii de atunci (și de acum). Trebuia să nu trecem Nistrul (dacă îți intră un hoț în curte îl urmărești doar pînă la poartă ?; și apoi cînd s-au dus în Ungaria, Cehoslovacia, chiar Austria ce interes aveam noi)?, trebuia să așteptăm iar pomeni de la alții fără nici un sacificiu, trebuia să suportăm orice fără crîcnire (ca astazi) ? Scrii la fel ca E. Mezincescu, ăla a scris o carte întreagă despre ce nu ar fi trebuit să facă românii în istorie (Mezincescu ăsta a fost vărul lui S. Mezincescu care după ce și-a recuperat averea s-a dus dracului).
      Și de unde naiba tradiții republicane, înconjurați de imperii ? Cînd liberalii au încercat o vagă mișcare după moartea lui Ferdinand dobitocul de Maniu l-a adus înapoi pe Carol II (băgîndu-l la înaintare pe un nătăfleață numit Mironescu parcă) - astea le spune Roller sau este o istorie reală, nu doar partizană ? Și chiar dacă nu ne place acum din diverse resentimente ridicole să o spunem toți, rolul principal în recuperarea Transilvaniei l-a avut Petru Groza !

      Ștergere
    3. Mihai Vasilescu11 iunie 2014, 11:06

      Draga M, sa clarificam un pic. Spui "Monarhia are tarele ei cunoscute, care de altfel au dus si la disparitia ei totala", dupa care adaugi "fiind inlocuita cu o Presedentie pe viata cu urmas selectat doar dintr-o singura familie. Asta ofera o liniste intrena prin lipsa luptelor electorale si o garantie per se impotriva unor derapaje anti-democratice". Ori, ce adaugi tu este exact o caracterizare a monarhiei constitutionale, careia constat cu placere ca ii si semnalezi merite, si care functioneaza perfect in multe tari civilizate si prospere.
      Apoi spui: "Dar ca intotdeauna, conteaza omul. Romania a avut si un Carol I si un Mihai I dar a avut si un Carol II". Sa precizam totusi: Carol II a instaurat o dictatura, deci nu a fost un monarh constitutional. In fine, comparatia Carol II - Basescu nu se sustine, fiindca regimul Basescu nu e in nici un caz o dictatura - lipsesc elemente esentiale, printre care partid unic, anihilarea opozitiei politice, cenzura etc.
      In privinta domnului Demetrescu, as preciza tot aici, ca sa nu mai fac alta postare, ca el are perfecta dreptate sa spuna ca Joe greseste cand il acuza de mentalitati comuniste. Mentalitatile si stilul dlui Demetrescu sunt legionaroid-vadimiste.

      Ștergere
    4. Dragă Mihai,
      Or fi mentalitatea şi opiniile prietenului nostru Sorin D. cum or fi, dar educaţia este a vremii noastre de atunci, anii 50 - 60, iar ideile negative despre România ante comunistă le-a căpătat în şcoală!
      Nu cred că în altă parte! Familia lui era contra!
      Întristător că le crede!

      Ștergere
    5. Mihai Vasilescu11 iunie 2014, 17:11

      Draga Joe,
      Oamenii mai si evolueaza. Prietenul nostru Sorin D. a evoluat de la opiniile invatate in scoala in anii 50-60 la opiniile propagate de Vadim in anii 90, opinii care, trebuie sa recunosti, au si altele pe langa ce putea invata in scoala prietenul nostru.

      Ștergere
    6. S-ar putea ca într-o oarecare măsură să ai dreptate; recunosc !

      Ștergere