Tocmai am terminat o
carte foarte frumoasă.
Este o carte despre
scriere, despre lectură. Aparţine unui profesor de la Harvard, Martin Puchner,
neamţ de origine.
Mi-a plăcut pentru că
îmi plac cărţile. Am învăţat să scriu şi să citesc de abia din clasa I-a, dar dragostea
pentru lectură a fost dragoste la prima vedere. Citeam orice îmi cădea în mână.
În casă nu prea aveam cărţi, ai mei aveau doar nişte almanahuri Universul, dar o vecină avea două fete
mult mai mari ca mine şi de acolo am primit primele cărţi de poveşti. Am trecut
rapid la romane, am citit în vara de după clasa I-a Cei Trei Muschetari, citind fonetic toate numele franţuzeşti, am
trecut apoi la Contele de Monte Cristo şi
vecinele spuneau mamei să nu mă mai lase să citesc că mă stric la cap, hahaha!
Da, îmi place mult să citesc!
Revenind la carte şi
Martin Puchner, el este un om îndrăgostit de lectură şi această carte este
povestea scrisului începând din cele mai vechi timpuri. Scrierea marchează
pragul dintre preistorie şi istorie, pentru că istoria începe când apar primele
documente scrise.
Scrierea a apărut în
Sumer acum 5 mii de ani dintr-o necesitate...comercială. Pentru că oamenii
aveau nevoie să înregistreze produsele muncii lor ca să le vândă.
Ca apoi scrierea să
fie folosită şi în scop literar.
Şi aşa Puchner ne
spunea povestea primei biblioteci antice, aparţinând regelui asirian
Ashurbanipal. Eu ştiam că în istorie Ashurbanipal rămâne ca un rege extrem de
violent, Asiria fiind un imperiu mesopotamian construit prin jaf şi violenţă.
Însă în acelaşi timp Ashurbanipal era un om îndrăgostit de lectură şi a
construit o bibliotecă de tăbliţe cu cuneiforme în care s-a înscris Povestea lui Ghilgameş. Acesta
este cea mai veche poveste a unui erou legendar şi a fost redescoperită când
a fost excavat în secolul XX situl arheologic de la Ninive şi au fost
descoperite aceste tăbliţe.
Un alt mare cuceritor
al antichităţii care era îndrăgostit de lectură a fost Alexandru cel Mare. Se
spune că lectura poemelor lui Homer Iliada şi Odisea l-au determinat să cucerească
Orientul. De fapt el fondează în oraşul care-i poartă numele, Alexandria
din Egipt prima bibliotecă cunoscută de antichitate.
Al doilea document
important al antichităţii este Vechiul Testament. Acesta a fost pus la punct în
timpul exilului babilonian de către Ezra pe la 580 î. Cr. Este interesant că
Ezra nu era preot, el era scrib şi de atunci cei care sunt importanţi în
păstrarea şi transmiterea cărţii sfinte nu sunt leviţii preoţi, ci scribii,
care sunt strămoşii rabinilor de azi, pentru că ei transcriau şi ştiau Cartea
Sfântă.
Puchner se ocupă apoi
de marii fondatori de religii care nu au lăsat documente scrise. Mărturiile lor
au fost înregistrate de învăţăcei. Aceasta este valabil atât pentru Budha, dar
şi Confucius şi Iisus Cristos. La fel a fost şi cu fondatorul Islamului Mahomed, a cărui carte Koranul insuflat de Allah şi recitat de Mahomed a fost
înregistrată de prozeliţi ulterior.
Un alt mare filosof
antic care nu a lăsat documente scrise de el este Socrate, ale cărui cugetări
au fost înregistrate în dialogurile scrise de Platon.
Parcurgând apoi
epocile Puchner ne descrie primul roman care este scris nu în civilizaţia
europeană, ci în cea japoneză de către doamna Murasaki şi care se numeşte Povestea lui Genji.
O altă culegere de
povestiri care a marcat universul cărţii este celebra culegere de poveşti
Şeherezada şi Povestea celor O
mie şi un de nopţi din
Orientul Mijlociu.
Un alt momente
fundamental în poveste scrisului este inventarea tiparului de către Gutenberg.
De fapt este o redescoperire a unei invenţii chinezeşti. Gutenberg tipăreşte
primele biblii cu suport pergament, dar suportul tiparului va fi în continuare
hârtia, altă invenţie chinezească. Tiparul a dat o mare lovitură religiei
catolice pentru că revolta lui Luther împotriva papalităţii a fost făcut prin
intermediul tiparului care a răspândit protestantismul.
Un moment important
pentru literatura mondială este Don
Quixote scrisă de Cervantes,
primul romancier modern. Romanul lui Cervantes a avut un enorm succes că a fost
plagiat şi a apărut o continuare apocrifă. Don Quixote creează primele probleme
asupra proprietăţii intelectuale a dreptului de copy right.
Altă personalitate
importantă în dezvoltarea scrisului şi a literaturii sunt Benjamin Franklin
care revoluţionează ziarul şi afişul cu contribuţii importante în acţiunile
americane care au dus la Declaraţia de Independenţă, tipărind Declaraţia de
Independenţă şi Constituţia Americană.
Nu este uitat nici
Goethe care inventează formula literatura lumii.
Un capitol este
dedicat şi Manifestului partidului comunist. Acest document produs de Marx şi
Engels în 1848 nu a avut mare succes în desfăşurarea revoluţiilor de la 1848
din motive obiective, scopul acestora era impunerea burgheziei şi idealurile
naţionale, nu problemele proletariatului. Însă acest manifest capătă o importanţă
covârşitoare atunci când pică sub ochii lui Lenin care concepe partidul
comunist şi revoluţia bolşevică. Din nefericire acest lucru a afectat teribil
pe mulţi care au căzut pradă acest regim nenorocit şi mincinos.
Puchner trece apoi la
efectele comunismului asupra scriitorilor ruşi care sunt controlaţi de cenzură.
Şi Puchner ne aduce în atenţie cazurile poetei Ahmatova cu poemul Requiem care a
avut soarta poveştilor dinaintea scrierii fiind transmisă oral din cauza
cenzurii. Apoi este amintit Soljeniţîn şi marile sale romane care nu apăreau
tot din cauza cenzurii.
Puchner nu insistă
asupra efectului extraordinar al scrierilor lui Soljeniţîn pe care l-a avut asupra intelectualilor
occidentali. El a făcut praf şi
pulbere minciuna comunistă, care era foarte persistentă mai ales în rândul
intelectualilor francezi.
Cartea este frumoasă
pentru că este scrisă de un om care iubeşte lectura şi cartea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu