Lacrimi şi Sfinţi

Nu intenţionez să comentez cartea celebră a lui Emil Cioran. Ce am să scriu este o continuare a postării cu Intelectuali la cratiţă. În cartea editată

de Ioana Pârvulescu sare în ochi lipsa unui poet şi pamfletar care excelează la cratiţă, este vorba de Mircea Dinescu. Dacă ceilalţi scriitori se ocupă de

mâncat şi gătit pentru familie, intrepridul Mircea Dinescu se înscrie în tradiţia intelectualilor români din finalul veacului XIX, cei care, pe lângă scris au devenit şi restauratori. 

Este cunoscut Constantin Dobrogeanu Gherea şi restaurantul său din Gara Buzău, dar şi afacerile 

mai nereuşite ale concitadinului meu care mi-a dat şi numele liceului unde am învăţat: Ion Luca Caragiale!

Ei bine, Mircea Dinescu a deschis

restaurantul care poartă numele acestui op cioranian, ca de la poet la alt poet. 

Eram curios de mult să fac încercarea acestui local, dar azi 16 mai am avut ocazia. 
Am flanat pe străduţele animate din Centru Vechi şi vedeam că mai toate cârciumile, localurile, tavernele, pub-urile, restaurantele aveau clienţi probabil fiind şi ora prânzului. 

Zona este bine aleasă lângă este cartierul financiar al Bucureştiului şi clientelă cu bani există! Plus străinii care calcă prin Bucureşti sunt atraşi de exotismul zonei. 

Ceva similar am văzut prin Ljubljana, dar era o zonă mai mică, deh Bucureştiul este mai mare!

Ne-am aşezat la mesele din faţa localului şi ne-a întâmpinat un tânăr simpatic care ne-a servit ireproşabil!

Când l-am întrebat dacă pot poza în local ca să îmi dea voie m-a întrebat cu cine ţin (evident din punct de vedere fotbalistic, se subînţelegea!) şi i-am spus că sunt vechi petrolist, iar el mi-a spus că este rapidist şi era foarte afectat de epopeea  falimentului rapidist. L-am mângâiat că de când mă ştiu Rapidul era cea mai simpatizată echipă, doar acum de când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni a devenit o echipă populară. Noi ăştia vechi avem boală pe echipele armatei şi a miliţiei/securităţii şi că pe mine mă scoate din  sărite că jurnalele de sport vorbesc şi scriu doar de Steaua sau de Dinamo!

Dar să revin la scopul vizitei noastre, adică Adriana şi cu mine, adică să ne ospătăm!

Vă mărturisesc că făcusem selecţia felurilor deja de acasă, citind meniul de pe net! Este adevărat că restaurantul avea şi alte feluri noi trecute cu creta pe o tablă neagră!

Singura dilemă care o aveam era dacă vinul la carafă se servea şi la juma de litru, şi se servea!

Adriana preferă vinul alb sec şi a fost sfătuită pentru o Crâmpoşie, eu ştiu vinul de la Iordache din Drăgăşani şi cel de la Ştirbei. Crâmpoşia lui Isărescu nu mi s-a părut grozavă, iar la un magazin din piaţă de la Drăgăşani,  al cărui nume nu-l mai ştiu era proastă de-a dreptul. Chelnerul mi-a explicat că această Crâmpoşie este din via lui Dinescu şi s-a dovedit foarte bună. Eu am comandat un Merlot care s-a dovedit excelent! Aici am un comentariu. Am cumpărat de la un târg Gaudeamus, parcă acu’ trei ani două sticle care m-au cam dezamăgit, vinul roşu era dulce! Selecţia de la Lacrimi şi Sfinţi este foarte bună! Iar pe lângă vin

trebuia să bem apă şi am optat pentru sifon. Am primit un sifon ca ale de pe vremuri, nu chiar ca alea pe care le umpleam în copilărie la cozi şi făceam o afacere cu vecinii. Ăsta avea capsula de plastic nu metalice ca pe vremuri!

Şi acum înapoi la lista de mâncare!

Am început cu comanda de Platou Cetate şi Brigada Moravuri (pentru care am primit felicitări de la chelner!).

Platou Cetata şi Brigada Moravuri

Pe platou am regăsit şunca regăţeană, adică slăninuţă bine afumată, babic cu gust de oaie, şi alte mezelicuri însoţite de un muştar foarte bun şi de nişte castraveţi muraţi. Dar chestia de lux era tigaia cu momiţe, fudulii şi pizdulici prăjite cu capere. Am întins cu poftă în grăsimea care era în tigaie, ca pe vremurile copilăriei. Aveţi dovada pozată!

Dacă ne-am fi rezumat la atât era bine, dar am continuat! 
Eu am comandat o Raţă Mută şi Adriana Pârjoale de Doamne Ajută cu Salată de Chef Lung.

 

Raţa Mută şi Pârjoale de Doamne Ajută

Raţa mută a constat dintr-un copan generos de raţă pe varză călită cu ardei copţi, genial! În plus mai luam şi varză murată dată prin untdelemn (conesiorii ştiu că ăsta este doar din măsline!) din salata care avea stafide, seminţe de dovleac şi nuci, interesantă combinaţia!

Adriana se muncea cu trei pârjoale generoase din carne de gâscă, cu piure!

Dar aventura gustativă nu s-a terminat, am finalizat cu o porţie de Tort cu ce-o fi, adică tort de ciocolată pe bezele.

Nota de plată a venit într-o căniţă, cam ciobită, după gustul Adrianei, care era cadou din partea casei. 
Şi asta fără ca prietenul chelner să-şi primească bacşişul!

A fost o aventură care ne-a îmbuibat şi ne-am bucurat papilele gustative. E cu ulei şi grăsime, care ameninţă cu colesterol, dar cred că este cel mai bun local din zonă!

Poftiţi şi dumneavoastră!

P.S. Am postat linkul blogului meu pe pagina de Facebook. Am citit şi comentariile, mi-e scârbă!
Golanii care zic că sunt scriitori îl urăsc pe Dinescu! 
Şi pentru că este poet şi pentru că are talent la afaceri!
Aşa-i la noi, să-i moară capra lui Dinescu!