Jurnal cu George Banu și Gaspar Miklos Tamas

George Banu

Acest jurnal săptămânal începe cu două vești triste, ne-au părăsit doi oameni deosebiți.

De sfârșitul lui George Banu m-a anunțat Julian N. de la Paris, erau trist, erau prieteni, Banu un distins critic teatral,  iar Julian un actor de succes în Orașul Luminii. Îmi amintesc de expunerile lui Banu despre teatru, îmi era familiară vocea lui  caldă, era prieten cu marii regizori contemporani, cu Peter Brook, inclusiv cu Radu Penciulescu. Banu era un om generos ne anunța în Dilema veche ce mai e nou în teatrul contemporan, dar era și un pasionat al galeriilor de artă și a muzeelor de la Paris și aiurea! Am o amintire personală cu Banu. Pe fostul bulevard 1 Mai, azi Ion Mihalache era un atelier fotografic vis a vis de piața 1 Mai. Acolo era pusă fotografia lui Banu, personaj cunoscut deja în lumea culturală bucureșteană pe la sfârșitul anilor 60 și fotografia a supraviețuit și plecării lui la Paris și când treceam pe acolo îmi sărea în ochi. Plecarea spre eternitate lasă un mare gol.

Gaspar Miklos Tamas

Despre Gaspar Miklos Tamas nu cred că mulți știu ceva. Născut la Cluj, emigrat în Ungaria în 1978, filosof stimat, cu opinii liberal conservatoare, a virat mai spre stânga în ultimii ani. Dar cine poate fi de dreapta acum în Ungaria lui Orban Viktor? Gaspar Miklos Tamas vorbea și scria perfect românește și a purtat polemici cu intelectualii români. Îl stimez foarte mult pentru că a atras atenția foștilor lui concetățeni că Revoluția Română din Decembrie  1989 este cea mai importantă în istoria noastră. Pentru că spre deosebire de Revoluția lui Horea, a lui Tudor Vladimirescu, a Revoluțiilor de la 1848, Revoluția din Decembrie 1989 a reușit, a schimbat definitiv regimul, comunismul s-a prăbușit! Că alții au profitat și au preluat puterea, că ne-am mișcat greu spre o democrația consolidată asta este altceva!

Pe 27 ianuarie este Ziua Internațional de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Este ziua de 27 ianuarie 1945 când trupele sovietice au eliberat Lagărul de la Auschwitz Birkenau și în 2005 ONU a stabilit această comemorare. Cu această ocazie Cristian Pătrășconiu ia un interviu scriitoarei Heather Morris. Această scriitoare este autoare a unor romane care conțin povești adevărate despre supraviețuitori din lagărul de la Auschwitz. Am văzut când eram copil niște filme teribile cu Auschwitz și mi-e groază să văd și să citesc povești despre această uzină a morții. Pentru că spre deosebire de gulag, Auschwitz era o uzină de exterminare. Victimele, evrei în imensă majoritate erau omorâți prin gazare, se recuperau dinții de aur ai victimelor, părul și grăsimea pentru săpun. Enkavediștii bolșevici împușcau în ceafă la Katyn pe ofițerii polonezi, exterminau prin înfometare, frig, și epuizare prin muncă pe deținuții zek. Romanele lui Soljenițîn, Șalamov, alte relatări mă incitau și mă revoltau, Auschwitz mă îngrozește.

În context am scris ceva despre intelectuali români apropiați de Mișcarea Legionară care are vinovății grele și tentația acestora pentru această mișcare politică trebuie știută și identificată. Dar cel care nu poate fi iertat în niciun fel este Ion Antonescu pentru că a ordonat Pogromul de la Iași din vara lui 1941, represaliile de la Odessa și lagărele de exterminare ale evreilor din Transnistria. A angajat România în războiul anti-sovietic în ideea eliberării Basarabiei și Bucovinei de Nord. N-a eliberat nimic! Au murit sute de mii de români la Cotul Donului și de abia după august 1944 armata regală a României sub conducerea Regelui Mihai a eliberat Ardealul de Nord, parte de azi a României.

Revenind la povestea cu Petre Țuțea aceasta a fost declanșată din motive politice de actualitate, de jurnaliști precari intelectual și care trebuiau să atace PSD. Conu Petrache are mult aforisme și vorbe de duh, unele echivoce, parcă a lăudat și pe Ceaușescu în anumite împrejurări și în Dilema veche Ohara Donovetzky îl citează fără repercusiuni răstite.

Că tot am amintit de Tudor Vladimirescu, Valeriu Stoica, distins jurist analizează moartea acestui erou. El conchide că eteriștii nu aveau niciun drept să-l judece pe Tudor Vladimirescu, legislația lor nu era a Țării Românești, iar acțiunea lui era una politică. Așa că Tudor Vladimirescu a fost asasinat.

Pe plan politic extern NATO a ajuns la acordul ca Germania să livreze tancuri Leopard și SUA tancuri Abrams Ucrainei. Această decizie a mai ridicat nivelul amenințărilor, furiei politrucilor ruși. Eu opinez că Rusia se îndreaptă spre un dezastru.

Am terminat de citit romanele lui Jonathan Coe și am o imagine mai exactă asupra Angliei în anii 70 când sindicatele britanice își făceau de cap, subteran încurajate de URSS și despre cum de s-a ajuns la Brexit.

Am început cartea Războiul Troian – nouă istorie de istoricul american Barry Strauss. Acesta documentează că acest război a existat într-adevăr, făcând apel la documente contemporane hitite, asiriene și egiptene. Războiul ar fi avut loc pe la 1250 î. Cr. Pentru că Troia era un oraș prosper la intrarea în Dardanele și corăbiile trebuiau să aștepte intrarea în Marea Marmara spre Marea Neagră din cauza vânturilor care suflau din nord și asta a stârnit lăcomia războinicilor greci.

Am văzut două seriale, unul simpatic francez cum ajunge candidat prezidențial un negru în Franța și ultima serie din serialul israelian Fauda – Haos, extrem de dur și tensionat.

M-a amuzat că filmul Team building a fost subiect a două analize savante. Team building este o comedie pe placul tinerilor de azi cu limbaj frust și atât!

Cu Adriana Toacsen

Joi seara am avut ocazia să audiez la Filarmonica Pitești un concert de muzică românească.

În deschidere pianista Adriana Toacsen, acompaniată de orchestra Filarmonicii condusă de dirijorul Tiberiu Oprea a interpretat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Pascal Bentoiu. Pe Pascal Bentoiu îl țin minte de la prelegerile privind creația lui George Enescu, fiind considerat cel mai bun exeget al acestuia. Concertul este de muzică contemporană și i-am mărturisit pianistei Adriana Toacsen că ne-a oferit în această seară muzică grea! Doamna Toacsen ne-a oferit și un bis cu muzică tot contemporană. În partea a doua a concertului am audiat Dansuri populare românești de Bartok, muzicianul maghiar care iubea folclorul românesc.  Apoi Suita de dansuri românești de Sabin Drăgoi și în final Rapsodia română de Ciprian Porumbescu.  O seară interesantă de muzică!