Napoleon al III-lea cel neiubit de Lucian Boia

Istoricul Lucian Boia este un autor prolific.

În afara cărților sale care privesc spațiul românesc, Lucian Boia are și o solidă operă ată în limba franceză.

Acest volum scris inițial în franceză a fost tradus în românește.

De ce Napoleoan al III-lea?

Pentru că pentru Boia, ca de altfel și alți istorici Napoleon al III-lea are o contribuție majoră la apariția Româniai moderne. 

După cum reiese din studiile franceze sau din literatura anglo saxonă, britanică sau americană Napoleon al III-lea  fost o personalitate extrem de controversată.

Inaugurarea unui bust al împăratului la București a trezit surpriza unui diplomat francez care nu avea o părere prea bună despre acesta. 

Cartea a fost scris cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea sa în 1808.

Este nepotul de frate a Marelui Napoleon I, tatăl său a fost regele Olandei. Are o tinerețe aventuroasă se implică în diverse conspirații, atăt în Franța cât și în Italia.

Ca și unchiul său mult mai celebru este un produs al revoluțiilor care au zguduit Franța începând cu 1789. 

Franța a fost de-alungul secolului cel mai puternic stat al Europei. Avea în favoarea sa demografia, era cel mai populat stat la sfârșitul secolului al XVIII-lea. De acest lucru a profitat Napoleon I, combinându-l cu geniul sau militar.

Napoleon al III-lea devine președinte al Franței în 1848, după care în 1851 dă o lovitură de stat devenind împărat. Al doilea Imperiu Francez are loc pe fondul unei decăderi a Franței care-și pierde întâietatea.

Ce rămâne după Napoleon al III?

Era un liberal și un susținător al principiilor naționalităților, dorea desființarea sărăciei.

Proiectele lui au fosat Italia care devine un stat centralizat, chiar dacă nu asta corespundea cu planurile sale, el menținând anacronic Stataul Papal, iar Garibaldi desființând în sud Regatul celor Două Sicilii.

Dorea o Polonie indepenndentă proiect care apare de abia  după Primul Război Mondial.

Cel mai reușit proiect este cel al României. El sprijină unirea celor două Principate dunărene și pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Apoi sprijină alegerea prințului străin Carol I de Hohenzollern., care se înrudea pe linie feminină cu Napoleon al III-lea.

Dar nu a fost chiar așa de bine intenționat. Pentru că voia să foloseaccă Principatele ca monedă de schimb cu Austria, pentru cedarea Venețieie la Italia. Probabil că politicienii austrieci, sfătuiți și de aristocrații unguri nu au fost interesați de încorporarea Principatelor.

Un alt proiect eșuat a fost Imperiul Mexican condus de Maximilian, fratele lui Franz Iosef. 

Totuși în cele două decenii franceze ale lui Napoleon al III-lea s-a produs decolarea revoluției industriale în Franța, construcția de căi ferate, dar cel mai important a fost remodelarea Parisului care îl vedem azi, cu contribuția baronului Haussman.

A dezvoltat și o politică imperialistă a coloniilor după model britanic. De fapt el a prevăzut și alianța cu Marea Britanie unde a trăit în exil și pe care o admira. 

Dacă în privința Iatliei a reușit, eșecul, său a fost sprijinul unificării germane în jurul Prusiei și a genialului său prim ministru Bismark, considerat marele om de stat al epocii. Din orgoliu prostesc declară război Prusiei, este învins la Sedan și pierde Alsacia și Lorena, iar în locul Prusiei apare Imperiul German, al II-lea Reich.

Noi trebuie să-i fim oricum recunoscători pentru contribția esențială la înființarea României moderne.

Mă mir că nu avem și noi un bulevard  cu numele de Napoleon al III-lea, cum ar trebui și un bulevard Wilson!