joi, 20 iulie 2017

Jurnalul unui ţăran de la Dunăre de Vintilă Horia

Este a treia carte a lui Vintilă Horia pe care am citit-o. Sper să mai găsesc şi alte cărţi ale acestuia.

Citesc cartea într-o vreme în care sunt dispute aprinse generate de anumite hotărâri privind personalităţi, care în opinia unora precum Alexandru Florian de la Institutul Wiesel ar trebui obliterate. Cazul fierbinte este al filosofului Mircea Vulcănescu, căruia vrea să i se ia numele dat unui liceu bucureştean. Au apărut liste în care se protestează împotriva acestei măsuri. Andrei Pleşu, care nu apare pe aceste liste se explică prin poziţia luată anul trecut în media.
Este adevărat că istoria trebuie luată ca atare. Mulţi din intelectualii noştri au avut poziţii de dreapta în perioada interbelică şi în timpul războiului, dar asta nu-i poate scoate din cultura şi literatura română. Sunt alţii politicieni din trecut controversaţi, chiar detestabili care ar trebui să suporte acest regim.

Vintilă Horia este un caz exemplar. A avut în tinereţe poziţii de dreapta, a scris despre eroii săi Mussolini şi Hitler,  ca apoi să mărturisească disperarea când aceştia au smuls bucăţi din fruntariile României Mari şi acţiunile de protest ca ataşat de presă la Roma împotriva acestor decizii, după cum mărturiseşte în prezentul jurnal.

Jurnalul cuprinde însemnări din 1964 şi 1965. Vintilă Horia este acum un scriitor cunoscut, a primit Premiul Goncourt pentru Dumnezeu s-a născut în exil. Chiar dacă a trebuit să renunţe la premiu din cauza campaniei de denigrare ticăloase din parte statului comunist român.  Face referinţe la alte romane cum sunt Scrisoarea a VII-a despre Platon şi Cavalerul resemnării despre primii domni români. 

Am mai citit jurnalul de scriitor al lui Mircea Cărtărescu şi am găsit asemănări. Şi Vintilă Horia îşi povesteşte visele, chiar dacă proza sa este mai puţin onirică. Vintilă Horia îşi reaminteşte de viaţa grea după prizonieratul şi Germania din 1944-45 şi apoi greutăţile exilului. De aceea povesteşte cu plăcere momentele când mănâncă şi bea un vin în Franţa sau prin Spania. Celebritatea îl face să călătorească mult, Franţa, Italia, Elveţia, Mare Britanie. la Cărtărescu am găsit doar lamentaţii ipocrite despre condiţia lui socială, el, autorul român cel mai tradus în prezent, beneficiar al unor burse şi tantieme. 

Vintilă Horia nu uită să povestească relatări ale unor români scăpaţi din România comunistă care tocmai a eliberat prizonierii politici. Epoca în discuţie este când se văd la noi timide reveniri la normalitate, dar cei scăpaţi din iadul puşcăriilor n-au timp de asta.

Vintilă Horia îşi aminteşte cu duioşie de copilăria la conacul moşiei administrate de tatăl său de lângă Râmnicul Sărat. De fapt legăturile cu trecutul românesc îi torturează memoria.

Cea mai interesantă chestiune  este discuţia despre titlul acestui jurnal literar. Horia foloseşte Petit Larousse pentru definiţia ţăranului de la Dunăre. El ar fi un individ cu înfăţişare grosolană şi sinceritate brutală. Se pare că acest portret este dat de La Fontaine în fabula Le Paysan du Danube. Am avut surpriza să aflu că există o astfel de fabulă, dar se pare că se referă la un personaj antic din vremea Imperiului Roman.  
Revenind de aspectul grosolan al ţăranului de la Dunăre, nu cred că este inexactă. Însă ţăranul român, cel de la Dunăre, duminica era frumos îmbrăcat în costumul naţional în acre predomina albul în care mergea la biserică. Despre sinceritatea brutală însă am reticenţe. Acest ţăran de la Dunăre este cu exactitate redat de Marin Preda şi sinceritatea brutală îi lipseşte! Experienţa cu turcii, cu boierii l-au făcut mult mai rezervat. Este de fapt ciobanul Mioriţei.
Dacă este sincer şi brutal este ţăranul de la munte, cel din Ardeal, care este mai direct, cu o altă experienţă de viaţă.

Din carte reiese atitudinea de dreapta a lui Vintilă Horia. Aflând de moarte lui Churchill n-are decât cuvinte grele pentru cel care a lăsat România şi nu numai în ghearele bolşevismului. 

Sunt surprins că nu-i plac filmele lui Visconti şi ale lui Bunuel, probabil tot din motive ideologice. 

Face o critică la obiect privind Le Noveau Roman al lui Robbe Grillet. 


Este o carte pasionantă a unui autor care merită mai multă audienţă în literatura română. 

Un comentariu:

  1. Acea lege a fost propusă de o tripletă de jigodii printre care și favoritul tău, repetentul Antonescu; bănuiesc că au încasat pentru asta o grămadă de bani.

    RăspundețiȘtergere