Afterimage - Powidoki ultimul film al lui Andrzej Wajda

Andrzej Wajda este probabil cel mai important regizor din Polonia şi posibil şi din Răsăritul Europei.

Am văzut câteva din filmele sale, Cenuşă şi Diamant fiind una din capodoperele sale, cu Zbigniew Cybulski, actor fetiş al regizorului, dispărut mult prea devreme.

Aşa că am văzut aseară ultimul său film. Mă gândeam că va fi un film dificil, dar a fost dimpotrivă o dramă extrem de tristă, dar de urmărit ca un film thriller. 

Pentru că acest de acţiune tensionată este ultima parte a celui mai important pictor polonez interbelic Wladislaw Strzeminski, fondator al curentului modernist al artei polonez şi important teoretician de artă.

Este perioada instaurării regimului comunist în Polonia şi concepţiile acestui pictor interpretat convingător de actorul Boguslaw Linda intră în coliziune cu realismul socialist. 

Strzeminski era un mare mutilat din Primul Război Mondial lipsindu-i mâna stângă şi un picior, lucru care nu-l împiedică să devină un mare pictor, lucrând cu marii pictori ruşi ai începutului de secol Malevich, Chagall. Strzeminski se născuse la Minsk în 1893 şi făcuse studii în Rusia, Polonia fiind incorporată în Imperiul Ţarist. Când un miliţian îl apostrofează că este cetăţean sovietic după locul naşterii, el replică că este cetăţean polonez.

Fiind profesor la Academia de Artă (Stuka în poloneză) din Lodz fondase şi primul Muzeu de Artă Modernă din Polonia şi era cel mai audiat profesor al acestei academii. El este demis din funcţii pentru că nu se conformează cu realismul socialist. Astfel este scos din toate funcţiile şi lăsat să moară de foame.

Singura lumină este fiica sa Nika, care este fiica unei importante sculptoriţe poloneze interbelice Katarzyna Kobro. Fiica este crescută şi la orfelinat pentru că mama ei bolnavă se stinge la sfârşitul anilor 40. Nika este extrem de confuză, a fost botezată de mamă ortodox şi de tată catolic. Nika a fost o la maturitate conservatoarea memoriei părinţilor săi.

Şcoala îi împuiază capul cu propagandă bolşevică, este mândră că este pionieră şi că va duce steagul la manifestaţia de 1 Mai. M-a amuzat cum a luat nota 10 la Limba Poloneză la traducere, de fapt ea zice 5, sistemul impus de bolşevici în tot Estul comunist, pe care l-am prins şi eu în clasa I-a în 1956!

Represiunea este organizată de securitate care îl pedepseşte pentru opinii dar îl şi momeşte ca să colaboreze lovindu-se de refuzul ferm al artistului. 

Militanţi imbecili şi îndoctrinaţi ghidaţi de securitate distrug expoziţia de artă organizată de YMCA din Polonia (ciudat cum a supravieţuit la începuturile comunismului?).

Singura pată luminoasă în viaţa chinuită a artistului este dată de dragostea cu care este înconjurat de  către studenţii săi, una dintre ele îndrăgostindu-se la propriu de artist.

Este un film trist, foarte trist despre condiţia artistului în societatea comunizată cu forţa de cizma bolşevică, avertisment pentru cei care au uitat şi mai îşi aduc aminte cu nostalgie de copilărie şi tinereţe în acel sistem opresiv pe care nu-l simţeai cu adevărat din cauza vârstei.