Cine moare de grija dreptei?

Printr-un miracol a rămas textul despre dreapta, aşa că îl repostez şi aştept din nou reacţiile dumneavoastră. Ştiu că am declanşat controverse şi vă rog să le republicaţi!

Mulţumesc!

Am văzut aseară documentarul dedicat monseniorului Ghika şi mi-am dat seama din nou că a existat o elită românească, citind şi mărturia condensată a lui profesorului şi veteranului antisovietic Radu Mărculescu (pe net este şi un foarte onorabil şi tânăr profesor american de computere). Noi pe aceştia nu i-am prins, pentru că eu sunt născut în 1949 şi atunci înfundau puşcăriile de exterminare. Cine a scăpat, a încercat după '64 să scape din raiul comunist! Aşa că după '90 am văzut puţini oameni de dreapta, anticomunişti, foşti membri marcanţi de partide naţionale, nu ai antinaţionalului pecere! 

L-am cunoscut şi admirat pe Conu' Alecu Paleologu. Era un adevărat monument de conservatorism de genul monarhiştilor de descendenţă aristocratică franceză. Mi-a plăcut şi atitudinea conservatoare a lui Horia Roman Patapievici, minus unele derapaje cumva arogant snoabe cu sistemul cenzitar! Singurul conservator liberal care ne bucură şi azi pe care-l cunosc de la radio BBC, dinainte de '89 mai este Conu' Neagu Djuvara. Astfel de oameni erau pe vremuri elita românească intelectuali, unii cu avere, profesori la Universitate, militari de carieră, industriaşi, avocaţi, magistraţi, politicieni, funcţionari superiori. Ei constituiau dreapta românească, chiar dacă şi descendenţi din os domnesc deveniseră oameni de stânga, prinţi roşii!

Resturile supravieţuitoare ale lumii de ieri, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Puiu, Radu Câmpeanu, Ionescu Quintus au refondat cele două mari partide interbelice Partidul Naţional Ţărănesc (Creştin Democrat) şi Partidul naţional Liberal. La aceste construcţii politice au aderat entuziaşti şi tineri care acum sunt lideri ai PNL, pentru că, din păcate, politicile eronate de cadre ale PNŢCD l-au trimis spre în istorie. Ce funcţionează azi sub acest nume este o glumă proastă prin aşa zisul său lider şi prin cei doi indivizi extrem de dubioşi care ar reprezenta acest partid aici la Piteşti. Mărturisesc că prima mea opţiune politică în ianuarie 1990 a fost PNŢCD. Am renunţat la el pentru că am avut imense dezamăgiri provenite din iluziile mele livreşti şi că mă simţeam mult mai aproape de PAC, partidul condus de Nicolae Manolescu. Am militat şi am fost vocea singulară la întâlnirea PAC la nivel naţional din noiembrie 1996 să fuzionăm imediat cu PNL, după catastrofa electorală, ceea ce s-a întâmplat în 1998. Sunt deci de dreapta, cel puţin  după doctrinele promovate de aceste partide.

Pentru multă lume impertinenta manevră  a PD de a face peste noapte trecerea la Popularii Europeni a intrigat şi a fost privită cu neîncredere de majoritatea populaţiei. De fapt lozinca lui Băsescu. ajuns deja preşedinte a fost lupta împotriva corupţiei instituţionalizate de  fosta guvernare PSD, care a atras pe foarte mulţi şi care au trecut peste demagogiile şi ticăloşiile comise din vremea CDR.  Şi aşa PD, ulterior devenit PDL, prin migraţia unei bucăţi din PNL s-a declarat un partid de dreapta. Dar ce dreaptă! Pentru că PPE fiind situată mai la dreapta decât Internaţionala Liberală, ALDE care se situează mai la stânga.  Este adevărat că în acest partid au ajuns şi tineri respectabili cu opinii de dreapta, precum descendentul Toader Paleologu, sau Sever Voinescu. Dar să fim serioşi PD a fost fracţiunea FSN-ului cripto comunist, mai pragmatică şi îndreptată spre viitor, ai unor acomodaţi, aşa zişi tehnocraţi. Ţineau în 1992 ca să se numească ei FSN şi nu halca mult mai mare rămasă cu Iliescu. Deci partidul a fost fundamental de stânga, mai reformat. Ironia sorţii face ca Petre Roman liderul şi fondatorul său, răsturnat şi trimis în uitare să fie azi deputat liberal. Ei bine, vectorul dreptei a devenit, cel puţin vocal şi absolut ipocrit, preşedintele Băsescu! Ei bine acest individ care prin nimic nu a arătat că are vocaţie de dreapta l-a pus pe Cristian Diaconescu, un epitom al oportunismului, un om care nu a activat decât în formaţiuni de stânga, duios mângâiat de jurnaliştii locali ca fiu al Argeşului (mai sigur parcă este de sorginte musceleană, din Stâlpeni) să fondeze Mişcarea Populară, care ar trebui să coaguleze dreapta.

Meditaţi un pic la Monseniorul Vladimir Ghika şi uitaţi-vă Traian Băsescu!

Este el un om de dreapta, moare el de grija valorilor conservatoare, privind familia şi societatea?

În niciun caz!