duminică, 30 aprilie 2017

Mistica rugăciunii şi a revolverului - Viaţa lui Corneli Zelea Codreanu de Tatiana Niculescu

Am citit cu mare interes această carte preţ de o zi şi ceva. De fapt am mai citit cărţi despre mişcarea legionară Garda de Fier a lui Armin von Heinen, Fracisco Veiga, autori străini care nu pot fi suspectaţi de anumite partizanate. Am mai citit,   de asemenea cartea lui Sorin Lavric Noica şi Mişcarea Legionară, pe care unii o acuză de partizanate. 

Mă interesează această mişcare politică, extrem de controversată interbelică pentru că mi-a marcat destinul prin tatăl meu, care a aderat şi el în tinereţe la această mişcare, dar a fost salvat în vremea comunismului de faptul că avea statut de muncitor, care se pare a contat mai mult decât această apartenenţă. Aşa că securiştii nu au scăpat ocazia să-mi amintească asta, este adevărat, erau ignoranţi, ziceau de taică'meu că a fost fedecist, adică în Frăţiile de Cruce, organizaţie de elevi de liceu. 
Am mai avut cu ocazia Sesiunii anuale despre Experimentul concentraţionar Piteşti să intru puternic în polemică cu neo-legionari. Moştenirea politică a acestei mişcări nu a avut pre mult succes. Ideile legionarilor, antisemitism fără evrei, conspiraţionisme de genul practicat de această mişcare se regăsesc în partidele de azi. Cel mai periculos apare când se manifestă la partide precum PSD, cu aer xenofob şi autohtonist. 

Ce lipsea în literatura dedicată acestei mişcări politice este biografia creatorului acesteia, adică a lui Corneliu Zelea Codreanu. Vorbind de bibliografie, nu iau în considerare cărţi ale unor bătrâni legionari, sau admiratori ai acestei mişcări. 

Tatiana Niculescu face biografia acestui personaj şi încearcă să găsească sursele care au inspirat această mişcare politică violentă interbelică. Unii cu care am purtat discuţii încearcă să creeze o imagine de martir neviolent a lui Codreanu, contrazisă însă de debutul politic al acestuia. Aceştia încearcă să acrediteze ideea că legionarismul, Garda de Fier a fost violentă doar în perioada post Codreanu, când Horia Sima a preluat conducerea şi a guvernat alături de generalul Antonescu până la rebeliunea din ianuarie 1941.

Revenind la carte biografia lui Codreanu începe cu originile acestei familii care sunt din Bucovina, bunicul fiind polonez, sau ceh. Mama lui Codreanu era de origine germană. Jan Zelinski s-a împământenit în România la sfârşitul secolului XIX din nevoia de profesori, după reforma lui Spiru Haret. Şi-a românizat numele care a devenit Ion Zelea Codreanu, nume final foarte autohtonist, dar şi primul care aminte de originea slavă. Naşul lui Corneliu Zelea Codreanu a fost A. C. Cuza, marele naţionalist anti-semit , profesor la Universitatea din Iaşi.

Corneliu a făcut studiile liceale la faimosul liceu militar Mânăstirea Dealu, un fel şcoală pentru aristocraţi dar şi pentru tineri săraci cu capacităţi intelectuale. Codreanu ar fi făcut parte din această a doua categorie, dar nu s-a remarcat cu nimic din punct de vedere şcolar. 

Codreanu vrea să se înscrie voluntar în Marele Război de Reîntregire, dar nu avea vârsta aşa că face o şcoală de ofiţeri la Botoşani. După război se înscrie la drept la Iaşi unde era supervizat şi ocrotit de naşul său A. C. Cuza. Codreanu se pune în frunte nemulţumirilor studenţeşti cu aer naţionalist, antisemit şi antic bolşevic având în vedere pericolul manifestat de vecinul de la Est. 

Autoarea încearcă să descopere resursele mişcării iniţiate de Codreanu. 
Le găseşte în cartea predicatorului John Bunyan  Pilgrim Progress privind latura religioasă a mişcării. Pentru că este surprinzător că legionarismul nu este ortodoxist, era mai ecumenic, Ion Moţa, martirul de la Majadahonda era greco-catolic, iar Codreanu vorbea de Biserica Creştină, nu de cultul majoritar al românilor. 
O altă sursă a legionarismului îl constituie Mişcarea Cercetăşiei iniţiată de generalul britanic Baden Powell, copiată de legionari prin taberele de instrucţie şi muncă. 
Alte surse de inspiraţie sunt mişcările sportiv militare din Germania Turnverein şi cea din zona slavă ceho poloneză a vulturilor - Sokol. 

Revenind la Codreanu şi biografia lui el intră în politică printr-o crimă. Din cauză că prefectul Manciu de Iaşi, un avocat băcăuan  aluat măsuri ferme în reprimarea unor manifestări studenţeşti a devenit ţinta lui Codreanu care îl împuşcă la ieşirea de al un proces împotriva militanţilor violenţi. Este însă achitat pe fondul exceselor naţionalist antisemite. Este eliminat din Universitate, dar A C Cuza îl menţine student la Drept. Pleacă în Germania şi în Franţa unde îşi ia un doctorat în economie. 

Mişcarea sa naţionalistă alege ca simbol pe Arhanghelul Mihail. Codreanu nu era un mare orator, se impunea prin prezenţă, un bărbat înalt cu ochi albaştri verzi, îmbrăcat în costum naţional şi călare pe un cal alb declanşa adevărate isterii între ţărani, ca un nou arhanghel. Ales în Parlament, Nae Ionescu îi scrie un discurs, pe care nu este în stare să-l ţină marcat de ideea că toţi îi vor reproşa uciderea lui Manciu. 

Stelescu, un tânăr gălăţean care devenise omul de încredere a lui Codreanu se îndepărtează de el şi devine adversar. 
Legionarii îl pedepsesc şi-l omoară decemvirii. I. G. Duca prim ministrul liberal decis să desfiinţeze această mişcare este asasinat pe peronul Gării din Sinaia de nicadori. Aceste denumiri încearcă să le dea un aer de brutuşi romani,  de fapt sunt nişte asasini politici. 

Codreanu intră din ce în ce mai tare în conflict cu regele Carol al II-lea, aşa că după succesul notabil din alegerile din 1937, acesta decide să îi numească partidul Goga Cuza să formeze guvernul care declanşează o politică antisemită care să ia faţa mişcării legionare. Guvernul patriarhului Miron Cristea ca rezultat al dictaturii regale carliste îl are ministru de interne pe Armand Călinescu, care declanşează represiunea anti-legionară. Ca urmare a unei scrisori cu acuze la adresa lui Nicolae Iorga  a lui Corneliu Zelea Codreanu este arestat şi judecat şi condamnat al 10 ani de puşcărie în urma unui proces aranjat. Dra se trece mai departe şi Codreanu împreună cu alţi lideri legionari este luat de la Penitenciarul Râmnicul Sărat şi duşi al Bucureşti. Jandarmii îi sugrumă şi îi împuşcă în cap. Sunt îngropaţi într-un loc secret betonat la Jilava. 
Aşa sfârşeşte carismaticul lider al unei mişcări extrem naţionaliste antisemite.

Din cei care au fost alăturaţi acestei mişcări extremistă dizolvantă a democraţiei şi parlamentarismului românesc vreau totuşi să amintesc doi eroi. 
Unul este fizicianul George Manu, fondatorul laboratorului de Fizică Nucleară al Universităţii Bucureşti, doctor la Paris al lui Marie Curie, unanim apreciat de colegii lui Horia Hulubei sau Şerban Ţiţeica. A murit la Aiud de plămâni, refuzând să semneze adeziuni faţă de regim. Era un fel de rector al universităţii deţinuţilor politici de acolo. 

Al doilea este Ion Gavrilă-Ogoranu, singurul supravieţuitor al rezistenţei anti-comuniste din anii 50, care a scăpat arestării şi s-a predat în 1976! L-am cunoscut şi l-am admirat pentru echilibru şi fermitate cât şi pentru atitudinea patriotică. Memoria i-a fost murdărită de o recentă carte mizerabilă care îl face legionar criminal. Ogoranu a luptat cu arma în mână împotriva cotropitorilor bolşevici şi a cozilor de topor autohtone, care-l fac un erou pentru România!


sâmbătă, 29 aprilie 2017

Scena muzicală piteşteană: Pianul călător al lui Horia Mihail

Horia Mihail
În seara trecută am avut ocazia să-l revedem pe Horia Mihail în turneul său "Pianul Călător".
Vă mărturisesc că urmăresc Radio România Muzical şi nu auzeam de vreo veste despre concert la Piteşti. Dar iată, spre marea mea uşurare evenimentul s-a produs şi la Piteşti. De fapt urmărind programul am constatat că Horia Mihail a avut în săptămână trecută un turneu de tipul lui Franz Liszt în Principate înainte de Revoluţia de la 1848, în fiecare seară un concert!
Şi ce ne-a oferit un program de valsuri. Pianul are calitatea că poate înlocui într-un fel cu o orchestră. Horia Mihail ne-a oferit înaintea fiecărui compozitor câte un crochiu al muzicii pe care o va interpreta. 

Astfel la primul compozitor Schubert Horia Mihail a ales nişte scurte compoziţii muzicale de tip popular Landler
A urmat apoi programul de valsuri al lui Brahms, nordic cucerit de muzica Vienei, un set de 16 valsuri scurte.

În continuare a urmat un compozitor ceh Dvorak, a cărui compoziţii editorul a dorit în primă instanţă să le intituleze muzică naţională cehă, dar Dvorak a hotărât că sunt valsuri!

Au urmat apoi două valsuri de Chopin, polonez care a trăit în Franţa şi care este şi omagiul adus celui mai mare pianist român, Dinu Lipatti, care iubea această muzică.


Ajungând în vestul european, compozitorul Ravel, scrie valsuri cu sonorităţi moderne, contemporane.

În final am ascultat valsuri scrise de Debussy. 


A fost o seară deosebită şi melomanii piteşteni au fost extrem de satisfăcuţi de muzica bună audiată.

joi, 27 aprilie 2017

Scena muzicală piteşteană: Concert cu coreeni

Edwin Kim, Sujin Lee şi Theo Wolters
În această seară de 27 aprilie am avut privilegiul să ascultăm muzicieni virtuozi exact din Extremul Orient.

Concertul a debutat cu Navarra pentru două viori şi orchestră de Pablo de Sarasate. Cei doi solişti violonişti au fost doi sud-coreeni, domnişoara Sujin Lee, studentă încă la conservator şi profesorul de vioară la Universitatea Hanyang din Seul, Edwin Kim.  Ei au fost acompaniaţi de orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de simpaticul şi excelentul dirijor olandez Theo Wolters.

A urmat Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1 în sol minor, op. 26 de Max Bruch cu solist Edwin Kim.Vioara lui Kim a răsunat excepţional într-un concert de vioară unde comparaţia este doar concertul de vioară a lui Ceaikovski. Cu maestrul Kim am glumit în pauză când l-am întrebat dacă este rudă cu tipul din Nord, dictatorul, dar Kim în Coreea este cum e la noi Popescu. Vioara maestrul coreean este o vioară italian cu un sunet deosebit. 
Orchestra condusă de Theo Wolters
În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Theo Wolters a interpretat Simfonia a 5-a în mi minor, op. 64 de Ceaikovski.
Simfonia debutează cu sonorităţi funebre, după care în ultima parte ea are un aer maiestuos care este Rusia ţaristă în extremă măreţie. Este una din lucrările zguduitoare a lui Ceaikovski care reprezintă excelenţa sufletului rus.
Cu artişti
 A fost una din serile deosebite cu invitaţi de mare prestigiu.


miercuri, 26 aprilie 2017

The House of Rotschild - the World Banker 1849 -1998, vol II de Nial Fergusson


După ceva timp am început să citesc volumul II al acestei cărţi care descrie istoria acestei familii de bancheri. Este un volum impozant având 1075 de pagini. Am citit cu întreruperi această carte timp de, cred că cel puţin 2 luni. Ajun pe la pagina 600 săptămâna trecută am început să o citesc intens ca să o termin în această dimineaţă de 26 aprilie 2017.
Istoricul Niall Fergusson reia povestea familiei Rotschild de după 1848. Cum am mai spus istoria acestei importante familii de bancheri se împleteşte cu secolul XIX. 
Cum spune inspirat autorul Casa Rotschild a jucat în secolul XIX rolul Fondului Monetar Internaţional  fiind implicată în împrumuturi de stabilizarea bugetelor ţărilor, mai ales din Europa. Legendele spun că Rotschild şi-au construit averea din războaie, ceea ce este complet greşit, ei pregetau să facă împrumuturi pentru ţări care se pregăteau de război. 

Istoria se reia cu falimentul declanşat de Revoluţia de la 1848 a casei din Viena. Ea este salvată de ceilalţi în special casa engleză şi cea franceză. De fapt cei mai importanţi financiari Rotschild au fpst James care a condus Casa Franceză la mijlocul secolului XIX şi cea engleză  condusă de lordul Natty Rotschild la sfârşitul secolului XIX.

Familia Rotschild a avut un rol extrem de important în dezvoltarea sistemului de căi ferate ale Europei de Vest, investind în acest sistem nou de locomoţie care le.-a dat ocazia a sporirii vitezei informaţiilor. 

În Marea Britanie, familia Rotschild s-a preocupat de emanciparea evreilor, reuşind să pătrundă în Parlamentul Britanic într-o epocă în care erai obligat să depui jurământul de credinţă cu mâna pe Biblia creştină. Ei au sprijinit sionismul dar nu l-au încurajat, fiind adepţii asimilării în ţările de origine. Rotschildul britanic a încurajat cumpărarea acţiunilor Canalului de Suez care a condus la ocuparea de facto a Egiptului. Ei au încurajat ş finanţat întreprinderile lui Cecil Rhodes în Africa de Sud având mari interese financiare în faimoasa firmă de diamante De Beers. 

Sunt şi informaţii eronate ale lui Fergusson privind pe români, citându-i greşit numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza. El susţine ideea că s-a fi vehiculat ideea compensării Imperiului Habsburgic cu Principatele. Simplu această idee este fără fond, din motive naţionale, ar fi dus la crelterea ponderii românilor în imperiu care ar fi devenit cvasi majoritari. 

Noul secol XX a însemnat însă apusul importanţei familie Rotschild. Casa din Napoli s-a închis după unificarea Italiei, cea din Viena şi-a pierdut importanţa,rămânând doar cea britanică şi cea franceză.
Asta s-a datorat şi noului mod de bugetare a statelor, apariţia taxelor pe avere şi moşteniri, pe afaceri respinse de Natty Rotschild, un reacţionar în epocă fiind contra autonomiei Irlandei, Home Rule. 
După Primul Război Mondial rolul lor financiar scade, a cincea generaţie nu mai aveau talente pentru domeniul bancar ci se pricepeau mai bine să cheltuiască averile acumulate. A venit şi prigoana anti-evreiască din Germania nazistă soldată cu mari pierderi în colecţiile Rotschild în Germania, Austria şi Franţa. Singurii care au scăpat sunt cei britanici sau cei care au fugit în SUA.

Azi există în continuare Banca Rotschild dar cu o mărime şi influenţă minoră, rămânând o bancă de investiţii.

Am citit cu mare interes această carte care a rememorat istoria secolului XIX.


marți, 25 aprilie 2017

Poezie şi Jazz cu Amelia Stănescu şi Dorian Pârvu

Seara tot la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu am audiat muzică şi poezie. Iniţiatorul acestor manifestări a fost tot domnul directorul Sachelarie.
La pian electric  a interpretat muzicianul de jazz Dorian Pârvu, component al trupei de jazz Miake Godoroja şi poeta şi recitatoarea Amelia Stănescu.


Am ascultat muzică de jazz, ritmuri nostalgice ascultând şi versurile poetei Amelia Stănescu, care nea- încântat cu versuri din Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Robert Şerban.

Dorian Pârvu nu a rezistat să nu cânte şi la piannina care face parte din decorul sălii. Din păcate o veste tristă m-a împiedicat să urmăresc programul în totalitate.

Dan C. Mihăilescu: Mai este nevoie astăzi de carte şi de bibliotecă

În continuarea Festivalului de C*ARTE astăzi 25 aprilie la ora 13.00 s-a petrecut conferinţa criticului literar Dan C. Mihăilescu.
Este fabulos cum un tip bâlbâit a ajuns o personalitate publică promovată la televizor şi care s-a luptat pentru citit.
Simpaticul Dan C. Mihăilescu a amestecat biografia personală cu dragostea pentru lectură şi bibliotecă.
Ne-a povestit din experienţele sale cu tot felul de oameni,  ca de exemplu cu un măturător ţigani care avea habar de Heidegger, că doar măturase la gara Centrală din Berlin. Este fascinant că domnul Dan C. este un obişnuit al întâlnirilor cu elevii de liceu care îi spune că tinerilor le place încă să citească cu toate că domnul Mihăilescu nu este un amator al gadgeturilor, nu este pe Facebook şi nu are blog.

Ne-a povestit cum s-a muncit cu nişte liceeni să traducă în româneşte cuvinte licenţioase, pornografice, lipsindu-ne experienţa literaturii unui marchiz de Sade. Eu în replică i-am vândut povestea lui Mike V. despre chelnerii dintr-un vas de croazieră cu chelneri, români şi cu filipinezi care ajunseseră să înjure pe româneşte.  Dan. C a făcut atunci apologia taclalei, a lenei, ce trezesc umorile unora precum Cioran sau Noica. 

Când i-am spus că de abia regimul constituţional ne-a făcut să-l percepem pe Caragiale, Dan C. a replicat că acum comediile domnului Caragiale stârnesc groaza când politicienii de azi sunt mult mai siniştri decât personaje simpatice precum Caţavencu sau Trahanache. În acelaşi timp vedem umorul adresabilităţii lui Eminescu din scrisorile către Veronica.

La observaţia mea după conferinţă ca şi-a recăpătat optimismul după disperarea şi lehamitea de acum mai mulţi ani, domnul Mihăilescu mi-a mărturisit ca după ce Brădişteanu i-a pus stenturi pentru o prelungire a vieţii cu vreo 2-3 ani, el este încă bine mersi după 11 ani are de ce să fie optimist!


Ca de obicei plăcerea mi-a fost stricată de intervenţiile neavenite ale unora care ţin neapărat să se audă cum vorbesc.

luni, 24 aprilie 2017

Scena muzicală piteşteană: Concert Gringotronic cu AG Weinberger

A G Weinberger
Astăzi a fost o zi plină culturală piteşteană. După amiaza literară a fost urmată de o seară muzicală organizată de Clubul Rotary în sprijinul celor trei tineri medaliaţi la Concursul de Robotică, între care se află şi Iustin, fiul amicului Mihai Ion, elev în clasa a IV-a.
Deschiderea spectacolului a fost făcută de Marga Crăciunescu din partea Clubului Rotary Piteşti.
Marga Crăciunescu
Şi în acest scop a fost invitat să concerteze AG Weinberger, cântăreţ de blues şi jazz.
În primul rând locul unde cânta interpretul era o adunătură de măţaraie de cabluri, de instrumente electronice, tobă electronică, sintetizator, laptopuri, tablete şi nu în cele din urmă 3 chitare acustice.

A G Weineberger ne-a prezentat un program complex muzical de blues, percuţie, jazz bebop care a încântat publicul.

Programul muzical a fost însoţit de un colaj video interesant  în care apăreau imagini cu vedetele muzicale şi de film ale anilor 50-60 şi cu o trecere prin secol, începând cu Caragiale şi Rasputin şi terminând cu naveta spaţială. I-am revăzut pe Gandhi şi Golda Meir, dar şi pe Duchamp şi pisoarul lui. I-am revăzut Marylin Monroe, pe Clark Gable, dar şi pe Jack Nicholson. Erau imagini cu Bob Dylan, cântăreţul premiat cu Nobel literar, pe Jimmi Hendrix, pe BB King şi alţii. Cel mai mult m-a intrigat o imagine cu militari din marele război, pe care m-a lămurit Weiberger că era o unitate de evrei din armata imperială germană cu Menora, simbolul luminilor de Hanuka în iarna lui 1916. 

VID 20170424 200342 

Şi cum toate se potrivesc, Weinberger a povestit de legătura oraşului Oradea, oraşul lui natal  cu jazzul. Tocmai citesc istoria familiei Rotschild şi am ajuns la final, la Rotschilzii care nu mai ştiu să facă bani, ci să-i cheltuiască. Astfel Walter, fiul lordului Natty Rotschild şi botanist s-a căsătorit cu Rozsalia von Werheimsteiner din Oradea, iar fiica lor Nikka, baroneasa Rotschild, stabilită la New York a fost o binefăcătoarea cântăreţilor de bebop!


Şi aşa am retrăit cu plăcere epoca adolescenţei şi tinereţii mele americanofile, când vedeam la film şi ascultam la Radio Europa Libera, la Cornel Chiriac minunăţiile muzicale americane!


A fost o seară extrem de reuşită!

Cartea ca destin - conferinţă cu Alex Ştefănescu şi Gheorghe Păun

Gheorghe Păun, Alex Ştefănescu şi Octavian Sachelarie
Azi 24 aprilie la Biblioteca Judeţeană Argeş Dinicu Golescu a început Festivalul de C*ARTE.
Invitaţii directorului Octavian Sachelarie au fost criticul Alex Ştefănescu şi matematicianul Gheorghe Păun. 
Alex Ştefănescu
După o scurtă introducere a directorului Sachelarie, domnul Alex Ştefănescu şi-a început prelegerea sa despre carte, bibliotecă şi alte lucruri. Am aflat că o bibliotecă poate deveni un depozit de cărţi dacă nu ai oameni dedicaţi la conducere ei, cum  se poate întâmpla La Biblioteca Naţională. Alex Ştefănescu a vorbit cu patetism despre cărţi, lectură cunoaştere, povestind bucuria unor deţinuţi politici când au găsit o bucată de ziar, care le-a stârnit bucuria slovei tipărite, sau cum Nicolae Balotă scria pe o bucată de săpun Shakespeare ca să nu uite obişnuinţa scrisului.
Gheorghe Păun
În schimb Gheorghe Păun care este pasionat de jocuri a avut o notă ironică expunerii care au stârnit zâmbetele şi buna dispoziţie. Printre altele a amintit de faptul că este un emul al lui Solomon Marcus, ne-a spus că pentru formarea a  100 de ingineri este nevoie de 10 matematicieni! A amintit de spusele lui Galilei despre carte şi cărţi, despre tabletă şi despre citit şi înţelegere, şi în context de faptul că liftul nu a desfiinţat scara. Aici a venit intervenţia lui Alex Ştefănescu povestind de faptul că a vizitat un căpitan de vapor cu pretenţii literare, care avea o casă cu lift şi fără scări. Spunea domnul căpitan că are încredere în lift pentru că este german. Aşa că au urcat la ultimul etaj să-i vadă biroul. Dra acolo când să coboare s-a întrerupt curentul şi ar fi trebuit să coboare pe o scară de incendiu, în care însă Alex Ştefănescu nu încăpea. La care a venit replica lui Păun: deh, lift german dar curent românesc!


După aceste prelegeri a pornit un dialog cu sala şi am părăsit locul să nu-mi stric impresia bună căpătată la conferinţă!

vineri, 21 aprilie 2017

Scena muzicală piteşteană: Festivalul Naţional de Percuţie, Feel the Rhythm

Răzvan Luculescu, Vlad Vedeş, Cătălin Cioargă, Malvina Sekaci
Maratonul muzical din această săptămână se finalizează în această zi de vineri cu un concert de percuţie în intenţie, dar care din motivul că percuţionistul Paul Luculescu s-a îmbolnăvit s-a modificat.
A fost o seară de jazz în primul rând.
Alexandru Badea şi Cătălin Cioargă
Dar prima piesă din program a fost de percuţie realizată de tinerii Alexandru Badea şi de Cătălin Cioargă, Theatric nr. 6 de Casei Cangelosi.
Malivina Sekaci
A urmat un program tangouri argentiniene cu solista la vioară Malvina Sekaci, cu pianistul Răzvan Luculescu, cu basistul Vlad Vedeş, şi cu cei doi percuţionişti amintiţi, Badea şi Cioargă. S-a cântat Por una cabezza de Carlos Gardel şi Libertango de Piazzola.
Răzvan Luculescu
Programul a continuat cu două piese de jazz aparţinând lui Sinatra Autumn Leaves şi LOVE. A fost un intermezzo care mi-a amintit de cinematograful copilăriei, Cinema Paradiso de Morricone.
Ecaterina Luculescu
Răzvan Luculescu a  interpretat două melodii la pian Tulips from Amsterdam şi scoţiana melodie My Love is Like a Rede, Red Rose după Robert Burns.

Malvina a părăsit scena şi a pe scenă a urcat Ecaterina Luculescu care a interpretat vocal Fly  me to the Moon, A'int no Sunshine, Black Orpheus, MasQue Nada pe ritmuri de jazz şi pop jazz.


A fost o seară plăcut, auditoriul a aplaudat cu căldură pe interpreţi.

joi, 20 aprilie 2017

Scena muzicală piteşteană: Valsul florilor

Concertul din această seară de 20 aprilie 2017 a fost dedicat Festivalului Lalelelor din Piteşti. În ciuda vremii reci şi cu lapoviţă afară sala a fost caldă şi orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de tânărul dirijor Răzvan Luculescu ne-a oferit un program dedicat florilor şi primăverii. 
Concertul a debutat cu Simfonia nr.1 Primăvara în si bemol major, op. 38 de Robert Schumann. Este prima simfonie scrisă la îndemnul soţiei sale Clara Wieck, a cărei premieră s-a desfăşurat la Leipzig sub conducerea unui alt mare compozitor german, Felix Mendelssohn.
Orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Răzvan Luculescu
În parte a doua a programului s-au interpretat piese celebre dedicate florilor, 
Valsul florilor de Ceaikovski,
Bacchanale din Samson şi Dalila de Saint Saens,
Valsul Trandafirilor Sudului de Johann Strauss fiul,
Selecţiuni din My Fair Lady de Loewe şi
Valsul pisicii de Leroy Anderson.
O tânără spectatoare
În final dirijorul Răzvan Luculescu ne-a oferit o prelucrare orchestrală a celebrei melodii Lalele de Temistocle Popa la al cărei bis a dirijat.... Jean Dumitraşcu! 
Jean Dumitraşcu - un dirijor nedumerit!


Scena muzicală piteşteană: Festivalul Naţional de Percuţie decla Piteşti ediţia a II-a

La iniţiativa talentatului percuţionist Paul Luculescu al Filarmonicii Piteşti se desfăşoară un festival dedicat percuţiei care este deja la a II-a ediţie. 

În seara de 19 aprilie în sala Filarmonicii Piteşti s-au strâns tinere talente din liceele Dinu Lipatti din Piteşti şi Carmen Sylva din Ploieşti care ne-au oferit un program muzical în care instrumentul muzical principal a fost marimba, acompaniată de pian şi alte instrumente de percuţie. 

Mă bucur că în pofida frustrărilor jurnalistice piteştene împotriva Ploieştiului în disputa privind capitala putativei regiuni a Munteniei, piteşteni şi ploieşteni au colaborat oferindu-ne un program muzica apropiată de jazz. O spun în calitate de ploieştean de baştină, care o să sărbătorească în curând 50 de ani de la terminarea Leceului Ion Luca Caragiale din Ploieşti!

Liceul Dinu Lipatti Piteşti

Andreea Dionisie şi Teodora Pahonţu Concertul pentru marimba părţile I şi IV - Ney ERosaur

Mălina Buşu Rain Dance Alice Gomez

Florentin Voicu Hora Staccato Grigoraş Dinicu

Liceul Carmen Sylva Ploieşti

Alexandru Dumitraşcu Marimba Piece nr 5 Ruud Wiener

Ecaterina Felea, Therezina de Jesus Ney Rosauro

 Sara Merişca, Variations on Download's Lachrimae Pavana

Cristina Manu, Ecaterina Felea, Sara Merişcă, Baby Elephant Walk de Henri Mancini





luni, 17 aprilie 2017

Homeland epsoadele 4-6

Acest serial extrem de pasionant a continuat cu serii în 2014, 2015 şi exact la începutul acestui an, 2017.
Seria din 2014 este dedicată acţiunilor lui Carrie Mathison (Clare Danes) ca şef de staţie CIA în Pakistan.  Ea naşte o fetiţă din relaţia cu Brody care este îngrijită de sora ei. Un atac cu drone în zona de frontieră Wazziristan dintre Afganistan şi Pakistan menit să omoare pe cel mai periculos şef de talibani, bombardează o nuntă. Urmăririle făcute de spioni revelează că liderul de talibani Haissam Haqqani nu a murit în atac. Începe atragerea de către Carrie a nepotului lui Haqqani care îi îndreaptă spre taliban. Din cauza trădării serviciilor pakistaneze Saul Berenson este răpit şi folosit ca protecţie de către taliban. Din cauza trădării şi a soţului ambasadoarei către serviciile secrete pakistaneze care îl protejează pe liderul taliban, Haqqani atacă ambasada şi ucide mai mulţi funcţionari americani. Peter Quinn agentul de teren reuşeşte să minimalizeze rezultatele atacului şi plănuieşte să îl ucidă pe Haqqani cu ajutorul unei iubite , Astrid (Nina Hoss), agent german. Haqqani rănit reuşeşte să părăsească locul unde era îngrijit pentru că era acum protejat de Dar Adal (Murray Abraham), şef CIA cu el în maşină.

Seria din 2015 regăseşte personajele principale de această dată în Berlin. Carrie a părăsit CIA şi lucrează pentru un magnat german, During, aflat în afaceri cu  Orientul Apropiat şi are nevoie de expertiza lui Carrie. Pleacă într-o tabără în Liban dar sunt victimele unei tentative de asasinat. De fapt nu During era cel vizat, ci Carrie. Peter Quinn este şi el detaşat în Germania şi avea rolul de asasin pentru CIA, omorând diverşi indivizi musulmani radicalizaţi, dar primeşte şi ordinul să o execute pe Carrie. Saul Berenson şi Dar Adal o depistează pe şefa de staţie din Berlin că trădase pentru ruşi şi Carrie care îi luase locul la Bagdad în Irak putea să-şi dea seama.
Quinn care este rănit de un agent rus este îngrijit de un medic irakian şi intră într-o comunitate de musulmani germani radicalizaţi. Ei îi cer să le fie călăuză înspre Siria, dar de fapt plănuiau un atac cu gaz sarin în Berlin. Testul este făcut pe Peter luat ostatic, dar supravieţuieşte  pentru că unul din islamişti îi face o injecţie contra otrăvirii. Este găsit de Carrie mai mult mort decât viu şi aceasta reuşeşte să prevină atacul la metroul din Berlin lânga Gara Centrală, cu toate că spioana americană trădătoare îi îndrumase spre aeroport.

Seria din 2017 a fost făcută chiar în perioada alegerilor din noiembrie 2016 şi se învârte în jurul preşedintelui ales, o doamnă cu opinii de Donald Trump. Carrie este acum în New York şi lucrează cu un avocat care protejează pe tinerii care sunt suspectaţi de terorism. Preşedinte aleasă vrea să reformeze serviciile secrete, armata şi alte reforme. 
Dar Adal, şef CIA pune la cale un complot diabolic. Un agent al său schimbă furgoneta tânărului Seko, afro-american de origine nigeriană, recent eliberat din detenţia FBI. Furgoneta schimbată, plină cu explozibil sare în aer. Quinn care a fost adus de Carrie la ea acasă îşi revine greu după suferinţele de la Berlin. Totuşi îl urmăreşte pe agentul lui Adal şi bănuieşte complotul.
Pe de altă parte Dar Adal ajutat de spionii Mossad vor să arunce în aer tratatul de neproliferare al armelor nucleare cu Iranul. Javadi, omul CIA recunoaşte în faţa lui Saul Berenson că nu sunt tentative, dar ajuns în faţa doamnei Keane, preşedinte ales schimbă declaraţia, şantajat de Dar Adal. Javadi este capturat de israelieni cu ajutorul lui Adal care îl trădează pe iranian.
În final Adal pune la cale uciderea preşedintei Keane, dar este salvată de Quinn şi acoperită de Carrie. Quinn este ucis de gloanţele atentatorilor, dar o salvează pe preşedintă. După înscăunarea oficială preşedinta Keane o foloseşte pe Carrie ca persoană de legătură cu serviciile secrete şi armata. 

Serialul se termină în coadă de peşte. Toţi oficiali ai armatei şi CIA, printre care culmea şi Berenson, care devoalase complotul sunt arestaţi şi Keane refuză o explicaţie cu Carrie, căreia i se promisese postul de consilier pe probleme de securitate. Mă miră chiar cu nu este şi ea arestată!


Problemele pe care le dezbate serialul sunt de strictă actualitate, războiul cu talibanii din Afganistan, început încă din 2001 de Bush şi încă fără să aibă un final clar, procesul de radicalizare a islamiştilor din Europa şi operaţiunilor neroade  ale CIA. CIA are parte şi de aprecieri în serial, dar şi de critici  pentru abuzuri, cum se văd şi la noi cele privind SRI!

duminică, 16 aprilie 2017

Blugii lui De Niro

Primesc tot felul de virale de pe la amici. Le reţin pe cele care conţin poze şi fotografii vechi de personalităţi, actori artişti într-un fişier special.
Am primit un astfel de set de fotografii şi ceva mi-a reţinut interesul. Era o imagine din tinereţea a doi mari artişti, actorul Robert de Niro, care alături de Humphrey Bogart sunt artiştii mei preferaţi şi regizorul Martin Scorsese. Este probabil un instantaneu luat din vremea filmărilor la Taxi Driver.

Ce mi-a luat ochii au fost blugii lui De Niro! De ce? Pentru că erau blugii tinereţii mele! De fapt şi Scorsese şi De Niro sunt în blugi, dar la ai lui De Niro se vede şi tivul. Sunt tipul ăla de Levi's pe care l-am avut şi eu, nişte second hand, scorţoşi, şi de culoare indigo, albastru închis intens. Asta nu se vede în poza alb-negru, dar culoarea mi-o amintesc cu precizie. Erau pretenţioşi pentru că se tăiau repede şi ţin minte cum îi mai coseam între picioare.  Iar acum când văd tinerii şi mai ales tinerele cum umblă cu aceste obiecte numite blugi rupţi artistic mă apucă o melancolie!