Această carte apărută
în editura Spandugino îi aparţine lui Virgil Nemoianu. Este prima parte a unui
volum gros şi mare.
Cine este Virgil Nemoianu? Este unul dintre cei
mai străluciţi intelectuali ai generaţiei născută la începutul deceniului 5, în
vreme de război. A absolvit Engleza la Universitatea Bucureşti în 1960, a făcut
un doctorat la San Diego, a reuşit să emigreze în Statele Unite în SUA şi este
profesor de literatură comparată la Universitatea Catolică din Washington.
Este unul din
experţii epocii romantice germane numite Bidermeier, a scris cărţi de referinţă
privind epoca Romantismului secolului XIX.
A fost prieten cu
profesorul Matei Călinescu, cu Vlad Georgescu, istoricul director la Radio
Europa Liberă şi mort din cauza unui cancer pe creieer în 1988, despre care
spunea admirativ că putea să devină un important lider politic în România post
comunistă. Având bune relaţii cu emigraţia intelectuală românească, colabora cu
Radio Europa Liberă, cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi cu Gelu Ionescu.
Îl recunoşteam după vocea afectată şi piţigăiată şi mi se părea destul de
enervant prin atitudinea condescendent arogantă faţă de compatrioţi.
Această secţiune, Străin prin Europa este prima parte din
acest jurnal de călătorii prin Europa.
Călătoriile acestea
le face atât cu familia, cât şi din motive profesionale. Nemoianu este
căsătorit cu Anca, presupun o fostă studentă, au un fiu Martin româno
american.
Călătoriile sale
seamănă cu ale mele. Face excursii cu familia prin Franţa, prin Spania, este la
conferinţe prin Germania, Belgia, Olanda, Italia. Şi conferinţele sale seamănă
ca structură cu cele la care am participat. Ale sale sunt făcute de Asociaţia
Internaţională de Literatură Comparată. Nu ştiu cum se sponsorizează aceste
conferinţe, Nemoianu este invitat, este membru şi are funcţii în această asociaţie
şi de aceea este deplasarea îi este plătită. Eu apelam la organizatori şi mai
ales cei germani erau culanţi cu noi cei din Est, dar am avut surpriza să fie
sponsorizat şi la alte conferinţe europene. Numai la cele organizate în SUA nu
am avut noroc, sunt foarte zgârciţi, nu dau nicio sponsorizare!
Nemoianu este tot
timpul nemulţumit, că nu-şi primeşte le timp banii, mănâncă în camera de hotel.
Asta îmi aminteşte despre mine care în 1991 la conferinţa de la Strasbourg
mi-am luat un salam de Sibiu şi un caşcaval de Brădet din care mâncam pe
drumul de două zile cu trenul. Abia am reuşit să le termin pentru că la
conferinţă luam micul dejun la hotel, cam slab! La Conferinţa ţinută la
Consiliul Europei din care în 1991 doream să facem parte, ce vremuri! se mânca
la un restaurant luxos în incintă cu sticle de vin de Alsacia pe masă, super!
Atunci am băut apă plată din recipiente de plastic şi eram nedumerit că nu-i
este apă minerală gazoasă?
Revenind la Nemoianu
pe el îl nemulţumesc hotelurile, restaurantele, este cicălitor, oamenii i se
par că-s ţărănoşi, francezi, spanioli, toţi la grămadă. Scapă doar britanicii,
englezi sau scoţieni probabil că sunt părinţii Americii?
Scrie jurnalul în
baie, pe veceu, rezolvă cuvinte încrucişate, doarme după amiaza şi se laudă că
bea cam mult.
Se uită după femei,
dar se declară mic şi urât! Simpatice mărturiile autorului.
Cea mai mare plăcere
este să viziteze muzeele. A cam fost la mai toate muzeele de artă pe care le-am
vizitat şi eu, Rijkmuseum şi Stedelijk din Amsterdam, Maurithuis din Haga, Groeningen
Museum şi Spitalul Sf. Ioan din Bruges, St Bavs din Ghent, Louvre şi Orsay la
Paris, Kunstistorische Museum la Viena, Neue şi Alte Pinakotek din Munchen.
Împărtăşim pasiune
pentru flamanzi cu minuţia şi realismul lor, îi plac olandezii, dar alţi decât
Vermeer?!
Oricum am citit cu
mare plăcere această carte, de fapt prima ei parte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu