Moromeţii 2 Reloaded

La o săptămână am revăzut din nou Moromeţii 2, dar de data asta la Mall. Şi m-am convins că filmele româneşti nu mai sunt compatibile cu sistemul de la cinematografele obişnuite, sonorul a fost perfect şi am auzit toate replicile, iar imaginea de foarte bună definiţie. 

Mărturisesc că filmul mi-a plăcut şi mai mult, m-a întristat şi emoţionat la drama prin care a trecut România când a fost cotropită de comunism.
Nu ştiu dacă este o capodoperă, dar este un film foarte sincer, despre noi, şi mai ales despre rudele noastre care au supravieţuit epoca.

Au profitat în satul românesc toţi ticăloşii, leneşii şi impostorii, toate scursurile care şi-au plantat în fruntea ţării şi azi urmaşii nevolnici şi netrebnici.

Cineva îmi spunea că un prieten sibian nu este entuziasmat de Marin Preda, că tot Rebreanu este baza. Poate?

Dar Moromeţii sunt expresia exemplară a ţăranului din Vechiul Regat.  Ei erau foarte săraci, comparativ cu cei de la munte tot din acelaşi areal geografic şi deosebiţi de cei din Transilvani,a unde trebuia să se compare cu ungurii, saşii, sau şvabii şi din acest motiv structura proprietăţi ţărăneşti este diferită şi resimţită şi de mine care putea face comparaţia în copilărie, atunci când ajungeam în Avrigul matern de lângă Sibiu soseam în altă ţară!

Şi cum să nu mă emoţionez cînd privema şi eu lumea stând în cerdac sau pe scăunelul cu trei poicioare la măsuţa joasă unde  mătuşa Sultana punea mămăliga cu care întideam în tigaia unde earu nişte ouă cu brânză.

Ţăranul de la Dunăre nu a putut să se bucure de uzufructul pământului plătit cu sânge la Mărăşti, Oituz, Mărăşeşti.  A durat prea puţin, vreo 25 de ani, fără însă să dispune de exploatarea cu mijloace moderne, cu agricultură de subzistenţă, cu copii mulţi, care voiau şi ei o bucată de pământ. Au venit însă comuniştii şi le-au confiscat tot intrând obligaţi de bună voie la colectivul Lampa lui Ilici, expresivă poreclă dată acestui sistem de exploatare comunistă  care i-a desfiinţat, iar urmaşii ajunşi la vârsta lui Ilie Moromete stau contemplativ la cârciumă să-şi bea pensia, din urma muncii prin fabricile desfiinţate demult.  

Cine are ocazia să-l vadă cred că va împărtăşi opiniile mele.