Această carte este
reeditarea cărţii balcanologului român Nicolae Ciachir privind istoria
vecinilor noştri din Balcani începând cu epoca modernă.
De la sfârşitul
secolului XVIII şi începutul secolului XIX se produce trezirea conştiinţei
naţionale, fenomen ce are loc şi în Peninsula Balcanică. Acest teritoriu sud
est european se află în stăpânirea Imperiului Otoman. Sub loviturile Imperiului
Austriei la începutul secolului al XVIII zona centrului Europei este eliberată
de stăpânirea otomană Ungaria şi Transilvania intră în stăpânirea acestui
imperiu şi porţiuni însemnate din Balcanii de vest, Voivodina sârbă, Croaţia,
Dalmaţia, dar şi ulterior Bosnia Herţegovina. În tot secolul al XVIII-lea şi în
secolul al XIX-lea o altă putere imperială, Rusia îşi proiectează puterea
asupra Balcanilor cu pretextul să-şi apără coreligionarii ortodocşi.
Popoarele balcanice
se aflau din secolul al XIV-lea sub stăpânirea otomană, grecii, bulgarii şi sârbii
împărtăşeau aceeaşi soartă fiind paşalâcuri, stăpânii feudali erau turci, paşale,
spahii sau ieniceri, sau alţi demnitari. Românii aveau o soartă mai bună având
autonomie, restrânsă foarte mult în epoca fanariotă.
Din acest motiv la
începutul secolului al XIX în 1804 izbucneşte în Serbia o răscoală lungă care a
ţinut vreo 10 ani. Explicaţia ar fi că sârbii erau exploataţi nemilos de
ienicerii care îi înlocuiseră pe spahii şi pentru că sârbii erau folosiţi în
serviciul armatei otomane şi aveau cunoştinţa armelor. Răscoala a fost condusă
de membrii a două familii din care se vor alege regii Serbiei, Karagheorghe şi
Obrenovici. Aceştia erau negustori de porci şi se îmbogăţiseră. După acest
episod Imperiul Otoman este obligat să cedeze autonomia Serbiei şi să-şi
retragă stăpânii turci ai pământului.
După acest episod
sângeros izbucneşte Revoluţia lui Tudor la 1821 în Valahia. Tudor luptase în
războaiele anti otomane cu oltenii care se angajaseră ca panduri în armata rusă.
Concomitent
izbucneşte Eteria, răscoala grecilor care doreau independenţa ţării lor. Din
păcate Tudor cade victimă maşinaţiunilor eteriştilor care sunt zdrobiţi de
turci.
Revoluţia grecească
continuă pe teritoriul Greciei de azi şi ţine până în 1829 când Grecia devine
independentă, cu capitala la Atena. Teritoriul Greciei independente era mult
mai redus, lipseau Tesalia, Epirul şi Mai ales Macedonia. Această provincie a
fost disputată atât de greci, dar şi de bulgari cât şi de sârbi.
La greci se visa
Grecia Mare - Megalo Idea.
După Unirea
Principatelor se conturează o nouă putere balcanică, România, care-şi obţine
independenţa după Războiul ruso-turc, din 1877 - 1878. Rezultatul a fost
Tratatul de la San Stefano care crea o Bulgarie Mare cu ieşirea la Marea Egee
şi la 80 de km de Marea Adriatică, Macedonia fiind-i cedată ei. Acest lucru a
trezit mari nemulţumiri şi Mariel Puteri au semnat în Tratatul de la Berlin cu
o Bulgarie mult redusă, fără Rumelia Orientală, Macedonia revenea Turciei
înapoi.
Serbia îşi câştiga
independenţa, recunoscută şi Muntenegrului care era cu o autonomie foarte largă
din 1796.
Grecia dobândeşte
Tesalia şi Epirul în 1885, Serbia şi Muntenegrul cresc teritorial. Austria
preia în regim de suzeranitate Bosnia şi Herţegovina care sunt anexate în
1908.
În 1912 1913 au loc
Războaiele Balcanice între Turcia pe de o parte, Grecia, Serbia şi
Bulgaria care devenise independentă din 1908 şi în care Turcia pierde aproape
toată parte europeană, rămânând o mică porţiune în jurul Constantinopolului şi
a Mării Marmara până la Dardanele.
Bulgaria a încercat
din nou să ocupe toată Macedonia şi are loc al Doilea Război Balcanic între
Grecia şi Serbia pe de o parte dar şi România care face acum jocurile în
Balcani.
Ea se alege cu Cadrilaterul
de la Bulgaria, prilej de mare ură a bulgarilor faţă de români. Aici este clar
că România trebuia să ia toată Dobrogea din 1878 şi nu mai exista acest contencios,
de fapt asta o spun şi memoriile Regelui Carol I.
Pacea se face la Bucureşti
unde nu mai dictează Marile Puteri pentru prima dată în Balcani.
Situaţia actuală a
graniţelor din Balcani se lămureşte după Primul Război Mondial.
România îşi
îndeplineşte aspiraţiile făcând România Mare dar nu în Balcani, ci înspre
răsărit cu Basarabie şi în Europa Centrală cu Transilvania Banatul Şi
Bucovina.
Slavii de sud se
reunesc într-o singură ţară a Balcanilor de Vest Iugoslavia, cu Serbia,
Macedonia, Croaţia, Bosnia Herţegovina şi Slovenia. Din păcate această uniune
se destramă total după căderea comunismului, pentru că slavii din aceste
teritorii deşi împart o limbă comună, nu au o identitate naţională
comună.
Grecia îşi îndeplineşte
idealul naţional preluând Macedonia de sud cu Salonic şi Creta. Încearcă să
anexeze şi zona din Asia Mică Smirna dar sunt învinşi de turcii conduşi de
Mustafa Kemal Ataturk.
Apare şi statul
albanez independent la care se uitau vecinii hrăpăreţi, din Grecia, Serbia şi
Italia.
Două naţiuni din Balcani
nu au reuşit în această perioadă să-şi obţină un stat propriu, macedoneni slavi
şi aromânii. Macedonia a devenit un stat independent abia în 1992. Ei afirmă o
identitate proprie cu toate că bulgarii spun că sunt de ai lor şi la fel şi
sârbii.
Aromânii răspândiţi
în aceste state au avut un statut minoritar şi după Primul Război Mondial au
emigrat masiv în România aşezându-se în Dobrogea şi Cadrilater.
Din păcate, grecii
mai ales, dar şi bulgarii şi sârbii nu-i recunosc ca minoritate.
Mai există o minoritate
masiv românească pe Valea Timocului în Serbia. Legat de această minoritate în
discuţiile pentru Pacea de la Bucureşti România conform memoriilor lui
Marghiloman au studiat posibilitatea unui fel de coridor spre Egee prin Timoc,
între Bulgaria şi Serbia de azi, o idee complet nerealistă.
Dar şi cedarea
Cadrilaterului în 1940 a fost o idee proastă, după mine, chiar dacă ar fi rămas
bulgarii cu un dinte pe noi. Silistra era mai românească decât bulgărească şi
Balcicul a rămas în istoria picturii româneşti inclusiv Castelul Reginei
Maria.
Cartea este
interesantă, dar tributară epocii când a fost scrisă, pe vremea
comunismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu