Jurnalul de la Păltiniş

Scriu aceste rânduri cu ocazia aniversării a 30 de ani de la apariţia acestei cărţi. 

România Literară dedică acestui eveniment patru pagini.

Cum a fost posibil să apară această carte?

Jurnalul de la Păltiniş a fost a doua carte mirabilă apărută în interval de trei ani, după Cel mai iubit dintre pământeni a lui Marin Preda. Cartea lui Preda înlocuia un curs despre comunism, azi se face la şcoală, de istorie adevărată a aceastei perioade, denumită cu dreptate de autor drept - Era Ticăloşilor! Cartea a trecut cenzura probabil din cauza titlului, unii credea că acesta îl privea pe cizmarul dictator, mângâiat cu acest atribut.

De ce a apărut atunci?

Cred că din cauza prestigiului lui Constantin Noica în primul rând. Pentru că securitatea şi partidul lui Ceaşcă vedeau în el un agent de influenţă ca să-i facă reclamă marelui geniu al Carpaţilor!

Ce a însemnat pentru mine Jurnalul de la Păltiniş?

Eu l-am privit ceea ce cred că era, în primul rând un jurnal literar! Pentru alţii după cum constat la doi tineri filosofi şi profesori la Universitatea din Bucureşti a însemnat descoperirea acestei vocaţii şi a viitoarei profesii, este vorba de Sorin Lavric, pe care-l citesc cu foarte mare plăcere săptămânal în România Literară, sau pe Alexander Baumgarten.

Pentru mine a fost o mare revelaţie scriitorul Liiceanu, intuit şi lăudat de Nicolae Breban. Că Breban nu s-a înşelat stau mărturie cărţile lui Liiceanu, care nu sunt neapărat de filosofie seacă. Ştiu cum a reacţionat atunci o parte din critica literară cu Catarii de la Păltiniş a lui Eugen Simion. Erau supăraţi unii scriitori pentru că Noica, precum Platon doreau să-i dea afară din cetate pe poeţi!

Cartea a avut un mare răsunet în toate mediile intelectuale, se citea se împrumuta şi apoi a venit şi corolarul Epistolarului, care cuprinde corespondenţa lui Liiceanu şi a lui Pleşu  privind receptarea Jurnalului.

A fost unul din punctele luminoase în istoria zbuciumată a finalului oribil al comunismului românesc!

Nu pot să remarc în final şi contribuţia din România Literară a filosofului Andrei Cornea, care s-a învârtit în jurul acestei şcoli păltinişene. El continuă aici, în România Literară filososfia resentimentului exprimată în 22, în Dilema veche, etc. Nu-l preocupă ce a însemnat atunci  şi acum Jurnalul. El politizează şi reaminteşte cât de rău sunt trataţi  eroii Jurnalului azi, de către anumite media şi persoane, sau cei asociaţi, precum Patapievici care, însă are o frumoasă amintire despre cum a receptat această carte mirabilă  atunci în 1983!