Lucian Boia a recidivat cu un nou volum de
memorii: Cum am trecut prin comunism - Al doilea sfert de veac.
Am cumpărat cartea ieri de la
Carturești AFI și am început să o citesc aseară și am terminat-o azi dimineața.
Lucian Boia scrie mult, dar opurile sale
nu sunt mari și acesta are doar 174 de pagini
În 1967 Lucian Boia a devenit preparator
la Universitatea București la Facultatea de Istorie.
Este biografia unui semen care
a crescut în comunism ca și mine. Ne despart exact 5 ani, eu începeam studiile
universitare în același an când Boia intra în câmpul muncii.
S-a apucat de doctorat cu subiectul
memorandistul și militantul pentru unificarea Ardealului cu România, Eugen
Brote. Pentru asta a încercat să învețe și limba maghiară, pentru că Brote și-a
făcut studiile la Magyarovar în vestul Ungariei.
Șansa lui s-a numit istoricul
ceh Josef Macurek de la Brno. Macurek vorbea curent românește și plănuia o
carte despre relațiile româno-cehe, oglindite în presa din Transilvania.
Ambele etnii făceau parte din Imperiul
Austro-Ungar, cu deosebirea că cehii erau din Boemia cea mai dezvoltată zonă a
imperiului.
Boia găsește mult mai multe dovezi despre
colaborarea dintre români și slovaci, ei fiind cuprinși în arealul maghiar al
Imperiului.
Este interesant faptul că cehii sunt
slavii cei mai germanizați în mentalități. Deosebirea că ei au vrut mereu să se
reformeze începând cu Jan Hus și nu au fost lăsați de catolicii austrieci, la
fel și în Războiul de 30 de ani.
Și nobilimea lor era germanizată, dar ea a
contribuit la renașterea cehă și a limbii materne prin prooiectului Teatrului
Național Ceh din Praga.
Lui Boia nu i-a plăcut Praga în cele 6
luni de stagiu acolo. S-a simțit mult mai bine printre frații juniori ai
cehilor la Bratislava, printre slovaci, mult mai deschiși. Aceștia mărturiseau
că se simt mai bine la Budapesta decât la Praga!
Pe mine cehii m-au uimit prin faptul că
umblau tot timpul să te tragă în piept. Nu degeaba schimb în
cehă se traduce prin Smenarna,
de unde la noi șmenul!
Mihai Vasilescu care a stat o
perioadă destul de însemnată la Praga îmi explica faptul că tot timpul cehii au
simțit asuprirea germană și că au încercat să o fenteze, ca de exemplu
personajul emblematic Svejk al lui Hasek.
Pe de altă parte am simțit că
atunci când au devenit independenți, slovacii ca și croații, de exemplu făceau
pe durii la frontiere, complexe de țări noi. După ce am intrat în UE,
croații s-au schimbat complet, erau mult mai amabili, apoi au intrat și ei.
Boia recunoaște că cel mai mult
l-a influențat Școala Analelor, unde și eu am trăit revelație istoriei altfel,
citindu-l pe Braudel. Istoria se bazează pe faptele oamenilor obișnuiți,
angrenați în schimburi comerciale. Braudel și ceilalți corifei al Analelor, folosesc
statistici strânse din documentele negustorilor, dar și din datele consemnate
de Biserică, catolică sau reformată.
Ceea ce lipsește la noi sunt tocmai acest
tip de surse. Am văzut cum Constanța Vintilă Mihăilescu se străduiește să
refacă lumea secolului fanariot prin surse, documente și hrisoave.
Altă șansă pentru Lucian Boia s-a
numit congresul de istorie din 1980, când Boia s-a lansat într-un proiectul
unui dicționar de istoriografie, o asociație internațională în care era
secretar și i s-a permis să călătorească.
Dar cu câte probleme pentru că politrucii
se temeau să nu rămână în strinătate. Și Boia n-a rămas, și-a construit o
frumoasă carieră de istoric la noi.
Ieșirile lui seamănă cu ale
mele de după 90. Finanțarea participării la diverse congrese o rezolvam prin
miloaga la organizatori. Dar conducerea Institutului se muncea să-mi blocheze
cu diverse tertipuri deplasarea la conferințe, unde aveam articole aprobate de
organizatori.
Până în 2002 am avut și probleme de viză,
dar Ambasada Germaniei îmi dădea automat viza pe baza invitației al Conferință.
Boia povestește cum îmbina
utilul conferinței cu plăcerea de a vedea locuri noi, să vadă muzee. Mergea cu
trenul mijlocul meu preferat, cât timp biletul de avion era foarte scump, acum
s-a ieftinit cu low-cost.
Interesant că avea aceleași reacții, cum
se schimba în bine peisajul cum treceai în Ungaria, și apoi ordinea și curățenia
perfecta din Austria. Odată a fost cu un grup de copii și le sublinia acestora
diferențele, ca să fie luat apoi la rost de profesoara acestora, era pe vremea
comunistă, că denigrează țara!
Și el se aproviziona în anii 80
cu lucrurile care lipseau de acasă, adică toate aș spune.
Boia se explică și justifică în
relațiile cu securitatea. Nu a fost obligat la un angajament cu secu, era
delegat să o acompanieze pe Catherine Durandin în timpul șederii acesteia în
România, dar nu a împiedivat-o să contacteze pe cineva.
Exista la străini psihoza că sunt urmăriți
de securitate, îmi amintesc de acest fenomen din mărturiile post comnuiste ale
regretatului dr. Whittemore când puneam în funcțiune TRIGA.
Boia povestește cum îl tot pisa
cu întrebări și rapoarte un securist al facultății și cum a fosct
contactat de un fost coleg de facultate, Bebe Tănăsescu, ajuns general pe
stil nou și pensionat de Constantinescu. Acesta îi cerea să publice o carte în
Franța despre Mihai Viteazul, la care Boia i-a replicat că nu interesază pe
nimeni. Asta, probabil explică și faptul cum se străduiește acum să demoleze
mitologia lui Mihai Viteazul în volumele sale. Dacă mitul a fost creat în
primul rând de Nicolae Bălcescu și apoi exploatat de istoricii naționali, ca să
fie folosit politic de Ionel I C Brătianu în negocierile cu Antanta, fiind baza
cererilor României la unirea cu Transilvania. Chiar dacă Mihai Viteazul nu avea
pornirile patriotice de secol XIX, el a fost în mod sigur un prinț
renascentist, poate influențat de ideile contemporanului Cezar Borgia care voia
să reunifice Italia. Inclusiv Braudel în volumul său Marea Mediterană ...
spune că personalitatea lui Mihai Viteazul nu este lămurită încă pe deplin.
Este vremea când Imperiul Otoman suferă marea înfrângere navală de la Lepanto
administrată chiar de un principe cu legături cu Imperiul lui Rudolf al
II-lea.
Cartea este interesantă,
retrăiesc intens acea perioadă încheiată cu marea umilire a deceniului 9 din
România lui Ceaușescu.
Lucian Boia rămâne același interesant și
pasionant sciitor de istorie a românilor și României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu