Cărturari, opozanţi şi documente de Gabriel Andreescu

Am citit cartea în acest weekend. Este pasionantă pentru că, într-un fel este despre viaţa noastră în comunism.

Gabriel Andreescu şi-a luat masca de gaze şi a plonjat în haznaua securităţii să încerce să lămurească relaţiile cu această instituţie abjectă, care a distrus foarte multe destine, care a eliminat elitele ce puteau fi model pentru generaţiile care urmează comunismului. Cred că aici suntem altfel, cum ne spune Lucian Boia. Ura împotriva elitei a fost probabil cea mai cruntă din lagărul comunist. Probabil că mai duri şi mai distructivi mai ales că au durat cel mai mult au fost bolşevicii Imperiului Rus al comunismului cunoscut şi ca CCCP! 

Ştiu că sunt indivizi care au tupeul să spună că securitatea a fost patriotă şi a apărat pe români! Mi se face o scârbă adâncă atunci citesc opiniile lui Aurel Rogojan, notoriu general securist care-şi publică veninul găzduit generos de cotidianul.ro.

Am experienţă cu securiştii. Toată viaţa mea profesională din vremea comunismului a stat sub umbra ameninţătoare a securităţii. Pentru că eu nu am întâlnit securişti buni toţi fără excepţie erau răi, poate unii de pe la paşapoarte să fi fost mai omenoşi, dar astea sunt impresii. Securiştii de instituţie aveau normă de turnători, erau interesaţi exclusiv de slăbiciunile oamenilor, îi interesau intimităţile personale, cine cu cine se  şi-o trage! Patriotismul mi l-a figurat unul de la noi, care mi-a spus cum a reuşit să-l prindă pe inginerul care a spus francezilor că românii nu mai respectă calităţile materialelor pentru piesele de Dacia, ci că folosesc oţeluri mai proaste.  Securiştii ştiau că am încercat să mă abonez la Biblioteca Americană, nu am reuşit că nu eram bucureştean şi bibliotecara a rupt fişa în faţa mea! Securistul mă sfătuia să nu mă încurc cu o tânără prietenă pentru că-i curvă. Un colonel de securitate venit în inspecţie atunci când i s-a spus de securitatea nucleară a subliniat ca noi să ne ocupăm de nuclear, că de securitate se ocupă ei! De asta se ocupau securiştii din locul meu de muncă. 

Este atâta tristeţe în această carte şi asta rezultă din lipsa de solidaritate a intelectualilor români. La noi acest fenomen a fost excepţia, nu regula!

Sunt analizate mai multe cazuri notorii de intelectuali prestigioşi care sunt acuzaţi de fi fost colaboratorii vinovaţi ai securităţii. Ce este cel mai revoltător că instanţa CNSAS, desemnată să stabilească aceste vinovăţii dă dovadă de o incompetenţă crasă şi mai nou instanţele de judecată comit aceleaşi erori grave.

Aceste erori sunt victoriile acestei mizerabile instituţii care continuă să controleze viaţa şi destinele unora sau să maculeze memoria altora.

Primul caz este al lui Adrian Marino. I-am citit cartea de memorii Viaţa unui om singur. Este povestea vieţii unui mizantrop ranchiunos, care în tinereţe a plătit cu puşcăria politică opiniile despre comunism. Numai şi pentru acest lucru Marino este exonerat. Numai cretinii şi idioţii ticăloşi trăiesc această impresie a colaboraţionismului vinovat al lui Marino, sau aceia care n-au trăit epoca, mai ales cea  dintre 1948-1964, în care puteai fi exterminat doar că un securist avea impresia că eşti duşman al poporului. Marino are multe răutăţi despre colegii lui literaţi şi din acest motiv i-o plătesc acum acuzându-l că a fost turnător!

Urmează cazul Noica. Aici deja au apărut dispute între învăţăceii filosofului şi Nicolae Manolescu. Manolescu este şi el ranchiunos, că în carte apare opinia lui Noica despre cărţile sale despre Maiorescu, Sadoveanu şi Odobescu! Lui Gabriel Andreescu i se pare ciudată relaţia lui Noica cu securitatea. Opinia mea este că filosoful Constantin Noica şi-a făcut o mare vină din faptul că prieteni de ai lui au intrat în puşcărie din cauza lui. Acest sentiment de vinovăţie îl face să scrie Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru. Noica era un sincer patriot şi credea că doar în ţări supuse opresiunii se poate face filosofie, nu în democraţia untului din Occident. Devine astfel un agent de influenţă şi le mărturiseşte asta şi Monicăi Lovinescu, Ierunca şi celorlalţi. O face şi pentru că este sincer interesat să descopere şi antreneze genii. Securitatea nu putea să se comporte cu Noica la fel ca cu un fost deţinut politic obişnuit, Noica era unul din cei mai importanţi intelectuali români. El a reuşit să fie magistrul unor tineri intelectuali precum Pleşu şi Liiceanu, care au ocupat centrul de importanţă al vieţii noastre culturale în perioada postdecembristă. Ei sunt cu adevărat mari scriitori, nu acelaşi lucru s-ar putea afirma despre caracterul acestora. 

Urmează cazul lui Nicolae Balotă pus în oglindă cu Alexandru Paleologu. Ambii au făcut puşcărie politică, dar Paleologu a recunoscut colaborarea cu securitatea după ieşirea din închisoare. Andreescu nu-l prea agreează pe Paleologu pentru mondenitatea sa, boieria pe care el nu o vede, vede doar turnătorul la securitate. Turnătoria lui Paleologu nu a afectat pe nimeni, Andreescu încearcă să-l inculpe pentru nişte declaraţii la interogatoriul  grupului Noica Pillat în 1958. Cam subţiri presupuneri! Despre Balotă planează turnătorii îndelungate şi nerecunoscute de el, dar şi aici sunt circumstanţe care pot explica atitudini,  puşcăria, repercusiunile acestor turnătorii. Este greu să încriminezi pe un fost deţinut politic şi să-l exonerezi pe altul. 

Urmează trei cazuri unde calomnia colaboraţionismului pare evidentă.

Prima victimă este Mihnea Berindei, fiul lui Dan Berindei, academician şi istoric foarte apropiat regimului comunist. Mihnea Berindei  a fost unul din cei mai importanţi activişti pentru respectarea drepturilor omului în România. După 1989 a sprijinit prin relaţiile sale ajutorarea opozanţilor FSN şi Iliescu pentru constituirea şi creşterii ei. Drept mulţumită acestei activităţi vectorii vinovaţi ai securităţii, printre care şi dubiosul Ion Varlaam din Franţa îl fac acum turnător. Pe acest individ plin de ifose l-am întâlnit la Piteşti la seminarul dedicat sinistrului experiment şi mi-a accentuat impresia proastă din nişte opinii cretine şi ticăloase exprimate prin presă. Andreescu sugerează că ar fi fost omul securităţii!

A doua victimă este Mihai Botez care este deja decedat. Este teribil ca unul din puţinii oponenţi ai regimului comunist pe cale legalistă să fie făcut turnător. Şi aici cred că greşeşte Dorin Tudoran, care acceptă aceste suspiciuni pentru un prieten al său!

Ultima victimă este romancierul Nicolae Breban. Acesta este un personaj tipic pentru vanităţile, ranchiunele şi idiosincraziile scriitorului român. El a fost tratat de securitate cu o anume deferenţă pentru un scriitor faimos cu  gesturi de înfruntare a regimului. El  este un singuratic şi suspectat pentru că este interesat exclusiv de promovarea operei sale.  Culmea că este acuzat  de colaborare pentru gesturi de ajutorare a unor  scriitori şi intelectuali prigoniţi. 

Porcăria cea mai mare este că se exprimă pentru vinovăţia sa şi un complet de judecători. Părerea mea că aceştia sunt fie ex miliţieni sau securişti care abundă în sistemul juridic autohton, sau pur şi simplu sunt descendenţi emeriţi ai carului cu proşti răsturnat la Caracal.

Aşa că securitatea a izbândit! Amestecul de turnătorii, dintre care unele ticăloase care au nenorocit destine, combinat cu minciunile şi invenţiile abjecte  sunt încă luate în serios. 

Această concluzie tristă o face şi Gabriel Andreescu în finalul cărţii sale.
P.S. Dacă dai un pic de atenţie la numele ofiţerilor de securitate constaţi cine s-au făcut securişti. În afară de câteva nume de alogeni majoritatea numelor sunt nume tip poreclă, nume de slugi! Experienţa mea cu nişte securişti de tip nou, adică de la SRI a fost instructivă. Erau doi, unul tânăr şi altul vechi. Culmea că cel tânăr m-a luat exact ca pe vremuri, tare ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat şi ei taie şi spânzură în România. Ca să vezi ce şi cum învaţă la academia de la Băneasa! Noroc că mai seniorul securist avea ceva experienţă şi l-a ponderat pe tânărul său camarad. Cel mai interesant că unul dintre ei purta un nume pe care l-am găsit în romanele lui Preda. Viaţa copiază arta!