Ziua radioului

Aflu de dimineaţa la programul meu de sport în natură, pe care-l practic cu căştile de radio în ureche, fixat pe România muzical, că astăzi 13 februarie se serbează ziua radioului în lume. Este chiar după ziua mea de naştere şi asta mă bucură!

Pentru mine radioul a însemnat un instrument extrem de important de educaţie.

Cred că prin 1953 în casa noastră a fost instalat vetustul azi difuzor. El transmitea prin cablu programele Radio România, programul 1  şi din când în când 2. Nu îmi explic de ce părinţii mei nu şi-au luat un radio adevărat şi li s-a părut acesta suficient?

Important este că  alături de cărţi radioul prin emisiunea Teatru la microfon a contribuit în mod esenţial la educaţia mea. La oră de seară şi noapte stăteam cu urechea lipită de difuzor să ascult pe marii noştri actori de după ultimul război. Îmi amintesc ca şi azi vocea cavernoasă a lui Vraca din adaptarea la Hoţii de Schiller sau Richard al treilea cerând un cal pe un regat din piesa lui Shakespeare. Mi-l amintesc pe Ion Manolescu cu vocea lui graseiată în piese de Ibsen cu aer extrem de sumbru. Tot aşa şi vocea extrem de erotică a Irinei Răchiţeanu Şirianu în piese ca Nunta din  Perugia şi altele din medievalitatea Italiei. Având şansa să văd la Operă punerea în scenă a piesei Visul unei nopţi de vară, cu textul shakespearean în faţă, mi-am dat seama că majoritatea pieselor erau doar adaptări pentru radio, neincluzând textul complet. 

La difuzor am auzit în august 1968 că sovieticii au invadat Cehoslovacia.

Nu mă interesau ştirile şi politica decât pe la 14-15 ani, când ajungeam la ţară şi rudele materne şi paterne posedau radiouri puse doar pe Europa Liberă, şi câteodată pe Vocea Americii, lucru care mi-a produs dependenţa ulterioară de primul post menţionat.  Pe VOA, varianta în special english mai ascultam jazz.

Prin vara lui 1969 am cumpărat un radio portabil de la nişte italieni aflaţi la Costineşti. Acest radio avea şi bandă FM occidentală care a devenit utilă doar după 1989.  Ulterior am făcut rocada cu ai mei care îşi cumpăraseră şi ei un portabil Electronica.  Mama şi tata mă rugau când veneam de la Piteşti la Ploieştiul natal să le reglez pe Europa Liberă. Acesta a fost de bază apoi la Piteşti până când mi-am luat un radio mare când m-am mutat la garsonieră. Cu acesta, spunea un coleg că se auzea Europa Liberă de la colţul străzii unde se afla blocul! 

Mai ascultam şi Vocea Americii, dar de când Edgar Şelaru (colegul nostru Mihai V.) a fost descoperit la BBC Secţia Română, am devenit ascultătorul continuu al acestui post extrem de bun, unde ascultam primele prelegeri de istorie ţinute de popularul de azi Neagu Djuvara!

Mai ales în anii 80 radioul,evident pe unde scurte era singurul zgomot care acompania lecturile mele.

Merită oricum să-mi aduc aminte de aceste posturi atât de importante pentru noi românii în acele vremuri, ele erau urechile noastre deschise pe nume şi acolo ne defulam ascultând adevărul despre România comunistă.

Din 1990 am redevenit ascultător la România Actualităţi pentru ştiri, pe lungi şi medii şi apoi în FM. 
Europa Liberă, BBC au început să emită pe FM până au fost închise din motive financiare, nu mai aveau efectul de propagandă pentru care au fost create.

De când s-a înfiinţat Radio România Muzical am devenit fidel acestui post, în special dimineaţa când fac sport. 

Sunt un fidel al radioului, care şi-a păstrat menirea de a da ştiri, sau muzică, iar de ceva timp ascult radioul pe internet, cum este Sky FM.

Asta este calitatea radioului nu a devenit un instrument de propagandă şi tâmpire a populaţiei cum face televiziunea.

Şi mai are o calitate esenţială, nu trebuie să te uiţi la el!