Gabriela Adameşteanu la Piteşti

Astăzi la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu a m fost invitaţi la lansarea ultimului roman al Gabrielei Adameşteanu, Fontana di Trevi.

Despre roman am citit deja o prezentare făcută în Observatorul Cultural pe care-l citesc on line. Am înţeles că este ultima parte a unei trilogii începute cu Drumul egal al fiecărei zile, urmată de Provizorat pe care l-am cumpărat tot la lansarea lui la Piteşti.

Romanul mi-a plăcut mult, era descrierea epocii tinereţii mele sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70.

Din punctul de vedere al literaturii române de azi sunt un dinozaur, prefer cam pe cei care au scris şi s-au afirmat înainte de 1989 şi experienţele cu scriitori tineri nu prea m-au convins. 

Ora de începere a lansării a fost cam neobişnuită, ora 11 dimineaţa, dar din motive obiective, traficul din Bucureşti la ieşirea spre Piteşti este la fel de infernal ca peste tot în capitala României.

Ştiam că Gabrielei Adameşteanu îi face plăcere să revină la Piteşti, oraşul copilăriei şi adolescenţei, unde are colegi de clasă care au venit special să se revadă cu ea. Invitaţia mai fusese făcută şi de asociaţia profesoarelor de literatură română pe lângă cea a gazdei, domnul Octavian Sachelarie. 

Întâlnirea a fost extrem de interesantă pentru că scriitoarea Gabriela Adameşteanu a atacat problema cititului la elevi şi la faptul că multimedia electronică îi atrage acum pe copii şi tineri mai mult decât lectura. Era exemplificată şi dificultatea de înţelegere a unuia precum Ion Creangă, mărturisită chiar de bunica scriitoare, căreia i-a venit greu să citească ca să înţeleagă nepoţii poveştile lui Creangă, cred eu în special din motiv de regionalisme, dar şi prin faptul că Ion Creangă este un autor rafinat în limbaj, cum au spus cunoscătorii, în pofida aşa ziselor ţărănisme.

Problema a fost preluată de doamna profesoară Carmen Simulescu care a  explicat c\t de greu este să îndemni elevii să citească, în primul rând lecturile obligatorii care par a fi o povară. Are însă noroc că este profesoară la un liceu de elită unde sunt copii inteligenţi şi capabili care au curaj să abordeze marea literatură neforţaţi.

Mă despart de opinia ei şi cred literatura română veche nu trebuie predată cronologic cum am suportat eu în primul an de liceu cu cronicarii şi Şcoala Ardeleană, ci deja prin clasele superioare XI-XII, când elevii au început să acumuleze un bagaj de cunoştinţe suficient ca să abordeze literatura română veche.

Problma este că ministerul nu este în stare să găsească o formula adecvată pentru a atrage pe elevi să citească literatură şi mai ales literatură română.

A urmat o întrebare interesantă din partea studenţilor la literatură despre cum trebuie să devii scriitor.

Şi doamna Adameşteanu a împărtăşit părerea prietenilor ei poeţi, care spun că scriu sub imboldul inspiraţiei. Cât despre roman aici îţi trebuie experienţă de viaţă, să ai prieteni care să te poată sfătui şi consilia după ce le-ai dat romanul să-l citească. 

Doaman Gabriela Adameşteanu este un nume de referinţă în proza românească.

A fost o întâlnire interesantă şi captivantă şi romanul se pare că este bun şi bine scris.