Jurnal de joi început miercuri la Ploieşti

Casa părinţilor mei din Ploieşti de pe strada fostă Babeuf

Am avut două zile pline. La amabila invitaţie a lui Mariu Bâzu, colegul de liceu, promoţia 1966, cu un an mai mare decât mine, am primit invitaţia să fie prezent la lansarea noi cărţi scrise de mai mulţi foşti colegi de la Caragiale, dar şi de colegii şi adversarii noştri de la Mihai Viteazu (fost Liceu 2 A Toma).

Cred că a fost şi este cel mai bun lucru existenţa a celor două licee, moştenitoare al celui mai faimos liceu ploieştean Sfinţii Petru şi Pavel! Noi tradiţia, ei localul refăcut la Bulevard cu o faţadă nouă, cam sovietică şi refuzat de profesorii noştri pe motiv că localul din Oilor era mai arătos!

Marius Bâzu

Marius Bâzu a avut iniţiativa să scoată o primă carte, Ploieştiul văzut din liceul I.L. Caragiale.

Şi acum scotea această nouă carte numită Oameni din Ploieşti, inspirată la titlu după Dubliners a lui James Joyce.

Doru Bădulescu şi doamna profesoară Olga petrescu

Cineva remarca după simpozion că noi inginerii le avem cu scrisul.

Cred că de vină a fost atmosfera din liceu, profesorii excepţionali de limba literatura română şi de limbi străine. De exemplu Laurenţiu Orăşanu, colegul meu de primară, un excelent IT-ist, era şi un distins poet şi romancier, Dumnezeu să-l odihnească!

Aşa că mi-am luat bilete de Ploieşti, ca apoi să plec la Bucureşti la nepotul Vlad de unde, a doua zi aveam primul curs la Politehnică în acest semestru. 

Ajuns în Bucureşti, surpriză! Megafoanele avertizau că drumul spre Ploieşti Vest unde trebuia să ajung era blocat de prăbuşirea unei pasarele care trecea pe deasupra căii ferate, suportând conductele de termoficare de la Brazi, care azi sunt doar ruginituri. 

Exact ce predau eu la cursul meu de materiale speciale, metal care suportă coroziune inter-cristalină care conduce la fisuri critice care combinate cu temperatura de tranziţie de la elastic la fragil fac din metal o sticlă proastă, ducând la catastrofe ca la Titanic!

Aş că mă uit la mersul trenurilor şi la 10.10 era un tren de Buzău. Dau să mă duc să văd ce e cu el, era particoler (tot Caragiale săracu'!), nu CFR.

Alerg să iau bilet de la trenul particular şi doamna mă sfătuieşte să cer banii înapoi de la CFR, pe care îi recuperez fără discuţii inutile. Fac o economie de 6 lei, la particoler e mai ieften!

La Ploieşti urc imediat în 2 să merg la Bolovanu, la părinţi. Ajung la cimitir şi o iau în grabă spre mormintele alor mei, dar grăbit trec neatent peste un mormânt plin de mărăcini şi mă agăţ de ei şi mă răstorn ca ultimul fraier.

Nu era mare lucru dar parcă n-a fost bine. Aprind lumânări şi  pun flori. Şi apoi la întoarcere opresc şi la mormintele părinţilor lui Dan şi Florin Călinescu, unde mai aprind nişte lumânări şi pun şi nişte flori.

Port o amintire puternică a părinţilor colegilor şi prietenilor mei, doctorul Călinescu era un om exemplar şi doamna Călinescu era... o doamnă, pe care-i vizitam de fiecare dată când treceam prin Ploieşti, prin anii 80, când Dan ajunsese deja în Canada. 

Mă uit la ceas şi văd că am timp să trec şi pe la casa părintească de pe Petre Negulescu, fostă Babeuf, fostă Conaki, paralelă cu Ana Ipătescu unde este Spitalul Şuler.

În faţa casei modeste părinteşti este parcat un Jaguar. Sora mea Lulu, îmi spune apoi seara, de la  Londra, unde este la nepoate, fetele Alexandrei, fiica ei că este maşina vecinilor, care se scuză că n-au unde o parca. Da, o imagine de casă modestă cu un Jaguar la poartă!

Ajung în fine la Palatul Culturii la Bibliotecă.  Bâjbâi, că nu ştiu unde este Sala Nichita Stănescu, şi în fine ajung în sală unde deja au început prezentările. 

De Biblioteca Judeţeană (fostă regională Ploieşti) mă leagă amintirea, adolescenţei, când luam cu împrumut cărţi, după epuizarea Bibliotecii de la Palatul Pionierilor. Devoram cărţi, orice, poveşti şi povestiri, romane, cărţi ştiinţifico-fantastice, de ştiinţă popularizată. 

Apoi aici s-a desfăşurat toată pregătirea sesiunilor din studenţie. Era perfect, toţi studenţii ploieşteni studiau la Bibliotecă în condiţii optime. Sala  de lectură de acum 50 de ani are o altă destinaţie. 

În sală tocmai Marius Bâzu povestea cum i-a venit ideea cum şi-a mobilizat colegii de la Caragiale, dar şi pe cei de la Mihai Viteazu.

În sală predominau oameni de vârsta noastră, sau chiar mai seniori. Cu toţi trăiam nostalgia anilor de liceu. Despre carte însă cu altă ocazie! 

Au luat cuvântul mai mulţi autori, printre care remarc de Doru Bădulescu, coleg şi prieten al lui Marius, al cărui tată a fost un erou aviator, decorat cu Mihai Viteazu, dat afară din armată în regimul comunist. 

A vorbit din nou doamna Olga Petrescu, simpatica noastră profesoară de Chimie, Dan Costineanu, mai tânăr ca noi, Adrian Fezi, doamna Directoare de azi a Colegiului ILC şi alţii.

În spatele meu un domn cu părul alb ce-mi părea cunoscut. Era Dan Stănescu, colegul meu de Energetică, el a făcut Electro şi a fost o mare bucurie să-l revăd după mulţi ani.

În final m-a abordat Luminţa Filip (fostă Chihaia) pe care am recunoscut-o instantaneu de la grădiniţă şi şcoala primară, care mi-a arătat 2 poze una de la grădiniţă şi una din şcoala primară. 

M-am revăzut cu colegii de promoţie, Valeriu Negulescu, farmacista Adriana Nicolae, care este sufletul iniţiativei bustului  doamnei Directoare Aspasia Vasiliu şi cu Nicu Dumitrescu, petrolist.

La masă aveam să aflu că toţi trei aveau în comun studiile la Iaşi!

Selfie prost cu Nicu Dumitrescu, Valeriu Negulescu, Adriana Nicolae şi cu mine

Ne-am retras la un restaurant, exact vis a vis de primul rond, în apropiere de strada copilăriei mele.

Eu de fapt eram un venetic la Caragiale, pentru că locuiam la Gara de Sud, pe când toţi ceilalţi colegi erau din vecinătatea cartierului Străzii Oilor. Toţi colegii mei de la Şcoala Generală 1 de pe Bobâlna, fostă Jdanov, fostă de fapt CA Rosetti au făcut liceul la A Toma (Mihai Viteazu). 

Cu Marius Bâzu

Am luat maxi taxiul de la Sud la Bucureşti şi în mai puţin de o oră era la Piaţa Victoriei. Am luat metroul să ajung la Timpuri Noi unde l-am aşteptat pe nepotul Vlad. Ne-am retras la un pub pe undeva prin zonă. A venit şi prietenul lui Vlad, Duţini, coleg de şcoală cu nepotul, am băut un Rose de Oprişor, pizza foarte bună cu brânză franţuzească şi le-am povestit prostii de prin tinereţe de la mare locul libertăţii din comunism. 

Am avut conversaţii pe Whatsapp cu sora mea la Londra, dar m-a sunat şi Valeriu de la New York impresionându-l pe Vlad. Am şi eu relaţii pe afară. 

Vlad este producător şi compozitor de muzică pop. A devenit la 30 de ani un expert în domeniu, lucrează cu muzicieni cunoscuţi şi are o melodie în finala Eurovision, care ar conta la carieră!

După o seară cu atmosferă plăcută care mi-a reamintit şi mie de libertatea tinereţii demult trecute ne-am retras la apartamentul lui Vlad. Tocmai aflasem că Look tv dădea meciul Sevilla-Man United şi am stat să-l vedem până ne-a prins somnul.  Eu am devorat pe drum şi noaptea la Vlad şi cartea Oameni din Ploieşti. 

Am plecat pe la 8.30 de la Vlad pe vremea asta iernatică cu fulguieli şi vânt rece şi l-am sunat pe Vasile Georgescu să-i dau cărţile. Vasile Georgescu este fostul meu coleg de bancă dintr-a 8-a şi a 9-a.

Eram în Titan la distanţă de o staţie. Mi-a dat nişte indicaţii tot ca în Caragiale să-l aştept la Statuie, pe bulevardul Grigorescu. Întreb şi toţi îmi spun uite-o colo. Mă uit nedumerit şi văd că era un dorobanţ, dar m-am gândit că poate o fi unul din cei pictaţi de Grigorescu? De fapt era un bust al pictorului şi acela era în altă parte. A plecat Vasile ca un uituc fără mobil, mă luase frigul, şi el mă aştepta pe Pacienţei, şi eu eram pe Sapienţei! Noroc că luasem o Dilemă veche şi ca să mă încălzesc m-am băgat la un Unicredit. În fine aflu că-şi recuperase smartul, că ne aşteptam reciproc aiurea şi îmi dă din nou indicaţii şi ne revedem, at last!

Ajungem acasă la el, stă într-un bloc la etajul 10 şi are în casă un Sharpey, un fel de buldog chinez periculos, zice că împăraţii chinezi îi antrenau să sară la carotidă ca să-i apere pe împăraţi. D'aia mureau atâţi împăraţi chinezi în atentate!

Cu Vasile Georgescu
Îi explic cum să descarce nişte romane de poliţiste pe care i le-am trimis sub formă PDF. Să aibă şi Georgescu Englezu' ce citi. 

M-a condus la gura de metrou şi am plecat spre AFI. Mi-am luat din nou o Dilema, ailaltă o uitasem la Unicredit.

Ce să fac eu la AFI, am flanat prin Mall, am intrat la Peek & Kloppenburg, nou deschis. L-am sunat pe Cornel, amicul meu din studenţie care mai lucrează la APACA. I-am zis că-i magazinul preferat al lui Cărtărescu din Jurnalele sale şi Cornel mi-a confirmat că l-a văzut săptămâna trecută la acest magazin cumpărând ceva! 

Ne vedem la Starbucks unde mi-am luat un tall filtru şi ne punem pe conversaţie, cînd îmi sună telefonul şi era vechiul meu coleg de elementară Florin Copoiu! Ajunge şi el la Starbucks şi stăm de vorbă ne pozăm şi promitem să ne revedem. De Florin mă leagă amintirea mamei sale, pasionată cititoare, de la care am împrumutat multă cărţi, între care Cocteil Babilon de Ioan Grigorescu, prima carte despre America şi New York. Aveau o grădină frumoasă la jumatea străzii Bobâlna, unde era un smochin şi nişte piersici cu piersici mari şi frumoase. Familia Copoiu avea televizor unde am văzut primele meciuri de la Mondialele din 1966 din Anglia, când a şi devenit campioană mondială. 

Florin Copoiu. eu şi Cornel Stoica

Ne despărţim ajung la Energetică, îmi ţin cursul şi o iau pe jos spre Gară. 

Trenul a avut grijă,să ne scoată din sărite, a garat cu 25 de minute întârziere, că nu ştiam când vine şi o să pierd concertul la Filarmonică. Colac peste pupăză în tren era mai frig ca afară, nu mergea încălzirea, şi după Găieşti ne-am tras în fundul vagonului unde căldura mai mergea.

Şi aşa s-a terminat jurnalul asta de joi cu începutul miercuri!