Le Nouveaux Riches, DNA do Crime și Hidden Assets

Am văzut pe internet mai multe filme și seriale pe care merită să le consemnez.

Filmul francez Le  Nouveaux Riches mi-a amintit de Las Fierbinți, iar DNA do Crime de serialul românesc polițist Clanul.

Les Noveaux Riches 

Este cum am spus o comedie franceză. Personajul principal este Yussuf (Nassim Lyes), dar se dă dă altcineva, nu este magrebianul cam chel, ci el este Tiago, tânărul brazilian, cu o perucă cu păr lung, care vinde genți Vuitton false pe post de originale, are o amantă evreică, cu probleme de familie. La un joc de poker se atașează de Stephanie, o jucătoare de poker care-l golește de bani. Ambii trec prin tot felul de aventuri cu bătăi pentru că Stephanie (Zoe Marchal) spune care o rezervă de crypto monede de un milion de euro, după care umblă  niște interlopi. În final după un accident auto în care Stephanie este ejectată printr-un geam de dubă și ajunge la spital, recunoaște că nu are nimic!

DNA do Crime

Este un serial brazilian polițist extrem de dur, care ar aduce cu Clanul de la ProTv.

Se petrece în sudul Braziliei, la granița cu Paraguay. Aici acționează o bandă de criminali care folosesc arme de foc și arsenal de război pentru a jefui bănci din Paraguay și Brazilia.

Doi polițiști federali Suellen (Maeve Jinkings) și Benicio (Romulo Braga) sunt în urmărirea lui Fără suflet, un bandit extrem de periculos. Bandiții au o organizație cupolă și pregătesc și execută atacuri asupra băncilor din zonă și din Paraguay. În final cei doi polițiști îl prind pe banditul periculos. Dar ei reușesc să-l elibereze din pușcăria din Paraguay pe șeful organizației de bandiți și să facă posibilitatea unei noi serii de serial.

Pentru a-i depista pe criminali se folosesc metode moderne, precum ADN (DNA în portugheză) de unde și numele serialului.

Ce am remarcat în serial. 

Atunci când se conversează polițiștii de limbă spaniolă din Paraguay cu polițiștii de limbă portugheză  nu au nicio problemă să se înțeleagă. Braziliana portugheză este mai dură la consoane, dar au și înmuierea lor care amintește de rusă!

Ce mi-a sărit în ochi este că în Brazilia nu prea există rasism, familiile sunt amestecate rasial. Am citit că în Brazilia sunt 77% albi, 13% bruneți, 7% negri. Surprinzător este că aceste procente nu se văd, cam toți fotbaliștii brazilieni sunt ori mulatri, ori negri. Pe de altă parte, pare că procentele sunt cam curioase.

Hidden Assets

Acest serial irlandez este foarte bine făcut, este plin de tensiune, este un thriller de foarte bună calitate. Este un serial polițist, dar are implicații politice

Sunt de fapt două serii una din 2021 și alta în 2023. Serialul se întâmplă în Irlanda, dar și în în Belgia, la Antwerpen.

Totul pornește de la o investigație a CAB (Criminal Asset Bureau) a unui dealer de droguri, care este legat de afaceristul Fion Branigan. Sora lui, Bibi Melnik (după soț) este la Antwerpen fiind patroana unei firme de contracte în port. În Belgia au loc niște atentate teroriste care ajută un partid de extremă dreapta. În aceste investigații se implică un comisar belgian antiterorism. Între polițiștii irlandezi și cei belgieni începe colaborarea pentru depistarea vinovaților. Surpriza este că teroristul sinucigaș nu este un musulman, ci un columbian. Ițele duc și la socrul lui Bibi, mare afacerist care vrea să pună mâna pe portul Antewerpen. El moare dubios. Bibi recunoaște că s-a implicat sinucigașilor columbieni. Este evitat actul terorist, și partidul extremist cîștigă alegerile și pornește la privatizarea portului. 

În același timp, un killer aflat în simbria lui Melnik și a urmașei lui elimină pe cei care se împotrivesc privatizării portului.

În serial se vorbește engleză și multă flamandă, limba din partea flamandă a Belgiei.

Recomand acest serial. 

Totul pornește  

Napoleon

Aseară am văzut la Cinema Trivale de la 18.35 filmul Napoleon, singur în sală! Citisem tot felul de cronici și reacții și am fost curios pentru că erau scene de bătălii și acestea sunt mai bine vizionate pe marele ecran. Transmisia filmului a fost proastă, o peliculă de proastă calitate și totul se vedea întunecat.

Filmul lui Ridley Scott m-a dezamăgit. Pentru că se putea numit Napoleon și Josephine (de Beauharnais), prima sa soție, pentru că relația lor a ocupat cam 70 % din film, prea mult! Actorii au fost în rol. Joaquin Phoenix face un rol bun în Napoleon și este bine grimat să nu se vadă buza  tăiată. La fel de bine este și Vanessa Kirby în Josephine. Am recunoscut în ea pe Văduva Albă din Mission Impossible.

Istoria lui Napoleon este atât de vastă că fiecare acțiune a sa merită un film. În filmul lui Ridley Scott sunt prezentate câteva bătălii.

Asaltul asupra Toulonului ocupat de englezi pe când era doar căpitan de artilerie este prima lui bătălie importantă.

Apoi ar mai fi bătălia de la Austerlitz din 1805, una dintre cele mai strălucite a lui Napoleon. Însă regizorul o filmează într-o zi de iarnă grea, cu multă zăpadă și pe un lac. Se pare că nu era așa vremea atunci, a fost negură, dar a ieșit soarele că să serbeze victoria lui Napoleon.

O controversă este și Bătălia de la piramide din Egipt und etunurile trăgeau în piramide.

Bătălia cea mai minuțios filmată este însă Waterloo și de aceea consideră francezii că este un film antifrancez, pentru că marchează înfrângerea definitivă a lui Napoleon.

Ceea ce intrigă foarte tare este că în șarjele cavalerie franceze participă și Napoleon. Ori este o stupizenie ca să ca comandantul suprem să se implice în bătălie. Doar legenda de la Călugăreni al lui Bălcescu l-ar prezenta pe Mihai Viteazu în fruntea cavaleriștilor săi. Dar astea-s povești de Evul Mediu. 

Filmul s-a filmat iarna și peisajul pare foarte trist și întunecat. Ori majoritatea bătăliilor lui Napoleon s-au desfășurat vara, era perioada războaielor, O mare și sângeroasă bătălie a lui Napoleon s-a desfășurat pe viscol la Eylau în Prusia (Kaliningrad azi). Filmul, in final înregistrează numărul morților francezi în bătăliile duse de Napoleon, 3 milioane de francezi. Dar nu spune și numărul victimelor adversarilor care probabil a fost cel puțin dublu. Franța la acea oră avea cea mai numeroasă populație, depășiți doar de Imperiul Rus. În secolul al XIX  populația nu a mai crescut așa mult, depășiți fiind în primul rând de germani. 

Așa că am ieșit nemulțumit de la film. 

Cântăreața cheală de Eugen Ionesco la Teatrul Toma Caragiu Ploiești

În această seară de 25 noiembrie s-a consumat ultima reprezentație la Festivalul de  Teatru Liviu Ciulei la Teatrul Alexandru Davila Pitești. Asta pentru că mâine va fi reprezentată o piesă a teatrului Davila. 

Pentru că este o piesă celebră, una dintre cele care fondează teatrul absurd m-am dotat și cu textul piesei în ultima traducere de la Humanitas, găsit pe internet.

Am văzut această piesă într-un spectacol coupe pus în scenă de Valeriu Moisescu la Teatrul Mic la finalul anilor 60. Deci sunt peste 50 de ani de la acest spectacol și parcă nu văd aceeași piesă.

Piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1950 la Teatrul Noctambule din Paris în regia lui Nicolas Bataille și atenție! Monica Lovinescu! Că tot se fac acum 100 de ani de la nașterea acestei mari voci radio și exemplaritate morală. Pentru că Monica Lovinescu voia să facă regie de teatru, Eugen Ionescu i-a oferit șansa să lucreze cu Bataille care era și el un regizor începător. Monica Lovinescu a renunțat să apară pe afiș pentru că era convinsă că nu vor fi mai mult de 10 reprezentații și așa a ratat să intre în istoria teatrului. Într-adevăr au fost 25 de reprezentații, dar piesa s-a reluat în 1957 la Teatre de la Huchette în aceeași regie și de atunci se prezintă neîntrerupt până azi! 

Datele acestui spectacol sunt următoarele:

Cântăreața cheală

de Eugene Ionesco

traducerea: Vlad Russo si Vlad Zografi

regia: Cristian Ban

scenografia: Raluca Alexandrescu

light design: Ionut Aldea

cu: Ioan Coman (Domnul Smith), Ada Simionică (Doamna Smith), Andrei Radu (Domnul Martin), Teodora Sandu (Doamna Martin), Ioana Farcaș  (Mary, menajera), Robert Oprea (Capitanul de pompieri), Razvan Baltaretu, Constantin Ionescu, Lucian Ilinescu, Mircea Dragomir, Octavian Gheorghe (figuratie)

Titlul piesei Cântăreața cheală are legătură cu piesa doar dintr-un schimb de replici din final, când cineva întreabă ce mai face cântăreața cheală și i se răspunde că umblă la fel pieptănată. Ionescu i-a dat și titlul Antipiesă!

Piesa are patru personaje principale: doamna și domnul Smith și doamna și domnul Martin. În plus mai apar menajera Mary și căpitanul de pompieri. Toate dialogurile au un grad de absurd. Dar în final replicile sunt complet incoerente și onomatopeice. Ei bine, aceste replici finale au fost scoase de regizorul spectacolului. De aici și o controversă cu prietenul Julian Negulesco care văzuse piesa la Ploiești și o văzuse și la Paris. Acest demers regizoral s-ar fi bazat pe o indicație a lui Ionesco despre utilitatea unor replici. 

Pentru că replicile au un grad de incoerență și lipsă de logică regizorul a decis ca actorii să facă gimnastică cu poziții stânjenitoare ale doamnelor ca să creeze chestii comice. Sau se sugerează o oarecare apropiere de natură homosexuală între domnii Smith și Martin.

Cea mai surprinzătoare și cred eu proastă idee regizorală este lipsa pendulei care bate ora cum vrea ea. Mi-a fost dor după pendulă!

Actorii au fost în roluri și au avut o bună prestație. 

Double Agent de William Christie

Bun internetul ăsta! Am scormonit prin eal și am găsit continuarea romanului de spionaj A Single Spay. Se numește Double Agent. 

Alexi Smirnoff, agentul sovietic este strecurat sub numele prietenului său Shulz din Azerbaidjan la unchiul acestuia în Germania nazistă. Ajunge spion Abwehr la Teheran și după aventuri la întâlnirea de la Teheran din 1943 a celor trei mari aliați: Stalin, Roosevelt și Churchill, Alexi salvează pe Churchill de un atentat nazist cunoscut de NKVD, dar lăsat să se petreacă. Alexi îl salvează pe Churchill și drept recompensă serviciile britanice vor să-l trimită înapoi în Germania! 

Așa că Alexi evadează din Ambasada britanică și ajunge să plece spre mare cu un grup de contrabandiști. Sunt atacați de alt grup de tâlhari iranieni. Este împușcat în piept, dar este salvat din nou de britanici. Este trimis în Anglia și devine consilierul MI6 după o întâlnire cu C, șeful spionajului. Însă în MI6 este abordat de Kim Philby, care pune ucigașii NKVD după el. După ce-i anihilează, sătul de astfel de pericole, se duce la șeful C și se oferă să devină agent secret în Germania. Este trimis la statul major al lui Kesselring, șeful armatelor hitlerist din Italia. Este parașutat și după aventuri unde omoară trei contrabandiști italieni și ajunge erou la statul major al lui Kesselring. Este sergent de radiotelegrafie foarte priceput și transmite informații britanicilor. Este trimis la sediul SD de la Roma unde nu mai aveau radiotelegrafiști. Aici devine favoritul colonelului Kappler (personaj istoric) și este bănuit de trădare de căpitanul Priebke (personaj istoric). Începe o aventură amoroasă cu o prințesă apropiată de Vatican care aranjează o întâlnire cu Papa a generalului SS Wolff. Reușește să salveze pe un preot irlandez. În final Roma cade, o salvează pe prințesă din mâna SS, dar este prins de partizanii comuniștii italieni. Scapă datorită preotului irlandez de la Vatican care trimite pe soldații americani care-l scot din mâinile comuniștilor. Bietul Alexi are mereu probleme din cauza comuniștilor sovietici și de aiurea.

O carte bine scrisă cu aventuri gen Indiana Jones.

Addenda

Comentariul anonimului mă face să revin și să completez. Atunci când am citit primul roman al spionului fictiv Alexi Smirnoff, amintirile m-au dus la un roman sovietic aparținând lui Iulian Semionov numit 17 clipe ale primăverii. Pe baza acestui roman s-a realizat cel mai de succes serial sovietic de spionaj avându-l ca erou pe von Stierlitz. Serialul care a făcut furori în URSS s-a transmis și la TVR.  Acesta torpilează convorbirile secrete dintre Allen Dulles și generalul SS Wolff de ieșire a Germaniei din război printr-o pace separată cu americanii. Ceea ce m-a iritat atunci în roman, din serial nu cred că am văzut decât puține episoade, unul? Faptul că acest von Stierlitz era fiul unui kolhoznic și vezi Doamne vorbea perfect germana! William Christie sunt sigur că a citit romanul sovietic și asta l-a inspirat pentru romanele cu Alexi. Dar, mai inteligent, Christie l-a făcut pe personajul său Alexi, tot fiu de kolhoznic să locuiască cu familia Schulz și să deprindă o germană perfectă, având și talentul deosebit pentru limbi. Oricum personajul Alexi pare mult mai credibil decât von Stierlitz al lui Semionov. Christie scrie în postfața lui Double Agent că a folosit surse istorice și personaje reale din timpul celui De-al Doilea Război Mondial în romanele sale. 

Este evident că aceste personaje sunt fictive, dar inserate în contextul unor evenimente reale și cu personaje implicate în acțiunile din vremea Celui De-al Doilea Război Mondial face romanul să pară mai autentic.

Spor la citit și comentat!

Gândește-te la Africa la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova

 

Am așteptat cu nerăbdare  piesa Gândește-te la Africa realizată la teatrul Național Marin Sorescu Craiova din cadrul Festivalului LIviu Ciulei de la Teatrul Alexandru Davila din Pitești, pentru căî teatrul craiovean este unul din cele mai bune din țară.

De această dată oltenii ne-au oferit o dramă dură aparținând unui dramaturg neozeelandez. Este o piesă care trimite cumva la Livada cu vișini a lui Cehov.  Titlul piesei, Gândește-te la Africa nu are nicio legătură cu subiectul! Piesa are următoarea distribuție:

Regia artistică: Alexandru Boureanu

Asistență regie: Nicolae Vicol & Cătălina Vînătoru

Text: Gordon Dryland

Traducere: Raluca Coandă

adaptare scenică text și mișcare scenică: Raluca Păun

scenografie: Vanessa Beca

regia tehnică: Sorin Gruia/ cristi petec

maestru de lumini: Dodu Ispas

sufleor: Anca Maria Ilinca

 

Mama Amelia – Mirela Cioabă

    Fiul Arthur - Nicolae Poghirc

Fiica geamănă Rowena  - Costinela Ungureanu

    Fiul geamăn Robert  -  Claudiu Mihail 

    Consiliera - Raluca Păun

 

Gemenii Rowena și Robert se întorc la casa părintească unde se întâlnesc cu fratele mai mare Arthur. Arthur suferă din copilărie de o plagă îngrozitoare pe obraz care ar fi de la lepră.

Obiectivul lor este să pună mâna pe proprietatea imensă a mamei. Este o zonă de mlaștini lângă ocean pe care consiliul local al orașului vrea să-l transforme într-o zonă de agrement cu debarcader! Traducere greșită! Este de fapt un port marina pentru nave de agrement iahturi.

Amelia însă vrea să protejeze zona este ecologie an avant! Piresa a fost scrisă în 1970.

Mama se rănește și este la spital și cei doi tineri avizi de îmbogățire îl conving pe fratele lor mai mare Arthur să semneze ctele care înstrăinează terenurile.  Acesta semnează actele și apoi se spânzură.

Scena finală este între gemeni și mamă care îi amenință că îi lasă fără moștenire în timp cer se pregătesc să meargă la înmormântarea lui Arthur.  Și apoi le face o mărturie îngrozitoare. Ei nu sunt copii răposatului tată, ci au fost concepuți de mamă cu fiul Arthur!

 

Piesă bine regizată și interpretată.  

   

Familia Tot la Teatrul Ioan Slavici Arad la Festivalul Liviu Ciulei dela Teatrul Alexandru Davila Pitești

În această seară oaspeți au fost actorii de la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. Ne-au propus o piesă de autorul maghiar Orkeny Istvan, Familia Tot. Auzisem despre această piesă, era jucată la teatre din România. După spectacol m-am întâlnit cu Cristi Sabău și l-am întrebat care ar fi mesajul piesei și el a zis un mesaj antirăzboi și cred că are dreptate. 

Distribuția piesei este cea de mai jos

Traducerea: Constantin Olariu

Regia: Sânziana Stoican

Scenografia: Valentin Vârlan

Distribuție:
Tatăl, Lajos – Zoltan Lovas
Mama, Mariska – Angela Petrean Varjasi
Maiorul Varró – Andrei Elek
Fiica, Ágika – Calița Nantu
Poștașul – Carmen Vlaga Bogdan

Este o comedie cu accente tragic dramatice. Piesa are și un rezoneur, poștașul. Ne aflăm în plin război într-un sat din Ungaria și familia Tot primește o scrisoare de la fiul lor aflat în Rusia că vor primi un oaspete, pe maiorul lui. 

Familia Tot formată din tatăl, Lajos, soția lui Lajos, Mariska și fiica lor, Agika. Venirea maiorului produce un adevărat dezechilibru într-o familie liniștită. Maiorul este clar dezechilibrat, este suspicios și dă ordine. Capătă un fix cu realizarea unor cutii de carton și nu-i mai lasă pe membrii familiei Tot să doarmă la ore normale. 

Poștașul care este omul care cel care conduce spectacolul. Ideea regiei a fost ca poștașul să antreneze spectatorii în spectacol. Pune pe spectatori să citească scrisori, să strige diverse. Poștașul face o selecție și scrisorile cu vești proaste nu le transmite și le rupe. Inclusiv scrisoarea Crucii Roșii Maghiare care anunță moartea fiului GyulaTot. 

Finalul este că maiorul mai rămâne din cauza unor acțiuni ale partizanilor, dar Lajos îl rezolvă. 

Foarte interesantă și scenografia care este compusă din cutii de carton mobile ocupația maiorului și a familiei Tot. 

Spectatorii s-au implicat și au râs la replicile savuroase și lumea s-a simțit bine

Mai-mult-ca- trecutul Jurnal 31 august 1988 12 decembrie 1989 de Ana Blandiana

 

Aceasta este ultima carte pe care ne-a dăruit-o scriitoarea și poeta Ana Blandiana. 

Aș vrea să evoc niște amintiri personale. Am cunoscut-o pe Ana Blandiana din adolescență la televizor. Era o emisiune prin anii 60 numit Clubul Tineretului prezentat de Valentin Plătăreanu și Mariana Mihuț, emisiune extrem de bună și bine realizată în care s-au lansat tineri poeți, actori precum Florian Pittiș, Adrian Păunescu și alții. Ei bine, într-o emisiune s-a făcut o transmisiune în direct de la Cluj unde au fost prezentați tineri poeți clujeni în care capul de afiș era Ana Blandiana. Apoi la începutul anilor 90 am fost implicat în Alianța Civică condusă de Ana Blandiana, la Pitești am fost la restaurant după o manifestare a AC. 

I-am citit amintirile din călătoriile în străinătate din Soro lume și acum acest jurnal din interdicția de a publica de la finalul anilor 80. Totul pornește de la publicarea poeziilor cu motanul Arpagic, pe care securiștii culturali au considerat că este o satiră la adresa lui Nicolae C. 

De ce este important acest jurnal?

Pentru că ne reamintește viața mizerabilă pe care am îndurat-o în finalul dictaturii comuniste. Unii nu-și mai amintesc decât că erau tineri. În rest au uitat totul și sunt nostalgici. Ana Blandiana avea 47 de ani. Era în preajma a doi scriitori în vârstă la peste 80 de ani: Geo Bogza și Gellu Naum. Culmea că acum Ana Blandiana are și ea această vârstă, dar din fericire nu o arată. Cei doi erau măcinați de boli, și se vor sfârși la începutul anilor 90. Ambii fuseseră oameni de stânga și nu recunoșteau atunci că au sprijinit acel regim sinistru comunist. Ba Naum detestă pe români și poezia românească care nu este suprarealistă și în plus pe Eminescu!

Ana Blandiana și soțul Romulus Rusan se învârt în cercurile de intelectuali din București. Cuplul Blandian Rusan au două locuințe cea de la București de lângă Radio și cea de la Comana. La Comana hălăduiește și mahărul comunist Gogu Rădulescu care este popular între intelectuali și invită sâmbăta și duminica pe acești scriitori, muzicieni, actori.

Ana Blandiana este continuu în alertă și suspiciune, cine sunt turnătorii? În plus securitatea își cheltuia resursele plasând o mașină în fața casei ei. 

Ana Blandiana are mereu probleme chestionând situația propriului popor în incapacitate de a se revolta. Asta și pe fondul prăbușirii comunismului în jurul României. Apoi ne reamintește lucruri rele din vremea respectivă furtul generalizat, gospodari din apropierea Mediașului trăiesc foarte bine furând de la fabrica de lactate și cea de mezeluri. La fel fac și țăranii care fură de la colectiv. 

Ni se reamintesc acțiunile de rezistență ale lui Dan Deșliu, Mircea Dinescu și a ziariștilor de la România Liberă: Băcanu., Creangă. 

Aș mai aminti și o chestiune personală. Regretatul meu prieten Ilie Pătrulescu a descoperit în 1987 la BBC vocea lui Mihai Vasilescu sub pseudonimul Edgar Șelaru.  Ascultam la radio neîntrerupt Europa Liberă și de atunci și am ascultat BBC cu emisiuni scurte și foarte bune. Ana Blandiana amintește în jurnal că a ascultat o emisiune de Ana Maria Bota și Edgar Șelaru care au prezentat poeziile ei. Mihai își amintește că mama lui s-a întâlnit cu Blandiana care era entuziasmată de felul cum a recitat poeziile ei Edgar Șelaru și doamna Stroe i-a mărturisit uimitei Blandiana că Edgar Șelaru este de fapt fiul ei Mihai Vasilescu. 

Numele Blandiana este luat ca pseudonim de la satul Blandiana de unde se trag părinții ei. Blandiana ne spune că aceasta este o martiră catolică!

Volumul este impresionant, peste 500 de pagini, dar se citește cum mare interes și o recomand cu căldură.

Regele moare la Teatrul Țăndărică

Pentru mine Teatrul Țăndărică îmi amintește de spectacolele Nocturn din finalul anilor 60 cu extraordinara dansatoare Miriam Răducanu și e alevilor săi Gigi Căciuleanu și Raluca Ianegic cu Johnny Răducanu și Ion Caramitru. 

Iată că Teatrul Țăndărică revine cu un spectacol pentru adulți Regele moare după Eugen Ionesco. Distribuția este:

Ioan Brancu - Regele Berenger 

Liliana Gavrilescu - Regina Marguerite 

Cristina Țane - Regina Marie 

Mona Toncu - Servitoarea Juliette

George Simian - Guardul

Ștefan Craiu - ajutor mânuire

Adaptare și Regie - Eliza Păun

Toate personajele piesei sunt niște marionete mânuite de actorii mai sus prezentați.

Piesa lui Eugen Ionesco este despre moarte. Are un aer trist și poetic. Apare Berenger un bătrânel simpatic, care este anunțat că va muri. Berenger cere ajutor , dar inexorabil acest lucru se va întâmpla. Guardul anunță tot felul de anunțuri care mai de care mai prostești. Regele Berenger declară a inventat totul inclusiv Turnul Eiffel. Dar nimic nu-l ajută și finalmente Berenger se dezagregă. 

Un spectacol răvășitor și foarte trist.

Întoarcerea acasă Teatrul Matei Vișniec Suceava

În această seară am urmări spectacolul Întoarcerea acasă realizat de Teatrul Matei Vișniec din Suceava în cadrul Festivalului de Teatru Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Geneza acestui spectacol este mai complicată. Se bazează pe un text mai vechi al lui Matei Vișniec care a fost dramatizat de Kali Agnes și pus în scenă de Botond Nagy. Datele acestui spectacol sunt mai jos:

Regia:  Botond Nagy

Scenografia: Andreea Săndulescu

Muzica Originală & Sound Design: Claudiu Urse

Dramaturgia: Kali Ágnes

Light Design: Niculescu Cristian-Gabriel

Coregrafia: George Pop

Asistent Scenografie: Ioana Ungureanu

Design grafic: Cristian Urse

Distribuția: Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Butnaru Horia Andrei, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin, Mîndru Cătălin Ştefan.

Cum am intrat în sală am văzut că deja actorii erau în scenă. Erau 8 tineri și un actor matur echipat în militar, cam nazist după mine.

Din spectacol am înțeles că textul lui Vișniec ar avea un mesaj anti război, mesaj actual în condițiile agresiunii rusești în Ucraina și războiul din Gaza.

Apoi din analizele de pe internet am înțeles că regizorul Botond Nagy este un experimentalist și că spectacolele sale sunt descrise ca techno poetice.  Și regizorul ne chinuie timp de două ore pe noi, dar și pe cei 8 actori, cel în rol de general fiind protejat, folosind la un moment dat un suport sonor excesiv, care mie mi-a provocat o stare extrem de neplăcută. În plus regizorul pune un actor să suie sus deasupra scenografiei și să ia o lopată cu care dădea peste actori cu un fel de nisip grosier, ba, spre final de sus începe să plouă cu acest nisip! De remarcat că la un moment dat trei actori se transformă într-o trupă de rapperi care sunt Leni, Troțki și Stalin, care este probabil cea mai simpatic moment diuntr-un spectacol antipatic. Spectacolul nu mi-a plăcut!

Oppenheimer și Bosch Legacy

Azi vă prezint un film Oppenheimer și seria a doua din Bosch Legacy, serial din romanele polițiste al lui Michael Connelly laLos Angeles.

Oppenheimer

Filmul Oppenheimer îl are în centru pe fizicianul Robert Oppenheimer. Este un film lung de peste trei ore. Celebritatea acestui fizician este aceea că a creat prima bombă atomică. Filmul m-a interesat și pentru că este conexă cu meseria mea de inginer nuclearist. Ignoram biografia a acestui strălucit fizician și așa am verificat filmul cu biografia de pe Wikipedia și filmul descrie corect biografia lui Oppenheimer. Oppenheimer este la bază fizician teoretician care s-a ocupat inclusiv de găurile negre. Nu a luat premiul Nobel, ca și Teller sau Szilard, fizicieni maghiari, pentru că au construit bomba nucleară, respectiv termonucleară. Toți sunt evrei, la fel ca mulți din fizicienii străluciți interbelici Albert Einstein, Niels Bohr și alții. Oppenheimer și-a luat doctoratul la Gottingen, pentru că fizicienii germani dominau această știință. Lise Meitner, Otto Hahn și Frizz Strassmann au descoperit fisiunea nucleului de uraniu cu o degajare enormă de energie. Fermi în 1940 realizează primul reactor nuclear, unde fisiunea nucleară este controlată. În acel moment SUA inițiază proiectul Manhattan proiect având ca scop construirea primei bombe atomice. Asta pentru că America aflase că Germania hitleristă avea un colectiv cu același scop, condus de Werner Heisenberg. Robert Oppenheimer a avut marele talent să pună împreună colectivul de mari fizicieni să lucreze împreună ca să realizeze acest scop. Oppenheimer avea șef pe generalul Groves care coordona toată această activitate. Toată această activitate se desfășoară în secret în deșert, la Los Alamos, New Mexico, unde fizicienii, inginerii, tehnicienii și familiile lor au trăit până când s-a realizat primul test Trinity la Alamogordo în 1945. Apoi bombele de fisiune cu uraniu și plutoniu au fost lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și apoi Nagasaki, lucru care a condus la capitularea Japoniei. Mă gândesc ce noroc au avut germanii că au capitulat înainte de realizarea bombei atomice, care ar fi putut lansată în inima Europei. Mă gândesc că azi demenții de la Kremlin tot amenință cu un atac atomic asupra adversarilor din lumea democratică. Dacă acest lucru s-ar întâmpla asta înseamnă sfârșitul lumii! 

Filmul acesta lung prezintă acțiunea din cadrul proiectului Manhattan, dar cea mai mare parte a filmului este dedicată judecării trecutului de stânga al lui Oppenheimer. Suntem în anii 50 și America este isterizată de pericolul sovietic. Adevărul că în echipa lui Oppenheimer au lucrat și spioni sovietici precum Klaus Fuchs. Însă și Oppenheimer avea atitudini de stânga susținea sprijinirea Republicii Spaniole, dar nu a fost comunist. Filmul îl arată pe Lewis Strauss, șeful Atomic Energy Commission care a instrumentat acuzația de relații comuniste  a lui Oppenheimer. Regizorul Cristopher Nolan l-a găsit pe Cillian Murphy care seamănă cu personajul Oppenheimer pe care-l interpretează foarte bine, doar că Murpy este mult mai mic decât Oppenheimer, care era un tip înalt. Filmul este plin de actori de primă mână, Kenneth Branagh - Niels Bohr, Gary Oldman - Truman, Matt Damon - generalul Groves, etc. 

Este o realizare dramatică și cinematografică extrem de reușită și filmul merită niște premii.

Bosch Legacy

Tocmai s-a terminat seria a doua începută în 2022 a lui Bosch Legacy. Prima seria se termina foarte tensionat cu răpirea fiicei Maddie (Madison Lintz) a lui Harry Bosch (Titus Welliver). Primele două episoade sunt dedicate acestei răpiri. Răpitorul o ascunde undeva în deșert pe Maddie, se predă și vrea un aranjament ca să nu fie învinovățit de violuri ca să o dea pe Maddie. Bosch reușește să identifice locul unde era închisă Maddie într-un coșciug îngropat în pământ.

Restul de 8 episoade sunt dedicate unei afaceri în care sunt implicați două polițiști corupți de la Moravuri care sunt implicați în diverse afaceri de jaf, omucidere, prostituție. Bosch care lucrează pentru avocata Honey Chandler reușește să rezolve enigmele legate de uciderea unei doamne și acuzația că altcineva ar fi ucis-o. În același timp FBI este pe urmele lui Chandler și Bosch pentru o afacere în care era implicată mafia rusă din seria anterioară.

Finalul lasă loc și pentru o nouă serie. 

Am urmărit cam toate serialele inspirate de romanele lui Connelly și am citit și alte romane Bosch și recomand acest serial.

A Haunting în Venice și Alphonse

 

Sunt un film și un serial franțuzesc care mi-a atras atenția.

A Haunting în Venice 

Este ecranizarea romanului Agathei Christie A Haunting in Venice: Hallowe’en Party, tradus ar fi O bântuire la Veneția  Sărbătoarea de Halloween. Este un roman care îl are ca personaj central pe Hercule Poirot. Suntem în 1947 și Poirot s-a retras la Veneția. 

Ecranizarea aparține lui Kenneth Branagh care joacă rolul lui Hercule Poirot într-o a treia ecranizare. Ce surprinde la personaj este mustața în două rânduri.

Poirot este invitat la un party organizat de o proprietăreasă de pallazo unde va fi prezentă o clarvăzătoare care să facă o ședință de spiritism care să readucă pe fiica proprietăresei, moartă prin sinucidere prin căderea într-un canal. Poirot detectează falsurile clarvăzătoarei. Însă pe parcursul nopții se mai petrec două crime, victimele fiind chiar a acestei clarvăzătoare, alta a medicului care îngrijea de fiica proprietăresei. Totuși Poirot este capabil să dezlege enigmele nopții și să găsească cine este în spatele acestor crime.

Alphonse

Este un serial franțuzesc în șase  episoade. Deși este contat în IMDB ca fiind comedie este mai mult trist și cade în melodramă. Mi-a plăcut, dar m-a și iritat cumva. Personajul principal este Alphonse interpretat de Jean Dujardin. Alphonse se ocupă de vânzare de ceasuri scumpe, dar este jefuit de niște mafioți și rămâne fără job. Soției Margot (Charlotte Gainsburg) nu-i spune că și-a pierdut jobul și merge la tatăl său care suferă de o criză de sciatică. Bătrânul tată (Pierre Arditi) practică vechea meserie de gigolo - curvă masculină. Și-l bagă în meserie pe fiul Alponse. Și așa Alphonse ajunge să aibă grijă de doamne vârstnice. Astfel serialul devine extrem de erotic, cu scene în care apar doamne bătrâne, dar și mai tinere, precum Margot, care nu-ți dă jos sutienul, are țâțe mici ca maică-sa, celebra Jane Birkin. Eve este o doamnă distinsă vârstnică, înamorată de Victor Hugo și îl obligă pe Alphonse să cunoască poezia lui. Moare și-i lasă moștenire o sumă însemnată. Însă pe fir intră nepotul un drogat nenorocit care vrea să-și jefuiască bunica. Și lucrurile se complică, Margot intră într-o relație lesbiană, află de ocupația soțului și se desparte de el. Finalul este dramatic, dar parcă ar cere o continuare?

Șase comedii ușoare pentru oameni triști - Festivalul de teatru Liviu Ciulei la teatrul Alexandru Davila Pitești

A început a doua ediția a Festivalului de teatru Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandru Davila. De fapt a început ieri cu piesa Proștii sub clar de lună producție piteșteană pe care am văzut-o la premieră.

Șase comedii ușoare pentru oameni triști este o producția a Teatrului Dramaturgilor Români. Această trupă de teatru independent funcționează în Muzeul Literaturii Române și promovează dramaturgia autohtonă. Piesa aparține lui Ștefan Caraman și a fost pusă în scenă de Alexandru Nagy. Coloana sonoră importantă aparține lui Dani Ionescu. Protagoniștii piesei sunt Letiția Vlădescu și Răzvan Vasilescu. Sunt de fapt 6 tablouri diferite cu cupluri în situații diferite. Interesant că Letiția Vlădescu este cea care este personajul dominant și Răzvan Vasilescu cel în defensivă. Mă obișnuisem cu un Răzvan Vasilescu în roluri de cinic dur, aici el este în defensivă.

Cum am spus sunt șase tablouri în care se șarjează un comic cu accente dure, este o comedie dură, cu excepția cele finale în care totul ia o turnură tragică.

În prima scenă cei doi sunt doi tineri care au dat bacu, cu probleme de amor cu persoane diferite și se ascund sub ipocrizie. 

În a doua scenă ea este o femeie ușoară care lucrează cu ora și el vrea să trăiască un moment de amor cu accent mai puțin pe fizic. Limbajul este dur în toate scenele se vorbește fără perdea.

În celelalte tablouri sunt aceleași probleme, femei care-și înșală soțul, și bărbați care-și înșală soția, ba apare și un plutonier la pensie cu maniere de Moș Teacă. 

În scena finală el este muzical, cânta la chitară romanțe ei, sau chiar Beatles, ca să afle că ea este confinată în cărucior și că el își mărturisește handicapuri. Așa că ambii decid că este mai bună soluția finală. 

Răzvan Vasilescu are o interpretarea foarte bună, iar Letiția Vlădescu are acea vulgaritate cerută de rol.

Lumea a râs și a aplaudat la replicile bune!