I.L. Caragiale Momente

Începutul de an l-am dedicat Momentelor lui Caragiale în Ediția Humanitas, trimisă de un prieten, nu amic cum se zice în Inspecțiunea dedicată lui Anghelache. Este un volum sub formă pdf, pe care l-am citit pe tabletă, preferat de mine cărților pe hârtie. Prietenul este tot alumn al Liceului Caragiale din Ploiești. 

Caragiale merită recitit pentru că este cel mai lucid spirit românesc. Volumul este însoțit de un serios studiu dedicat Momentelor și Schițelor lui Caragiale de către clujeanul Ion Vartic. Ca și alții, Vartic subliniază că în cultura română suntem sub semnul celor doi poli Eminescu și Caragiale. Dacă Eminescu este idealist, tenebros și a inspirat toate naționalismele și extremismele dăunătoare din politica română; Caragiale exaltă spiritul mic burghez, pragmatismul și liberalismul, chit că Caragiale la vremea lui a fost mai tentat de linia conservatoare a politicii românești. 

Cum să fie degustat de unii Caragiale, care în Rromânii verzi parcă prevestește Cărticica șefului de cuib privind pe legionari. Statutele societății din schița lui parcă au fost copiate de Codreanu, care nu suporta critica.

Linia critică prin reprezentanții săi Maiorescu și Caragiale în cultura română este detestată, toți îl exaltăm pe Eminescu, pentru că nu știm cât ne ține plapuma. Cine-l detesta pe Caragiale? Păi, Eliade, Cioran, care culmea îl are predecesor chiar pe Caragiale, inclusiv în Schimbarea la față a României și în final și de Noica.

Mulți îl citesc greșit! 

Cum spunea criticul Vartic, aniversările lui Eminescu sunt prilej de solemnități pompoase, Caragiale are mai puțin parte de aniversări. Statuia din Cluj este pitită undeva obscur, la București, Boris Caragea(sic!) a înfipt capul lui Caragiale pe trupul lui Lenin.

Nou pentru mine în acest volum a fost Hanul lui Mânjoală, pe care nu prea l-am găsit în volume anterioare. Ce am remarcat în relectura bijuteriilor lui Caragiale?

M-a dezamăgit acum punerea în scenă de la Teatrul Davila a Pedagogului de școală nouă. Proza lui Caragiale este mult mai mustoasă, mai comică și plină de umor decât punere în scenă.

Mitică, Lache și Mache, Costică, Parigoridi ne sunt strict contemporani, merg la berărie și dezbat politică. Ca și azi toate se vor rezolvate de guvern, cu toate că doar inițiativa privată este cea aducătoare de beneficii.

Caragiale detestă naționalismul găunos, nu iartă excesele lui, dar în Meteahna surprinde și șovinismul unguresc, rămas la fel și după 150 de ani.

Până și Ceaușescu este răzbunat de Caragiale, în schițele apare forma tutulor, mult iubită de odiosul dictator.....hahahaha!

Merită să-l citești pe Caragiale ca să-ți descoperi compatrioții.

Pentru mine este și o datorie de onoare ca absolvent al Liceului original al lui Caragiale care-i poartă  numele în Ploiești!