Buimac pe cinci continente de Virgil Nemoianu

Am continuat jurnalul de călătorii al lui Virgil Nemoianu cu partea a II-a, Buimac pe cinci continente.

În această parte sunt înregistrate călătoriile lui Virgil Nemoianu prin Statele Unite şi apoi pe cele prin lume ocazionate de conferinţele ICLA. Aceasta este International Comparative Literature Association unde Nemoianu deţine funcţii importante, secretar al acestei asociaţii. 

Virgil Nemoianu s-a impus în domeniul său în special prin lucrările în domeniul analizei perioadei romantismului din secolul XIX, a aşa zisului romantism german Bidermeier. 

Călătoriile la aceste congrese ICLA îl duc în afara Americii prin Africa de Sud, China chiar în exotica insula Tahiti. 

Virgil Nemoianu este poliglot, se exprimă curent şi scrie  în engleză, franceză, germană, dar şi în italiană, spaniolă şi chiar portugheză. 

Este un pasionat cititor de ziare în aceste limbi cât au mai fost pe hârtie, este pasionat de cuvinte încrucişate. 

Ce ne aseamănă este pasiunea pentru galeriile de artă şi pasiunea cititului. Nemoianu citeşte orice, cărţi de specialitate, romane, inclusiv poliţiste! Nemoianu iubeşte lumea catolică, admiră catedrale din Franţa Italia, sau Spania. 

Vizitele sale în galeriile de artă sunt amănunţite, admiră pictura religioasă, dar şi peisajele flamande şi olandeze. 

Este un mare cârcotaş, nu-i plac francezii, nici italienii pe care-i admira până să vadă Italia, toţi sunt urâţi. Dar nici el nu scapă criticii, se vede prea gras, are probleme medicale. 

În Barcelona a fost jefuit şi este extrem de pornit pe acest splendid oraş.

Toate hotelurile sunt cu camere prea mici pentru gustul său, se simte tot timpul furat de hotelieri şi de cei de la care închiriază case în Franţa şi Italia. 

Sunt foarte frumoase periplurile acestea franco italiene pentru că s-au intersectat cu ale mele.

Este foarte snob, admiră aristocraţie, cade în admiraţie pentru prinţul Thurm und Taxis care are în proprietate castelul Duino unde Reiner Maria Rilke şi-a scris poeziile, admiră până şi pe un marchiz japonez care are relaţii cu familia imperială. 

Evită să descrie periplurile româneşti, îi evită pe români, este supărat că au invadat Europa. 

Dar sunt şi pagini superbe despre tablouri, privelişti, oraşe şi cărţi.

I-am citit cartea cu interes şi plăcere.