Fata din Cucubeu de Lia Bugnar Teatrul de Artă Bucureşti

Astăzi am avut o zi plină la Festivalul de Teatru de la Davila Piteşti. 

Primă piesă prezentată la Sala Studio Liviu Ciulei a fost Fata din curcubeu spectacol imaginat şi regizat de Lia Bugnar. Pe Lia Bugnar mi-o amintesc din filmul lui Daneliuc Patul conjugal. Ei bine, frumoasa şi interesanta artistă se dovedeşte un autor dramatic foarte înzestrat. 

Piesa Fata din curcubeu este un monologa dramatic timp e o oră. 

Este povestea tristă a unei prostituate, punctată din când în când cu recitări din superbele cântece ale lui Edith Piaf, a cărei tinereţe zbuciumată din interbelic a cuprins şi astfel de episoade. 

Povestea tinerei se consumă la Cinema Curcubeu, unde în ultimul rând al sălii de cinema prostituata îşi serveşte clienţii. 

Şi ea îşi povesteşte viaţa ei tristă şi mizerabilă. Sora ei geamănă moare înecată, mama suferă un accident care o imobilizează într-un scaun cu rotile, care însă n-o împiedică să se sinucidă prin spânzurare, tatăl moare şi el şi ea  ajunge şi câştigă în acest mod viaţa.

Povestea acestei femei este şi un prilej de rememorare a unor filme celebre. Se pare că la Cinema Curcubeu se pot vedea genul acela de filme de artă.

Chiar dacă un episod relatat de ea se referă la scena teribilă din A fost odată în America care nu este un film de artă. Este unul din cele mai teribile şi răscolitoare, cu scena violului lui De Niro asupra iubirii sale Deborah (Elisabeth McGovern) şi pe care clienţii vor să o repete cu ea. 

Fiind povestea unei prostituate este normală referinţa la Pretty Woaman, sau la Nopţile Cabiriei a lui Fellini. Asta chiar mi-a trezit dorinţa să revăd acest film.

Mai este amintit alt fellinian, Amarcord, film de top în preferinţele mele, cu poveşti tot la cinema.

Aş mai remarca răutăcios că A fost odată în America s-a văzut doar pe video şi apoi la televizor, iar Amarcord a fost văzut doar la Cinematecă.

Femeia mai aminteşte şi de Tarkovski, care consolidează ideea că Cinema Curcubeu este un cinema de artă, probabil chiar cinematecă!

Doar că povestea ei este sordidă şi tristă. 

Interpretarea Marcelei Motoc a fost de foarte bună calitate, pronunţia franţuzească perfectă a melodiilor lui Piaf  pentru care a meritat aplauzele din final.